MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 469/2018

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 186 (XXX) - Nr. 469         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Joi, 7 iunie 2018

 

SUMAR

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

395. - Hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2018 pentru Societatea Naţională a Sării - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Economiei

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

386. - Ordin al ministrului tineretului şi sportului pentru aprobarea Normelor metodologice privind acordarea voucherelor de vacanţă pentru Ministerul Tineretului şi Sportului şi unităţile din subordinea acestuia

 

2.180. - Ordin al ministrului finanţelor publice privind aprobarea contractării de către Ministerul Finanţelor Publice a operaţiunii de răscumpărare anticipată a unei serii de obligaţiuni denominate în dolari, scadentă în data de 7 februarie 2022, şi de preschimbare a acesteia sau a unei părţi din aceasta cu obligaţiuni noi, prin contractarea unui împrumut pe pieţele externe de capital în cadrul Programului-cadru de emisiuni de titluri de stat „Medium Term Notes”, în sumă totală de până la 1,5 miliarde dolari, cu maturitatea de 30 de ani, şi desemnarea administratorilor tranzacţiei

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

 

Decizia nr. 9 din 19 februarie 2018 (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept)

 

ACTE ALE CURŢII EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI

 

Hotărârea din 27 noiembrie 2012 în Cauza Dimon împotriva României

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2018 pentru Societatea Naţională a Sării - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Economiei

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 4 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - Se aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2018 pentru Societatea Naţională a Sării - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Economiei, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

 

PRIM-MINISTRU

VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ

Contrasemnează:

Ministrul economiei,

Dănuţ Andruşcă

Ministrul finanţelor publice,

Eugen Orlando Teodorovici

p. Ministrul muncii şi justiţiei sociale,

Adrian Marius Rîndunică,

secretar de stat

 

Bucureşti, 31 mai 2018.

Nr. 395.

 

ANEXĂ

MINISTERUL ECONOMIEI

SOCIETATEA NAŢIONALĂ A SĂRII - S.A.

Calea Victoriei nr. 220, etaj 4

Cod unic de înregistrare: 1590430

 

BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI

pe anul 2018

 

 

 

- mii lei –

 

INDICATORI

Nr. rd.

Propuneri an curent 2018

0

1

2

3

4

I.

 

 

VENITURI TOTALE (Rd.1 = Rd.2 + Rd.5 + Rd.6)

1

374.183

 

1

 

Venituri totale din exploatare, din care:

2

373.483

 

 

 

a)

subvenţii, cf. prevederilor legale în vigoare

3

 

 

 

 

b)

transferuri, cf. prevederilor legale în vigoare

4

 

 

2

 

Venituri financiare

5

700

 

3

 

Venituri extraordinare

6

 

II.

 

 

CHELTUIELI TOTALE (Rd.7 = Rd.8 + Rd.20 + Rd.21)

7

320.260

 

1

 

Cheltuieli de exploatare, din care:

8

320.260

 

 

A.

cheltuieli cu bunuri şi servicii

9

135.759

 

 

B.

cheltuieli cu impozite, taxe şi vărsăminte asimilate

10

18.374

 

 

C.

cheltuieli cu personalul, din care:

11

117.432

 

 

 

C0

Cheltuieli de natură salarială (Rd.13 + Rd.14)

12

106.991

 

 

 

C1

cheltuieli cu salariile

13

91.489

 

 

 

C2

bonusuri

14

15.502

 

 

 

C3

alte cheltuieli cu personalul, din care:

15

2.982

 

 

 

 

cheltuieli cu plaţi compensatorii aferente disponibilizărilor de personal

16

1.511

 

 

 

C4

Cheltuieli aferente organe de conducere şi control,CA, AGA, CENZORI

17

1.227

 

 

 

C5

cheltuieli cu asigurările şi protecţia socială, fondurile speciale şi alte obligaţii legale

18

6.232

 

 

D.

alte cheltuieli de exploatare

19

48.695

 

2

 

Cheltuieli financiare

20

 

 

3

 

Cheltuieli extraordinare

21

 

III.

 

 

REZULTATUL BRUT (profit/pierdere)

22

53.923

IV.

 

 

IMPOZIT PE PROFIT

23

11.535

V.

 

 

PROFITUL CONTABIL RĂMAS DUPĂ DEDUCEREA IMPOZITULUI PE PROFIT, din care:

24

42.388

 

1

 

Rezerve legale

25

 

 

2

 

Alte rezerve reprezentând facilităţi fiscale prevăzute de lege

26

 

 

3

 

Acoperirea pierderilor contabile din anii precedenţi

27

 

 

4

 

Constituirea surselor proprii de finanţare pentru proiectele cofinanţate din împrumuturi externe, precum şi pentru constituirea surselor necesare rambursării ratelor de capital, plaţii dobânzilor, comisioanelor şi altor costuri aferente acestor împrumuturi

28

 

 

5

 

Alte repartizări prevăzute de lege

29

 

 

6

 

Profitul contabil rămas după deducerea sumelor de la Rd. 25, 26, 27, 28, 29

30

42.388

 

7

 

Participarea salariaţilor la profit în limita a 10% din profitul net, dar nu mai mult de nivelul unui salariu de bază mediu lunar realizat la nivelul operatorului economic în exerciţiul financiar de referinţă

31

4.239

 

8

 

Minimum 50% vărsăminte la bugetul de stat sau local 1h cazul regiilor autonome, ori dividende cuvenite acţionarilor, în cazul societăţilor/ companiilor naţionale şi societăţilor cu capital integral sau majoritar de stat, din care:

32

42.388

 

 

a)

- dividende cuvenite bugetului de stat

33

21.618

 

b)

- dividende cuvenite bugetului local

33a

 

 

e)

- dividende cuvenite ador acţionari

34

20.770

9

 

Profitul nerepartizat pe destinaţiile prevăzute la Rd.31 - Rd.32 se repartizează la alte rezerve şi constituie sursă proprie de finanţare

35

 

VI.

 

 

VENITURI DIN FONDURI EUROPENE

36

 

VII.

 

 

CHELTUIELI ELIGIBILE DIN FONDURI EUROPENE, din care

37

 

 

 

a)

cheltuieli materiale

38

 

 

 

b)

cheltuieli cu salariile

39

 

 

 

c)

cheltuieli privind prestările de servicii

40

 

 

 

d)

cheltuieli cu reclama si publicitate

41

 

 

 

e)

alte cheltuieli

42

 

VIII.

 

 

SURSE DE FINANŢARE A INVESTIŢIILOR, din care:

43

174.259

 

1

 

Alocaţii da la buget

44

 

 

 

 

- alocaţii bugetare aferente plătii angajamentelor din anii anteriori

45

 

IX.

 

 

CHELTUIELI PENTRU INVESTIŢII

46

54.278

X.

 

 

DATE DE FUNDAMENTARE

47

 

 

1

 

Nr. de personal prognozat la finele anului

48

1.756

2

 

Nr. mediu de salariaţi total

49

1.706

3

 

Câştigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană) determinat pe baza cheltuielilor de natură salarială *)

50

4.781

4

 

Câştigul mediu lunar pe salariat (lei/persoana) determinat pe baza cheltuielilor de natura salariala, recalculata cf. Legii anuale a bugetului de stat **)

51

3.958

5

 

Productivitatea muncii în unităţi valorice pe total personal mediu (mii lei/persoană) (Rd. 2/Rd. 49)

52

219

6

 

Productivitatea muncii în unităţi valorice pe total personal mediu recalculata cf. Legii anuale a bugetului de stat

53

219

7

 

Productivitatea muncii în unităţi fizice pe total personal mediu (cantitate produse finite/ persoană)

54

 

8

 

Cheltuieli totale la 1000 lei venituri totale (Rd.7/Rd.1)x1000

55

856

9

 

Plăţi restante

56

 

10

 

Creanţe restante

57

554

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL TINERETULUI ŞI SPORTULUI

 

ORDIN

pentru aprobarea Normelor metodologice privind acordarea voucherelor de vacanţă pentru Ministerul Tineretului şi Sportului şi unităţile din subordinea acestuia

 

În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 215/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice privind acordarea tichetelor de vacanţă, cu modificările şi completările ulterioare,

conform dispoziţiilor art. 9 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 80/2018, cu modificările şi completările ulterioare,

în baza prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul art. 1 alin. (2), (24) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 94/2014, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 8 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 11/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Tineretului şi Sportului,

ministrul tineretului şi sportului emite prezentul ordin,

Art. 1. - (1) Prezentul ordin stabileşte modalitatea de acordare a voucherelor de vacanţă, în anul 2018, în Ministerul Tineretului şi Sportului (M.T.S.) şi unităţile subordonate acestuia.

(2) Pentru perioada 1 iulie 2017-30 noiembrie 2018 se acordă vouchere de vacanţă, în cuantum de maximum 1.450 lei/salariat, în limita sumelor prevăzute în buget, alocate cu această destinaţie.

Art. 2. - (1) Cuantumul acordat salariaţilor sub forma voucherelor de vacanţă se stabileşte, în condiţiile legii, de către angajator proporţional cu perioada de exercitare a raportului de serviciu sau cu durata muncii prevăzută în contractul/contractele individual/individuale de muncă într-un an calendaristic. Voucherele de vacanţă nu se acordă pentru perioada în care raportul de serviciu/contractul de muncă este suspendat, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 145 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) În cazul cumulului de funcţii, voucherele de vacanţă sunt acordate de către angajatorii unde beneficiarii în cauză îşi au funcţia de bază, potrivit legii.

(3) În cazul beneficiarului din cadrul instituţiei/unităţii prevăzute la art. 1 alin. (1), care în intervalul prevăzut la art. 1 alin. (2) a desfăşurat activitate la mai mulţi angajatori, se acordă o singură indemnizaţie de vacanţă, sub formă de vouchere, în cuantum de maximum 1.450 lei pentru un salariat, de către angajatorul unde beneficiari] în cauză îşi au funcţia de bază, potrivit legii. În cazul în care nu se poate stabili funcţia de bază, beneficiarul indemnizaţiei de vacanţă alege, în scris, unitatea care îl va acorda voucherele de vacanţă, având obligaţia de a transmite, în termen de maximum 10 zile lucrătoare, şi către ceilalţi angajatori opţiunea aleasă.

(4) Beneficiarii au dreptul să îşi aleagă unitatea afiliată pentru achiziţionarea serviciilor turistice.

(5) Personalului angajat pe perioadă determinată i se acordă vouchere de vacanţă de către angajator proporţional cu durata angajării şi cu durata timpului de muncă, în perioada 1 iulie 2017 - 30 noiembrie 2018.

(6) Prevederile alin. (4) se aplică în mod corespunzător şi personalului pensionat şi/sau detaşat, care desfăşoară activităţi în instituţiile/unităţile prevăzute la art. 1 alin. (1)pe baza unui contract de muncă, pentru perioada 1 iulie 2017 - 30 noiembrie 2018. Personalul detaşat primeşte vouchere de vacanţă de la unităţile la care şi-a desfăşurat activitatea proporţional cu durata angajării şi cu durata timpului de muncă.

(7) Personalul angajat cu mai mult de o normă beneficiază de vouchere de vacanţă în cuantum de maximum 1.450 lei, în condiţiile alin. (2)-(5).

Art. 3. - (1) Personalul care ulterior datei de 1 iulie 2017 a beneficiat de vouchere de vacanţă cu valoarea integrală, proporţional cu perioada efectiv lucrată, nu mai beneficiază şi în anul 2018. În acest sens personalul detaşat/transferat în cursul anului 2018 va trebui să transmită o declaraţie pe propria răspundere prin care să comunice faptul că după această dată a primit sau nu vouchere de vacanţă. În situaţia în care nu s-au acordat vouchere în valoare totală de 1.450 lei, personalul în cauză primeşte diferenţa cuvenită, proporţional cu timpul de muncă şi perioada lucrată.

(2) Personalul care a beneficiat de vouchere de vacanţă şi ulterior acordării acestora i se suspendă contractul individual de muncă/raportul de serviciu pentru o perioadă din cea prevăzută la art. 1 alin. (2) sau căruia îi încetează contractul individual de muncă/raportul de serviciu anterior datei de 30 noiembrie 2018 este obligat să restituie contravaloarea voucherelor necuvenite, corespunzătoare perioadei cuprinse între data suspendării/ încetării contractului individual de muncă/raportului de serviciu şi data de 30 noiembrie 2018. Dispoziţiile privind restituirea contravalorii voucherelor nu se aplică în situaţia suspendării contractului individual de muncă pe perioada concediului pentru incapacitate temporară de muncă, a concediului de maternitate, a concediului de risc maternal sau a concediului pentru îngrijirea copilului bolnav.

(3) Beneficiarii care nu doresc să primească vouchere de vacanţă depun o solicitare scrisă în acest sens la instituţia/unitatea angajatoare, în termen de 15 zile de la data publicării prezentului ordin.

Art. 4. - (1) Beneficiarul poate utiliza voucherele de vacanţă pe baza actului de identitate numai pentru achiziţionarea de servicii turistice de la unităţile afiliate.

(2) La sfârşitul perioadei de valabilitate, la data stabilită de angajator sau la data încetării raporturilor de serviciu/muncă, beneficiarul are obligaţia să restituie angajatorului voucherele de vacanţă pe suport hârtie acordate pentru anul în curs şi neutilizate sau necuvenite ori contravaloarea acestora în termen de 30 de zile de la data producerii cauzei care determină restituirea, potrivit prevederilor legale.

(3) Pentru voucherele de vacanţă alimentate pe suport electronic şi neutilizate în perioada de valabilitate, unitatea emitentă restituie valorile nominale către angajator. În cazul voucherelor de vacanţă alimentate pe suport electronic şi necuvenite, precum şi în cazul încetării raporturilor de muncă/de serviciu, angajatorul are obligaţia de a comunica în timp util informaţiile relevante unităţii emitente, pentru ca aceasta să poată face restituirea valorilor către angajator.

(4) Voucherul de vacanţă are perioadă de valabilitate de un an de la data emiterii pe suport hârtie, respectiv de la data alimentării pentru voucherele emise pe suport electronic, fără a se înţelege că aceasta este perioada de valabilitate a suportului electronic.

(5) Valorile nominale pentru voucherele de vacanţă pe suport hârtie sunt multiplu de 50 lei până la 100 lei, până la valoarea maximă de 1.450 lei.

(6) Angajatorii sunt obligaţi să înştiinţeze beneficiarii cu privire la data alimentării şi valoarea voucherelor de vacanţă transferate pe suportul electronic.

(7) în cazul în care beneficiarul a utilizat în totalitate sau în parte voucherele de vacanţă pe suport hârtie sau voucherele de vacanţă alimentate electronic, iar ulterior intervine o cauză de restituire, acesta va restitui angajatorului contravaloarea voucherelor de vacanţă necuvenite, în termen de 30 de zile de la producerea cauzei care determină restituirea.

Art. 5. - Se interzice beneficiarului:

a) utilizarea voucherelor de vacanţă pentru achiziţionarea altor servicii decât cele prevăzute la art. 23 din Normele metodologice privind acordarea voucherelor de vacanţă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 215/2009, cu modificările şi completările ulterioare;

b) primirea unui rest de bani la voucherul de vacanţă, în cazul în care suma corespunzătoare solicitată este mai mică decât valoarea nominală a voucherului de vacanţă;

c) comercializarea voucherelor de vacanţă în schimbul unor sume de bani şi/sau al altor bunuri şi/sau servicii.

Art. 6. - (î) Ordonatorii de credite răspund de modul de acordare a voucherelor de vacanţă şi au obligaţia de a angaja şi de a utiliza creditele bugetare necesare aplicării prezentului ordin numai în limita prevederilor şi destinaţiilor aprobate, cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) Ordonatorii de credite ţin evidenţa voucherelor de vacanţă conform situaţiilor cuprinse în anexele la Hotărârea Guvernului nr. 215/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice privind acordarea tichetelor de vacanţă, cu modificările şi completările ulterioare. Gestionarea voucherelor de vacanţă pe suport hârtie se efectuează, potrivit legii, de persoane împuternicite în scris de către ordonatorul de credite.

(3) Potrivit clasificaţiei economice a cheltuielilor bugetare, voucherele de vacanţă se cuprind la titlul „Cheltuieli de personal”, articolul „Cheltuieli salariale în natură”, cod 10.02.06. Sumele reprezentând costul imprimatului voucherului de vacanţă pe suport hârtie, precum şi costul emiterii voucherului de vacanţă pe suport hârtie, contractate cu unitatea emitentă şi primite de angajator, se suportă de la titlul 20 „Bunuri şi servicii”, articolul bugetar 20.30 „Alte cheltuieli”, alineatul 20.30.30 „Alte cheltuieli cu bunuri şi servicii”.

(4) Sumele reprezentând voucherele de vacanţă nu intră în baza de calcul al contribuţiilor de asigurări sociale şi contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate, dar contravaloarea acestor vouchere este supusă impozitării în luna în care au fost acordate beneficiarului. În cazul în care salariaţii MTS sau ai unităţilor subordonate şi-au încheiat activitatea în cadrul instituţiei înainte de data acordării tichetelor de vacanţă, aceştia vor primi vouchere de vacanţă numai după transmiterea unei solicitări scrise în acest sens şi numai după depunerea la casieria instituţiei a sumelor reprezentând impozitul pe venit.

(5) în situaţia în care se restituie voucherul/contravaloarea acestuia, persoana beneficiază de recalcularea impozitului în luna următoare restituirii.

Art. 7. - Prezentul ordin intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

p. Ministrul tineretului şi sportului,

Cosmin Răzvan Butuza,

secretar de stat

 

Bucureşti, 17 mai 2018.

Nr. 386.

MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE

 

ORDIN

privind aprobarea contractării de către Ministerul Finanţelor Publice a operaţiunii de răscumpărare anticipată a unei serii de obligaţiuni denominate în dolari, scadentă în data de 7 februarie 2022, şi de preschimbare a acesteia sau a unei părţi din aceasta cu obligaţiuni noi, prin contractarea unui împrumut pe pieţele externe de capital în cadrul Programului-cadru de emisiuni de titluri de stat „Medium Term Notes”, în sumă totală de până la 1,5 miliarde dolari, cu maturitatea de 30 de ani, şi desemnarea administratorilor tranzacţiei

 

Având în vedere prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.470/2007, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare, al prevederilor pct. 4.1.a), b) 2 subpct. 10 şi 11 şi pct. 4.1.a), b) 21 subpct. 5.7, 5.10,5.11 şi 5.12 din Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.470/2007, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al prevederilor art. 3 din Hotărârea Guvernului 1.264/2010 pentru aprobarea programului-cadru de emisiuni de titluri de stat „Medium Term Notes”, cu modificările ulterioare,

ministrul finanţelor publice emite următorul ordin:

Art. 1. - (1) Se aprobă operaţiunea de răscumpărare anticipată a seriei de obligaţiuni denominate în dolari, scadentă în data de 7 februarie 2022, cupon 6,75%, şi de preschimbare a acesteia sau a unei părţi din aceasta cu titluri de stat noi, prin contractarea de către Ministerul Finanţelor Publice a unui împrumut pe pieţele externe de capital în cadrul Programului-cadru de emisiuni de titluri de stat „Medium Term Notes”, în sumă totală de până la 1,5 miliarde dolari, cu maturitatea de 30 de ani, împrumutul fiind denumit în continuare emisiune.

(2) Suma finală aferentă atât operaţiunii de răscumpărare anticipată şi preschimbare, cât şi cea aferentă emisiunii noi, precum şi ceilalţi termeni şi condiţii financiare urmează să fie stabilite la momentul lansării tranzacţiei, în funcţie de condiţiile de piaţă.

Art. 2. - Emisiunea este administrată de către HSBC Bank PLC, JP Morgan Securities PLC, Citigroup Global Markets Limited, Deutsche Bank AG London Branch. şi UniCredit Bank AG.

Art. 3. - Suma aferentă emisiunii se virează în contul de valută deschis pe numele Ministerului Finanţelor Publice la Banca Naţională a României şi se utilizează pentru finanţarea deficitului bugetar, refinanţarea şi rambursarea anticipată a datoriei publice guvernamentale, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare privind datoria publică.

Art. 4. - Plata serviciului datoriei publice aferentă emisiunii se asigură conform legislaţiei în vigoare privind datoria publică.

Art. 5. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul finanţelor publice,

Eugen Orlando Teodorovici

 

Bucureşti, 6 iunie 2018.

Nr. 2.180.

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

 

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT

 

DECIZIA Nr. 9

din 19 februarie 2016

 

Dosar nr. 2.632/1/2017

 

Judecător Iulia Cristina Tarcea - Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele completului

Judecător Lavinia Curelea - preşedintele delegat al Secţiei I civile

Judecător Eugenia Voicheci - preşedintele delegat al Secţiei a II-a civile

Judecător Ionel Barbă - preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal

Bianca Elena Ţăndărescu - judecător la Secţia I civilă

Dragu Creţu - judecător la Secţia I civilă

Simona Gina Pietreanu - judecător la Secţia I civilă

Paula C. Pantea - judecător la Secţia I civilă

Viorica Cosma - judecător la Secţia I civilă

Cosmin Horia Mihăianu - judecător la Secţia a II-a civilă

Mirela Poliţeanu - judecător la Secţia a II-a civilă

Ruxandra Monica Duţă - judecător la Secţia a II-a civilă

Iulia Petronela Niţu - judecător la Secţia a II-a civilă

Mărioara Isailă - judecător la Secţia a II-a civilă

Emilia Claudia Vişoiu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Decebal Constantin Vlad - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Adriana Elena Gherasim - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Andreea Marchidan - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Maria Hrudei - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

 

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 2.632/1/2017 este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 275 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Şedinţa este prezidată de doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 276 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Interpretarea dispoziţiilor art. 20 alin. (1) şi (2) din anexa VII din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu privire la faptul dacă, la încetarea raporturilor de serviciu/trecerea în rezervă/retragere, poliţiştii/ militarii beneficiază de ajutoarele prevăzute de aceste prevederi în situaţia în care legiuitorul, prin acte normative care reglementează salarizarea în sectorul bugetar, a stipulat că aceste prevederi nu se aplică, respectiv aceste ajutoare nu se acordă”.

Magistratul-asistent a învederat că la dosar au fost depuse raportul întocmit de judecătorii-raportori, puncte de vedere ale Ministerului Afacerilor Interne, Barbu Dumitru şi Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt şi cereri de Intervenţie accesorie formulate de Pop G. Ioan, Asociaţia pentru Respectarea Drepturilor şi Consilierea Cetăţenilor, Hurezan Margareta şi Popovici Marian.

Analizând cererile de intervenţie accesorie, în raport cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a constatat următoarele:

Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este reglementată în cuprinsul art. 519-521 din Codul de procedură civilă şi reprezintă, alături de recursul în interesul legii, unul dintre cele două mecanisme procedurale menite să asigure o practică judiciară unitară.

Astfel, atât recursul în interesul legii, cât şi sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept reprezintă mecanisme procedurale prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii, în realizarea rolului fundamental ce îi revine potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (3) din Constituţia României, republicată.

Niciunul dintre cele două mecanisme procedurale reglementate de titlul III „Dispoziţii privind asigurarea unei practici judiciare unitare” al cărţii a II-a „Procedura contencioasă” din Codul de procedură civilă nu reprezintă căi de atac în sensul prevederilor procedurale. Un argument în acest sens îl reprezintă faptul că procedura de judecată în faţa primei instanţe şi în căile de atac sunt reglementate în titlul I şi în titlul II al cărţii â II-a din Codul de procedură civilă, pe când cele două mecanisme de asigurare a unei practici judiciare unitare sunt reglementate în titlul III al cărţii a II-a.

Este de observat că, în cuprinsul titlului III „Dispoziţii privind asigurarea unei practici judiciare unitare” al cărţii a II-a „Procedura contencioasă” din Codul de procedură civilă, legiuitorul nu face trimitere la aplicarea dispoziţiilor referitoare la judecata în primă instanţă, în apel sau în recurs, aşa cum a procedat (spre exemplu, prin dispoziţiile art. 482, art. 494, art. 508 ori art. 513 din Codul de procedură civilă) atunci când a considerat că este necesar să fie aplicate în mod corespunzător reguli specifice unei alte proceduri de judecată.

De altfel, cele două mecanisme procedurale de asigurare a unei practici judiciare unitare nu reprezintă un „proces civil” în înţelesul de diferend, conflict între două sau mai multe subiecte de drept, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu realizează o judecată propriu-zisă, caracterizată prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive în reglementarea art. 634 alin. (1) din Codul de procedură civilă şi, ulterior, prin punerea în executare a titlului executoriu.

Or, în cazul mecanismelor de asigurare a unei practici judiciare unitare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie procedează la dezlegarea cu caracter obligatoriu şi de principiu a problemei sau chestiunii de drept cu care a fost învestită, fără a realiza o activitate de judecată specifică procesului civil.

În consecinţă, instrumentele procedurale de asigurare a unei practici judiciare unitare rezidă, în esenţa lor, în activitatea de dezlegare, cu caracter de principiu, a unei probleme/chestiuni de drept, iar, în soluţionarea sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie aplică prevederile Codului de procedură civilă menţionate anterior, nu dispoziţiile referitoare la judecata procesului civil în primă instanţă ori în căile de atac.

Astfel fiind, normele referitoare la „Alte persoane care pot lua parte la judecată” cuprinse în capitolul II „Părţile” al titlului II „Participanţii la procesul civil” din cartea I „Dispoziţii generale” din Codul de procedură civilă nu sunt compatibile cu specificul mecanismelor de asigurare a unei practici judiciare unitare reglementate de titlul III al cărţii a II-a din Codul de procedură civilă.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept va respinge ca inadmisibile cererile de intervenţie accesorie formulate de Pop G. Ioan, Asociaţia pentru Respectarea Drepturilor şi Consilierea Cetăţenilor, Hurezan Margareta şi Popovici Marian.

Constatând că nu mai sunt alte chestiuni prealabile de discutat sau excepţii de invocat, preşedintele completului, doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.

ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele:

I. Titularul şi obiectul sesizării

1. Prin încheierea din data de 19 septembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 3.406/104/2016, Curtea de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal a dispus, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:

„Interpretarea dispoziţiilor art. 20 alin. (1) şi (2) din anexa nr. VII din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice cu privire la faptul dacă, la încetarea raporturilor de serviciu/trecerea în rezervă/retragere, poliţiştii/militarii beneficiază de ajutoarele prevăzute de aceste prevederi în situaţia în care legiuitorul, prin acte normative care reglementează salarizarea în sectorul bugetar, a stipulat că aceste prevederi nu se aplică, respectiv aceste ajutoare nu se acordă.”

2. Cererea de pronunţare a hotărârii prealabile a fost înregistrată pe rolul Înaltei <5urti de Casaţie şi Justiţie la data de 29 septembrie 2017, cu nr. 2.632/1/2017.

II. Temeiul juridic al sesizării

3. Art. 519 din Codul de procedură civilă stipulează următoarele: „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”

III. Normele de drept intern care formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile

4. Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (în continuare Legea-cadru nr. 284/2010), abrogată prin Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Anexa nr. Vii, cap. II, art. 20 alin. (1) şi (2): „(1) La trecerea în rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie, personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, pentru activitatea depusă, în funcţie de vechimea efectivă ca militar, poliţist, funcţionar public CU statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personal civil în instituţiile publice de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, beneficiază de un ajutor stabilit în raport cu solda funcţiei de bază, respectiv salariul funcţiei de bază avută/avut în luna schimbării poziţiei de activitate, astfel:

Vechime efectivă:

- până la 5 ani - un ajutor egal cu 3 solde ale funcţiei de bază/salarii ale funcţiei de bază:

- între 5-10 ani - un ajutor egal cu 6 solde ale funcţiei de bază/salarii ale funcţiei de bază;

- între 10-15 ani - un ajutor egal cu 8 solde ale funcţiei de bază/salarii ale funcţiei de bază;

- între 15-20 ani - un ajutor egal cu 10 solde ale funcţiei de bază/salarii ale funcţiei de bază;

- între 20-25 ani - un ajutor egal cu 12 solde ale funcţiei de bază/salarii ale funcţiei de bază;

- între 25-30 ani - un ajutor egal cu 15 solde ale funcţiei de bază/salarii ale funcţiei de bază;

- peste 30 ani - un ajutor egal cu 20 solde ale funcţiei de bază/salarii ale funcţiei de bază.

(2) Personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, trecuţi în rezervă sau direct în retragere, respectiv ale căror raporturi de serviciu au încetat, cu drept la pensie de serviciu, înainte de împlinirea limitei de vârstă de pensionare prevăzute de lege, mai beneficiază, pentru fiecare an întreg rămas până la limita de vârstă de pensionare sau, în situaţia în care pot desfăşura activitate peste această limită, până la limitele de vârstă în grad la care pot fi menţinute în activitate categoriile respective de personal, de un ajutor egal cu două solde ale funcţiei de bază, respectiv cu două salarii ale funcţiei de bază.”

5. Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare (în continuare Legea nr. 285/2010)

Art. 13 alin. (1): „în anul 2011, dispoziţiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizaţiilor la ieşirea la pensie, retragerea, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică.”

6. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011 (în continuare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010)

Art. 9: „În anul 2012 nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizaţiile la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă.”

7. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, aprobată de Legea nr. 36/2014, cu modificările ulterioare (în continuare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012)

Art. 2: „Prevederile art. 7 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012, şi ale art. 1 alin. (4) şi (5), art. 2, 3, art. 4 alin. (1) şi (2), art. 6, 7, 9, 11, art. 12 alin. (2) şi art. 13 ale art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011, se aplică în mod corespunzător şi în anul 2013.”

8. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările şi completările ulterioare (în continuare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013)

Art. 10 alin. (1): „În anul 2014 nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizaţiile la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă.”

9. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare (în continuare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014)

Art. 9 alin. (1): „În anul 2015, dispoziţiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizaţiilor la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică.”

10. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările şi completările ulterioare (în continuare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015)

Art. 11 alin. (1):„În anul 2016, dispoziţiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, a indemnizaţiilor la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică.”

11. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, aprobată prin Legea nr. 152/2017, (în continuare Ordonanţa de urgentă a Guvernului nr. 99/2016)

Art. 11 alin. (1): „În perioada 1 ianuarie-28 februarie 2017, dispoziţiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizaţiilor la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică.”

12. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 115/2017, cu modificările ulterioare (în continuare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017).

Art. 1 alin. (3): „Prevederile art. 1 alin. (3)-(5), art. 2-4, art. 5 alin. (2)-(4) şi art. 6-11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, se aplică în mod corespunzător şi în perioada 1 martie-31 decembrie 2017.”

IV. Expunerea succintă a procesului

13. Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 15 noiembrie 2016, cu nr. 3.406/104/2016, reclamantul A a chemat în judecată pe pârâtul B, solicitând instanţei ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, acesta din urmă să fie obligat „la plata sumei cuvenite, actualizată cu inflaţia la data plăţii efective, reprezentând contravaloarea celor 15 solde ale funcţiei de bază/salarii ale funcţiei de bază ajutorului stabilit în raport cu solda funcţiei de bază, conform prevederilor alin, (1) şi (2) ale art. 20, secţiunea a 3-a, cap. II, anexa nr. VII din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice”.

S-a solicitat, totodată, obligarea pârâtului şi „la plata unui ajutor egal cu 14 solde, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, reprezentând contravaloarea a două solde ale funcţiei de bază, respectiv cu două salarii ale funcţiei de bază cuvenite conform alin, (2) art. 20, secţiunea a 3-a, cap. II, anexa nr. VII din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice”, unde se stipulează că, la încetarea raporturilor de serviciu cu drept la pensie de serviciu înainte de împlinirea limitei de vârstă de pensionare prevăzute de lege, militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special mai pot beneficia pentru fiecare an întreg rămas până la limita de pensionare sau, în situaţia în care pot desfăşura activitate peste această limită, până la limitele de vârstă în grad la care pot fi menţinute în activitate categoriile respective de personal, de un ajutor egal cu două solde ale funcţiei de bază, respectiv cu două salarii ale funcţiei de bază.

14. Prin Sentinţa nr. 155 din 8 februarie 2017, Tribunalul Olt a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată, cu motivarea că, aşa cum rezultă din interpretarea normelor legale incidente, voinţa legiuitorului nu a fost aceea de eliminare a beneficiilor acordate unor categorii socioprofesionale, respectiv de încetare a existenţei dreptului la acordarea de ajutoare/indemnizaţii, ci doar de suspendare a exerciţiului acestui drept.

15. Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul A, solicitând admiterea căii de atac, casarea sentinţei şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată în sensul obligării pârâtului B la plata ajutorului egal cu 29 de solde, prevăzute de art. 20 din anexa nr. VII din Legea-cadru nr. 284/2010, ajutoare care să fie actualizate la data plăţii efective.

16. La data de 12 iunie 2017, intimatul-pârât B a depus cerere de sesizare a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru a răspunde problemei de drept privind interpretarea dispoziţiilor art. 20 alin. (1) şi (2) din anexa nr. VII din Legea-cadru nr. 284/2010, respectiv dacă, la încetarea raporturilor de serviciu/trecerea în rezervă/retragere, poliţiştii/militarii beneficiază de ajutoarele prevăzute de aceste prevederi, în situaţia în care legiuitorul, prin acte normative care reglementează salarizarea în sectorul bugetar, a stipulat că aceste prevederi nu se aplică, respectiv aceste ajutoare nu se acordă.

V. Motivele reţinute de titularul sesizării care susţin admisibilitatea procedurii

17. Prin încheierea din data de 19 septembrie 2017, Curtea de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal a reţinut admisibilitatea cererii de sesizare, având în vedere următoarele considerente:

a) Soluţionarea litigiului, aflat în judecată în ultimă instanţă, depinde de rezolvarea următoarei probleme de drept: interpretarea dispoziţiilor art. 20 alin. (1) şi (2) din anexa nr. VII din Legea-cadru nr. 284/2010 cu privire la faptul dacă, la încetarea raporturilor de serviciu/trecerea în rezervă/retragere, poliţiştii/militarii beneficiază de ajutoarele prevăzute de aceste prevederi în situaţia în care legiuitorul, prin acte normative care reglementează salarizarea în sectorul bugetar, a stipulat că aceste prevederi nu se aplică, respectiv aceste ajutoare nu se acordă.

b) Problema de drept care face obiectul sesizării este nouă, asupra acestei probleme Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Cu referire la Decizia nr. 16/2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, instanţa de trimitere a reţinut că, deşi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost învestită cu o chestiune de drept similară, aceasta a vizat o altă perioadă, apreciindu-se că, în perioada iulie-decembrie 2010, este suspendat exerciţiul dreptului, iar nu existenţa acestuia.

De asemenea, în considerentele aceleiaşi decizii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat că, în perioada 2011- 2015, voinţa legiuitorului a fost aceea de suspendare a exerciţiului dreptului de acordare a indemnizaţiilor sau ajutoarelor, iar nu de eliminare a acestor beneficii acordate unor categorii socioprofesionale.

Or, în speţa dedusă judecăţii, interpretarea dispoziţiilor legale priveşte anul 2016, an în care reclamantul şi-a încetat activitatea prin pensionare.

VI. Punctul de vedere al completului de judecată

18. Instanţa de trimitere a reţinut că, potrivit art. 20 din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010, la trecerea în rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie, personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, pentru activitatea depusă, în funcţie de vechimea efectivă ca militar, poliţist, funcţionar public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personal civil în instituţiile publice de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, beneficiază de un ajutor stabilit în raport cu solda funcţiei de bază, respectiv salariul funcţiei de bază avută/avut în luna schimbării poziţiei de activitate.

19. Pentru anul 2011 au fost în vigoare dispoziţiile art. 13 alin. (1) din Legea nr. 285/2010, care dispun în sensul că, în anul 2011, dispoziţiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizaţiilor la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică.

20. În art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 se menţionează că prevederile art. 7 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012, şi ale art. 1 alin. (4) şi (5), art. 2,3, art. 4 alin. (1) şi (2), art. 6,7,9,11, art. 12 alin. (2) şi art. 13 ale art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 se aplică în mod corespunzător şi în anul 2013.

21. Potrivit art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 în anul 2014 nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizaţiile la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă.

22. În conformitate cu prevederile art. 9 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, în anul 2015, dispoziţiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizaţiilor la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică.

23. Art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 prevede că, în anul 201*6, dispoziţiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, a indemnizaţiilor la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecere în rezervă nu se aplică, iar art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 prevede că, în perioada 1 ianuarie-28 februarie 2017, dispoziţiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizaţiilor la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică.

24. De asemenea, art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 stipulează că prevederile art. 1 alin. (3>-(5), art. 2-4, art. 5 alin. (2)-(4) şi art. 6-11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. &9/2016 se aplică în mod corespunzător şi în perioada 1 martie-31 decembrie 2017.

25. Din interpretarea normelor legale enunţate rezultă că voinţa legiuitorului nu a fost aceea de eliminare a beneficiilor acordate unor categorii socioprofesionale, respectiv de încetare a existenţei dreptului la acordarea de ajutoare/indemnizaţii, ci doar de suspendare a exerciţiului acestui drept.

26. Raţiunea acestei interpretări este impusă şi de succesiunea în timp a actelor normative prin care legiuitorul a dispus, cu caracter temporar, măsura neaplicării dispoziţiilor legale privind ajutoarele/indemnizaţiile în anii 2011-2017.

VII. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

27. Intimatul-pârât a arătat că dispoziţiile legale care, în intervalul 2011-2017, au reglementat faptul că prevederile privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizaţiilor la ieşirea la pensie, retragerea, încetarea raporturilor de serviciu sau la trecerea în rezervă nu se aplică, respectiv nu se acordă, au fost interpretate în mod neunitar de instanţele de judecată, fiind pronunţate soluţii diferite în dosarele care au avut ca obiect acţiunile formulate de poliţişti prin care au solicitat aceste ajutoare.

A mai arătat că, din punctul său de vedere, acţiunile referitoare la acordarea ajutoarelor solicitate de poliţişti/militari la încetarea raporturilor de serviciu sau trecerea în rezervă/ retragere trebuie respinse, ca neîntemeiate.

28. Recurentul-reclamant nu a formulat în scris un punct de vedere, însă oral a învederat că nu este de acord cu cererea de sesizare, interpretarea dispoziţiilor legale fiind clară.

VIII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

29. Referitor la interpretarea dispoziţiilor art. 20 alin. (1 ) şi (2) din anexa nr. VII din Legea-cadru nr. 284/2010, respectiv dacă, la încetarea raporturilor de serviciu/trecerea în rezervă/ retragere, poliţiştii/militarii beneficiază de ajutoarele prevăzute de aceste dispoziţii în situaţia în care legiuitorul, prin acte normative care reglementează salarizarea în sectorul bugetar, a stipulat că aceste prevederi nu se aplică, respectiv aceste ajutoare nu se acordă, la nivelul instanţelor naţionale s-au conturat următoarele orientări jurisprudenţiale:

30. Unele instanţe au respins acţiunile ca fiind prematur formulate sau ca nefondate/neîntemeiate.

31. În acest sens, s-a arătat că Legea-cadru nr. 284/2010 are caracter de lege generală, în timp ce Legea-cadru nr. 285/2011 este o lege specială, vizând aplicarea în anul 2011 a dispoziţiilor Legii-cadru nr. 284/2010. Acest caracter de act normativ special în raport cu Legea-cadru nr. 284/2010 îl au şi actele normative adoptate după anul 2011 în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice, aşadar şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015.

32.  Legea specială derogă de la prevederile legii generale şi se aplică cu prioritate faţă de legea generală.

33. Chiar dacă dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 285/2011 se interpretează în sensul că nu elimină dreptul la acordarea ajutoarelor/indemnizaţiilor în cazul în care ieşirea la pensie, retragerea, încetarea raporturilor de serviciu ori trecerea în rezervă a intervenit în anul 2011, ci doar suspendă exerciţiul acestui drept, drepturile reglementate de art. 20 alin. (1) şi (2) din cap. II al anexei nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 nu au devenit exigibile nici până în prezent.

34. Ajutoarele în cauză nu fac parte din categoria drepturilor fundamentale, astfel că legiuitorul este liber să dispună cu privire la conţinutul, limitele şi condiţiile de acordare a acestora, precum şi să dispună diminuarea ori chiar încetarea acordării acestora, fără a fi necesară întrunirea condiţiilor stabilite de art. 53 din Constituţia României, republicată.

35. Raportat la toate aceste prevederi incidente, rezultă că dreptul la ajutoarele respective nu poate fi acordat, fiind supus unui termen suspensiv, care amână, până la împlinirea lui, începutul exerciţiului dreptului subiectiv civil şi al executării obligaţiei civile corelative, fiind astfel amânată scadenţa obligaţiei.

36.  Instituţiile şi autorităţile publice pârâte nu au un drept de opţiune între punerea sau nu în aplicare a dispoziţiilor legale care reglementează interdicţia analizată cu privire la ajutoarele pretinse de reclamanţi, astfel că neacordarea drepturilor băneşti solicitate constituie expresia conformării la dispoziţiile legale Cuprinse în legile anuale ale salarizării.

37. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 16 din 8 iunie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 689/1/2015, a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi a stabilit că „dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările şi completările ulterioare, vizează exerciţiul dreptului de acordare a ajutoarelor sau, după caz, a indemnizaţiilor, în sensul că acesta este suspendat în perioada 3 iulie-31 decembrie 2010, nu şi existenţa acestui drept”. S-a reţinut în considerentele deciziei că „din interpretarea normelor legale enunţate rezultă că voinţa legiuitorului nu a fost aceea de eliminare a beneficiilor acordate unor categorii socioprofesionale, respectiv de încetare a existenţei dreptului la acordarea de ajutoare/indemnizaţii, ci doar de suspendare a exerciţiului acestui drept”.

38. În consecinţă, refuzul pârâţilor de a acorda ajutoarele solicitate este unul justificat, în condiţiile în care prin legile anuale ale salarizării legiuitorul a prevăzut în mod expres şi imperativ că nu se aplică dispoziţiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, a indemnizaţiilor la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă.

39. În acest sens, s-au pronunţat Curtea de Apel Alba Iulia, Tribunalul Neamţ, Curtea de Apel Braşov, Tribunalul Covasna, Curtea de Apel Bucureşti, Tribunalul Bucureşti, Tribunalul Ialomiţa, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Giurgiu (într-o opinie minoritara), Tribunalul Bistriţa-Năsăud, Tribunalul Cluj, Curtea de Apel Cluj (în opinie majoritară), Tribunalul Constanţa, Curtea de Apel laşi, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Piteşti, Curtea de Apel Ploieşti, Tribunalul Dâmboviţa, Curtea de Apel Târgu Mureş, Curtea de Apel Timişoara, Curtea de Apel Suceava şi Tribunalul Prahova (la nivelul acestor două din urmă existând şi soluţii contrare)

40. Alte instanţe au apreciat că acţiunile sunt întemeiate, fiind obligat angajatorul la plata ajutoarelor; au fost identificate şi hotărâri judecătoreşti prin care s-a dispus ca plata să se efectueze la încetarea cauzei de suspendare legală.

41. Pentru a se pronunţa astfel, s-a reţinut că dreptul pretins îşi găseşte temeiul juridic în art. 7 alin. (1) din Legea-cadru nr. 284/2010. Această normă legală a fost exclusă de la aplicare în fiecare an bugetar prin diferite dispoziţii legale: art. 9 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările şi completările ulterioare, art. 13 din Legea nr. 285/2010, art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012, art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 şi art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgentă a Guvernului nr.57/2015.

42. Din prevederile legale anterior menţionate nu rezultă în mod neechivoc voinţa legiuitorului de a nu recunoaşte dreptul stabilit de Legea-cadru nr. 284/2010 prin legile anuale de aplicare. Dacă ar fi fost aşa, ar fi procedat la abrogarea lui expresă, ceea ce însă nu s-a realizat.

43. În acest context, s-a apreciat că persoana care se află în această situaţie poate revendica stabilirea şi recunoaşterea dreptului. A impune acceptarea unor conduite aleatorii din partea statului în materia unor drepturi fundamentale înseamnă a priva de conţinut dreptul de proprietate, garantat prin Protocolul 1 la Convenţia europeană a drepturilor omului. Din această perspectivă, în astfel de situaţii se poate susţine că este încălcat dreptul convenţional al drepturilor omului, deoarece se poate justifica cu temei că persoana în cauză deţine un bun în sensul jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, putându-se aplica inclusiv teoria dreptului câştigat.

44. Nu poate rămâne, aşadar la aprecierea legiuitorului (în marja sa de reglementare) dacă acordă sau nu un anumit spor sau avantaj de natură salarială pentru că dreptul, deşi există, este golit de substanţă prin efectul normelor legale anuale. Or, deşi norma de principiu nu a fost abrogată expres, ea este înlăturată de la aplicare fără nicio justificare legală, în acest sens fiind şi Decizia nr. 16 din 8 iunie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Nu poate fi acceptat efectul dilatoriu sine die al unei astfel de reglementări, o astfel de abordare lipsind de conţinut, pe termen lung, însuşi dreptul.

45. În acest sens s-au pronunţat Tribunalul Giurgiu, Tribunalul Călăraşi, Tribunalul Teleorman, Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Prahova, Curtea de Apel Suceava şi Tribunalul Botoşani.

46. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a comunicat niciun punct de vedere cu privire la problema de drept care formează obiectul sesizării.

IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţii Constituţionale

47. Prin Decizia nr. 16 din 8 iunie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 689/1/2015 şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 15 iulie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că „dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările şi completările ulterioare, vizează exerciţiul dreptului la acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizaţiilor, în sensul că acesta este suspendat în perioada 3 iulie-31 decembrie 2010, şi nu existenţa acestui drept”.

48. Prin Decizia nr. 11 din 20 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 3.489/1/2016 şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 24 martie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău - Secţia I civilă, în Dosarul nr. 2.826/110/2015, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept: „interpretarea dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată CU completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul de a se stabili dacă sintagmele «nu se acordă», respectiv «nu se aplică», cuprinse în textele legale menţionate, se referă la substanţa dreptului la acordarea indemnizaţiei la ieşirea la pensie sau reprezintă doar o suspendare a acordării acestei indemnizaţii şi, totodată, în eventualitatea în care cele două sintagme vizează doar suspendarea exerciţiului dreptului la indemnizaţia la ieşirea la pensie, dacă această suspendare se referă numai la perioada anului 2014, respectiv 2015, şi numai la persoanele al căror drept la pensie s-a deschis în anul 2014, respectiv 2015, sau vizează toate persoanele care au vocaţie la plata acestei indemnizaţii, indiferent de data deschiderii dreptului la pensie pentru acestea; în condiţiile în care interpretarea este în sensul că cele două sintagme menţionate anterior se referă doar la suspendarea exerciţiului dreptului la indemnizaţia la ieşirea la pensie, care este data de la care persoanele cu vocaţie la plata acestei indemnizaţii pot solicita acordarea efectivă a dreptului lor”.

49. Curtea Constituţională a pronunţat Decizia nr. 326 din 25 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 24 iulie 2013, prin care a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 şi a constatat că dispoziţiile art. 13 alin. (1) din Legea nr. 283/2010 sunt constituţionale, în raport cu criticile formulate, şi Decizia nr. 42 din 22 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 210 din 25 martie 2014, prin care a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 şi a ordonanţei în ansamblul său.

X. Raportul asupra chestiunii de drept

50. Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a arătat că sesizarea nu întruneşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.

XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

51. Potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă: „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată “.

52. Prin această reglementare au fost instituite o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea procedurii de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, condiţii care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ, după cum urmează:

- existenţa unei cauze aflate în curs de judecată;

- instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în ultimă instanţă;

- cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit să soluţioneze cauza;

- ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată;

- chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită să fie nouă;

- chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii*în curs de soluţionare

53. Procedând la analiza admisibilităţii sesizării, se constată Că primele trei condiţii prevăzute de legiuitor pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile sunt îndeplinite, întrucât litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecata, curtea de apel învestită cu soluţionarea recursului urmează să soluţioneze cauza în ultimă instanţă, iar cauza ce face obiectul judecăţii se află în competenţa legală a unui complet de judecată al Curţii de Apel Craiova, titulara sesizării.

54.  Asupra condiţiei de admisibilitate privind ivirea unei chestiuni de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată se reţine faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a arătat, în jurisprudenţa sa, că: „art. 519 din Codul de procedură civilă nu defineşte noţiunea de chestiune de drept. În doctrină, s-a arătat însă că, pentru a fi vorba de o problemă de drept reală, trebuie ca norma disputată să fie îndoielnică, imperfectă, lacunară sau neclară. Chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziţii legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare.” (Decizia nr. 16 din 23 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 5 octombrie 2016).

55. Chestiunea de drept care face obiectul sesizării în Dosarul nr. 3.406/104/2016 are următoarea formulare: „Interpretarea dispoziţiilor art. 20 alin. (1) şi (2) din anexa nr. VII din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice cu privire la faptul dacă, la încetarea raporturilor de serviciu/trecerea în rezervă/retragere, poliţiştii/militarii beneficiază de ajutoarele prevăzute de aceste prevederi în situaţia în care legiuitorul, prin acte normative care reglementează salarizarea în sectorul bugetar, a stipulat că aceste prevederi nu se aplică, respectiv aceste ajutoare nu se acordă”.

56. Cu referire la chestiunea de drept ce face obiectul sesizării, Înalta Curte constată că nu este îndeplinită cerinţa noutăţii.

57. Analiza conţinutului art. 519 din Codul de procedură civilă relevă că noutatea chestiunii de drept care face obiectul sesizării reprezintă o condiţie distinctă de cea a lipsei statuării asupra chestiunii de drept cu care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată ori de cea a inexistenţei unui recurs în interesul legii aflat în curs de soluţionare cu privire la acea chestiune de drept, iar în lipsa unei definiţii a „noutăţii” chestiunii de drept şi a unor criterii de determinare a acesteia în conţinutul art. 519 din Codul de procedură civilă, evaluarea condiţiei noutăţii revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel cum s-a reţinut constant în jurisprudenţa acesteia. (Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 4/14.04.2014, pronunţată în Dosarul nr. 2/1/2014 HP),

58. În acest sens, s-a apreciat că cerinţa noutăţii este îndeplinită atunci când chestiunea de drept îşi are izvorul în reglementări nou-intrate în vigoare, instanţele nu i-au dat încă o anumită interpretare şi aplicare la nivel jurisprudenţial ori dacă se impun anumite clarificări, într-un context legislativ nou sau modificat faţă de unul anterior, de natură să impună reevaluarea sau re interpreta rea normei de drept analizate. În egală măsură însă noutatea chestiunii de drept, în sensul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, poate constitui şi atributul unei reglementari mai vechi, dar asupra căreia instanţa de judecată este chemată să se pronunţe în prezent, atunci când aplicarea frecventă a normei juridice a devenit actuală ulterior.

59. Sesizarea de faţă a fost formulată într-un litigiu generat de neacordarea ajutoarelor prevăzute de art. 20 alin. (1) şi (2) din anexa nr. VII din Legea-cadru nr. 284/2010 către reclamant, acesta încetându-şi activitatea, prin pensionare, în anul 2016.

60. Însă, din examinarea jurisprudenţei anexate sesizării se observă că litigii de acest gen s-au aflat pe roiul instanţelor încă din anul 2013.

61. Problema de drept generată de aplicarea dispoziţiilor legale din actele normative privitoare la salarizarea în sectorul bugetar, prin care legiuitorul, în mod succesiv, a stipulat că prevederile art. 20 alin. (1) şi (2) din anexa nr. VII din Legea-cadru nr. 284/2010 nu se aplică, respectiv aceste ajutoare nu se acordă, nu este recentă, existând o hotărâre a instanţei supreme, pronunţată în cadrul mecanismului hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, menţionată chiar de către instanţa de trimitere în cuprinsul sesizării, hotărâre prin care problema de drept în discuţie a primit o dezlegare de principiu.

62. Astfel, prin Decizia nr. 16 din 8 iunie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a stabilit că: „dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările şi completările ulterioare, vizează exerciţiul dreptului la acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizaţiilor, în sensul că acesta este suspendat în perioada 3 iulie-31 decembrie 2010, şi nu existenta acestui drept”.

63. În motivarea acestei decizii, instanţa supremă, corelând dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 118/2010 cu cele ale art. 16 alin. (1) din acelaşi act normativ, a reţinut că măsura instituită de art. 9 din Legea nr. 118/2010 a avut o aplicabilitate limitată în timp, respectiv pe perioada 3 iulie-31 decembrie 2010, şi că raţiunea măsurii dispuse de legiuitor îşi are izvorul într-o situaţie de excepţie, respectiv criza economică a ţării; de asemenea, s-a reţinut, din interpretarea normelor legale enunţate, că voinţa legiuitorului nu a fost aceea de eliminare a beneficiilor acordate unor categorii socioprofesionale, respectiv de încetare a existenţei dreptului la acordarea de ajutoare/indemnizaţii, ci doar de suspendare a exerciţiului acestui drept, şi că raţiunea acestei interpretări este impusă şi de succesiunea în timp a actelor normative prin care legiuitorul a dispus, cu caracter temporar, măsura neaplicării dispoziţiilor legale privind ajutoarele/ indemnizaţiile în anii 2011-2015.

64. Aşa cum s-a arătat mai sus, dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 118/2010, care prevăd că „începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi nu se mai acordă ajutoare sau. după caz, indemnizaţii la ieşirea la pensie, retragere ori la trecerea în rezervă”, au un conţinut similar dispoziţiilor legale prin care legiuitorul a dispus, succesiv, măsura neaplicării prevederilor legale privind ajutoarele/indemnizaţiile în anii 2011-2017 [art. 13 alin. (1) din Legea nr. 285/2010, art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012, ari. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, art. 9 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 şi art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017],

65. Prin urmare, raţionamentul evidenţiat în considerentele Deciziei nr. 16 din 8 iunie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor Chestiuni de drept, se transpune în interpretarea dispoziţiilor legale din actele normative care reglementează salarizarea în sectorul bugetar în perioada 2011-2017, prin care s-a stipulat că aceste prevederi care reglementează beneficiul ajutoarelor nu se aplică, respectiv că aceste ajutoare nu se acordă, interpretarea de principiu dată anterior păstrându-şi actualitatea.

66. Devine astfel evident că, faţă de Decizia nr. 16 din 8 iunie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, problema de drept care face obiectul sesizării nu mai are caracter de noutate, cu consecinţa inadmisibilităţi i sesizării.

67. În acest sens a statuat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi prin Decizia nr. 11 din 20 februarie 2017, pronunţată în dosarul nr. 3.489/1/2016 şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 24 martie 2017, respingând, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău - Secţia I civilă, în Dosarul nr. 2.826/110/2015, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept privind interpretarea dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, şi anume de a se stabili dacă sintagmele «nu se acordă», respectiv «nu se aplică», cuprinse în textele legale menţionate, se referă la substanţa dreptului la acordarea indemnizaţiei la ieşirea la pensie sau reprezintă doar o suspendare a acordării acestei indemnizaţii.

68. În considerentele acestei hotărâri, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că problema de drept sesizată „transcende în timp, în măsura în care prin reglementările succesive evocate legiuitorul a dispus, cu caracter temporar, măsura neaplicării dispoziţiilor legale privind indemnizaţiile la ieşirea la pensie, fiind comună în reglementările succesive problema dacă sintagmele «nu se acordă», respectiv «nu se aplică» se referă la substanţa dreptului la acordarea indemnizaţiilor la ieşirea la pensie sau reprezintă doar o suspendare a exerciţiului acestui drept pe perioada expres prevăzută de lege1.

69. În acelaşi timp, având în vedere faptul că Decizia nr. 16 din 8 iunie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este obligatorie erga omnes, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, se apreciază că nu este îndeplinită nici condiţia de admisibilitate care impune ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra chestiunii de drept sesizate.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 521 cu referire la art. 519 din Codul de procedură civilă,

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 3.406/104/2016, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Interpretarea dispoziţiilor art. 20 alin. (1) şi (2) din anexa nr. Vil din Legea-cadru nr. 284/2010 cu privire la faptul dacă, la încetarea raporturilor de serviciu/trecerea în rezervă/retragere, poliţiştii/militarii beneficiază de ajutoarele prevăzute de aceste prevederi în situaţia în care legiuitorul, prin acte normative care reglementează salarizarea în sectorul bugetar, a stipulat că aceste prevederi nu se aplică, respectiv aceste ajutoare nu se acordă”.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 februarie 2018.

 

PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE IULIA

CRISTINA TARCEA

Magistrat-asistent,

Ileana Peligrad

 

ACTE ALE CURŢII EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI

 

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

SECŢIA A TREIA

 

HOTĂRÂREA

din 27 noiembrie 2012

în Cauza Dimon împotriva României

 

(Cererea nr. 29.117/05)

Strasbourg

Definitivă

la 27 februarie 2013

 

Hotărârea a rămas definitivă în temeiul art. 44 § 2 din Convenţie. Aceasta poate suferi modificări de formă, în Cauza Dimon împotriva României,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din: Josep Casadevall, preşedinte, Alvina Gyulumyan, Ján Šikuta, Luis López Guerra, Nona Tsotsoria, Kristina Pardalos, Johannes Silvis, judecători, şi Santiago Quesada, grefier de secţie, după ce a deliberat în camera de consiliu, la 6 noiembrie 2012,

pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată;

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 29.117/05) îndreptată împotriva României, prin care un resortisant al acestui stat, domnul Constantin Dimon („reclamantul”), a sesizat Curtea la 15 iulie 2005, în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale („Convenţia”).

2. Reclamantul este reprezentat de domnul Helmut Blum, avocat în Linz. Guvernul român („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul guvernamental, doamna Irina Cambrea, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

3. Reclamantul invocă o atingere adusă dreptului său de acces la o instanţă.

4. La 23 iunie 2011, cererea a fost comunicată Guvernului. În conformitate cu art. 29 § 1 din Convenţie, s-a hotărât, de asemenea, că admisibilitatea şi fondul cauzei vor fi examinate împreună.

5. În urma abţinerii domnului Corneliu Bîrsan, judecător ales să reprezinte România (art. 28 din Regulament), preşedintele camerei a desemnat-o pe dna Kristina Pardalos în calitate de judecător ad-hoc (art. 26 § 4 din Convenţie şi art. 29 § 1 din Regulament).

ÎN FAPT

I. Circumstanţele cauzei

6. La o dată nespecificată, reclamantul a introdus o acţiune în justiţie împotriva comisiei locale de aplicare a Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere care au fost naţionalizate în timpul regimului comunist. Acesta a solicitat anularea Deciziei administrative a comisiei din 8 septembrie 2003.

7. Prin Sentinţa din 16 decembrie 2003, Judecătoria Braşov a admis în parte acţiunea reclamantului şi a obligat comisia la acordarea dreptului de proprietate asupra mai multor hectare de pădure pe două amplasamente identificate.

8. Comisia a declarat apel împotriva sentinţei. Apelul a fost admis prin Decizia din 21 septembrie 2004 a Judecătoriei (corect Tribunalului) Braşov, care a respins pretenţiile reclamantului.

9. Reclamantul, reprezentat de un avocat, a declarat recurs împotriva Deciziei din 21 septembrie 2004. Pasajele relevante din recurs erau formulate după cum urmează:

„Subsemnatul, Dimon Constantin, domiciliat în Predeal, str. [...], intimat în dosar civil nr. [...], împotriva Deciziei civile nr. 348/A/2004, pronunţată de Tribunalul Braşov, în acest dosar, formulez următorul:

RECURS CIVIL

considerând-o nelegală şi netemeinică pentru motivele pe care le voi releva mai jos.

În baza disp. art. 302 C.P.C. [Codul de procedură civilă], solicit admiterea în principiu a acestui recurs şi acordarea unui termen pentru judecarea sa pe fond.

Prin admiterea recursului în baza disp. art. 304 C.P.C. punctele 7, 8, 9 şi 10, solicit modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii apelului Comisiei Locale de Aplicare a L. 1/2000 de pe lângă Primăria Predeal şi menţinerea ca legală şi temeinică a Sentinţei civile nr. 11.247/2003, pronunţată de judecătoria Braşov, în dosar civil nr. [...].

[...]”

10. Pârâta, respectiv Comisia locală de aplicare a Legii nr. 1/2000 de pe lângă primăria oraşului Predeal, a fost citată să se prezinte şi a fost reprezentată la şedinţele din faţa curţii de apel. Reclamantul a fost de asemenea prezent.

11. Prin Decizia din 24 februarie 2005, Curtea de Apel Braşov a constatat nulitatea recursului declarat de reclamant, motivând că acesta nu a indicat denumirea pârâtei şi adresa acesteia. În consecinţă, nu a îndeplinit una dintre cerinţele fundamentale de formă ale recursului, prevăzute de Codul de procedură civilă.

II. Dreptul şi practica interne relevante

12. Art. 3021 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă (C. proc. civ.) în vigoare la momentul respectiv, astfel cum a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003, prevedea că, sub sancţiunea nulităţii, cererea de recurs va cuprinde, printre altele, următoarele menţiuni: denumirea persoanei juridice şi sediul acesteia.

13. Prin Decizia nr. 176 din 24 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 356 din 27 aprilie 2005, Curtea Constituţională a declarat neconstituţională această dispoziţie din Codul de procedură civilă, motivând că apare ca un formalism inacceptabil de rigid, de natură să restrângă nejustificat accesul liber la justiţie.

ÎN DREPT

I. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 6 § 1 din Convenţie

14. Reclamantul pretinde încălcarea dreptului său de acces la o instanţă, astfel cum este prevăzut de art. 6 § 1 din Convenţie, care prevede următoarele:

„Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil [...] a cauzei sale, de către o instanţă [...], care va hotărî [...] asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil [...]”

15 Guvernul contestă acest argument.

A. Cu privire la admisibilitate

16. Curtea constată că cererea nu este în mod vădit nefondată în sensul art. 35 § 3 lit. a) din Convenţie. De asemenea, Curtea constată că aceasta nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar să fie declarată admisibilă.

B. Cu privire la fond

1. Argumentele părţilor

17. Reclamantul invocă o atingere adusă dreptului său de acces la o instanţă, având în vedere anularea recursului său pe motivul nerespectării unei cerinţe procedurale, pe care o consideră excesivă.

18. Făcând trimitere la Hotărârea Brualla Gomez de la Torre împotriva Spaniei (19 decembrie 1997, pct. 33, Culegere de hotărâri şi decizii 1997-VIII), Guvernul subliniază că condiţiile de admisibilitate a unui recurs pot fi mai rigide decât cele aplicabile apelului şi reaminteşte că Curtea a recunoscut, în acest sens, o marjă de apreciere care este în favoarea statelor.

19. În ceea ce priveşte prezenta cauză, Guvernul constată că restrângerea dreptului de acces la o instanţă a fost prevăzută de legea în vigoare la momentul faptelor, a urmărit un scop legitim şi a fost proporţională cu acesta. În plus, Guvernul afirmă că această dispoziţie legislativă nu era lipsită de claritate şi previzibilitate.

În acest sens, Guvernul susţine că recursul reclamantului nu menţiona denumirea şi adresa pârâtei, cu toate că acesta a fost formulat cu ajutorul unui avocat.

În fine, Guvernul subliniază că, din punctul de vedere al legislaţiei, prezenta cerere are doar un interes istoric, deoarece, în prezent, această dispoziţie nu mai este în vigoare.

2. Motivarea Curţii

20. Curtea reaminteşte că „dreptul la o instanţă”, un aspect al acestuia fiind dreptul de acces, nu este absolut şi se pretează unor limitări admise în mod implicit, mai ales în ceea ce priveşte condiţiile de admisibilitate a unui recurs, deoarece necesită prin însăşi natura sa o reglementare a statului, care se bucură, în această privinţă, de o anumită marjă de apreciere, Totuşi, limitările nu pot restrânge accesul unui justiţiabil într-atât încât dreptul său de acces la instanţă să fie afectat în însăşi esenţa lui; în fine, acestea nu sunt compatibile cu art. 6 § 1 din Convenţie decât dacă urmăresc un scop legitim şi dacă există un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul urmărit (a se vedea în special Edificaciones March Gallego S.A. împotriva Spaniei, 19 februarie 1998, pct. 34, Culegere 1998-1; şi Rodriguez Valin împotriva Spaniei, nr. 47.792/99, pct. 22, 11 octombrie 2001).

21. De asemenea, Curtea reaminteşte că nu are competenţa de a se substitui instanţelor interne. Autorităţile naţionale, în Special instanţele judecătoreşti, sunt cele cărora le revine, în primul rând, sarcina de a interpreta legislaţia internă (Brualla Gomez de la Torre, citată anterior, pct. 31). Rolul Curţii se limitează la a verifica compatibilitatea cu Convenţia a efectelor unei astfel de interpretări. Acest lucru este valabil mai ales în ceea ce priveşte interpretarea de către instanţe a normelor de natură procedurală (Tejedor Garda împotriva Spaniei, 16 decembrie 1997, pct. 31, Culegere 1997-VIII). Cu toate acestea, reglementarea în cauză sau aplicarea acesteia nu trebuie să împiedice în mod arbitrar justiţiabilul să se prevaleze de o cale de atac disponibilă [Aepi S.A. împotriva Greciei, nr. 48.679/99, pct. 23, 11 aprilie 2002].

22. În prezenta cauză, Curtea observă că, în Decizia din 24 februarie 2005, Curtea de Apel Braşov a constatat nulitatea recursului declarat de reclamant pe motiv că acesta a omis să menţioneze denumirea pârâtei şi adresa acesteia,

23. Curtea observă că, în recursul său, reclamantul a solicitat „modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii apelului Comisiei Locale de Aplicare a L. 1/2000 de pe lângă Primăria Predeal şi menţinerea ca legală şi temeinică a Sentinţei civile nr. 11.247/2003, pronunţată de Judecătoria Braşov”. Rezultă că reclamantul a menţionat în mod clar cine era pârâta, respectiv Comisia locală de aplicare a Legii nr. 1/2000 de pe lângă primăria oraşului Predeal, incluzând astfel şi o menţiune privind adresa acesteia. Pe de altă parte, comisia a fost citată şi chiar s-a prezentat la şedinţele din faţa curţii de apel.

24. Recunoscând rolul principal al instanţelor naţionale în interpretarea normelor de procedură, Curtea consideră că, prin faptul că nu a luat în considerare conţinutul efectiv al recursului reclamantului, Curtea de Apel Braşov l-a privat pe acesta din urmă de accesul la o instanţă (â se vedea Virgil Ionescu împotriva României, nr. 53.037/99, pct. 45-46, 28 iunie 2005; şi, mutatis mutandis, Şega împotriva României, nr. 29.022/04, pct. 40,13 martie 2012).

25. Pe de altă parte, Curtea observă că ulterior, prin Decizia nr. 176 din 24 martie 2005, Curtea Constituţională a declarat neconstituţională această dispoziţie din Codul de procedură civilă, motivând că apare ca un formalism inacceptabil de rigid, de natură să restrângă nejustificat accesul liber la justiţie. Totuşi, această decizie nu a avut niciun efect asupra situaţiei reclamantului, în absenţa unei căi de atac împotriva deciziei definitive a curţii de apel.

26. Ţinând seama de cele de mai sus, Curtea consideră că a fost încălcat art. 6 § 1 sub aspectul dreptului de acces la o instanţă.

II. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenţie

27. În conformitate cu art. 41 din Convenţie:

„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă.”

A. Prejudiciu

28. Reclamantul solicită 4.400.000 euro (EUR), respectiv valoarea terenurilor care constituiau obiectul litigiului, pentru prejudiciul material pe care l-a suferit. Acesta nu solicită nicio reparaţie pentru prejudiciul moral.

29. Guvernul consideră că nu există nicio legătură de cauzalitate între obiectul prezentei cauze şi prejudiciul material pretins.^

30. Întrucât nu observă nicio legătură de cauzalitate între încălcarea constatată şi prejudiciul material pretins, Curtea respinge această cerere.

B. Cheltuieli de judecată

31. De asemenea, reclamantul solicită 15.000 EUR pentru cheltuielile suportate în faţa instanţelor interne şi a Curţii.

32. Guvernul subliniază că reclamantul nu a prezentat documente justificative în acest sens.

33. Curtea observă că reclamantul nu a anexat documentele justificative necesare corespunzătoare pretenţiilor sale. În consecinţă, Curtea respinge cererea sa.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

în unanimitate,

CURTEA

1. declară cererea admisibilă;

2. hotărăşte că a fost încălcat art. 6 § 1 din Convenţie;

3. respinge cererea de acordare a unei reparaţii echitabile.

Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 27 noiembrie 2012, în temeiul art. 77 § 2 şi art. 77 § 3 din Regulament.

PREŞEDINTE,

JOSEP CASADEVALL

Grefier,

Santiago Quesada


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.