MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 470/2018

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 186 (XXX) - Nr. 470         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Joi, 7 iunie 2018

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 620 din 10 octombrie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3, art. 4, art. 5 alin. (3), art. 7 alin. (1)-(3) şi (5)-(6), art. 8 şi art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi legea în ansamblul său

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

978. - Ordin al ministrului transporturilor pentru aprobarea Listei standardelor româneşti care adoptă standardele europene armonizate, ale căror prevederi se referă la ambarcaţiuni de agrement

 

979. - Ordin al ministrului transporturilor privind publicarea acceptării amendamentelor la anexa la Convenţia internaţională din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave, aşa cum a fost modificată prin Protocolul din 1978 referitor la aceasta - Amendamente la anexa V la MARPOL (Substanţele HME şi modelul Jurnalului de înregistrare a operaţiunilor de descărcare a gunoiului), adoptate de Organizaţia Maritimă Internaţională prin Rezoluţia MEPC.277(70) a Comitetului pentru protecţia mediului marin din 28 octombrie 2016

 

Rectificări la:

            - Hotărârea Guvernului nr. 210/2018;

 - Hotărârea Guvernului nr. 346/2018

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 620

din 10 octombrie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3, art. 4, art. 5 alin. (3), art. 7 alin. (1)-(3) şi (5)-(6), art. 8 şi art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi legea în ansamblul său

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Varga Attila - judecător

Ioniţă Cochinţu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3, art. 4, art. 5 alin. (3) şi ale art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de Piraeus Bank România - S.A., şi a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 77/2016, excepţie ridicată de Chiru Eustatiu şi Chiru Claudia, în Dosarul nr. 18.318/301/2016 al Judecătoriei Buftea şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.367D/2017.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că dosarul a avut primul termen de judecată la data de 13 iulie 2017, când, în temeiul art. 53 alin, (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Curtea a dispus conexarea la Dosarul nr. 1.788D/2016, iar, în temeiul dispoziţiilor art. 58 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, având în vedere necesitatea lămuririi suplimentare a unor aspecte, a dispus redeschiderea dezbaterilor pentru data de 10 octombrie 2017, în vederea disjungerii cauzelor.

4. În temeiul art. 139 alin. (5) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992, Curtea disjunge dosarul şi, cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Totodată, arată că, în ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, aceasta nu poate fi reţinută, nefiind vorba despre o discriminare. Limitarea la care se referă autoarele excepţiei de neconstituţionalitate este, în realitate, o protecţie instituită de către legiuitor, aspect ce nu face obiectul controlului de constituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele;

5. Prin încheierea din 10 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 18.318/301/2016, Judecătoria Buftea a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3, art. 4, art. 5 alin. (3) şi ale art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de Piraeus Bank România - S.A., şi a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 77/2016, excepţie ridicată de Chiru Eustatiu şi Chiru Claudia într-o cauză întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 77/2016.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 77/2016 instituie o vădită discriminare prin stabilirea pragului de 250.000 euro. Astfel, sunt încălcate dispoziţiile art. 16 din Constituţie, deoarece diferenţierea dintre cetăţeni este permisă numai atunci când este bazată pe un criteriu obiectiv prin raportare la scopul legii.

7. De asemenea se arată că Legea nr. 77/2016 încalcă, într-o manieră disproporţionată, libertăţile altor subiecte de drept, respectiv ale instituţiilor financiar-bancare şi nebancare, ce are implicaţii economice asupra întregii populaţii. În acest context se precizează că dispoziţiile criticate încalcă principiul neretroactivităţii legii civile, prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie, întrucât dispun pentru situaţii juridice definitiv încheiate, intervenind chiar asupra fazei iniţiale de constituire a acestei situaţii. Astfel, normele criticate acţionează nu numai asupra efectelor prezente sau viitoare ale raportului juridic născut sub legea veche, ci chiar asupra momentului iniţial de constituire a situaţiei juridice, modificând esenţial regimul juridic creat prin încheierea contractului de credit, cu încălcarea principiului tempus regit actum. Ca atare, Legea nr. 77/2016 este neconstituţională în măsura în care s-ar aplica cu privire la contracte de credit încheiate anterior datei intrării sale în vigoare. Prevederile criticate sunt contrare art. 44 din Constituţie, deoarece, prin prisma art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, se bucură de protecţie constituţională orice alta creanţă, precum şi creanţele izvorâte din contractele de credit încheiate cu consumatorii, Sunt încălcate prevederile art. 45, art. 53 şi art. 135 alin. (2) lit. a) din Legea fundamentală, întrucât prin Legea nr. 77/2016 se intervine în raporturile juridice încheiate între bănci şi consumatori. Este afectată în mod esenţial contraprestaţia la care creditorul este îndreptăţit prin încheierea contractelor de credit, fără respectarea cerinţelor privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale, restrângerea nefiind proporţională cu scopul urmărit, normele fiind discriminatorii şi impredictibile, aspect ce rezultă din art. 5 alin. (3) din Legea nr. 77/2016. De asemenea se apreciază că se aduce atingere art. 148 alin. (2) din Constituţie, ca urmare a nerespectării obligaţiei statului de asigurare a stabilităţii economice, prevăzută de Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. În vederea asigurării stabilităţii preţurilor, autorităţile naţionale au obligaţia de a solicita Băncii Centrale Europene un aviz cu privire la proiectul legii dării în plată, context în care se precizează că singurele menţiuni cu privire la dispoziţiile Directivei 2014/17/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 4 februarie 2014 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidenţiale sunt în expunerea de motive, iar nu în cuprinsul legii, ceea ce ar putea duce la declanşarea procedurii de infringement din partea Comisiei Europene ca urmare a faptului că anumite aspecte reglementate de directive nu se regăsesc în legea criticată.

8. Judecătoria Buftea opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor criticate, în raport cu art. 15 alin. (2), art. 44, art. 45, art. 53, art. 135 şi art. 148 din Constituţie, este neîntemeiată. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 77/2016, în raport cu prevederile art. 16 din Constituţie, aceasta este întemeiată, deoarece, deşi scopul legii dării în plată este protejarea debitorilor persoane fizice care datorează o sumă de bani garantată ipotecar către o instituţie de credit, respectiv un scop social de protecţie a tuturor debitorilor şi de restabilire a echilibrului contractual şi protejarea locuinţei de familie, ca o derogare specifică de la principiul răspunderii nelimitate, legea nu protejează orice debitor aflat în dificultate, ci numai pe cei care au contractat un credit ipotecar mai mic de 250.000 euro, astfel că protecţia oferită nu se raportează la situaţia persoanei vizate, ci la calitatea creditorului.

9. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate Sa prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.

12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 3, art. 4, art. 5 alin. (3) şi ale art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 28 aprilie 2016. Analizând actele dosarului, Curtea constată că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate Piraeus Bank România - S.A. este nemulţumită de aplicarea ope legis a mecanismului legal instituit prin Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, în condiţiile în care contractul de credit a fost încheiat anterior intrării în vigoare a acestei legi. Ca atare, Curtea, având în vedere Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, Decizia nr. 92 din 28 februarie 2017 şi Decizia nr. 95 din 28 februarie 2017, va reţine ca obiect reunit al excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile art. 3, art. 4, art. 5 alin. (3), art. 7 alin. (1)-(3) şi (5)-(6), art. 8 şi art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016, precum şi legea în ansamblul său.

13. În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate sunt invocate dispoziţiile constituţionale ale art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 45 privind libertatea economică, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 135 privind economia şi art. 148 privind actele obligatorii ale Uniunii Europene.

14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în prezentă cauză, sunt formulate critici de neconstituţionalitate atât din perspectiva consumatorului, cât şi din perspectiva instituţiei de credit.

15. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 77/2016, în raport cu art. 16 din Constituţie, excepţie formulată de partea care are calitatea de consumator, Curtea observă că s-a mai pronunţat, în raport cu critici şi prevederi constituţionale similare, sens în care este Decizia nr. 571 din 19 septembrie 2017*), nepublicată la data pronunţării prezentei decizii, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate.


*) Decizia Curţii Constituţionale nr. 571 din 19 septembrie 2017 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 979 din 11 decembrie 2017.

 

16. Curtea, având în vedere jurisprudenţa sa referitoare la principiul egalităţii, spre exemplu, Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, şi raportând soluţiile de principiu rezultate din considerentele acestei decizii la dispoziţiile criticate în prezenta cauză, reţine că debitorii-consumatori vizaţi de prevederile Legii nr. 77/2016, respectiv cei care au contractat credite cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă şi au garantat cu un imobil cu destinaţie de locuinţă, şi ceilalţi debitori care au contractat credite în alte scopuri, dar care nici nu au garantat cu un imobil cu destinaţie de locuinţă, sunt în situaţii diferite, care impun un tratament juridic diferit.

17. De altfel, referitor la aplicabilitatea Legii nr. 77/2016, Curtea reiterează faptul că, potrivit art. 4 din Legea nr. 77/2016, pentru stingerea creanţei izvorând dintr-un contract de credit şi a accesoriilor sale prin dare în plată trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii: a) creditorul şi consumatorul fac parte din categoriile prevăzute la art. 1 alin. (1), astfel cum acestea sunt definite de legislaţia specială; b) cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării, nu depăşea echivalentul în lei a 250.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Naţională a României în ziua încheierii contractului de credit; c) creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţă;

d) consumatorul să nu fi fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru infracţiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea acestei legi.

18. Ca atare, din analiza prevederilor legale rezultă că instanţa, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 77/2016, verifică îndeplinirea cumulativă a anumitor condiţii: persoanele cărora li se aplică prevederile legale, cuantumul sumei împrumutate, scopul contractării creditului, precum şi lipsa, în privinţa consumatorului debitor, a vreunei condamnări pronunţate printr-o hotărâre definitivă pentru infracţiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea legii (a se vedea Decizia nr. 571 din 19 septembrie 2017, precitată, paragraful 13).

19 Cu privire la teoria impreviziunii, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 18 ianuarie 2017, paragraful 95, Curtea a reţinut că, sub imperiul Codului civil din 1864, atât doctrina, cât şi practica au recunoscut posibilitatea aplicării teoriei impreviziunii în cazul în care un eveniment excepţional şi exterior voinţei părţilor, ce nu putea fi prevăzut în mod rezonabil de acestea la data încheierii contractului ar face excesiv de oneroasă executarea obligaţiei debitorului. Această instituţie şi-a găsit aplicarea în sistemul de drept românesc încă din prima parte a secolului XX, după Primul Război Mondial, atunci când societatea s-a confruntat cu o importantă criză economică, fiind de asemenea utilizată de judecătorii români după 1989 şi în contextul schimbărilor importante ce au avut loc ca urmare a transformării regimului politic din România şi a liberalizării preţurilor. Astfel, sub regimul Codului civil din 1864 (aplicabil contractelor din dosarele de faţă) teoria impreviziunii era fundamentată pe prevederile art. 970 care stipulau: „Convenţiile trebuie executate cu bună-credinţă. Ele obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligaţiei după natura sa.”Aşadar, chiar dacă nu era consacrată in terminis, din punct de vedere normativ, impreviziunea rezulta din însăşi reglementarea de principiu relativă la contracte, ea fiind justificată prin elementele de bună-credinţă şi echitate ce caracterizează executarea contractelor. Condiţiile privind aplicarea impreviziunii au fost decelate în jurisprudenţă şi preluate în mare parte în Codul civil actual, într-o formă aproximativ identică [art. 1271].

20. În acest context, Curtea a reţinut că, indiferent de textul legal specific în baza căruia au fost încheiate contractele până la data de 1 octombrie 2011, ele se supun reglementării de drept comun, Codul civil din 1864, care, în mod evident, permitea aplicarea teoriei impreviziunii, în temeiul art. 969 şi art. 970. Având în vedere că Legea nr. 77/2016 reprezintă o aplicare a teoriei impreviziunii la nivelul contractului de credit, prevederile acesteia nu retroactivează. Cu toate acestea, Curtea a observat că legiuitorul a configurat cadrul legal reprezentat de Legea nr. 77/2016, luând în considerare o impreviziune aplicabilă ope legis pentru toate contractele de credit în derulare, deformând condiţiile aplicării impreviziunii (paragraful 115). Or, singura interpretare care se subsumează cadrului constituţional în ipoteza unei reglementări generale a impreviziunii în executarea contractelor de credit este cea potrivit căreia instanţa judecătorească, în lipsa acordului dintre părţi, are competenţa şi obligaţia să aplice impreviziunea în cazul în care constată că sunt îndeplinite condiţiile existenţei acesteia. Curtea mai reiterează faptul că, faţă de cadrul legal existent la data încheierii contractelor de credit, prevederile legale criticate trebuie să se aplice doar debitorilor care, deşi au acţionat cu bună-credinţă, în conformitate cu prevederile art. 57 din Constituţie, nu îşi mai pot îndeplini obligaţiile ce rezultă din contractele de credit în urma intervenirii unui eveniment exterior şi pe care nu l-au putut prevedea la data încheierii contractului de credit (paragraful 119).

21. Aşadar, indiferent de momentul la care a fost încheiat un contract de credit, sub imperiul reglementărilor vechiului Cod civil sau al noului Cod civil şi independent de incidenţa Legii nr. 77/2016, în special cu privire la condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 4 din Legea nr. 77/2016, instanţa de judecată, care, în condiţiile legii, este independentă în aprecierea sa, va putea face aplicarea teoriei impreviziunii. Astfel, în lipsa acordului părţilor şi în temeiul art. 969 şi art. 970 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1271 din Codul civil nou, instanţa de judecată poate pronunţa o hotărâre prin care să dispună fie adaptarea contractului în forma pe care o decide, fie încetarea sa.

22. Ca atare, critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 77/2016, ce vizează o pretinsă încălcare a dispoziţiilor ari. 16 din Constituţie, întrucât dispoziţiile criticate ar crea un privilegiu persoanelor ce cad sub incidenţa Legii nr. 77/2016 - respectiv ale art. 4 din această lege, este neîntemeiată. Astfel, orice debitor al unui contract de credit, indiferent de valoarea contractului sau de scopul în care a angajat creditul are deschisă calea unei acţiuni în justiţie, întemeiată pe dispoziţiile dreptului comun în materie, respectiv pe dispoziţiile cu privire la teoria impreviziunii din Codul civil.

23. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocată de instituţia de credit bancară, Curtea constată că atât Legea nr. 77/12016, în ansamblul său, cât şi prevederi punctuale din acest act normativ, în raport cu prevederi constituţionale şi critici de neconstituţionalitate similare, au mai format obiectul controlului de constituţionalitate, sens în care este Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 18 ianuarie 2017. Ulterior, în raport cu considerentele, dispozitivul şi data publicării în Monitorul Oficial al României a acestei decizii, Curtea şi-a conturat o jurisprudenţă pe care a dezvoltat-o în raport cu criticile de neconstituţionalitate formulate, sens în care sunt, spre exemplu, Decizia nr. 95 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 656 din 9 august 2017, Decizia nr. 238 din 6 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 666 din 11 august 2017, Decizia nr. 357 din 11 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 19 octombrie 2017, Decizia nr. 358 din 11 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 783 din 3 octombrie 2017, Decizia nr. 359 din 11 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 861 din 1 noiembrie 2017, Decizia nr. 367 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 564 din 17 iulie 2017, Decizia nr. 565 din 19 septembrie 2017, Decizia nr. 566 din 19 septembrie 2017, Decizia nr. 567 din 19 septembrie 2017, Decizia nr. 568 din 19 septembrie 2017, Decizia nr. 569 din 19 septembrie 2017, Decizia nr. 570 din 19 septembrie 2017, nepublicate*) la data pronunţării prezentei decizii.

24. Faţă de jurisprudenţă sa în materie, Curtea constată că, în prezenta cauză, în ceea ce priveşte o parte dintre dispoziţiile legale criticate cuprinse în Legea nr. 77/2016, nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, a căror existenţă rezultă din dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor [...] privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei precum şi din dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale

25. Astfel, referitor la situaţia de fapt din cauza aflată pe rolul instanţei judecătoreşti a quo care a sesizat instanţa de contencios constituţional, Curtea reţine că, în această cauză, contractul de credit a fost încheiat înaintea intrării în vigoare a noului Cod civil, respectiv 1 octombrie 2011.

26. Faptul că acest contract de credit, ce face obiectul cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti a quo care a sesizat Curtea în prezentul dosar, a fost încheiat înainte de intrarea în vigoare a noului Cod civil este relevant în examinarea admisibilităţii excepţiei având ca obiect dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 77/2016. Curtea reţine că, potrivit primei teze a acestuia, dispoziţiile Legii nr. 77/2016 se aplică şi contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, iar, potrivit celei de-a două teze a art. 11, Legea nr. 77/2016 se aplică acelor contracte de credit încheiate după data intrării sale în vigoare. Aşa fiind, prevederile art. 11 teza a două din Legea nr. 77/2016 nu fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât autoarea excepţiei, în motivarea acesteia, a făcut precizarea, în concret, că textele criticate sunt neconstituţionale în măsura în care s-ar aplica cu privire la contracte de credit încheiate anterior datei intrării sale în vigoare, respectiv raportat la data încheierii contractului de credit, aşadar critica vizează exclusiv prima teză a art. 11 din Legea nr. 77/2016. În ceea ce priveşte prevederile art. 3 teza întâi din Legea nr. 77/2016 C,Prin derogare de la dispoziţiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare), având în vedere că acelaşi contract de credit a fost încheiat înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, adică 1 octombrie 2011, prevederile de lege criticate nu pot fi aplicate contractelor încheiate anterior intrării în vigoare a noului Cod civil, aşa încât Curtea va respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a art. 3 teza întâi din Legea nr. 77/2016.

27. De asemenea, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, paragraful 120, Curtea a constatat că prevederile art. 11 teza întâi raportate la cele ale art. 3 teza a doua, art. 4, art. 7 şi art. 8 din Legea nr. 77/2016 sunt constituţionale numai în măsura în care instanţa judecătorească, în condiţiile manifestării opoziţiei creditorului, poate şi trebuie să facă aplicarea teoriei impreviziunii la contractele în derulare. Astfel, din punct de vedere procedural, instanţa judecătorească, în condiţiile formulării contestaţiei de către creditor sau a acţiunii în constatare de către debitor, va verifica îndeplinirea condiţiei notificării creditorului conform celor prevăzute de Legea nr. 77/2016, precum şi îndeplinirea criteriilor prevăzute de art. 4 din lege, aplicând în mod obligatoriu teoria impreviziunii în cadrul art. 7 din lege, respectiv art. 8 ori în cadrul art. 9 din aceeaşi lege. Curtea a precizat, astfel, că instanţa judecătorească care, în condiţiile legii, este independentă în aprecierea sa, va putea face aplicarea impreviziunii până la limita superioară impusă de Legea nr. 77/2016 (predarea imobilului şi ştergerea datoriilor principale şi accesorii).

28. La paragraful 122 al Deciziei nr. 623 din 25 octombrie 2016, Curtea a constatat că sintagma „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile” din art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 este neconstituţională. Astfel, analizând problema constituţionalităţii acestei sintagme din cuprinsul art. 11 al Legii nr. 77/2016, Curtea a constatat că obiectul contractelor de credit îl reprezintă sume de bani, şi nu bunuri imobile. În condiţiile în care art. 11 teza întâi prevede ca un criteriu de sine stătător criteriul devalorizării bunurilor imobile ce fac obiectul garanţiei aduse de debitor, se ajunge la o încălcare a dreptului de proprietate privată asupra sumelor de bani ale împrumutătorului (instituţiei de credit), drept prevăzut de art. 44 din Constituţie. Curtea a constatat că un astfel de criteriu, care a fost prevăzut alternativ cu cel al riscurilor ce izvorăsc din contractul de credit şi, deci, folosit de sine stătător, este incompatibil cu aplicarea impreviziunii de către instanţa judecătorească, astfel cum a fost configurată sub regimul Codului civil din 1864. Faptul că garanţia adusă se devalorizează nu are legătură cu executarea contractului de credit. Acest criteriu ar putea, în schimb, să fie folosit în coroborare cu principiul echităţii ca parte a teoriei impreviziunii, astfel cum a fost configurată sub regimul Codului civil din 1864. Ca atare, instanţa judecătorească urmează să evalueze dezechilibrul prestaţiilor rezultate din contractul de credit şi prin recurgerea la acest criteriu atunci când contractul de credit a fost convenit în vederea achiziţionării unui imobil.

29. Totodată, în dinamica jurisprudenţială în materie, prin Decizia nr. 95 din 28 februarie 2017, paragraful 28. Curtea a statuat că, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, decizie interpretativă, nu a fost constatată neconstituţionalitatea pură şi simplă a prevederilor art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016 şi a art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016, ci a stabilit, În calitatea sa de garant al supremaţiei Constituţiei (art. 142 din Legea fundamentală), condiţiile în care dispoziţiile legale antereferite se subsumează exigenţelor Constituţiei. Or, în cazul deciziilor interpretative, în măsura în care aspectele de neconstituţionalitate deduse din motivarea autoarei excepţiei de neconstituţionalitate nu vizează înţelesul normei juridice care a fost exclus din sfera cadrului constituţional, Curtea a reţinut că, în analiza acestora, nu este incident art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 (a se vedea Decizia nr. 1.470 din 10 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 18 decembrie 2009, Decizia nr. 146 din 25 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 22 martie 2010, sau Decizia nr. 843 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 119 din 16 februarie 2016, paragraful 25). Atunci când critica de neconstituţionalitate a unei norme juridice priveşte un înţeles sau înţelesuri ale acesteia care se bucură, în continuare, de prezumţia de constituţionalitate şi care nu au fost excluse din cadrul constituţional prin decizia interpretativă, este evident că instanţa constituţională este competentă să analizeze fondul excepţiei de neconstituţionalitate [a se vedea şi Decizia nr. 92 din 28 februarie 2017, paragraful 48].

30. În acest context, Curtea reţine că, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale. Ca atare, ţinând cont de faptul că Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, mai sus menţionată, a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 18 ianuarie 2017, aşadar anterior datei încheierii de sesizare, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi, raportate la dispoziţiile art. 3 teza a doua, art. 4, art. 7 alin. (1)-(3) şi alin. (5>-(6) şi ale art. 8 alin. (1>-(4) din Legea nr. 77/2016, precum şi a sintagmei „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile”din art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

31. În ceea ce priveşte celelalte aspecte relevate în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate în raport cu critici şi prevederi constituţionale similare, iar Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza întâi raportate la celelalte prevederi din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a legii în ansamblul său. În acest sens pot fi enumerate, spre exemplu, Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 18 ianuarie 2017, Decizia nr. 92 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651 din 8 august 2017, Decizia nr. 95 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 656 din 9 august 2017, Decizia nr. 238 din 6 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 666 din 11 august 2017, Decizia nr. 357 din 11 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 19 octombrie 2017, Decizia nr. 358 din 11 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 783 din 3 octombrie 2017, Decizia nr. 359 din 11 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea t, nr. 861 din 1 noiembrie 2017, Decizia nr. 367 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 564 din 17 iulie 2017, Decizia nr. 565 din 19 septembrie 2017, Decizia nr. 569 din 19 septembrie 2017, Decizia nr. 614 din 5 octombrie 2017*), nepublicate la data pronunţării prezentei decizii.


*) Decizia nr. 614 din 5 octombrie 2017 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 22 ianuarie 2018.

 

32. Faţă de această împrejurare, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă, astfel că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi raportate la celelalte prevederi din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a legii în ansamblul său, urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.

33. Astfel, cu privire la art. 11 teza întâi raportat la art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016, Curtea, prin Decizia nr. 95 din 28 februarie 2017, paragrafele 44-49, a arătat că mecanismul procedural reglementat de legiuitorul ordinar în vederea aplicării art. 8 alin. (5) din lege are în vedere, ca şi în cazul art. 8 alin. (1) din aceeaşi lege, două etape cu o semnificaţie deosebită în economia acesteia. Ca atare, o primă etapă, obligatorie, se subsumează unei negocieri directe între părţi şi priveşte procedura notificării reglementate de art. 5 alin. (1) din lege, părţile putând ele însele să constate stingerea datoriilor izvorâte din contractul de credit, prin darea în plată a imobilului. Această etapă se aplică şi trebuie parcursă indiferent dacă bunul imobil ipotecat a fost sau nu vândut în cadrul unei proceduri execuţionale la data intrării în vigoare a legii. Cea de-a două etapă, judiciară, facultativă prin natura sa, vizează intervenţia instanţelor judecătoreşti la cererea debitorilor, în vederea aplicării Legii nr. 77/2016, respectiv constatarea stingerii datoriei izvorâte din contractul de credit. Astfel, debitorul obligaţiilor de plată a sumelor de bani în cadrul unui contract de credit trebuie să parcurgă, în mod obligatoriu, prima etapă procedurală, în sensul ajungerii la un consens cu creditorul şi al evitării, pe cât posibil, a intervenţiei în cadrul raporturilor contractuale a instanţei judecătoreşti. Legiuitorul a reglementat acest mecanism procedural în două etape pentru a da posibilitatea încetării contractului, ca rezultat al acordului de voinţă al părţilor, fără intervenţia instanţelor judecătoreşti, apelarea la forţa de constrângere a statului realizându-se, în mod evident, numai atunci când părţile nu ajung la un consens.

34. Prin urmare, a apela direct la instanţa judecătorească, cu nesocotirea primei etape, cea a notificării, echivalează cu caracterul inadmisibil al unei asemenea acţiuni promovate în temeiul art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016, instanţele judecătoreşti fiind în drept, în această ipoteză, să respingă ca atare acţiunea debitorului. Acesta a fost şi este sensul Deciziei nr. 639 din 27 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35 din 12 ianuarie 2017, în care Curtea Constituţională a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate, pe motiv că însăşi acţiunea principală era inadmisibilă (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 171 din 8 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 242 din 7 aprilie 2011, Decizia nr. 203 din 6 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 14 mai 2012, Decizia nr. 94 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 16 aprilie 2014, Decizia nr. 254 din 5 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea i, nr. 535 din 15 iulie 2016, paragraful 18, Decizia nr. 433 din 21 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 din 31 august 2016, paragraful 22, sau Decizia nr. 101 din 7 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 297 din 26 aprilie 2017, paragraful 16). De altfel, în cauza antereferită, cererea de chemare în judecată, având ca obiect constatarea stingerii datoriilor rezultate din contractul de credit, întemeiată pe art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016, a fost formulată în mod direct de către debitor, fără a urma procedura obligatorie a notificării.

35. Prin urmare, indiferent dacă bunul imobil constituit drept garanţie pentru executarea contractului de credit a fost vândut anterior sau ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 77/2016, debitorul este obligat, din punct de vedere procedural, să parcurgă mai întâi etapa notificării şi de abia după aceea să solicite concursul instanţelor judecătoreşti pentru constatarea stingerii datoriei.

36. În privinţa bunurilor imobile adjudecate anterior intrării în vigoare a legii, ipoteză ce a format obiectul dosarului instanţei judecătoreşti a quo, în acea cauză, Curtea a constatat că legiuitorul ordinar a recurs la o ficţiune juridică, în sensul că datoriile rezultate din contractul de credit sunt considerate stinse, chiar dacă bunul imobil aferent garanţiei a fost vândut la un preţ mai mic decât valoarea datoriei debitorului către instituţia de credit. Practic, legiuitorul a apreciat, în contextul impreviziunii, că sumele de bani plătite în mod voluntar în executarea contractului, cele obţinute din adjudecarea bunului, indiferent de data la care aceasta a avut loc, precum şi, după caz, sumele rezultate din urmărirea silită a altor bunuri ale debitorului până la data formulării notificării acoperă valoarea datoriilor aferente contractului de credit. O asemenea ficţiune juridică, departe de a fi arbitrară, valorifică un element accesoriu al contractului de credit, ipoteca, definită, în cazul de faţă, ca fiind un drept real asupra unui bun imobil afectat restituirii sumei de bani împrumutate, şi este de natură să asigure echilibrul contractual dintre părţi în limitele riscului inerent unui contract de credit, eliminând din sfera raporturilor dintre debitor şi creditor riscul supraadăugat.

37. Prin urmare, Curtea a constatat că textul criticat nu încalcă art. 44 din Constituţie, în măsura în care acesta este aplicat în condiţiile intervenirii impreviziunii. În caz contrar, s-ar accepta, pe de o parte, ruinarea debitorului şi îmbogăţirea fără justă cauză a creditorului, temeiul acestei îmbogăţiri nemaiputându-l constitui contractul de credit anterior încheiat, ci situaţia imprevizibilă intervenită pe parcursul derulării contractului, iar, pe de altă parte, s-ar crea o vădită inegalitate între debitorii care, având în vedere aceeaşi situaţie de impreviziune, au reuşit să reziste acesteia pe un interval temporal mai extins sau mai restrâns. Or, acest criteriu, coroborat cu data intrării în vigoare a legii, este unul artificial şi arbitrar, întrucât impreviziunea trebuie evaluată în exclusivitate în funcţie de echilibrul contractual dintre părţi, fiind, aşadar, o chestiune ce ţine de dezechilibrarea prestaţiilor la care acestea s-au obligat datorită unui element exterior conduitei lor a cărui amploare nu putea fi prevăzută. Aşadar, stingerea datoriei prin darea În plată a imobilului ipotecat reprezintă o ficţiune juridică aplicabilă tuturor procedurilor de executare silită începute anterior sau ulterior intrării în vigoare a legii, indiferent că bunul aferent garanţiei a fost vândut în cadrul acestei proceduri anterior/ulterior intrării în vigoare a legii, singura condiţie impusă de legiuitor fiind ca executarea bunului principal şi a accesoriilor să fie în curs la data depunerii notificării. Aşa fiind, ca urmare a stingerii datoriilor prin darea în plată a bunului în condiţiile legii criticate, executarea/executarea silită a debitorului încetează.

38. Astfel cum a statuat Curtea prin Decizia nr. 638 din 27 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 121 din 14 februarie 2017, paragraful 25. instanţa judecătorească, care este independentă în aprecierea sa, va putea face aplicarea instituţiei impreviziunii în temeiul Legii nr. 77/2016, în configurarea determinată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, respectiv în temeiul prevederilor art. 969 şi art. 970 din Codul civil din 1864, chiar şi în cauzele în care este începută executarea silită, indiferent de stadiul executării silite a bunului ipotecat, respectiv în speţele unde este pusă în discuţie o asemenea chestiune, cu consecinţa stingerii datoriilor rezultate din contractele de credit,

39. Distinct de cele prezentate mai sus, Curtea a reţinut că revine instanţelor de judecată competenţa de a stabili cadrul procesual în care se soluţionează litigiul dedus judecăţii, în funcţie de stadiul derulării contractului de credit. Totodată, Curtea a reiterat faptul că este rolul instanţelor de judecată să interpreteze normele legale şi să facă aplicarea acestora în funcţie de conţinutul normativ, respectiv dacă sunt norme de drept substanţial sau de drept procesual şi dacă sunt de imediată aplicare, precum şi cu privire la prioritatea acestora, în funcţie de caracterul de normă specială sau de drept comun (ase vedea Decizia nr. 357 din 11 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 19 octombrie 2017, paragrafele 40 şi 42).

40. Având în vedere cele de mai sus, Curtea a constatat că soluţia legislativă de stingere a datoriilor izvorâte din contractele de credit, indiferent de data la care a fost vândut bunul imobil ipotecat, prin licitaţie publică sau printr-un alt mod agreat de creditor, nu încalcă dreptul de proprietate privată al creditorului, consacrat de art. 44 din Constituţie.

41. Totodată, prin Decizia nr. 92 din 28 februarie 2017, paragrafele 50-60, Curtea a reţinut că, reglementând procedura dării în plată, ca expresie a impreviziunii contractuale, legiuitorul, prin art. 5 alin. (3) şi art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016, a pus la îndemâna debitorului obligaţiei un mecanism procedural specific, prin efectul căruia are loc o suspendare de drept a executării plăţilor pe care debitorul le-ar datora în temeiul contractului de credit. Este o măsură conexă firească deciziei debitorului de a transmite creditorului dreptul de proprietate asupra imobilului în vederea stingerii datoriei izvorând din contractul de credit ipotecar. Suspendarea plăţilor aferente contractului de credit intervine ca un accesoriu al deciziei unilaterale a acestuia prin care apreciază că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate inerente procedurii dării în plată, însă, pe perioada suspendării plăţilor, celelalte obligaţii ale debitorului rezultate din acesta se execută în continuare.

42. În acest context, Curtea a reţinut că suspendarea antemenţionată se aplică atât în situaţia în care creditorul obligaţiei de plată nu formulează contestaţie împotriva notificării transmise, cât şi în situaţia în care acesta din urmă formulează o asemenea contestaţie. Astfel, în lipsa formulării contestaţiei prevăzute de art. 7 alin. (1) din lege, notificarea transmisă creditorului rămâne definitivă, în sensul că ambele părţi acceptă faptul că aceasta îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, în condiţiile intervenirii impreviziunii, părţile având posibilitatea de a negocia pentru a ajunge la un alt acord în termenul prevăzut de art. 5 alin (3) din lege. De abia după expirarea termenului menţionat se poate încheia actul de dare în plată. Pe toată perioada de timp care acoperă termenul de contestare, precum şi termenul de negociere, executarea plăţilor derivate din contractul de credit este suspendată. În acest fel, legiuitorul a pus la îndemâna debitorului un instrument juridic, prin intermediul căruia echilibrează poziţia economică net inferioară a consumatorului în raport cu profesionistul în condiţiile intervenirii impreviziunii. Ar fi fost, de altfel, nefiresc ca, pe această perioadă, contractul să fi continuat să se execute ca atare, mai ales că este una preprocesuală, de negociere între părţi, în care sunt cercetate posibilităţile de continuare a executării contractului de credit, prin adaptarea acestuia la noile condiţii socioeconomice. În schimb, în ipoteza în care creditorul formulează contestaţie, notificarea este afectată de o condiţie rezolutorie, aceea a admiterii contestaţiei de către instanţa judecătorească competentă. Însă, indiferent dacă această condiţie se împlineşte, pe toată perioada în care curge termenul de formulare a contestaţiei şi a judecăţii, până la soluţionarea definitivă a contestaţiei, notificarea are drept efect şi suspendarea plăţilor rezultate din contractul de credit, ca o măsură provizorie şi conexă acesteia.

43. De asemenea, Curtea a constatat că un asemenea mecanism procedural nu este de natură să afecteze sau să anuleze dreptul de proprietate privată al creditorului, pentru că suspendarea plăţilor este o măsură imediată, menită să împiedice ruina iminentă a debitorului, înlăturând efectele negative asupra patrimoniului acestuia în condiţiile în care creditorul decide să demareze o procedură judiciară. Este o măsură provizorie prin natura sa, întrucât, în cazul în care este admisă contestaţia creditorului, debitorul obligaţiei va trebui să execute în continuare contractul de credit, plata sumelor de bani aferente perioadei de suspendare urmând a fi reluată.

44. Curtea, având în vedere conţinutul normativ al art. 5 alin. (3) şi art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016, a constatat că acestea reglementează o intervenţie etatică cu privire la executarea contractelor de credit aflate în curs. De principiu, niciun text constituţional nu împiedică legiuitorul să intervină în executarea acestor contracte în vederea reechilibrării lor, cu respectarea condiţiilor impuse prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 referitoare la buna-credinţă şi echitatea ce trebuie să guverneze această materie. Însă, intensitatea acestei intervenţii, privită din perspectiva exigenţelor Constituţiei, trebuie evaluată prin prisma testului de proporţionalitate dezvoltat de Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, în condiţiile în care drepturile relative, distinct de aplicarea art. 53 din Constituţie, cunosc limitări implicit admise, rezultate atât din evoluţia şi confruntarea acestora în timp, cât şi din perspectiva titularilor lor.

45. În acest context, prin Decizia nr. 95 din 28 februarie 2017, paragrafele 38-42, instanţa de contencios constituţional a analizat dacă măsura criticată este adecvată, necesară şi dacă respectă un just raport de proporţionalitate între interesele generale şi cele individuale. Astfel, s-a reţinut că, în mod abstract, suspendarea executării plăţilor este o măsură capabilă să îndeplinească scopul legitim urmărit, neexistând nicio abatere între substanţa acesteia şi finalitatea pe care o are în vedere. Mai mult, măsura reglementată şi finalitatea avută în vedere se află într-un evident raport de consecvenţă logică, drept care se impune concluzia irefragabilă a caracterului său adecvat. De asemenea, Curtea a constatat că măsura legală criticată este necesară, legiuitorul având deplina competenţă constituţională, în temeiul art. 15 alin. (1). art. 44 alin. (1) şi art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală, de a proteja într-un mod efectiv interesele patrimoniale ale cetăţenilor săi, atunci când în paradigma executării contractului - de credit în cazul de faţă - intervine un aspect care ţine de impreviziune. Din întreg arsenalul de măsuri pe care legiuitorul le avea la îndemână a apelat la suspendarea temporară a plăţilor rezultate din contractul de credit, măsură ce trebuie calificată ca având un grad de intruziune moderat asupra dreptului de proprietate al creditorului, aspect dedus atât prin natura sa juridică de măsură vremelnică/provizorie, cât şi din posibilitatea creditorului dea-şi vedea executată creanţa întru totul, în măsura în care instanţa judecătorească admite contestaţia formulată. Desigur, astfel cum s-a precizat, această opţiune a legiuitorului nu este cea mai puţin intruzivă, ipoteză în care legiuitorul ar fi trebuit să lase instanţei judecătoreşti competenţa de a decide ea însăşi, eventual, prin procedura ordonanţei preşedinţiale sau suspendarea executării silite, după caz, dacă se impune măsura suspendării în mod temporar a plăţii sumelor de bani aferente contractului de credit. Totuşi, Curtea a constatat că această orientare legislativă a ţinut seama de realităţile socioeconomice existente, aspect cu privire la care legiuitorul are o largă marjă de apreciere, precum şi de particularităţile şi specificul circumstanţelor referitoare la iminenţa începerii sau continuării procedurii de executare silită cu efecte iremediabile asupra consumatorului, respectiv la relaţia profesionist-consumator, în care acesta din urmă se află într-o situaţie de inferioritate economică. De aceea, în cazul în care între părţi există o neînţelegere apărută cu privire la existenţa impreviziunii în contracte, legiuitorul, în mod corect, a apreciat ca fiind necesară o suspendare de drept a executării unui asemenea contract, până la pronunţarea hotărârii judecătoreşti definitive în cauză, care tranşează problema litigioasă dintre părţi.

46. În continuare, Curtea a reţinut că măsura criticată configurează un just raport de proporţionalitate între interesele generale şi cele particulare, în sensul că pune în balanţă, pe de o parte, protecţia imediată şi nemijlocită a consumatorilor, aşadar, a unei largi sfere de persoane care, deşi situate într-un raport de egalitate juridică, formală cu profesioniştii, totuşi, sub aspectul puterii lor economice, apreciate în mod individual, se află într-o evidentă relaţie de inferioritate, şi, pe de altă parte, interesul profesioniştilor de a-şi vedea executate sumele de bani rezultate din contractele de credit. Intervenind în acest domeniu sensibil, legiuitorul, în marja sa de apreciere, derivată din prevederile art. 61 alin. (1) din Constituţie, a reglementat această măsură într-un domeniu limitat (contract de credit) şi în condiţii restrictive (condiţii de admisibilitate în marja impreviziunii), protejând, cu efect imediat şi provizoriu, persoanele expuse acestui risc major intervenit în executarea contractului, risc calificat de Curtea Constituţională ca fiind unul supraadăugat. Ar fi fost contrastant cu însăşi noţiunea de impreviziune ca, pe perioada în care notificarea de dare în plată este depusă, debitorul de bună-credinţă al obligaţiei să fie ţinut să plătească în continuare sume nominale de bani care, sub aspectul cuantumului lor, aduc în discuţie impreviziunea, întrucât Curtea, în analiza sa, pleacă de la premisa axiomatică a art. 57 din Constituţie. În aceste condiţii nu este de admis ca o realitate juridică, formală, rezultată din contractul de credit să prevaleze asupra regulilor de echitate şi bună-credinţă care guvernează materia contractelor civile.

47. De asemenea, Curtea a reţinut că, în condiţiile în care instanţa judecătorească admite contestaţia formulată de profesionist, prestaţiile băneşti datorate în temeiul contractului de credit trebuie executate întocmai, creditorul obligaţiei, în acest caz, având dreptul şi la repararea prejudiciului, în măsura în care instanţa judecătorească a constatat reaua-credinţă a debitorului în exercitarea dreptului său la notificarea prevăzută de art. 5 din Legea nr. 77/2016.

48. În consecinţă, Curtea a constatat că mecanismul procedural reglementat de legiuitor nu pune în discuţie în niciun fel condiţiile de drept substanţial ce trebuie avute în vedere la depunerea notificării, ci stabileşte un echilibru procedural corect între părţile aflate în litigiu, cu respectarea principiului proporţionalităţii ce trebuie să caracterizeze orice măsură etatică în domeniul proprietăţii private (pentru cele de mai sus expuse, a se vedea Decizia nr. 95 din 28 februarie 2017, paragrafele 38-42).

49. În ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituţie, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, paragraful 115, că, indiferent de textul legal specific în baza căruia au fost încheiate contractele până la data de 1 octombrie 2011, ele se supun reglementării de drept comun, Codul civil din 1864, care, în mod evident, permitea aplicarea teoriei impreviziunii, în temeiul art. 969 şi art. 970.

Având în vedere că Legea nr. 77/2016 reprezintă o aplicare a teoriei impreviziunii la nivelul contractului de credit, prevederile acesteia nu retroactivează.

50. Cu referire la criticile prevederilor Legii nr. 77/2016 formulate din perspectiva art. 45 şi art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituţie, Curtea a reţinut prin Decizia nr. 614 din 5 octombrie 2017, în plus faţă de ceea ce reiese din motivarea Curţii din Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, că însuşi textul art. 45 din Constituţie dispune că accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera iniţiativă şi exercitarea acestora sunt garantate în condiţiile legii. Or, dispoziţiile criticate din Legea nr. 77/2016 se pot încadra în această categorie - în condiţiile legii - legiuitorul constituant însuşi acordându-i legiuitorului ordinar prerogativa de a stabili condiţiile exercitării accesului liber al persoanei la o activitate economică, precum şi a liberei iniţiative. De altfel, Curtea Constituţională a stabilit, în Decizia nr. 282 din 8 mai 2014, paragraful 16, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 530 din 16 iulie 2014, că principiul libertăţii economice nu este un drept absolut al persoanei, ci este condiţionat de respectarea limitelor stabilite de lege, limite ce urmăresc asigurarea unei anumite discipline economice ori protejarea unor interese generale, precum şi asigurarea respectării drepturilor şi intereselor legitime ale tuturor.

51. Cu privire la invocarea art. 148 din Constituţie, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, Curtea a reţinut că, în cauzele deduse judecăţii, prevederile Directivei 2014/17/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 4 februarie 2014 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidenţiale şi de modificare a Directivelor 2008/48/CE şi 2013/36/UE şi a Regulamentului (UE) nr. 1.093/2010, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 60 din 28 februarie 2014, nu au legătură cu ipoteza normativă a legii criticate, ele referindu-se la conversia creditelor în valută. Prin urmare, Curtea a constatat că dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 148 nu au incidenţă în cauză.

52. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi, raportate la art. 5 alin. (3) din Legea nr. 77/2016, şi cu unanimitate de voturi în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi, raportate la celelalte dispoziţii din Legea nr. 77/2016, precum şi a legii în ansamblul său,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Chiru Eustatiu şi Chiru Claudia în Dosarul nr. 18.318/301/2016 al Judecătoriei Buftea şi constată că dispoziţiile art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

2. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi, raportate la dispoziţiile art. 3, art. 4, art. 7 alin. (1)-(3) şi alin. (5)-(6) şi ale art. 8 alin. (1)-(4) din Legea nr. 77/2016, precum şi a sintagmei „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile” din art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016, excepţie ridicată de Piraeus Bank România - S.A. în Dosarul nr. 18.318/301/2016 al Judecătoriei Buftea.

3. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Piraeus Bank România - S.A. În Dosarul nr. 18.318/301/2016 al Judecătoriei Buftea şi constată că dispoziţiile art. 11 teza întâi, raportate la art. 5 alin. (3), şi dispoziţiile art. 11 teza întâi, raportate la celelalte dispoziţii din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a legii în ansamblul său, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Buftea şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 10 octombrie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Ioniţă Cochinţu


*) Decizia nr. 565 din 19 septembrie 2017 a fost publicată lin Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 83 din 29 ianuarie 2018, Decizia nr. 566 din 19 septembrie 2017 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 17 ianuarie 2018, Decizia nr. 567 din 19 septembrie 2017 şi Decizia nr. 568 din 19 septembrie 2017 au fost publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 28 noiembrie 2017, Decizia nr. 569 din 19 septembrie 2017 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1015 din 21 decembrie 2017, iar Decizia nr. 570 din 19 septembrie 2017 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 42 din 17 ianuarie 2018.

 

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL TRANSPORTURILOR

 

ORDIN

pentru aprobarea Listei standardelor româneşti care adoptă standardele europene armonizate, ale căror prevederi se referă la ambarcaţiuni de agrement

 

Având în vedere Referatul Direcţiei transport naval nr. 1.220/57 din 2.02.2018 prin care se solicită aprobarea prezentului ordin, precum şi prevederile art. 14 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 464/2017 privind ambarcaţiunile de agrement şi motovehiculele nautice,

ţinând seama de prevederile Comunicării Comisiei Europene în cadrul punerii în aplicare a Directivei 2013/53/UE a Parlamentului European şi a Consiliului privind ambarcaţiunile de agrement şi motovehiculele nautice şi de abrogare a Directivei 94/25/CE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 435 din 15 decembrie 2017,

în temeiul prevederilor art. 3 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 20/2010 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea unitară a legislaţiei Uniunii Europene care armonizează condiţiile de comercializare a produselor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 50/2015, cu modificările ulterioare, şi ale art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 21/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul transporturilor emite următorul ordin:

Art. 1. - Se aprobă Lista standardelor româneşti care adoptă standardele europene armonizate, ale căror prevederi se referă la ambarcaţiuni de agrement, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 1,681/2005 pentru aprobarea Listei standardelor româneşti care adoptă standardele europene armonizate, ale căror prevederi se referă la ambarcaţiunile de agrement, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 21 octombrie 2005, cu modificările ulterioare.

Art. 3. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul transporturilor,

Lucian Şova

 

Bucureşti, 16 mai 2018.

Nr. 978.

 

ANEXĂ

 

LISTA*)

standardelor româneşti care adoptă standardele europene armonizate, ale căror prevederi se referă la ambarcaţiunile de agrement

 


*) Lista menţionează standardele româneşti care au fost sau vor fi adoptate de Asociaţia de Standardizare din România până la 31 martie 2018 şi care reprezintă versiunile naţionale ale standardelor europene armonizate cuprinse în lista actualizată şi publicată de Comisia Europeană în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 435 din 15 decembrie 2017.

 

 

Nr. crt.

Indicativ

Titlu

Data încetării prezumţiei de conformitate a standardului înlocuit

1

2

3

4

1.

SR EN ISO 6185-1:2002

Bărci gonflabile. Partea 1: Bărci cu puterea maximă a motorului de 4,5 kW

 

2.

SR EN ISO 6185-2:2002

Bărci gonflabile. Partea 2: Bărci cu puterea maximă a motorului de la 4,5 kW până la 15 kW inclusiv

 

3.

SR EN ISO 6185-3:2014

Bărci gonflabile. Partea 3: Bărci cu lungimea corpului mai mică de 8 m cu puterea maximă a motorului egală sau mai mare de 15 kW

 

4.

SR EN ISO 6185-4:2011

Bărci gonflabile. Partea 4: Bărci cu lungimea corpului cuprinsă între 8 m şi 24 m şi puterea nominală a motorului mai mare sau egală cu 15 kW

 

5.

SR EN ISO 7840:2013

Nave mici. Furtunuri flexibile, rezistente la foc, pentru combustibil

 

6.

SR EN ISO 8469:2013

Nave mici. Furtunuri flexibile care nu rezistă la foc, utilizate pentru combustibil

 

7.

SR EN ISO 8665:2018

Nave mici. Motoare cu ardere internă cu piston pentru propulsie navală. Măsurarea şi declararea puterii

28.02.2018

8.

SR EN ISO 8666:2003

Nave mici. Caracteristici principale

 

9.

SR EN ISO 8846:2018

Nave mici. Dispozitive electrice. Protecţia împotriva aprinderii gazelor inflamabile din mediul înconjurător

23.02.2018

10.

SR EN ISO 8847:2018

Nave mici. Instalaţii de guvernare. Sisteme cu troţă şi rolă

28.02.2018

11.

SR EN ISO 8848:2018

Nave mici. Instalaţii de guvernare cu comandă la distanţă

28.02.2018

12.

SR EN ISO 8849:2004

Nave mici. Pompe de santină acţionate electric

 

13.

SR EN ISO 9093-1:2003

Nave mici. Robinete pentru corpul navei şi fitinguri de trecere. Partea 1: Construcţie metalică

 

14.

SR EN ISO 9093-2:2003

Nave mici. Robinete pentru corpul navei şi fitinguri de trecere. Partea 2: Construcţie nemetalică

 

15.

SR EN ISO 9094:2018

Nave mici. Protecţie împotriva incendiului

 

16.

SR EN ISO 9097:2018

Nave mici. Ventilatoare electrice

28.02.2018

17.

SR EN ISO 9775:2018

Nave mici. Instalaţii de guvernare cu comandă la distanţă cu un singur motor în afara bordului, cu puterea cuprinsă între 15 kW şi 40 kW

28.02.2018

18.

SR EN ISO 10088:2018

Nave mici. Sisteme de alimentare cu combustibil

28.02.2018

19.

SR EN ISO 10133:2018

Nave mici. Instalaţii electrice. Instalaţii de curent continuu de foarte joasă tensiune

28.02.2018

20.

SR EN ISO 10239:2018

Nave mici. Instalaţie de alimentare cu gaz petrolier lichefiat (GPL)

28.02.2018

21.

SR EN ISO 10592:2018

Nave mici. Instalaţii hidraulice de guvernare

28.02.2018

22.

SR EN ISO 11105:2018

Nave mici. Ventilaţia compartimentelor în care se află motoare pe benzină şi/sau tancuri de benzină

31.03.2018

23.

SR EN ISO 11192:2006

Nave mici. Simboluri grafice

 

24.

SR EN ISO 11547:2002

Nave mici. Dispozitiv de protecţie împotriva pornirii când motorul este cuplat în viteză

 

25.

SR EN ISO 11547:2002/A1:2003

Nave mici. Dispozitiv de protecţie împotriva pornirii când motorul este cuplat în viteză. Amendamentul 1

 

26.

SR EN ISO 11592-1:2016

Nave mici. Determinarea puterii nominale maxime utilizând viteza de manevră. Partea 1: Nave cu lungimea corpului mai mică de 8 m

 

27.

SR EN ISO 11812:2002

Nave mici. Cocpituri etanşe şi cocpituri cu drenare rapidă

 

28.

SR EN ISO 12215-1:2003

Nave mici. Construcţia corpului şi eşantionaj. Partea 1: Materiale: Răşini termorigide, materiale ranforsate cu fibre de sticlă, stratificate de referinţă

 

29.

SR EN ISO 12215-2:2003

Nave mici. Construcţia corpului şi eşantionaj. Partea 2: Materiale: Materiale pentru miezuri, în structuri tip sandwich, materiale pentru inserţii

 

30.

SR EN ISO 12215-3:2003

Nave mici. Construcţia corpului şi eşantionaj. Partea 3: Materiale: Oţeluri, aliaje de aluminiu, lemn, alte materiale

 

31.

SR EN ISO 12215-4:2003

Nave mici. Construcţia corpului şi eşantionaj. Partea 4: Atelier de construcţie şi fabricaţie

 

32.

SR EN ISO 12215-5:2008

Nave mici. Construcţia corpului şi eşantionaj. Partea 5: Presiunea de calcul pentru monolit, calculul solicitărilor, determinarea eşantionajului

 

33.

SR EN ISO 12215- 5:2008/A1:2015

Nave mici. Construcţia corpului şi eşantionaj. Partea 5: Presiunea de calcul pentru monolit, calculul solicitărilor, determinarea eşantionajului. Amendamentul 1

 

34.

SR EN ISO 12215-6:2008

Nave mici. Construcţia corpului şi eşantionaj. Partea 6: Dispunerea şi detalii ale structurii

 

35.

SR EN ISO 12215-8:2009

Nave mici. Construcţia corpului şi eşantionaj. Partea 8: Cârme

 

36.

SR EN ISO 12215- 8:2009/AC:2010

Nave mici. Construcţia corpului şi eşantionaj. Partea 8: Cârme

 

37.

SR EN ISO 12215-9:2012

Nave mici. Construcţia corpului şi eşantionaj. Partea 9: Anexele ambarcaţiunilor cu pânze

 

38.

SR EN ISO 12216:2003

Nave mici. Ferestre, hublouri, capace, iluminatoare fixe şi uşi. Cerinţe referitoare la rezistenţă şi etanşeitate

 

39.

SR EN ISO 12217-1:2018

Nave mici. Evaluarea stabilităţii şi flotabilităţii şi încadrarea în categorii. Partea 1: Ambarcaţiuni fără vele cu lungimea corpului mai mare sau egală cu 6 m

31.03.2018

40.

SR EN ISO 12217-2:2018

Nave mici. Evaluarea stabilităţii şi flotabilităţii şi încadrarea în categorii. Partea 2: Ambarcaţiuni cu vele cu lungimea corpului mai mare sau egală cu 6 m

31.03.2018

41.

SR EN ISO 12217-3:2018

Nave mici. Evaluarea stabilităţii şi flotabilităţii şi încadrarea în categorii. Partea 3: Ambarcaţiuni cu lungimea corpului mai mică de 6 m

28.02.2018

42.

SR EN ISO 13297:2014

Nave mici. Instalaţii electrice. Instalaţii de curent alternativ

 

43.

SR EN ISO 13590:2004

Nave mici. Schi jeturi. Cerinţe referitoare la construcţie şi la montarea instalaţiilor

 

44.

SR EN ISO 13590:2004/AC:2005

Nave mici. Schi jeturi. Cerinţe referitoare la construcţie şi la montarea instalaţiilor

 

45.

SR EN ISO 13929:2017

Nave mici. Instalaţii de guvernare. Sisteme de transmisie cu angrenaje

28.02.2018

46.

SR EN ISO 14509-1:2009

Nave mici. Zgomotul aerian emis de ambarcaţiunile de agrement cu motor. Partea 1: Proceduri de măsurare pentru încercarea la trecere

 

47.

SR EN ISO 14509-3:2010

Nave mici. Zgomotul aerian emis de ambarcaţiunile de agrement cu motor. Partea 3: Evaluarea zgomotului cu ajutorul procedurilor de calcul şi măsurare

 

48.

SR EN ISO 14895:2016

Nave mici. Maşini de gătit alimentate cu combustibil lichid, utilizate pentru bucătăria navelor

 

49.

SR EN ISO 14946:2002

Nave mici. Capacitatea maximă de încărcare

 

50.

SR EN ISO 14946:2002/AC:2006

Nave mici. Capacitatea maximă de încărcare

 

51.

SR EN ISO 15083:2003

Nave mici. Sisteme de pompare pentru santină

 

52.

SR EN ISO 15084:2003

Nave mici. Ancorare, legare şi remorcare. Puncte întărite

 

53.

SR EN ISO 15584:2018

Nave mici. Motoare cu benzină, fixe la bord. Componentele instalaţiei de alimentare şi ale instalaţiilor electrice

28.02.2018

54.

SR EN 15609:2012

Echipamente şi accesorii pentru GPL. Sisteme de propulsie GPL pentru bărci, iahturi şi alte ambarcaţiuni

 

55.

SR EN ISO 15652:2018

Nave mici. Sisteme de guvernare cu comandă la distanţă pentru ambarcaţiuni mici cu propulsie cu jet

28.02.2018

56.

SR EN ISO 16147:2018

Nave mici. Motoare diesel, fixe la bord. Componentele instalaţiei de alimentare şi ale instalaţiilor electrice fixate pe motor

28.02.2018

57.

SR EN ISO 16180:2013

Nave mici. Lumini de navigaţie. Instalare, poziţionare şi vizibilitate

 

58.

SR EN ISO 16315:2016

Nave mici. Sistem de propulsie electric

 

59.

SR EN ISO 18854:2015

Nave mici. Măsurarea emisiilor de gaze de eşapament ale motoarelor alternative cu combustie internă. Măsurarea emisiilor de gaze şi particule la bancul de probe

 

60.

SR EN ISO 19009:2015

Nave mici. Lumini de navigaţie electrice. Performanta luminilor cu LED

 

61.

SR EN ISO 21487:2013

Nave mici. Tancuri cu combustibil tip benzină şi tip motorină, fixate permanent

 

62.

SR EN ISO 21487:2013/A1:2014

Nave mici. Tancuri cu combustibil tip benzină şi tip motorină, fixate permanent. Amendamentul 1

 

63.

SR EN ISO 21487:2013/A2:2015

Nave mici. Tancuri cu combustibil tip benzină şi tip motorină, fixate permanent. Amendamentul 2

 

64.

SR EN ISO 25197:2013

Nave mici. Sisteme de control electrice/electronice pentru controlul direcţiei, ambreiajului şi acceleraţiei

 

65.

SR EN ISO 25197:2013/A1:2014

Nave mici. Sisteme de control electrice/electronice pentru controlul direcţiei, ambreiajului şi acceleraţiei. Amendamentul 1

 

66.

SR EN 60092-507:2015

Instalaţii electrice la bordul navelor. Partea 507: Nave mici

 

 

MINISTERUL TRANSPORTURILOR

 

ORDIN

privind publicarea acceptării amendamentelor la anexa la Convenţia internaţională din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave, aşa cum a fost modificată prin Protocolul din 1978 referitor la aceasta - Amendamente la anexa V la MARPOL (Substanţele HME şi modelul Jurnalului de înregistrare a operaţiunilor de descărcare a gunoiului), adoptate de Organizaţia Maritimă Internaţională prin Rezoluţia MEPC.277(70) a Comitetului pentru protecţia mediului marin din 28 octombrie 2016

 

Văzând Referatul Direcţiei transport naval nr. 7.722/348 din 5.04.2018 privind publicarea acceptării amendamentelor la anexa la Convenţia internaţională din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave, aşa cum a fost modificată prin Protocolul din 1978 referitor la aceasta - Amendamente la anexa V la MARPOL (Substanţele HME şi modelul Jurnalului de înregistrare a operaţiunilor de descărcare a gunoiului), adoptate de Organizaţia Maritimă Internaţională prin Rezoluţia MEPC.277(70) a Comitetului pentru protecţia mediului marin din 28 octombrie 2016,

ţinând seama de prevederile art. 16(2)(f)(iii) şi ale art. 16(2)(g)(ii) din Convenţia internaţională din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave, la care România a aderat prin Legea nr. 6/1993,

luând în considerare prevederile art. 4 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 42/1997 privind transportul maritim şi pe căile navigabile interioare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 21/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul transporturilor emite prezentul ordin.

Art. 1. - Se publică amendamentele la anexa la Convenţia internaţională din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave, aşa cum a fost modificată prin Protocolul din 1978 referitor la aceasta - Amendamente la anexa V la MARPOL (Substanţele HME şi modelul Jurnalului de înregistrare a operaţiunilor de descărcare a gunoiului), adoptate de Organizaţia Maritimă Internaţională prin Rezoluţia MEPC.277(70) a Comitetului pentru protecţia mediului marin din 28 octombrie 2016, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Autoritatea Navală Română va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 3. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul transporturilor,

Lucian Şova

 

Bucureşti, 16 mai 2018.

Nr. 979.

 

ANEXĂ

 

REZOLUŢIA MEPC. 277(70)

(Adoptată la 28 octombrie 2016)

Amendamente la Anexa la Convenţia internaţională din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave, aşa cum a fost modificată prin Protocolul din 1978 referitor la aceasta

 

Amendamente la anexa V la MARPOL

(Substanţele HME şt modelul Jurnalului de înregistrare a operaţiunilor de descărcare a gunoiului)

Comitetul pentru protecţia mediului marin, amintind articolul 38(a) al Convenţiei privind crearea Organizaţiei Maritime Internaţionale referitor la funcţiile Comitetului pentru protecţia mediului marin conferite acestuia prin convenţiile internaţionale pentru prevenirea şi controlul poluării marine de la nave,

luând notă de articolul 16 al Convenţiei internaţionale din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave, aşa cum a fost modificată prin Protocolul din 1978 referitor la aceasta

(MARPOL), care specifică procedura de amendare şi conferă organismului corespunzător al Organizaţiei funcţia de a examina şi adopta amendamente la aceasta,

luând în considerare, la cea de-a şaptezecea sa sesiune, amendamentele propuse la anexa V la MARPOL referitoare la substanţele dăunătoare pentru mediul marin (HME) şi la modelul Jurnalului de înregistrare a operaţiunilor de descărcare a gunoiului,

1 adoptă, în conformitate cu articolul 16(2)(d) al MARPOL, amendamentele la anexa V la MARPOL, al căror text este prezentat în anexa la prezenta rezoluţie;

2 Stabileşte, în conformitate cu articolul 16(2)(f)(iii) al MARPOL, că amendamentele se vor considera ca fiind acceptate la 1 septembrie 2017, în afara cazului în care, înainte de această dată, cel puţin o treime din părţi sau părţile ale căror flote comerciale reprezintă în total nu mai puţin de 50% din tonajul brut al flotei comerciale mondiale vor fi comunicat Organizaţiei obiecţiile lor la aceste amendamente;

3 invită părţile să ia notă că, în conformitate cu articolul 16(2)(g)(ii) al MARPOL, amendamentele menţionate vor intra în vigoare la 1 martie 2018, după acceptarea lor în conformitate cu paragraful 2 de mai sus;

4 solicită secretarului general, în conformitate cu articolul 16(2)(e) al MARPOL, să transmită tuturor părţilor la MARPOL copii certificate ale prezentei rezoluţii şi ale textului amendamentelor conţinute în anexă;

5 solicită în plus secretarului general să transmită membrilor Organizaţiei care nu sunt părţi la MARPOL copii ale prezentei rezoluţii şi ale anexei sale.

 

ANEXA

la Rezoluţia MEPC.277(70)

 

Amendamente la anexa V la MARPOL

(Substanţele HME şi modelul Jurnalului de înregistrare a operaţiunilor de descărcare a gunoiului)

 

ANEXA V

Reguli pentru prevenirea poluării cu gunoi de la nave

 

Regula 4

Evacuarea gunoiului în afara zonelor speciale

1 În a două propoziţie a paragrafului 1.3, cuvintele „luând în considerare liniile directoare elaborate de către Organizaţie” sunt înlocuite cu cuvintele „în conformitate cu criteriile stabilite în apendicele I al prezentei anexe”.

2 Un nou paragraf 3 este adăugat, după cum urmează:

„3 Mărfurile solide în vrac, astfel cum sunt definite în regula VI/1-1.2 din Convenţia internaţională din 1974 pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe mare (SOLAS), aşa cum a fost amendată, altele decât cerealele, trebuie să fie clasificate în conformitate cu apendicele I al prezentei anexe şi declarate de către transportator ca fiind sau nu dăunătoare pentru mediul marin.”

3 Paragraful existent 3 este renumerotat ca paragraful 4.

Regula 6

Evacuarea gunoiului în zonele speciale

4 Paragraful 1.2.1 este înlocuit cu următorul;

„.1 Reziduurile de încărcătură conţinute în apa de spălare a magaziilor pentru încărcătură, nu includ nicio substanţă clasificată ca dăunătoare pentru mediul marin, în conformitate CU Criteriile din apendicele i al prezentei anexe;”.

5 Un paragraf nou 1.2.2 este adăugat după cum urmează:

„.2 Mărfurile solide în vrac, astfel cum sunt definite în regula

VI/1-1.2 din Convenţia internaţională din 1974 pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe mare (SOLAS), aşa cum a fost amendată, altele decât cerealele, trebuie să fie clasificate în conformitate cu apendicele I al prezentei anexe, şi declarate de către transportator ca fiind sau nu dăunătoare pentru mediul marin;.

6 Un paragraf nou 1.2.3 este adăugat după cum urmează:

„.3 Agenţii sau aditivii de curăţare conţinuţi în apa de spălare a magaziilor pentru încărcătură nu includ nicio substanţă clasificată ca dăunătoare pentru mediul marin, luând în considerare liniile directoare elaborate de către Organizaţie;”.

7 Paragrafele existente de la 1.2.2 până la 1.2.4 sunt renumerotate ca paragrafele de la 1.2.4 până la 1.2.6. Paragraful renumerotat 1.2.6 este amendat, pentru a se citi după cum urmează:

„.6 În cazul în care condiţiile prevăzute în subparagrafele de la .2.1 până la .2.5 ale prezentului paragraf au fost îndeplinite, evacuarea apei de spălare a magaziilor pentru încărcătură care conţin reziduuri trebuie să fie făcută la o distanţă cât mai mare posibil faţă de uscatul cel mai apropiat sau faţă de platforma glaciară cea mai apropiată şi în niciun caz la mai puţin de 12 mile marine faţă de uscatul cel mai apropiat sau faţă de platforma glaciară cea mai apropiată.”

Regula 10

Afişe, planuri de management al gunoiului şi înregistrarea operaţiunilor cu gunoiul

8 În fraza introductivă a paragrafului 3, cuvântul „apendice” este înlocuit cu cuvintele „apendice II”.

9 Paragraful 3.2 este înlocuit cu următorul:

,„2 înregistrarea pentru fiecare evacuare în mare în conformitate cu regulile 4, 5, 6 sau cu secţiunea 5.2 a capitolului 5 din partea II - A a Codului polar trebuie să includă data şi ora, poziţia navei (latitudinea şi longitudinea), categoria de gunoi şi cantitatea estimată (în metri cubi) evacuată. Pentru evacuarea reziduurilor de încărcătură, poziţiile de începere şi oprire a evacuării trebuie să fie înregistrate în plus faţă de cele anterioare;”.

10 După paragraful 3.2 existent sunt inserate paragrafele noi 3.3 şi 3.4, după cum urmează:

„.3 Înregistrarea pentru fiecare incinerare completă trebuie să includă data şi ora şi poziţia navei (latitudinea şi longitudinea) la începerea şi la terminarea incinerării, categoriile de gunoi incinerate şi cantitatea estimată incinerată pentru fiecare categorie, în metri cubi;

.4 Înregistrarea pentru fiecare evacuare la o instalaţie portuară de primire sau la o altă navă trebuie să includă data şi ora, instalaţia portuară de primire sau numele navei, categoriile de gunoi evacuate şi cantitatea estimată evacuată pentru fiecare categorie, în metri cubi;”.

11 Paragraful existent 3.3 este renumerotat ca 3.5 şi, între cuvintele „Jurnalul de înregistrare a operaţiunilor de descărcare a gunoiului” şi „trebuie”, sunt inserate cuvintele „împreună cu chitanţele obţinute de la instalaţiile de primire”.

12 Paragraful existent 3.4 este renumerotat ca 3.6 şi este înlocuit cu următorul:

„.6 În cazul oricărei descărcări sau pierderi accidentale la care se face referire în regula 7 din prezenta anexă, trebuie să se facă o înregistrare în Jurnalul de înregistrare a operaţiunilor de descărcare a gunoiului sau, în cazul oricărei nave cu un tonaj brut mai mic de 400, trebuie să se facă o înregistrare în Jurnalul de bord oficial al navei, pentru a se indica data şi ora incidentului, portul sau poziţia navei la ora incidentului (latitudinea, longitudinea şi adâncimea apei dacă este cunoscută), motivul descărcării sau pierderii, detalii privind obiectele descărcate sau pierdute, categoriile de gunoi descărcat sau pierdut, cantitatea estimată pentru fiecare categorie, în metri cubi, măsurile de precauţie rezonabile care au fost luate pentru a preveni sau reduce la minim o astfel de descărcare sau pierdere accidentală şi observaţii generale.”

 

13 Un nou apendice I este adăugat după cum urmează şi apendicele existent este renumerotat ca apendice II:

 

„Apendice I

Criteriile pentru clasificarea mărfurilor solide în vrac ca dăunătoare pentru mediul marin

 

În scopul prezentei anexe, reziduurile încărcăturii sunt considerate ca fiind dăunătoare pentru mediul marin (HME) dacă ele sunt reziduuri de mărfuri solide în vrac care sunt clasificate în conformitate cu criteriile Sistemului global armonizat de clasificare şi etichetare a substanţelor chimice al Organizaţiei Naţiunilor Unite (GHS) care îndeplinesc următorii parametri:

.1 Toxicitate acvatică acută de categoria 1; şi/sau

.2 Toxicitate acvatică cronică de categoria 1 sau 2; şi/sau

.3 Cancerigenicitate de categoria 1A sau 1B combinată cu caracteristica de a nu fi rapid degradabilă şi având o bioacumulare înaltă; şi/sau

.4 Mutagenicitate de categoria 1A sau 1B combinată cu caracteristica de a nu fi rapid degradabilă şi având o bioacumulare înaltă; şi/sau

.5 Toxicitate reproductivă de categoria 1A sau 1B combinată cu caracteristica de a nu fi rapid degradabilă şi având o bioacumulare înaltă; şi/sau

.6 Expunere repetată la toxicitate asupra unui organ-ţintă de categoria 1 combinată cu caracteristica de a nu fi rapid degradabilă şi având o bioacumulare înaltă; şi/sau

.7 Mărfuri solide în vrac care conţin sau consistă din polimeri sintetici, cauciuc, materiale plastice sau pelete de materii prime din plastic (acestea includ materiale care sunt mărunţite, măcinate, tocate sau macerate sau materiale similare).”

 

Apendice II

Modelul de Jurnal de înregistrare a operaţiunilor de descărcare a gunoiului

 

14 Secţiunea 3 a apendicelui renumerotat II este înlocuită cu următoarea:

„3 Descrierea gunoiului

Pentru înregistrarea în părţile I şi II ale Jurnalului de înregistrare a operaţiunilor de descărcare a gunoiului (sau ale Jurnalului de bord oficial al navei) gunoiul trebuie să fie grupat în următoarele categorii:

Partea I

A Materiale plastice

B Deşeuri alimentare

C Deşeuri gospodăreşti

D Ulei de gătit

E Cenuşi de la incinerator

F Deşeuri din exploatare

G Carcase de animale

H Unelte de pescuit

I E - Deşeuri Partea a II-a

J Reziduuri de încărcătură (care nu sunt HME)

K Reziduuri de încărcătură (HME)”

15 Fişa descărcării gunoiului din apendicele renumerotat II este înlocuită cu următoarea:

 

„FIŞA DESCĂRCĂRII GUNOIULUI

 

PARTEA I

 

Pentru toate categoriile de gunoi, altele decât reziduurile de încărcătură, astfel cum sunt definite în regula 1.2 (Definiţii)

(Toate navele)

 

Numele navei

Numărul sau literele distinctive

Numărul OMI

 

Categoriile de gunoi

 

A - Materiale plastice

B - Deşeuri alimentare

C - Deşeuri gospodăreşti

D - Ulei de gătit

E - Cenuşi de la incinerator

F - Deşeuri din exploatare

G - Carcase de animale

H - Unelte de pescuit

I–E - Deşeuri

 

Descărcările în conformitate cu regulile 4 (Evacuarea gunoiului în afara zonelor speciale), 5 (Cerinţe speciale pentru evacuarea gunoiului de la platformele fixe sau plutitoare) sau 6 (Evacuarea gunoiului în zonele speciale) din anexa V la MARPOL sau cu capitolul 5 din partea a II - A a Codului polar

 

Data/Ora

Poziţia navei

(latitudinea/longitudinea) sau portul dacă este evacuat la uscat sau numele navei dacă evacuarea s-a efectuat la altă navă

Categoria

Cantitatea estimată descărcată

Cantitatea estimată incinerată

(m3)

Observaţii:

(de exemplu, timpul şi poziţia la începerea/oprirea incinerării; observaţii generale)

Certificare/ Semnătură

În mare

(m3)

La instalaţii de primire

sau la altă navă

(m3)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Descărcările excepţionale sau pierderea gunoiului prevăzute în regula 7 (Excepţii)

 

Data/ Ora

Portul sau poziţia navei

(latitudinea/longitudinea şi adâncimea apei, dacă este cunoscută)

Categoria

Cantitatea estimată pierdută sau descărcată

(m3)

Observaţii privind motivul descărcării sau pierderii şi observaţii generale

(de exemplu, măsurile de precauţie rezonabile care au fost luate pentru a preveni sau reduce la minim o astfel de descărcare sau pierdere accidentală şi observaţii generale)

Certificare/ Semnătură

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Semnătura comandantului: ......................................... Data: .........................................

 

PARTEA II

Pentru toate categoriile de reziduuri de încărcătură, astfel cum sunt definite în regula 1.2 (Definiţii)

(Nave care transportă mărfuri solide în vrac)

 

Numele navei

Numărul sau literele distinctive

Numărul OMI

 

Categoriile de gunoi

 

J - Reziduuri de încărcătură (care nu sunt HME)

K - Reziduuri de încărcătură (HME)

 

Descărcările în conformitate cu regulile 4 (Evacuarea gunoiului în afara zonelor speciale) şi 6 (Evacuarea gunoiului în zonele speciale)

 

Data/ Ora

Poziţia navei

(latitudinea/longitudinea) sau portul dacă este evacuat la uscat

Categoria

Cantitatea estimată descărcată

Poziţiile navei la începerea şi oprirea descărcărilor în mare

Certificare/ Semnătură

În mare

(m3)

La instalaţii de primire

sau la altă navă

(m3)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Semnătura comandantului: ......................................... Data: .........................................

 

RECTIFICĂRI

 

La Hotărârea Guvernului nr. 210/2018 privind modificarea datelor de Identificare şi transmiterea unul bun Imobil aflat în domeniul public al statului din administrarea Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, pentru Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Vrancea, în administrarea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Vrancea, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 329 din 16 aprilie 2018, se face următoarea rectificare:

- în anexa nr. 2, la coloana „Persoana juridică la care se transmite imobilul în administrare”, în loc de: „Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Vrancea C.U.I. 11362006” se va citi: Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Vrancea C.U.I. 20795092”.

 

La pentru modificarea şi completarea unor anexe la Hotărârea Guvernului nr. 540/2000 privind aprobarea încadrării în categorii funcţionale a drumurilor publice şi a drumurilor de utilitate privată deschise circulaţiei publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 438 din 24 mai 2018, se face următoarea rectificare:

- la articolul unic punctul 1, în cuprinsul tabelului aferent poziţiei nr. 60, la coloana „Denumirea drumului”, în loc de: „DJ 192 C”se va citi: „DJ 692 C”.

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.