MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 520/2018

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 186 (XXX) - Nr. 520         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Luni, 25 iunie 2018

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 153 din 27 martie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 912 alin. 1 teza a două din Codul de procedură penală din 1968 şi ale art. 14 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale

 

ORDONANŢE ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

51. - Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul şi pentru prorogarea unor termene

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

438. - Ordin al ministrului tineretului şi sportului pentru aprobarea Metodologiei privind eliberarea autorizaţiei de sportiv de performanţă

 

3.903. - Ordin al ministrului educaţiei naţionale privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Unităţii pentru Finanţarea învăţământului Preuniversitar şi a Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Naţional pentru Finanţarea învăţământului Preuniversitar

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 153

din 27 martie 2018

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 912 alin. 1 teza a două din Codul de procedură penală din 1968 şi ale ari. 14 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale

 

Petre Lăzăroiu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Oana Cristina Puică - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 912 din Codul de procedură penală din 1968 şi ale art. 14 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, excepţie ridicată de Cristian Mihai Moldovan, Vasile Nintaş, Cristian Ioan Antonescu, Costel Berinde, Stelian Bogdan Petca, Eugen Marius Negru, Tudor Cosmin Antonescu, Sebastian Gheorghe Pavel, Gheorghe Lauruk, Daniel Felician Pop, Aurelian Florin Ghiurău-Schiesz, Călin Antal, Mircea Pop şi Iuliu Mihai Chiş în Dosarul nr. 4.630/83/2006* al Tribunalului Satu Mare - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.972D/2016.

2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca inadmisibilă, referitor la dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, întrucât autorul excepţiei este nemulţumit, în realitate, de modul de aplicare de către instanţa de control judiciar a textului de lege criticat. În acest sens arată că instanţa care dispune rejudecarea cauzei este cea care stabileşte momentul de la care se reia judecata, autorul excepţiei urmărind desfiinţarea hotărârii judecătoreşti prin care s-a decis rejudecarea fără aplicarea dispoziţiilor referitoare la camera preliminară. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 912 alin. 1 teza a două din Codul de procedură penală, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, şi anume deciziile nr. 734 din 23 noiembrie 2017, nr. 779 din 28 noiembrie 2017 şi nr. 820 din 12 decembrie 2017.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

4. Prin încheierea din 9 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 4.630/83/2006*, Tribunalul Satu Mare - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 912 din Codul de procedură penală din 1968 şi ale art. 14 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale. Excepţia a fost ridicată de Cristian Mihai Moldovan, Vasile Nintaş, Cristian Ioan Antonescu, Costel Berinde, Stelian Bogdan Petca, Eugen Marius Negru, Tudor Cosmin Antonescu, Sebastian Gheorghe Pavel şi Gheorghe Lauruk cu privire la dispoziţiile art. 912 din Codul de procedură penală din 1968, respectiv de Daniel Felician Pop, Aurelian Florin Ghiurău-Schiesz, Călin Antal, Mircea Pop şi Iuliu Mihai Chiş referitor la dispoziţiile art. 14 alin (1) din Legea nr. 255/2013, cu ocazia soluţionării unei cauze penale.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia, Cristian Mihai Moldovan, Vasile Nintaş, Cristian Ioan Antonescu, Costel Berinde, Stelian Bogdan Petca, Eugen Marius Negru, Tudor Cosmin Antonescu, Sebastian Gheorghe Pavel şi Gheorghe Lauruk, susţin că dispoziţiile art. 912 alin. 1 teza a două din Codul de procedură penală din 1968 încalcă principiile constituţionale privind separaţia şi echilibrul puterilor, respectarea legii, dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare, viaţa intimă, familială şi privată, secretul corespondenţei, condiţiile privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a ţării, independenţa judecătorilor şi supunerea lor numai legii, în măsura în care sintagma „persoanele care sunt chemate să dea concurs tehnic la interceptări şi înregistrări” din cuprinsul dispoziţiilor de lege criticate vizează punerea în executare a autorizării dispuse de judecător. Arată că sintagma criticată - în lipsa unui text similar prevederilor art. 142 alin. (2) din noul Cod de procedură penală, cu care să se coroboreze - pune sub semnul întrebării calitatea legii din perspectiva condiţiilor privitoare la precizie, claritate şi previzibilitate, conducând la interpretări echivoce. Astfel, modul neclar de redactare a textului de lege criticat a generat o confuzie în practica organelor judiciare între efectuarea procedeului probator (ca modalitate legală de obţinere a mijlocului de probă), activitatea de sprijinire tehnică a realizării acestuia (constând în punerea la dispoziţia organelor de urmărire penală a echipamentelor şi a infrastructurii deţinute de furnizorii de reţele de comunicaţii) şi mijlocul de probă (procesul-verbal de redare a convorbirilor interceptate şi înregistrate). Autorul excepţiei învederează că instanţele judecătoreşti, în absenţa definirii de către legiuitor a noţiunii de „concurs tehnic”, au interpretat că punerea în executare a interceptării şi înregistrării convorbirilor telefonice ar fi sinonimă cu acordarea de sprijin tehnic de către alte persoane, astfel că au desemnat Serviciul Român de Informaţii pentru a efectua acest procedeu probatoriu, ca act de urmărire penală, deşi ofiţerii şi subofiţerii din cadrul acestui serviciu nu aveau calitatea de organe de urmărire penală. Consideră că intruziunea în viaţa privată ori în corespondenţa unei persoane nu se poate realiza decât atunci când restrângerea acestor drepturi este contrabalansată de garanţii suficiente în vederea diminuării riscurilor în ceea ce priveşte comiterea unor abuzuri din partea statului. Pentru aceasta, legislaţia trebuie să fie nu doar detaliată, ci, mai ales, să nu sufere sub aspectul preciziei, clarităţii şi previzibilităţii. Arată că dispoziţiile art. 912 alin. 1 teza întâi din Codul de procedură penală din 1968 stabilesc faptul că procurorul procedează personal la interceptările şi înregistrările prevăzute în art. 911 din acelaşi act normativ sau dispune ca acestea să fie efectuate de organul de cercetare penală. Prevederile art. 912 alin. 1 teza a două din Codul de procedură penală din 1968 folosesc sintagma „persoanele care sunt chemate să dea concurs tehnic la interceptări şi înregistrări* fără a o explicita, spre deosebire de noul Cod de procedură penală, care, în dispoziţiile art. 142 alin. (3), utilizează sintagma „persoanele care sunt chemate să dea concurs tehnic la executarea măsurilor de supraveghere”, după ce în art. 142 alin. (2) sunt prevăzute entităţile de la care se poate solicita respectivul concurs tehnic. Cu alte cuvinte, deşi sintagma mai sus menţionată din cuprinsul dispoziţiilor art. 912 alin. 1 teza a două din Codul de procedură penală din 1968 se regăseşte într-o formă similară în prevederile art. 142 alin. (3) din noul Cod de procedură penală, diferenţa este aceea că acest din urmă text de lege se poate corobora cu dispoziţiile alineatului (2) al aceluiaşi articol, în care sunt enumeraţi furnizorii anumitor tipuri de servicii, ce au obligaţia de a colabora cu procurorul, organul de cercetare penală sau lucrătorii specializaţi din cadrul poliţiei. De altfel, faptul că persoanele la care face trimitere art. 142 alin. (3) din noul Cod de procedură penală sunt cele enumerate la alineatul (2) al aceluiaşi articol reiese şi din Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016, prin care Curtea Constituţională a reţinut că „activitatea de punere în executare a mandatului de supraveghere tehnică prevăzută la art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală este realizată prin acte procesuale/ procedurale. Cu alte cuvinte, art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală nu vizează activităţile tehnice, acestea fiind prevăzute la art. 142 alin. (2) din Codul de procedură penală, care face referire la persoanele obligate să colaboreze cu organele de urmărire penală pentru punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică, respectiv la furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice sau furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului sau de orice tip de comunicare ori de servicii financiare” (paragraful 33). Prin urmare, dacă sfera persoanelor chemate să dea concurs tehnic este într-o oarecare măsură clară şi previzibilă raportat la prevederile art. 142 din noul Cod de procedură penală, nu se poate susţine acelaşi lucru în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 912 alin. 1 teza a două din Codul de procedură penală din 1968. Aşadar, autorul excepţiei consideră că, dacă în cauza penală au fost efectuate activităţi de supraveghere tehnică În condiţii de nelegalitate, iar una dintre părţi este vizată, direct sau indirect, de împrejurările sau datele relevate cu ajutorul acestui procedeu probatoriu, există o vătămare evidentă atât a dreptului la un proces echitabil, cât şi a dreptului la apărare, pe lângă încălcarea dreptului la viaţă intimă, familială şi privată, precum şi a secretului corespondenţei. De asemenea, susţine că lipsa de claritate şi previzibilitate a dispoziţiilor art. 912 alin, 1 teza a două din Codul de procedură penală din 1968 determină instanţele de judecată, învestite de procurori cu autorizarea interceptării şi a înregistrării convorbirilor sau comunicărilor, să se substituie legiuitorului - pentru a decela sensul sintagmei „persoanele care sunt chemate să dea concurs tehnic la Interceptări şi înregistrări” - într-un mod care excedează operaţiunii de interpretare a normei juridice, în sensul preluării de către judecător a funcţiei de legiferare, ceea ce conduce la încălcarea principiilor constituţionale privind separaţia şi echilibrul puterilor, rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a ţării, precum şi independenţa judecătorilor şi supunerea lor numai legii. În fine, invocă şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia interceptărilor, care subliniază cerinţa previzibilităţii legii în acest domeniu, statuând că reglementarea unor măsuri speciale de urmărire, cum ar fi interceptarea comunicărilor, trebuie să se realizeze, în mod esenţial, prin norme clare şi detaliate, din moment ce tehnologia disponibilă pentru efectuarea lor devine din ce în ce mai sofisticată (Hotărârea din 24 aprilie 1990, pronunţată în Cauza Huvig împotriva Franţei, paragraful 34, Hotărârea din 25 martie 1998, pronunţată în Cauza Kopp împotriva Elveţiei, paragraful 72, Hotărârea din 30 iulie 1998, pronunţată în Cauza Valenzuela Contreras împotriva Spaniei, paragraful 46, precum şi Decizia din 29 iunie 2006 cu privire la admisibilitatea cererii nr. 54934/00 formulate de Weber şi Saravia împotriva Germaniei).

6. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, autorii excepţiei Daniel Felician Pop, Aurelian Florin Ghiurău-Schiesz, Călin Antal, Mircea Pop şi Iuliu Mihai Chiş susţin că acestea încalcă accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare, în măsura în care nu permit rejudecarea cauzei din faza procedurii de cameră preliminară. În acest sens arată că, în speţă, a fost respinsă, ca neîntemeiată, „cererea vizând transpunerea cauzei în procedura camerei preliminare după casarea cu trimitere spre rejudecare”. Consideră că dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 „împiedică, în mod esenţial, dezbaterea asupra legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, precum şi asupra regularităţii întocmirii rechizitoriului”, în condiţiile în care, potrivit prevederilor art. 342-348 din Codul de procedură penală, doar judecătorul de cameră preliminară se poate pronunţa asupra acestor aspecte, instanţa de judecată neavând competenţă în acest sens.

7. Tribunalul Satu Mare - Secţia penală opinează pentru respingerea ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate. Apreciază că modul de reglementare a dispoziţiilor de lege criticate nu contravine prevederilor constituţionale, „fără a prezenta argumentaţiile juridice ce fundamentează această poziţie, excepţia fiind invocată de părţi”.

8. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

9. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată astfel că, în speţă, aşa cum rezultă din încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale, ca urmare a deciziei pronunţate în apel, cauza a fost trimisă spre rejudecare primei instanţe în temeiul dispoziţiilor art. 421 pct. 2 lit. b) din noul Cod de procedură penală. Totodată, din informaţiile publicate pe portalul instanţelor de judecată, reiese că, în primul ciclu procesual, cauza a fost înregistrată pe rolul primei instanţe la data de 3 iulie 2006, depăşind momentul începerii cercetării judecătoreşti înainte de intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală. Consideră că dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 dau expresie principiului aplicării imediate a noii legi de procedură. Textul criticat se coroborează cu prevederile art. 7 din Legea nr. 255/2013, conform cărora cauzele aflate în curs de judecată în primă instanţă în care s-a început cercetarea judecătorească anterior intrării în vigoare a legii noi rămân în competenţa aceleiaşi instanţe, judecata urmând a se desfăşura potrivit legii noi, precum şi cu cele ale art. 6 din Legea nr. 255/2013, potrivit cărora cauzele aflate în curs de judecată în primă instanţă la data intrării în vigoare a legii noi - în care nu s-a început cercetarea judecătorească - se soluţionează de către instanţa competentă conform legii noi, potrivit regulilor prevăzute de aceeaşi lege [alin. (1)], în această situaţie instanţa pe rolul căreia se află cauza urmând să o trimită judecătorului de cameră preliminară sau, după caz, să o decline în favoarea instanţei competente [alin. (2)]. În temeiul textelor de lege mai sus menţionate, în cazul trimiterii spre rejudecare a unei cauze care la intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală se afla în primul ciclu procesual şi depăşise momentul începerii cercetării judecătoreşti la prima instanţă, rejudecarea va începe cu cercetarea judecătorească, iar nu cu procedura camerei preliminare. La această concluzie conduc şi dispoziţiile art. 421 pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală, care prevăd că situaţiile de trimitere spre rejudecare în calea de atac a apelului sunt legate de neregularităţi ale hotărârii de fond a primei instanţe, iar nu de neregularităţi ale încheierii judecătorului de cameră preliminară, cea din urmă putând fi cenzurată numai pe calea contestaţiei, în condiţiile art. 347 din Codul de procedură penală, de către judecătorul de cameră preliminară de la instanţa ierarhic superioară. Apreciază că reglementarea criticată a fost adoptată de legiuitor în considerarea prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora „competenta instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”, precum şi a celor ale art. 129 din Legea fundamentală, care trimit la „condiţiile legii”atunci când se referă la reglementarea căilor de atac ce pot fi exercitate împotriva hotărârilor judecătoreşti. De asemenea, consideră că dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 nu îngrădesc accesul liber la justiţie. În acest sens arată că interdicţia îngrădirii prin lege a exercitării dreptului de acces liber la justiţie nu presupune posibilitatea juridică de a avea acces la toate structurile judecătoreşti şi dreptul de a exercita toate căile de atac în toate categoriile de cauze, pentru că atât competenţa instanţelor judecătoreşti, cât şi procedura de judecată sunt Stabilite în mod exclusiv de legiuitor, care poate stabili reguli de procedură deosebite, în considerarea unor situaţii deosebite (Decizia Curţii Constituţionale nr. 879 din 15 decembrie 2015). În fine, câtă vreme la rejudecarea cauzei sunt aplicabile, în mod corespunzător, dispoziţiile art. 2-12 din Codul de procedură penală, iar acestea ridică la rangul de principii garanţiile dreptului la un proces echitabil - printre care se numără egalitatea armelor, contradictorialitatea, motivarea hotărârilor pronunţate, publicitatea procesului, soluţionarea sa într-un termen rezonabil, prezumţia de nevinovăţie şi asigurarea dreptului la apărare -, dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 sunt conforme cu prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În continuare, arată că sintagma „persoanele care sunt chemate să dea concurs tehnic la interceptări şi înregistrări” din cuprinsul dispoziţiilor art. 912 alin. 1 teza a două din Codul de procedură penală din 1968, deşi nu se bucură de o definiţie legală, nu este totuşi lipsită de claritate şi previzibilitate. În lipsa unei definiţii legale, sensul său se determină printr-o interpretare literală a termenilor folosiţi de legiuitor, dar şi prin interpretarea coroborată a celor două teze ale art. 912 alin. 1 din vechiul cod. Astfel, dacă, în prima teză, legiuitorul stabileşte organele judiciare competente să efectueze interceptările şi înregistrările, anume procurorul şi organul de cercetare penală, în teza a doua, cea care face obiectul excepţiei, legiuitorul vizează o categorie distinctă de persoane, cele chemate „să dea concurs tehnic” la interceptări şi înregistrări, respectiv - într-o interpretare literală, pornind de la sensul comun al cuvintelor folosite - persoanele care, folosind instrumentele şi procedeele tehnice specifice interceptării şi înregistrării, ajută procurorul/organele de cercetare penală la efectuarea acestui procedeu probator. Prin reglementarea în detaliu a justificării emiterii autorizaţiei, a condiţiilor şi a modalităţilor de efectuare a înregistrărilor, a consemnării şi certificării autenticităţii convorbirilor înregistrate, precum şi a obligaţiei de redare integrală a acestora, dispoziţiile legale în materie oferă suficiente garanţii pentru respectarea dreptului la un proces echitabil, a dreptului la viaţă privată şi de familie şi a secretului corespondenţei, iar eventuala nerespectare sau interpretarea eronată a acestor reglementări de către organele judiciare nu constituie o problemă de constituţionalitate, ci una de aplicare a legii, care însă excedează competenţei Curţii Constituţionale.

10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 912din Codul de procedură penală din 1968 şi ale art. 14 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013, Deşi au fost abrogate, la 1 februarie 2014, prin art. 108 din Legea nr. 255/2013, dispoziţiile de lege criticate produc efecte juridice în cauza în care a fost ridicată prezenta excepţie de neconstituţionalitate, deoarece, în temeiul prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, „Actele de procedură îndeplinite înainte de intrarea în vigoare a Codului de procedură penală, cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data îndeplinirii lor, rămân valabile, cu excepţiile prevăzute de prezenta lege”. Ca atare, în acord cu jurisprudenţa sa, potrivit căreia sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare (Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011), Curtea se va pronunţa asupra prevederilor criticate din Codul de procedură penală din 1968. Din notele scrise ale autorilor excepţiei, depuse în motivarea acesteia, reiese că excepţia de neconstituţionalitate priveşte, în realitate, numai dispoziţiile art. 912 alin. 1 teza a două din Codul de procedură penală din 1968 şi ale art. 14 alin. (1) din Legea nr. 255/2013. Aşadar, Curtea se va pronunţa numai asupra acestor texte de lege, care au următorul cuprins:

- Art. 912 alin. 1 teza a două din Codul de procedură penală din 1968 (modificat prin art. I pct. 47 din Legea nr. 281/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură penală şi a unor legi speciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003): „Persoanele care sunt chemate să dea concurs tehnic la interceptări şi înregistrări sunt obligate să păstreze secretul operaţiunii efectuate, încălcarea acestei obligaţii fiind pedepsită potrivit Codului penai”;

- Art. 14 alin. (1) din Legea nr. 255/2013: „(1) Rejudecarea cauzei de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată ori de către instanţa competentă, dispusă după intrarea în vigoare a Codului de procedură penală, se desfăşoară conform legii noi”.

13. În susţinerea neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 912 alin. 1 teza a două din Codul de procedură penală din 1968, autorii excepţiei Cristian Mihai Moldovan, Vasile Nintaş, Cristian Ioan Antonescu, Costel Berinde, Stelian Bogdan Petca, Eugen Marius Negru, Tudor Cosmin Antonescu, Sebastian Gheorghe Pavel şi Gheorghe Lauruk invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) referitor la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor, ale art. 1 alin. (5) cu privire la principiul legalităţii, ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare, ale art. 26 alin. (1) referitor la viaţa intimă, familială şi privată, ale art. 28 privind secretul corespondenţei, ale art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 61 alin. (1) cu privire la rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a ţării şi ale art. 124 alin. (3) privind independenţa judecătorilor şi supunerea lor numai legii. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, autorii excepţiei, Daniel Felician Pop, Aurelian Florin Ghiurău-Schiesz, Călin Antal, Mircea Pop şi Iuliu Mihai Chiş, invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (1) şi (2) referitor la accesul liber la justiţie, ale art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare, precum şi ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului raportat la prevederile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 912 alin. 1 teza a două din Codul de procedură penală din 1968 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la prevederi din Constituţie invocate şi în prezenta cauză şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 734 din 23 noiembrie 2017, nepublicată în Monitorul Oficial al României la data pronunţării prezentei decizii*), Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate cu privire la sintagma „persoanele care sunt chemate să dea concurs tehnic la interceptări şi înregistrări”d\n cuprinsul dispoziţiilor art. 912 alin. 1 teza a două din Codul de procedura penală din 1968, sintagmă criticată pe motiv că nu respectă cerinţele de claritate, precizie şi previzibilitate a legii, observând că sunt invocate, în acest sens, argumentele avute în vedere cu ocazia pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 51 din 16 februarie 2016. Prin această din urmă decizie, sintagma „ori de alte organe specializate ale statului” din cuprinsul dispoziţiilor art. 142 alin. (1) din noul Cod de procedură penală a fost constatată ca fiind neconstituţională, deoarece încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) referitoare la statul de drept în componenta sa privind garantarea drepturilor cetăţenilor şi în art. 1 alin. (5) care consacră principiul legalităţii (paragraful 50).


*) Decizia nr. 734 din 23 noiembrie 2017 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 23 aprilie 2018.

 

15. Curtea a statuat, prin Decizia nr. 734 din 23 noiembrie 2017, că sintagma „alte organe specializate ale statului” din dispoziţiile art. 142 alin. (1) din noul Cod de procedură penală nu vizează persoanele care sunt chemate să dea concurs tehnic la executarea măsurilor de supraveghere. În acest sens, Curtea a reţinut că, în Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016, şi-a fundamentat soluţia din perspectiva persoanelor care pun în executare mandatul de supraveghere tehnică, iar nu din perspectiva persoanelor care asigură suportul tehnic pentru realizarea activităţii de supraveghere tehnică (paragraful 17).

16. Prin decizia mai sus menţionată, Curtea a constatat, referitor la suportul tehnic pentru realizarea respectivei activităţi de supraveghere, că, sub imperiul vechiului Cod de procedură penală - ca, de altfel, şi sub cel al noului cod -, acesta era asigurat de persoane fără atribuţii de cercetare penală, în limitele competenţelor lor, motiv pentru care dispoziţiile art. 912 alin. 1 teza a două din Codul de procedură penală din 1968 impuneau persoanelor chemate să dea concurs tehnic la interceptări şi înregistrări obligaţia de a păstra secretul operaţiunii efectuate, încălcarea acestei obligaţii fiind pedepsită penal (paragraful 18).

17. De asemenea, Curtea a reţinut că dispoziţiile de lege criticate, ca, de altfel, întreaga secţiune din vechiul Cod de procedură penală referitoare la interceptările şi înregistrările audio sau video, prevăd suficiente garanţii, prin reglementarea în detaliu a justificării emiterii autorizaţiei, a condiţiilor şi a modalităţilor de efectuare a înregistrărilor, a instituirii unor limite cu privire la durata măsurii, a consemnării şi certificării autenticităţii convorbirilor înregistrate, a redării integrale a acestora, a definirii persoanelor care sunt supuse interceptării, iar eventuala nerespectare a acestor reglementări nu constituie o problemă de constituţionalitate, ci una de aplicare, ce excedează competenţei Curţii Constituţionale, întrucât, potrivit alin. (3) al art. 2 din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată [...]” (paragraful 19).

18. Tot prin Decizia nr. 734 din 23 noiembrie 2017, citată anterior, Curtea a mai reţinut, cu privire la vechea reglementare, că, potrivit dispoziţiilor art. 916 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968, mijloacele de probă referitoare la interceptările şi înregistrările audio sau video pot fi supuse expertizei tehnice la cererea procurorului, a părţilor interesate sau, din oficiu, de către instanţă, judecătorul având datoria să examineze valabilitatea acestora sub toate aspectele legalităţii şi temeiniciei autorizării şi efectuării înregistrărilor (paragraful 20).

19. În continuare, Curtea Constituţională a menţionat şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, şi anume Hotărârea din 6 mai 2003, pronunţată în Cauza Coban (Asim Babuscum) împotriva Spaniei, în care reclamantul invoca nulitatea înregistrărilor convorbirilor sale telefonice, întrucât nu îndeplineau condiţiile de legalitate şi proporţionalitate. După ce a reamintit faptul că admisibilitatea probelor este o problemă ce ţine de reglementările naţionale şi că revine jurisdicţiilor naţionale să aprecieze elementele care le sunt prezentate, Curtea de la Strasbourg a stabilit că respectiva condamnare penală a intervenit în urma unei proceduri contradictorii, pe baza probelor discutate de părţi. Reclamantul a avut posibilitatea de a interoga martorii audiaţi şi de a contracara depoziţiile care îi erau defavorabile. De asemenea, în privinţa înregistrărilor convorbirilor telefonice, s-a constatat că instanţele naţionale au confirmat legalitatea strângerii acestor probe, iar reclamantul ar fi putut face observaţii în faţa judecătorului cu privire la aceste înregistrări, care nu au constituit, de altfel, singurul mijloc de probă invocat de acuzare. Totodată, şi în Hotărârea din 16 noiembrie 2006, pronunţată în Cauza Klimentyev împotriva Rusiei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat Că, pentru a asigura dreptul la un proces echitabil, este esenţial ca toate probele să fie prezentate de faţă cu acuzatul, în cadrul unei audieri publice, pentru a se putea oferi contraargumente. Acest lucru nu înseamnă totuşi că declaraţiile martorilor trebuie făcute în faţa tribunalului pentru a fi admise ca mijloace de probă. Utilizarea declaraţiilor din faza de instrucţie penală a cazului nu încalcă, în principiu, prevederile art. 6 paragraful 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale atât timp cât se respectă dreptul la apărare. De regulă, acest drept impune ca acuzatul să aibă ocazia de a pune întrebări martorului care depune mărturie împotriva sa, fie atunci când face aceste declaraţii, fie într-un stadiu ulterior al procedurilor (paragraful 21).

20. De asemenea, prin Decizia nr. 1.017 din 29 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 10 ianuarie 2013, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 911 din Codul de procedură penală din 1968, Curtea Constituţională a statuat că nu poate fi primită nici susţinerea potrivit căreia dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 28, secretul corespondenţei nefiind un drept absolut. Astfel, societăţile democratice sunt ameninţate de un fenomen infracţional din ce în ce mai complex, motiv pentru care statele trebuie să fie capabile de a combate în mod eficace asemenea ameninţări şi de a supraveghea elementele subversive ce acţionează pe teritoriul lor. Aşa fiind, asemenea dispoziţii legislative devin necesare într-o societate democratică, în vederea asigurării securităţii naţionale, apărării ordinii publice ori prevenirii săvârşirii de infracţiuni.

21. În acest sens, prin Decizia nr. 92 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 20 mai 2014, şi prin Decizia nr. 473 din 27 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 987 din 12 decembrie 2017, paragraful 22 - decizii referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 912 alin. 5 din Codul de procedură penală din 1968 -, Curtea Constituţională a reţinut că legiuitorul ordinar a reglementat în detaliu, în secţiunea V1 din Codul de procedură penală din 1968, procedura referitoare la interceptările şi înregistrările audio sau video, Legea nr. 281/2003, Legea nr. 356/2006, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2006 şi Legea nr. 202/2010 contribuind, rând pe rând, la instituirea unor proceduri de natură Să confere un plus de garanţii împotriva arbitrariului organelor de anchetă. Astfel, dacă în varianta codului existentă anterior apariţiei Legii nr. 281/2003, procedura era sumar prevăzută, înregistrările audio sau video putând fi efectuate cu autorizarea prealabilă a procurorului desemnat, cu condiţia existenţei unor indicii temeinice privind pregătirea ori săvârşirea unei infracţiuni, ulterior adoptării actelor normative mai sus menţionate, o astfel de interceptare sau înregistrare a convorbirilor ori comunicărilor efectuate prin telefon ori prin orice mijloc electronic de comunicare se realizează cu autorizarea motivată a judecătorului, la cererea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, în condiţiile prevăzute de lege.

22. Totodată, prin Decizia nr. 50 din 2 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 308 din 28 aprilie 2017, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 912 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală din 1968, Curtea Constituţională a arătat că însăşi instanţa europeană a validat prevederile legale contestate, prin Hotărârea din 26 aprilie 2007 pronunţată în Cauza Dumitru Popescu împotriva României. Astfel, Curtea de la Strasbourg, după ce a reţinut existenţa unei încălcări a art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, motivat de împrejurarea că la data comiterii faptelor legislaţia în materie era alta, a afirmat că în noul cadru legislativ [prin modificările aduse de Legea nr. 281/2003 şi Legea nr. 356/2006] există numeroase garanţii în materie de interceptare şi de transcriere a comunicaţiilor, de arhivare a datelor pertinente şi de distrugere a celor nepertinente. Aşa fiind, dispoziţiile legale criticate oferă protecţie împotriva amestecului arbitrar în exercitarea dreptului la viaţă privată al persoanei, legea folosind termeni cu un înţeles univoc (paragraful 42).

23. În acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 410 din 10 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 1 mai 2008, Decizia nr. 709 din 17 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 29 iulie 2008, Decizia nr. 348 din 17 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 22 aprilie 2009, Decizia nr. 779 din 28 noiembrie 2017*) şi Decizia nr. 820 din 12 decembrie 2017**), nepublicate în Monitorul Oficial al României la data pronunţării prezentei decizii. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat această soluţie îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.


*) Decizia nr. 779 din 28 noiembrie 2017 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 439 din 24 mai 2018.

**) Decizia nr. 820 din 12 decembrie 2017 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 23 aprilie 2018.

 

24. Astfel, pentru motivele mai sus arătate, Curtea Constituţională nu poate reţine critica autorilor excepţiei în sensul că, dacă în cauza penală au fost efectuate activităţi de supraveghere tehnică în condiţii de nelegalitate, iar una dintre părţi este vizată, direct sau indirect, de împrejurările sau datele relevate cu ajutorul acestui procedeu probatoriu, există o vătămare evidentă atât a dreptului la un proces echitabil, cât şi a dreptului la apărare, pe lângă încălcarea dreptului la viaţă intimă, familială şi privată, precum şi a secretului corespondenţei. De asemenea, având în vedere argumentele prezentate anterior, Curtea constată că sunt neîntemeiate şi susţinerile potrivit cărora lipsa de claritate şi previzibilitate a dispoziţiilor art. 912 alin. 1 teza a două din Codul de procedură penală din 1968 determină instanţele de judecată, învestite de procurori cu autorizarea interceptării şi a înregistrării convorbirilor sau comunicărilor, să se substituie legiuitorului - pentru a decela sensul sintagmei „persoanele care sunt chemate să dea concurs tehnic la interceptări şi înregistrări - într-un mod care excedează operaţiunii de interpretare a normei juridice, în sensul preluării de către judecător a funcţiei de legiferare, ceea ce conduce la încălcarea principiilor constituţionale privind separaţia şi echilibrul puterilor, rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a ţării, precum şi independenţa judecătorilor şi supunerea lor numai legii.

25. Prin urmare, Curtea constată că dispoziţiile art. 912 alin. 1 teza a două din Codul de procedură penală din 1968 nu încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4) referitor la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor, ale art. 1 alin. (5) cu privire la principiul legalităţii, ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare, ale art. 26 alin. (1) referitor la viaţa intimă, familială şi privată, ale art. 28 privind secretul corespondenţei, ale art. 61 alin. (1) cu privire la rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a ţării şi ale art. 124 alin. (3) privind independenţa judecătorilor şi supunerea lor numai legii.

26. Referitor la pretinsa încălcare, prin dispoziţiile art. 912 alin. 1 teza a două din Codul de procedură penală din 1968, a prevederilor art. 53 din Legea fundamentală, aceasta nu poate fi reţinută, textul constituţional invocat fiind aplicabil numai în ipoteza în care există o restrângere a exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale ale cetăţenilor, restrângere care însă nu s-a constatat.

27. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, Curtea observă că acestea reprezintă o normă tranzitorie ce vizează procedura de rejudecare a cauzei, dând expresie principiului aplicării imediate a noii legi de procedură. Dispoziţiile de lege criticate, adoptate de legiuitor în contextul situaţiilor tranzitorii determinate de apariţia noii legislaţii procesual penale, reprezintă o consacrare a principiului tempus regit actum, principiu cu aplicare generală în privinţa normelor de procedură penală, materie în care se are în vedere întotdeauna legea în vigoare în momentul efectuării actului. Principiul activităţii legii procesual penale este de strictă aplicare, el implicând, pe de-o parte, atât efectuarea actelor procesuale/procedurale în conformitate cu legea în vigoare, cât şi recunoaşterea ca valabile a acelor acte efectuate anterior intrării în vigoare a noii legi (Decizia Curţii Constituţionale nr. 473 din 27 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 987 din 12 decembrie 2017, paragraful 28).

28. Curtea Constituţională a reţinut, în jurisprudenţa sa, că normele procesual penale sunt guvernate de principiul aplicării imediate, acesta vizând atât cauzele în curs de urmărire penală, cât şi pe cele aflate în etapa judecăţii. De altfel, acest aspect a fost statuat şi de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin Hotărârea din 17 septembrie 2009, pronunţată în Cauza Scoppola împotriva Italiei (nr. 2), paragraful 110, prin care Curtea de la Strasbourg a arătat că dispoziţiile art. 7 („Nicio pedeapsă fără lege*) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sunt aplicabile doar în privinţa normelor penale de incriminare şi a celor care prevăd pedepse, în domeniul procesual fiind aplicabil principiul tempus regit actum (deciziile Curţii Constituţionale nr. 24 din 3 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 236 din 7 aprilie 2015, paragraful 24, şi nr. 473 din 27 iunie 2017, citată anterior, paragraful 29).

29. Textul de lege criticat stabileşte că, în situaţia în care rejudecarea cauzei a fost dispusă după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală, aceasta se face de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată ori de către instanţa competentă, potrivit regulilor prevăzute de legea nouă, fără a împiedica în niciun fel aplicarea prevederilor art. 342-348 din Codul de procedură penală cu privire la procedura camerei preliminare.

30. Aşa cum a reţinut Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, procesul penal are o nouă structură, caracterizată prin introducerea de către legiuitor în cadrul acestuia, prin dispoziţiile art. 342-348 din Codul de procedură penală, a camerei preliminare. Cu privire la competenţa realizării fazei procesuale a camerei preliminare, Curtea a statuat că aceasta este atribuită judecătorului de cameră preliminară, care este un organ judiciar de sine stătător, distinct de instanţa de judecată, potrivit art. 30 lit. d) din Codul de procedură penală, a cărui competenţă constă atât într-o verificare-filtru a actelor procedurale efectuate până în această etapă a procesului penal, cât şi în luarea unor măsuri după finalizarea urmăririi penale, fie prin soluţii de netrimitere în judecată, fie prin soluţii de trimitere în judecată, dar fără începerea judecăţii. Conform art. 54 din Codul de procedură penală, competenţa judecătorului de cameră preliminară priveşte verificarea legalităţii trimiterii în judecată dispuse de procuror, verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală, soluţionarea plângerilor împotriva soluţiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată şi soluţionarea altor situaţii expres prevăzute de lege. Astfel, camera preliminară are ca obiect, conform art. 342 din acelaşi cod, soluţionarea problemelor ce vizează competenţa instanţei, legalitatea sesizării, legalitatea administrării probelor şi legalitatea actelor efectuate de către organele de urmărire penală. Aşa fiind, legiuitorul a limitat, la o fază distinctă, de parcurs, a procesului penal posibilitatea invocării excepţiilor referitoare la aspectele enumerate, fază în care nu se stabileşte vinovăţia sau nevinovăţia inculpatului. Consecinţa acestei limitări temporale este faptul că, după începerea judecăţii, nu mai este posibilă restituirea cauzei la procuror, scopul reglementării fiind acela al asigurării soluţionării cu celeritate a cauzelor penale. Având în vedere cele arătate, Curtea a constatat ca fiind justificată limitarea momentului până la care pot fi invocate nulităţile relative, conform art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală, la cel al închiderii acestei proceduri (Decizia nr. 840 din 8 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 16 februarie 2016, paragrafele 22 şi 23).

31. Curtea Constituţională a subliniat, în mod repetat, în jurisprudenţa sa, importanţa fazei procesuale a camerei preliminare şi a funcţiei judiciare pe care o îndeplineşte judecătorul de cameră preliminară în cadrul procesului penal cu privire la verificarea legalităţii trimiterii în judecată. În acest sens Curtea a reţinut că rezultatul procedurii în camera preliminară - referitor la stabilirea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală - are o influenţă directă asupra desfăşurării judecăţii pe fond, putând să fie decisiv pentru stabilirea vinovăţiei/ nevinovăţiei inculpatului (Decizia nr. 631 din 8 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 831 din 6 noiembrie 2015, paragraful 34, şi Decizia nr. 554 din 19 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.013 din 21 decembrie 2017, paragraful 36).

32. Tocmai în considerarea acestei importanţe a camerei preliminare în cadrul procesului penal, cu ocazia reglementării situaţiilor tranzitorii generate de intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală cu privire la dispunerea rejudecării cauzelor, legiuitorul a prevăzut, în dispoziţiile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 255/2013, că, în cauzele în care rejudecarea s-a dispus anterior intrării în vigoare a Codului de procedură penală, se aplică, în mod corespunzător, dispoziţiile art. 5-10 din aceeaşi lege. Or, potrivit prevederilor art. 6 din legea de punere în aplicare a noului cod, cauzele aflate în curs de judecată în primă instanţă la data intrării în vigoare a legii noi în care nu s-a început cercetarea judecătorească se soluţionează potrivit regulilor prevăzute de noul Cod de procedură penală (şi de celelalte acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 255/2013), de către instanţa competentă conform legii noi [art. 6 alin. (1) din Legea nr. 255/2013], motiv pentru care instanţa pe rolul căreia se află cauza o trimite judecătorului de cameră preliminară, pentru a proceda potrivit art. 342-348 din Codul de procedură penală, ori, după caz, o declină în favoarea instanţei competente.

33. Aşadar, în cauzele în care rejudecarea s-a dispus anterior intrării în vigoare a Codului de procedură penală şi în care, cu ocazia reluării cursului procesului penal în cel de-al doilea ciclu procesual, nu s-a început cercetarea judecătorească până la data intrării în vigoare a legii noi, este obligatorie aplicarea dispoziţiilor art. 342-348 din Codul de procedură penală privind procedura camerei preliminare.

34. Curtea apreciază că, din interpretarea coroborată a prevederilor celor două alineate ale art. 14 din Legea nr. 255/2013, reiese, cu atât mai mult, că dispoziţiile referitoare la faza procesuală a camerei preliminare sunt incidente în ipoteza reglementată de dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, care prevede rejudecarea potrivit regulilor stabilite de noul Cod de procedură penală a acelor cauze în care cel de-al doilea ciclu procesual se declanşează după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală.

35. Pentru motivele arătate mai sus, Curtea nu poate reţine critica autorilor excepţiei, în sensul că dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 împiedică dezbaterea asupra legalităţii administrării probelor, a efectuării actelor de urmărire penală şi regularităţii întocmirii rechizitoriului, astfel că dispoziţiile de lege criticate nu aduc nicio atingere prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (1) şi (2) referitor la accesul liber la justiţie, ale art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare şi nici celor ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului raportat la prevederile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

36. În realitate, autorii excepţiei sunt nemulţumiţi de modul de aplicare de către instanţa de judecată a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 255/2013. Eventualele greşeli de aplicare a legii nu pot constitui însă motive de neconstituţionalitate a dispoziţiilor de lege criticate şi, prin urmare, nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curte, ci sunt de competenţa instanţei de judecată învestite cu soluţionarea litigiului, respectiv a celor ierarhic superioare în cadrul căilor de atac prevăzute de lege.

37. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Cristian Mihai Moldovan, Vasile Nintaş, Cristian Ioan Antonescu, Costel Berinde, Stelian Bogdan Petca, Eugen Marius Negru, Tudor Cosmin Antonescu, Sebastian Gheorghe Pavel, Gheorghe Lauruk, Daniel Felician Pop, Aurelian Florin Ghiurău-Schiesz, Călin Antal, Mircea Pop şi Iuliu Mihai Chiş în Dosarul nr. 4.630/83/2006* al Tribunalului Satu Mare - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 912 alin. 1 teza a două din Codul de procedură penală din 1968 şi ale art. 14 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Satu Mare - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 27 martie 2018.

 

PREŞEDINTE

PETRE LĂZĂROIU

Magistrat-asistent,

Oana Cristina Puică

 

ORDONANŢE ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

ORDONANŢĂ DE URGENTĂ

pentru modificarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul şi pentru prorogarea unor termene

 

Având în vedere că, în prezent, autorităţile administraţiilor publice locale se confruntă cu dificultăţi în activităţile de amenajare a teritoriului şi de urbanism, respectiv în actualizarea documentaţiilor de urbanism de interes general, precum şi în organizarea eficientă a structurilor de specialitate pentru asumarea corectă a responsabilităţilor şi fundamentarea tehnică a deciziilor,

ţinând cont de faptul că nefinalizarea actualizării, până la sfârşitul anului 2018, a planurilor urbanistice generale întocmite şi aprobate înainte de anul 2003 va conduce la întârzieri sau blocaje în domeniul autorizării executării lucrărilor de construcţii pentru investiţii publice şi private, fiind necesare analizarea şi reglementarea teritoriului pe bază de planuri urbanistice zonale pentru aproape toate tipurile de investiţii, ceea ce va prelungi semnificativ durata de realizare a unor investiţii, generând inclusiv riscul de pierdere a finanţării,

întrucât lipsa predictibilităţii cu privire la finanţarea actualizării sau elaborării planurilor urbanistice generale în condiţiile legii conduce la dificultăţi ale autorităţilor administraţiei publice locale de a elabora sau finaliza documentaţiile prevăzute de lege pentru planificarea dezvoltării, rezultând astfel utilizarea în continuare a unor planuri urbanistice generale care nu mai corespund din punct de vedere tehnic şi juridic realităţii actuale, ceea ce generează riscuri cu privire la securitatea juridică a investiţiilor,

întrucât datorită termenului impus prin Legea nr. 303/2015 pentru modificarea art. 46 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul şi a art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2012 pentru modificarea alin. (13) al

art. 46 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, precum şi din cauza lipsei resurselor financiare necesare, numeroase unităţi administrativ-teritoriale se vor afla în imposibilitatea legală de a mai avea planuri urbanistice generale în vigoare după data de 31 decembrie 2018, dată de la care nu se mai poate prelungi valabilitatea planurilor urbanistice generale elaborate şi aprobate anterior anului 2003,

având în vedere data de 13 iulie 2018 ca termen-limită până la care persoanele care ocupă funcţia de arhitect-şef trebuie să finalizeze studiile care să le asigure cunoştinţele tehnice de specialitate corespunzătoare îndeplinirii atribuţiilor prevăzute de lege, întrucât aceste aspecte vor genera riscul ca un număr important de unităţi administrativ-teritoriale să nu îşi mai poată exercita atribuţiile prevăzute de lege în domeniul urbanismului şi autorizării construcţiilor, generându-se un blocaj important în implementarea investiţiilor private şi publice, cu consecinţe negative în soluţionarea problemelor curente ale colectivităţilor locale şi apariţia unor disfuncţionalităţi în activitatea autorităţilor administraţiei publice locale,

având în vedere că, în condiţiile unei dinamici de dezvoltare la nivel naţional, susţinută atât de mediul privat, cât şi de necesitatea utilizării fondurilor europene ce accelerează investiţiile, planificarea urbană şi teritorială devine din ce în ce mai importantă, dezvoltarea presupunând luarea a tot mai multor decizii care trebuie corect fundamentate, coordonate şi corelate, inclusiv în plan fizic şi spaţial, iar predictibilitatea reglementărilor este un factor esenţial pentru securitatea juridică a investiţiilor, evaluând riscurile ce pot apărea prin nesoluţionarea în regim de urgenţă a aspectelor prezentate în raport cu dezvoltarea corectă a teritoriului naţional, cu lipsa competenţelor la nivelul administraţiilor publice locale în elaborarea documentelor prevăzute de lege pentru planificarea dezvoltării şi eliberarea autorizaţiilor de construire/desfiinţare, datorită lipsei personalului calificat,

în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul public general şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

 

Art. I. - Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 373 din 10 iulie 2001, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 46, alineatul (13) va avea următorul cuprins:

„(13) Termenul de valabilitate a Planului urbanistic general se prelungeşte, pe bază de hotărâre a consiliului local/Consiliului General al Municipiului Bucureşti, până la intrarea în vigoare a noului plan urbanistic general, cu condiţia iniţierii demersurilor de elaborare/actualizare a planului urbanistic general înainte de expirarea termenului de valabilitate.”

2. La articolul 56, alineatul (5) va avea următorul cuprins: „(5) Valabilitatea prevederilor documentaţiilor de amenajare

a teritoriului şi de urbanism se extinde de drept pentru acele investiţii care au început în timpul perioadei de valabilitate, până la finalizarea acestora, în următoarele situaţii:

a) dacă în timpul perioadei de valabilitate a fost începută, în condiţiile legii, procedura de autorizare a executării lucrărilor de construire/desfiinţare;

b) dacă a fost demarată punerea în aplicare a reglementărilor privind circulaţia juridică a terenurilor, stabilirea şi delimitarea teritoriului intravilan sau delimitarea zonelor afectate de servituţi publice;

c) dacă au fost iniţiate obiective de investiţii de modernizare şi/sau dezvoltare a infrastructurii tehnico-edilitare.”

Art. II. - Termenul prevăzut la art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 7/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 111 din 11 februarie 2011, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 190/2013, se prorogă până la data de 31 decembrie 2023.

Art. III. - Termenul prevăzut la art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2012 pentru modificarea alin. (13)al art. 46 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 decembrie 2012, aprobată prin Legea nr. 131/2013, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 303/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 898 din 3 decembrie 2015, se prorogă până la data de 31 decembrie 2023.

 

PRIM-MI1MISTRU

VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ

Contrasemnează:

Viceprim-ministru,

ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,

Paul Stănescu

p. Ministrul educaţiei naţionale,

Gigel Paraschiv,

secretar de stat

 

Bucureşti, 21 iunie 2018.

Nr. 51.

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL TINERETULUI ŞI SPORTULUI

 

ORDIN

pentru aprobarea Metodologiei privind eliberarea autorizaţiei de sportiv de performanţă

 

Având în vedere:

- art. 141 alin. (2) din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare;

- art. 60 din Hotărârea Guvernului nr. 884/2001 pentru aprobarea Regulamentului de punere în aplicare a dispoziţiilor Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000,

în baza art. 8 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 11/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Tineretului şi Sportului, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul tineretului şi sportului emite prezentul ordin.

Art. 1. - Se aprobă Metodologia privind eliberarea autorizaţiei de sportiv de performanţă, care atestă calitatea de sportiv de performanţa, conform anexei, care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Federaţiile sportive naţionale pe ramură de sport vor elibera gratuit autorizaţia de sportiv de performanţă.

Art. 3. - Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României Partea I.

 

Ministrul tineretului şi sportului,

Cosmin-Răzvan Butuza,

secretar de stat

 

Bucureşti, 7 iunie 2018.

Nr. 438.

 

ANEXĂ

 

METODOLOGIE

privind eliberarea autorizaţiei de sportiv de performanţă

 

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

 

Art. 1. - Sportivul de performanţă este sportivul autorizat în condiţiile legii de către federaţia sportivă naţională pe ramură de sport să îşi desfăşoare activitatea,

Art. 2. - Obţinerea autorizaţiei de sportiv de performanţă se face în condiţiile Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 3. - (1) Autorizaţia de sportiv de performanţă atestă calitatea de sportiv de performanţă pentru încadrarea veniturilor acestuia, obţinute din contractul de activitate sportivă, în categoria activităţilor independente.

(2) Autorizaţia este individuală, pentru fiecare participant la activitatea sportivă, şi se acordă o singură dată, până la retragerea din activitatea sportivă, conform regulamentului şi statutului fiecărei federaţii sportive naţionale pe ramură de sport.

 

CAPITOLUL II

Documente necesare pentru obţinerea autorizaţiei de sportiv de performanţă

 

Art. 4. - Structura sportivă solicită federaţiei sportive naţionale pe ramură de sport eliberarea autorizaţiei de sportiv de performanţă, depunând în acest sens, următoarele documente:

a) cerere-tip pentru eliberarea autorizaţiei de sportiv de performanţă, prevăzută în anexa nr. 1;

b) dovada legitimării sportivului, pentru care se solicită autorizaţia de sportiv de performanţă, cu viza medicală la zi şi viza federaţiei sportive naţionale pe ramură de sport, în copie conformă cu originalul;

c) contractul de activitate sportivă, încheiat între structura sportivă şi sportivul de performanţă, în copie conformă CU originalul;

d) declaraţia pe propria răspundere a sportivului, sub sancţiunea legii penale, că nu se află în perioadă de suspendare pentru consum de substanţe care sunt incluse pe Lista interzisă, Standard internaţional al Agenţiei Mondiale Antidoping (WADA), aprobată la nivel naţional prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale Anti-Doping (ANAD), în original.

 

CAPITOLUL III

Eliberarea autorizaţiei de sportiv de performanţă

 

Art. 5. - Federaţia sportivă naţională pe ramură de sport are obligaţia ca, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data depunerii documentelor prevăzute la art. 4, să elibereze autorizaţia de sportiv de performanţă, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2.

Art. 6. - (1) Autorizaţia de sportiv de performanţă este valabilă până la retragerea din activitate a sportivului de performanţă.

(2) Federaţiile sportive naţionale vor stabili, în regulamentele proprii, procedura retragerii din activitate a sportivilor de performanţă.

Art. 7. - (1) Documentele care au stat la baza emiterii autorizaţiei de sportiv de performanţă vor fi păstrate în arhiva federaţiei sportive naţionale pe ramură de sport cel puţin 10 ani.

(2) Evidenţa autorizaţiilor de sportiv de performanţă se va face într-un registru cu regim special, conform modelului prevăzut în anexa nr. 3, care va fi păstrat în arhiva federaţiei sportive naţionale pe ramură de sport cel puţin 50 ani.

(3) Transferul sportivului la o altă structură sportivă, respectiv încheierea unui alt contract de activitate sportivă, în aceeaşi ramură de sport, nu implică emiterea unei noi autorizaţii.

 

CAPITOLUL IV

Dispoziţii finale

 

Art. 8. - Federaţiile sportive naţionale pe ramură de sport vor emite norme proprii cu privire la situaţia pierderii autorizaţiei de sportiv de performanţă.

Art. 9. - (1) Federaţiile sportive naţionale pe ramură de sport vor emite norme proprii cu privire la eliberarea autorizaţiei pentru ceilalţi participanţi la activitatea sportivă, care potrivit art. 671 din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare, pot fi (în afară de sportivi): antrenori, medici, asistenţi medicali, maseuri, kinetoterapeuţi, cercetători, arbitri, observatori, operatori video, personal auxiliar şi alte persoane care contribuie la realizarea activităţii sportive, conform regulamentelor şi statutelor proprii ale federaţiilor sportive naţionale.

(2) Procedura emiterii şi a evidenţei autorizaţiei pentru categoriile prevăzute la alin. (1) este similară cu prevederile prezentei metodologii.

Art. 10. - Răspunderea, cu privire la datele din contractul de activitate sportivă, revine exclusiv structurii sportive, care răspunde în condiţiile legii.

Art. 11. - Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta metodologie.

 

ANEXA Nr. 1

la metodologie

 

Antet - Structura sportivă

 

CERERE

pentru acordarea autorizaţiei de sportiv de performanţă

 

Structura sportivă ............................................, CIS ............................................, vă rog să aprobaţi eliberarea autorizaţiei de sportiv de performanţă pentru sportivul ............................................, Carnet legitimare seria ..................... nr. ............................................ şi Contractul de activitate sportivă

nr. ................../..........................

Structura sportivă ............................................, ne asumăm întreaga răspundere cu privire la datele cuprinse în Contractul de activitate sportivă (CAS), în privinţa celorlalte documente care au stat la baza încheierii CAS-ului, precum şi a înscrisurilor anexate prezentei cereri, luând la cunoştinţă de pedeapsa prevăzută de Codul penal pentru infracţiunea de fals în declaraţii, sub semnătură privată.

 

(Data/Funcţia/Semnătura)

 

Anexez următoarele documente:

1. Legitimaţia sportivului pentru care se solicită autorizaţia de sportiv de performanţă, în copie conformă cu originalul;

2. Contractul de activitate sportivă, încheiat cu sportivul pentru care se solicită autorizaţia de sportiv de performanţă, în copie conformă cu originalul;

3. Declaraţia pe propria răspundere a sportivului, sub sancţiunea legii penale, că nu se află în perioadă de suspendare pentru consum de substanţe care sunt incluse pe Lista interzisă, Standard internaţional al Agenţiei Mondiale Antidoping (WADA), aprobată la nivel naţional prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale Anti-Doping (ANAD), în original.

 

ANEXA Nr. 2

la metodologie

 

Antet-Federaţia sportivă naţională

 

AUTORIZAŢIE

 

În temeiul prevederilor art. 141 alin. (1) din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare, privind autorizarea sportivilor de performanţă, în baza documentelor depuse,

FEDERAŢIA ROMANĂ DE ............................................ emite prezenta

AUTORIZAŢIE

care atestă calitatea de sportiv de performanţă

sportivului: ............................................

 

în vederea încadrării veniturilor acestuia, obţinute în urma încheierii unui Contract de activitate sportivă, în categoria activităţilor independente.

 

Preşedinte,

............................................

 

Seria ................... /Nr. ............................................/Data eliberării ............................................

 

ANEXA Nr. 3

la metodologie

 

Antet - Federaţia sportivă naţională

 

REGISTRU DE EVIDENŢĂ

privind arhivarea autorizaţiilor care atestă calitatea de sportiv de performanţă

(model)

 

Nr. crt.

Autorizaţia

Sportivul

Date pers.

Legitimaţia

Structura sportivă

CAS

Seria

Nr.

Data

Nume/prenume

Data/Locul naşterii

Seria

Nr.

Data

Denumirea

Nr. CIS

Data elib.

Nr. Ident.

Nr.

Data

1

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

3

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

4

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

5

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

6

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

7

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Semnătura/ştampila Pag din

MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE

 

ORDIN

privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Unităţii pentru Finanţarea învăţământului Preuniversitar şi a Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Naţional pentru Finanţarea învăţământului Preuniversitar

 

În conformitate cu prevederile art. 99 alin. (1) şi (9) şi ale art. 104 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 26/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei Naţionale, cu modificările ulterioare,

ministrul educaţiei naţionale emite prezentul ordin.

Art. 1. - Se aprobă Regulamentul de organizare şi funcţionare a Unităţii pentru Finanţarea învăţământului Preuniversitar, prevăzut în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Se aprobă Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Naţional pentru Finanţarea învăţământului Preuniversitar, prevăzut în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 3. - Conducerea Unităţii pentru Finanţarea învăţământului Preuniversitar, membrii Consiliului Naţional pentru Finanţarea învăţământului Preuniversitar, Direcţia generală învăţământ secundar superior şi educaţie permanentă, Direcţia generală educaţie timpurie, învăţământ primar şi gimnazial, Direcţia generală management strategic şi politici publice, Direcţia generală economică, Direcţia generală inspecţie şi control, Direcţia minorităţi, Direcţia tehnologia informaţiei şi comunicaţiei şi inspectoratele şcolare duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 4. - La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 6.141/2011 privind aprobarea structurii şi a Regulamentului de organizare şi funcţionare a Unităţii pentru Finanţarea învăţământului Preuniversitar, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 818 din 19 noiembrie 2011.

Art. 5. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul educaţiei naţionale,

Valentin Popa

 

Bucureşti, 5 iunie 2018.

Nr. 3.903.

 

ANEXA Nr. 1

 

REGULAMENT

de organizare şi funcţionare a Unităţii pentru Finanţarea învăţământului Preuniversitar

 

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

 

Art. 1. - Unitatea pentru Finanţarea învăţământului Preuniversitar, denumită în continuare UFIP, înfiinţată prin Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, este organ de specialitate, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Educaţiei Naţionale, denumit în continuare MEN.

Art. 2. - UFIP are sediul în str. Spiru Haret nr. 10-12, sectorul 1, Bucureşti, şi îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu prevederile prezentului regulament de organizare şi funcţionare, denumit în continuare Regulament

Art. 3. - Misiunea UFIP constă în asigurarea suportului administrativ şi logistic pentru activitatea Consiliului Naţional pentru Finanţarea învăţământului Preuniversitar, denumit în continuare CNFIP, precum şi în desfăşurarea activităţilor specifice pentru finanţarea de bază a unităţilor de învăţământ preuniversitar.

 

CAPITOLUL II

Obiective şi atribuţii

 

Art. 4. - UFIP îndeplineşte următoarele obiective:

1. propune politici de finanţare a învăţământului preuniversitar şi standarde de cost per elev/preşcolar, precum şi coeficienţii de diferenţiere pentru costurile standard per elev/preşcolar şi coeficienţii de corecţie pentru învăţământul în limbile minorităţilor naţionale, în vederea asigurării standardelor de calitate în învăţământul preuniversitar;

2. monitorizează activitatea de finanţare pe baza costurilor standard per elev/preşcolar a unităţilor de învăţământ preuniversitar şi propune redistribuirea fondurilor alocate prin bugetul de stat, pentru asigurarea finanţării unităţilor de învăţământ preuniversitar;

3. elaborează rapoarte, metodologii, studii, analize, prognoze şi planuri de măsuri privind utilizarea eficientă şi transparentă a banilor publici, alocaţi pentru finanţarea de bază a învăţământului preuniversitar.

Art. 5. - În vederea realizării obiectivelor, UFIP îndeplineşte următoarele atribuţii:

a) asigură secretariatul tehnic şi executiv pentru activitatea CNFIP, în condiţiile legii;

b) asigură buna desfăşurare a activităţii curente a CNFIP în relaţiile cu MEN şi alte instituţii publice şi private;

c) asistă CNFIP în elaborarea propunerilor de metodologii şi documentaţii referitoare la finanţarea învăţământului preuniversitar;

d) primeşte, centralizează şi analizează datele transmise de unităţile de învăţământ preuniversitar, prin inspectoratele şcolare, la recomandarea/solicitarea MEN, respectiv a CNFIP;

e) gestionează baza de date care asigură suportul informaţional pentru CNFIP;

f) realizează studii, analize, prognoze şi rapoarte privind structura şi nivelul costurilor per elev/preşcolar, a coeficienţilor de diferenţiere şi a coeficienţilor de corecţie pentru învăţământul în limbile minorităţilor naţionale pe nivel/filieră/profil şi formă de învăţământ la recomandarea/solicitarea MEN, respectiv a CNFIP;

g) întocmeşte metodologiile pentru alocarea resurselor financiare de la bugetul de stat, bugetele locale, în conformitate cu deciziile CNFIP;

h) urmăreşte activitatea de finanţare pe baza costului standard per elev/preşcolar a unităţilor de învăţământ preuniversitar şi propune redistribuirea fondurilor alocate prin bugetul de stat, pentru asigurarea finanţării unităţilor de învăţământ aflate în dificultate;

i) elaborează un raport anual care urmăreşte utilizarea eficientă şi transparentă a banilor publici în învăţământul preuniversitar;

j) elaborează, în proiect, variante privind finanţarea de bază a unităţilor de învăţământ preuniversitar şi le înaintează spre aprobare CNFIP;

k) elaborează proiectul Normelor metodologice privind determinarea costului standard per elev/preşcolar şi le înaintează spre avizare MEN în vederea iniţierii hotărârii guvernului pentru punerea în aplicare a prevederilor art. 104 alin. (4) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;

l) încheie protocoale de colaborare şi schimb de informaţii cu alte instituţii publice, private, organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale, potrivit competenţelor sale,

 

CAPITOLUL III

Structura organizatorică, statul de funcţii şi personalul

 

Art. 6. - Pentru activitatea curentă, UFIP dispune de 9 posturi în statul de funcţii.

Art. 7. - Statul de funcţii este prevăzut în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezentul regulament.

Art. 8. - Structura organizatorică este prevăzută în anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezentul regulament.

Art. 9. - (1) Ocuparea posturilor se face cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

(2) Pentru ocuparea funcţiei de director, componenţa comisiei de concurs se stabileşte de către MEN.

(3) Componenţa comisiilor de concurs pentru ocuparea celorlalte posturi din cadrul UFIP se stabileşte de către directorul UFIP, având în componenţă şi un reprezentat al MEN.

Art. 10. - Atribuţiile, competenţele, responsabilităţile şi relaţiile de serviciu aferente fiecărei funcţii în parte se stabilesc prin fişa de post, anexă la documentele de încadrare.

Art. 11. - Activitatea personalului UFIP se evaluează anual conform prevederilor legale în vigoare.

Art. 12. - Personalul care trece din instituţiile şi unităţile de învăţământ sau de cercetare în aparatul propriu al UFIP beneficiază de rezervarea postului didactic sau de cercetare la unitatea de învăţământ ori la instituţia de la care provine.

Art. 13. - Pentru îndeplinirea atribuţiilor sau implementarea proiectelor finanţate din fonduri naţionale şi internaţionale, UFIP poate utiliza colaboratori externi, specialişti în domeniu, în calitate de experţi, în afara numărului de posturi prevăzut la art. 7.

 

CAPITOLUL IV

Conducere şi evaluare

 

Art. 14. - (1) UFIP este condusă administrativ de un director care are calitatea de ordonator terţiar de credite.

(2) UFIP este monitorizată şi evaluată de Comitetul de monitorizare.

Art. 15. - Comitetul de monitorizare este format din 3 membri ai CNFIP, care au atribuţii în învăţământul preuniversitar. Comitetul va prezenta rezultatul monitorizării activităţilor UFIP în şedinţele CNFIP, semestrial şi ori de câte ori este nevoie.

Art. 16. - (1) Directorul UFIP este numit prin ordin al ministrului educaţiei naţionale, în conformitate cu prevederile legale.

(2) Directorul UFIP trebuie să fie cadru didactic titular în învăţământul preuniversitar, membru al Corpului Naţional de Experţi în Management Educaţional şi să aibă experienţă în managementul unei unităţi de învăţământ preuniversitar.

(3) Activitatea directorului UFIP se evaluează anual conform prevederilor legale în vigoare, de către superiorul ierarhic din cadrul MEN.

(4) Directorul poate participa la şedinţele CNFIP în calitate

de observator, fără drept de vot, şi poate propune subiecte pentru a fi introduse pe ordinea de zi a şedinţelor CNFIP, cu acordul preşedintelui acestuia.

Art. 17, - În vederea atingerii obiectivelor UFIP, directorul are, în principal, următoarele atribuţii:

a) asigură conducerea executivă a unităţii şi emite decizii;

b) monitorizează, organizează, îndrumă, coordonează şi verifică derularea tuturor activităţilor realizate în cadrul UFIP;

c) propune spre aprobare ministrului educaţiei naţionale statul de fu neţii, statul de personal şi regulamentul de organizare şi funcţionare ale UFIP;

d) aprobă plata drepturilor salariale, precum şi alte angajamente bugetare şi legale în limita bugetului aprobat;

e) aprobă angajarea, promovarea, eliberarea din funcţii, detaşările, transferul şi deplasările în afara localităţii sau în Străinătate, în exercitarea funcţiei de angajator;

f) aprobă programul de lucru pentru personalul unităţii;

g) reprezintă unitatea în relaţiile cu autorităţile, instituţiile publice, persoanele fizice şi juridice;

h) îndeplineşte şi alte atribuţii stabilite de către conducerea MEN şi/sau CNFIP, conform prevederilor legale în vigoare;

i) are dreptul de a delega atribuţii, prin decizie, personalului din subordine.

 

CAPITOLUL V

Resurse materiale şi financiare

 

Art. 18. - Cheltuielile cu organizarea şi funcţionarea UFIP şi a CNFIP se suportă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei Naţionale.

Art. 19. - Salariile de bază ale personalului din UFIP sunt stabilite conform reglementărilor în vigoare.

Art. 20. - Activitatea UFIP poate fi finanţată şi prin implementarea proiectelor finanţate din fonduri naţionale şi internaţionale, precum şi din sponsorizări, donaţii.

Art. 21. - Pentru îndeplinirea atribuţiilor prevăzute în prezentul regulament, UFIP utilizează un autoturism propriu.

 

CAPITOLUL VI

Colaborări şi parteneriate

 

Art. 22. - Pentru efectuarea lucrărilor de evaluare, monitorizare, audit şi implementare a proiectelor finanţate din fonduri naţionale şi internaţionale, UFIP are dreptul să utilizeze, pe perioade determinate, colaboratori externi.

Art. 23. - UFIP are posibilitatea de a încheia parteneriate, conform legislaţiei în vigoare, pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri naţionale şt internaţionale.

 

CAPITOLUL VII

Dispoziţii finale

 

Art. 24. - Prevederile prezentului regulament se aplică tuturor angajaţilor UFIP, indiferent de felul şi durata contractului de muncă. Personalul UFIP este obligat să respecte prevederile prezentului regulament, chiar dacă are calitatea de delegat, detaşat sau colaborator, în caz contrar urmând să răspundă, conform normelor legale în vigoare şi celor stipulate în contractul încheiat cu unitatea trimiţătoare.

Art. 25. - Prevederile prezentului regulament se completează cu celelalte dispoziţii legale în vigoare.

 

anexa Nr. 1

la regulament

 

STATUL DE FUNCŢII

al Unităţii pentru Finanţarea învăţământului Preuniversitar

a) Funcţii de conducere

 

Nr. crt.

Funcţia

Numărul de posturi

1

Director

1

 

b) Funcţii de execuţie

 

Nr. crt.

Funcţia

Gradul profesional

Studii

Numărul de posturi

1

Consilier

I

Superioare

7,5

2

Consilier juridic

IA

Superioare

0,5

 

ANEXA Nr. 2

la regulament

 

STRUCTURA ORGANIZATORICĂ

a Unităţii pentru Finanţarea învăţământului Preuniversitar

 

 

COMISIA DE MONITORIZARE

 

 

 

 

 

 

DIRECTOR

 

 

 

 

 

 

 

 

COMPARTIMENT RESURSE ŞI ADMINISTRARE BAZE DE DATE

 

COMPARTIMENT POLITICI DE FINANŢAREA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR

 

 

ANEXA Nr. 2

 

REGULAMENT

de organizare şi funcţionare a Consiliului Naţional pentru Finanţarea învăţământului Preuniversitar

 

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

 

Art. 1. - Consiliul Naţional pentru Finanţarea învăţământului Preuniversitar, denumit în continuare CNFIP, este organism consultativ de nivel naţional, fără personalitate juridică, al Ministerului Educaţiei Naţionale, denumit în continuare MEN.

Art. 2. - CNFIP îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu prevederile Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 3. - CNFIP are asigurată activitatea de suport tehnic şi executiv de către Unitatea pentru Finanţarea învăţământului Preuniversitar, denumită în continuare UFIP.

 

CAPITOLUL II

Atribuţii

 

Art. 4. - CNFIP determină anual costul standard per elev/preşcolar, în condiţiile prevederilor Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 5. - (1) CNFIP propune MEN formula de finanţare, prin care se realizează alocarea fondurilor pentru finanţarea de bază a unităţii de învăţământ.

(2) Formula de finanţare ia în considerare costul standard per elev/preşcolar, numărul de elevi/preşcolari din unitatea de învăţământ, precum şi factorii de corecţie dependenţi de: densitatea de elevi în zonă, severitatea dezavantajelor, limba de predare şi alţi factori, care se aprobă prin ordin al ministrului educaţiei naţionale.

Art. 6. - CNFIP, prin metode specifice, în baza datelor furnizate prin Sistemul informatic integrat al învăţământului din România şi de către direcţiile de specialitate din cadrul ministerului, analizează anual necesităţile de finanţare a învăţământului preuniversitar, conform obiectivelor strategiei naţionale de dezvoltare a învăţământului preuniversitar, şi propune Ministerului Educaţiei Naţionale măsuri de îmbunătăţire şi armonizare a cadrului legal specific descentralizării sistemului de finanţare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, atât în ceea ce priveşte finanţarea de bază, cât şi cea complementară şi suplimentară.

Art. 7. - CNFIP, împreună cu direcţiile de specialitate din Ministerul Educaţiei Naţionale, monitorizează activitatea de finanţare pe baza costurilor standard per elev/preşcolar a unităţilor de învăţământ preuniversitar şi propune măsuri de asigurare a finanţării pentru unităţile de învăţământ aflate în dificultate, prin rectificări bugetare.

Art. 8. - CNFIP elaborează şi face public anual raportul privind starea finanţării învăţământului preuniversitar şi propune măsurile de optimizare ce se impun.

 

CAPITOLUL III

Componenţă şi constituire

 

Art. 9. - (1) CNFIP este format din 19 membri, după cum urmează:

a) 11 reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei Naţionale (4 reprezentanţi ai direcţiilor de specialitate din Ministerul Educaţiei Naţionale, 4 reprezentanţi ai inspectoratelor şcolare şi 3 reprezentanţi ai unităţilor de învăţământ preuniversitar);

b) 5 reprezentanţi ai partenerilor sociali;

c) 3 reprezentanţi ai structurilor asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale.

(2) Membrii CNFIP sunt numiţi prin ordin al ministrului educaţiei naţionale.

Art. 10. - Conducerea CNFIP este asigurată de un preşedinte şi de un vicepreşedinte, desemnaţi de către ministrul educaţiei naţionale dintre membrii CNFIP.

Art. 11. - (1) în cazul în care un membru al CNFIP încalcă normele etice sau de deontologie profesională ori nu se implică în mod sistematic în activităţile consiliului, acesta poate fi revocat din calitatea de membru al CNFIP.

(2) Procedura de revocare se declanşează la solicitarea ministrului educaţiei naţionale, a preşedintelui CNFIP sau a 1/3 dintre membrii CNFIP, iar hotărârea de revocare se adoptă în plenul CNFIP, prin vot secret, cu aprobarea a cel puţin două treimi dintre membrii CNFIP. Locul rămas vacant în urma revocării se ocupă conform prevederilor art. 9 alin (2).

 

CAPITOLUL IV

Organizare şi funcţionare

 

Art. 12. - Preşedintele CNFIP are următoarele atribuţii:

a) conduce şi coordonează întreaga activitate a CNFIP;

b) conduce şedinţele de lucru ale CNFIP;

c) elaborează programele de activităţi ale CNFIP;

d) stabileşte sarcini şi atribuţii pentru fiecare dintre membrii CNFIP, în funcţie de competenţele lor profesionale;

e) stabileşte ordinea de zi a şedinţelor de lucru ale CNFIP, pe baza propunerilor membrilor; ordinea de zi poate fi modificată prin decizie a membrilor CNFIP, la cererea oricărui membru al CNFIP;

f) asigură legătura operativă a CNFIP cu Ministerul Educaţiei Naţionale. În vederea informării despre activitatea CNFIP;

g) reprezintă CNFIP în relaţia cu terţii.

Art. 13. - Vicepreşedintele CNFIP are următoarele atribuţii:

a) coordonează activitatea grupurilor de lucru constituite la nivelul CNFIP;

b) asigură legătura cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi cu autorităţile publice locale pentru finanţarea complementară şi suplimentară;

c) exercită temporar, în cazul indisponibilităţii preşedintelui, prerogativele acestuia.

Art. 14 - (1) Pentru realizarea diferitelor activităţi, CNFIP propune secretarului de stat pentru învăţământul preuniversitar constituirea, pe perioadă determinată, a unor comisii şi/sau grupuri de lucru pe probleme ale finanţării învăţământului preuniversitar.

(2) Suportul tehnic şi executiv pentru activitatea CNFIP este asigurat de UFIP.

Art. 15. - CNFIP poate adopta norme interne de funcţionare, cu respectarea prevederilor legale şi ale prezentului Regulament de organizare şi funcţionare, denumit în continuare Regulament.

Art. 16. - Pentru a adopta o hotărâre, în cazuri excepţionale, membrii CNFIP pot vota la distanţă, exprimându-şi dreptul la vot prin mijloace electronice.

Art. 17. - Cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 12, hotărârile CNFIP sunt aprobate prin votul a jumătate plus unu din numărul membrilor prezenţi, în cazul votului în cadrul şedinţelor, respectiv prin votul a jumătate plus unu din numărul membrilor votanţi, în cazul votului exprimat prin mijloace electronice.

Art. 18. - (1) CNFIP se întruneşte în sesiuni ordinare, trimestrial, şi în şedinţe extraordinare, ori de câte ori este nevoie. Convocarea se face cu cel puţin 7 zile înainte de data reuniunii. Termenul de 7 zile se poate reduce la 3 zile, în cazul şedinţelor extraordinare.

(2) Şedinţele CNFIP se convoacă de către preşedintele CNFIP, din proprie iniţiativă sau la cererea ministrului educaţiei naţionale ori la solicitarea a cel puţin o treime dintre membrii CNFIP.

(3) Cvorumul de lucru al şedinţelor CNFIP este de două treimi din numărul total al membrilor. Cvorumul poate fi realizat, în situaţii excepţionale, ţinând cont şi de votul exprimat electronic, dar cu respectarea prevederilor art. 18 al prezentului regulament.

(4) Materialele care sunt dezbătute în reuniuni trebuie distribuite membrilor CNFIP cu cel puţin 3 zile înainte de data desfăşurării reuniunii.

Art. 19. - (1) Ministrul educaţiei naţionale, secretarul de stat cu atribuţii în domeniul învăţământului preuniversitar sau un reprezentant/ţi al/ai acestora pot participa la şedinţele CNFIP în calitate de observatori, fără drept de vot.

(2) Directorul UFIP are statut de invitat permanent în cadrul şedinţelor CNFIP.

(3) Preşedintele CNFIP poate invita, în cadrul şedinţelor, reprezentanţi ai factorilor cu atribuţii în domeniul finanţării învăţământului preuniversitar.

 

CAPITOLUL V

Finanţarea CNFIP

 

Art. 20. - Bugetul CNFIP este gestionat prin UFIP.

Art. 21. - (1) Pentru participarea la şedinţe sau reuniuni de lucru, membrii CNFIP şi ai organelor de lucru ale acestuia primesc, pentru fiecare şedinţă sau reuniune de lucru, o indemnizaţie în valoare netă egală cu 1/5 din valoarea brută a salariului de bază corespunzător coeficientului de ierarhizare maxim al unui profesor cu grad didactic I cu vechime maximă din instituţii de învăţământ preuniversitar finanţate din fonduri publice, conform legii.

(2) Niciun membru CNFIP sau al organelor de lucru ale CNFIP nu poate primi mai mult de o indemnizaţie [de genul celei prevăzute la alin. (1)] pe lună, indiferent de numărul şedinţelor sau reuniunilor de lucru la care participă.

Art. 22. - Pentru participarea la şedinţe sau la reuniuni de lucru, membrilor CNFIP şi ai organelor de lucru ale acestuia le sunt decontate cheltuielile de transport şi cazare, în condiţiile legii.

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.