MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 468/2018

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 186 (XXX) - Nr. 468         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Miercuri, 6 iunie 2018

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 129 din 20 martie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 113 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

3.502. - Ordin al ministrului educaţiei naţionale privind aprobarea Orientărilor metodologice generale pentru elaborarea curriculumului în dezvoltare locală pentru clasele a XI-a şi a XII-a ciclul superior al liceului, filiera tehnologică, şi pentru clasa a XI-a învăţământ profesional

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

 

Decizia nr. 25 din 16 aprilie 2018 (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept)

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 129

din 20 martie 2018

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 113 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Ioniţă Cochinţu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan Sorin Daniel Chiriazi.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 113 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Luciana Maria Şerban în Dosarul nr. 12.031/190/2014 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 79D/2017.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că părţile Ungur Lucian Adrian şi Ungur Mirela Maria au depus o cerere prin care solicită judecarea cauzei în lipsa acestora.

4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că textul criticat este clar în ceea ce priveşte atât regula cu privire la condiţiile înstrăinării bunurilor, respectiv dovada plăţii obligaţiilor fiscale ale vânzătorului, cât şi cu privire la excepţiile de la această regulă în ceea ce priveşte transferul de proprietate prin procedura de executare silită, procedura insolvenţei şi procedurile de lichidare. Referitor la pretinsa încălcare a dreptului de proprietate, arată că, potrivit art. 56 din Constituţie, cetăţenii au obligaţia de a contribui cu taxe şi impozite la cheltuielile statului, iar dreptul de proprietate implică inclusiv respectarea sarcinilor care revin proprietarului. Cu privire la solicitarea referitoare la completarea textului art. 113 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 cu o nouă excepţie, aceasta este inadmisibilă, deoarece Curtea Constituţională nu poate deveni legiuitor pozitiv.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin încheierea din 6 decembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 12.031/190/2014, Tribunalul Bistriţa-Năsăud - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 113 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Luciana Maria Şerban, într-o cauză având ca obiect soluţionarea apelului declarat împotriva unei sentinţe pronunţate de Judecătoria Bistriţa, prin care a fost respinsă cererea prin care s-a solicitat pronunţarea unei hotărâri care să ţină ioc de act autentic cu privire la transmiterea dreptului de proprietate, deoarece nu a îndeplinit toate cerinţele legale prevăzute pentru încheierea valabilă a contractelor de vânzare-cumpărare, respectiv cele prevăzute la art. 113 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine, în esenţă, că art. 113 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 este contrar art. 1 alin. (5) şi art. 44 alin. (2) din Constituţie, sens în care arată că prin prevederile criticate ar trebui înlăturate de la aplicare dispoziţiile art. 113 alin. (4) şi alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, în situaţia în care se solicită instanţei de judecată pronunţarea unei soluţii de validare a unui antecontract de vânzare-cumpărare care să ţină loc de act autentic. În acest context, precizează că, la momentul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, vechiul Cod civil nu prevedea o astfel de condiţie pentru încheierea contractelor autentice, respectiv pentru transmiterea dreptului de proprietate, astfel cum este cea cuprinsă la art. 113 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003.

7. Tribunalul Bistriţa-Năsăud - Secţia I civilă opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care menţionează jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, spre exemplu, Decizia nr. 1.021 din 14 iulie 2011 şi Decizia nr. 47 din 12 februarie 2013, prin care s-a statuat că impunerea obligaţiei prevăzute în textul criticat este motivată de necesitatea creării unui climat de stabilitate şi securitate juridică, precum şi de preocuparea statului în a găsi metode eficiente pentru a determina contribuabilul să îşi execute obligaţiile fiscale, indiferent de natura şi cuantumul lor.

8. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

9. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, deoarece criticile acesteia vizează necesitatea completării prevederilor art. 113 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 cu o nouă excepţie de la obligativitatea achitării debitelor la bugetul local de către vânzător, anterior înstrăinării dreptului de proprietate asupra imobilelor.

10. Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă deoarece, în realitate, autoarea acesteia solicită completarea soluţiei legislative şi introducerea unei noi excepţii de la regula prezentării certificatului de atestare fiscală şi pentru situaţii în care se solicită pronunţarea unei hotărâri care să ţină locul unui contract de vânzare-cumpărare. Totodată, menţionează că textul de lege criticat îndeplineşte condiţiile de claritate, cazurile de exceptare de la obligaţia prezentării certificatelor de atestare fiscală fiind precis determinate. Cu privire la invocarea art. 44 alin. (2) din Constituţie, precizează că cetăţenii au obligaţia fundamentală de a contribui prin taxe şi impozite la cheltuielile statului [art. 56 din Constituţie], iar, pe de altă parte, dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului [art. 44 alin. (7) ultima teză din Constituţie], printre care se numără şi obligaţia din prezenta cauză.

11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.

13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 113 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, care au următorul cuprins: „(6) Prevederile alin. (4) şi (5) nu sunt aplicabile în cazul procedurii de executare silită, procedurii insolvenţei şi procedurilor de lichidare.

14. Dispoziţiile art. 113 alin. (4) şi (5) la care face referire textul criticat au următorul cuprins: „(4) Pentru înstrăinarea dreptului de proprietate asupra clădirilor, terenurilor şi a mijloacelor de transport, contribuabilii trebuie să prezinte certificate de atestare fiscală prin care să se ateste achitarea tuturor obligaţiilor fiscale de plată datorate autorităţii administraţiei publice locale în a cărei rază se află înregistrat fiscal bunul ce se înstrăinează, potrivit alin. (2), inclusiv sumele reprezentând amenzi existente în evidenţa organului fiscal. Pentru bunul care se înstrăinează, impozitul datorat este cel recalculat pentru a reflecta perioada din an în care impozitul se aplică persoanei care înstrăinează, potrivit Codului fiscal.

(5) Actele prin care se înstrăinează clădiri, terenuri, respectiv mijloace de transport, cu încălcarea prevederilor alin. (4), sunt nule de drept.”

15. Curtea constată că Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală a fost abrogată prin art. 354 lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015, iar Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal a fost abrogată prin art. 502 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015. Însă, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea va analiza dispoziţiile criticate, întrucât ele continuă să producă efecte juridice în cauză.

16. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) în componenta sa privind calitatea legii şi art. 44 alin. (2) privind dreptul de proprietate privată.

17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că dispoziţiile criticate instituie excepţii de la regula generală potrivit căreia, pentru înstrăinarea dreptului de proprietate asupra clădirilor, terenurilor şi a mijloacelor de transport, contribuabilii trebuie să prezinte certificate de atestare fiscală prin care să se ateste achitarea tuturor obligaţiilor fiscale de plată datorate autorităţii administraţiei publice locale în a cărei rază se află înregistrat fiscal bunul ce se înstrăinează, situaţie în care impozitul datorat se aplică persoanei care înstrăinează bunul, iar în cazul înstrăinării unor bunuri şi încheierii unor acte cu nerespectarea acestei cerinţe, acestea sunt nule de drept.

18. Curtea observă că raţiunea care a stat la baza soluţiei legislative de la care derogă prevederile criticate a fost crearea unui climat de stabilitate şi securitate juridică, precum şi preocuparea statului în a găsi metode eficiente pentru a determina contribuabilul să îşi execute obligaţiile fiscale, indiferent de natura şi cuantumul lor. Astfel, spre exemplu, prin Decizia nr. 1.069 din 14 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 567 din 14 august 2009, Curtea a reţinut că o asemenea măsură este expresia obligaţiei pozitive a statului de a asigura ritmicitatea şi certitudinea alimentării bugetelor locale cu sumele de bani aferente obligaţiilor fiscale care revin în sarcina contribuabililor. Prin urmare, faptul că legiuitorul a condiţionat înstrăinarea unui teren sau a unei clădiri de stingerea tuturor creanţelor fiscale locale ale titularului dreptului de proprietate nu echivalează cu instituirea unei incapacităţi de a vinde sau de a dona bunul imobil în cauză, ci, din contră, o asemenea condiţionare este menită să asigure în mod eficient îndeplinirea unei obligaţii legale şi constituţionale a persoanelor fizice sau juridice, şi anume plata sarcinilor fiscale, indiferent de natura lor, la bugetele locale. Aşa fiind, Curtea a constatat că dispoziţiile de lege care instituie obligativitatea dobândirii certificatului de atestare fiscală drept condiţie pentru înstrăinarea dreptului de proprietate asupra clădirilor, terenurilor şi a mijloacelor de transport sunt constituţionale.

19. De asemenea, Curtea, în jurisprudenţa sa, a statuat că beneficiarul unei promisiuni neexecutate de vânzare este titularul unui drept de creanţă, corelativ obligaţiei de a vinde asumate de promitent în temeiul antecontractului, iar nu titularul unui drept de proprietate. Transferul acestuia nu s-a realizat în momentul perfectării antecontractului, ci se va realiza în viitor, la momentul încheierii contractului de vânzare, respectiv al pronunţării hotărârii judecătoreşti care să ţină locul acordului de voinţă nerealizat. Cu alte cuvinte, valabilitatea antecontractului de vânzare este supusă legii în vigoare la data încheierii sale, iar efectul specific al acestuia, referitor la transmiterea în viitor a dreptului de proprietate, respectiv la momentul încheierii contractului de vânzare, este supus legii în vigoare la data încheierii acestui din urmă contract. Aşadar, îndeplinirea condiţiilor legale pentru încheierea contractului de vânzare, respectiv pentru pronunţarea hotărârii judecătoreşti care să ţină loc de contract, nu poate fi raportată la un moment anterior, reprezentat de acela al încheierii antecontractului de vânzare, având în vedere că acesta din urmă nu este translativ de proprietate, ci la momentul realizării transferului dreptului de proprietate, moment care este supus legii în vigoare, potrivit principiului tempus regit actum (a se vedea Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 9 februarie 2015, paragraful 20).

20. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate ridicată în prezenta cauză, din motivarea acesteia, Curtea observă că autoarea este nemulţumită de faptul că textul de lege criticat nu conţine şi alte excepţii de la aplicarea dispoziţiilor art. 113 alin. (4) şi (5) din Codul de procedură fiscală cu privire la condiţiile în care poate fi înstrăinat dreptul de proprietate asupra clădirilor, terenurilor şi a mijloacelor de transport, respectiv o nouă excepţie de la obligativitatea achitării debitelor la bugetul local de către vânzător anterior înstrăinării dreptului de proprietate asupra imobilelor, ipoteză în care partea cu care a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare se regăseşte. Astfel, ca urmare a neîndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 113 alin. (4) şi (5) din Codul de procedură fiscală, promitentul-vânzător nu poate înstrăina bunul, iar promitentul-cumpărător nu poate deveni titularul dreptului de proprietate.

21. Curtea constată că, potrivit jurisprudenţei sale, instanţa de contencios constituţional nu îşi poate asuma rolul de a crea, de a abroga sau de a modifica o normă juridică spre a îndeplini rolul de legislator pozitiv şi nici nu se poate substitui legiuitorului pentru adăugarea unor noi prevederi celor deja instituite (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 819 din 24 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 106 din 11 februarie 2016, paragraful 14), astfel că, din această perspectivă, excepţia de neconstituţionalitate urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

22. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 113 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Luciana Maria Şerban în Dosarul nr. 12.031 /190/2014 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud - Secţia I civilă.

Definitivă şi generai obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bistriţa-Năsăud - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 20 martie 2018.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Ioniţa Cochinţu

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE

 

ORDIN

privind aprobarea Orientărilor metodologice generale pentru elaborarea curriculumului în dezvoltare locală pentru clasele a XI-a şi a XII-a ciclul superior al liceului, filiera tehnologică, şi pentru clasa a XI-a învăţământ profesional

 

În temeiul prevederilor:

- art. 64, art. 65 alin. (3), (5) şi (51) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/ 2011, cu modificările şi completările ulterioare;

- Ordinului ministrului educaţiei naţionale nr. 3.152/2014 privind aprobarea planurilor-cadru de învăţământ pentru învăţământul profesional de stat cu durata de 3 ani, clasele a IX-a, a X-a şi a XI-a;

- Ordinului ministrului educaţiei, cercetării şi inovării nr. 3.412/2009 privind aprobarea planurilor-cadru de învăţământ pentru clasa a X-a, şcoala de arte şi meserii, pentru clasa a X-a, ciclul inferior al liceului, filiera tehnologică, ruta directă de calificare, pentru clasa a XI-a,anul de completare, precum şi pentru clasele a XI-a XII-a şi a XII-a/a XIII-a, ciclul superior al liceului, filiera tehnologică, cursuri de zi şi seral,

în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 26/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei Naţionale, cu modificările ulterioare,

ministrul educaţiei naţionale emite prezentul ordin.

Art. 1. - Se aprobă Orientările metodologice generale pentru elaborarea curriculumului în dezvoltare locală pentru clasele a XI-a şi a XII-a ciclul superior al liceului, filiera tehnologică, şi pentru clasa a XI-a învăţământ profesional, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Curriculumul în dezvoltare locală elaborat conform orientărilor metodologice generale aprobate prin prezentul ordin se va aplica de către unitatea de învăţământ începând cu anul şcolar 2018-2019 la clasele a XI-a ciclul superior al liceului, filiera tehnologică, şi a XI-a învăţământ profesional.

Art. 3. - Curriculumul în dezvoltare locală elaborat conform orientărilor metodologice generale aprobate prin prezentul ordin se va aplica de către unitatea de învăţământ începând cu anul şcolar 2019-2020 la clasa a XII-a ciclul superior al liceului, filiera tehnologică.

Art. 4. - Prevederile Ordinului ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 4.338/2008*) referitor la aprobarea reperelor metodologice privind elaborarea curriculumului în dezvoltare locală în învăţământul profesional şi tehnic rămân valabile până la finalizarea studiilor pentru elevii care în anul şcolar 2018-2019 se află în:

a) clasa a XII-a ciclul superior al liceului, filiera tehnologică, cursuri de zi şi seral;

b) clasa a XIII-a ciclul superior al liceului, filiera tehnologică, cursuri seral.

Art. 5. - Direcţia generală învăţământ secundar superior şi educaţie permanentă, Direcţia minorităţi, Centrul Naţional de Dezvoltare a învăţământului Profesional şi Tehnic, inspectoratele şcolare şi unităţile de învăţământ profesional şi tehnic duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin,

Art. 6. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul educaţiei naţionale,

Valentin Popa

 

Bucureşti, 29 martie 2018.

Nr. 3.502.


*) Ordinul ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 4.338/2008 nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

ANEXĂ

 

ORIENTĂRI METODOLOGICE GENERALE

pentru elaborarea curriculumului în dezvoltare locală pentru clasele a XI-a şi a XII-a ciclul superior al liceului, filiera tehnologică, şi pentru clasa a XI-a învăţământ profesional

 

În învăţământul profesional şi tehnic proiectarea curriculumului se subsumează principiilor de proiectare ale curriculumului naţional, dar este determinată de cele două scopuri fundamentale specifice dezvoltării de curriculum în învăţământul profesional şi tehnic:

1. dobândirea, de către absolvenţi, a rezultatelor învăţării necesare pentru adaptarea în prezent şi mai ales în viitor la cerinţele unei pieţe a muncii aflate într-o continuă şi rapidă schimbare;

2. dobândirea, de către absolvenţi, a acelor rezultate ale învăţării transferabile (domenii de competenţe-cheie) necesare pentru integrarea socială, cât şi pentru integrarea rapidă şi cu succes pe piaţa muncii.

Curriculumul în dezvoltare locală (CDL) constituie oferta curriculară specifică fiecărei unităţi de învăţământ şi este realizat în parteneriat cu operatorii economici/instituţii publice partenere ale unităţii de învăţământ. Prin această ofertă curriculară se asigură cadrul necesar adaptării pregătirii profesionale a elevilor la cerinţele pieţei muncii locale şi/sau regionale.

Proiectarea şi evaluarea curriculumului în dezvoltare locală asigură condiţii pentru implicarea partenerilor sociali (operatori economici, asociaţii/organizaţii locale ale angajatorilor şi/sau ale angajaţilor etc.) în procesul de identificare a competenţelor specifice pieţei forţei de muncă locale şi/sau regionale, pentru a le transpune în rezultate ale învăţării, şi a situaţiilor de învăţare oferite elevilor.

Această componentă a CDL răspunde nevoii de acordare a unei mai mari flexibilităţi unităţilor de învăţământ profesional şi tehnic cu privire la planificarea şi proiectarea ofertei de pregătire profesională a elevilor în parteneriat cu operatorii economici/instituţii publice partenere.

Obiectivele introducerii CDL sunt:

1. crearea de oportunităţi pentru aprofundarea/extinderea rezultatelor învăţării prevăzute în standardul de pregătire profesională (SPP) în scopul adaptării la tehnologiile specifice din unităţile în care elevii desfăşoară pregătirea practică şi/sau rezultate ale învăţării care sunt solicitate de piaţa muncii locală şi/sau regională şi care nu sunt oferite prin componenta naţională a curriculumului;

2. crearea situaţiilor de învăţare necesare pentru dobândirea rezultatelor învăţării corespunzătoare domeniilor de competenţe-cheie, adaptate cerinţelor locale, în contexte legate de formarea profesională.

Avantaje/Beneficii ale curriculumului în dezvoltare locală

Curriculumul în dezvoltare locală oferă următoarele avantaje/beneficii:

a) contribuie la creşterea flexibilităţii, adaptabilităţii şi în perspectivă a angajabilităţii absolvenţilor învăţământului profesional şi tehnic şi astfel:

- facilitează tranziţia elevilor de la şcoală la viaţa activă prin adaptarea pregătirii profesionale a elevilor la nevoile pieţei muncii la nivel local;

- contribuie la creşterea ratei de inserţie socioprofesională;

b) extinde oportunităţile ocupaţionale ale elevilor;

c) permite aprofundarea competenţelor-cheie, alături de unităţile de rezultate ale învăţării tehnice generale şi specializate, în contexte reale de muncă;

d) contribuie la creşterea flexibilităţii ofertei educaţionale a unităţilor de învăţământ;

e) oferă oportunităţi de dezvoltare durabilă la nivelul comunităţii locale prin contribuţia activă a partenerilor sociali la dezvoltarea resursei umane la nivel local;

f) contribuie la o mai mare receptivitate a şcolilor cu privire la nevoile comunităţii locale;

g) oferă condiţii pentru furnizarea de formare profesională la nivel local, valorificând standardele formulate la nivel naţional;

h) creează oportunităţi pentru dezvoltarea relaţiilor dintre şcoală şi piaţa muncii locală.

Precizări privind aplicarea CDL

Curriculumul în dezvoltare locală este parte a planurilor de învăţământ şi a programelor şcolare atât ale ciclului superior al liceului - filiera tehnologică, cât şi ale învăţământului profesional, conform reglementărilor în vigoare.

Programele şcolare, componente ale curriculumului în dezvoltare locală, respectă programele şcolare incluse în curriculumul naţional. Rezultatele învăţării propuse trebuie să fie în concordanţă cu specificul profilului de formare, respectiv al calificărilor profesionale care pot fi dobândite la finalizarea studiilor, conform ofertei unităţii de învăţământ, cu nivelul anului de studii şi corelate cu curriculumul diferenţiat.

Elaborarea curriculumului în dezvoltare locală

În vederea elaborării CDL vor fi parcurse următoarele etape:

1. Identificarea nevoilor locale de calificări profesionale necesare a fi luate în considerare în proiectarea curriculumului în dezvoltare locală, prin:

- investigaţii realizate cu sprijinul partenerilor sociali, operatorilor economici, membrilor comitetului local de dezvoltare a parteneriatului social în formarea profesională, ONG-uri etc.;

- analiza documentelor de planificare educaţională pe termen scurt şi mediu (PLAI, PAS, agenda Locală 21, alte planuri de dezvoltare socioeconomică locale şi zonale);

- rezultatele studiilor de piaţa muncii.

2. Stabilirea grupului de lucru în vederea elaborării curriculumului în dezvoltare locală. Grupul de lucru trebuie să aibă o structură bipartită, fiind format din:

a) reprezentanţi ai unităţilor de învăţământ;

b) reprezentanţi ai mediului economic de la nivel local (operatori economici/instituţii publice partenere ale unităţii de învăţământ, organizaţii nonprofit etc.).

3. Proiectarea curriculumului în dezvoltare locală

Curriculumul în dezvoltare locală se proiectează pentru fiecare an de studiu în parte, pentru a răspunde schimbărilor care intervin pe piaţa forţei de muncă la nivel local şi/sau regional.

Pregătirea elevilor prin CDL se poate desfăşura astfel:

- prin ore de cultură de specialitate (la clasele a XI-a şi a XII-a ciclul superior al liceului);

- prin ore de laborator tehnologic şi/sau ore de instruire practică, stabilite de comun acord între unitatea de învăţământ şi operatorul economic/instituţia publică partener de practică, în funcţie de necesităţile şi posibilităţile de organizare a stagiilor de pregătire practică (la clasa a XI-a învăţământ profesional).

Formatul curriculumului în dezvoltare locală este prezentat în anexa nr. 1 la prezentele orientări metodologice.

Procesul de proiectare a curriculumului în dezvoltare locală presupune parcurgerea următoarelor etape:

- analiza nevoilor de formare identificate la nivelul operatorilor economici locali;

- identificarea rezultatelor învăţării care răspund acestor nevoi de formare.

Rezultatele învăţării pot fi:

- existente în standardul de pregătire profesională, dar să necesite aprofundare/extindere;

- suplimentare celor din standardul de pregătire profesională, dar legate de calificarea şi contextul pregătirii teoretice/practice a elevilor;

- elaborarea conţinuturilor şi situaţiilor de învăţare necesare dezvoltării rezultatelor învăţării identificate;

- stabilirea listei minime de resurse materiale;

- precizarea sugestiilor metodologice;

- precizarea sugestiilor privind evaluarea;

- precizarea bibliografiei;

- redactarea modulului de curriculum prin încadrarea în norma orară alocată în planul de învăţământ şi în conformitate cu calificarea profesională pentru care unitatea de învăţământ este acreditată.

4. Avizarea şi aprobarea curriculumului în dezvoltare locală

Procesul de avizare cuprinde următoarele etape:

- avizarea de către comisia metodică a ariei curriculare Tehnologii din unitatea de învăţământ;

- avizarea de către consiliul de administraţie al şcolii;

- avizarea de către operatorul economic/instituţia publică parteneră;

- avizarea de către comitetul local de dezvoltare a parteneriatului social (structură consultativă ce funcţionează în cadrul consiliilor consultative ale inspectoratelor şcolare, cu atribuţii în domeniul învăţământului profesional şi tehnic);

- aprobarea de către consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar judeţean/al municipiului Bucureşti.

Avizarea şi aprobarea curriculumului în dezvoltare locală se realizează conform Fişei de evaluare a curriculumului în dezvoltare locală, prezentată în anexa nr. 2 la prezentele orientări metodologice.

Avizarea şi aprobarea curriculumului în dezvoltare locală se realizează anual, existând posibilitatea prelungirii valabilităţii în cazul în care nu intervin modificări cu privire la rezultatele învăţării şi/sau situaţiile de învăţare solicitate de partenerii sociali.

Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezentele orientări metodologice.

 

ANEXA Nr. 1

la orientările metodologice

 

Formatul curriculumului în dezvoltare locală

 

Date de identificare a CDL:

1. Instituţia de învăţământ

2. Denumirea operatorului economic/instituţiei publice partenere

3. Titlul CDL

4. Tipul CDL (aprofundare/extindere/rezultate ale învăţării suplimentare care răspund nevoilor operatorului economic/instituţiei publice partenere)

5. Profilul/Domeniul de pregătire profesională

6. Calificarea profesională

7. Clasa

8. Număr ore

9. Autorii

- Unitatea de învăţământ:  .................................................................

- Operatorul economic: .......................................................................

1. Notă de prezentare

- denumirea calificării

- nivelul de pregătire (învăţământ liceal/învăţământ profesional)

- numărul de ore alocat modulului

- scopul modulului CDL

- rolul CDL în pregătirea de specialitate a elevului şi argumentarea parcurgerii sale în anul de studiu, În unitatea de învăţământ respectivă, în zona/localitatea respectivă

- situaţiile de învăţare care răspund nevoilor de formare identificate împreună cu operatorul economic/instituţia publică parteneră a unităţii de învăţământ

- scurtă descriere a nevoilor de formare cărora le răspunde CDL şt a rezultatelor învăţării suplimentare şi/sau aprofundate/extinse propuse a fi dobândite, precum şi lista unităţii/unităţilor de rezultate ale învăţării din SPP 1 vizate căreia/cărora le sunt integrate rezultate ale învăţării propuse spre aprofundare/extindere

2. Tabel de corelare dintre rezultatele învăţării şi conţinuturile învăţării

 

Rezultate ale învăţării suplimentare/Rezultate ale învăţării propuse spre aprofundare/extindere 2

Conţinuturile învăţării 3

Situaţii de învăţare

Cunoştinţe

Abilităţi

Atitudini

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


1 Se va/vor preciza, dacă este cazul, acea/acele unitate/unităţi de rezultate ale învăţării din SPP care va/vor avea rezultate ale învăţării propusa Spre aprofundare/extindere în cadrul CDL.

2 Se vor preciza, după caz, rezultate ale învăţării suplimentare exprimate în termeni de cunoştinţe, abilităţi şi atitudini sau codurile corespunzătoare rezultatelor învăţării propuse spre aprofundare/extindere, conform SPP,

3 Conţinuturile învăţării - se vor preciza acele conţinuturi ale învăţării agreate împreună cu operatorul economic, corelate cu cunoştinţele, abilităţile şi atitudinile menţionate.

 

3. Lista minimă de resurse materiale (echipamente, unelte şi instrumente, machete, materii prime şi materiale, documentaţii tehnice, economice, juridice etc.) necesare dobândirii rezultatelor învăţării (existente în şcoală sau la operatorul economic)

4. Sugestii metodologice

Se vor prezenta:

- informaţii cu rolul de a orienta cadrul didactic/tutorele asupra modalităţilor de dezvoltare a rezultatelor învăţării exprimate în termeni de cunoştinţe, abilităţi şi atitudini prin intermediul conţinuturilor prevăzute;

- exemple de activităţi de învăţare cu accent pe activităţi practice;

- exemple de metode didactice recomandate, centrate pe elev şi pe activitatea acestuia, însoţite de detalieri privind folosirea unora dintre acestea în procesul didactic de predare/învăţare.

5. Sugestii privind evaluarea

Sugestiile privind evaluarea vor fi definite prin raportare la specificul rezultatelor învăţării urmărite şi al conţinuturilor învăţării prevăzute; vor fi formulate tipuri/metode de evaluare şi exemple de instrumente/itemi de evaluare, cu detalieri pentru acele rezultate ale învăţării prezentate la sugestiile metodologice.

6. Bibliografie

 

ANEXA Nr. 2

la orientările metodologice

 

Fişă de evaluare a curriculumului în dezvoltare locală

 

Acrobat

Avizat.

Consiliul de administraţie al ISJ/ISMB

şedinţa din data de: .................................................................

CLDPS

Instituţia de învăţământ .................................................................

Denumirea operatorului economic/instituţiei publice partener(e) .................................................................

Titlul CDL .................................................................

Tipul de CDL .................................................................

Profilul/Domeniul de pregătire.................................................................

Calificarea profesională .................................................................

Clasa .................................................................

Autorii:

. Unitatea de învăţământ: .................................................................

. Operatorul economic/instituţia publică parteneră: .................................................................

 

Criterii şi indicatori de evaluare

 

CRITERII/INDICATORI

DA

NU

DA, cu recomandare

I. Respectarea structurii standard a programei prin includerea următoarelor secţiuni:

Nota de prezentare

 

 

 

Lista unităţilor de rezultate ale învăţării din SPP1 vizate

 

 

 

Rezultatele învăţării exprimate în termeni de cunoştinţe, abilităţi şi atitudini

 

 

 

Conţinuturile învăţării (asociate rezultatelor învăţării prevăzute)

 

 

 

Situaţiile de învăţare

 

 

 

Lista minimă de resurse materiale

 

 

 

Sugestiile metodologice (inclusiv exemple de activităţi de învăţare şi de metode didactice folosite în procesul de predare/învăţare)

 

 

 

Sugestii privind evaluarea (metode de evaluare şi de instrumente/itemi de evaluare)

 

 

 

Bibliografie

 

 

 

II: Elemente de calitate

 

 

 

Concordanţa cu nevoile de formare identificate la nivel local

 

 

 

Conţinutul notei de prezentare

 

 

 

. oportunitatea parcurgerii CDL

 

 

 

. concordanţa cu resursele disponibile la nivelul unităţii de învăţământ şi ale operatorului economic/instituţiei publice partenere

 

 

 

Corelarea rezultatelor învăţării cu conţinuturile

 

 

 

Corelarea rezultatelor învăţării cu situaţiile de învăţare

 

 

 

Adecvarea exemplelor de metode de predare/învăţare cu demersul didactic propus

 

 

 

Adecvarea modalităţilor de evaluare la demersul didactic propus

 

 

 

 

NOTĂ:

Pentru a fi supus avizării şi aprobării proiectul de programă trebuie să întrunească criteriul I pentru toţi indicatorii şi criteriul II pentru minimum 5 indicatori.

Avizul comisiei metodice a ariei curriculare Tehnologii: .................................................................

Avizul consiliului de administraţie al şcolii: .................................................................

Avizul operatorului economic/instituţiei publice partenere: .................................................................


1 Se va/vor preciza, dacă este cazul, acea/acele unitate/unităţi de rezultate ale învăţării din SPP care va/vor avea rezultate ale învăţării propuse spre aprofundare/extindere în cadrul CDL.

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

 

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

 

COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT

 

DECIZIA Nr. 25

din 16 aprilie 2018

 

Dosar nr. 3.531/1/2017

 

Gabriela Elena Bogasiu - vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - preşedintele completului

Lavinia Curelea - preşedintele delegat al Secţiei I civile

Eugenia Voicheci - preşedintele Secţiei a II-a civile

Elena Floarea - judecător la Secţia I civilă

Carmen Georgeta Negrilă - judecător la Secţia I civilă

Florentin Sorin Drăguţ - judecător la Secţia I civilă

Lavinia Dascălu - judecător la Secţia I civilă

Andreia Liana Constanda - judecător la Secţia I civilă

Veronica Magdalena Dănăilă - judecător la Secţia a II-a civilă

Ileana Izabela Dolache - judecător la Secţia a II-a civilă

Ianina Blandiana Grădinaru - judecător la Secţia a II-a civilă

Tatiana Gabriela Năstase - judecător la Secţia a II-a civilă

Valentina Vrabie - judecător la Secţia a II-a civilă

 

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ce formează obiectul Dosarului nr. 3.531/1/2017 este constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 275 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul).

Şedinţa este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Mihaela Lorena Mitroi, magistrat-asistent desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 276 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanţa - Secţia I civilă, în Dosarul nr. 6.725/118/2015, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nefiind formulate puncte de vedere de către părţi. La dosar au fost transmise hotărârile judecătoreşti relevante, identificate de instanţele naţionale, precum şi opiniile teoretice exprimate de judecători. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii.

În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.

ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

I. Titularul şi obiectul sesizării

1. Curtea de Apel Constanţa - Secţia I civilă a dispus, prin încheierea din data de 9 februarie 2017, în Dosarul nr. 6.725/118/2015, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept vizând interpretarea dispoziţiilor art. 33 şi 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 165/2013), coroborate cu ale art. II din Legea nr. 368/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România (Legea nr. 368/2013), respectiv:

„În cazul persoanelor care au optat pentru returnarea dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor către entităţile învestite cu soluţionarea notificării, în vederea restituirii, în natură sau prin compensare cu alte bunuri, a imobilelor, se aplică termenele prevăzute de ari. 33 şi art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013?

În cazul în care nu se aplică termenele sus-menţionate, instanţa învestită cu soluţionarea pe fond a cererii formulate conform art. II din Legea nr. 368/2013, constatând că cererea nu poate fi soluţionată prin restituirea în natură sau prin acordarea de bunuri în compensare, respinge cererea apreciind că dispoziţia iniţială aflată în dosarul returnat de la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor (supravieţuieşte) continuă să producă efecte sau instanţa trebuie să reanalizeze notificarea şi să dispună măsuri reparatorii potrivit art. 1 alin. (2) teza a două din Legea nr. 165/2013 (măsuri compensatorii prin puncte) ?”.

II. Normele de drept intern care formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile

2. Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 165/2013):

„Art. 33. - (1) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi şi de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează:

a) în termen de 12 luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de până la 2.500 de cereri;

b) în termen de 24 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr cuprins între 2.500 şi 5.000 de cereri;

c) în termen de 36 de luni, entităţile învestite de lege care mal au de soluţionat un număr de peste 5.000 de cereri.

(2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014.

(3) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a stabili numărul cererilor înregistrate şi nesoluţionate, de a afişa aceste date la sediul lor şi de a le comunica Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. Datele transmise de entităţile învestite de lege vor fi centralizate şi publicate pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.

(4) Cererile se analizează în ordinea înregistrării lor la entităţile prevăzute la alin. (1). Prin excepţie, se analizează cu prioritate cererile formulate de persoanele certificate de entităţi desemnate de statul român sau de alte state membre ale Uniunii Europene, ca supravieţuitoare ale Holocaustului, aflate în viaţă la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei legi.”

,Art. 35. -(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

(2) în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34. persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor.

(3) în cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), instanţa judecătorească se pronunţă asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile prezentei legi.

(4) Hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului.

(5) Cererile sau acţiunile în justiţie formulate în temeiul alin. (1) şi (2) sunt scutite de taxa judiciară de timbru.”

3. Legea nr. 368/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România (Legea nr. 368/2013):

„Art. II. - (1) Persoanele îndreptăţite la despăgubiri în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pot opta pentru returnarea dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor către entităţile învestite cu soluţionarea notificării, în vederea restituirii, în natură sau prin compensare cu alte bunuri, a imobilelor; în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi. [...]”

III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept menţionată

4. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa la 22 octombrie 2015 reclamanţii au solicitat obligarea pârâtului la restituirea în natură a părţii din imobilul situat în Mangalia, care nu a fost demolată, şi restituirea prin atribuirea în echivalent a unei suprafeţe de teren/construcţie pentru partea de imobil ce a fost înstrăinată/demolată, imposibil de restituit în natură.

5. Prin întâmpinare, pârâtul, primarul unităţii deţinătoare, a arătat că, prin Dispoziţia din 22 septembrie 2012, validată de instituţia prefectului, s-a constatat calitatea reclamanţilor de persoane îndreptăţite la acordarea de despăgubiri în echivalent bănesc pentru imobilul construcţie demolată şi, după trimiterea dosarului de notificare la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, reclamanţii au solicitat la 12 februarie 2014, în temeiul art. II alin. (1) din Legea nr. 368/2013, restituirea dosarului înregistrat la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor către unitatea deţinătoare, pentru restituirea în natură a imobilului.

6. Faţă de dispoziţiile art. 33 din Legea nr. 165/2013, termenul de soluţionare a cererii de restituire expira la 1 ianuarie 2015, iar reclamanţii se puteau adresa instanţei pentru soluţionarea pe fond a notificării, în temeiul art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, până la data de 1 iunie 2015.

7. Pârâtul a invocat excepţia tardivităţii cererii, arătând că, deşi reclamanţii au respectat termenul de 60 de zile de la intrarea în vigoare a Legii nr. 368/2013 privind opţiunea de returnare a dosarului, ei nu au respectat termenul de prescripţie privind învestirea tribunalului.

8. Prin Sentinţa civilă nr. 585 din 18 martie 2016, Tribunalul Constanţa a admis excepţia tardivităţii şi a respins acţiunea ca tardiv formulată.

9. În considerentele acestei hotărâri s-a reţinut că notificarea formulată de reclamanţi la 22 mai 2001, prin care au solicitat restituirea în natură a unui imobil compus din teren în suprafaţă totală de 11.219 mp şi corpul de magazie amplasat pe acest teren, situat în Mangalia, a fost soluţionată prin dispoziţia emisă de primar, prin care s-a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile titlului VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 247/2005), şi a fost respinsă notificarea cu privire la imobilul construcţie

10. S-a mai reţinut că, după intrarea în vigoare a Legii nr. 368/2013, în temeiul art. II din această lege, reclamanţii au solicitat returnarea dosarului înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

11. Instanţa a stabilit că, în aceste condiţii, au devenit aplicabile dispoziţiile Legii nr. 165/2013 care, în vederea definitivării procesului de restituire a imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist, a instituit o serie de termene în interiorul cărora comisiile locale de fond funciar, comisiile locale de inventariere a terenurilor şi instituţiile cu responsabilităţi în procesul de restituire au obligaţia să desfăşoare anumite activităţi, de modul în care sunt realizate aceste acţiuni depinzând îndeplinirea obiectivelor din etapele ulterioare,

12. S-a arătat că în cauza de faţă sunt incidente dispoziţiile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, potrivit cărora „în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor”, raportat la art. 33 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 165/2013, care stabileşte termenele în care entităţile învestite de lege au obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 10/2001), înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a legii, deoarece Primăria Municipiului Mangalia avea de soluţionat un număr de 436 de notificări.

13. Raportat la numărul notificărilor de soluţionat s-a conchis că Primăria Municipiului Mangalia avea obligaţia de a soluţiona cererea şi de a emite decizia de admitere sau respingere în termen de 12 luni de la data de 1 ianuarie 2014, respectiv la data de 1 ianuarie 2015, iar termenul de 6 luni prevăzut de art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 s-a considerat împlinit la data de 1 iunie 2015, acţiunea dedusă judecăţii fiind depusă cu depăşirea acestui termen, respectiv la data de 22 octombrie 2015. Fiind considerat un termen imperativ absolut, s-a apreciat că sancţiunea care intervine este decăderea din termen, acţiunea fiind respinsă ca tardiv formulată.

14. Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii, care au susţinut că instanţa a aplicat greşit prevederile art. 33 şi 35 din Legea nr. 165/2013, deoarece în această cauză nu ne aflăm în situaţia în care entitatea învestită nu a soluţionat cererea, întrucât entitatea învestită a emis o dispoziţie.

IV. Aspectele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării

15. Prin încheierea de sesizare din data de 9 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 6.725/118/2015, Curtea de Apel Constanţa - Secţia I civilă a apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este admisibilă, potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, motivat de faptul că:

16. De lămurirea modului de interpretare a dispoziţiilor art. 33 şi art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 coroborate cu art. II din Legea nr. 368/2013 depinde soluţionarea pe fond a cauzei, întrucât apelul formulat priveşte o hotărâre prin care s-a reţinut că sunt aplicabile termenele prevăzute de art. 33 şi art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 şi în situaţia reglementata de art. II alin. (1) din Legea nr. 368/2013, respectiv, când persoana îndreptăţită optează pentru returnarea dosarului înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor către entităţile învestite cu soluţionarea notificării, în vederea restituirii în natură sau prin compensare a imobilului, şi a considerat tardivă cererea de restituire în natură a imobilului formulată de către persoanele îndreptăţite după expirarea termenului de 6 luni instituit prin art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013.

17. De asemenea, în măsura în care apelul ar trebui soluţionat pe fond şi s-ar constata că solicitarea reclamanţilor nu poate fi soluţionată prin restituirea în natură sau prin acordarea de bunuri în compensare, s-ar impune a se lămuri dacă dispoziţia iniţială aflată în dosarul returnat către unitatea deţinătoare continuă să producă efecte sau instanţa reanalizează notificarea şi poate dispune doar măsuri compensatorii prin puncte.

18. Problema de drept enunţată este nouă, deoarece, prin consultarea jurisprudenţei, s-a constatat că asupra acestei probleme Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o altă hotărâre.

19. Conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, consultate la data pronunţării încheierii de sesizare, problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

V. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

20. După comunicarea raportului, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, părţile nu au formulat puncte de vedere cu privire la chestiunea de drept analizată.

VI. Punctul de vedere al titularului sesizării cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

21. Completul de judecată al Curţii de Apel Constanţa - Secţia I civilă a arătat că, în esenţă, chestiunea de drept care se impune a fi interpretată este aceea a sintagmei „cereri înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi”, prevăzută de art. 33 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, respectiv dacă în cuprinsul acestei noţiuni se include şi notificarea care a fost soluţionată în procedura Legii nr. 10/2001 prin emiterea unei dispoziţii de către unitatea deţinătoare şi care, la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, era înregistrată la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în vederea stabilirii măsurilor compensatorii şi cu privire la care persoana considerată îndreptăţită a optat pentru returnarea dosarului de notificare către prima entitate învestită în vederea restituirii în natură sau prin compensare cu alte bunuri.

22. Este adevărat că art. 3 din Legea nr. 165/2013, definind înţelesul unor expresii şi termeni utilizaţi în cuprinsul actului normativ, arată că termenul „cereri” înseamnă „notificările formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (...), aflate în curs de soluţionare la entităţile învestite de lege sau, după caz, la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor” (pct. 1), „persoana îndreptăţită” este „persoana căreia i-a fost recunoscut dreptul la restituire în natură sau, după caz, la măsuri reparatorii” (pct. 3), iar „entitatea învestită de lege” este fie „unitatea deţinătoare, în înţelesul Hotărârii Guvernului nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001” [pct. 4 lit. a)], fie „Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, înfiinţată potrivit prezentei legi” [pct. 4 lit. g)].

23. Toţi aceşti termeni se regăsesc în cuprinsul art. 33 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, potrivit căruia „Entităţile învestite de lege au obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înregistrate şi nesoluţionate până la dala intrării în vigoare a prezentei legi şi de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora” în termenele prevăzute la lit. a), b) şi c), termene care au început să curgă de la data de 1 ianuarie 2014.

24. Dificultatea interpretării rezidă în faptul că, la data adoptării Legii nr. 165/2013, legiuitorul nu a avut în vedere şi situaţia reînvestirii „entităţilor învestite de lege” cu soluţionarea unei notificări formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, notificare ce primise anterior o soluţie, necontestată, şi care recunoscuse într-o primă etapă administrativă calitatea notificatorului de persoană îndreptăţită să beneficieze de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001. „Reînvestirea” s-a făcut ca urmare a adoptării Legii nr. 368/2013, act normativ ulterior Legii nr. 165/2013, care, prin art. ii alin. (1), a permis persoanelor îndreptăţite la despăgubiri în temeiul Legii nr. 10/2001 să opteze pentru returnarea dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor către entităţile învestite cu soluţionarea notificării, în vederea restituirii, în natură sau prin compensare cu alte bunuri, a imobilelor.

25. Întrebările care s-ar pune şi care ar necesita un răspuns în dezlegarea chestiunii de drept cu care a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar fi legate de natura dispoziţiei emise în etapa administrativă de soluţionare a notificării şi care a rămas definitivă prin necontestarea ei într-o procedură judiciară (nici de către persoana care se consideră îndreptăţită, nici de către prefect în procedura contenciosului administrativ şi nici într-o procedură în anulare iniţiată de emitentul dispoziţiei/deciziei), de semnificaţia manifestării de către „persoana îndreptăţită” (definită la art. 3 pct. 3, spre deosebire de „persoana care se consideră îndreptăţită” definită la art. 3 pct. 2 din Legea nr. 165/2013) a opţiunii de returnare a dosarului înregistrat la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, respectiv dacă această opţiune echivalează cu o renunţare la drepturile recunoscute anterior de către unitatea deţinătoare, astfel încât reînvestirea ca urmare a manifestării opţiunii exprimate potrivit art. II alin. (1) din Legea nr. 368/2013 să presupună reluarea tuturor elementelor de analiză din procedura administrativă, dar cu respectarea termenelor imperative impuse prin art. 33 şi art. 35 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013.

26. În opinia instanţei de trimitere, termenele prevăzute de art. 33 şi art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 se aplică şi pentru situaţia prevăzută de art. II alin. (1) din Legea nr. 368/2013, normă care a permis persoanelor îndreptăţite să solicite returnarea dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor către unităţile deţinătoare, chiar dacă aceasta este reglementată printr-un act normativ ulterior.

27. Această opinie a avut în vedere statuările Curţii Constituţionale care, în Decizia nr. 600 din 20 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 973 din 5 decembrie 2016, prin care a analizat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a două din Legea nr. 165/2013 raportate la art. I din Legea nr. 368/2013, a arătat că normele legale analizate reprezintă modalitatea în care legiuitorul a înţeles să transpună în legislaţia naţională exigenţele impuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, instanţă de contencios european considerând în Cauza Preda şi alţii împotriva României că Legea nr. 165/2013 instituie reguli de procedură clare şi previzibile, însoţite de termene constrângătoare şi de un control judecătoresc efectiv pentru redresarea criticilor referitoare la atingerile aduse dreptului la respectarea bunurilor în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale rezultate în urma aplicării legilor de restituire.

28. Totodată, Curtea Constituţională a reţinut în jurisprudenţa sa că situaţia diferită în care se află cetăţenii în funcţie de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispoziţiilor constituţionale care consacră egalitatea în faţa Legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi discriminări, Curtea constatând că respectarea egalităţii în drepturi presupune luarea în considerare a tratamentului pe care legea îl prevede faţă de cei cărora li se aplică în decursul perioadei în care reglementările sale sunt în vigoare, iar nu în raport cu efectele produse prin reglementările legale anterioare. În consecinţă, reglementările juridice succesive pot prezenta în mod firesc diferenţe determinate de condiţiile obiective în care ele au fost adoptate. Cu privire la acest aspect, prin Decizia nr. 44 din 24 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996, Curtea Constituţională a reţinut că, deşi prin jocul unor prevederi legale, anumite persoane pot ajunge în situaţii apreciate subiectiv, prin prisma propriilor lor interese, ca defavorabile, acest fapt nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituţionalitatea textelor respective.

29. Prin decizia mai sus menţionată Curtea Constituţională a reţinut, în ceea ce priveşte dispoziţiile Legii nr. 368/2013, că acestea introduc, modifică şi completează o serie de prevederi din Legea nr. 165/2013 şi că, potrivit art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţiile de modificare şi de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, În actul de bază, identificându-se cu acesta, iar intervenţiile ulterioare de modificare sau de completare a acestora trebuie raportate tot la actul de bază.

30. De asemenea, în Decizia nr. 786 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 115 din 10 februarie 2017, Curtea Constituţională a statuat că stabilirea prin art. 33 din Legea nr. 165/2013 a unor noi termene în care entităţile învestite trebuie să soluţioneze notificările, de la expirarea cărora persoana îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti, inclusiv în situaţia reglementată de art. 35 alin. (2) din aceeaşi lege (când se constată refuzul nejustificat de soluţionare a notificării), se înscrie în raţiunea pentru care legea însăşi a fost concepută, aceea de a crea un mecanism care să confere eficienţă procesului reparatoriu al măsurilor abuzive de preluare a unor imobile în timpul regimului comunist. Se asigură, în acelaşi timp, şi certitudinea finalizării acestuia, inclusiv prin reglementarea legală expresă a posibilităţii persoanei care se consideră îndreptăţită de a acţiona împotriva refuzului nejustificat al entităţii de a răspunde la notificare, Legea nr. 165/2013 instituind, prin art. 35 alin. (2), ceea ce în vechiul cadru procesual era recunoscut doar pe calea unei decizii pronunţate ca urmare a soluţionării unui recurs în interesul legii (Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite nr. XX din 19 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 12 noiembrie 2007).

31. Aplicabilitatea termenelor prevăzute de art. 33 şi art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 şi situaţiei rezultate din opţiunea exprimată în temeiul art. II alin. (1) din Legea nr. 368/2013 este cu atât mai evidentă, în opinia completului de judecată care a formulat sesizarea, cu cât la momentul exprimării de către reclamanţi a opţiunii de returnare a dosarului înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor (în care se regăsea dispoziţia emisă la 22 mai 2012) aceştia aveau cunoştinţă - în virtutea prezumţiei cunoaşterii legii, rezultantă a principiului nemo censetur ignorare legem - de prevederile Legii nr. 165/2013, în vigoare la acel moment, şi de faptul că aceasta guvernează raporturile juridice puse în discuţie. Prin urmare, notificatorii aveau cunoştinţă de termenele pe care atât unitatea deţinătoare, cât şi persoanele îndreptăţite trebuiau să le respecte.

32. Astfel cum a statuat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014, la paragraful 40, legea nouă este, de principiu, aplicabilă de îndată tuturor situaţiilor ce se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea ei în vigoare, precum şi tuturor efectelor produse de situaţiile juridice formate după abrogarea legii vechi.

33. Reţinând astfel că situaţia născută prin exprimarea opţiunii returnării dosarului către unitatea deţinătoare este una care s-a constituit ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, s-a opinat de către instanţa de trimitere că prevederile ei, inclusiv termenele de decădere reglementate de art. 33 şi art. 35 alin. (2), se aplică şi acesteia.

34. În ipoteza în care însă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar ajunge la o concluzie diferită, respectiv că nu ar fi aplicabile termenele sus-menţionate, este necesar să se stabilească dacă dispoziţia iniţială, emisă în procedura administrativă de soluţionare a notificării, mai produce vreun efect, astfel că, în cazul în care, după returnare, se constată din nou că bunul solicitat de reclamanţi prin notificare nu poate fi restituit în natură, se pune întrebarea dacă vechea dispoziţie/decizie supravieţuieşte, respectiv dacă aceasta îşi păstrează efectele ori instanţa trebuie să reanalizeze integral notificarea, atât din perspectiva calităţii de persoană îndreptăţită, cât şi din aceea a categoriei de măsuri reparatorii care ar trebui acordate în cauza respectivă.

35. Referitor la această parte a analizei, în opinia instanţei de sesizare dispoziţia/decizia anterioară nu poate fi considerată un titlu de proprietate sau titlu de creanţă, astfel că dezbaterile ar trebui să privească toate elementele de analiză ale unei notificări nesoluţionate potrivit art. 35 alin. (3) din Legea nr. 165/2013.

36. În acelaşi sens, prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014 Curtea Constituţională a arătat că „nu se poate pune problema unor atingeri aduse unui drept câştigat, câtă vreme decizia/dispoziţia entităţii învestite cu soluţionarea notificării, conţinând propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, confirmată prin emiterea avizului de legalitate de către prefect, nu a produs efecte directe în patrimoniul persoanei îndreptăţite la restituire. Aceasta deoarece până la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor - conform Legii nr. 247/2005 - sau a deciziei de compensare în puncte de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor - ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 - persoana îndreptăţită la restituire are o simplă expectanţă de a dobândi măsurile reparatorii instituite prin lege, iar nu un drept efectiv, concretizat într-un drept de creanţă izvorât din titlul de despăgubire/decizia de compensare în puncte”.

VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

37. În urma solicitării adresate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, datele comunicate de instanţele naţionale au relevat existenţa unor opinii divergente asupra chestiunii de drept analizate.

38. Astfel, într-o opinie s-a apreciat că în cazul persoanelor care au optat pentru returnarea dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor către entităţile învestite cu soluţionarea notificării, în vederea restituirii, în natură sau prin compensare cu alte bunuri, a imobilelor, nu se aplică termenele prevăzute de art. 33 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013, întrucât aceste dispoziţii se referă la cereri înregistrate şi nesoluţionate.

39. Într-o altă opinie s-a considerat că, din contră, termenele introduse de legiuitor la capitolul IV din Legea nr. 165/2013 în vederea urgentării soluţionării cererilor de retrocedare (art. 33 şi art. 35 din lege) se aplică şi în ipoteza vizată. În sprijinul acestei opinii s-a arătat că alegerea notificatorului de a relua procedura administrativă nu poate pur şi simplu să conducă la prorogarea unor termene de decădere expres prevăzute de legiuitor în urma pronunţării de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului a Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, cu atât mai mult cu cât, la momentul opţiunii, aceste termene erau deja împlinite.

40. Au existat puncte de vedere divergente şi cu privire la aspectul subsidiar invocat prin sesizare, reţinându-se, într-o orientare, că instanţa învestită cu soluţionarea pe fond a cererii formulate conform art. II din Legea nr. 368/2013, constatând că cererea nu poate fi soluţionată prin restituirea în natură sau prin acordarea de bunuri în compensare, va respinge cererea, apreciind că dispoziţia iniţială aflată la dosarul returnat continuă să producă efecte, neputându-se realiza o reevaluare a ceea ce s-a acordat iniţial decât strict sub aspectul posibilităţii restituirii în natură, respectiv a compensării cu alte bunuri, în timp ce, într-o altă opinie, s-a considerat că se va reanaliza notificarea şi se vor dispune măsurile reparatorii potrivit art. 1 alin. (2) teza a două din Legea nr. 165/2013 (măsuri compensatorii prin puncte).

41. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Adresa nr. 49/C/81/III-5/2018 din 22 februarie 2018, a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept care formează obiectul prezentei sesizări.

VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

42. Dispoziţiile art. 33 şi 35 din Legea nr. 165/2013 au făcut obiectul unui număr foarte mare de dosare aflate pe rolul Curţii Constituţionale. Pot prezenta relevanţă pentru chestiunea de drept analizată în cauză Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 16 aprilie 2014; Decizia nr. 137 din 14 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 401 din 29 mai 2014; Decizia nr. 712 din 6 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 191 din 17 martie 2017; Decizia nr. 225 din 19 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 382 din 19 mai 2016; Decizia nr. 110 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 6 mai 2016; Decizia nr. 551 din 16 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 18 august 2015.

43. Prezintă relevanţă şi deciziile menţionate în cuprinsul încheierii de sesizare, respectiv Decizia nr. 600 din 20 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 973 din 5 decembrie 2016, şi Decizia nr. 786 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 115 din 10 februarie 2017.

IX. Raportul asupra chestiunii de drept

44. Prin raportul întocmit în cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, iar asupra rezolvării de principiu a chestiunii de drept sesizate s-a apreciat că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. II din Legea nr. 368/2013, în cazul persoanelor îndreptăţite la despăgubiri în temeiul Legii nr. 10/2001, care au optat pentru returnarea dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor către entităţile învestite cu soluţionarea notificării, în vederea restituirii, în natură sau prin compensare cu alte bunuri, a imobilelor, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii, se aplică în mod corespunzător termenele prevăzute de art. 33 alin. (1) şi art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013.

Termenele prevăzute de art. 33 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 curg de la data înregistrării dosarelor returnate la entităţile învestite cu soluţionarea notificării.

Dacă cererea formulată conform art. II din Legea nr. 368/2013 nu poate fi soluţionată prin restituirea în natură sau prin compensare cu alte bunuri, dispoziţia/decizia iniţială aflată în dosarul returnat de Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor continuă să producă efecte, fiind incidenţă procedura măsurilor compensatorii sub formă de puncte prevăzută de capitolul III al Legii nr. 165/2013.

X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

45. Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

46. Conform art. 519 din Codul de procedură civilă: „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”

47. Pentru admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, legiuitorul, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, instituie o serie de condiţii ale acestei proceduri, respectiv:

- existenţa unei cauze aflate în curs de judecată;

- cauza să fie soluţionată în ultimă instanţă;

- cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a curţii de apel sau a tribunalului învestit să soluţioneze cauza;

- chestiunea de drept să prezinte caracter de noutate;

- asupra chestiunii de drept Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

48. Aşadar, din cuprinsul prevederilor legale enunţate anterior se desprind condiţiile de admisibilitate pentru declanşarea procedurii de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, condiţii care trebuie să fie întrunite cumulativ.

49. Primele trei condiţii impuse de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă sunt îndeplinite, întrucât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată de un complet al Curţii de Apel Constanţa, învestit în ultimă instanţă cu soluţionarea unui litigiu în baza dispoziţiilor Legii nr. 165/2013 şi Legii nr. 368/2013, potrivit dispoziţiilor art. 35 din Legea nr. 165/2013 coroborat cu art. 634 din Codul de procedură civilă.

50. Astfel, Curtea de Apel Constanţa este legal învestită cu soluţionarea unui apel într-o cauză în care se solicită restituirea în natură a unei părţi dintr-un imobil preluat în mod abuziv, respectiv restituirea prin echivalent a unei părţi din imobil imposibil de restituit în natură, în baza dispoziţiilor Legii nr. 165/2013 şi Legii nr. 368/2013, raportat la legile de reparaţie pentru imobilele preluate în mod abuziv, hotărârea pronunţată de tribunal în primă instanţă fiind supusă numai apelului, conform dispoziţiilor art. 35 din Legea nr. 165/2013.

51. În ceea ce priveşte cerinţa ca soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării, este de reţinut că problema de drept ce se impune a fi clarificată în apel este dacă dispoziţiile art. 33 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 coroborate cu art. II din Legea nr. 368/2013, în ceea ce priveşte termenele de soluţionare, sunt aplicabile şi în situaţia dosarelor returnate la entităţile învestite cu soluţionarea notificării, în baza cererilor formulate de persoanele îndreptăţite la despăgubiri în temeiul art. II din Legea nr. 368/2013, respectiv momentul de la care încep să curgă termenele; în situaţia în care nu se aplică termenele, iar instanţa constată că este imposibilă restituirea în natură sau prin compensare cu alte bunuri, respinge cererea apreciind că dispoziţia iniţială aflată în dosarul returnat de Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor continuă să producă efecte sau instanţa trebuie să reanalizeze notificarea şi să dispună măsuri reparatorii potrivit art. 1 alin. (2) teza a două din Legea nr. 165/2013 (măsuri compensatorii prin puncte).

52. De asemenea, este îndeplinită şi cerinţa noutăţii chestiunii de drept supuse interpretării, care, potrivit art. 519 din Codul de procedură civilă, reprezintă o condiţie de admisibilitate.

53. Noutatea problemei de drept rezultă din caracterul normelor de drept nou-intrate în vigoare, din contextul legislativ nou şi modificat faţă de cel anterior, ca urmare a modificărilor legislative impuse de Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României şi care impun reevaluarea sau reinterpretarea normelor de drept incidente, iar instanţele nu au dat încă o interpretare şi aplicare la nivel jurisprudenţial.

54. În urma verificărilor efectuate se constată că nu s-a cristalizat o jurisprudenţă unitară şi constantă în legătură cu chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită, situaţie care justifică interesul în formularea unei cereri pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, în scopul prevenirii unei practici neunitare

55. Analiza hotărârilor judecătoreşti pronunţate şi a punctelor de vedere exprimate de colectivele de judecători de la instanţele naţionale oferă indicii referitoare la posibilitatea apariţiei unei practici neunitare, devenind necesară cerinţa dezlegării modului de interpretare şi aplicare a normelor de drept în discuţie.

56. În legătură cu chestiunea de drept adusă în dezbatere se reţine că Înalta Curte Casaţie şi Justiţie nu a dezlegat problema care constituie obiect al sesizării. De asemenea, aceasta nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

57. Prin urmare, se constată că sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate privind declanşarea procedurii hotărârii prealabile.

Asupra fondului sesizării:

58. Reglementarea Legii nr. 165/2013 a fost determinată de pronunţarea de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, la 12 octombrie 2010, a Hotărâri i-pilot în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, această lege reprezentând soluţia legislativă de îmbunătăţire a mecanismului de acordare a despăgubirilor în materia retrocedărilor, în considerarea observaţiilor şi recomandărilor Curţii de la Strasbourg cu privire la ineficacitatea mecanismului intern de despăgubiri existent la acel moment, de natură a crea o problemă sistemică, recurentă şi de amploare.

59. Măsurile recomandate în acest sens au fost: amendarea mecanismului de restituire prin intermediul unei reforme legislative care să creeze reguli clare, accesibile, simplificate şi previzibile, dublate de o practică judiciară şi administrativă coerentă, stabilirea unor termene constrângătoare şi realiste şi sancţiuni pentru fiecare etape administrativă.

60. Curtea de la Strasbourg a analizat Legea nr. 165/2013, în Cauza Preda şi alţii împotriva României, din perspectiva termenelor şi a posibilităţii unui control jurisdicţional, şi a reţinut, la acei moment, că nu se poate concluziona că mecanismul creat este ineficace.

61. Pentru urgentarea şi finalizarea procesului de restituire în natură şi prin echivalent, Legea nr. 165/2013 a instituit o serie de termene, atât în sarcina solicitanţilor, cât şi în sarcina entităţilor învestite de lege, după cum urmează:

- un termen de decădere de 90 de zile, modificat în 120 de zile prin Legea nr. 368/2013, în care persoanele care se consideră îndreptăţite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entităţile învestite de lege. Termenul curge de la data la care persoanei i se comunică în scris documentele necesare soluţionării cererii sale;

- 1 ianuarie 2014, termen până la care entităţile învestite de lege au obligaţia de a stabili numărul cererilor înregistrate şi nesoluţionate, de a afişa aceste date la sediul lor şi de a le comunica Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, urmând ca aceasta să le publice pe pagina proprie de internet;

- termene stricte în care entităţile învestite de lege au obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, şi de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează:

a) 12 luni, pentru entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de până la 2.500 de cereri;

b) 24 de luni, pentru entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr cuprins între 2.500 şi 5.000 de cereri;

c) 36 de luni, pentru entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de peste 5.000 de cereri. Aceste trei termene încep să curgă de la data de 1 ianuarie 2014;

- un termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a noii legi pentru soluţionarea dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni;

- un termen de 60 de luni de la data înregistrării pentru soluţionarea dosarelor care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naţionale ulterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni.

62. Prin acordarea termenului de decădere de 90 de zile, modificat în 120 de zile prin Legea nr. 368/2013, intenţia legiuitorului a fost de a înlătura pasivitatea eventuală a persoanelor îndreptăţite în ceea ce priveşte dovedirea pretenţiilor şi, implicit, eliminarea blocajului la care s-ar ajunge prin tergiversarea completării dosarului cu actele necesare soluţionării.

63. Necesitatea unor termene diferite de soluţionare se datorează numărului diferit de cereri nesoluţionate până la momentul actual de la nivelul diverselor entităţi învestite de lege cu soluţionarea acestora. Aceste termene sunt rezonabile, având în vedere că termenul de 36 de luni este aplicabil exclusiv în situaţii excepţionale, şi anume: Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 din cadrul municipiului Bucureşti. De asemenea, acordarea de termene diferite se justifică şi prin lipsa actelor doveditoare în multe dintre situaţiile existente, ţinând seama de faptul că se instituie în sarcina entităţilor învestite de lege obligaţia de a comunica în scris persoanelor îndreptăţite documentele necesare soluţionării cererilor. Termenele de 12, 24, respectiv 36 de luni încep să curgă de la data de 1 ianuarie 2014, deoarece este necesară o perioadă premergătoare efectuării procedurilor administrative necesare implementării noului cadru legislativ, alocării de resurse materiale şi umane şi pentru ca autorităţile locale şi centrale să îşi îndeplinească obligaţiile legale prevăzute în noua lege.

64. Prin lege, în spiritul asigurării celerităţii procedurii, dar şi al respectării principiului liberului acces la justiţie, se prevăd următoarele remedii în faţa instanţelor judecătoreşti:

Decizia emisă de entitatea învestită de lege poate fi atacată de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34 din Legea nr. 165/2013, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa secţiei civile a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 6 luni de la expirarea termenelor respective.

65. Aceste prevederi exprese privind accesul liber la justiţie al persoanelor îndreptăţite, nemulţumite de pasivitatea entităţilor învestite de lege cu privire la soluţionarea cererilor în termenele prevăzute de noua lege, urmăresc evitarea blocajelor care pot interveni la nivel administrativ în ceea ce priveşte finalizarea procesului de restituire.

66. De asemenea, pentru garantarea aplicării eficiente a legii, se instituie un sistem specific de sancţiuni pentru neîndeplinirea obligaţiilor care izvorăsc din aceasta, extinzându-se categoriile de persoane care pot fi sancţionate contravenţional, precum şi sfera actelor definite ca fiind contravenţii.

67. Art. 180 alin. (1) din Codul de procedură civilă defineşte termenul procedural ca fiind intervalul de timp în care poate fi îndeplinit un act de procedură sau în care este interzisă îndeplinirea acestuia.

68. Dispoziţiile art. 33 din Legea nr. 165/2013 instituie anumite termene procedurale de soluţionare a cererilor de către entităţile învestite de lege cu atribuţii în procesul de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv şi înăuntrul cărora persoanele îndreptăţite nu pot formula cereri în instanţă (Decizia Curţii Constituţionale nr. 88 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 16 aprilie 2014, paragraful 34).

69. Termenele instituite de dispoziţiile art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 sunt termene procedurale legale, imperative sau prohibitive şi absolute.

70. Regulile de calcul al termenelor procedurale sunt prevăzute de art. 181 din Codul de procedură civilă, care constituie dreptul comun în materie, astfel încât, ori de câte ori legea nu prevede expres o altă regulă specială pentru calculul unui anumit termen, se vor aplica regulile generale instituite de acest text legal.

71. Durata termenelor procedurale presupune stabilirea punctului de plecare a termenului (art. 184 din Codul de procedură civilă), precum şi a punctului de împlinire (art. 182 din Codul de procedură civilă). Cât priveşte momentul de la care începe să curgă termenul procedural, art. 184 din Codul de procedură civilă dispune că termenele încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură, dacă legea nu dispune altfel. Punctul de împlinire este acela în care termenul procedural îşi realizează efectul, în sensul că fie încetează posibilitatea de a mai exercita dreptul în vederea căruia termenul a fost acordat (termen imperativ), fie, dimpotrivă, se naşte dreptul de a efectua anumite acte de procedură (termen prohibitiv).

72. Prin Decizia nr. 600 din 20 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 973 din 5 decembrie 2016, Curtea Constituţională a reţinut, în ce priveşte dispoziţiile art. I din Legea nr. 368/2013, că acestea introduc, modifică şi completează o serie de prevederi din Legea nr. 165/2013. Potrivit art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţiile de modificare şi de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta, iar intervenţiile ulterioare de modificare sau de completare a acestora trebuie raportate tot la actul de bază.

73. În considerarea celor statuate de Curtea Constituţională nu se poate reţine că termenele procedurale prevăzute de art. 33 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 nu sunt aplicabile şi „cererilor” formulate de către „persoanele îndreptăţite” de returnare a dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor către entităţile învestite cu soluţionarea notificării, în vederea restituirii, în natură sau prin compensare cu alte bunuri.

74. Este real că art. 3 din Legea nr. 165/2013, definind înţelesul unor expresii şi termeni utilizaţi în cuprinsul actului normativ, arată că termenul „cereri” înseamnă notificările formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, însă. ca urmare a completării legii prin art. II din Legea nr. 368/2013, trebuie înţeles că în noţiunea de „cerere” este inclusă şi cererea de returnare a dosarului către entitatea iniţial învestită cu soluţionarea notificării şi care s-a dezînvestit prin soluţionarea notificării.

75. Obiectul cererii de returnare a dosarului către entitatea învestită de lege are drept scop reanalizarea posibilităţii de restituire, în natură sau prin compensare cu alte bunuri, şi, în aceste limite, urmează a se pronunţa entitatea învestită de lege.

76. Or, în etapa administrativă desfăşurată în faţa entităţii învestite de lege cu soluţionarea unei notificări se analizează calitatea de persoană îndreptăţită, existenţa dreptului şi întinderea acestuia, în raport cu dovezile prezentate de „persoana care se consideră îndreptăţită”.

77. De vreme ce dosarul de despăgubiri se află la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 în faza de cerere depusă, dar nesoluţionată de autoritatea competentă - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, şi nu de entitatea învestită de lege, nu sunt incidente dispoziţiile art. 33 din lege, ci dispoziţiile art. 34, care instituie obligaţia de soluţionare a dosarelor fundamentate pe Legea nr. 10/2001 în termen de 60 de luni de la intrarea în vigoare a legii, pentru dosarele deja înregistrate la secretariatul comisiei, sau de la data înregistrării, pentru dosarele transmise de către entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor în condiţiile art. 33 din aceeaşi lege.

78. Însă, în ce priveşte momentul de la care curg termenele pentru soluţionarea „cererilor” de către entitatea învestită de lege, acesta nu poate fi cel stabilit prin dispoziţiile art. 33 alin. (2).

79. Dispoziţiile art. 33 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 sunt aplicabile numai pentru raporturile existente la data intrării în vigoare a legii şi au ca situaţie premisă ca „cererile” (notificările în temeiul Legii nr. 10/2001) să se fi aflat înregistrate şi să nu fi fost soluţionate.

80. În condiţiile în care prin art. II din Legea nr. 368/2013, în vigoare începând cu data de 24 decembrie 2013, s-a stabilit un termen de 60 de zile, în care persoanele îndreptăţite pot opta pentru returnarea dosarelor către entităţile învestite de lege, în vederea restituirii, în natură sau prin compensare cu alte bunuri, este evident că pentru situaţia nou-născută nu pot să curgă termenele de la un moment anterior naşterii dreptului, respectiv a obligaţiei de soluţionare a cererii.

81. „Cererile de returnare a dosarelor” înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor către entităţile învestite de lege cu soluţionarea notificării, în vederea restituirii, în natură sau prin compensare, nu pot fi asimilate „cererilor formulate potrivit Legii nr. 10/2001”, obiectul şi scopul acestora fiind distinct.

82. Este real că prin art. 8 din Legea nr. 165/2013 s-a prevăzut un termen de 120 de zile de centralizare a tuturor cererilor, inclusiv a cererilor din dosarele înregistrate la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, în care persoanele optează, în condiţiile art. 42 din lege, pentru returnarea dosarului la comisia locală, în vederea atribuirii de teren, însă această dispoziţie era incidenţă numai cererilor formulate în baza legilor fondului funciar, pentru că legea nu a permis iniţial a se formula cereri de returnare şi a dosarelor constituite în baza Legii nr. 10/2001,

83. Prin Legea nr. 368/2013 nu s-a prevăzut momentul de la care curg termenele prevăzute de art. 33 alin. (1) raporturilor juridice născute la intrarea sa în vigoare, astfel că sunt aplicabile dispoziţiile de drept comun, respectiv art. 184 din Codul de procedură civilă - momentul returnării dosarului către entitatea învestită de lege cu soluţionarea cererii având ca obiect restituirea în natură sau prin compensare cu alte bunuri, respectiv momentul înregistrării la entitatea învestită de lege.

84. De altfel, pentru dosarele care urmau a fi transmise Secretariatului Comisiei Naţionale ulterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 s-a prevăzut că termenul de 60 de luni acordat pentru soluţionare începe să curgă de la data înregistrării lor.

85. Pentru dosarele returnate (transmise) de Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor (şi constituite în baza Legii nr. 10/2001) către entităţile învestite, prin Legea nr. 368/2013 nu s-a mai prevăzut momentul de la care curg termenele prevăzute de art. 33 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, astfel că sunt incidente dispoziţiile din Codul de procedură civilă.

86. Prin urmare, la prima întrebare formulată de instanţa de trimitere trebuie să se răspundă în mod afirmativ, în sensul că se aplică în mod corespunzător termenele prevăzute de art. 33 alin. (1) şi art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 - sar termenele prevăzute de art. 33 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 curg de la data înregistrării la entităţile învestite de lege a dosarelor returnate de către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

87. În ce priveşte cea de-a două întrebare adresată de instanţa de trimitere, deşi aceasta este formulată prin raportare la prima întrebare şi care a primit un răspuns afirmativ, se constată, raportat la problemele de drept expuse în încheierea de sesizare, că această întrebare trebuie recalificată în sensul „dacă deciziile emise de entităţile învestite de lege în prima etapă administrativă şi aflate în dosarele returnate de către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor continuă să producă efecte în ce priveşte recunoaşterea dreptului la măsuri reparatorii sau sunt incidente pe deplin dispoziţiile art. 35 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 care prevăd obligativitatea analizei existenţei şi întinderii dreptului de proprietate, respectiv restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile legii.”

88. Cererea formulată de persoana îndreptăţită la despăgubiri în temeiul Legii nr. 10/2001 de returnare a dosarului de către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor către entitatea învestită cu soluţionarea notificării, în vederea restituirii, în natură sau prin compensare cu alte bunuri, se soluţionează prin emiterea unei decizii.

89. Sintagma „entităţile învestite cu soluţionarea notificării” are drept scop identificarea entităţii, în sensul că este aceea care a emis dispoziţia/decizia aflată în dosarul returnat şi nu trebuie interpretat în sensul că va avea loc o soluţionare pe fond a notificării.

90. Etapa administrativă a soluţionării notificării fiind depăşită prin emiterea dispoziţiei este evident că dispoziţiile art. II din Legea nr. 368/2013 prevăd numai analiza posibilităţii restituirii, în natură sau prin compensare cu alte bunuri.

91. Dreptul de opţiune al persoanelor îndreptăţite la despăgubiri (persoană căreia i-a fost recunoscut dreptul la măsuri reparatorii de către „unitatea deţinătoare” sau „entitatea învestită cu soluţionarea notificării*) de a solicita returnarea dosarelor nu poate echivala cu o renunţare la drepturile deja recunoscute anterior şi să aibă drept consecinţă repunerea în discuţie a existenţei dreptului şi a întinderii acestuia.

92. Dispoziţiile art. II din Legea nr. 368/2013 sunt clare şi neechivoce în ce priveşte scopul returnării, acela de a se analiza posibilitatea restituirii, în natură sau prin compensare cu alte bunuri.

93. Prin Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 27 ianuarie 2015, Curtea Constituţională a statuat că dispoziţiile art. 17 alin. (1) lit. a) şi art. 21 alin. (5) şi (8) din Legea nr. 165/2013 sunt constituţionale în măsura în care nu se aplică deciziilor/dispoziţiilor entităţilor învestite cu soluţionarea notificărilor, emise în executarea unor hotărâri judecătoreşti prin care instanţele s-au pronunţat irevocabil/definitiv asupra calităţii de persoane îndreptăţite şi asupra întinderii dreptului de proprietate.

94. Având în vedere cele statuate de Curtea Constituţională, este evident că dispoziţiile/deciziile de acordare a măsurilor reparatorii emise în procedura Legii nr. 10/2001 şi a Legii nr. 247/2005, în baza unor hotărâri judecătoreşti, nu mai pot face obiect de analiză şi cenzură din punctul de vedere al existenţei dreptului persoanei, fiind încălcate dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţia României, republicată, şi cele ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

95. În cauză nu sunt incidente cele statuate de către Curtea Constituţională prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014, la paragraful 48 raportat la paragraful 46, întrucât în cauză s-au analizat atribuţiile Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor, prevăzute de art. 17 alin. (1) lit. a) şi art. 21 alin. (8) din Legea nr. 165/2013, care sunt ulterioare emiterii deciziei în condiţiile art. 33 din Legea nr. 165/2013 sau cele emise ca urmare a dispoziţiilor art. II din Legea nr. 368/2013 prin raportare tot la dispoziţiile art. 33.

96. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 521, cu referire la art. 519 din Codul de procedură civilă,

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

În numele legii

DECIDE:

Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanţa - Secţia I civilă, în Dosarul nr. 6.725/118/2015, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că:

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. II din Legea nr. 368/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, în cazul persoanelor îndreptăţite la despăgubiri în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care au optat pentru returnarea dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor către entităţile învestite cu soluţionarea notificării, în vederea restituirii, în natură sau prin compensare cu alte bunuri, a imobilelor, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii, se aplică în mod corespunzător termenele prevăzute de art. 33 alin. (1) şi art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare.

Termenele prevăzute de art. 33 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, curg de la data înregistrării dosarelor returnate la entităţile învestite cu soluţionarea notificării.

Dacă cererea formulată conform art. II din Legea nr. 368/2013 nu poate fi soluţionată prin restituirea în natură sau prin compensare cu alte bunuri, dispoziţia/decizia iniţială aflată în dosarul returnat de Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor continuă să producă efecte, fiind incidenţă procedura măsurilor compensatorii sub formă de puncte prevăzută de capitolul III al Legii nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 aprilie 2018.

 

VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

GABRIELA ELENA BOGASIU

Magistrat-asistent,

Mihaela Lorena Mitroi

 

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.