MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 523/2018

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 186 (XXX) - Nr. 523         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Marţi, 26 iunie 2018

 

SUMAR

 

LEGI ŞI DECRETE

 

148. - Lege pentru modificarea alin. (1) al art. 38 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice

 

493. - Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea alin. (1) al art. 38 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice

 

150. - Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 30/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală

 

495. - Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 30/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 190 din 29 martie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 31 alin. (i) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor

 

Decizia nr. 220 din 17 aprilie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 alin. (4), art. 375 şi art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

437. - Hotărâre pentru modificarea anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 185/1994 privind acordarea alocaţiei de hrană zilnice pentru personalul navigant şi auxiliar îmbarcat pe nave

 

438. - Hotărâre pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei

 

439. - Hotărâre pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 893/2007 privind organizarea şi funcţionarea Institutului pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale

 

447. - Hotărâre privind recunoaşterea Asociaţiei Române de Mediu 1998 ca fiind de utilitate publică

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

61/113. - Ordin al ministrului afacerilor interne şi al preşedintelui Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare pentru aprobarea Regulamentului privind gestionarea situaţiilor de urgenţă specifice riscului nuclear sau radiologie

 

ACTE ALE AUTORITĂŢII PENTRU SUPRAVEGHEREA PUBLICĂ A ACTIVITĂŢII DE AUDIT STATUTAR

 

60. - Ordin privind procedura de administrare a contribuţiei anuale datorate de Camera Auditorilor Financiari din România

 

LEGI SI DECRETE

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

 

CAMERA DEPUTAŢILOR

SENATUL

 

LEGE

pentru modificarea alin. (1) al art. 38 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

 

Articol unic. - La articolul 38 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 442 din 29 iunie 2007, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare, partea introductivă a alineatului (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 38. - (1) Prin excepţie de la prevederile art. 33 alin. (1)-(4) şi ale art. 37 alin. (1), autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului stabileşte, anual şi ori de câte ori este nevoie, derogări, cu condiţia să nu existe o alternativă acceptabilă, iar măsurile derogatorii să nu fie în detrimentul menţinerii populaţiilor speciilor respective într-o stare de conservare favorabilă în arealul lor natural şi numai în următoarele situaţii:”.

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

 

p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,

PREŞEDINTELE SENATULUI

FLORIN IORDACHE

CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU

 

Bucureşti, 22 iunie 2018.

Nr. 148.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind promulgarea Legii pentru modificarea alin. (1) al art. 38 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice

 

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din Constituţia României, republicată,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se promulgă Legea pentru modificarea alin. (1) al art. 38 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice şi se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

 

Bucureşti, 21 iunie 2018.

Nr. 493.

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

 

CAMERA DEPUTAŢILOR

SENATUL

 

LEGE

privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 30/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

 

Articol unic. - Se aprobă Ordonanţa Guvernului nr. 30 din 30 august 2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, adoptată în temeiul art. 1 pct. I.9 din Legea nr. 161/2017 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 708 din 31 august 2017, cu modificările ulterioare, cu următoarele modificări şi completări:

1. La articolul I punctul 40, după litera b) a alineatului (3) al articolului 160 se introduce o nouă literă, litera c), cu următorul cuprins:

c) în cazul în care se solicită eliberarea de către notarul public a unui certificat de moştenitor exclusiv pentru locul de veci.”

2. La articolul I, după punctul 42 se introduce un nou punct, punctul 421, cu următorul cuprins:

„421. La articolul 165, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

«(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal local cu suma plătită de titulari ai dreptului de proprietate asupra clădirilor, terenurilor sau mijloacelor de transport, se sting cu prioritate amenzile contravenţionale individualizate în titluri executorii, în ordinea vechimii, chiar dacă debitorul indică un alt tip de obligaţie fiscală. Aceste prevederi nu se aplică în cazul plăţii taxelor astfel cum sunt definite la art. 1 pct. 36.»“

3. La articolul I punctul 67, articolul 204 se modifică şi va avea următorul cuprins:

 

„Regimul special al obligaţiilor fiscale de a căror plată depinde menţinerea autorizaţiei, acordului ori a altui act administrativ similar

Art. 204. - (1) Pentru debitorii care au solicitat eşalonarea la plată şi care trebuie să achite obligaţiile fiscale administrate de organul fiscal central într-un anumit termen pentru a se menţine autorizaţia, acordul ori alt act administrativ similar, autoritatea competentă nu revocă/nu suspendă actul pe motiv de neplată a obligaţiilor fiscale la termenul prevăzut în legislaţia specifică, iar garanţiile constituite nu se execută până la soluţionarea cererii de acordare a eşalonării la plată.

(2) în situaţia în care cererea de acordare a eşalonării la plată a fost respinsă sau retrasă, debitorii prevăzuţi la alin, (1) trebuie să achite obligaţiile fiscale de a căror plată depinde menţinerea autorizaţiei, acordului ori a altui act administrativ similar în scopul menţinerii actului, în termen de 15 zile de la data comunicării deciziei de respingere sau a deciziei prin care se ia act de retragerea cererii. În acest caz, o nouă cerere de acordare a eşalonării la plată se poate depune numai după achitarea acestor obligaţii fiscale.

(3) Pe perioada de valabilitate a eşalonării la plată, autoritatea competentă nu revocă/nu suspendă autorizaţia, acordul sau alt act administrativ similar pe motiv de neplată a obligaţiilor fiscale la termenul prevăzut în legislaţia specifică, iar garanţiile constituite nu se execută.”

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

 

p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,

PREŞEDINTELE SENATULUI

FLORIN IORDACHE

CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU

 

Bucureşti, 22 iunie 2018.

Nr. 150.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

 

DECRET

pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 30/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală

 

În temeiul art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din Constituţia României, republicată,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se promulgă Legea privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 30/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală şi se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

 

Bucureşti, 22 iunie 2018.

Nr. 495.

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 190

din 29 martie 2018

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 31 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 31 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de George-Cristinel Zaharia în Dosarul nr. 12.980/303/2015 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 968D/2017

2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

4. Prin încheierea din 8 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 12.980/303/2015, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 31 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, referitoare la durata termenului de formulare a plângerii contravenţionale în situaţia în care comunicarea procesului-verbal de contravenţie are loc prin afişare, conform art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001. Excepţia a fost ridicată de George-Cristinel Zaharia, în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mehedinţi, într-o cauză având ca obiect o plângere contravenţională.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că, „deşi termenul în care trebuie introdusă la instanţă plângerea contravenţională curge de la afişarea procesului-verbal de contravenţie, instituirea unei perioade scurte de doar 15 zile generează situaţii în care petentul află de acuzaţia penală (în sensul definit de Curtea Europeană a Drepturilor Omului) ce i se aduce, fie foarte aproape de momentul împlinirii termenului, fie chiar după împlinirea acestuia, fiindu-i imposibil să îl respecte”. Arată că „instituirea unui termen foarte scurt de introducere a plângerii contravenţionale, care curge de la afişare, încalcă accesul la justiţie şi dreptul la apărare al celui sancţionat, care este pus în situaţia de a-şi vedea respinsă, că tardivă, plângerea contravenţională, deşi el nu a putut să o formuleze în intervalul de 15 zile din motive inerente vieţii zilnice a unei persoane”.

6. Apreciază, de asemenea, că prin reglementarea criticată se încalcă prezumţia de nevinovăţie, din moment ce, după împlinirea termenului de 15 zile, persoana sancţionată este considerată automat vinovată, fără ca o instanţă de judecată să mai poată verifica temeinicia acuzaţiei ce i se aduce, în condiţiile în care art. 31 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 obligă să respingă cererea ca tardivă. Autorul excepţiei susţine, totodată, că termenul prevăzut pentru formularea plângerii contravenţionale este mai scurt decât termenul în care poate fi formulată calea de atac împotriva hotărârii pronunţate de prima instanţă. Astfel, plângerea contravenţională poate fi formulată în doar 15 zile de la afişare, chiar dacă nu există garanţia Că acuzatul a luat efectiv cunoştinţă de actul sancţionator, în vreme ce apelul poate fi exercitat în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii atacate. Aşa fiind, autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că ar fi fost corect ca acest termen (de 15 zile) să fie unul mai lung, pentru ipoteza în care comunicarea procesului-verbal de contravenţie se realizează prin afişare, astfel încât să se poată considera că cel sancţionat a luat efectiv cunoştinţă despre acuzaţia ce i se aduce.

7. Opinia Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal este în sensul respingerii excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere că dreptul de acces la instanţă nu este unul absolut, legiuitorul putând impune anumite condiţii şi limitări pentru exercitarea acestui drept, astfel cum prevede art. 53 alin. (1) din Constituţie.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate,

9. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată. În acest sens arată că prevederile criticate au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate din perspectiva unor critici similare, exemplu fiind Decizia nr. 906 din 5 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 55 din 24 ianuarie 2007, prin care Curtea a statuat, în esenţă, că „reglementarea de către legiuitor, în limitele competenţei ce i-a fost conferită prin Constituţie, a condiţiilor de exercitare a unui drept, subiectiv sau procesual, inclusiv prin instituirea unor termene, nu constituie o restrângere a exerciţiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, în egală măsură ocrotite. Aşa fiind, termenul instituit prin textul de lege criticat are în vedere soluţionarea unui eventual litigiu cu celeritate, în absenţa acestuia plângerea putând fi formulată oricând, fapt ce ar fi de natură a genera o stare de perpetuă incertitudine în ceea ce priveşte raporturile juridice stabilite printr-un proces-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii prevăzute de lege.” Totodată, în susţinerea netemeiniciei excepţiei invocate, Guvernul face referire şi la Decizia nr. 10 din 10 iunie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

10. Avocatul Poporului reiterează punctul de vedere exprimat anterior şi reţinut în deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.333 din 22 octombrie 2009, nr. 659 din 30 aprilie 2009 şi nr. 961 din 25 septembrie 2008, în sensul că prevederile criticate din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 sunt constituţionale.

11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat de autorul acesteia, îl constituie prevederile art. 31 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, referitoare la durata termenului de formulare a plângerii contravenţionale în situaţia în care comunicarea procesului-verbal de contravenţie are loc prin afişare, conform art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001. Instanţa de judecată, în dispozitivul încheierii de sesizare, a reţinut însă ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate, asupra cărora Curtea urmează astfel a se pronunţa, numai prevederile art. 31 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora „împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.”

14. Referitor la prevederile art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, la care face trimitere autorul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, potrivit acestora, „Comunicarea procesului-verbal şi a înştiinţării de plată se face prin postă, cu aviz de primire, sau prin afişare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operaţiunea de afişare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puţin un martor”,

15. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile criticate din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (1), (2) şi (3) referitoare la accesul la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare, art. 23 alin. (11) potrivit cărora, „până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată”, precum şi celor ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului prin raportare la art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile art. 31 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, din perspectiva unor critici similare, în acest sens, fiind, spre exemplu, Decizia nr. 1.245 din 22 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 28 din 13 ianuarie 2012, Decizia nr. 840 din 23 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din data de 26 iulie 2011, Decizia nr. 277 din 18 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 206 din 1 aprilie 2010 sau Decizia nr. 906 din 5 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 55 din 24 ianuarie 2007.

17. În jurisprudenţa sa în această materie, în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 31 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, referitoare la termenul de 15 zile de la data înmânării sau a comunicării în care poate fi formulată plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii, Curtea a constatat că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, este de competenţa exclusivă a legiuitorului de a stabili condiţiile de exercitare a cererilor de chemare în judecată, inclusiv termenele procedurale. Astfel, Curtea a reţinut că, în materie contravenţională, legiuitorul a condiţionat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unul anumit termen, neprocedându-se în acest fel cu intenţia de a restrânge accesul liber la justiţie, de care, în mod evident, cel interesat a beneficiat în cadrul termenului legal instituit, ci exclusiv pentru a instaura un climat de ordine, indispensabil, în vederea exercitării dreptului constituţional prevăzut de art. 21, prevenind astfel abuzurile şi asigurând protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale tuturor părţilor. Reglementarea de către legiuitor, în limitele competenţei ce i-a fost conferită prin Constituţie, a condiţiilor de exercitare a unui drept, subiectiv sau procesual, inclusiv prin instituirea unor termene, nu constituie o restrângere a exerciţiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, în egală măsură ocrotite, Aşa fiind, Curtea a stabilit că termenul instituit prin textul de lege criticat are în vedere soluţionarea unui eventual litigiu cu celeritate, în absenţa acestuia plângerea putând fi formulată oricând, fapt ce ar fi de natură a genera o stare de perpetuă incertitudine în ceea ce priveşte raporturile juridice stabilite printr-un proces-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii prevăzute de lege. Prin urmare, Curtea a constatat că termenul procedural instituit de textul de lege criticat reprezintă expresia aplicării dispoziţiilor constituţionale invocate, iar termenul criticat reprezintă un interval de timp rezonabil, ce nu duce la împiedicarea exercitării unor drepturi procesuale şi la lipsa garanţiilor legale corespunzătoare.

18. În acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, în repetate rânduri, spre exemplu în hotărârile din 21 februarie 1975, 18 februarie 1999, 10 mai 2001 şi 23 martie 2010, pronunţate în cauzele Golder împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, paragraful 38, Waite şi Kennedy împotriva Germanei, paragraful 59, Z şi alţii împotriva Marii Britanii, paragraful 93, şi Cudak împotriva Lituaniei, paragraful 55, a statuat că dreptul de liber acces la justiţie, asigurat potrivit dispoziţiilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu este un drept absolut, ci poate fi supus unor condiţionări care sunt permise, întrucât, prin natura sa, acest drept necesită o reglementare din partea statului, care se bucură de o anumită marjă de apreciere. Totodată, prin Hotărârea din 10 mai 2001 precitată, paragraful 93, aceeaşi instanţă europeană a arătat că instituirea unor termene pentru efectuarea diferitelor acte de procedură, termenele de prescripţie şi cele de decădere sau sancţiunile pentru nerespectarea acestora, nu sunt de natură a încălca art. 6 paragraful 1 din Convenţie, acestea fiind restricţii admise, atât timp cât nu aduc atingere dreptului de liber acces la o instanţă, în substanţa sa.

19. De asemenea, prin Decizia nr. 1.096 din 8 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 695 din 15 octombrie 2009, Curtea a reţinut că „legislaţia contravenţională din România, similară celei germane, intră sub incidenţa prevederilor art. 6 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi că procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se bucură de prezumţia de legalitate, însă, atunci când este formulată o plângere împotriva acestuia, este contestată chiar prezumţia de care se bucură. În acest caz, instanţa de judecată competentă va administra probele prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal. Cel care a formulat plângerea nu trebuie să îşi demonstreze propria nevinovăţie, revenindu-i instanţei de judecată obligaţia de a administra tot probatoriul necesar stabilirii şi aflării adevărului. Chiar dacă art. 47 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 face referire la dispoziţiile Codului de procedură civilă, instanţele de judecată nu pot face aplicarea strictă a regulii onus probandi incumbit actori, ci, din contră, chiar ele trebuie să manifeste un rol activ pentru aflarea adevărului din moment ce contravenţia intră sub incidenţa art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale”.

20. Neintervenind elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, argumentele şi soluţia deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

21. Distinct de cele mai sus menţionate, în ceea ce priveşte critica autorului excepţiei referitoare la împrejurarea că, prin instituirea unui termen foarte scurt de introducere a plângerii contravenţionale, care curge de la afişare, respectiv cel de 15 zile, se încalcă accesul la justiţie şi dreptul la apărare al celui sancţionat care este pus în situaţia de a-şi vedea respinsă, ca tardivă, plângerea contravenţională, „deşi el nu a putut să o formuleze în intervalul de 15 zile, din motive inerente vieţii zilnice a unei persoane”, Curtea precizează că, potrivit art. 47 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, ,,dispoziţiile prezentei ordonanţe se completează cu dispoziţiile Codului penal şi ale Codului de procedură civilă, după caz”. Aşa fiind, art. 186 din Codul de procedură civilă reglementează instituţia de drept procesual a repunerii în termen, care constituie un beneficiu acordat de lege titularului unui drept procesual, care, din motive temeinic justificate, nu şi-a putut exercita dreptul înăuntrul termenului imperativ, de a-şi îndeplini acest drept şi ulterior, fără ca instanţa să-l decadă din exerciţiul său sau să aplice o altă sancţiune prevăzută de lege în caz de nerespectare a termenului. Potrivit acestor prevederi legale, partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate. În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen, în cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeaşi cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac, iar cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanţa competentă să soluţioneze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen.

22. În fine, Curtea menţionează că, prin Decizia nr. 10 din 10 iunie 2013 privind examinarea recursului în interesul legii declaratele procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 27 teza I raportat la art. 14 alin. (1), art. 25 alin. (2) şi art. 31 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 450 din 23 iulie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a subliniat că, deşi în dreptul românesc contravenţia a fost scoasă de sub incidenţa legii penale, întreaga procedură de sancţionare şi, ulterior, de contestare a procesului-verbal de contravenţie trebuie să respecte garanţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Se învederează că, în Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 4 octombrie 2007, pronunţată în Cauza Anghel împotriva României, s-a remarcat faptul că „dreptul românesc nu califică drept «faptă penală» contravenţia pentru care reclamantul a fost sancţionat cu amendă, legiuitorul român alegând să scoată în afara legii penale unele fapte care, deşi aduc atingere ordinii publice, au fost săvârşite în împrejurări care conduc la concluzia că acestea nu întrunesc elementele constitutive ale unei infracţiuni. Curtea a considerat că, în ciuda naturii pecuniare a sancţiunii aplicate efectiv reclamantului şi a naturii civile a legii care sancţionează contravenţia, procedura în cauză poate fi asimilată unei proceduri penale, deoarece dispoziţia a cărei încălcare a fost imputată reclamantului avea un caracter general şi nu se adresa unui anumit grup de persoane, ci tuturor cetăţenilor.”

23. Contravenientului, precizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în considerentele deciziei precitate, „trebuie să i se dea posibilitatea să cunoască efectiv actul încheiat, precum şi data comunicării acestuia, pentru a-şi formula apărările (plângerea contravenţională, excepţia prescripţiei aplicării sancţiunii contravenţionale).” Se invocă astfel Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.254 din 22 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, prin care s-a subliniat că raţiunea comunicării prin poştă, cu aviz de primire, „constă în aducerea la cunoştinţa persoanei care a săvârşit o contravenţie a documentelor menţionate [...]. Rezultă că această modalitate de comunicare a procesului-verbal este de natură a asigura încunoştinţarea efectivă a contravenientului în privinţa faptei săvârşite şi a sancţiunilor contravenţionale aplicate”. Astfel, „procedura afişării procesului-verbal de contravenţie la domiciliul/sediul contravenientului va fi utilizată numai în situaţia în care nu s-a reuşit, din diverse motive, comunicarea prin poştă, cu aviz de primire.”

24. Curtea observă că o problemă care s-a cerut a fi dezlegată prin promovarea acestui recurs în interesul legii a fost şi aceea a stabilirii momentului comunicării procesului-verbal de contravenţie, în ipoteza în care persoana sancţionată, deşi avizată, prin oficiul poştal, nu s-a prezentat în vederea ridicării corespondenţei sau a refuzat primirea acesteia. Acceptându-se caracterul subsidiar al modalităţilor tehnice de comunicare a procesului-verbal de contravenţie, prin afişare, se ajunge la concluzia că dispoziţiile legale analizate pun accent pe «primirea» efectivă a actului. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat că, în situaţia neprezentării contravenientului la oficiul poştal, după avizare, există un dubiu asupra luării la cunoştinţă a actului comunicat, astfel încât nu se poate afirma de plano că persoana avizată, prin atitudinea sa, încearcă să amâne la nesfârşit comunicarea procesului-verbal. Nu poate fi aplicat nici principiul nemo auditur propriam turpitudinem allegans, deoarece nu poate fi cunoscut motivul neprezentării persoanei avizate la oficiul poştal. În această ipoteză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat că nu poate fi considerată ca fiind valabilă comunicarea, dacă persoana sancţionată nu s-a prezentat la oficiul poştal pentru ridicarea actului. Simpla expediere a procesului-verbal, fără ca acesta să ajungă efectiv la destinatar, nu este conformă cu dispoziţia legală cuprinsă în art. 27 teza întâi din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, care obligă organul constatator să facă dovada că a comunicat procesul-verbal şi că destinatarul a primit actul,

25. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a conchis astfel că, pentru o comunicare valabilă, se impune deci ca organului constatator să-i parvină „avizul de primire”, care să facă dovada că destinatarul a luat efectiv cunoştinţă de procesul-verbal de contravenţie. Urmează, aşadar, ca (în această ipoteză, în care persoana sancţionată, deşi avizată, prin oficiul poştal, nu s-a prezentat în vederea ridicării corespondenţei) organul constatator să apeleze la modalitatea tehnică subsidiară de comunicare, prin afişare, avându-se în vedere că returnarea plicului cu menţiunea „avizat”, „neavizat”, „expirat termen păstrare” nu constituie momentul de la care începe să curgă termenul de formulare a plângerii contravenţionale”.

26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de George-Cristinel Zaharia în Dosarul nr. 12.980/303/2015 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 31 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 29 martie 2018.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Ingrid Alina Tudora

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 220

din 17 aprilie 2018

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 alin. (4), art. 375 şi art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 alin. (4), art. 375 şi art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ionuţ Chera în Dosarul nr. 4.311/90/2015 al Tribunalului Vâlcea - Secţia penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.588D/2Q17. La apelul nominal se constata lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

2. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.589D/2017, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Păuna Mihai Cosmin în Dosarul nr. 612/30/2017 al Tribunalului Timiş - Secţia penală. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, având în vedere obiectul cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.589D/2017 la Dosarul nr. 1.588D/2017, care a fost primul înregistrat.

4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care învederează că dispoziţiile criticate au mai fost analizate de instanţa de contencios constituţional din perspectiva unor critici similare. În acest sens, invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 198 din 9 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 239 din 25 aprilie 2013. Susţine că legiuitorul are dreptul de a stabili pentru această cauză de reducere a pedepsei obligativitatea ca inculpatul să recunoască toate faptele reţinute în sarcina sa, prin rechizitoriu, întrucât ceea ce trebuie să prevaleze este aflarea adevărului. Legiuitorul nu a prevăzut o procedură mixtă care să presupună ca, în aceeaşi cauză, să se desfăşoare în mod paralel atât o procedură simplificată, cât şi una normală, în ipoteza recunoaşterii doar a unor fapte reţinute în sarcina inculpatului. În concluzie, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

5. Prin încheierea din 26 aprilie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 4.311/90/2015, Tribunalul Vâlcea - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 alin. (4), art. 375 şi art. 396 alin. (10) din Codul de procedura penală, excepţie ridicată de Ionuţ Chera, într-o cauză penală.

6. Prin încheierea din 24 aprilie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 612/30/2017, Tribunalul Timiş - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Păuna Mihai Cosmin, într-o cauză penală.

7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia arată că, pentru a putea beneficia de reducerea limitelor de pedeapsă prevăzută de dispoziţiile art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, inculpatul este obligat să recunoască toate faptele reţinute în sarcina sa prin rechizitoriu, chiar dacă nu a avut nicio contribuţie la săvârşirea lor. Astfel, se ajunge la situaţia în care o persoană trimisă în judecată şi care a săvârşit una sau mai multe fapte penale să fie obligată să recunoască şi alte fapte pentru a beneficia de o reducere legală a limitelor de pedeapsă. Acest fapt determină încălcarea dreptului inculpatului la un proces echitabil, precum şi dreptul acestuia la apărare. Aplicarea beneficiului prevăzut de lege doar anumitor categorii de inculpaţi, în funcţie de conduita lor procesuală impusă, reprezintă o încălcare a egalităţii cetăţenilor în faţa legii. Aplicarea acestui beneficiu condiţionat de recunoaşterea în totalitate a faptelor descrise în rechizitoriu reprezintă o încălcare a caracterului echitabil al procesului penal, a prezumţiei de nevinovăţie şi a dreptului la apărare, principii stipulate în art. 21 alin. (3), art. 23 alin. (11) şi art. 24 alin. (1) din Constituţie.

8. Mai mult, rechizitoriul reprezintă un act al acuzării, act pe care inculpatul nu are posibilitatea de a-l influenţa. Or obligarea inculpatului de a recunoaşte toate faptele din rechizitoriu poate da naştere la situaţii abuzive de natură a înfrânge dreptul la apărare în componenta referitoare la egalitatea de arme. În consecinţă, procurorul se află pe o poziţie de superioritate prin faptul că el este cel ce întocmeşte rechizitoriul, iar inculpatul este obligat să accepte faptele descrise de acesta în actul de sesizare al judecătorului de cameră preliminară. În concluzie, autorii excepţiei susţin că, deşi procedura simplificată reprezintă un mijloc util în anumite situaţii, în acelaşi timp poate da naştere la situaţii inechitabile pentru inculpat, fiindu-i încălcate anumite drepturi individuale anterior menţionate.

9. Tribunalul Vâlcea - Secţia penală apreciază că exigenţa reglementată de dispoziţiile art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală, în sensul că inculpatul trebuie să recunoască în totalitate faptele reţinute în sarcina sa, aduce atingere prevederilor art. 20, art. 21 alin. (3), art. 23 alin. (12) din Constituţie, precum şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Instanţa judecătorească apreciază că este posibil ca, în practică, să existe situaţii în care în sarcina inculpatului se reţin atât fapte pe care le-a săvârşit, cât şi fapte pe care nu le-a săvârşit. În această situaţie, inculpatul dispus să recunoască faptele săvârşite este obligat fie să recunoască şi fapte pe care nu le-a săvârşit, pentru a beneficia de reducerea limitelor de pedeapsă, fie să ceară judecata în procedura obişnuită, cu efectuarea cercetării judecătoreşti, pierzând astfel beneficiul reducerii limitelor de pedeapsă.

10. În prima situaţie, când inculpatul ar recunoaşte şi fapte pe care nu le-a săvârşit, pentru a beneficia de reducerea limitelor de pedeapsă, se încalcă dispoziţiile art. 21 alin. (3) şi art. 24 din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Apreciază că o dispoziţie legală care obligă inculpatul să recunoască şi să accepte condamnarea pentru fapte pe care nu le-a săvârşit, pentru a beneficia per ansamblu de o pedeapsă mai mică, lipseşte de orice conţinut dreptul la apărare, depăşind grav limitele unei simple restrângeri, mergând până la suprimarea acestui drept. Mai mult, potrivit dispoziţiilor art. 23 alin. (12) din Constituţie, nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii, iar, potrivit art. 15 alin. (2) din Codul penal, infracţiunea este singurul temei al răspunderii penale. Astfel, acceptând că, potrivit dispoziţiilor art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală, inculpatul poate fi tras la răspundere penală şi pentru infracţiuni pe care nu le-a săvârşit, dar le-a recunoscut, pentru a beneficia de reducerea pedepsei, se ajunge la situaţia în care pedeapsa se aplică cu încălcarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Codul penal şi ale art. 23 alin. (12) din Constituţie.

11. În situaţia în care inculpatul alege să nu recunoască faptele pe care nu le-a săvârşit, iar în urma cercetării judecătoreşti se pronunţă achitarea pentru acestea, pierde beneficiul reducerii limitelor de pedeapsă pentru faptele săvârşite şi pe care a fost dispus să le recunoască, expunându-se riscului de a primi o pedeapsă mai mare decât ar fi primit dacă ar fi recunoscut şi ar fi fost condamnat şi pentru fapte pe care nu le-a săvârşit. În această situaţie, inculpatul este într-o situaţie vădit discriminatorie faţă de acei inculpaţi care sunt trimişi în judecată doar pentru infracţiunile pe care le-au săvârşit ori sunt trimişi în judecată pentru mai multe fapte în dosare distincte.

12. Tribunalul Timiş - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, face referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, de exemplu, Decizia nr. 723 din 6 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 263 din 13 aprilie 2017, Decizia nr. 484 din 23 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 10 august 2015, şi Decizia nr. 726 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 26 noiembrie 2015.

13. Potrivit prevederilor art. 30 alin, (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

14. Guvernul, făcând referire la Decizia nr. 484 din 23 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 10 august 2015, şi Decizia nr. 726 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 26 noiembrie 2015, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că dispoziţiile art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală acoperă inclusiv ipoteza respingerii cererii de judecare în procedura accelerată pe motiv că inculpatul a recunoscut numai parţial infracţiunile reţinute în sarcina sa, permiţând şi în acest caz reducerea limitelor speciale de pedeapsă dacă la sfârşitul procesului hotărârea instanţei va confirma susţinerile Inculpatului. Aşa fiind, întrucât Incidenţa cauzei de reducere a pedepsei nu este condiţionată de desfăşurarea judecăţii în procedura accelerată, ci de împrejurarea că declaraţia de recunoaştere corespunde adevărului judiciar, dispoziţiile criticate nu impun inculpatului să admită săvârşirea unor fapte pe care nu le-a comis. Mai mult, tocmai pentru a respecta prezumţia de nevinovăţie şi dreptul la apărare, legiuitorul acordă acest beneficiu şi inculpatului care, recunoscând numai parţial învinuirea, este judecat după procedura obişnuită, dacă în urma administrării tuturor probelor (inclusiv a celor propuse de apărare) instanţa va constata că pentru celelalte infracţiuni ce fac obiectul învinuirii nu s-a dovedit, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că au fost săvârşite de inculpat.

15. Referitor la pretinsul caracter discriminatoriu al dispoziţiilor art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, Guvernul apreciază că legiuitorul nu tratează diferit inculpaţii după cum au recunoscut sau nu în integralitate infracţiunile ce fac obiectul trimiterii în judecată, ci după cum declaraţia de recunoaştere a învinuirii - în limitele în care a fost făcută - corespunde sau nu adevărului judiciar. O asemenea diferenţă de tratament nu poate fi socotită discriminatorie, căci se impune pentru a respecta principiul aflării adevărului în procesul penal. Pe de altă parte, nu se află în aceeaşi situaţie inculpatul judecat în procedura accelerată întrucât a recunoscut în totalitate învinuirea, şi cel care - recunoscând-o numai parţial şi fiind judecat după procedura obişnuită - a fost condamnat definitiv pentru infracţiuni a căror săvârşire iniţial a negat-o.

16. Avocatul Poporului, făcând referire la Decizia nr. 489 din 25 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 840 din 18 noiembrie 2014, Decizia nr. 591 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 916 din 16 decembrie 2014, Decizia nr. 726 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 26 noiembrie 2015, Decizia nr. 753 din 13 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 2 februarie 2017, şi la Decizia nr. 723 din 6 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 263 din 13 aprilie 2017, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

17. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctele de vedere al Guvernului şi al Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

18. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

19. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 374 alin. (4), art. 375 şi art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, cu următorul conţinut:

- Art. 374 alin. (4): „în cazurile în care acţiunea penală nu vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă, preşedintele pune în vedere inculpatului că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi şi de persoana vătămată, dacă recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa, aducându-i la cunoştinţă dispoziţiile art. 396 alin. (10)”;

- Art. 375: „(1) Dacă inculpatul solicită ca judecata să aibă loc în condiţiile prevăzute la art. 374 alin. (4), instanţa procedează la ascultarea acestuia, după care, luând concluziile procurorului şi ale celorlalte părţi, se pronunţă asupra cererii.

(V) Inculpatul poate recunoaşte faptele şi solicita judecarea cauzei în condiţiile prevăzute la art. 374 alin. (4) şi prin înscris autentic.

(12) în cazurile prevăzute la alin. (1) şi (11), dacă inculpatul este minor, este necesară şi încuviinţarea reprezentantului său legal.

(2) Dacă admite cererea, instanţa întreabă părţile şi persoana vătămată dacă propun administrarea de probe cu înscrisuri.

(3) Dacă respinge cererea, instanţa procedează potrivit art. 374 alin. (5)-(10).*;

- Art. 396 alin. (10): „Când judecata s-a desfăşurat în condiţiile art. 375 alin. (1), (11) şi (2), când cererea inculpatului ca judecata să aibă loc în aceste condiţii a fost respinsă sau când cercetarea judecătorească a avut loc în condiţiile art. 377 alin. (5) ori art. 395 alin. (2), iar instanţa reţine aceeaşi situaţie de fapt ca cea recunoscută de către inculpat, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime. Pentru inculpaţii minori, instanţa va avea în vedere aceste aspecte la alegerea măsurii educative; în cazul măsurilor educative privative de libertate, limitele perioadelor pe care se dispun aceste măsuri, prevăzute de lege, se reduc cu o treime.”

20. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că textele criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 referitor la accesul liber la justiţie, art. 23 alin. (11) referitor la prezumţia de nevinovăţie, art. 24 referitor la dreptul la apărare şi art. 25 referitor la libera circulaţie. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

21. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că dispoziţiile criticate au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, din perspectiva unor critici identice. Astfel, Curtea, prin Decizia nr. 484 din 23 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 10 august 2015, Decizia nr. 726 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 26 noiembrie 2015, Decizia nr. 753 din 13 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 2 februarie 2017, Decizia nr. 723 din 6 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 263 din 13 aprilie 2017, a constatat constituţionalitatea dispoziţiilor criticate.

22. Cu aceste prilejuri, Curtea a reţinut că procedura simplificată de judecată în cazul recunoaşterii învinuirii nu constituie o noutate în materie procesual penală, fiind reglementată pentru prima dată de dispoziţiile art. 3201 din vechiul Cod de procedură penală - introduse prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor -, cu titlul de derogare de la dreptul comun, ce presupune soluţionarea cu celeritate a unor cauze penale pentru care cercetarea judecătorească propriu-zisă devine redundantă, întrucât în faza de urmărire penală au fost dezlegate toate aspectele legate de existenţa infracţiunii şi de vinovăţia inculpatului.

23. Curtea a statuat că reducerea limitelor speciale de pedeapsă ca urmare a recunoaşterii învinuirii nu poate fi convertită într-un drept fundamental, ci reprezintă un beneficiu acordat de legiuitor, potrivit politicii sale penale, în anumite condiţii, printre care se numără şi recunoaşterea în totalitate a faptelor reţinute în sarcina inculpatului, tocmai caracterul integral al recunoaşterii învinuirii fiind cel care face inutilă efectuarea cercetării judecătoreşti, aşa cum este reglementată aceasta de dispoziţiile art. 374 alin. (5)-(10) din actualul Cod de procedură penală. Având în vedere efectele procedurii de judecată simplificate, instanţa poate respinge, în baza unor criterii obiective şi rezonabile, cererea formulată de inculpat, întrucât, indiferent că recunoaşterea învinuirii este totală sau parţială, ceea ce prevalează este existenţa unui proces echitabil, despre care nu se poate vorbi în măsura în care se neagă principiul aflării adevărului. Prin urmare, nu simpla recunoaştere a învinuirii, chiar şi integrală, este determinantă pentru a se da eficienţă unui proces echitabil desfăşurat în limitele legalităţii şi imparţialităţii, aceasta constituind doar o condiţie procedurală, ci stabilirea vinovăţiei inculpatului cu privire la faptele reţinute în sarcina sa.

24. De altfel, având în vedere tocmai riscul exercitării de presiuni asupra inculpatului spre a-şi recunoaşte vinovăţia şi cu privire la fapte pe care nu le-a săvârşit, posibilitatea instanţei de a respinge cererea de judecare a cauzei potrivit procedurii simplificate constituie o garanţie a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituţie şi de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Judecătorul nu este obligat, în absenţa convingerii cu privire la sinceritatea inculpatului - chiar dacă acesta recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa -, să admită cererea formulată de inculpat, ceea ce reprezintă o materializare a principiului constituţional al înfăptuirii justiţiei de către instanţele judecătoreşti, consacrat de art. 124 din Legea fundamentală. Prin urmare, instanţa are posibilitatea de a respinge cererea inculpatului, chiar şi în condiţiile unei recunoaşteri totale a faptelor reţinute în sarcina sa, atunci când nu este lămurită asupra împrejurărilor de fapt ale cauzei şi consideră că judecata nu poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, ci trebuie să se facă potrivit dreptului comun.

25. Cu privire la critica referitoare la încălcarea prevederilor art. 16 din Constituţie, Curtea a reţinut că, potrivit jurisprudenţei sale, principiul egalităţii în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În consecinţă, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice. Totodată, Curtea a statuat că art. 16 din Constituţie vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. Or inculpatul care nu recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa nu se află în aceeaşi situaţie cu cel care recunoaşte integral învinuirea, motiv pentru care instanţa - care are obligaţia de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei şi cu privire la persoana inculpatului - în primul caz va soluţiona cauza potrivit dreptului comun, cadrul procesual în care poate lămuri toate împrejurările, iar în cel de-al doilea va judeca, potrivit procedurii simplificate, dacă sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de lege. Tratamentul juridic diferenţiat instituit prin dispoziţiile de lege criticate este, prin urmare, justificat şi nu se poate vorbi de existenţa unei discriminări, cu atât mai mult cu cât reducerea limitelor speciale de pedeapsă nu reprezintă un drept fundamental, ci constituie un beneficiu acordat de legiuitor în anumite condiţii, potrivit politicii sale penale.

26. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie, apreciem că soluţiile şi considerentele mai sus amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

27, Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ionuţ Chera în Dosarul nr. 4.311/90/2015 al Tribunalului Vâlcea - Secţia penală şi de Păuna Mihai Cosmin în Dosarul nr. 612/30/2017 al Tribunalului Timiş - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 374 alin. (4), art. 375 şi art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Vâlcea - Secţia penală şi Tribunalului Timiş - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 17 aprilie 2018.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent

Daniela Ramona Mariţiu

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

pentru modificarea anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 185/1994 privind acordarea alocaţiei de hrană zilnice pentru personalul navigant şi auxiliar îmbarcat pe nave

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - Anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 185/1994 privind acordarea alocaţiei de hrană zilnice pentru personalul navigant şi auxiliar îmbarcat pe nave, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 113 din 4 mai 1994, cu modificările ulterioare, se modifică şi se înlocuieşte cu anexa la prezenta hotărâre.

 

PRIM-MINISTRU

VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ

Contrasemnează:

Ministrul transporturilor,

Lucian Şova

Ministrul muncii şi justiţiei sociale,

Lia-Olguţa Vasilescu

Ministrul finanţelor publice,

Eugen Orlando Teodorovici

 

Bucureşti, 21 iunie 2018.

Nr. 437.

 

(Anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 185/1994)

 

ALOCAŢIILE DE HRANĂ ZILNICE

pentru personalul navigant şi auxiliar îmbarcat pe nave aparţinând instituţiilor publice şi regiilor autonome

 

Nr. crt.

Categoriile de nave şi personal

Numărul de calorii om/zi

Lei/zi

1.

Nave maritime de transport de mărfuri şi de călători, nave maritime de cercetare, tancuri petroliere, de transport fluvial, platforme de foraj şi extracţie maritime, nave de pescuit maritime, nave fluviale cu propulsie de transport de mărfuri şi de călători, tancuri propulsate de bunkeraj, dragi fluviale şi maritime, şalande, macarale autopropulsate şi nepropulsate, şlepuri, ceamuri, remorchere portuare şi pilotine

4.400

42,38

2.

Restul navelor şi corpurilor plutitoare nespecificate la pct. 1, nave de orice categorie, pe timpul cât sunt în conservare, pe timpul iernatului, pe timpul construcţiei şi reconstrucţiei în ţară

4.000

37,80

3.

Scafandri

4.800

45,84

 

NOTĂ:

Cuantumul numărului de calorii şi costul acestora, astfel cum sunt prevăzute în prezenta anexă, reprezintă valori minime recomandate la stabilirea alocaţiei de hrană prin contracte colective de muncă şi/sau contracte individuale de îmbarcare pentru personalul navigant şi auxiliar de pe navele aparţinând altor persoane juridice.

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - Hotărârea Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 29 iunie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 22, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins:

„(11) În contextul demersurilor de pregătire, organizare şi exercitare de către România a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, numărul maxim de posturi prevăzut la alin. (1) se suplimentează cu 11 posturi de natură contractuală, pe durată determinată, până la data de 31 august 2019.”

2. Articolul 27 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 27. - În structura Ministerului funcţionează operatorul de program pentru Mecanismul financiar norvegian 2009-2014 pentru domeniile «Violenţa domestică şi violenţa bazată pe deosebirea de sex», «Cooperarea şi întărirea capacităţii judiciare» şi «Servicii corecţionale, inclusiv sancţiuni nonprivative de libertate» şi operatorul de program pentru Mecanismul financiar norvegian 2014-2021 pentru programul «Justiţie», cu încadrarea în numărul maxim de posturi pentru aparatul propriu al Ministerului. Direcţia programe europene asigură coordonarea programării, implementării şi monitorizării asistenţei financiare nerambursabile preaderare şi postaderare acordate de Uniunea Europeană şi alte state, având ca beneficiar Ministerul şi instituţiile din subordinea sau coordonarea acestuia.”

3. La anexa nr. 1, numărul maxim de posturi se modifici şi va avea următorul cuprins:

„Numărul maxim de posturi: 403 (exclusiv demnitarii, posturile aferente cabinetului ministrului, DIPFIE şi DNP). Numărul maxim de posturi se suplimentează cu 11 posturi contractuale, pe perioadă determinată, până la data de 31 august 2019.”

 

PRIM-MINISTRU

VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ

Contrasemnează:

p. Ministrul justiţiei,

Nicolae Liviu Popa,

secretar de stat

Ministrul muncii şi justiţiei sociale,

Lia-Olguţa Vasilescu

Ministrul finanţelor publice,

Eugen Orlando Teodorovici

Ministrul afacerilor externe,

Teodor-Viorel Meleşcanu

Ministrul delegat pentru afaceri europene,

Victor Negrescu

 

Bucureşti, 21 iunie 2018.

Nr. 438.

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

HOTĂRÂRE

pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 893/2007 privind organizarea şi funcţionarea Institutului pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre

 

Articol unic. - Hotărârea Guvernului nr. 893/2007 privind organizarea şi funcţionarea Institutului pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 14 august 2007, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 2, litera e) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„e) comandă sau realizează filme documentare, realizează campanii de informare publică şi imagine, iniţiază şi organizează seminare, colocvii, dezbateri, simpozioane, mese rotunde, conferinţe, congrese, târguri, expoziţii, spectacole şi alte acţiuni pe tema păstrării, dezvoltării şi exprimării identităţii etnice, culturale, lingvistice şi religioase în rândul minorităţilor naţionale;”.

2. După articolul 2 se introduce un nou articol, articolul 21, cu următorul cuprins:

„Art. 21. - Pentru acţiunile prevăzute la art. 2 lit. b)-f) se pot acoperi, din sursele de finanţare prevăzute la art. 6, următoarele tipuri de cheltuieli:

a) transport şi cazare, conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.860/2006 privind drepturile şi obligaţiile personalului autorităţilor şi instituţiilor publice pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, precum şi în cazul deplasării, în cadrul localităţii, în interesul serviciului, cu modificările şi completările ulterioare, masă, apă, ceai şi/sau cafea pentru participanţii şi invitaţii la acţiunile, programele şi proiectele organizate la iniţiativa Institutului sau în parteneriat pentru maximum 100 de participanţi;

b) premii, onorarii, achiziţii de bunuri şi servicii, inclusiv servicii de organizare a târgurilor, expoziţiilor, seminarelor, spectacolelor, conferinţelor, congreselor, colocviilor, dezbaterilor, simpozioanelor, meselor rotunde, precum şi de amenajare a spaţiilor unde acestea se desfăşoară, în condiţiile legii;

c) editare, tipărire, multiplicare, difuzare, traducere, realizarea de obiecte promoţionale, filme documentare, servicii de publicitate, consultanţă în gestionarea şi evaluarea proiectelor, consultanţă în relaţii cu publicul, realizarea de campanii de informare publică şi imagine, abonamente la publicaţii în domeniu, închiriere de bunuri mobile şi imobile, în condiţiile legii.”

3. La articolul 3 alineatul (4), litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„c) asigură gestionarea fondurilor băneşti şi a patrimoniului Institutului, potrivit legii, având calitatea de ordonator terţiar de credite;”.

 

PRIM-MINISTRU

VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Ioana-Andreea Lambru

p. Departamentul pentru Relaţii Interetnice,

Amet Aledin,

subsecretar de stat

Ministrul muncii şi justiţiei sociale,

Lia-Olguţa Vasilescu

Ministrul finanţelor publice,

Eugen Orlando Teodorovici

 

Bucureşti, 21 iunie 2018.

Nr. 439.

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

HOTĂRÂRE

privind recunoaşterea Asociaţiei Române de Mediu 1998 ca fiind de utilitate publică

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 39 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările şi completările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - Se recunoaşte Asociaţia Română de Mediu 1998, persoană juridică de drept privat, fără scop lucrativ, cu sediul în Bucureşti, bulevardul General Vasile Milea nr. 1G, sectorul 6, ca fiind de utilitate publică.

 

PRIM-MINISTRU

VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ

Contrasemnează:

Viceprim-ministru, ministrul mediului,

Graţiela Leocadia Gavrilescu

Ministrul finanţelor publice,

Eugen Orlando Teodorovici

 

Bucureşti, 21 iunie 2018.

Nr. 447.

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

COMISIA NAŢIONALĂ PENTRU CONTROLUL ACTIVITĂŢILOR NUCLEARE

Nr. 61 din 13 iunie 2018

Nr. 113 din 21 mai 2018

 

ORDIN

pentru aprobarea Regulamentului privind gestionarea situaţiilor de urgenţă specifice riscului nuclear sau radiologie

 

În conformitate cu:

- art. 7 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare;

- art. 7 alin. (7) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.627/2003, cu modificările şi completările ulterioare,

în vederea aplicării prevederilor art. 8 alin. (1) şi (3) din Hotărârea Guvernului nr. 557/2016 privind managementul tipurilor de risc,

luând în considerare:

- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările şi completările ulterioare;

- Legea nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă, reglementarea, autorizarea şi controlul activităţilor nucleare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

- Directiva 2013/59/Euratom a Consiliului din 5 decembrie 2013 de stabilire a normelor de securitate de bază privind protecţia împotriva pericolelor prezentate de expunerea la radiaţiile ionizante şi de abrogare a Directivelor 89/618/Euratom, 90/641/Euratom, 96/29/Euratom, 97/43/Euratom şi 2003/122/Euratom,

ministrul afacerilor interne şi preşedintele Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare emit următorul ordin:

Art. 1. - Se aprobă Regulamentul privind gestionarea situaţiilor de urgenţă specifice riscului nuclear sau radiologie, prevăzut în anexa*) care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 279/2010 pentru aprobarea Normelor metodologice privind planificarea, pregătirea şi intervenţia în caz de situaţie de urgenţă nucleară sau radiologică, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 29 din 12 ianuarie 2011.

Art. 3. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

*

Prezentul ordin transpune art. 2 alin. (2) lit. e), art. 5 - parţial, art. 17 alin. (1), (2) şi (3), art. 53, art. 69-71, art. 97, art. 98, art. 99 alin. (1), (2) şi (4), anexa XI şi anexa XII din Directiva 2013/59/Euratom a Consiliului din 5 decembrie 2013 de stabilire a normelor de securitate de bază privind protecţia împotriva pericolelor prezentate de expunerea la radiaţiile ionizante şi de abrogare a Directivelor 89/618/Euratom, 90/641 /Euratom, 96/29/Euratom, 97/43/Euratom şi 2003/122/Euratom, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 13/1 din 17.01.2014.

 

Ministrul afacerilor interne,

Preşedintele Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare,

Carmen Daniela Dan

Rodin Traicu

 


*) Anexa se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul a Regiei Autonome „Monitorul Oficial”, Bucureşti, şos. Panduri nr. 1.

 

ACTE ALE AUTORITĂŢII PENTRU SUPRAVEGHEREA PUBLICĂ A ACTIVITĂŢII DE AUDIT STATUTAR

 

AUTORITATEA PENTRU SUPRAVEGHEREA PUBLICĂ A ACTIVITĂŢII DE AUDIT STATUTAR

 

ORDIN

privind procedura de administrare a contribuţiei anuale datorate de Camera Auditorilor Financiari din România

 

Ţinând cont de prevederile Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de prevederile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 77 şi ale art. 85 din Legea nr. 162/2017 privind auditul statutar al situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare anuale consolidate şi de modificare a unor acte normative,

preşedintele Autorităţii pentru Supravegherea Publică a Activităţii de Audit Statutar emite prezentul ordin.

Art. 1. - (1) Autoritatea pentru Supravegherea Publică a Activităţii de Audit Statutar (ASPAAS) îşi finanţează activitatea prin contribuţia anuală datorată de Camera Auditorilor Financiari din România (CAFR) în procent de 30% din cheltuielile curente şi de capital ale ASPAAS prevăzute în bugetul de venituri şi cheltuieli al ASPAAS, aprobat conform legii.

(2) Plata contribuţiei anuale datorate de CAFR se efectuează în două tranşe, în termenele prevăzute la art. 3, în baza înştiinţării de plată emise de ASPAAS pentru fiecare tranşă (conform anexei nr. 1).

(3) Prima tranşă este de 70% din valoarea contribuţiei anuale, iar cea de-a două tranşă reprezintă diferenţa până la concurenţa valorii contribuţiei anuale, calculată conform bugetului de venituri şi cheltuieli.

Art. 2. - (1) înştiinţarea de plată pentru prima tranşă se emite după aprobarea bugetului ASPAAS de către Ministerul Finanţelor Publice.

(2) Cu caracter tranzitoriu, pentru anul 2018, înştiinţarea de plată prevăzută la alin. (1) se emite în termen de5 zile de la data publicării prezentului ordin.

(3) înştiinţarea de plată pentru cea de-a două tranşă se emite în semestrul al doilea, până la data de 1 octombrie a fiecărui an.

Art. 3. - (1) Cele două tranşe prevăzute la art. 1 alin. (2) şi (3) se achită de CAFR în termen de 10 zile de la data comunicării înştiinţării de plată.

(2) Comunicarea se realizează prin depunerea acesteia la registratura CAFR, prin transmiterea sa utilizând servicii poştale şi de curierat sau orice altă modalitate prevăzută de Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare (Codul de procedură fiscală).

Art. 4. - Înştiinţarea de plată prevăzută la art. 1 alin. (2) se semnează de preşedintele ASPAAS sau de persoana delegată de acesta.

Art. 5. - (1) Obligaţiile de plată prevăzute la art. 3 alin. (1) sunt obligaţii de plată principale, iar neachitarea acestora conduce la calcularea de dobânzi şi penalităţi de întârziere, în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală.

(2) Dobânzile şi penalităţile de întârziere sunt obligaţii de plată accesorii care se evidenţiază distinct într-un titlu de creanţă bugetară (conform anexei nr. 2) şi se achită în termenul prevăzut la art. 3 alin. (1).

(3) Stingerea obligaţiilor de plată se face în următoarea ordine:

a) obligaţiile de plată principale, în ordinea vechimii acestora;

b) obligaţiile de plată accesorii, în ordinea vechimii acestora.

Art. 6. - Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 7. Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Preşedintele Autorităţii pentru Supravegherea Publică a Activităţii de Audit Statutar,

Cristiana Doina Tudor

 

Bucureşti, 21 iunie 2018.

Nr. 60.

 

ANEXA Nr. 1

 

Antetul Autorităţii pentru Supravegherea Publică a Activităţii de Audit Statutar

Nr. ..................................... din .....................................

 

Către .....................................,

cod de identificare fiscală .....................................,

str. ..................................... nr. ....,

sector ....................................., localitatea .....................................

judeţul ....................................., cod poştal .....................................

 

ÎNŞTIINŢARE DE PLATĂ

 

În temeiul prevederilor art. 85 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 162/2017 privind auditul statutar al situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare anuale consolidate şi de modificare a unor acte normative, precum şi ale Ordinului preşedintelui Autorităţii pentru Supravegherea Publică a Activităţii de Audit Statutar nr. 60/2018 privind procedura de administrare a contribuţiei anuale datorate de Camera Auditorilor Financiari din România, vă aducem la cunoştinţă faptul că pentru anul 2018 contribuţia datorată de Camera Auditorilor Financiari din România potrivit bugetului de venituri şi cheltuieli aprobat de Ministerul Finanţelor Publice este de mii lei.

În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (2) şi (3) şi ale art. 3 alin. (1) din Ordinul preşedintelui Autorităţii pentru Supravegherea Publică a Activităţii de Audit Statutar nr. 60/2018, vă rugăm să efectuaţi plata primei tranşe/plata celei de-a două tranşe, în sumă de ..................., în termen de 10 zile de la data comunicării prezentei,

Vărsămintele se efectuează în contul Autorităţii pentru Supravegherea Publică a Activităţii de Audit Statutar, CUI 24762322, cont IBAN: ....................................., deschis la Trezoreria Statului Sector ..................................... Bucureşti.

Prezentul act poate fi contestat la Autoritatea pentru Supravegherea Publică a Activităţii de Audit Statutar în termen de 45 de zile de la data comunicării.

Conform prevederilor art. 272 alin. (9) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, contestaţia se soluţionează de către autoritatea emitentă.

Prezentul act constituie titlu de creanţă bugetară şi produce efecte de la data comunicării

 

Preşedintele Autorităţii pentru Supravegherea Publică a Activităţii de Audit Statutar,

.................................................................................

 

ANEXA Nr. 2

 

Antetul Autorităţii pentru Supravegherea Publică a Activităţii de Audit Statutar

Nr. ..................................... din .....................................

 

Către .....................................,

cod de identificare fiscală .....................................,

str. ..................................... nr. ....,

sector ....................................., localitatea .....................................

judeţul ....................................., cod poştal .....................................

 

ÎNŞTIINŢARE DE PLATĂ

referitoare la obligaţiile accesorii

 

În conformitate cu prevederile art. 5 alin. (2) din Ordinul preşedintelui Autorităţii pentru Supravegherea Publică a Activităţii de Audit Statutar nr. 60/2018 privind procedura de administrare a contribuţiei anuale datorate de Camera Auditorilor Financiari din România, vă înştiinţăm că, pentru neachitarea la termenul de scadenţă a obligaţiilor principale, s-au calculat obligaţii de plată accesorii, reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere, în valoare de ................... lei, după cum urmează:

 

Nr. crt.

Denumirea obligaţiei

Cuantumul dobânzilor

(lei)

Cuantumul penalităţilor de întârziere

(lei)

Contul în care urmează a se vira suma calculată

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Modul de calcul al sumelor reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente obligaţiilor de plată reiese din tabelul următor:

 

Nr. crt.

Documentul prin care s-a individualizat suma de plată

Categoria de sumă

Perioada pentru care se calculează dobânda sau penalitatea de întârziere

Suma obligaţiei principale

Zile/luni de întârziere

Cota

Suma reprezentând dobânda sau penalitate de întârziere

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Vă rugăm să achitaţi dobânzile şi penalităţile de întârziere în termen de 10 zile de la data comunicării prezentei.

Prezentul act poate fi contestat la Autoritatea pentru Supravegherea Publică a Activităţii de Audit Statutar în termen de 45 de zile de la data comunicării.

Conform prevederilor art. 272 alin. (9) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, contestaţia se soluţionează de către autoritatea emitentă.

Prezentul act constituie titlu de creanţă bugetară şi produce efecte de la data comunicării.

 

Preşedintele Autorităţii pentru Supravegherea Publică a Activităţii de Audit Statutar,

.................................................................................

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.