MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 540/2018

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 186 (XXX) - Nr. 540         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Vineri, 29 iunie 2018

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 70 din 22 februarie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (2), raportate la art. 9 şi art. 10 din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative

 

Decizia nr. 97 din 1 martie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 114 alin. (4) din Codul de procedură penală raportat la art. 61 alin. (1) lit. c) din acelaşi act normativ şi ale art. 273 alin. (1) din Codul penal

 

Decizia nr. 108 din 8 martie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 4, 6, 16, 17 şi pct. 19-23 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014 pentru modificarea şi completarea Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 70

din 22 februarie 2018

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (2), raportate la art. 9 şi art. 10 din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (2), raportate la art. 9 şi 10 din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative, excepţie ridicată de Ştefan Urlea, Lucia Şerban, Gheorghe Bodor, Elena Simion, Ion Bodor şi Nelu Bodor în Dosarul nr. 15.738/4/2015 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.880D/2016.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea, ca neîntemeiata, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin încheierea din 18 martie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 15.738/4/2015, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (2) raportate la art. 9 şi 10 din Legea nr. 164/2014. Excepţia a fost invocată de Ştefan Urlea, Lucia Şerban, Gheorghe Bodor, Elena Simion, Ion Bodor şi Nelu Bodor în cadrul soluţionării apelului declarat împotriva unei Sentinţei civile nr. 8.134 din 18 iunie 2015, prin care Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a admis contestaţia la executare formulată de A.N.R.P. şi a anulat executarea silită încuviinţată în baza titlului executoriu - Hotărârea nr. 4.553 din 14 iunie 2013, emisă de Comisia Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că aplicarea în litigiile pendinte a unor norme de lege noi, care sunt de natură să conducă la respingerea ca inadmisibilă a acţiunii, fără să se mai examineze fondul cauzei, sau la o soluţie diferită de cea previzibilă la introducerea acţiunii, contravine principiului neretroactivităţii legii civile, dreptului de acces liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil. Cu alte cuvinte, intervenţia statului într-un litigiu în care el însuşi este implicat ca parte, prin emiterea de noi reglementări, aplicabile cauzei şi care îi sunt favorabile, încalcă principiul egalităţii de arme, în detrimentul părţii adverse.

6. De asemenea, autorii excepţiei consideră că este încălcat şi principiul egalităţii armelor în faţa legii şi a autorităţilor publice, întrucât este instituită o diferenţă de tratament între persoanele care au făcut aceleaşi demersuri în faţa organelor abilitate, însă situaţia acestora diferă în prezent, din cauza faptului că autorităţile administrative nu le-au soluţionat cererile în acelaşi timp, motiv pentru care stabilirea întinderii despăgubirilor cuvenite se face potrivit unor reguli diferite şi dezavantajoase.

7. Totodată, autorii susţin că dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014 încalcă şi independenţa justiţiei, dacă se aplică şi cauzelor aflate pe rolul instanţelor, „fiind golite de conţinut deciziile prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus rejudecarea deciziilor care conţin prevederi privind interpretarea şi aplicarea legii”.

8. În final, autorii excepţiei susţin că situaţia din speţă este similară cu cea creată prin dispoziţiile art. 4 teza a două şi art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, asupra cărora Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, constatând că acestea sunt constituţionale în măsura în care termenele prevăzute la art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii.

9. Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi-a exprimat opinia, în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece prevederile de lege criticate se aplică celor prevăzuţi de ipoteza normei, după intrarea acesteia în vigoare, având domeniul lor propriu de aplicare, iar aplicarea unui regim juridic temporal diferit nu poate crea o stare de discriminare între diverse persoane, în funcţie de actul normativ incident fiecăreia.

10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

11. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, prevederile legale criticate nu încalcă art. 15 din Constituţie, deoarece se aplică numai pentru viitor. De asemenea, acestea nu aduc atingere art. 16 din Constituţie, deoarece încălcarea principiului egalităţii şi nediscriminării există atunci când se aplică un tratament diferenţiat unor situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite, fără să existe o motivare obiectivă şi rezonabilă. Or, dispoziţiile de lege criticate nu instituie un tratament discriminatoriu, norma fiind aplicabilă tuturor destinatarilor săi, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 164/2014. În acest sens, invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 986 din 30 septembrie 2008. Problema de drept a plăţii eşalonate a mai fost supusă controlului de constituţionalitate, în raport cu critici similare, Curtea constatând constituţionalitatea acesteia, prin deciziile nr. 24 din 17 ianuarie 2012, nr. 188 şi nr. 190 din 2 martie 2010, nr. 712 din 25 mai 2010 şi nr. 1.534 şi nr. 1.535 din 28 noiembrie 2011. Curtea a reţinut, în esenţă, că adoptarea unor măsuri de eşalonare contribuie la rezolvarea unei situaţii extraordinare, prin reglementarea unor măsuri cu caracter temporar. Măsurile instituite urmăresc un scop legitim - asigurarea stabilităţii economice a ţării - şi păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi obiectivul avut în vedere - plata eşalonată a despăgubirilor în cauză. De asemenea, invocă cele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin Hotărârea din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, paragraful 235.

12. Avocatul Poporului arată că îşi menţine punctul de vedere, astfel cum a fost reţinut în Decizia Curţii Constituţionale nr. 120 din 3 martie 2016, în sensul constituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate.

13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar de A.N.R.P., concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 3 alin. (2), raportate la art. 9 şi 10 din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 910 din 15 decembrie 2014, având următorul conţinut:

- Art. 3 alin. (2): „Dispoziţiile prezentei legi referitoare la plata despăgubirilor se aplică cererilor soluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, pentru care nu s-a efectuat plata, cererilor nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, precum şi cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, având ca obiect acordarea de despăgubiri în baza Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare.”;

- Art. 9: „Actul administrativ prin care se stabileşte dreptul la despăgubiri şi cuantumul acestora este, după caz:

a) hotărârea comisiei judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, emisă înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi;

b) ordinul emis de şeful Cancelariei Primului-ministru în temeiul Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv decizia de plată emisă de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, în temeiul Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi;

c) decizia de validare, emisă de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor după intrarea în vigoare a prezentei legi, cu privire la hotărâri emise în temeiul Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de comisiile judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi;

d) decizia de validare, emisă de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, cu privire la hotărârile emise în temeiul Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi al Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, de comisiile judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, după intrarea în vigoare a prezentei legi.

- Art. 10: „(1) Plata despăgubirilor stabilite prin actele administrative prevăzute la art. 9 lit. a) şi b) se efectuează în ordinea cronologică a emiterii acestora, în tranşe anuale egale, eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2015.

(2) Plata despăgubirilor stabilite prin actele administrative prevăzute la art. 9 lit. c) şi d) se efectuează în ordinea cronologică a emiterii acestora, în tranşe anuale egale, eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu anul următor emiterii deciziilor de validare.

(3) Plata sumelor de bani stabilite prin hotărâri judecătoreşti, rămase definitive şi irevocabile sau, în căzui proceselor începute după data de 15 februarie 2013, rămase definitive, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se efectuează în tranşe anuale egale, eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2015.

(4) Sumele neplătite, aferente hotărârilor judecătoreşti prevăzute la alin. (3) şi actelor administrative prevăzute la art. 9 lit. a) şi b), se actualizează cu indicele de creştere a preţurilor de consum pentru perioada de la momentul rămânerii irevocabile/definitive, respectiv al emiterii acestora, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, şi constituie obligaţii de plată, în tranşe, în condiţiile prezentei legi. Actualizarea sumei se face prin decizie a preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.

(5) Sumele aferente actelor administrative prevăzute la art. 9 Ut. c) se actualizează prin decizia de validare cu indicele de creştere a preţurilor de consum, pentru perioada de la momentul emiterii hotărârilor până la data intrării în vigoare a prezentei legi, şi constituie obligaţii de plată, în tranşe, în condiţiile prezentei legi.

(6) Pentru fiecare tranşă anuală, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor emite un titlu de plată. Titlul de plată, în original, se comunică, Ui cel mult 5 zile de la emitere, Ministerului Finanţelor Publice şi persoanelor îndreptăţite.

(7) Cuantumul unei tranşe anuale nu poate fi mai mic de 20.000 lei. În cazul în care suma ce trebuie plătită este mai mică decât 20.000 lei, aceasta va fi achitată integral, într-o singură tranşă.”

16. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în faţa legii, art. 21 privind accesul liber la justiţie, şi art. 124 privind înfăptuirea justiţiei.

17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, la data sesizării Curţii Constituţionale, autorii excepţiei obţinuseră Hotărârea nr. 4.553 din 14 iunie 2013, emisă de Comisia Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 164/2014, pentru care nu s-a emis decizie de validare/invalidare de către A.N.R.P. Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 164/2014, „Hotărârile emise de comisiile judeţene în baza Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înregistrate la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi pentru care nu s-a emis decizie de validare/invalidare, se validează/invalidează în termen de 18 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi. “ Autorii excepţiei au demarat procedura executării silite, în baza titlului executoriu, formându-se un dosar de executare, iar, în cadrul soluţionării contestaţiei la executare formulate de A.N.R.P., au invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (2), raportate la art. 9 şi 10 din Legea nr. 164/2014, susţinând, în esenţă, că prevederile acestei legi nu le suni aplicabile.

18. Curtea s-a mai pronunţat asupra prevederilor criticate, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale precum cele invocate în cauza de faţă, prin Decizia nr. 120 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 384 din 20 mai 2016, prin Decizia nr. 300 din 12 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 630 din 17 august 2016, sau prin Decizia nr. 347 din 24 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 622 din 12 august 2016, constatând constituţionalitate acestora. Prin Decizia nr. 300 din 12 mai 2016, paragrafele 31-33, Curtea a constatat Că ipoteza avută în vedere de prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014 este aceea a unei obligaţii neexecutate, deci a unei situaţii juridice în curs, faţă de care noua reglementare nu poate fi decât imediat aplicabilă. Totodată, Curtea a observat că prevederile de lege criticate dispun pentru viitor, urmând a fi aplicate de la data intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014, respectiv 18 decembrie 2014.

19. Cât priveşte critica de neconstituţionalitate a art. 3 alin. (2) şi art. 10 din Legea nr. 164/2014, formulată din perspectiva eşalonării plăţii despăgubirilor pe o perioadă de 5 ani, în raport cu art. 21 alin. (3) din Constituţie, Curtea a reţinut că mecanismul eşalonării plăţii, ca modalitate de executare, poate fi considerat ca fiind în concordanţă cu considerentele consacrate de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, dacă sunt respectate anumite condiţii: tranşe de efectuare a plăţilor intermediare precis determinate, termen rezonabil de executare integrală, acoperirea eventualei devalorizări a sumei datorate (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 602 din 1 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 859 din 18 noiembrie 2015). Curtea a constatat că prevederile art. 10 din Legea nr. 164/2014 îndeplinesc aceste condiţii, stabilind o perioadă de 5 ani pentru eşalonarea plăţii, precum şi obligaţia de actualizare a sumelor neplătite cu indicele de creştere a preţurilor de consum. Măsura instituită poate fi considerată, aşadar, de natură a menţine un just echilibru între interesele debitorului-stat şi cele ale creditorului-persoană îndreptăţită la despăgubiri, de vreme ce persoana îndreptăţită nu suportă o sarcină disproporţionată şi excesivă în privinţa dreptului său de a beneficia de despăgubirile acordate prin lege.

20. Prin Decizia nr. 120 din 3 martie 2016, paragraful 27, Curtea a reţinut că, recunoscând dreptul la despăgubire născut sub imperiul vechii legi, prevederile legale criticate, care instituie reguli privind plata despăgubirilor, nu încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 15 alin. (2), care consacră principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile. În acord cu jurisprudenţa sa constantă, Curtea a statuat că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că, în aceste cazuri, legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare (a se vedea, de exemplu, deciziile nr. 330 din 27 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 28 ianuarie 2002, nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004, sau nr. 294 din 6 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 29 septembrie 2004).

21. Referitor la invocarea dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, prin Decizia nr. 120 din 3 martie 2016, paragraful 34, Curtea a reţinut, în acord cu jurisprudenţa sa, că aplicarea unui regim juridic temporal diferit nu poate crea o stare de discriminare între diverse persoane, în funcţie de actul normativ incident fiecăreia. Faptul că, prin succesiunea unor prevederi legale, anumite persoane pot ajunge în situaţii apreciate subiectiv, prin prisma propriilor lor interese, ca fiind defavorabile, nu reprezintă O discriminare care să afecteze constituţionalitatea textelor respective (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 44 din 24 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996). Altfel spus, raportat la situaţia de faţă, inegalitatea de tratament juridic, prin comparaţie cu acele persoane care au beneficiat de plata despăgubirilor anterior intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014, nu reprezintă un viciu de neconstituţionalitate, fiind rezultatul unor regimuri juridice diferite, aplicate succesiv în timp, incidente în virtutea principiului tempus regit actum.

22. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudenţa Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în decizia menţionată îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

23. Cu privire la susţinerea potrivit căreia dispoziţiile art. 3 alin. (2) încalcă independenţa justiţiei, „fiind golite de conţinut deciziile prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus rejudecarea deciziilor care conţin prevederi privind interpretarea şi aplicarea legii”, Curtea reţine că aceasta nu poate fi primită, deoarece nu poate identifica în mod rezonabil critica privind golirea de conţinut a deciziilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei. Art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014 prevede că dispoziţiile acestei legi, referitoare la plata despăgubirilor, se aplică şi cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, ceea ce nu afectează exercitarea actului de justiţie în condiţii de deplină independenţă.

24. Referitor la invocarea de către autorii excepţiei a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014, Curtea reţine că, prin această decizie, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile art. 4 teza a două din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituţionale în măsura în care termenele prevăzute la art. 34 alin (1) din aceeaşi lege nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii. La paragraful 25 al acestei decizii, Curtea a constatat că ipoteza în care se pune în discuţie constituţionalitatea art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 este cea în care instanţa de contencios administrativ este sesizată în condiţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 247/2005, de către persoana îndreptăţită, nemulţumită de nesoluţionarea de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a dosarului transmis de entitatea deţinătoare (în lipsa unui termen prevăzut de lege în care aceasta să fie obligată să emită o decizie), nesoluţionare asimilată – potrivit art. 2 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 - unui refuz nejustificat, susceptibil de a fi contestat în faţa instanţei de contencios administrativ competente. Curtea a mai constatat că, prin prevederile art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, legiuitorul a instituit în beneficiul Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor un termen pentru soluţionarea dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, termen cu o durată semnificativă, de 5 ani, care se adaugă la intervalul de timp deja scurs de la momentul înregistrării dosarelor până la introducerea cererii de chemare în judecată, în care autoritatea administrativă a trenat soluţionarea acestora. Aplicarea în cauzele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti a termenelor instituite prin prevederile art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 are ca efect, în interpretarea dată acestora de instanţele chemate să le aplice, respingerea ca „devenite premature” a acţiunilor introduse de persoanele îndreptăţite la obţinerea de despăgubiri, fiind anihilate, practic, demersurile judiciare întreprinse de acestea în scopul reconstituirii dreptului de proprietate, consecutiv cu obligarea acestora la parcurgerea procedurii administrative, reglementată în prezent prin dispoziţiile aceluiaşi text de lege.

25. Având în vedere că, în prezenta cauză, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014 (care prevăd că dispoziţiile acestei legi referitoare la plata despăgubirilor se aplică şi cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti) a fost ridicată în cadrul soluţionării contestaţiei la executare formulate de A.N.R.P., deci în cadrul unei proceduri de executare silită, începută în baza unui titlu executoriu, invocarea Deciziei nr. 269 din 7 mai 2014 nu are relevanţă asupra soluţionării prezentei excepţii de neconstituţionalitate, referindu-se la altă ipoteză.

26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ştefan Urlea, Luda Şerban, Gheorghe Bodor, Elena Simion, Ion Bodor şi Nelu Bodor în Dosarul nr. 15.738/4/2015 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 3 alin. (2), raportate la art. 9 şi 10 din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 22 februarie 2018.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 97

din 1 martie 2018

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 114 alin. (4) din Codul de procedură penală raportat la art. 61 alin. (1) lit. c) din acelaşi act normativ şi ale art. 273 alin. (1) din Codul penal

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Daniela Ramona Mariţiu – magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 114 alin. (4) din Codul de procedură penală raportat la art. 61 alin. (1) lit. c) din acelaşi act normativ şi ale art. 273 alin. (1) din Codul penal, excepţie ridicată de Ivan Mihai şi Simion (Enescu) Carmen Luiza în Dosarul nr. 837/283/2016 al Judecătoriei Pucioasa. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 954D/2017.

2. La apelul nominal răspunde autorul excepţiei Ivan Mihai, personal şi asistat de domnul avocat Ioan Popescu, cu delegaţie depusă la dosar. De asemenea, se prezintă partea Deftu Constantin, personal. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra concluziilor depuse la dosar de către autorul excepţiei, prin care se solicită admiterea acesteia.

3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.044D/2017, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 273 alin. (1) din Codul penal, excepţie ridicată de Niţă Ion şi Egumenide Mircea Dumitru în Dosarul nr. 9.985/281/2016 al Judecătoriei Ploieşti - Secţia penală. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

4. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Avocatul prezent şi reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, având în vedere obiectul cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.044D/2017 la Dosarul nr. 954D/2017, care a fost primul înregistrat.

5. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul domnului avocat, care susţine că a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 114 alin. (4) din Codul de procedură penală raportat la art. 61 alin. (1) lit. c) din acelaşi act normativ numai în măsura în care se interpretează că organele de cercetare penală pot fi audiate ca martori într-un dosar de urmărire penală în care aceştia au realizat acte de cercetare penală. Apreciază că unele instanţe judecătoreşti procedează greşit şi audiază organele de cercetare penală, în calitate de martori, în dosarele penale. Susţine că acelaşi lucru s-a întâmplat şi în cauza în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, organele de cercetare penală fiind audiate în calitate de martori, fapt ce a determinat invocarea excepţiei de neconstituţionalitate. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 273 alin. (1) din Codul penal, arată că, pe de o parte, infracţiunea de mărturie mincinoasă se regăseşte între infracţiunile contra înfăptuirii justiţiei, iar, pe de altă parte, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituţie, justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege. Astfel, infracţiunea de mărturie mincinoasă nu poate fi reţinută decât în cazul în care martorul face afirmaţii mincinoase ori nu spune tot ce ştie în legătură cu faptele sau împrejurările esenţiale cu privire la care este întrebat în faţa instanţei de judecată, iar nu şi în celelalte faze procesuale, cum este urmărirea penală. Susţine că aceste elemente determină neconstituţionalitatea dispoziţiei criticate, impunându-se admiterea excepţiei.

6. Partea Deftu Constantin achiesează la cele susţinute de domnul avocat Ioan Popescu.

7. Reprezentantul Ministerului Public apreciază că aspectele învederate de autorii excepţiei de neconstituţionalitate au în vedere interpretarea şi aplicarea legii de către instanţele judecătoreşti. Arată că dispoziţiile criticate instituie obligaţia întocmirii de procese-verbale despre împrejurările constatate, ori de câte ori există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârşirea unei infracţiuni. Această obligaţie incumbă, potrivit art. 61 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, organelor de ordine publică şi siguranţă naţională, pentru infracţiunile constatate în timpul exercitării atribuţiilor prevăzute de lege. Totodată, dispoziţiile art. 61 alin. (5) din Codul de procedură penală prevăd, în mod expres, că aceste procese-verbale constituie acte de sesizare a organelor de urmărire penală. De asemenea, dispoziţiile criticate trebuie coroborate cu cele ale art. 198 alin. (2) din Codul de procedură penală, potrivit căruia aceste procese-verbale nu au valoarea unor constatări de specialitate în procesul penal, menţinându-li-se valoarea de acte de sesizare a organului de urmărire penală. Mai mult, din interpretarea acestor dispoziţii rezultă că aceste procese-verbale nu pot constitui mijloace de probă.

8. În continuare arată că dispoziţiile art. 114 alin. (4) din Codul de procedură penală permit audierea în calitate de martor a persoanelor care au întocmit aceste procese-verbale. Totodată, potrivit alineatului precedent, calitatea de martor a acestor persoane are întâietate faţă de calitatea de reprezentant al organului de cercetare penală. În acest context, apreciază că dispoziţiile criticate sunt clare şi previzibile. Prin conţinutul lor, aceste procese-verbale pot avea valoarea unei mărturii în acuzare, iar prin posibilitatea reglementată de legiuitor referitoare la posibilitatea audierii persoanelor ce au întocmit aceste procese-verbale se asigură echitabilitatea şi contradictorialitatea procesului penal. Totodată, reglementarea este de natură a eficientiza şi a oferi garanţii dispoziţiilor constituţionale invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, neconstituind încălcări ale acestora.

9. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 273 alin. (1) din Codul penal, reprezentantul Ministerului Public apreciază că declaraţiile date de martori în cursul urmăririi penale au o însemnătate deosebită. Acestea, în coroborare cu celelalte mijloace de probă, fundamentează soluţia procurorului, care poate fi de sesizare a instanţei judecătoreşti, prin rechizitoriu, sau de netrimitere în judecată. În măsura în care procurorul optează pentru trimiterea în judecată, valoarea acestor declaraţii nu poate fi ignorată, în condiţiile în care există situaţii în care, urmare a manifestării consimţământului inculpatului, judecata se poate limita la probatoriul administrat în cursul urmăririi penale, cercetarea judecătorească fiind una limitată. Aceasta este una din ipotezele În care declaraţiile date în cursul urmăririi penale au o valoare deosebită, legiuitorul înţelegând să le dea acestora aceeaşi valoare şi forţă juridică ca şi celor date în faţa instanţei de judecată, în concluzie, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

10. Prin încheierea din 17 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 837/283/2016, Judecătoria Pucioasa a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 114 alin. (4) din Codul de procedură penală raportat la art. 61 alin. (1) lit. c) din acelaşi act normativ, excepţie invocată de Ivan Mihai, şi cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 273 alin. (1) din Codul penal, excepţie invocată de Simion (Enescu) Carmen Luiza, cu ocazia soluţionării unei cauze penale,

11. Prin încheierea din 20 martie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 9.985/281/2016, Judecătoria Ploieşti - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 273 alin. (1) din Codul penal, excepţie invocată de Niţă Ion şi Egumenide Mircea Dumitru, cu ocazia soluţionării unei cauze penale.

12. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia arată că dispoziţiile art. 114 alin, (4) din Codul de procedură penală raportat la art. 61 alin. (1) lit. c) din acelaşi act normativ sunt neconstituţionale, deoarece permit audierea ca martori a organelor poliţiei care au constatat o infracţiune flagrantă şi au întocmit un proces-verbal în acest sens. Apreciază că se încalcă dreptul la un proces echitabil instituit de dispoziţiile art. 21 alin. (3) teza întâi din Constituţie. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 273 alin. (1) din Codul penal, autorii excepţiei susţin că incriminarea acestei fapte se regăseşte în Titlul IV al părţii speciale din Codul penal cu denumirea marginală „Infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei”. De asemenea, arată că, potrivit art. 126 din Constituţie, justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti, iar nu prin intermediul organelor de urmărire penală sau al celor de cercetare penală. Având în vedere aceste aspecte, apreciază că justiţia se realizează numai prin instanţele civile şi penale, astfel că doar declaraţiile neadevărate, date cu rea-credinţă de către martori, sub prestare de jurământ în faţa instanţelor judecătoreşti, pot configura infracţiunea de mărturie mincinoasă, ca faptă îndreptată împotriva înfăptuirii justiţiei. Susţine că faptele similare, comise de martori în cursul anchetelor penale sau în cursul altor proceduri judiciare ce presupun audierea de martori, pot contura elementele constitutive ale altor infracţiuni, cum ar fi, de pildă, favorizarea făptuitorului, tăinuirea, falsul în declaraţii etc.

13. Judecătoria Pucioasa apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că audierea în calitate de martori a persoanelor care au întocmit procesele-verbale menţionate de dispoziţiile art. 61 din Codul de procedură penală, în speţă, a lucrătorilor de poliţie care au întocmit procesul-verbal de constatare a infracţiunii, nu încalcă dreptul la un proces echitabil. Instanţa judecătorească subliniază că audierea acestor martori este supusă rigorilor prevăzute de dispoziţiile art. 120 şi art. 121 din Codul de procedură penală, iar declararea necorespunzătoare a adevărului, în legătură cu faptele sau împrejurările esenţiale asupra cărora aceşti martori sunt întrebaţi, se circumscrie dispoziţiilor art. 273 din Codul penal. Totodată, se arată că evaluarea probatoriului se va face în ansamblu, Codul de procedură penală neprevăzând faptul că o anumită probă are o valoare probatorie mai mare în comparaţie cu altele. Din perspectiva celor mai sus menţionate, instanţa apreciază că sunt suficiente garanţii, astfel încât depoziţiile persoanelor care au întocmit procese-verbale de constatare, fie să poată fi cenzurate, fie să poată contribui, după caz, la stabilirea corectă a situaţiei de fapt. În continuare, se invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 450 din 7 noiembrie 2013.

14. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 273 alin. (1) din Codul penal, instanţa judecătorească arată că audierea unor martori În faza de urmărire penală conduce, prin coroborarea probatoriului, fie la soluţii de trimitere în judecată, fie la soluţii de clasare. Prin urmare, depoziţiile martorilor în faza de urmărire penală conduc, prin ele însele sau prin coroborare cu afte probe, la stabilirea situaţiei de fapt şi la sesizarea instanţei de judecată. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 375 şi art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, judecata se poate desfăşura numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi şi de persoana vătămată, dacă inculpatul recunoaşte în totalitate faptele reţinute, situaţie în care inculpatul beneficiază de o reducere a pedepsei. Instanţa judecătorească apreciază că viziunea legiuitorului a fost nu numai în sensul de a stabili aceeaşi valoare probatorie probelor administrate în faza de urmărire penală cu a celor administrate în faza cercetării judecătoreşti, ci şi de a da eficienţă probelor administrate în faza de urmărire penală şi de a dispune, în situaţia în care acuzaţia formulată se susţine, condamnarea inculpatului pe baza acestor probe.

15. Aşa fiind, instanţa apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, iar valoarea probatorie a probelor administrate în faza de urmărire penală are în vedere calitatea Ministerului Public de subiect activ al acţiunii penale, autoritate care exercită atribuţii în activitatea judiciară penală de tragere la răspundere penală a persoanelor care au săvârşit infracţiuni, autoritate care acţionează pe baza principiilor legalităţii şi imparţialităţii. Actuala reglementare asigură o bună administrare a justiţiei şi preîntâmpină procese penale care ar ajunge pe rolul instanţelor fără a exista un minim control asupra veridicităţii depoziţiilor unor martori care ar susţine acuzarea formulată în cauză. O situaţie contrară ar genera, prin urmare, procese penale care impun eventuale restrângeri de drepturi ale persoanelor cercetate fără un fundament al probatoriului care să se circumscrie unor cerinţe de legalitate.

16. Judecătoria Ploieşti - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că nu se poate susţine că, prin trimiterea în judecată a unei persoane care ar fi declarat necorespunzător adevărul în faza de urmărire penală, se încalcă dispoziţiile art. 126 alin. (1) din Constituţie, întrucât este evident că numai instanţa de judecată, prin intermediul căreia se înfăptuieşte justiţia, este ţinută să se pronunţe, în raport cu poziţia procesuală a inculpaţilor, asupra măsurii în care faptele există şi îndeplinesc condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de mărturie mincinoasă.

17. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

18. Guvernul arată că, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituţie, justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege, iar art. 273 din Codul penal nu conţine nicio dispoziţie de natură a afecta acest principiu. Principiul realizării justiţiei de către instanţele judecătoreşti nu exclude participarea la procesul penal şi la realizarea actului de justiţie şi a altor persoane (organe de cercetare penală, procuror, martori, expert, interpret etc.), în scopul sprijinirii activităţii instanţei de aflare a adevărului în vederea soluţionării cauzei. Prerogativele încredinţate procurorului de către legiuitor, privind administrarea şi aprecierea probelor în cursul urmăririi penale, reprezintă o expresie a rolului Ministerului Public stabilit de prevederile art. 131 din Constituţie. Astfel, Ministerului Public, prin procurori, îi revine sarcina ca în faza de urmărire penală să caute, să administreze şi să aprecieze probele care servesc la constatarea existenţei sau inexistenţei infracţiunii, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea tuturor împrejurărilor pentru justa soluţionare a cauzei, iar împiedicarea desfăşurării activităţii acestora prin ascunderea sau denaturarea adevărului reprezintă o faptă îndreptată împotriva realizării actului de justiţie, aşa cum este el reglementat de normele constituţionale, fiind sancţionată de legiuitor ca atare. Aşadar, depunerea unei mărturii mincinoase, chiar şi în faza de urmărire penală, este de natură a împiedica organele judiciare să îşi desfăşoare activitatea în scopul aflării adevărului şi al contribuirii la înfăptuirea actului de justiţie, iar incriminarea acestei fapte constituie o garanţie a principiului înfăptuirii actului de justiţie de către instanţele de judecată şi a art. 131 din Constituţie privind rolul Ministerului Public de a reprezenta interesele generale ale societăţii şi de a apăra ordinea de drept, drepturile şi interesele cetăţenilor.

19. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 114 alin. (4) raportat la art. 61 din Codul de procedură penală, Guvernul apreciază că acestea nu aduc atingere dispoziţiilor constituţionale, deoarece audierea în calitate de martori a persoanelor care au întocmit procesele-verbale,  potrivit dispoziţiilor art. 61 şi art. 62 din Codul de procedură penală, nu încalcă dreptul la un proces echitabil. Audierea acestor martori este supusă rigorilor prevăzute de art. 120 şi art. 121 din Codul de procedură penală.

20. Avocatul Poporului susţine că, datorită importanţei acestei categorii de persoane în cadrul procesului penal, legiuitorul a reglementat sfera persoanelor care pot avea calitatea de martor, dispoziţiile art. 114 şi art. 115 din Codul de procedură penală completându-se reciproc. În ceea ce priveşte lipsa de previzibilitate a normei criticate, Avocatul Poporului susţine că dispoziţiile art. 114 alin. (4) din Codul de procedură penală îndeplinesc cerinţele instituite de Constituţie în acest sens. Astfel, legiuitorul şi-a exercitat întocmai obligaţia pozitivă prin reglementarea clară şi precisă a noţiunii de martor, a persoanelor care pot avea această calitate, dar şi a condiţiilor în care o persoană poate deveni martor într-un proces penal. Posibilitatea ca organele de constatare care au întocmit procese-verbale să fie audiate în calitate de martori nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil . Această reglementare apare ca firească în contextul în care calitatea de martor are întâietate faţă de calitatea de expert, avocat, mediator ori reprezentant al uneia dintre părţi sau al unui subiect procesual principal, cu privire la faptele şi împrejurările de fapt pe care persoana le-a cunoscut înainte de a dobândi respectiva calitate, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 273 alin. (1) din Codul penal, Avocatul Poporului apreciază că acestea nu contravin art. 126 din Constituţie, instanţa de judecată fiind cea care, apreciind probatoriul administrat în faza urmăririi penale, pronunţă hotărârea judecătorească. De altfel, critica autoarei vizează modul în care s-a făcut aplicarea legii, ceea ce nu reprezintă o problemă de constituţionalitate de competenţa Curţii Constituţionale. Apreciază că aplicarea cerinţei procesului echitabil se impune numai în legătură cu procedura de desfăşurare a procesului, iar nu şi în ceea ce priveşte cadrul juridic sancţionator al faptelor, adică în materia dreptului substanţial.

21. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentantului autorului excepţiei şi ale părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

22. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

23. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 114 alin. (4) din Codul de procedură penală raportat la art. 61 alin. (1) lit. c) din acelaşi act normativ, precum şi dispoziţiile art. 273 alin. (1) din Codul penal. Dispoziţiile criticate au următorul conţinut:

- Art. 61 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală: „(1) Ori de câte ori există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârşirea unei infracţiuni, sunt obligate să întocmească un proces-verbal despre împrejurările constatate: [...]

c) organele de ordine publică şi siguranţă naţională, pentru infracţiunile constatate în timpul exercitării atribuţiilor prevăzute delege.”;

- Art. 114 alin. (4) din Codul de procedură penală: „Pot fi audiate în calitate de martor şi persoanele care au întocmit procese-verbale în temeiul art. 61 şi 62”

- Art. 273 alin. (1) din Codul penal: „Fapta martorului care, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură în care se ascultă martori, face afirmaţii mincinoase ori nu spune tot ce ştie în legătură cu faptele sau împrejurările esenţiale cu privire la care este întrebat se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. “

24. Autorii excepţiei susţin că textul criticat contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 21 alin. (3) referitor la libera circulaţie şi art. 126 alin. (1) potrivit căruia justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite prin lege.

25. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 114 alin. (4) din Codul de procedură penală raportate la art. 61 alin. (1) lit. c) din acelaşi act normativ, Curtea observă că, prin Decizia nr. 198 din 7 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 496 din 4 iulie 2016, răspunzând unor critici similare, a respins excepţia de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată.

26. Cu acel prilej, Curtea a reţinut că, potrivit art. 114 alin. (1) din Codul de procedură penală, poate fi audiată în calitate de martor orice persoană care are cunoştinţă despre fapte sau împrejurări de fapt care constituie probă în cauza penală, iar potrivit art. 114 alin. (4) din acelaşi cod, pot fi audiate în calitate de martor şi persoanele care au întocmit procese-verbale în temeiul art. 61 şi art. 62 din acelaşi act normativ. În continuare, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 61 din Codul de procedură penală stabilesc în sarcina mai multor organe obligaţia de a întocmi procese-verbale de constatare ori de câte ori există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârşirea unei infracţiuni. Curtea a observat că, potrivit alin. (5) al art. 61, procesul-verbal încheiat de aceste organe constituie act de sesizare a organelor de urmărire penală şi nu poate fi supus controlului pe calea contenciosului administrativ. Totodată, art. 198 alin. (2) din Codul de procedură penală dispune în sensul că procesele-verbale întocmite de organele prevăzute la art. 61 alin. (1) lit. a)-c) constituie acte de sesizare a organului de urmărire penală şi nu au valoarea unor constatări de specialitate în procesul penal.

27. De asemenea, Curtea a reţinut că, potrivit art. 6 paragraful 3 lit. d) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, orice acuzat are, mai ales, dreptul să audieze sau să solicite audierea martorilor acuzării şi să obţină citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării. Dreptul înscris în art. 6 paragraful 3 lit. d) constă în posibilitatea ce trebuie să-i fie acordată acuzatului de a contesta o mărturie făcută în defavoarea sa, de a putea cere să fie audiaţi martori care să-l disculpe, în aceleaşi condiţii în care sunt audiaţi şi interogaţi martorii acuzării; el constituie o aplicaţie a principiului contradictorialităţii în procesul penal şi, în acelaşi timp, o componentă importantă a dreptului la un proces echitabil.

28. Totodată, Curtea Constituţională, plecând de la cele statuate de instanţa europeană, a reţinut că noţiunea de „martor” are un înţeles autonom în sistemul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, independent de calificarea sa în norma naţională (Hotărârea din 24 aprilie 2012, pronunţată în Cauza Damir Sibgatullin împotriva Rusiei, paragraful 45). Astfel, din moment ce o depoziţie, fie că ea este făcută de un martor - stricto sensu - sau de către o altă persoană, este susceptibilă să fundamenteze, în mod substanţial, condamnarea celui trimis în judecată, ea constituie o „mărturie în acuzare”, fiindu-i aplicabile garanţiile prevăzute de art. 6 paragrafele 1 şi 3 lit. d) din Convenţie (Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunţată în Cauza Kaste şi Mathisen împotriva Norvegiei, paragraful 53; Hotărârea din 27 februarie 2001, pronunţată în Cauza Luca împotriva Italiei, paragraful 41).

29. Plecând de la aceste premise, Curtea Constituţională a reţinut că ori de câte ori există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârşirea unei infracţiuni, organele prevăzute la art. 61 alin. (1) lit. a)-c) din Codul de procedură penală sunt obligate să întocmească un proces-verbal despre împrejurările constatate. Curtea a observat că, în esenţă, procesul-verbal reprezintă un înscris cu caracter oficial prin care se consemnează anumite fapte sau acte juridice. Organele prevăzute de art. 61 alin. (1) lit. a)-c) din Codul de procedură penală, întocmind procesul-verbal, consemnează în mod detaliat faptele, cu enumerarea elementelor pe care se întemeiază (constatări personale, declaraţii, documente etc.). Astfel, aplicând jurisprudenţa de principiu în materie a instanţei de la Strasbourg, Curtea Constituţională a apreciat că procesul-verbal întocmit în condiţiile prevăzute de art. 61 din Codul de procedură penală poate constitui „mărturie în acuzare”, organele enumerate în cuprinsul normei căpătând calitatea de „martori” în sensul Convenţiei.

30. Având în vedere aceste aspecte, Curtea Constituţională a constatat că posibilitatea conferită de textul criticat, de a fi audiate în calitate de martor şi persoanele care au întocmit procese-verbale în temeiul art. 61 din Codul de procedură penală, se constituie într-o garanţie a respectării dreptului la un proces echitabil, iar nu într-o încălcare a acestuia. Neintervenind elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia deciziei amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

31 în ceea ce priveşte cele arătate de avocatul autorului excepţiei, potrivit cărora, în cauza în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, organele de cercetare penală au fost audiate ca martori, Curtea constată că această susţinere nu reprezintă o veritabilă critică de neconstituţionalitate, ci, în realitate, priveşte modul de interpretare şi aplicare a prevederilor de lege criticate. Or analiza unor astfel de critici de neconstituţionalitate nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată

32. Pentru aceste motive, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 114 alin. (4) din Codul de procedură penală raportate la art. 61 alin. (1) lit. c) din acelaşi act normativ este neîntemeiată, urmând să o respingă în consecinţă.

33. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 273 alin. (1) din Codul penal, Curtea observă că autorii excepţiei pleacă de la premisa unei egalităţi între termenul Justiţie” folosit de Legea fundamentală şi acelaşi termen folosit de legiuitor în Codul penal, în ceea ce priveşte infracţiunile contra înfăptuirii justiţiei. În ceea ce priveşte Legea fundamentală, Curtea reţine că, într-adevăr, dispoziţiile art. 126 alin. (1) dispun în sensul că Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege”.

34. Interpretând aceste dispoziţii constituţionale, Curtea Constituţională a constatat că instanţa de judecată beneficiază, în mod exclusiv, de jurisdictio şi imperium, adică de puterea de a „spune” dreptul şi de a impune executarea unor pedepse penale prin intermediul hotărârilor pronunţate, în materie penală, precum şi executarea forţată a hotărârilor/a da hotărâri cu putere de executare silită, în materie civilă (Decizia nr. 23 din 20 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 31 martie 2016, paragraful 23; Decizia nr. 895 din 17 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 4 februarie 2016, paragraful 23).

35. Pe de altă parte, Curtea reţine că dispoziţiile art. 273 alin. (1) din Codul penal reglementează infracţiunea de „Mărturie mincinoasă”, infracţiune care se regăsea, într-o variantă asemănătoare, în cuprinsul art. 260 din Codul penal din 1969. Infracţiunea de „Mărturie mincinoasă” face parte din Titlul IV din Codul penal cu denumirea marginală „Infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei”.

36. În continuare, Curtea observă că obiectul juridic generic al tuturor infracţiunilor contra înfăptuirii justiţiei îl reprezintă ansamblul relaţiilor sociale care se constituie şi se desfăşoară în legătură cu asigurarea legalităţii, independenţei, imparţialităţii şi fermităţii în procesul de înfăptuire a actului de justiţie. În ceea ce priveşte infracţiunea de mărturie mincinoasă, Curtea reţine că obiectul juridic special al acesteia este reprezentat de activitatea de înfăptuire a justiţiei sub aspectul administrării mijloacelor de probă în vederea stabilirii adevărului juridic, ceea ce presupune o participare corectă şi loială la acest proces a celor care au informaţii ce pot conduce la dezlegarea pricinii ori constatării vinovăţiei sau nevinovăţiei unei persoane. În ceea ce priveşte celelalte infracţiuni din acest titlu al Codului penal, Curtea observă, de exemplu, că, în cazul infracţiunii de nedenunţare, obiectul juridic special este reprezentat de valoarea socială cu privire la sesizarea organelor judiciare, iar în cazul infracţiunii de evadare, obiectul juridic îl formează relaţiile sociale cu privire la înfăptuirea justiţiei sub aspectul autorităţii actelor judiciare şi al respectării de către persoanele supuse unor măsuri de reţinere sau deţinere a dispoziţiilor organelor judiciare.

37. Curtea constată că fiecare normă juridică ce defineşte infracţiunile cuprinse în Titlul IV - „Infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei” din Codul penal vine să ocrotească un aspect, o componentă a domeniului justiţiei. Aceasta, deoarece, chiar dacă atributul înfăptuirii justiţiei este doar de competenţa instanţelor judecătoreşti, participarea la realizarea justiţiei nu este plasată exclusiv în sfera de competenţă a acestora.

38. Aşa fiind, Curtea apreciază că semnificaţia conceptului de Justiţie” poate fi privită din două perspective. Perspectiva restrânsă corespunde prevederilor art. 126 alin. (1) din Constituţie şi se raportează numai la activitatea de soluţionare a cauzelor de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti prevăzute de lege. Perspectiva largă a conceptului are în vedere, pe lângă activitatea propriu-zisă a instanţelor judecătoreşti, şi alte activităţi care contribuie la înfăptuirea justiţiei, de exemplu, urmărirea penală sau executarea hotărârilor judecătoreşti.

39. Astfel, conceptul de „justiţie” privit din perspectivă constituţională nu este incident în cazul infracţiunilor contra înfăptuirii justiţiei reglementate de Codul penal. Aceste infracţiuni au în vedere accepţiunea largă a conceptului de „justiţie” determinată de obiectul ocrotirii penale atât a funcţiilor şi activităţilor prin care se înfăptuieşte propriu-zis justiţia, dar şi a celor complementare pe care aceasta le presupune. Având în vedere aceste aspecte, Curtea constată că nu poate fi reţinută critica autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile art. 273 alin. (1) din Codul penal necontravenind prevederilor art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală.

40. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ivan Mihai şi Simion (Enescu) Carmen Luiza în Dosarul nr. 837/283/2016 al Judecătoriei Pucioasa şi de Niţă Ion şi Egumenide Mircea Dumitru în Dosarul nr. 9.985/281/2016 al Judecătoriei Ploieşti - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 114 alin. (4) din Codul de procedură penală raportat la art. 61 alin. (1) lit. c) din acelaşi act normativ şi ale art. 273 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Pucioasa şi Judecătoriei Ploieşti - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 1 martie 2018.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Mariţiu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 108

din 8 martie 2018

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 4, 6,16,17 şi pct. 19-23 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014 pentru modificarea şi completarea Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4, 6,16,17,19-23 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014 pentru modificarea şi completarea Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, excepţie ridicată de Ioan Rădulescu, în Dosarul nr. 22.240/3/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.095D/2016.

2. La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, Ioan Rădulescu, personal. Lipseşte cealaltă parte. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 2.096D/2016, nr. 3.128D/2016, nr. 3.129D/2016 şi nr. 3.261D/2016, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de Ion Marin, Nicolae Oprică, Doru Daniel Irimia şi Mircea Nicu Dârzu, în dosarele nr. 649/3/2016, nr. 11.126/3/2016, nr. 27.236/3/2016 şi nr. 33.236/3/2016 ale Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

4. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Autorul excepţiei, Ioan Rădulescu, lasă la aprecierea Curţii conexarea, iar reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea cauzelor. Curtea, având în vedere identitatea de obiect a cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 2.096D/2016, nr. 3.128D/2016, nr. 3.129D/2016 şi nr. 3.261D/2016, la Dosarul nr. 2.095D/2016, care a fost primul înregistrat.

5. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul autorului excepţiei, Ioan Rădulescu, care solicită, în esenţă, admiterea acesteia, invocând aspecte de fapt din cauza dedusă judecăţii instanţei judecătoreşti.

6. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

7. Prin încheierile din 29 septembrie 2016, din 15 noiembrie 2016 şi din 24 noiembrie 2016, pronunţate în dosarele nr. 22.240/3/2016, nr. 649/3/2016, nr. 11 126/3/2016, nr. 27.236/3/2016 şi nr. 33.236/3/2016, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor „art. 4, 6, 16, 17, 19-23 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014”. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de reclamanţii Ioan Rădulescu, Ion Marin, Nicolae Oprică, Doru Daniel Irimia şi Mircea Nicu Dârzu, în cadrul soluţionării unor cauze de contencios administrativ, având ca obiect obligarea Comisiei parlamentare a Revoluţionarilor din decembrie 1989 de a soluţiona contestaţiile împotriva deciziilor emise de Secretariatul de Stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945- 1989, prin care li s-au respins autorilor cererile de atribuire a titlului de Luptător cu Rol Determinant.

8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că, „prin manevre dolosive şi diversiune juridică”, cu nerespectarea principiilor de drept stabilite prin Legea nr. 24/2000, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014 a abrogat art. 9 alin. (6) din Legea nr. 341/2004, prin care se finaliza procedura de preschimbare a certificatelor doveditoare prin decret al Preşedintelui ţârii, în condiţiile în care peste 28.000 de revoluţionari nu au titlul de Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 şi nu mai pot beneficia de drepturile prevăzute de Legea nr. 341/2004. Astfel, plata drepturilor prevăzute de Legea nr. 341/2004 se face numai pentru Luptătorii cu Rol Determinant, dar nu şi pentru Luptătorii Remarcaţi prin Fapte Deosebite. Această discriminare persistă şi prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014, prin faptul că Luptătorii Remarcaţi prin Fapte Deosebite sunt afectaţi, nemaiprimind indemnizaţia prevăzută de Legea nr. 341/2004, însă cei care nu au participat la Revoluţia din Decembrie 1989, ci au participat la Revoluţia din Braşov din 1987, beneficiază în continuare de plata indemnizaţiei, ceea ce contravine art. 16 alin. (1) din Constituţie.

9. Referitor la art. 22 alin. (1) şi la art. 47 alin. (2) din Constituţie, autorii excepţiei arată că indemnizaţia prevăzută de Legea nr. 341/2004 a fost singura sursă de existenţă a revoluţionarilor, iar prin eliminarea acesteia se încalcă dreptul la viaţă şi dreptul la măsuri de protecţie socială. Având în vedere acestea, autorii susţin că dispoziţiile de lege criticate contravin şi art. 53 din Constituţie, referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale, nefiind îndeplinite condiţiile pentru o astfel de restrângere, aceasta fiind vădit disproporţionată.

10. În final, se invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului privind interpretarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitor la protecţia proprietăţii private. De asemenea, se invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 90 din 7 februarie 2012, prin care s-a reţinut că sumele reprezentând indemnizaţii ce se achită beneficiarilor Legii nr. 341/2004 constituie într-adevăr un bun, în sensul art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

11. Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate oferind garanţiile cuprinse în Constituţie.

12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

13. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 864 din 10 decembrie 2015. Cu privire la invocarea art. 22 alin. (1) din Constituţie, consideră că acesta nu este incident în cauză, argumentele expuse de autori fiind doar aprecieri subiective ale acestora faţă de consecinţele directe ale aplicării normelor în situaţia lor. Cât priveşte critica referitoare la încălcarea art. 47 alin. (1) şi art. 53 din Constituţie, invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 88 din 28 februarie 2013, prin care s-a reţinut că legiuitorul este liber să aleagă, în funcţie de politica statului, de resursele financiare, de prioritatea obiectivelor urmărite şi de necesitatea îndeplinirii şi a altor obligaţii ale statului, consacrate deopotrivă la nivel constituţional, care sunt măsurile prin care va asigura cetăţenilor un nivel de trai decent, şi să stabilească condiţiile şi limitele acordării lor. De asemenea, va putea dispune modificarea sau chiar încetarea acordării măsurilor de protecţie socială luate, fără a fi necesar să se supună condiţiilor art. 53 din Constituţie, întrucât acest text constituţional priveşte numai drepturile consacrate de Legea fundamentală, iar nu şi cele stabilite prin legi.

14. Avocatul Poporului precizează că îşi menţine punctul de vedere, astfel cum a fost reţinut în Decizia Curţii Constituţionale nr. 398 din 15 iunie 2016, în sensul că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale.

15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei prezent la şedinţa publică, concluziile scrise depuse la Dosarul nr. 3.128D/2016, de către autorul Nicolae Oprică, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum este menţionat în actele de sesizare, îl constituie prevederile art. 4,6,16,17,19-23 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014. În realitate, Curtea constată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014 pentru modificarea şi completarea Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 969 din 30 decembrie 2014, modifică, prin art. I, Legea nr. 341/2004. Astfel, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. I pct. 4,6,16, 17 şi pct. 19-23 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2015, având următorul cuprins:

„Art. I

Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 654 din 20 iulie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

[...]

4. La articolul 3 alineatul (1), literele a), b) şi c) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

«a) Erou-Martir al Revoluţiei Române din Decembrie 1989 - atribuit celor care s-au jertfit în lupta pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 sau au decedat în legătură cu aceasta;

b) Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989:

1. Luptător Rănit - atribuit celor care au fost răniţi în luptele pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 sau în legătură cu aceasta, dacă au fost răniţi prin utilizarea armelor de foc ori a tehnicii de luptă de către forţele represive, prin loviri sau alte violenţe comise de reprezentanţi ai acestora.

2. Luptător Reţinut - atribuit celor care au fost puşi în detenţie preventivă, până în data de 22 decembrie 1989, de forţele de represiune, ca urmare a participării la acţiunile pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989.

3. Luptător cu Rol Determinant - atribuit celor care în perioada 14-22 decembrie 1989 au avut un rol determinant la declanşarea şi victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, şi-au pus viaţa în pericol în confruntările cu forţele de represiune, au ocupat şi apărat obiectivele de importanţă deosebită, care au aparţinut regimului totalitar, doar în localităţile în care, în urma acestor acţiuni şi confruntări au rezultat persoane ucise, rănite sau reţinute, până la fuga dictatorului.

4. Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite - atribuit celor care, în perioada 14-25 decembrie 1989, au mobilizat şi au condus grupuri sau mulţimi de oameni, au construit şi au menţinut baricade împotriva forţelor de represiune ale regimului totalitar comunist, au ocupat obiective de importanţă vitală pentru rezistenţa regimului totalitar şi le-au apărat până la data judecării dictatorului, în localităţile unde au luptat pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, precum şi celor care au avut acţiuni dovedite împotriva regimului şi însemnelor comunismului între 14-22 decembrie 1989.

c) Participant la Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 - calitate onorifică.»

[...]

6. După articolul 3 se introduc trei noi articole, articolele 31, 32 şi 33, cu următorul cuprins:

«Art. 31

în sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

a) persoanele care au avut un rol determinant pentru victoria Revoluţiei române din decembrie 1989 - eroii martiri şi Luptătorii cu Roi Determinant pentru Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989;

b) urmaş de erou-martir - persoanele îndreptăţite să beneficieze de prevederile prezentei legi, după caz, soţul supravieţuitor, părinţii celui decedat şi copiii acestuia;

c) obiective de importanţă deosebită - clădirile de importanţă deosebită, în care se găseau structurile regimului totalitar şi alte clădiri publice: Opera din Timişoara, Comitetul Central şi comitetele judeţene sau municipale ale partidului, Televiziunea Română şi Radiodifuziunea Română şi altele asemenea;

d) Secretariatul de Stat - Secretariatul de Stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989;

e) Asociaţiile de revoluţionari legal constituite până la data de 31 decembrie 1992 - asociaţiile care au avut şi au ca scop principal apărarea şi promovarea idealurilor Revoluţiei Române din Decembrie 1989 sau apărarea drepturilor revoluţionarilor, conform actului de înfiinţare de la data constituirii, până la data de 31 decembrie 1992;

f) certificatele preschimbate - certificatele care atestă titlurile obţinute potrivit Legii nr. 42/1990, pentru cinstirea eroilor-martiri şi acordarea unor drepturi urmaşilor acestora, răniţilor, precum şi luptătorilor pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, doar pentru cazurile în care solicitantul este posesor al Certificatului şi titular al Brevetului de atestare a titlului acordat de către Preşedintele României, prin Decret prezidenţial, publicat în Monitorul Oficial al României, preschimbate în baza prezentei legi;

g) Comisia parlamentară - Comisia parlamentară a Revoluţionarilor din Decembrie 1989.

Art. 32

(1) Persoanelor prevăzute la art. 3 alin. (1) Ut. b) pct. 4 li se vor elibera noi certificate pentru obţinerea calităţilor şi titlurilor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3, doar dacă îndeplinesc condiţiile prezentei legi.

(2) Eliberarea certificatelor persoanelor prevăzute la art. 3 alin. (1) Ut. b) pct. 3 se face doar la cerere, în baza certificatului preschimbat.

(3) Eliberarea certificatelor persoanelor prevăzute la art. 3 alin. (1) Ut. b) pct. 3 se efectuează la cererea expresă a titularului de certificat, potrivit modelelor ce vor fi aprobate prin hotărârea de modificare şi completare a normelor de aplicare a prezentei legi.

(4) Odată cu cererea pentru eliberarea certificatului pentru persoanele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3, şi pentru obţinerea noului certificat, solicitantul va depune certificatul preschimbat în original, împreună cu legitimaţia aferentă.

Art. 33

(1) Calităţile obţinute potrivit prezentei legi, pentru persoanele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 1, 2 şi 4 nu pot fi schimbate şi se acordă în baza titlurilor acordate de către Preşedintele României, prin Decret prezidenţial, publicat în Monitorul Oficial al României, conform Legii nr. 42/1990, republicată, cu modificările ulterioare.

(2) Prin excepţie de la alin. (1), calitatea prevăzută la art. 3 alin. (1) Ut. b) pct. 4, poate fi schimbată, la cerere, conform prevederilor art. 32

[...]

16. La articolul 9, alineatul (6) se abrogă.

17. După articolul 91 se introduce un nou articol, articolul 92. cu următorul cuprins:

«Art. 92

(1) Persoanele care solicită eliberarea certificatelor potrivit prezentei legi poartă răspunderea penală pentru corectitudinea întocmirii dosarelor, a documentelor şi probelor aflate în acestea.

(2) Cererile care privesc eliberarea noului certificat de Luptător cu Rol Determinant, depuse conform art. 32, sunt analizate de o comisie alcătuită din cel mult 5 membri, angajaţi din cadrul Secretariatului de Stat, numită prin ordin al secretarului de stat, care este şi preşedintele comisiei.

(3) Comisia prevăzută la alin. (2) procedează la soluţionarea cererilor, verificând actele dosarelor care au fost depuse în termenele şi condiţiile prevăzute de lege pentru calitatea prevăzută la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 4 şi care îndeplinesc condiţiile şi criteriile pentru eliberarea certificatului de Luptător cu Roi Determinant.

(4) După admiterea cererilor se procedează la eliberarea certificatului de Luptător cu Rol Determinant, potrivit metodologiei stabilite prin regulamentul de organizare şi funcţionare al comisiei, aprobat prin ordin al secretarului de stat

(5) Secretariatul de Stat, cu avizul Comisiei parlamentare, va înainta periodic Preşedintelui României propunerile de atribuire a titlurilor pentru persoanele ale căror cereri au fost admise, în vederea publicării acestora în Monitorul Oficial al României.

(6) Soluţiile vor fi comunicate în termen de 45 de zile de la depunerea cererii. În cazul comunicărilor prin poştă, cu confirmare de primire, care nu sunt ridicate de către destinatar, termenul de 30 de zile pentru contestaţie curge de la data publicării deciziei Comisiei prin postare pe site-ul instituţiei.

(7) Contestaţiile privind noile certificate - Luptător cu Rol Determinant se depun în termen de 30 de zile de la comunicare cu nominalizarea persoanelor în cauză şi se vor adresa Comisiei parlamentare a revoluţionarilor din decembrie 1989, care le soluţionează potrivit normelor metodologice stabilite în acest sens.

(8) în termen de 45 de zile după acordarea titlurilor de către Preşedintele României şi publicarea acestora în Monitorul Oficial al României, Partea I, Secretariatul de Stat transmite către casele de pensii adeverinţele prevăzute la art. pentru persoanele ale căror cereri au fost admise.»

[...]

19. Articolul 11 se modifică şi va avea următorul cuprins:

«Art. 11

Comisia parlamentară îşi continuă activitatea, conform prevederilor prezentei legi.»

20. Articolul 12 se modifică şi va avea următorul cuprins:

«Art. 12

Prefecturile vor transmite Secretariatului da Stat, la solicitarea acestuia, liste nominale cu situaţia acordării drepturilor ce revin persoanelor prevăzute prin prezenta lege sau a drepturilor acordate acestora în baza legilor recunoştinţei în vigoare la acel moment, precum şi motivarea neacordării acestora.»

21. Articolul 131 se modifică şi va avea următorul cuprins:

«Art. 131

Sumele aferente plăţii indemnizaţiilor pentru beneficiarii prezentei legi se suportă de la bugetul de stat, prin bugetele Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne şi Serviciului Român de Informaţii.»

22. Articolul 18 se modifică şi va avea următorul cuprins:

«Art. 18. - (1) Pentru cinstirea memoriei celor care şi-au

jertfit viaţa şi în semn de gratitudine faţă de persoanele care au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987, se instituie următoarele calităţi:

a) persoană care a avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987;

b) soţ al persoanei care a avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987, dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute de prezenta lege;

c) urmaşi ai persoanelor care au decedat în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987.

(2) Nu pot beneficia de prevederile prezentei legi persoanele prevăzute la alin. (1) care au făcut parte din aparatul de represiune, securitate şi miliţie sau au desfăşurat activităţi de poliţie politică.»

23. Articolul 19 se modifică şi va avea următorul cuprins:

«Ari. 19. - (1) Dovada calităţii prevăzute la art. 18 alin. (1) fit. a) se face de către persoana interesată, cu înscrisuri oficiale eliberate de către organele competente, din care să rezulte privarea de libertate în locuri de deţinere, pentru efectuarea de cercetări, care a avut una dintre următoarele consecinţe:

a) stabilirea domiciliului obligatoriu;

b) strămutarea într-o altă localitate;

c) deportarea.

(2) Dovada calităţii prevăzute la art. 18 alin. (1) fit. b) se face de către persoana interesată, cu înscrisuri oficiale eliberate de organele competente, din care să rezulte supunerea la presiuni, din partea securităţii sau a miliţiei, pentru stabilirea domiciliului în localitatea în care se afla deportat soţul, indiferent dacă această urmare s-a produs sau nu.»“

18. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 22 alin. (1) privind dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, art. 47 alin. (1) privind nivelul de trai decent şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi în art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitor la protecţia proprietăţii private.

19. Înainte de a proceda la examinarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine - referitor la concluziile scrise depuse la Dosarul nr. 3.128D/2016, prin care autorul excepţiei Nicolae Oprică invocă şi alte temeiuri din Constituţie şi din acte internaţionale decât cele invocate în faţa instanţei judecătoreşti care a sesizat Curtea Constituţională - că aceste critici nu pot fi analizate, deoarece, potrivit jurisprudenţei sale constante, temeiurile excepţiei de neconstituţionalitate sunt cele precizate prin încheierea de sesizare a instanţei de judecată în faţa căreia a fost invocată excepţia, astfel că în faţa Curţii Constituţionale nu pot fi invocate alte temeiuri ale excepţiei decât cele stabilite prin încheierea de sesizare. O extindere a acestora, de către instanţa de contencios constituţional, ar echivala cu sesizarea din oficiu a Curţii Constituţionale, ceea ce depăşeşte cadrul legal stabilit de Legea nr. 47/1992 (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 272 din 23 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României. Partea I, nr. 564 din 4 septembrie 2013). De altfel, Curtea a stabilit că invocarea în faţa sa, în cadrul unei excepţii de neconstituţionalitate, a unui alt temei, care nu are nicio legătură cu cel invocat în sesizare şi nici nu este o dezvoltare a acestuia, are semnificaţia ridicării unei excepţii direct în faţa Curţii, eludându-se astfel prevederile art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 10 alin. (2) şi art. 29 alin. (1)-(4) din Legea nr. 47/1992 (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012). Aşa fiind, Curtea se va pronunţa asupra excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum aceasta a fost formulată în faţa instanţei de judecată.

20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014, prin raportare la aceleaşi critici, respingând ca neîntemeiată excepţia, prin Decizia nr. 114 din 9 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 16 mai 2017, prin Decizia nr. 785 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 17 martie 2017, Decizia nr. 660 din 8 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 3 martie 2017, Decizia nr. 398 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 686 din 5 septembrie 2016, şi Decizia nr. 389 din 14 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 28 septembrie 2016.

21. Prin Decizia nr. 114 din 9 martie 2017, precitată, paragrafele 39-43, Curtea a reţinut că, în memoria celor care şi-au jertfit viaţa şi în semn de recunoaştere a meritelor celor care s-au remarcat în mod deosebit în lupta pentru răsturnarea regimului totalitar, ca recompensă a societăţii pentru contribuţia adusă la înfăptuirea Revoluţiei din 1989, a fost adoptată Legea nr. 42/1990 pentru cinstirea eroilor-martiri şi acordarea unor drepturi urmaşilor acestora, răniţilor, precum şi luptătorilor pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 198 din 23 august 1996, cu modificările şi completările ulterioare. Această lege stabilea titlurile care puteau fi acordate luptătorilor pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989, după cum urmează, „Erou-Martir al Revoluţiei Române din Decembrie 1989”, „Luptător pentru Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989”şi „Participant la Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989”, precum şi drepturile ce se cuveneau beneficiarilor acestor titluri. Legea nr. 341/2004 a abrogat Legea nr. 42/1990, însă a menţinut unele dintre soluţiile legislative anterioare. Astfel, este păstrată denumirea titlurilor „Erou-Martir al Revoluţiei Române din Decembrie 1989” şi „Participant la Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989”, iar titlul „Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989” se referă, în Legea nr. 341/2004, la trei categorii, şi anume „Luptător Rănit”, „Luptător Reţinut* şi „Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite”. Curtea a reţinut că Legea nr. 341/2004 stabilea acordarea unor drepturi persoanelor care au obţinut titlurile prevăzute de lege, printre care, potrivit art. 4, şi dreptul la o indemnizaţie lunară reparatorie, în condiţiile legii. Acordarea titlurilor se făcea prin preschimbarea certificatelor eliberate în perioada 1990-1997, privind calităţile şi titlurile atestate potrivit Legii nr. 42/1990. Curtea a observat că, printr-o serie de acte normative, în perioada 2012-2014, nu s-a acordat indemnizaţia lunară reparatorie, prevăzută de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004, de care beneficiau, în condiţiile legii, persoanele care au obţinut titlurile prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3 din lege, respectiv titlul de „Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite”. Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014 au fost modificate şi completate unele dispoziţii din Legea nr. 341/2004, care stabilesc categoriile de titluri ce se pot acorda luptătorilor pentru victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 şi drepturile corespondente deţinerii acestor titluri. Astfel, sunt păstrate denumirile titlurilor de „Erou-Martir al Revoluţiei Române din Decembrie 1989” şi „Participant la Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989”, iar titlul „Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989”, în noua formă a legii, se referă la patru categorii, şi anume „Luptător Rănit”, „Luptător Reţinut”, „Luptător cu Rol Determinant” şi „Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite”. În acest sens, potrivit art. 3 alin. (2) din Legea nr. 341/2004, titlurile instituite se vor acorda în condiţiile legii, avându-se în vedere calităţile şi titlurile atestate, potrivit Legii nr. 42/1990, doar pentru cazurile în care solicitantul este posesor al certificatului şi titular al brevetului de atestare a titlului, acordat de către Preşedintele României, prin decret prezidenţial, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. Totodată, noul conţinut normativ al art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004 prevede acordarea unei indemnizaţii de gratitudine lunară persoanelor care au obţinut titlurile de „Luptător cu Rol Determinant”, cărora li s-au eliberat noile certificate, potrivit noii reglementări.

22. Referitor la critica raportată la art. 16 alin. (1) din Constituţie, sub aspectul discriminării prin sistarea plăţii indemnizaţiei lunare reparatorii, Curtea, prin Decizia nr. 114 din 9 martie 2017, precitată, paragraful 49, a constatat că normele supuse controlului de constituţionalitate se aplică tuturor destinatarilor săi, fără ca între aceştia să existe privilegii sau discriminări, astfel încât nu poate fi reţinută încălcarea prevederilor art. 16 din Constituţie. A nega posibilitatea legiuitorului de a modifica sau de a abroga o normă ar însemna negarea competenţei sale legislative, ceea ce este inadmisibil. Din contră, legiuitorul, fie originar, fie delegat, trebuie să vegheze la asigurarea stabilităţii economice a ţării şi să ia măsuri în consecinţă (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 90 din 7 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 228 din 5 aprilie 2012). Totodată, în jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că nu constituie o discriminare faptul că, prin aplicarea unor prevederi legale, anumite persoane pot ajunge în situaţii defavorabile, apreciate ca atare prin prisma propriilor lor interese subiective.

23. În ceea ce priveşte critica potrivit căreia sistarea plăţii indemnizaţiei reparatorii contravine dreptului de proprietate privată, prin Decizia nr. 389 din 14 iunie 2016, paragraful 54, Curtea a constatat netemeinicia acestei susţineri, invocând jurisprudenţa sa, prin care a statuat că dreptul la indemnizaţie reparatorie nu reprezintă un drept fundamental, astfel că „legiuitorul are libera apreciere asupra instituirii unor astfel de beneficii, precum şi a stabilirii condiţiilor şi criteriilor de acordare”. Ca atare, indemnizaţia se acordă în condiţiile Legii nr. 341/2004, astfel cum a fost modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014 şi Ordonanţa Guvernului nr. 1/2015. Totodată, prin Decizia nr. 90 din 7 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 228 din 5 aprilie 2012, Curtea a constatat că „sumele reprezentând indemnizaţii restante” ce se achită beneficiarilor Legii nr. 341/2004 constituie într-adevăr un bun, în sensul art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Curtea a constatat că aceste tipuri de indemnizaţii au caracter reparatoriu, fără consacrare constituţională, astfel încât legiuitorul le poate acorda sau nu, dar, în momentul în care a decis acordarea unor astfel de indemnizaţii pe o anumită perioadă, legiuitorul are, de asemenea, dreptul de a alege frecvenţa şi modalitatea concretă de acordare a acestora. Nefiind drepturi constituţionale, legiuitorul poate opta şi pentru retragerea viitoare a lor.

24. Referitor la critica privind încălcarea art. 47 privind nivelul de trai, Curtea a reţinut că Legea fundamentală consacră, în art. 1 alin. (3), caracterul de stat social al României, obligând statul, prin dispoziţiile art. 135 alin. (2) lit. f), să creeze condiţiile necesare pentru creşterea calităţii vieţii, iar, prin art. 41 alin. (2) şi art. 47 alin. (2), prevede dreptul salariaţilor, respectiv al cetăţenilor, şi la alte măsuri de protecţie socială şi de asistenţă socială decât cele nominalizate expres în Legea fundamentală, măsuri stabilite prin lege. Caracteristic tuturor acestor drepturi ale cetăţenilor şi obligaţii corelative ale statului este faptul că, în măsura în care nu sunt nominalizate expres de Constituţie, legiuitorul este liber să aleagă, în funcţie de politica statului, de resursele financiare, de prioritatea obiectivelor urmărite şi de necesitatea îndeplinirii şi a altor obligaţii ale statului consacrate deopotrivă la nivel constituţional, care sunt măsurile prin care va asigura cetăţenilor un nivel de trai decent şi să stabilească condiţiile şi limitele acordării lor (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.576 din 7 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 32 din 16 ianuarie 2012).

25. Cât priveşte invocarea dispoziţiilor art. 53 din Legea fundamentală, prin Decizia nr. 88 din 28 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 167 din 28 martie 2013, sau prin Decizia nr. 314 din 5 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 538 din 21 iulie 2014, paragrafele 21 şi 22, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 53 din Constituţie nu sunt incidente, acestea având în vedere doar restrângerea exerciţiului unor drepturi fundamentale. Curtea a constatat că, deşi temeiul moral al acordării acestor beneficii, izvorât din sentimentul de recunoştinţă pentru cei care, prin jertfa şi contribuţia proprie, au condus la căderea regimului comunist şi la instaurarea democraţiei, este incontestabil, acesta nu constituie totuşi, potrivit Constituţiei, o obligaţie de reglementare a statului în acest sens, neputându-se vorbi, astfel, de existenţa unui drept fundamental la obţinerea unor indemnizaţii în virtutea calităţii de Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite în cadrul Revoluţiei Române din Decembrie 1989. De asemenea, Curtea a arătat că indemnizaţia de revoluţionar are un caracter reparatoriu, iar legiuitorul are deplina competenţă de a stabili condiţiile şi criteriile de acordare a acesteia, în temeiul art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală. În acest sens este şi Decizia nr. 193 din 2 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 10 iulie 2013

26. În final, cu privire la art. 22 privind dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, prin Decizia nr. 389 din 14 iunie 2016, paragraful 59, Curtea a constatat că celelalte dispoziţii din Constituţie, invocate de autori, printre care şi art. 22 din Constituţie, nu au relevanţă pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.

27. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudenţa Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse În deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

28. În plus, cu privire la critica referitoare la abrogarea art. 9 alin. (6) din Legea nr. 341/2004, prin art. I pct. 16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014, Curtea reţine că acestea aveau următorul conţinut: „în conformitate cu prevederile prezentei legi, titlurile prevăzute la art. 3 alin (1) se atribuie, prin decret, de către Preşedintele României, la propunerea Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989, cu avizul comisiei parlamentare constituite pentru controlul aplicării prevederilor prezentei legi, potrivit principiilor cuprinse la art. 2 şi criteriilor stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi, pe baza certificatelor doveditoare preschimbate conform alin. (1).” Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014 a reglementat o nouă procedură pentru obţinerea certificatelor pentru noul titlu instituit, şi anume acela de „Luptător cu Rol Determinant”, prevăzând la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 341/2004 că titlurile instituite se vor acorda „avându-se în vedere calităţile şi titlurile atestate, potrivit Legii nr. 42/1990[...]r doar pentru cazurile În care solicitantul este posesor al certificatului şi titular al brevetului de atestare a titlului acordat de către Preşedintele României, prin decret prezidenţial, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. “ Totodată, potrivit art. 32 alin. (4) din Legea nr. 341/2004, introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014, „Odată cu cererea pentru eliberarea certificatului pentru persoanele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3, şi pentru obţinerea noului certificat, solicitantul va depune certificatul preschimbat în original, împreună cu legitimaţia aferentă.” Având în vedere reglementarea, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014, a noii proceduri pentru obţinerea certificatelor pentru noul titlu instituit, şi anume acela de „Luptător cu Rol Determinant”, era evidentă necesitatea abrogării art. 9 alin. (6) din Legea nr. 341/2004, deoarece aceste din urmă dispoziţii se refereau la procedura de atribuire a vechilor titluri prevăzute de Legea nr. 341/2004, anterior intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014.

29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ioan Rădulescu, Ion Marin, Nicolae Oprică, Doru Daniel Irimia şi Mircea Nicu Dârzu, în dosarele nr. 22.240/3/2016, nr. 649/3/2016, nr. 11.126/3/2016, nr. 27.236/3/2016 şi nr. 33.236/3/2016 ale Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. I pct. 4, 6, 16, 17 şi pct. 19-23 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014 pentru modificarea şi completarea Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 8 martie 2018.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.