MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 532/2018

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 186 (XXX) - Nr. 532         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Miercuri, 27 iunie 2018

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 388 din 6 iunie 2018 referitoare la sesizarea de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Hotărârii Parlamentului României nr. 19 din 18 aprilie 2018 pentru constituirea Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind analizarea şi actualizarea cadrului normativ cu incidenţă în domeniul securităţii naţionale

 

Decizia nr. 389 din 6 iunie 2018 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2017 privind modificarea şi completarea Legii nr. 160/1998 pentru organizarea şi exercitarea profesiunii de medic veterinar

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

810. - Ordin al ministrului sănătăţii pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului sănătăţii nr. 447/2015 privind aprobarea modului de administrare, finanţare şi implementare a acţiunilor prioritare pentru monitorizarea, tratamentul şi îngrijirea pacienţilor critici din secţiile ATI adulţi/copii şi terapie nou-născuţi

 

811. - Ordin al ministrului sănătăţii pentru completarea Ordinului ministrului sănătăţii nr. 446/2015 privind aprobarea modului de administrare, finanţare şi implementare a acţiunilor prioritare pentru tratamentul pacienţilor critici cu leziuni traumatice acute

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 388

din 6 Iunie 2018

referitoare la sesizarea de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Hotărârii Parlamentului României nr. 19 din 18 aprilie 2018 pentru constituirea Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind analizarea şi actualizarea cadrului normativ cu incidenţă

în domeniul securităţii naţionale

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent-şef

 

1. Pe rol se află soluţionarea sesizării de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Hotărârii Parlamentului României nr. 19 din 18 aprilie 2018 pentru constituirea Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind analizarea şi actualizarea cadrului normativ cu incidenţă în domeniul securităţii naţionale, sesizare formulată de Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal, în temeiul prevederilor art. 146 lit. I) din Constituţie şi art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.

2. Cu Adresa nr. 2/4.149 din 27 aprilie 2018, Secretarul General al Camerei Deputaţilor a transmis Curţii Constituţionale sesizarea formulată, care a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 3.179 din 27 aprilie 2018 şi constituie obiectul Dosarului nr. 621L/2/2018.

3. În motivarea sesizării de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că, prin modul în care sunt formulate dispoziţiile art. 1 lit. b) şi d) din Hotărârea Parlamentului României nr. 19 din 18 aprilie 2018 pentru constituirea Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind analizarea şi actualizarea cadrului normativ cu incidenţă în domeniul securităţii naţionale nu rezultă cu claritate şi precizie care este rolul comisiei speciale prin raportare la rolul comisiilor permanente ale celor două Camere cu atribuţii în domeniul actelor normative cu incidenţă asupra securităţii naţionale, respectiv al comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, în special cele de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.

4. Conform art. 64 alin. (4) din Constituţie, „Fiecare Cameră îşi constituie comisii permanente şi poate institui comisii de anchetă sau alte comisii speciale. Camerele îşi pot constitui comisii comune”. În aplicarea dispoziţiei constituţionale, art. 4 alin. (2) din Regulamentul activităţilor comune ale Camerelor Deputaţilor şi Senatului prevede posibilitatea celor două Camere de a-şi „constitui, în afara comisiilor comune permanente, comisii speciale şi comisii de anchetă parlamentară”. De asemenea, art. 8 alin. (1) din acelaşi regulament prevede faptul că „La nivelul Parlamentului se pot constitui comisii speciale pentru avizarea unor acte normative complexe, pentru elaborarea unor propuneri legislative sau pentru alte scopuri precizate în hotărârile de constituire a respectivelor comisii”. Obiectivele stabilite prin Hotărârea Parlamentului României nr. 19/2018 pentru comisie vizează aspecte care ţin de „analizarea” conţinutului unor acte normative, „modificarea” unor acte normative în domeniul securităţii naţionale, cât şi „centralizarea”, în vederea examinării iniţiativelor legislative care au incidenţă în materia securităţii naţionale aflate în procedură în cele două Camere ale Parlamentului. Or, prin raportare la textul constituţional al art. 64 alin. (4) teza a două şi la dispoziţiile Regulamentului activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, nu este clar dacă aceasta comisie specială „avizează acte normative complexe”, aflate în prezent în procedură parlamentară, „elaborează propuneri legislative” sau doar analizează cadrul normativ actual în domeniul securităţii naţionale. Astfel, din analiza obiectivului prevăzut la art. 1 lit. b) şi c) rezultă faptul că acesta nu priveşte avizarea unor acte normative complexe, întrucât avizarea presupune exprimarea unei opinii cu privire la acte normative aflate în procedură parlamentară, iar nu elaborarea, modificarea ori completarea (proceduri cu caracter decizional) respectivelor acte normative. Prin complexitatea şi modul de redactare a obiectivului de la art. 1 lit. c) din hotărâre pare că atribuţia comisiei speciale este aceea de a elabora propuneri legislative noi cu incidenţă asupra securităţii naţionale. Din această perspectivă obiectivul enunţat la art. 1 lit. c) intră în contradicţie cu obiectivele detaliate prin dispoziţiile art. 1 lit. b) şi d) din hotărâre. Întrucât scopul comisiei este atât elaborarea propunerilor de modificare şi sistematizare, după caz, a tuturor textelor legislative care reglementează materia, cât şi centralizarea, în vederea examinării iniţiativelor legislative care au incidenţă în materia securităţii naţionale, aflate în procedură parlamentară, precum şi a celor ce urmează a intra în procedură parlamentară pe toată perioada desfăşurării activităţii Comisiei speciale, rezultă că scopul Comisiei nu ar fi acela de a elabora propuneri legislative noi, ci acela de a amenda propuneri legislative deja formulate sau care vor fi formulate de titulari ai dreptului de iniţiativă legislativă, propuneri care se află/vor intra în procedură parlamentară. Aceste iniţiative legislative, după ce vor fi amendate de comisie, ar trebui să intre sau să îşi continue procedura de legiferare obişnuită, ajungând în faţa comisiilor permanente ale celor două Camere, respectiv în faţa plenului celor două Camere, astfel încât comisiile permanente şi fiecare dintre cele două Camere să îşi poată realiza competenţele proprii, cu respectarea principiului bicameralismului diferenţiat şi funcţional instituit de Constituţie.

5. Or, lipsa de claritate şi precizie a acestui scop prin raportare la celelalte obiective ale comisiei speciale generează impredictibilitate cu privire la procedura ulterioară de legiferare pe care trebuie să o urmeze cele două Camere: fie este vorba de o comisie specială ce elaborează propuneri legislative noi, caz în care procedura legislativă nu ar mai trebui să parcurgă etapa obligatorie a avizării de către comisiile permanente ale celor două Camere, fie este vorba de o comisie sui generis, care se adaugă în procedura avizării legilor de către comisiile permanente. Această neclaritate este de natură să conducă la încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie, întrucât lasă loc arbitrariului şi incertitudinii în procesul de legiferare, precum şi la încălcarea dispoziţiilor art. 64 alin. (4) din Constituţie, raportat la art. 4 alin. (2) şi art. 8 alin. (1) din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, întrucât nu rezultă scopul efectiv pentru care această comisie a fost înfiinţată şi creează confuzie între rolul comisiilor permanente ale celor două Camere şi rolul Comisiei speciale comune a celor două Camere.

6. În continuare, autorii sesizării susţin că, potrivit obiectivelor prevăzute la art. 1 lit. a), b), c) şi d) din Hotărârea Parlamentului României nr. 19/2018, se instituie o competenţă generală de examinare şi modificare a tuturor actelor normative cu incidenţă asupra întregului domeniu al securităţii naţionale, deşi art. 8 alin. (1) din Regulamentul activităţilor comune prevede că, la nivelul Parlamentului, se pot constitui comisii speciale doar pentru avizarea unor acte normative complexe, pentru elaborarea unor propuneri legislative, evident, într-un anume domeniu de reglementare, sau pentru alte scopuri precizate în hotărârile de constituire a respectivelor comisii. Conform art. 60 pct. 14 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, are ca domeniu de activitate probleme privind apărarea, ordinea publică şi Siguranţa naţională, aspect valabil şi pentru Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a Senatului României. În absenţa unui scop clar definit al Comisiei speciale prin raportare la art. 64 alin. (4) din Constituţie şi la art. 8 alin. (1) din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, activitatea comisiei va consta în întocmirea şi transmiterea unui raport cu privire la actele normative cu incidenţă asupra securităţii naţionale atât către Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, cât şi către Biroul permanent al Senatului, pentru a fi dezbătut împreună cu propunerile legislative atât de plenul Camerei Deputaţilor, cât şi de plenul Senatului. Instituirea în beneficiul Comisiei speciale a acestei competenţe generale de a examina, modifica şi completa toate actele normative cu incidenţă asupra securităţii naţionale încalcă principiul bicameralismului, eliminând din competenţa comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, aşa cum este aceasta stabilită pe cale regulamentară, dezbaterea iniţiativelor şi proiectelor legislative, existente sau viitoare, cu incidenţă într-un întreg domeniu de reglementare ce ţine de competenţa lor exclusivă. Formularea contradictorie a dispoziţiilor art. 1 din Hotărârea Parlamentului României nr. 19/2018 conduce la restrângerea competenţei comisiilor permanente ale celor două Camere, prin transferarea unui domeniu esenţial din competenţa acestora către o comisie specială.

7. Prin restrângerea competenţei comisiilor permanente de a dezbate proiecte şi iniţiative legislative într-un anume domeniu de reglementare şi în condiţiile în care toate proiectele de acte normative dintr-un anumit domeniu de reglementare vor fi examinate, modificate şi completate de o singură comisie specială comună a celor două Camere este afectat principiul conform căruia dezbaterea parlamentară a unui proiect de lege sau a unei propuneri legislative nu poate face abstracţie de evaluarea acesteia în plenul celor două Camere ale Parlamentului. Or, evaluarea în plenul celor două Camere este posibilă atunci când organele de lucru interne ale fiecărei Camere, competente să avizeze şi să întocmească rapoarte, se pot exprima cu privire la conţinutul respectivelor proiecte de lege sau propuneri legislative, aspect fundamental pentru respectarea principiului bicameralismului. Numai dezbaterea actelor normative în domeniul securităţii naţionale de către deputaţi şi senatori, membri ai comisiilor permanente sesizate pentru raport prin procedură parlamentară obişnuită, ar asigura pluralitatea opiniilor necesare elaborării, în condiţii de transparenţă a noilor reglementări într-un domeniu fundamental pentru buna funcţionare a statului.

8. Pe de altă parte, instituirea acestei competenţe generale de examinare, modificare şi completare a tuturor actelor normative cu incidenţă asupra securităţii naţionale de către o singură comisie specială comună implică şi faptul că respectivele acte normative nu mai sunt avizate de către alte comisii permanente, precum şi faptul că devine neclară chiar ordinea de sesizare a Camerelor în vederea adoptării acestor acte.

9. În concluzie, autorii sesizării consideră că rolul şi finalitatea consacrate pentru organizarea şi funcţionarea comisiilor parlamentare, din perspectiva principiului bicameralismului, sunt afectate, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 61 alin. (2) din Constituţie.

10. Mai mult, prin Hotărârea Parlamentului României nr. 19 din 18 aprilie 2018, Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind analizarea şi actualizarea cadrului normativ cu incidenţă în domeniul securităţii naţionale îşi arogă, în mod explicit, rolul de iniţiator al propunerilor legislative încălcând prevederile exprese şi limitative ale art. 74 alin (1) şi (4) din Constituţie. Dreptul de a formula propuneri legislative este atributul exclusiv al parlamentarului fiind un drept câştigat în baza obţinerii mandatului în circumscripţia electorală în care a candidat. Acest drept fiind unul personal, pe perioada exercitării mandatului, nu poate fi delegat niciunei structuri parlamentare sau instituţii. Prin urmare, însuşi scopul comisiei este neconstituţional prin faptul şi-a propus să poată înainta propuneri legislative. Astfel, dispoziţiile art. 1 lit. e) din Hotărârea Parlamentului României nr. 19 din 18 aprilie 2018 nu pot fi considerate o simplă eroare de exprimare în text, deoarece, coroborându-le cu art. 4 alin. (2) din aceeaşi hotărâre, potrivit căruia hotărârile Comisiei se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi, rezultă că prin votul membrilor prezenţi se poate lua decizia de a împuternici comisia cu rolul de iniţiator de propuneri legislative, împrejurare ce contravine flagrant normei constituţionale exprese.

11. Autorii sesizării susţin şi neconstituţionalitatea prevederilor art. 3 din Hotărârea Parlamentului României nr. 19 din 18 aprilie 2018, pe motiv că acestea încalcă art. 68 şi art. 31 din Constituţie. Conform art. 3 din hotărârea Parlamentului, şedinţele Comisiei sunt, de regulă, publice. Condiţiile în care reprezentanţii mass-media au acces la lucrările Comisiei se stabilesc de plenul acesteia. Această prevedere contravine art. 68 din Constituţie care prevede imperativ că şedinţele celor două Camere sunt publice. Camerele pot hotărî ca anumite şedinţe să fie secrete. Mai mult, Hotărârea Parlamentului României nr. 19 din 18 aprilie 2018, care face o distincţie între şedinţe secrete şi şedinţe la care reprezentanţii mass-mediei au acces, încalcă dispoziţiile art. 31 alin. (1) din Constituţie, care prevăd imperativ că dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit. Din formularea adoptată de către Parlament reiese în mod vădit şi explicit intenţia legiuitorului de a îngrădi accesul mass-media la lucrările şedinţei şi de a încălca dreptul cetăţenilor de a avea acces la informaţii de interes public.

12. Pentru argumentele expuse, autorii sesizării apreciază că Hotărârea Parlamentului României nr. 19 din 18 aprilie 2018 pentru constituirea Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind analizarea şi actualizarea cadrului normativ cu incidenţă în domeniul securităţii naţionale este neconstituţională, în ansamblul său.

13. În conformitate cu dispoziţiile art. 27 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost transmisă preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului pentru a comunica punctul de vedere al birourilor permanente.

14. Biroul permanent al Senatului a transmis punctul său de vedere prin Adresa nr. XXXV/2.353/16 mai 2018, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 3.724 din 17 mai 2018, în care susţine netemeinicia criticilor de neconstituţionalitate. Comisiile parlamentare sunt organe de lucru ale Parlamentului, atât în Camera Deputaţilor, cât şi în Senat, indiferent dacă acestea sunt permanente sau se înfiinţează pentru îndeplinirea unui scop stabilit prin hotărârea Parlamentului. Faţă de motivele invocate în sesizare, Biroul permanent al Senatului precizează că dispoziţiile regulamentelor celor două Camere nu fac distincţie CU privire la obiectul de activitate a unei comisii speciale; dimpotrivă, acestea lasă la latitudinea suverană a plenului comun să decidă obiectul, atribuţiile, respectiv procedurile generale de lucru ale acesteia, în vederea îndeplinirii scopului pentru care a fost înfiinţată, în limitele şi condiţiile prevăzute. Hotărârea Parlamentului României nr. 19/2018 a fost adoptată în temeiul art. 64 alin. (4) din Constituţie şi al art. 8 din Regulamentul activităţilor comune al Camerei Deputaţilor şi Senatului, având la baza configuraţia politică rezultată din alegeri, iar propunerile pentru numirea membrilor au fost făcute în considerarea calităţii acestora, respectiv de specialişti, deputaţi şi senatori, majoritatea fiind şi membri ai celor două comisii pentru apărare şi ordine publică ale Parlamentului, precum şi ai Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii şi al Comisiei speciale a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului de Informaţii Externe. Obiectivele stabilite pentru comisie nu încalcă dreptul de iniţiativă legislativă consacrat în art. 74 alin. (4) din Constituţie, deoarece modificările ce vor fi aduse de membrii comisiei la legile în vigoare vor fi depuse sub forma unor iniţiative legislative, asumate de membri acesteia, şi vor urma procedura de legiferare obişnuită, respectiv vor fi depuse la Camera de reflecţie şi supuse avizării Consiliului Legislativ. Se precizează că, prin elaborarea de iniţiative legislative în aceeaşi materie şi centralizarea celor existente, cu acelaşi obiect de reglementare, de către o singură comisie specială, se va evita şi paralelismul legislativ. Cu privire la netemeinicia mai multor critici de neconstituţionalitate invocate de autorii sesizării, Biroul permanent al Senatului invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 828 din 13 decembrie 2017.

15. În concluzie, Biroul permanent al Senatului consideră că sesizarea trimisă Curţii Constituţionale este lipsită de temei în raport cu obiecţiile formulate şi solicită instanţei de contencios constituţional să o respingă.

16. Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a transmis punctul său de vedere prin Adresa nr. 2/4.796 din 17 mai 2018, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 3.746 din 17 mai 2018, în care susţine că hotărârea Parlamentului României supusă controlului de constituţionalitate nu contravine Legii fundamentale. Referitor la pretinsa încălcare a prevederilor art. 1 alin. (5) raportate la cele ale art. 64 din Constituţie, se arată că, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, comisiile parlamentare sunt definite ca organe interne de lucru ale Camerelor Parlamentului, a căror activitate are caracter pregătitor pentru a oferi forului deliberativ toate elementele necesare adoptării deciziei (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 48 din 25 iulie 1994 sau Decizia nr. 209 din 7 martie 2012). Astfel, natura juridică a rapoartelor sau avizelor adoptate de acestea este aceea a unui act preliminar, cu caracter de recomandare, adoptat în scopul de a sugera o anumită conduită, sub aspect decizional, plenului fiecărei Camere sau plenului reunit, după caz. Rapoartele şi avizele au caracter obligatoriu numai sub aspectul solicitării lor, nu şi din perspectiva soluţiilor pe care le propun, Senatul şi Camera Deputaţilor fiind singurele corpuri deliberative prin care Parlamentul îşi îndeplineşte atribuţiile constituţionale. Aşa fiind, Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind analizarea şi actualizarea cadrului normativ cu incidenţă în domeniul securităţii naţionale a fost constituită atât pentru analizarea cadrului normativ în vigoare şi centralizarea iniţiativelor legislative care au incidenţă în materia securităţii naţionale, cât şi pentru elaborarea unor propuneri de modificare, corelare şi sistematizare a textelor legislative care reglementează materia securităţii naţionale. Din această perspectivă, corelativ interpretării normei juridice contestate, observă că „din punct de vedere semantic, noţiunea de elaborare nu echivalează cu aceea de iniţiere, după cum afirmă autorii sesizării. Comisia specială nu are drept de iniţiativă legislativă, prin prisma prevederilor art. 74 din Constituţie şi a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 474 din 28 iunie 2016. Prin urmare, Comisia specială comună fie întocmeşte un raport asupra unui proiect de lege sau asupra unei propuneri legislative înaintate, iar deputaţii şi senatorii pot depune amendamente care sunt examinate de comisie, iar aceasta le poate admite ori respinge, după caz, fie concepe/redactează o iniţiativă legislativă care poate constitui obiectul unei noi propuneri legislative. Aşadar, noţiunea de elaborare a unor propuneri legislative are o sferă largă de cuprindere, modalitatea concretă de lucru a comisiei speciale comune urmând a fi stabilită de către membrii acesteia”.

17. Astfel, raţiuni legate de eficienţa şi eficacitatea demersului parlamentar în sensul elaborării unor propuneri legislative de o anumită complexitate, astfel cum prevede art. 8 alin. (1) din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, justifică decizia Parlamentului de a constitui o comisie parlamentară, precum cea instituită prin Hotărârea Parlamentului României nr. 19/2018. Se invocă în acest sens şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 828 din 13 decembrie 2017.

18. Referitor la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 61 din Constituţie, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor arată că elaborarea unei propuneri legislative de către comisia specială comună nu echivalează cu o eventuală obligaţie a Parlamentului de a o dezbate şi adopta în şedinţa comună a celor două Camere. Având în vedere dispoziţiile constituţionale, în niciun caz nu se poate aduce atingere regulilor referitoare la modalitatea de lucru a celor două Camere ale Parlamentului în plenul reunit al acestora (potrivit art. 65) ori în şedinţe separate (cu respectarea art. 75 privind ordinea de sesizare a Camerelor). Referitor la opinia autorilor sesizării potrivit căreia prin înfiinţarea comisiei speciale comune s-ar restrânge competenţa comisiilor permanente ale celor două Camere, se susţine că instanţa constituţională a constatat că o asemenea critică este vădit lipsită de fundament juridic, după cum reiese din considerentele Deciziei nr. 828 din 13 decembrie 2017 referitoare la sesizarea de neconstituţionalitate privind Hotărârea Parlamentului României nr. 95/2017 pentru modificarea Hotărârii Parlamentului României nr. 69/2017 privind constituirea Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei.

19. În ceea ce priveşte pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. e) din Hotărârea Parlamentului României nr. 19/2018 faţă de prevederile art. 74 alin. (1) şi (4) din Constituţie, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor observă că „orice comisie specială, spre deosebire de comisiile permanente, impune o procedură specială, distinctă de cea generală, având în vedere că înfiinţarea ei răspunde unei nevoi sociale însemnate care, în concret, îi justifică/fundamentează activitatea. Ca urmare, specificul competenţei sale face inutilă parcurgerea procedurii generale de avizare sau adoptare a unui raport. Din moment ce comisia specială întocmeşte un raport asupra unui proiect de lege sau asupra unei propuneri legislative, ar fi inutil ca o comisie permanentă să întocmească un al doilea raport, deoarece s-ar ajunge la crearea unei proceduri care ar dubla obligaţia iniţială de întocmire a raportului”.

20. Referitor la pretinsa neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 din Hotărârea Parlamentului României nr. 19/2018 prin raportare la prevederile art. 31 şi art. 68 din Constituţie, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor reţine că dreptul de a avea acces la informaţii de interes public este garantat prin lege şi constituie unul dintre principiile fundamentale ale relaţiilor dintre persoane şi autorităţile publice. Astfel, nicio prevedere a hotărârii criticate nu va putea fi interpretată în sensul limitării accesului la informaţiile de interes public sau al ignorării Constituţiei, a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, a pactelor şi a celorlalte tratate la care Remania este parte, referitoare la dreptul de a primi şi răspândi informaţii. Pe de altă parte, având în vedere măsurile legislative de amploare într-un domeniu de maximă importanţă, respectiv cel al securităţii naţionale, precum şi cel al protecţiei informaţiilor clasificate, inclusiv informaţii clasificate N.A.T.O., plenul comisiei, conform regulamentului propriu, hotărăşte condiţiile de acces al reprezentanţilor mass-media la lucrările comisiei. Prin urmare, interpretarea autorilor sesizării referitoare la îngrădirea exclusivă a accesului reprezentanţilor mass-media la lucrările comisiei nu se poate constitui într-un argument de neconstituţionalitate. În ceea ce priveşte invocarea prevederilor art. 68 din Constituţie, observă că acestea nu sunt incidente în controlul de constituţionalitate al prevederilor Hotărârii Parlamentului României nr. 19/2018, întrucât reglementează caracterul public al şedinţelor plenului celor două Camere, iar comisia instituită prin hotărârea contestată este organ de lucru al Parlamentului, formată dintr-un număr de 15 membri.

21. Având în vedere considerentele expuse, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor apreciază că sesizarea de neconstituţionalitate este neîntemeiată, astfel încât propune respingerea acesteia.

CURTEA,

examinând sesizările de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi

Senatului, rapoartele judecătorului-raportor, dispoziţiile Hotărârii Parlamentului României nr. 19 din 18 aprilie 2018 pentru constituirea Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind analizarea şi actualizarea cadrului normativ cu incidenţă în domeniul securităţii naţionale, precum şi prevederile Constituţiei, reţine următoarele:

22. Potrivit Adresei nr. 2/4.149 din 27 aprilie 2018, secretarul general al Camerei Deputaţilor a transmis Curţii Constituţionale sesizarea referitoare la neconstituţionalitatea dispoziţiilor Hotărârii Parlamentului României nr. 19/2018 pentru constituirea Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind analizarea şi actualizarea cadrului normativ cu incidenţă în domeniul securităţii naţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 341 din 19 aprilie 2018. Criticile de neconstituţionalitate vizează atât hotărârea Parlamentului României, în ansamblul său, cât şi dispoziţiile care reglementează atribuţiile comisiei speciale comune cuprinse în art. 1 lit. e) şi art. 3 din hotărâre. Dispoziţiile criticate punctual au următorul conţinut:

- Art. 1 lit. e): „Se constituie Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind analizarea şi actualizarea cadrului normativ cu incidenţă în domeniul securităţii naţionale, denumită în continuare Comisia, având următoarele obiective; [...]

e) Comisia poate avea rol de iniţiator al propunerilor legislative în domeniul securităţii naţionale, organizează dezbaterile asupra acestora şi întocmeşte rapoartele pe care le va înainta celor două Camere ale Parlamentului pentru dezbatere şi adoptare.”;

- Art. 3: „(1) Şedinţele Comisiei sunt, de regulă, publice.

(2) Condiţiile în care reprezentanţii mass-mediei au acces la lucrările Comisiei se stabilesc de plenul acesteia.”

23. Autorii sesizării susţin că hotărârea Parlamentului contravine art. 1 alin. (5), art. 31, art. 61, art. 64 alin. (4), art. 68 şi art. 74 alin. (1) şi (4) din Constituţie.

24. În vederea soluţionării prezentei sesizări, Curtea procedează, mai întâi, la verificarea admisibilităţii acesteia. Analiza îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a sesizării referitoare la hotărârea Parlamentului trebuie realizată prin raportare la art. 146 lit. I) din Constituţie şi art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia „Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului, a hotărârilor plenului Camerei Deputaţilor, a hotărârilor plenului Senatului şi a hotărârilor plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori.* Astfel, Curtea constată că actul juridic supus controlului este o hotărâre, care aparţine plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului, sesizarea fiind formulată de Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal, fiind semnată de liderul grupului parlamentar, astfel că sub acest aspect este întrunită condiţia titularului dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale.

25. În continuare, Curtea va analiza îndeplinirea în prezenta cauză a altor condiţii de admisibilitate a sesizării, care nu sunt stipulate explicit de lege, dar care reprezintă rezultatul interpretării textelor de lege, dat de Curte în jurisprudenţa sa anterioară. Sub acest aspect, o condiţie de admisibilitate a sesizărilor privind neconstituţionalitatea hotărârilor parlamentare o constituie relevanţa constituţională a obiectului respectivelor hotărâri. Curtea a constatat că pot fi supuse controlului de constituţionalitate numai hotărârile Parlamentului, adoptate după conferirea noii competenţe, hotărâri care afectează valori, reguli şi principii constituţionale sau, după caz, organizarea şi funcţionarea autorităţilor şi instituţiilor de rang constituţional (ase vedea deciziile nr. 53 şi nr. 54 din 25 ianuarie 2011, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2011, Decizia nr. 307 din 28 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 293 din 4 mai 2012, Decizia nr. 783 din 26 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 684 din 3 octombrie 2012). De asemenea, Curtea Constituţională a mai stabilit, în mod expres, că, pentru a fi admisibilă sesizarea de neconstituţionalitate, norma de referinţă trebuie să fie de rang constituţional pentru a se putea analiza dacă există vreo contradicţie între hotărârile menţionate la art. 27 din Legea nr. 47/1992, pe de o parte, şi exigenţele procedurale şi substanţiale impuse prin dispoziţiile Constituţiei, pe de altă parte. Aşadar, criticile trebuie să aibă o evidentă relevanţă constituţională, şi nu una legală ori regulamentară. Prin urmare, toate hotărârile plenului Camerei Deputaţilor, plenului Senatului şi plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului pot fi supuse controlului de constituţionalitate, dacă în susţinerea criticii de neconstituţionalitate sunt invocate dispoziţii cuprinse în Constituţie. Invocarea acestor dispoziţii nu trebuie să fie formală, ci efectivă (Decizia nr. 307 din 28 martie 2012, Decizia nr. 783 din 26 septembrie 2012 şi Decizia nr. 628 din 4 noiembrie 2014).

26. Pentru a se raporta la noţiunile menţionate în jurisprudenţa Curţii, respectiv valori, principii sau reguli constituţionale, având în vedere că, în speţă, critica de neconstituţionalitate a hotărârii vizează nemijlocit norme consacrate de Legea fundamentală, respectiv art. 1 alin. (5), art. 31, art. 61, art. 64 alin. (4), art. 68 şi art. 74 alin. (1) şi (4) din Constituţie, Curtea constată că sesizarea având ca obiect Hotărârea Parlamentului României nr. 19/2018 îndeplineşte condiţiile de admisibilitate.

27. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă să se pronunţe, în temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. I) din Constituţie şi ale art. 3 alin. (2), art. 10, art. 27 şi art. 28 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, asupra constituţionalităţii Hotărârii Parlamentului României nr. 19/2018.

28. Examinând criticile de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională reţine că, referitor la locul şi rolul comisiilor permanente ale Parlamentului, are o jurisprudenţă constantă în care statuează că acestea sunt organe interne de lucru ale Camerelor Parlamentului a căror activitate are caracter pregătitor pentru a oferi forului deliberativ toate elementele necesare adoptării deciziei (a se vedea Decizia nr. 48 din 17 mai 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 125 din 21 mai 1994). Comisiile se constituie dintr-un număr restrâns de deputaţi sau senatori, specializaţi pe un anumit domeniu, cu o componenţă şi o structură care respectă configuraţia politică a fiecărei Camere. Potrivit prevederilor art. 22 alin. (3) din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, „participarea deputaţilor şi senatorilor la şedinţa comună a comisiilor permanente sesizate în fond este obligatorie”. Dezbaterile specializate care au loc în cadrul şedinţelor comisiilor se finalizează cu întocmirea de rapoarte sau avize care au rolul de a pregăti şi facilita desfăşurarea lucrărilor Camerelor, respectiv a dezbaterilor care vor avea loc în plenul acestora. Necesitatea creării acestor organe de lucru a fost impusă de asigurarea eficienţei activităţii unui corp deliberativ numeros. Din această perspectivă, rolul comisiilor în activitatea parlamentară este unul foarte important, ele asigurând pregătirea deciziilor plenului în scopul exercitării prerogativelor ce decurg din dreptul de informare, dreptul de control sau dreptul de anchetă al Parlamentului (a se vedea Decizia nr. 209 din 7 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 22 martie 2012).

29. Dat fiind caracterul de organe de lucru interne al comisiilor parlamentare, natura juridică a rapoartelor sau avizelor adoptate de acestea este aceea a unui act preliminar, cu caracter de recomandare, adoptat în scopul de a sugera o anumită conduită, sub aspect decizional, plenului fiecărei Camere sau Camerelor reunite. Rapoartele şi avizele nu au caracter obligatoriu din perspectiva soluţiilor pe care la propun, Senatul şi Camera Deputaţilor fiind singurele corpuri deliberative prin care Parlamentul îşi îndeplineşte atribuţiile constituţionale. Acesta este motivul pentru care Curtea a concluzionat (a se vedea Decizia nr. 209 din 7 martie 2012, precitată) că „situaţia în care o comisie parlamentară, din diverse motive, nu-şi poate duce la îndeplinire activitatea, respectiv întocmirea unui raport sau a unui aviz, nu este de natură a împiedica plenul fiecărei Camere de a dezbate şi de a decide direct asupra problemelor care intră în atribuţiile sale. În fond, specificul activităţii unei Camere a Parlamentului este de a adopta o decizie colectivă, luată cu majoritatea voturilor, după o dezbatere publică. Orice altă concluzie ar echivala, pe de o parte, cu o supradimensionare a rolului comisiilor de lucru ale Parlamentului, prin atribuirea unor efecte mult sporite actelor pe care aceste organe de lucru le adoptă, împrejurare care excedează cadrului constituţional şi regulamentar în care acestea activează, şi, pe de altă parte, ar echivala cu o deturnare a rolului Parlamentului, în ansamblul său, ca organ reprezentativ suprem al poporului român, care beneficiază de o legitimitate originară, fiind exponentul intereselor întregii naţiuni. Or, aceste ipoteze sunt cu totul inacceptabile din perspectiva principiilor constituţionale pe care Curtea este chemată să le garanteze”.

30. În acest sens sunt şi cele statuate de Curtea Constituţională în Decizia nr. 48 din 17 mai 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 125 din 21 mai 1994.

Cu acel prilej, Curtea a reţinut că, potrivit poziţiei preeminente a Parlamentului „în sistemul autorităţilor publice ale României, el exercită prerogative de cea mai mare însemnătate pentru activitatea de stat, fiind, în întregul său, expresia suveranităţii naţionale rezultată din alegerile parlamentare. Între aceste prerogative, alături de cea privitoare la adoptarea legilor, este şi activitatea de control asupra executivului [...]. Desigur, Parlamentul nu poate desfăşura, în plenul său, asemenea activităţi de control, lipsindu-i suportul informaţional necesar pentru a-şi formula o opinie corectă asupra obiectului controlului. [...]

Acestui rol şi acestor finalităţi le sunt consacrate organizarea şi funcţionarea comisiilor parlamentare, privite şi definite ca organe de lucru ale Camerelor, care se înfiinţează cu scopul de a îndeplini însărcinările care le sunt încredinţate tocmai în vederea pregătirii lucrărilor lor.

Aşadar, elementele ce configurează conceptul de comisie parlamentară sunt caracterul pregătitor, prealabil, al lucrărilor lor, aspectul de organ intern al Camerelor destinat ca, prin activitatea lui, să poată oferi acestora toate elementele necesare luării unei decizii. Ele trebuie să dispună de toate condiţiile pentru a culege şi a oferi acele date necesare plenului unei Camere sau Parlamentului spre a-şi fonda, în mod optim, luarea unei decizii

Din acest considerent, organizarea şi funcţionarea lor sunt amănunţit reglementate, potrivit art. 61 alin. (1) din Constituţie [art. 64 alin (1) din Constituţia revizuită], prin regulamentul fiecărei Camere. Dispoziţiile constituţionale nu fac decât să exprime acest rol subordonat, pregătitor, al activităţii comisiilor, diferenţiat conform tipologiei lor, cuprinsă, de altfel, în prevederile art. 61 alin. (4) din Constituţie [art. 64 alin. (4) din Constituţia revizuită]: Fiecare Cameră îşi constituie comisii permanente şi poate institui comisii de anchetă sau alte comisii speciale. Camerele îşi pot constitui comisii comune.”

31. Principala critică de neconstituţionalitate, raportată la art. 1 alin. (5) coroborat cu art. 61, art. 64 alin. (4) şi art. 74 alin. (1) şi (4) din Constituţie, vizează lipsa de claritate a scopului pentru care a fost înfiinţată Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind analizarea şi actualizarea cadrului normativ cu incidenţă în domeniul securităţii naţionale prin raportare la obiectivele propuse, fapt ce generează impredictibilitate cu privire la procedura de legiferare pe care trebuie să o urmeze cele două Camere. Instituirea competenţei generale de examinare, modificare şi completare a tuturor actelor normative cu incidenţă asupra securităţii naţionale de către o singură comisie specială comună implică faptul că respectivele acte normative nu mai sunt avizate de către alte comisii permanente, cu încălcarea principiului bicameralismului, precum şi faptul că devine neclară chiar ordinea de sesizare a Camerelor în materia actelor normative cu incidenţă asupra domeniului securităţii naţionale.

32. Curtea constată că, potrivit art. 64 alin. (4) din Constituţie, „Fiecare Cameră îşi constituie comisii permanente şi poate institui comisii de anchetă sau alte comisii speciale. Camerele îşi pot constitui comisii comune”. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, Constituţia nu cuprinde o prevedere expresă sau implicită în sensul că se pot constitui comisii speciale comune numai pentru situaţiile în care Parlamentul lucrează în şedinţe comune, stabilind doar posibilitatea constituirii lor. O asemenea reglementare constituţională generală, raportată la funcţia de legiferare a Parlamentului, a avut în vedere criteriul coerenţei, completitudinii şi unităţii actului legislativ, şi nu pe cel al modului de lucru al Parlamentului în şedinţă comună sau separată. Este evident că o comisie specială comună îşi poate realiza mai eficient obiectivul propus printr-o conlucrare directă între deputaţi şi senatori materializată atât prin elaborarea unor propuneri proprii, cât şi prin reunirea proiectelor/propunerilor legislative aflate în diferite faze ale procedurii parlamentare. Mai mult, nu se ajunge la disiparea efortului parlamentar prin depunerea simultană sau succesivă a altor proiecte/propuneri legislative, care ar putea conţine prevederi paralele/antitetice, care, astfel, ar putea afecta unitatea efortului parlamentar de elaborare a unei propuneri legislative coerente, complete şi unitare în privinţa legii respective. De asemenea, Curtea reţine că, în vederea adoptării unui act normativ coerent şi fundamentat, din punct de vedere al organizării procedurii de lucru, Parlamentul trebuie să dea dovadă de supleţe şi flexibilitate, în limitele Constituţiei şi ale regulamentelor parlamentare. Prin urmare, raţiunile constituţionale ale consacrării comisiilor speciale comune sunt evidente, revenind Parlamentului decizia de oportunitate a constituirii acestora.

33. De asemenea, Curtea reţine că, întrucât criteriile de partajare a competenţelor celor două Camere, precum şi modalitatea de soluţionare a unor eventuale conflicte de competenţe sunt expres prevăzute în Legea fundamentală, fiecare Cameră a Parlamentului este obligată să aplice întocmai art. 75 din Constituţie (Decizia nr. 1.018 din 19 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 22 iulie 2010, Decizia nr. 747 din 4 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 922 din 11 decembrie 2015, paragrafele 31-33, sau Decizia nr. 619 din 11 octombrie 2016, paragraful 43, sau Decizia nr. 828 din 13 decembrie 2017, paragraful 54). Rezultă că propunerea legislativă astfel elaborată va urma dezbaterea şi adoptarea sa în şedinţă comună sau separată, cu luarea în considerare a prevederilor art. 65, 74 şi 75 din Constituţie. În consecinţă, rezultă că atribuţiile comisiei speciale comune nu se limitează la ipotezele în care Parlamentul lucrează în şedinţă comună. Din contră, astfel cum prevede şi art. 8 alin. (1) din Regulament, aceasta se constituie pentru avizarea unor acte normative complexe, pentru elaborarea unor propuneri legislative sau pentru alte scopuri precizate în hotărârile de constituire a respectivelor comisii, iar rezultatul activităţii sale urmează procedura prevăzută de Constituţie sau regulament, după caz Prin urmare, raţiuni ce ţin de eficienţa şi eficacitatea demersului parlamentar în sensul elaborării unor proiecte/propuneri legislative de o anumită complexitate, astfel cum prevede art. 8 alin. (1) din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, justifică decizia Parlamentului de a constitui o asemenea comisie parlamentară. Decizia constituirii unei comisii comune speciale, luată cu respectarea prevederilor constituţionale şi regulamentare, ţine de opţiunea exclusivă a Parlamentului, acesta având un drept propriu şi originar de apreciere în privinţa organizării activităţii sale. Oportunitatea luării unei astfel de decizii nu poate fi cenzurată de Curtea Constituţională, prin intermediul controlului de constituţionalitate, Parlamentul fiind suveran în a-şi stabili modul de organizare a activităţii sale.

34. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate raportate la art. 61 alin. (2) din Constituţie, Curtea reţine că, prin constituirea comisiei speciale comune, nu se încalcă principiul bicameralismului. Curtea, în jurisprudenţa sa, a constatat încălcarea principiului bicameralismului numai în situaţia în care cea de-a două Cameră a adus proiectului/propunerii legislative o configuraţie juridică nouă/distinctă faţă de cea votată în prima Cameră, de reflecţie [a se vedea, acest sens, Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 28 mai 2009, Decizia nr. 89 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 13 aprilie 2017, Decizia nr. 377 din 31 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 586 din 21 iulie 2017, sau Decizia nr. 534 din 12 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 593 din 25 iulie 2017]. Or, raportat la cauză, Curtea constată că elaborarea unei propuneri legislative de către comisia specială comună nu echivalează cu o eventuală obligaţie a Parlamentului de a o dezbate şi adopta într-o singură Cameră. Astfel cum s-a arătat, Codul de procedură penală, Codul penal şi legile din domeniul justiţiei se adoptă în şedinţe separate ale celor două Camere [bicameralism autentic] şi numai legile expres prevăzute de Constituţie se adoptă în şedinţă comună [bicameralism atenuat] (a se vedea Decizia nr. 828 din 13 decembrie 2017, paragraful 61).

35. Referitor la critica potrivit căreia prin înfiinţarea comisiei speciale comune se restrânge competenţa comisiilor permanente ale celor două Camere, Curtea a constatat că „o comisie specială, astfel cum ilustrează şi denumirea sa, impune o procedură specială, distinctă de cea generală, competenţa sa făcând inutilă parcurgerea procedurii generale de avizare sau adoptare a unui raport. Din moment ce comisia specială întocmeşte un raport asupra unui proiect/pro puneri legislative, este inutil ca o comisie permanentă să întocmească un al doilea raport deoarece s-ar ajunge la crearea unei proceduri care ar dubla obligaţia iniţială de întocmire a raportului. Astfel cum s-a arătat comisia specială comună nu are drept de iniţiativă legislativă, astfel că rolul ei este de a întocmi un raport asupra unui proiect/propuneri legislative care formează obiectul său de activitate, ceea ce înseamnă că ab initio competenţa comisiei permanente este exclusă din această procedură specială. Prin urmare, în această situaţie, biroul permanent al fiecărei Camere trebuie să aplice procedura specială, raportul asupra iniţiativei legislative trebuind, în mod firesc, să fie solicitat comisiei speciale comune. Astfel, în dezbaterea şi adoptarea raportului, oricare dintre membrii comisiei speciale comune, fie deputaţi, fie senatori, poate propune şi vota amendamente, indiferent că procedura se află în faţa Camerei Deputaţilor sau Senatului, iar prezentarea raportului în faţa Camerei de reflecţie sau decizionale urmând a fi realizată în aceleaşi condiţii. De asemenea, Curtea mai reţine că, odată constituită o asemenea comisie, ea trebuie înzestrată cu instrumente şi proceduri care să o facă funcţională şi eficientă. În caz contrar, ea s-ar comporta ca orice altă comisie permanentă, neputând, astfel, răspunde unei nevoi sociale însemnate care, de fapt, a stat la baza instituirii sale„ (a se vedea Decizia nr. 828 din 13 decembrie 2017, paragraful 62).

36. În ceea ce priveşte critica referitoare la dispoziţiile art. 1 lit. e) din Hotărârea Parlamentului României nr. 19 din 18 aprilie 2018, coroborate cu cele ale art. 4 alin. (2) din aceeaşi hotărâre, potrivit cărora hotărârile Comisiei se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi, ar rezulta că prin votul membrilor prezenţi se poate lua decizia de a împuternici comisia cu roiul de iniţiator de propuneri legislative, Curtea reţine că art. 8 alin. (1) din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului prevede că la nivelul Parlamentului se pot constitui comisii speciale pentru avizarea unor acte normative complexe, pentru elaborarea unor propuneri legislative sau pentru alte scopuri precizate în hotărârile de constituire a respectivelor comisii. Prin modul de formulare al art. 1 din Hotărârea Parlamentului României nr. 19/2018 reiese că aceasta a fost constituită pentru elaborarea propunerilor de modificare, corelare şi sistematizare a textelor legislative care reglementează materia securităţii naţionale. De principiu, elaborarea nu înseamnă ca însăşi Comisia specială să iniţieze proiectul/propunerea legislativă, pentru că aceasta nu are drept de iniţiativă legislativă [a se vedea art. 74 din Constituţie şi Decizia nr. 474 din 28 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 590 din 3 august 2016, paragraful 36, sau Decizia nr. 828 din 13 decembrie 2017, paragraful 50]. Prin urmare, Comisia specială comună fie întocmeşte un raport asupra unui proiect/unei propuneri legislative preexistent/e, iar deputaţii şi senatorii membri ai Comisiei depun amendamente care sunt admise/respinse, după caz, fie concepe o propunere legislativă care poate face obiectul unei iniţiative legislative ulterioare. Aşadar, rolul de iniţiator al propunerilor legislative în domeniul securităţii naţionale nu este unul de sine-stătător, ci este subsumat noţiunii de elaborare a unor propuneri legislative care are o sferă largă de cuprindere, modalitatea concretă de lucru a Comisiei speciale comune urmând a fi stabilită de membrii acesteia.

37. Analizând prevederile art. 74 alin. (1) din Constituţie, rezultă că titularii dreptului de iniţiativă legislativă sunt Guvernul, deputaţii, senatorii şi, cu îndeplinirea unor condiţii speciale, un număr de cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot. Normele constituţionale fiind de strictă interpretare, este evident că acest drept nu poate fi exercitat de nicio altă persoană/entitate. În aplicarea normei constituţionale, dispoziţiile art. 8 alin. (4) din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului prevăd că „Propunerile legislative elaborate de comisiile speciale se depun la cele două birouri permanente, sub semnătura majorităţii sau a tuturor membrilor comisiei. Cele două birouri permanente solicită, în cel mult 5 zile, avizul Consiliului Legislativ. Propunerile legislative elaborate de către o comisie specială nu mai sunt supuse analizei altor comisii”. Chiar dacă comisia este alcătuită din deputaţi şi senatori - parlamentari care, în virtutea rolului lor constituţional, au dreptul de iniţiativă legislativă, nu poate fi acceptată teza potrivit căreia dreptul la iniţiativă legislativă, propriu membrilor comisiei, priviţi ut singuli, se poate extinde asupra comisiei în sine, ca organ intern de lucru al Parlamentului, deoarece aceasta din urmă are o identitate proprie, distinctă de cea a membrilor săi parlamentari şi nu se regăseşte printre subiectele de drept enumerate expres şi limitativ la art. 74 alin. (1) din Legea fundamentală. Nici considerentul potrivit căruia lucrările unei comisii parlamentare au caracter pregătitor, fără a impune, deci, un vot sau o voinţă politică definitivă în faţa Parlamentului, nu poate constitui un argument valid care să extindă, în afara cadrului constituţional, sfera subiectelor de drept la iniţiativă legislativă.

38. Prin urmare, Curtea constată că dispoziţiile art. 1 lit. e) din Hotărârea Parlamentului României nr. 19 din 18 aprilie 2018 sunt neconstituţionale prin raportare la norma constituţională cuprinsă în art. 74 alin. (1).

39. În fine, în ceea ce priveşte neconstituţionalitatea prevederilor art. 3 din Hotărârea Parlamentului României nr. 19 din 18 aprilie 2018, raportată la dispoziţiile art. 68 şi art. 31 din Constituţia, Curtea reţine că alin. (1) al articolului criticat prevede regula potrivit căreia şedinţele comisiei sunt publice, iar alin. (2) al normei prevede competenţa plenului comisiei de a stabili condiţiile în care reprezentanţii mass-media au acces la lucrările comisiei.

40. Această dispoziţie normativă se regăseşte într-o redactare similară şi în Regulamentul Senatului [art. 62 alin. (3): „Biroul comisiei hotărăşte condiţiile şi limitele participării la şedinţele comisiei a unor persoane interesate, care au înaintat acesteia o cerere scrisă şi motivată, sau a personalului de specialitate al Senatului”, respectiv art. 64 alin. (1): „La şedinţele comisiilor pot asista reprezentanţii presei” şi alin. (2): „Comisia, cu majoritate de voturi, decide, în funcţie de ordinea de zi, asupra caracterului dezbaterilor7], în Regulamentul Camerei Deputaţilor [art. 54: „Şedinţele comisiilor Camerei Deputaţilor sunt publice, cu excepţia cazurilor în care plenul acestora prevede altfel. Lucrările comisiilor Camerei Deputaţilor pot fi transmise pe reţeaua internă de televiziune a Camerei Deputaţilor şi la posturile de radio şi televiziune], precum şi în Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului [art. 23 alin. (1): „Şedinţele comune ale comisiilor sunt publice, cu excepţia cazurilor în care plenul acestora decide altfel. Lucrările pot fi transmise sau difuzate de instituţiile mass-media, dacă acest lucru este aprobat de majoritatea parlamentarilor prezenţi].

41. Analizând dispoziţiile criticate, Curtea observă că norma cuprinsă în hotărârea Parlamentului nu are ca scop îngrădirea accesului reprezentanţilor mass-media la lucrările comisiei, ci, în acord cu prevederile regulamentelor celor două Camere, prevăd posibilitatea plenului comisiei de a stabili condiţiile în care reprezentanţii presei au acces la aceste lucrări. De altfel, chiar art. 5 al hotărârii dispune că „Detaliile privind organizarea şi funcţionarea Comisiei vor fi cuprinse într-un regulament propriu, înaintat spre aprobare Birourilor permanente reunite ale celor două Camere ale Parlamentului, în termen de 5 zile de la constituirea Comisiei”. Acest regulament va cuprinde condiţiile şi limitele participării la şedinţele comisiei a persoanelor interesate, inclusiv a celor care reprezintă instituţii de presă, în acord cu dreptul de acces la informaţii de interes public, garantat de art. 31 alin. (1) din Constituţie. Având în vedere că măsurile legislative aflate în procedură de legiferare privesc un domeniu de maximă importanţă, respectiv cel al securităţii naţionale, aflat în strânsă conexiune cu cel al protecţiei informaţiilor clasificate, şi ţinând cont de dispoziţiile art. 31 alin. (3) din Constituţie, potrivit cărora „Dreptul la informaţie nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecţie a tinerilor sau securitatea naţională “, plenul comisiei, conform regulamentului propriu aprobat în condiţiile anterior enunţate, poate hotărî limitarea accesului reprezentanţilor mass-mediei la acele lucrări ale comisiei în care se dezbat aspecte/elemente privind securitatea naţională, care necesită o protecţie specială din perspectiva diseminării lor în spaţiul public.

42. Prin urmare, Curtea apreciază că susţinerea autorilor sesizării, potrivit căreia posibilitatea îngrădirii, în anumite condiţii, a accesului reprezentanţilor mass-mediei la lucrările unui organ de lucru al Parlamentului echivalează cu negarea dreptului persoanei la informaţie, nu este fundamentată constituţional, critica cu un atare obiect urmând a fi respinsă ca neîntemeiată.

43. În ceea ce priveşte invocarea prevederilor art. 68 din Constituţie, având în vedere că acestea reglementează caracterul public al şedinţelor celor două Camere, în plenul lor, separat sau reunit, iar comisia instituită prin Hotărârea Parlamentului României nr. 19/2018 este un organ de lucru al Parlamentului, formată dintr-un număr limitat de membri, considerăm că norma constituţională nu este incidenţă în controlul de constituţionalitate având ca obiect reglementări aplicabile modului în care îşi desfăşoară activitatea o comisie parlamentară.

44. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. I) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) Ut. A.c), al art. 27 alin. (1) şi al art. 28 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Admite sesizarea de neconstituţionalitate formulată de Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal şi constată că dispoziţiile art. 1 lit. e) teza întâi din Hotărârea Parlamentului României nr. 19 din 18 aprilie 2018 pentru constituirea Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind analizarea şi actualizarea cadrului normativ cu incidenţă în domeniul securităţii naţionale sunt neconstituţionale.

2. Respinge, ca neîntemeiată, sesizarea de neconstituţionalitate şi constată că celelalte dispoziţii ale Hotărârii Parlamentului României nr. 19 din 18 aprilie 2018 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 6 iunie 2018.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent-şef,

Mihaela Senia Costinescu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 389

din 6 iunie 2018

referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2017 privind modificarea şi completarea Legii nr. 160/1998 pentru organizarea şi exercitarea profesiunii de medic veterinar

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent-şef

 

1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2017 privind modificarea şi completarea Legii nr. 160/1998 pentru organizarea şi exercitarea profesiunii de medic veterinar, obiecţie formulată de un număr de 62 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, în temeiul prevederilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.

2. Cu Adresa nr. 2/4.307 din 3 mai 2018, Secretarul general al Camerei Deputaţilor a trimis Curţii Constituţionale sesizarea formulată, care a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 3.291 din 3 mai 2018 şi constituie obiectul Dosarului nr. 642A/2018.

3. În motivarea sesizării de neconstituţionalitate autorii formulează critici de neconstituţionalitate intrinsecă referitoare la dispoziţiile articolului unic pct. 1, 2 şi 3 din Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2017 privind modificarea şi completarea Legii nr. 160/1998 pentru organizarea şi exercitarea profesiunii de medic veterinar, precum şi cu privire la lege, în ansamblul său

4. Analizând legile speciale care reglementează sectorial cele şapte profesii menţionate în Directiva 2005/36/CE, autorii obiecţiei observă că acestea prevăd că, pentru a exercita profesia, profesionistul trebuie să fie membru al organismului profesional respectiv. În vederea transpunerii Directivei 2013/55/CE, Guvernul şi Parlamentul României au modificat şi completat legile speciale pentru profesiile reglementate, fără să modifice sau să elimine însă prevederea prin care, pentru a-şi exercita profesia, profesioniştii trebuie să facă parte din organismul profesional în cauză, singura excepţie fiind legea care reglementează profesia de medic veterinar. Parlamentul României a propus înlocuirea prevederilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 160/1998, cu textul care prevede obligativitatea suspendării calităţii de membru al Colegiului Medicilor Veterinari, în cazul medicilor veterinari care sunt funcţionari publici. Prin

această modificare legislativă, practic profesia de medic veterinar este dereglementată, iar consecinţele vor fi extrem de grave în ceea ce priveşte exercitarea profesiei, dar mai ales în ceea ce priveşte libertatea de mişcare şi de stabilire a medicilor veterinari în ţările membre ale Uniunii Europene. Dacă medicul veterinar funcţionar public este suspendat din Colegiul Medicilor Veterinari, pe durata suspendării calităţii de membru este suspendat şi dreptul de liberă practică medicală veterinară, precum şi dreptul de a utiliza parafa. Or, restrângerea unor drepturi şi libertăţi, printre care dreptul la asociere şi dreptul la muncă, prevăzute de art. 9, art. 40 alin. (1) şi art. 41 din Constituţie, este posibilă doar în condiţiile stipulate de art. 53 din Constituţie, tar speţa de faţă nu se încadrează în niciuna dintre condiţiile stipulate de norma constituţională. De asemenea, sunt încălcate şi dispoziţiile art. 148 alin. (2) din Constituţie, prin aceea că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2017 nu respectă legislaţia europeană din domeniu, iar textul nu este pus în acord cu Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din 1 martie 2018. pronunţată în Cauza 297/16.

5. În ceea ce priveşte eliminarea competenţei exclusive a medicului veterinar referitoare la comercializarea cu amănuntul şi utilizarea produselor medicinale veterinare, autorii sesizării susţin că, prin modificarea art. 4 lit. i) din Legea nr. 160/1998, se încalcă prevederile art. 15 din Directiva 2006/123/CE, coroborată cu Directiva 2005/36/CE, întrucât aceste activităţi sunt rezervate profesiei de medic veterinar, Totodată, nu sunt respectate nici prevederile art. 168 alin. (1) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. Eliminarea din textul legii a dreptului exclusiv al medicului veterinar de a comercializa cu amănuntul şi de a utiliza medicamentele veterinare, dă posibilitatea oricărei persoane care nu este calificată în domeniul medical veterinar să efectueze astfel de activităţi, punând în pericol sănătatea publică. În acest context, trebuie subliniat că eliminarea calităţii de asociat majoritar a unui medic veterinar, din acţionariatul farmaciilor şi punctelor farmaceutice veterinare, va da posibilitatea oricărei persoane, indiferent de pregătire, să înfiinţeze astfel de unităţi, iar obiectivul principal va fi efectiv comerţul. Prin urmare, numărul farmaciilor şi al punctelor farmaceutice veterinare va creşte exponenţial, lucru care va face imposibil controlul circulaţiei medicamentului veterinar în România. Tot astfel, va creşte posibilitatea comercializării produselor medicinale fără prescripţie medicală veterinară, crescând şi riscurile pentru sănătatea publică şi mediul înconjurător.

6. Noua reglementare „dă posibilitatea ca personalul cu studii medii (tehnician/asistent veterinar) să utilizeze şi să administreze produsele medicinale din categoria stupefiante şi psihotrope, în condiţiile în care, conform Legii nr. 339/2005 şi normelor de aplicare ale acesteia, doar medicul veterinar are dreptul de a prescrie, utiliza şi administra astfel de produse. Ţinerea la zi a registrului de evidenţă al substanţelor stupefiante şi psihotrope este sub responsabilitatea şi semnătura medicului veterinar. Medicul veterinar consemnează în registrul zilnic substanţa utilizată, cantitatea etc. Astfel, se încalcă Directiva 36/2005, deoarece singura profesie, care are competenţe dobândite prin curricula obligatorie să utilizeze produsele medicinale veterinare la animale, este cea de medic veterinar. Activitatea medicilor veterinari este una rezervată prin Directiva 2005/36/CE privind recunoaşterea calificărilor profesionale şi Directiva 2006/123/CE privind serviciile în cadrul pieţei interne”.

7. În concluzie, autorii obiecţiei de neconstituţionalitate solicită admiterea criticilor şi constatarea neconstituţionalităţii Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2017 privind modificarea şi completarea Legii nr. 160/1998 pentru organizarea şi exercitarea profesiunii de medic veterinar, în ansamblul ei, cât şi a prevederilor articolului unic pct. 1, 2 şi 3 din lege, În special.

8. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a comunica punctul lor de vedere.

9. Preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis, cu Adresa nr. 2/5.069/23 mai 2018, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 3.986 din 23 mai 2018, punctul său de vedere cu privire la sesizarea ce face obiectul Dosarului Curţii nr. 642A/2018.

10. Cu privire la obiecţiile de neconstituţionalitate, Preşedintele Camerei Deputaţilor susţine că acestea „se fundamentează pe eronate interpretări ale unor prevederi constituţionale, motivele expuse de autorii sesizării fiind, fără putinţă de tăgadă în dezacord cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Arată că, „după ce fac un întreg istoric al cursului urmat de actul normativ şi al evoluţiei legislaţiei în materia medicinii veterinare, uitând însă să amintească şi de ultima decizie a Curţii Constituţionale cu privire la acelaşi proiect de lege, respectiv Decizia nr. 51 din 1 februarie 2018 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2017 privind modificarea şi completarea Legii nr. 160/1998 pentru organizarea şi exercitarea profesiunii de medic veterinar, autorii sesizării caută să găsească noi motive de neconstituţionalitate pe care, se pare, nu le-au observat la data primei sesizări”.

11. În ceea ce priveşte critica referitoare la suspendarea calităţii de membru al Colegiului Medicilor Veterinari, pe perioada exercitării unei funcţii publice, Preşedintele Camerei Deputaţilor arată că „modificarea este foarte clar motivată de necesitatea asigurării corelării prevederilor Legii nr. 160/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu cele aplicabile în materia funcţiei publice, având în vedere că, pentru medicii veterinari care ocupă sau vor ocupa funcţii publice, sunt aplicabile, pe perioada ocupării funcţiei publice, dispoziţiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi dispoziţiile altor acte normative subsecvente.

12. Astfel cum a fost subliniat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, prin Adresa nr. 5.276/10.02.2016, înregistrată la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor cu nr. 4.899/15.02.2016, având în vedere atribuţiile Colegiului Medicilor Veterinari, acesta nu poate fi încadrat în accepţiunea organizaţiilor profesionale sau a altor organizaţii având ca scop protejarea intereselor profesionale menţionate de prevederile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Aceste prevederi se referă la organizaţii cu caracter sindical, care reprezintă şi promovează interesele funcţionarilor publici în raport cu instituţia angajatoare, Colegiul Medicilor Veterinari reprezentând un organism de evidenţă şi gestiune a medicilor veterinari care exercită o profesie liberală. Pe cale de consecinţă, în situaţia în care un medic veterinar înscris în Colegiul Medicilor Veterinari este numit într-o funcţie publică, acestuia este firesc să i se suspende calitatea de membru din Colegiul Medicilor Veterinari cu toate drepturile şi obligaţiile ce decurg de aici. [...] Suspendarea calităţii de membru al Colegiului Medicilor Veterinari, deci a exercitării profesiei de medic veterinar, are scopul de a preîntâmpina starea de incompatibilitate cu funcţia publică dobândită şi constituie o măsură care întregeşte statutul juridic al medicului veterinar, statut care a constituit obiectul modificărilor operate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2017”.

13. În ceea ce priveşte afirmaţia autorilor sesizării referitoare la încălcarea art. 34 alin. (1) şi (2) şi a art. 35 din Constituţie, întrucât Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2017 nu garantează dreptul la ocrotirea sănătăţii, nu asigură sănătatea publică a cetăţenilor şi nu asigură dreptul la un mediu înconjurător sănătos, Preşedintele Camerei Deputaţilor susţine că scopul urmărit prin promovarea ordonanţei este tocmai protejarea acestor drepturi. „Prin aceasta se asigură atât controlul asupra produselor medicinale veterinare, produselor biologice, stupefiante, psihotrope şi injectabile şi se elimină interpretările abuzive privind crearea unor drepturi exclusive în favoarea medicului veterinar de liberă practică, în înfiinţarea şi deţinerea unităţilor farmaceutice veterinare, în eliberarea şi utilizarea produselor mai sus menţionate. De altfel, dacă ar fi ţinut cont de paragrafele 63-72 din Decizia nr. 51 din 1 februarie 2018 a Curţii Constituţionale, autorii s-ar fi putut abţine în a contesta autoritatea unui lucru deja judecat”.

14. Având în vedere considerentele expuse. Preşedintele Camerei Deputaţilor consideră obiecţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată şi propune respingerea acesteia ca atare.

15. Preşedintele Senatului şi Guvernul nu au comunicat punctul lor de vedere cu privire la obiecţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctul de vedere al Preşedintelui Camerei Deputaţilor, raportul judecătorului-raportor, dispoziţiile Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, precum şi prevederile Constituţiei, reţine următoarele:

16. Actul de sesizare în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 642A/2018 are ca obiect al criticilor de neconstituţionalitate dispoziţiile art. unic pct. 1, 2 şi 3 din Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2017 privind modificarea şi completarea Legii nr. 160/1998 pentru organizarea şi exercitarea profesiunii de medic veterinar, precum şi legea, în ansamblul său.

17. Autorii sesizării susţin că dispoziţiile criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 9, art. 34 alin. (1) şi (2), art. 35, art. 40 alin. (1), art. 41 alin. (1) şi ale art. 53.

18. În vederea soluţionării prezentei sesizări, Curtea procedează, mai întâi, la verificarea admisibilităţii acesteia. Analiza îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a sesizării trebuie realizată prin raportare la art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia „Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora, la sesizarea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a Guvernului, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Avocatului Poporului, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori.” Astfel, se constată că actul supus controlului de constituţionalitate este o lege adoptată de Parlamentul României, sesizarea fiind formulată de un număr de 55 de deputaţi aparţinând grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, subiect de drept care întruneşte, potrivit dispoziţiilor legale, calitatea de titular al sesizării Curţii Constituţionale cu obiecţia de neconstituţionalitate,

19. Analiza îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a sesizării trebuie realizată şi prin raportare la art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia „în vederea exercitării dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, cu 5 zile înainte de a fi trimisă spre promulgare, legea se comunică Guvernului, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi Avocatului Poporului şi se depune la secretarul general al Camerei Deputaţilor şi la cel al Senatului, în căzui în care legea a fost adoptată cu procedură de urgenţă, termenul este de două zile”.

20. Cu privire la legea supusă controlului de constituţionalitate, Curtea reţine că proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2017, a fost depus la Senatul României, în calitate de primă Cameră sesizată, la data de 10 octombrie 2017, ulterior primirii Avizului Consiliului Legislativ (adoptat la data de 25 septembrie 2017), prin care această autoritate a avizat favorabil iniţiativa, cu unele observaţii şi propuneri punctuale. Biroul Permanent al Senatului a aprobat dezbaterea iniţiativei legislative în procedură de urgenţă.

21. La data de 7 noiembrie 2017, proiectul de lege a fost aprobat, cu modificări şi completări, de Senat, şi înaintat, ulterior, spre Camera decizională. La data de 13 decembrie 2017, Camera Deputaţilor, în temeiul art. 75 şi art. 76 alin. (2) din Constituţie, a adoptat, cu modificări şi completări, legea şi a trimis-o spre promulgare Preşedintelui României în data de 20 decembrie 2017.

22. Prin urmare, întrucât legea a fost adoptată în procedură de urgenţă, în speţă, este aplicabil art. 15 alin. (2) teza a două din Legea nr. 47/1992 referitor la termenul de 2 zile. Legea a fost depusă la Secretarul general al Camerei Deputaţilor şi la cel al Senatului la data de 18 decembrie 2017 şi trimisă spre promulgare la data de 20 decembrie 2017. La data de 20 decembrie 2017, un număr de 55 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal a formulat o obiecţie de neconstituţionalitate, care a constituit obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.942A/2017. Obiecţia de neconstituţionalitate a fost soluţionată prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 51 din 1 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 157 din 20 februarie 2018. Prin decizia pronunţată de Curte au fost respinse criticile şi s-a constatat constituţionalitatea dispoziţiilor Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2017 privind modificarea şi completarea Legii nr. 160/1998 pentru organizarea şi exercitarea profesiunii de medic veterinar. În temeiul art. 77 alin. (3) din Constituţie, prin Adresa nr. 1.192 din 15 februarie 2018, Curtea Constituţională a transmis Preşedintelui României decizia menţionată, de la data primirii acesteia începând să curgă termenul de promulgare de 10 zile. În interiorul acestui termen, la data de 20 februarie 2018, Preşedintele României a formulat, în temeiul art. 77 alin. (2) din Constituţie, cerere de reexaminare a legii pe care a trimis-o Parlamentului.

23. La data de 20 martie 2018, plenul Senatului a respins cererea de reexaminare, a adoptat Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2017, pe care a înaintat-o Camerei Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională. La data de 25 aprilie 2018, Camera Deputaţilor a respins cererea de reexaminare şi a adoptat legea într-o formă identică faţă de cea adoptată în procedura iniţială.

24. Ulterior, în data de 2 mai 2018, legea a fost depusă la secretarii generali ai celor două Camere. În vederea exercitării dreptului de sesizare asupra constituţionalităţii actului normativ, iar în data de 4 mai 2018, legea a fost trimisă spre promulgare Preşedintelui României. În data de 7 mai 2018, un număr de 62 de deputaţi, aparţinând grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal a formulat o nouă sesizare de neconstituţionalitate, care constituie obiectul prezentei cauze. Prin urmare, varianta redacţională a legii supusă controlului de constituţionalitate, prin prezenta cerere, este identică cu forma supusă controlului de constituţionalitate în urma căruia a fost pronunţată Decizia Curţii Constituţionale nr. 51 din 1 februarie 2018.

25. În acest context factual, Curtea va analiza problema admisibilităţii prezentei sesizări. Astfel, pornind de la jurisprudenţa sa constantă, potrivit căreia termenele instituite de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 au un caracter de protecţie pentru titularii dreptului de sesizare a instanţei constituţionale, neexistând nicio sancţiune dacă aceştia sesizează instanţa constituţională după expirarea acestora, cu condiţia ca legea să nu fi fost promulgată în prealabil de Preşedintele României, în termenele constituţionale de 20 de zile, respectiv 10 zile, după caz, Curtea apreciază că, în ipoteza întreruperii termenului de promulgare, admisibilitatea sesizării nu poate fi raportată decât la termenele stabilite de lege şi de Constituţie, iar nu la lipsa decretului de promulgare. Cu alte cuvinte, după expirarea termenului de 5 zile sau 2 zile, după caz, şi a termenului de 20 de zile sau de 10 zile, după caz, în care legea ar fi fost promulgată în lipsa cauzei de întrerupere a procedurii de promulgare (sesizarea anterioară a instanţei constituţionale), titularii dreptului de a sesiza instanţa constituţională pierd acest drept, cu consecinţa că obiecţiile de neconstituţionalitate formulate peste aceste termene vor fi respinse ca inadmisibile. Un nou drept de a sesiza Curtea se naşte după reexaminarea legii în Parlament, în cazul în care în urma efectuării controlului s-a constatat neconstituţionalitatea legii criticate. Într-o atare ipoteză devin incidente dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, coroborate, de această dată, cu dispoziţiile art. 77 alin. (3) din Constituţie, care prevăd termenul de promulgare de 10 zile, aplicabil în ipoteza legii adoptate de Parlament, după reexaminare.

26. Potrivit jurisprudenţei recente şi constante a Curţii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 67 din 21 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 223 din 13 martie 2018, Decizia nr. 299 din 3 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 408 din 14 mai 2018, sau Decizia nr. 334 din 10 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 31 mai 2018), „o interpretare contrară, bazată pe ideea că nu există un termen-limită pentru sesizarea instanţei de contencios constituţional, ar conduce la concluzia că formularea unei sesizări de neconstituţionalitate, ce determină întreruperea termenului de promulgare, creează o situaţie în care, subiectele de drept prevăzute de art. 146 lit. a) din Constituţie pot sesiza sine die instanţa constituţională, lipsind de efecte juridice dispoziţiile legale şi constituţionale referitoare la termenele de exercitare a drepturilor procesuale în faţa acesteia. S-ar putea ajunge la situaţia în care titularii dreptului de sezină ar formula alternativ şi succesiv, pe motive identice sau diferite, un număr nelimitat de obiecţii de neconstituţionalitate cu privire la o anumită lege, împrejurare care ar prelungi nepermis procedura legislativă, blocând indirect finalizarea acestei proceduri şi, deci, intrarea în vigoare a actului adoptat de Parlament. Or, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, instituirea prin lege a unor termene nu are ca scop decât disciplinarea raporturilor juridice născute între părţi şi preîntâmpinarea unei conduite abuzive, şicanatorii, a titularilor dreptului pentru care se instituie obligaţia respectării acestor termene. Prin urmare, odată reglementate termenele procedurale şi substanţiale care vizează raporturile constituţionale dintre autorităţile publice, termene care au ca finalitate stabilirea unei rigori în derularea procedurii legislative, respectarea acestora se impune cu forţă egală tuturor subiectelor de drept aflate în ipoteza art. 146 lit. a) din Constituţie, care sunt obligate deopotrivă să se încadreze în prescripţia legală dacă apreciază că sunt temeiuri pentru sesizarea Curţii Constituţionale”.

27. Mai mult, Curtea a constatat că, „pentru a avea caracter legitim, exercitarea drepturilor legale şi constituţionale trebuie să se realizeze, în acord cu prevederile art. 57 din Constituţie, cu bună-credinţă, fără să încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi. Cu alte cuvinte, numai exercitarea dreptului cu bună-credinţă, în interiorul termenelor instituite de legiuitorul constituant sau ordinar, are caracter legitim şi se bucură de protecţia oferită de lege şi Constituţie”.

28. În concluzie, prin Decizia nr. 67 din 21 februarie 2018, paragraful 70, Curtea a statuat că o sesizare a Curţii Constituţionale: (i) va fi întotdeauna admisibilă dacă se realizează în interiorul termenelor legale de 5 zile, respectiv 2 zile, prevăzute de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, (ii) va fi admisibilă după depăşirea termenului legal prevăzut de Legea nr. 47/1992, în interiorul termenelor de promulgare de 20 de zile, respectiv 10 zile, prevăzute de art. 77 alin. (1) şi alin. (3) din Constituţie, însă condiţionat de nepromulgarea legii, (iii) va fi admisibilă în ipoteza întreruperii termenului de promulgare, ca urmare a formulării în prealabil a unei alte sesizări de neconstituţionalitate, doar dacă s-a realizat în interiorul termenului de promulgare de 20 de zile, respectiv de 10 zile, pe care titularul sesizării l-ar fi avut la dispoziţie ipotetic, dacă nu ar fi intervenit cazul de întrerupere a procedurii promulgării. Dimpotrivă, dacă nu sunt întrunite condiţiile cu privire la termenele stabilite de lege şi de Constituţie, sesizarea Curţii va fi respinsă ca inadmisibilă.

29. În cauza dedusă judecăţii, Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2017 a fost supusă controlului de constituţionalitate, în termenele legale şi constituţionale menţionate mai sus, soluţionat printr-o decizie de respingere a criticilor de neconstituţionalitate. Potrivit procedurii constituţionale, această lege a fost trimisă la promulgare Preşedintelui României, care a declanşat procedura de reexaminare a legii, în temeiul art. 77 alin. (2) din Constituţie. După parcurgerea acestei proceduri, Parlamentul a respins cererea de reexaminare şi a adoptat legea, cu un conţinut identic.

30. Având în vedere considerentele deciziei antereferite, Curtea constată că formularea obiecţiei de neconstituţionalitate, în prezenta cauză, se încadrează în ipoteza a două din paragraful 70 al Deciziei nr. 67 din 21 februarie 2018, referitoare la termenul de 10 zile de promulgare, conform art. 77 alin. (3) din Constituţie.

31. Analizând procedura parcursă de lege până în acest moment, sub aspectul termenelor de exercitare a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, reţinem că acestea au început să curgă începând cu data la care legea a fost depusă la secretarii generali ai Camerelor Parlamentului, în vederea exercitării acestui drept (18 decembrie 2017 - forma iniţială a legii, respectiv 2 mai 2018 - aceeaşi formă adoptată în urma reexaminării) şi s-au împlinit la data la care ar fi expirat termenul de promulgare de 20 de zile sau de 10 zile, după caz, prevăzut de art. 77 alin. (1), respectiv de art. 77 alin. (3) din Constituţie, care a fost întrerupt ca urmare a formulării în prealabil a sesizării de neconstituţionalitate, respectiv a cererii de reexaminare. Cu alte cuvinte, termenul de exercitare a dreptului de sesizarea Curţii Constituţionale începe întotdeauna să curgă imediat după finalizarea procedurii de adoptare a legii în Parlament şi este acelaşi pentru toate subiectele de drept care, potrivit Constituţiei, au îndrituirea de a învesti Curtea cu efectuarea controlului de constituţionalitate.

32. Având în vedere că, în cauza de faţă, sesizarea a fost înregistrată pe rolul Curţii Constituţionale în data de 7 mai 2018, deci în interiorul termenului de 10 de zile, care a început să curgă din 2 mai 2018, dată la care legea a fost depusă la secretarii generali ai Camerelor Parlamentului în vederea exercitării acestui drept, s-ar putea trage concluzia că prezenta sesizare întruneşte condiţiile prevăzute de lege şi Constituţie, privind termenele instituite de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, coroborat cu art. 77 alin. (3) din Constituţie. Însă, ţinând seama că legea adoptată în urma reexaminării solicitate de Preşedintele României are un conţinut identic cu legea adoptată iniţial de Parlament, constatăm că obiecţia de neconstituţionalitate nu îndeplineşte o condiţie de admisibilitate, şi anume aceea că, din perspectiva unor critici de neconstituţionalitate intrinsecă, numai o lege care a suportat modificări în urma parcurgerii procedurii parlamentare, ca urmare a admiterii totale sau parţiale a cererii de reexaminare, poate face obiectul unui nou control de constituţionalitate fi numai în limitele modificărilor ce au fost aduse legii în procesul de reexaminare. Aceeaşi concluzie a fost consacrata şi prin Decizia nr. 250 din 19 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 378 din 3 mai 2018, deciziile nr. 251 şi nr. 252 din 19 aprilie 2018, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 384 din 4 mai 2018, respectiv nr. 399 din 9 mai 2018, Decizia nr. 299 din 3 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 408 din 14 mai 2018, sau Decizia nr. 334 din 10 mai 2018*), încă nepublicată. În cuprinsul acestora, Curtea a statuat că, prin formularea unei sesizări privind neconstituţionalitatea unei legi adoptate de Parlament în procedura reexaminării, nu pot fi exprimate critici de neconstituţionalitate noi cu privire la texte care nu au fost avute în vedere în procesul reexaminării. Astfel, în mod explicit, în Decizia nr. 334 din 10 mai 2018, paragraful 32, Curtea a statuat că, „indiferent că o cerere de reexaminare a fost admisă/admisă în parte/respinsă, pot forma obiectul controlului a priori de constituţionalitate numai dispoziţiile legale supuse unor intervenţii legislative în procedura de reexaminare, precum şi procedura de adoptare a legii în urma cererii de reexaminare, cu titlu exemplificativ, reţinându-se cvorumul de şedinţă, majoritatea de vot sau ordinea de sesizare a Camerelor Parlamentului. În măsura în care titularii dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale prevăzuţi la art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie formulează o obiecţie de neconstituţionalitate fără a contesta diferenţa specifică dintre varianta redacţională a legii reexaminate şi cea iniţială a legii, Curtea urmează să constate inadmisibilitatea acesteia”.

33. Curtea constată că cererea de reexaminare a fost respinsă de Parlament, astfel că obiecţia de neconstituţionalitate, formulată în interiorul termenului de 10 zile, prevăzut de art. 77 alin. (3) din Constituţie, nu mai poate viza critici de neconstituţionalitate intrinsecă, ci doar critici de neconstituţionalitate extrinsecă cu privire la procedura de adoptare a legii. Or, analizând criticilor formulate în cauza de faţă, reţinem că acestea vizează exclusiv pretinsa neconstituţionalitate intrinsecă a legii: atât aspecte cu privire la care Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 51 din 1 februarie 2018, în sensul constatării conformităţii lor cu Legea fundamentală, critici pe care autorii obiecţiei le reiterează, cât şi aspecte a căror constituţionalitate nu a fost contestată prin intermediul obiecţiei de neconstituţionalitate formulate în termenele prevăzute de lege şi Constituţie, şi pe care autorii sesizării înţeleg să le supună controlului Curţii în prezenta cauză. Prin urmare, întrucât toate criticile formulate în prezenta cauză vizează conţinutul normativ al unor dispoziţii ale legii în forma adoptată iniţial de Parlament şi menţinută în urma parcurgerii procedurii de reexaminare, pentru care termenul de exercitare a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale a început să curgă din data de 18 decembrie 2017, fiind epuizat la data prezentei sesizări, Curtea constată că instanţa constituţională nu este îndrituită să efectueze un astfel de control, fiind depăşit stadiul procedural în care ar fi putut fi formulate critici de neconstituţionalitate.

34. În considerarea argumentelor expuse, care vizează atât regularitatea sesizării sale, cât şi sfera sa de competenţă, Curtea urmează a constata că nu a fost legal sesizată, drept pentru care va respinge ca inadmisibilă obiecţia de neconstituţionalitate.

35. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi**),

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, obiecţia de neconstituţionalitate privind neconstituţionalitatea dispoziţiilor Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2017 privind modificarea şi completarea Legii nr. 160/1998 pentru organizarea şi exercitarea profesiunii de medic veterinar, obiecţie formulată de un număr de 62 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 6 iunie 2018.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent-şef,

Mihaela Senia Costinescu


*) Decizia Curţii Constituţionale nr. 334 din 10 mai 2018 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 31 mai 2018.

**) A se vedea opinia separată formulată cu privire la Decizia nr. 334 din 10 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 31 mai 2018.

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL SĂNĂTĂŢII

 

ORDIN

pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului sănătăţii nr. 447/2015 privind aprobarea modului de administrare, finanţare şi implementare a acţiunilor prioritare pentru monitorizarea, tratamentul şi îngrijirea pacienţilor critici din secţiile ATI adulţi/copii şi terapie nou-născuţi

 

Văzând Referatul de aprobare nr. SP 7.074 din 22.06.2018 al Serviciului medicină de urgenţă din cadrul Ministerului Sănătăţii,

având în vedere prevederile art. 100 alin. (5) şi (6) şi art. 368 lit. e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul sănătăţii emite următorul ordin:

Art. I. - Ordinul ministrului sănătăţii nr. 447/2015 privind aprobarea modului de administrare, finanţare şi implementare a acţiunilor prioritare pentru monitorizarea, tratamentul şi îngrijirea pacienţilor critici din secţiile ATI adulţi/copii şi terapie nou-născuţi, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 245 şi 245 bis din 9 aprilie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 1, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(4) AP-ATI sunt elaborate, derulate şi finanţate de către Ministerul Sănătăţii şi se implementează prin unităţi sanitare aflate sub coordonarea Ministerul Sănătăţii, care au în structură secţii/compartimente ATI adulţi/copii şi terapie intensivă nou-născuţi şi care asigură tratament definitiv în specialităţile de profil.”

2. La articolul 15, după litera h) se introduce o nouă literă, litera i), cu următorul cuprins:

,,i) întocmeşte lista de inventariere a materiilor prime şi materialelor, având astfel o gestiune permanentă a stocurilor necesare pentru buna funcţionare a programului AP-ATI pe o perioadă de cel puţin 30 de zile”.

3. La articolul 20 punctul 1), după litera p) se introduce o nouă literă, litera q), cu următorul cuprins:

,,q) vaccin antivirus sinciţial respirator”.

4. La articolul 21, literele i) şi m) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

,,i) insuficienţă respiratorie acută ce necesită ventilaţie mecanică invazivă, noninvazivă sau administrare de oxid nitric la pacientul adult, pediatric şi neonatal;

.........................................................................................................

m) prematuri cu nevoi critice (vârstă gestaţională sub 32 săptămâni şi greutate la naştere sub 1.500 g);”.

5. La articolul 21 litera p), după punctul (iii) se introduc două noi puncte, punctele (iv) şi (v), cu următorul cuprins:

,,(iv) asfixie perinatală;

(v) encefalopatia hipoxic-ischemică std. II-III”.

6. La articolul 21 litera r), după punctul (iii) se introduc două noi puncte, punctele (iv) şi (v), cu următorul cuprins:

„(iv) miopatii;

(v) boli metabolice rare.”

7. La articolul 21, după litera r) se introduc două noi litere, literele s) şi t), cu următorul cuprins:

,,s) enterocolita ulcero-necrotică;

t) icter neonatal ce necesită exsangvinotransfuzie.”

8. La articolul 24 litera a), după punctul 105 se introduc două noi puncte, punctele 106 şi 107, cu următorul cuprins:

„106. Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie şi TBC Osteoarticular «Foişor»;

107. Spitalul Municipal «Dr. Aurel Tulbure» Făgăraş.”

Art. II. - Direcţiile de specialitate din Ministerul Sănătăţii, direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti şi unităţile sanitare care derulează acţiunile prioritare pentru monitorizarea, tratamentul şi îngrijirea pacienţilor critici din secţiile ATI vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. III. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

p. Ministrul sănătăţii,

Dan Dumitrescu,

secretar de stat

 

Bucureşti, 25 iunie 2018.

Nr. 810.

MINISTERUL SĂNĂTĂŢII

 

ORDIN

pentru completarea Ordinului ministrului sănătăţii nr. 446/2015 privind aprobarea modului de administrare, finanţare şi implementare a acţiunilor prioritare pentru tratamentul pacienţilor critici cu leziuni traumatice acute

 

Văzând Referatul de aprobare nr. SP 7.075 din 22.06.2018 al Serviciului medicină de urgenţă, din cadrul Ministerului Sănătăţii,

având în vedere prevederile art. 100 alin. (5) şi (6) şi art. 368 lit. e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul sănătăţii emite următorul ordin:

Art. I. - Ordinul ministrului sănătăţii nr. 446/2015 privind aprobarea modului de administrare, finanţare şi implementare a acţiunilor prioritare pentru tratamentul pacienţilor critici cu leziuni traumatice acute, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 245 şi 245 bis din 9 aprilie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, se completează după cum urmează:

I. La articolul 24 litera A, după punctul 8 se introduc patru noi puncte, punctele 9-12, cu următorul cuprins:

„ 9. Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti

10. Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea

II. Spitalul Judeţean de Urgenţă «Sfântul Ioan cel Nou» Suceava

12. Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău”.

2. La articolul 24 litera C, după punctul 19 se introduc două noi puncte, punctele 20 şi 21, cu următorul cuprins:

„20, Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou» Suceava

21. Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău”.

Art. II. - Direcţiile de specialitate din Ministerul Sănătăţii, direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti şi unităţile sanitare care derulează acţiunile prioritare pentru tratamentul pacienţilor critici cu leziuni traumatice acute din secţiile de neurochirurgie vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. III. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

p. Ministrul sănătăţii,

Dan Dumitrescu,

secretar de stat

 

Bucureşti, 25 iunie 2018.

Nr. 811.

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.