MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 543/2018

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 186 (XXX) - Nr. 543         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Vineri, 29 iunie 2018

 

SUMAR

 

LEGI ŞI DECRETE

 

154. - Lege pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor

 

505. - Decret privind promulgarea Legii pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 114 din 13 martie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II art. 7 alin. (1) teza a două din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, ale art. 9 alin. (1) teza a două şi art. 13 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 183/2014 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2014 pentru modificarea şi completarea art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum şi ale art. 8 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice

 

Decizia nr. 313 din 9 mai 2018 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice

 

ORDONANŢE ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

52. - Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

2.423. - Ordin al ministrului finanţelor publice privind prospectul de emisiune a obligaţiunilor de stat de tip benchmark aferente lunii iulie 2018

 

2.502. - Ordin al ministrului culturii şi identităţii naţionale pentru acreditarea Muzeului de Artă „Iulia Hălăucescu” din Tarcău, judeţul Neamţ

 

 

LEGI SI DECRETE

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

 

CAMERA DEPUTAŢILOR

SENATUL

 

LEGE

pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

 

Articol unic. - Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 29 iunie 1998, cu modificările şi completările ulterioare, se completează după cum urmează:

1. La articolul 31, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alineatele (3) şi (4), cu următorul cuprins:

„(3) Trecerile la acelaşi nivel cu calea ferată ale tuturor drumurilor internaţionale «E», precum şi ale drumurilor naţionale care prezintă un grad ridicat de risc de producere a accidentelor rutiere vor fi prevăzute cu bariere sau semibariere realizate de către administratorul căii ferate, cu avizul administratorului drumului şi al poliţiei rutiere,

(4) Administratorul căii ferate este obligat să asigure vizibilitatea trecerilor la acelaşi nivel cu calea ferată prin curăţarea vegetaţiei pe o rază de 150 de metri măsurată din intersecţie,”

2. La articolul 61 alineatul (1), după litera a) se introduc două noi litere, literele a1) şi a2), cu următorul cuprins:

,,a1) încălcarea prevederilor art. 31 alin, (3), cu amendă de la 50.000 lei la 250.000 lei, aplicată administratorului căii ferate;

a2) încălcarea prevederilor art. 31 alin. (4), cu amendă de la 30.000 lei la 150.000 lei, aplicată administratorului căii ferate;”.

3. După articolul 67 se introduce un nou articol, articolul 68, cu următorul cuprins:

„Art. 68. - (1) Prevederile art. 61 alin. (1) lit. a1) intră în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2020.

(2) Prevederile art. 61 alin. (1) lit. a2) intră în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2019.”

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României. republicată.

 

p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,

PREŞEDINTELE SENATULUI

FLORIN IORDACHE

CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU

 

Bucureşti, 26 iunie 2018,

Nr. 154.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

 

DECRET

privind promulgarea Legii pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor

 

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din Constituţia României, republicată,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se promulgă Legea privind completarea Ordonanţei Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor şi se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

 

Bucureşti, 26 iunie 2018.

Nr. 505.

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 114

din 13 martie 2018

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II art. 7 alin. (1) teza a două din Ordonanţa de urgenţa a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, ale art. 9 alin. (1) teza a două şi art. 13 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 183/2014 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2014 pentru modificarea şi completarea art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum şi ale art. 8 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

 

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor „art. II art. 7 alin. (1) teza a două din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, pct. 2 din Legea nr. 283/2011, care modifică art. 7 din Ordonanţa de urgentă a Guvernului nr. 80/2010, art. 9 alin. (1) teza a două din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, art. I art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2014 care modifică art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 şi art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014”, excepţie ridicată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Administraţiei şi Internelor, în numele şi pentru membrul său de sindicat, în Dosarul nr. 44.184/3/2015 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.954D/2016.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră a depus la dosar un punct de vedere, prin care apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 2.975D/2016, nr. 2.998D/2G16, nr. 3.078-3.081 D/2016, nr. 3.130-3.132D/2016, nr. 3.172-3.174D/2016, nr. 3.274- 3.276D/2016, nr. 3.329D/2016, nr. 3.430D/2016 şi nr. 3.431 D/2016, având ca obiect excepţii de neconstituţionalitate similare, ridicate de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Administraţiei şi Internelor, în numele şi pentru membrii săi, în dosarele nr. 44.174/3/2015, nr. 44.369/3/2015, nr. 44.357/3/2015, nr. 44.327/3/2015, nr. 44.301/3/2015, nr. 44.159/3/2015, nr. 44.215/3/2015, nr. 44.330/3/2015, nr. 44.360/3/2015, nr. 44.294/3/CAF/2015, nr. 44.367/3/CAF/2015, nr. 44.180/3/CAF/2015, nr. 44.185/3/2015, nr. 44.358/3/2015, nr. 44.355/3/2015, nr. 44.214/3/2015, nr. 44.361/3/2015 şi nr. 44.187/3/2015 ale Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

4. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea cauzelor. Curtea, având în vedere identitatea de obiect a cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 2.975D/2016, nr. 2.998D/2016, nr. 3.078-3.081 D/2016, nr. 3.130-3.132D/2016, nr. 3.172- 3.174D/2016, nr. 3.274-3.276D/2016, nr. 3.329D/2016, nr. 3.430D/2016 şi nr. 3.431 D/2016 la Dosarul nr. 2.954D/2016, care a fost primul înregistrat.

5. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

6. În dosarele Curţii Constituţionale nr. 2.954D/2016, nr. 3.078-3081D/2016, nr. 3.130D/2016, nr. 3.132D/2016, nr. 3.274D/2016, nr. 3.275D/2016 şi nr. 3.430D/2016, prin Decizia civilă nr. 4.795 din 14 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 44,184/3/2015, prin încheierile din 10 noiembrie 2016, pronunţate în dosarele nr. 44.357/3/2015, nr. 44.327/3/2015, nr. 44.301/3/2015, nr. 44.159/3/2015, nr. 44.215/3/2015 şi nr. 44.360/3/2015, prin Decizia civilă nr. 5.186 din 3 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 44.185/3/2015, prin Decizia civilă nr. 5.513 din 17 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 44.358/3/2015 şi prin Decizia civilă nr. 4.796 din 14 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 44.361/3/2015, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a „art. II art. 7 alin. (1) teza a două din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, pct. 2 din Legea nr. 283/2011, care modifică art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, art. 9 alin. (1) teza a două din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, art. I art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2014, care modifică art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 şi art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/20l4”. În dosarele Curţii Constituţionale nr. 2.975D/2016, nr. 3.131D/2016 şi nr. 3.329D/2016, prin Decizia civilă nr. 4.450 din 29 septembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 44.174/3/2015, prin încheierea din 13 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 44.330/3/2015 şi prin Decizia civilă nr. 5.553 din 21 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 44.214/3/2015, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) teza a două din Ordonanţa de urgenţa a Guvernului nr. 80/2010, şi a dispoziţiilor art. 9 alin. 1 teza a două din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013. În dosarele Curţii Constituţionale nr. 2.998D/2016 şi nr. 3.431D/2016, prin Decizia civilă nr. 4.680 din 12 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 44.369/3/2015 şi prin Decizia civilă nr. 5.099 din 31 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 44.187/3/2015, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 art. 7 alin. (1) teza a două din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, a dispoziţiilor pct. 2 din Legea nr. 283/2011, care modifică art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) teza a două din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, a dispoziţiilor art. I art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2014 care modifică art. 13 alin. (5) şi (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013. În dosarele Curţii Constituţionale nr. 3.172-3.174D/2016 şi nr. 3.276D/2016, prin încheierile din 31 octombrie 2016, pronunţate în dosarele nr. 44.294/3/CAF/2015, nr. 44.367/3/CAF/2015, nr. 44.180/3/CAF/2015 şi prin încheierea din 17 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 44.355/3/2015, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II art. 7 alin. (1) teza a două din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, a dispoziţiilor pct. 2 din Legea nr. 283/2011, care modifică art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, a dispoziţiilor art. 9 alin. (1)teza a două din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, a dispoziţiilor art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2014 care modifică art. 13 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013. Excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Administraţiei şi Internelor, în numele şi pentru membrii săi, în cadrul soluţionării recursurilor declarate de autorii excepţiei împotriva unor sentinţe civile prin care s-au respins acţiunile formulate împotriva Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, acţiuni având ca obiect compensarea muncii suplimentare efectuate peste durata normală a programului de lucru.

7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că sintagma „timp liber corespunzător”, din conţinutul textelor de lege criticate, este lipsită de claritate, precizie şi previzibilitate, nepermiţând înţelegerea modului de calcul al normei de muncă lunare pentru persoanele care prestează munca în zilele de repaus săptămânal, sărbători legale sau alte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează în cadrul schimbului normal de lucru. Or, conform art. 36 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, actele normative trebuie redactate într-un limbaj şi stil juridic specific normativ, concis, sobru, clar şi precis, care să excludă orice echivoc, respectându-se strict regulile gramaticale şi de ortografie. Necesitatea respectării acestor condiţii a fost subliniată şi în jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene â Drepturilor Omului. De asemenea, autorul excepţiei arată că, potrivit art. 53 din Constituţie, exerciţiul unor drepturi nu poate fi restrâns decât prin lege, şi numai pentru cazurile determinate, or, în cazul textelor de lege criticate, restrângerea unor drepturi ori neacordarea unor sporuri s-a făcut prin ordonanţe de urgenţă.

8. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 422 din 24 octombrie 2013.

9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

10. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 422 din 24 octombrie 2013 şi nr. 612 din 6 octombrie 2015.

11. Avocatul Poporului precizează că îşi menţine punctul de vedere, astfel cum a fost reţinut în Decizia Curţii Constituţionale nr. 407 din 13 iunie 2017, în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, întrucât Curtea nu poate extinde critica autorului excepţiei şi nu se poate raporta la un drept sau o libertate fundamentală, al căror exerciţiu să fi fost în mod neconstituţional restrâns.

12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, punctul de vedere depus la dosar de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum este menţionat în actele de sesizare, îl constituie prevederile „art. II art. 7 alin. (1) teza a două din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, pct. 2 din Legea nr. 283/2011, care modifică art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, art. 9 alin. (1) teza a două din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, art. I art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2014 care modifică art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 şi art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014”. Analizând textele de lege invocate şi critica formulată de autorul excepţiei, Curtea reţine că, în realitate, acesta critică următoarele dispoziţii: art. II art. 7 alin. (1) teza a două din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 10 septembrie 2010, articol introdus prin articolul unic pct. 2 din Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 14 decembrie 2011; art. 9 alin. (1) teza a două şi art. 13 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 703 din 15 noiembrie 2013; art. 8 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 18 decembrie 2014. Curtea reţine că, în mod eronat, autorul excepţiei indică dispoziţiile art. I art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2014 pentru modificarea şi completarea art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. din 450 din 19 iunie 2014. În realitate, dispoziţiile art. 13 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 au fost introduse prin art. I pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2014. Totodată, autorul excepţiei are în vedere dispoziţiile art. 13 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, în forma anterioară modificării acestora prin Legea nr. 183/2014 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2014 pentru modificarea şi completarea art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea l, nr. 956 din 29 decembrie 2014. Prin urmare, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. II art. 7 alin. (1) teza a două din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, dispoziţiile art. 9 alin. (1) teza a două şi dispoziţiile art. 13 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 183/2014, precum şi dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, dispoziţii care au următoarea redactare:

- Art. II art. 7 alin. (1) teza a două din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010: „( 1) în anul 2012, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător.

- Art. 9 alin, (1) teza a două din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013: „În anul 2014, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător:

- Art. 13 alin. (5) din Ordonanţa de urgentă a Guvernului nr. 103/2013, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 183/2014: „Prin excepţie de la prevederile art. 9 alin. (1), în situaţia în care activitatea desfăşurată de personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, nu se poate compensa cu timp liber corespunzător, se acordă o majorare de 75% din baza de calcul prevăzută la alin. (4).

- Art. 8 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014: „În anul 2015, munca suplimentară efectuată peste durate normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător.”

15. Curtea constată că, ulterior sesizării sale, dispoziţiile art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, ale art. 8 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, ale art. 9 şi 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 au fost abrogate prin art. 44 alin. (1) pct. 27, 28 şi, respectiv, pct. 11, din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017. Însă, prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea a stabilit că sintagma „în vigoare” din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare. Astfel, deşi nu mai sunt în vigoare, dispoziţiile criticate îşi produc în continuare efectele juridice, deoarece obiectul principal al cauzelor în cadrul cărora a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate îl reprezintă solicitarea de compensare a muncii suplimentare efectuate peste durata normală a programului de lucru.

16. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5), referitor la obligaţia respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 15 alin. (1) privind universalitatea, art. 41 alin. (2) privind dreptul salariaţilor la măsuri de protecţie socială şi art. 53, referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi, precum şi în art. 6 şi art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil şi, respectiv, dreptul la respectarea vieţii private şi de familie.

17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor de lege criticate, excepţia fiind invocată de acelaşi autor, prin raportare la aceleaşi dispoziţii din Constituţie şi din Convenţie precum cele invocate în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 407 din 13 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 909 din 21 noiembrie 2017, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a acestora şi a constatat că, la fel ca în cauza de faţă, autorul excepţiei invocă, în esenţă, două aspecte de neconstituţionalitate, şi anume faptul că dispoziţiile de lege criticate au un conţinut neclar şi faptul că sunt contrare prevederilor art. 53 din Constituţie, întrucât restrâng exerciţiul dreptului la muncă, fără respectarea condiţiilor cerute de Legea fundamentală.

18. Curtea a reţinut, la paragraful 26 al respectivei decizii, că prevederile care stabilesc compensarea muncii prestate în afara programului normal de lucru prin „timp liber corespunzător” nu reprezintă o reglementare cu caracter de noutate în materia dreptului muncii. Astfel, «înseşi prevederile art. 122 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, prevăd, ca regulă, compensarea muncii suplimentare „prin ore libere plătite în următoarele 60 de zile calendaristice după efectuarea acesteia” şi, numai în subsidiar, în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă, în termenul prevăzut de art. 122 alin. (1) în luna următoare, art. 123 alin. (1) prevede că „munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acesteia”. Raţiunea acestei reglementări este aceea de a asigura, în primul rând, refacerea psihică şi fizică a organismului salariatului în urma unui volum de muncă suplimentar, astfel încât să se creeze un echilibru între timpul de muncă şi timpul de odihnă şi, doar în măsura în care acest lucru nu este posibil, recompensarea bănească prin acordarea unui spor». Dispoziţiile de lege criticate au stabilit, ca principiu, că, în anii 2012, 2014 şi 2015, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează în cadrul schimbului normal de lucru, urmau să se compenseze numai cu timp liber corespunzător. De asemenea, art. 13 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2014, a stabilit şi excepţiile de la această regulă, aplicabile în anul 2014. Această reglementare a reprezentat o opţiune a legiuitorului, determinată de disponibilităţile financiare limitate de care a dispus statul în acei ani. Curtea, prin Decizia nr. 422 din 24 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 766 din 9 decembrie 2013, şi Decizia nr. 445 din 16 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 790 din 30 octombrie 2014, paragraful 24, a reţinut că „nu există obligaţia constituţională a statului de a asigura personalului bugetar compensare bănească pentru munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează”. De asemenea, nici Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, din 4 noiembrie 2003, nu prevede compensarea bănească a muncii suplimentare şi a muncii prestate în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, ci compensarea cu timp liber corespunzător. Prin urmare, Curtea Constituţională a reţinut că acordarea de timp liber corespunzător, ca formă exclusivă de compensare a muncii suplimentare în anumiţi ani, nu reprezintă o restrângere a dreptului la muncă şi astfel nu poate fi reţinută critica raportată la art. 53 din Constituţie.

19. Referitor la caracterul clar şi previzibil al normelor de lege criticate, la paragrafele 28-30 ale Deciziei nr. 407 din 13 iunie 2017, Curtea a constatat că interpretarea termenului „corespunzător” este facilitată de o abordare sistematică a reglementării în materie. Astfel, art. 122 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii stabileşte corespondenţa dintre numărul de ore prestate peste programul normal de lucru şi salariul cuvenit pentru orele libere acordate în compensarea muncii suplimentare. În acest context, termenul „corespunzător” are semnificaţia de „potrivit cu” sau, mai precis, de „echivalent cu”. Cu aceeaşi semnificaţie, Codul muncii foloseşte termenul „corespunzător” şi în alte articole, aşa cum este art. 19, în care se referă la acordarea de „despăgubiri corespunzătoare prejudiciului pe care l-a suferit ca urmare a neexecutării de către angajator a obligaţiei de informare”, art. 24 privind „daune-interese corespunzătoare prejudiciului” acordate angajatorului, ca urmare a nerespectării clauzei de neconcurenţă sau art. 52 alin. (3), care se referă la reducerea timpului de muncă „cu reducerea corespunzătoare a salariului”. Această interpretare a sintagmei „timp liber corespunzător” se regăseşte şi în actele normative date în aplicarea textelor de lege supuse analizei de constituţionalitate, în care se prevede, în mod expres, că, pentru compensarea muncii suplimentare, se acordă acelaşi „număr de ore libere cu numărul de ore lucrate”. Acordarea orelor libere se face în concordanţă cu prevederile legale referitoare la durata normală a timpului de lucru, indiferent de modul în care se realizează repartizarea programului de muncă, astfel încât, prin cumularea orelor lucrate în regim normal şi suplimentar, să nu fie depăşită această durată. Având în vedere cele mai sus reţinute, burtea a stabilit că dispoziţiile de lege criticate au un conţinut dar, predictibil, iar aspectele invocate de autorul excepţiei nu relevă decât probleme de aplicare a legii, asupra cărora, însă, instanţa de contencios constituţional nu este competentă să se pronunţe.

20. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la prevederile ari. 6 şi art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dispoziţii care se referă la dreptul la un proces echitabil şi dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, la paragraful 32 al Deciziei nr. 407 din 13 iunie 2017, Curtea a reţinut că acestea, prin conţinutul lor, nu au incidenţă în cauză. De altfel, autorul excepţiei nici nu motivează modul în care textele de lege criticate ar aduce atingere acestor prevederi convenţionale.

21. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudenţa Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Administraţiei şi Internelor, în numele şi pentru membrii săi, în dosarele nr. 44.184/3/2015, nr. 44.174/3/2015. nr. 44.369/3/2015, nr. 44.357/3/2015, nr. 44.327/3/2015, nr. 44.301/3/2015, nr. 44.159/3/2015, nr. 44.215/3/2015, nr. 44.330/3/2015, nr. 44.360/3/2015, nr. 44.294/3/CAF/2015, nr. 44.367/3/CAF/2015, nr. 44.180/3/CAF/2015, nr. 44.185/3/2015, nr. 44.358/3/2015, nr. 44.355/3/2015, nr. 44.214/3/2015, nr. 44.361/3/2015 şi nr. 44.187/3/2015 ale Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. II art. 7 alin. (1) teza a două din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, ale art. 9 alin. (1) teza a două şi art. 13 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 183/2014 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2014 pentru modificarea şi completarea art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum şi ale art. 8 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 13 martie 2018.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 313

din 9 mai 2018

referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent-şef

 

1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, obiecţie formulată de un număr de 29 de senatori aparţinând grupurilor parlamentare ale Partidului Naţional Liberal, Uniunii Salvaţi România şi Partidului Mişcarea Populară, în temeiul prevederilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.

2. Cu Adresa nr. 1.720 din 12 aprilie 2018, secretarul general al Senatului a trimis Curţii Constituţionale sesizarea formulată, care a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 2.757 din 13 aprilie 2018 şi constituie obiectul Dosarului nr. 519A/2018

3. În motivarea sesizării de neconstituţionalitate autorii arată că propunerea legislativă a fost elaborată avându-se în vedere următoarele principale obiective: pe de o parte, introducerea cerinţei ca la constituirea ariilor naturale protejate să se ia în considerare şi prevederile planurilor urbanistice generale, care să nu poată fi modificate până la termenul de actualizare prevăzut de legislaţia în vigoare privind amenajarea teritoriului şi urbanismului, în acest sens, operând modificarea art. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007, şi, pe de altă parte, introducerea posibilităţii de a modifica limitele ariilor naturale protejate prin scoaterea din interiorul ariilor a suprafeţelor pentru care, la data de 29 iunie 2007, existau licenţe de concesiune a activităţii miniere, instituirea unei zone tampon necesare creării de drumuri de acces la perimetrul minier, precum şi compensarea suprafeţei de teren scoase din interiorul ariei naturale protejate cu o suprafaţă echivalentă cu suprafaţa majorată cu suprafaţa zonei tampon, sens în care au fost introduse patru noi alineate la art. 56 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007.

4. Autorii susţin că legea supusă controlului încalcă scopurile şi prevederile directivelor europene din domeniul mediului, principiile europene care fundamentează domeniul (îndeosebi principiul precauţiei) şi intră în contradicţie flagrantă cu obligaţiile statului de a asigura refacerea şi ocrotirea mediului înconjurător, menţinerea echilibrului ecologic şi creşterea calităţii vieţii, obligaţii prevăzute de art. 35, art. 135 alin. (2) lit. e) şi f) şi art. 148 din Constituţie. Existenţa ariilor naturale protejate şi păstrarea coerenţei lor sunt elemente-cheie pentru menţinerea echilibrului ecologic şi asigurarea dreptului la un mediu sănătos garantat de Constituţie. România deţine zone naturale valoroase care au fost desemnate ca arii naturale protejate, în conformitate cu categoriile stabilite de Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii, dar şi cu siturile din reţeaua europeană Natura 2000. Toate aceste zone, denumite generic în legislaţia naţională arii naturale protejate, sunt reglementate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007. Legea pentru modificarea şi completarea ordonanţei de urgenţă înlătură protecţia pe care trebuie să o acorde ariilor protejate, generând încălcarea principiului priorităţii ariilor protejate faţă de orice alte obiective şi a principiului precauţiei.

5. Primul principiu este consacrat de art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007, care prevede că regimul de arie naturală protejată are prioritate în faţa altei dezvoltări, iar excepţiile sunt de strictă interpretare. Or, prin modificarea adoptată, amplasamentele pe care sunt aprobate licenţe de exploatare miniere pierd statutul de protecţie, instituindu-se principiul opus, conform căruia proiectele de minerit sunt prioritare în faţa ariilor protejate peste care acestea se suprapun. Autorii arată că „faptul că proiectele de minerit sunt dezvoltări incompatibile într-o arie naturală protejată este statuat chiar de Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii, care a adoptat o recomandare pentru Congresul Mondial pentru Conservare din octombrie 2000 desfăşurat la Amman, în Iordania, prin care sugera că mineritul nu ar trebui să se practice în anumite categorii de arii protejate. Recomandarea 2.82 include o secţiune care «Cere tuturor statelor membre ale UICN să interzică prin lege orice activităţi de prospecţiuni şi extracţie a resurselor minerale în ariile protejate ce corespund categoriilor UICN I-IV de management al ariilor protejate». Recomandarea mai include, de asemenea, un paragraf referitor la categoriile V şi VI de arii protejate: «în categoriile V şi VI, vor fi acceptate activităţi de prospectare şi extracţie localizată numai dacă natura şi mărimea activităţilor propuse pentru proiectul minier indică o compatibilitate între activităţile proiectului şi obiectivele ariilor protejate», Aceasta este o recomandare şi în niciun caz o obligare a guvernelor; unele au interzis mineritul în ariile protejate din categoriile I-IV, altele însă nu. Din aceste motive, mineritul este genul de obiectiv faţă de care aria naturală protejată ar trebui să fie prioritară, şi nu invers”.

6. Directiva 92/43/CEE a Consiliului privind conservarea habitatelor naturale şi a speciilor de faună şi floră sălbatică prevede că singurele considerente care pot fi invocate pentru a permite realizarea unui plan sau proiect cu incidenţă asupra ariei de importanţă comunitară sunt cele legate de sănătatea sau siguranţa publică, de anumite consecinţe benefice de importanţă majoră pentru mediu sau alte motive cruciale de interes public major, în cel din urmă caz fiind necesar şi avizul Comisiei Europene. Or soluţia normativă propusă prin pct. 2 al articolului unic din legea care face obiectul prezentei sesizări, de a modifica limitele ariilor naturale protejate, categorie care înglobează şi ariile de importanţă comunitară protejate prin Directivă, în vederea exploatării de resurse minerale neregenerabile, nu face parte din niciuna dintre situaţiile de excepţie enumerate limitativ, care sunt de strictă interpretare şi aplicare.

7. În susţinerea criticilor de neconstituţionalitate, sunt invocate jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, precum şi răspunsul Directoratului General pentru Mediu (DG Environment) al Comisiei Europene, adresat Federaţiei Natura 2000, din data de 30 octombrie 2017, cu privire la sesizarea având ca obiect proiectul de lege privind modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007. În răspunsul DG Environment (care citează din decizii ale Curţii de Justiţie a Uniunii Europene), se arată că proiectele miniere nu se încadrează printre cele care permit modificarea limitelor ariilor naturale protejate, aşa zisa „modificare a limitelor ariilor naturale protejate” reprezentând, în fapt, o declasare a acestora.

8. Cel de-al doilea principiu pretins a fi încălcat este principiul precauţiei, prevăzut la art. 191 alin. (2) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, potrivit căruia politica Uniunii în domeniul mediului urmăreşte un nivel ridicat de protecţie, ţinând seama de diversitatea situaţiilor din diferitele regiuni ale Uniunii. Aceasta se bazează pe principiile precauţiei şi acţiunii preventive, pe principiul remedierii, cu prioritate la sursă, a daunelor provocate mediului şi pe principiul „poluatorul plăteşte”. Potrivit Comisiei Europene, principiul precauţiei poate fi invocat atunci când un fenomen, un produs sau un proces poate avea efecte periculoase, identificate printr-o evaluare ştiinţifică şi obiectivă, iar aceasta evaluare nu permite determinarea cu suficientă certitudine a riscului. Aplicarea principiului precauţiei se înscrie astfel în cadrul general al analizei riscurilor (care include, pe lângă evaluarea riscurilor, şi gestionarea şi comunicarea riscurilor), mai exact, în contextul gestionării riscurilor, care corespunde fazei de luare a deciziei. Legea de modificare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 a fost adoptată fără o evaluare care să permită determinarea cu suficientă certitudine a riscului. Evaluările ştiinţifice şi expertizele care au stat la baza fundamentării directivelor europene din domeniul mediului arată că mineritul nu este o activitate compatibilă cu ariile naturale protejate şi nu se înscrie în categoria celor pentru care se permit excepţii pentru modificarea limitelor (declasarea) ariilor naturale protejate. Aceste prevederi au la bază studii care identifică potenţialele efecte negative, pornind de la evaluarea datelor ştiinţifice disponibile. În condiţiile în care nici măcar nu sunt cunoscute ariile naturale protejate care ar putea fi afectate de acest proiect legislativ, gradul de incertitudine ştiinţifică este implicit. Nefiind cunoscute ariile naturale protejate care ar urma să fie afectate, este, practic, absolut imposibil de evaluat modul în care va fi afectată coerenţa reţelei europene de arii naturale protejate. Aşadar, compensarea cu o suprafaţă echivalentă, evaluată şi clasată ca arie naturală protejată, nu este suficientă pentru a modifica/declasa o altă arie naturală protejată. Pentru aceasta e nevoie de o evaluare care să stabilească, pe de o parte, că motivele şi scopurile pentru care s-a instituit regimul de protecţie pentru aria naturală protejată nu vor fi afectate, iar pe de altă parte, că nu va fi afectată coerenţa reţelei europene de arii naturale protejate. Legea supusă controlului de constituţionalitate eludează, practic, acest lucru.

9. În concluzie, încălcând principiul priorităţii ariilor protejate faţă de orice alte obiective şi principiul precauţiei, legea de modificare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 încalcă efectiv protecţia instituită asupra ariilor naturale protejate, care asigură menţinerea echilibrului ecologic şi care garantează dreptul la un mediu sănătos. Raportat la cauza de faţă, autorii sesizării apreciază că sunt îndeplinite condiţionalităţile privind incidenţa prevederilor art. 148 din Constituţie, respectiv art. 37 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, art. 191 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, precum şi art. 6 din Directiva habitate, respectiv art. 4 din Directiva păsări au un conţinut clar, precis şi neechivoc, pe de o parte, şi prin conţinutul lor normativ, dispoziţiile europene enunţate vizează, în mod direct, protecţia dreptului la un mediu sănătos, consacrat de art. 35 din Constituţie, deci au relevanţă constituţională, pe de altă parte, astfel că sancţionarea neconcordanţei normative dintre actul normativ naţional şi actele normative europene revine Curţii Constituţionale, şi nu legiuitorului ori instanţelor judecătoreşti. Pe cale de consecinţă, pct. 2 al articolului unic din Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor natural protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice încalcă art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţie.

10. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a comunica punctul lor de vedere,

11. Preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis, cu Adresa nr. 2/4.120 din 26 aprilie 2018, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 3.162 din 26 aprilie 2018, punctul său de vedere cu privire la sesizarea de neconstituţionalitate, apreciind că aceasta este neîntemeiată. Una dintre obligaţiile pozitive ale statului, pe lângă obligaţia generală de a recunoaşte dreptul la un mediu sănătos, este prevăzută la art. 35 alin. (2) din Constituţie şi constă în asigurarea cadrului legislativ pentru asigurarea acestui drept. Această obligaţie trebuie corelată, prin interpretarea sistematică a textelor constituţionale, cu obligaţia specifică titularilor dreptului de proprietate, prevăzută de art. 44 alin. (7) din Constituţie. Dispoziţiile art. 561 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007, cu modificările şi completările ulterioare, au făcut imposibilă modificarea limitelor ariilor naturale protejate în mai multe situaţii, cum ar fi: corectarea unor erori majore privind suprafaţa ariei, constatate, în timp, după apariţia Legii nr. 5/2000 privind aprobarea Pianului de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea a III-a zone protejate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 12 aprilie 2000, cu modificările ulterioare, şi posibilitatea majorării ariei naturale prin includere voluntară a unor noi suprafeţe, posibilitatea majorării suprafeţei ariei naturale prin includerea voluntară a unor suprafeţe noi sau posibilitatea scoaterii din interiorul ariei naturale a unor suprafeţe de teren aferente perimetrului de exploatare a resurselor minerale, pentru care existau, la data instituirii regimului de arie naturală protejată, o hotărâre de Guvern, în vigoare, pentru aprobarea licenţei de concesiune a activităţii miniere de exploatare, în temeiul legislaţiei miniere în vigoare la data emiterii acestora. Licenţele existente nu au putut fi valorificate până în prezent, după declararea statutului de arie naturală protejată, perimetrele miniere suprapuse peste acestea au intrat într-un proces de evaluare specific ariilor naturale protejate, astfel, procedurile de evaluare a mediului fiind mult întârziate, ducând în situaţia prezentă când nicio exploataţie nu poate să funcţioneze în regim de suprapunere peste o arie naturală protejată. Licenţele miniere, valabil acordate la data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 prin hotărâre a Guvernului, nu pot fi valorificate, deşi art. 21 alin. (2) din Legea minelor nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare, statuează că „Prevederile legale existente la data intrării în vigoare a licenţei rămân valabile pe toată durata acesteia, cu excepţia apariţiei unor eventuale dispoziţii legale favorabile titularului”. Prin urmare, exploataţiile miniere au fost închise sau sunt în pericol de a fi închise, resursele miniere nu mai pot fi exploatate, iar impactul economic şi social este mare. Or legea criticată a avut în vedere aceste aspecte, modificările propuse rezolvând, în cea mai mare parte, contradicţiile existente între legislaţia de mediu şi legislaţia minieră.

12. Interpretând prevederile art. 135 alin. (2), în corelaţie cu dispoziţiile art. 47 din Constituţie, ambele norme constituţionale se referă concret la obligaţia statului de a lua „măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent. Astfel, prin dispoziţiile legii adoptate, preşedintele Camerei Deputaţilor consideră că nu au fost încălcate prevederile constituţionale privind refacerea şi ocrotirea mediului înconjurător, precum şi crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii.

13. În ceea ce priveşte obiecţia formulată prin raportare la prevederile art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţie, preşedintele Camerei Deputaţilor susţine că acestea nu sunt întemeiate, deoarece „Regula în materia raportului dintre dreptul intern şi cel internaţional public rezultă din prevederile art. 11 din Constituţie, care precizează că, în general, tratatele ratificate de Parlament potrivit legii fac parte din dreptul intern, adică încorporarea le face interpretabile şi aplicabile după aceleaşi reguli ca şi toate celelalte norme care provin de la puterea de stat. În actuala stare de lucruri, Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană nu conţine nicio precizare cu privire la modalitatea de aplicare a dreptului comunitar. În aceste condiţii, dispoziţia art. 148 alin, (2) din Constituţie restrânge parţial şl, totodată, extinde parţial sfera de aplicare a priorităţii dreptului comunitar faţă de ceea ce pare să fie consacrat pe cale jurisprudenţială în cadrul Uniunii Europene. Consecinţă directă a pluralismului juridic, legea internă nu poate fi invalidată în cadrul ordinii juridice interne datorită faptului că nu este compatibilă cu dreptul comunitar, aşa cum corect a statuat şi Curtea Constituţională a României (Decizia Curţii Constituţionale nr. 59/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 8 februarie 2007)”. Totodată, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 137/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 22 martie 2010, statuează că, în situaţia în care Curtea Constituţională s-ar considera competentă să se pronunţe asupra conformităţii legislaţiei naţionale cu cea europeană, s-ar ajunge la un posibil conflict de jurisdicţii între cele două instanţe, ceea ce, la acest nivel, este inadmisibil. Toate aceste aspecte converg spre a demonstra faptul că sarcina aplicării cu prioritate a reglementărilor comunitare obligatorii în raport cu prevederile legislaţiei naţionale revine instanţei de judecată. Mai mult, Curtea reţine că, în cazul în care s-ar accepta punctul de vedere contrar, în sensul că instanţa constituţională poate stabili constituţionalitatea sau neconstituţionalitatea unui text de lege raportat la prevederile unui act comunitar, ar încălca, în mod evident, competenţele Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, din moment ce aceasta are competenţa să interpreteze tratatele (art. 267 din tratat).

14. În concluzie, preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că, de vreme ce actul normativ nu aduce atingere suprafeţelor totale a ariilor naturale protejate, realizându-se o compensare a suprafeţelor care au licenţe de concesiune pentru exploatarea de resurse minerale neregenerabile cu suprafeţe adiacente ariei naturale protejate, sesizarea de neconstituţionalitate înaintată Curţii Constituţionale este neîntemeiată, astfel încât propune respingerea acesteia.

15. Preşedintele Senatului şi Guvernul nu au comunicat punctul lor de vedere cu privire la obiecţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor, raportul judecătorului-raportor, dispoziţiile Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, precum şi prevederile Constituţiei, reţine următoarele:

16. Obiectul criticilor de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, dispoziţii care au următorul conţinut:

Articol unic. - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul anilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 442 din 29 iunie 2007, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. Articolul 10 se modifică şi va avea următorul cuprins:

«Art. 10. - Modul de constituire a ariilor naturale protejate ia în considerare interesele comunităţii locale, încurajându-se menţinerea practicilor şi cunoştinţelor tradiţionale locale în valorificarea acestor resurse în beneficiu1 comunităţii locale, precum şi prevederile din Planurile Urbanistice Generale, care nu pot fi modificate până la termenul de actualizare prevăzut de legislaţia în vigoare privind amenajarea teritoriului şi urbanismul. Suprafeţele de teren aflate în intravilanul localităţilor; la data constituirii ariei naturale protejate pot fi introduse în interiorul ariei naturale protejate, numai în cazuri temeinic justificate într-un capitol separat al studiului de fundamentare ştiinţifică”.,f

2. La articolul 561, după alineatul (3) se introduc patru noi alineate, alin. (4) - (7), cu următorul cuprins:

«(4) Prin excepţie de la prevederile alin. (3), modificarea limitelor ariilor naturale protejate este posibilă, prin scoaterea unor suprafeţe din interiorul ariilor naturale protejate, dacă, pentru suprafeţele respective, la data de 29 iunie 2007, emu aprobate, prin hotărâre a Guvernului, licenţe de concesiune pentru exploatarea de resurse minerale neregenerabile, în temeiul legislaţiei miniere în vigoare. Noile limite ale ariilor naturale protejate vor fi trasate astfel încât perimetrul exploataţiei miniere şi drumurile de acces la exploatare să fie în afara ariei naturale protejate. Suplimentar, între noile limite ale ariei naturale protejate şi limitele exploatării miniere va fi păstrată o zonă minimă, tampon, de lăţime 100 metri, pe toată lungimea de grăniţuire.

(5) Modalitatea de modificare a limitelor, prevăzută la alin. (4), se realizează, la cererea titularului de licenţă, prin act administrativ al conducătorului autorităţii publice centrale de protecţie a mediului. Modificarea se avizează, numai în situaţia în care, prin grija şi pe cheltuiala titularului de licenţă, se instituie regimul de arie naturală protejată pe o altă suprafaţă adiacentă ariei naturale protejate, situată oriunde pe graniţa acesteia. Suprafaţa minimă adusă în compensare va fi echivalentă cu suprafaţa scoasă de pe teritoriul ariei naturale protejate, majorată cu zona-tampon.

(6) Cererea de modificare a limitelor este însoţită de o copie a hotărârii Guvernului privind aprobarea licenţei de concesiune a activităţii miniere de exploatare, dovada deţinerii terenurilor aduse în compensare, dovedită prin contracte de vânzare-cumpărare, schimb de terenuri, donaţie, concesiune sau alte înscrisuri care dovedesc posesia, sau acceptul scris al proprietarilor de terenuri pentru includerea terenului în aria naturală protejată. Toate documentele referitoare la limitele terenurilor, cele introduse sau scoase de pe teritoriul ariei naturale protejate, după caz, sunt însoţite de o documentaţie elaborată în sistemul de protecţie STEREO 70 sau GIS.

(7) Modificarea limitelor ariilor naturale protejate prin extinderea suprafeţei ocupate este posibilă, dacă suprafeţele suplimentare îndeplinesc condiţiile avute în vedere la desemnarea unei arii naturale protejate, în condiţiile art. 11.

Pentru suprafeţele nou-introduse se aplică aceleaşi măsuri de protecţie, conservare şi utilizare stabilite pentru aria naturală protejată la care se alipesc.»“

17. Autorii sesizării susţin că dispoziţiile criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 35 privind dreptul la un mediu sănătos, art. 135 alin. (2) lit. e) şi f) privind obligaţiile statului de a asigura refacerea şi ocrotirea mediului înconjurător, precum şi menţinerea echilibrului ecologic şi crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii şi ale art. 148 referitoare la integrarea în Uniunea Europeană.

18. În vederea soluţionării prezentei sesizări, Curtea procedează, mai întâi, la verificarea admisibilităţii acesteia. Analiza îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a sesizării trebuie realizată prin raportare la art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia „Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora, la sesizarea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a Guvernului, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Avocatului Poporului, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori. “Astfel, se constată că actul supus controlului de constituţionalitate este o lege adoptată de Parlamentul României, sesizarea fiind formulată de un număr de 29 de senatori aparţinând grupurilor parlamentare ale Partidului Naţional Liberal, Uniunii Salvaţi România şi ale Partidului Mişcarea Populară, subiect de drept care întruneşte, potrivit dispoziţiilor legale, calitatea de titular al sesizării Curţii Constituţionale cu obiecţii de neconstituţionalitate

19. Analiza îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a sesizării trebuie realizată şi prin raportare la art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia „în vederea exercitării dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, cu 5 zile înainte de a fi trimisă spre promulgare, legea se comunică Guvernului, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi Avocatului Poporului şi se depune la secretarul general al Camerei Deputaţilor şi la cel al Senatului, în cazul în care legea a fost adoptată cu procedură de urgenţă, termenul este de două zile”. Cu privire la acest aspect, se constată că Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice a fost adoptată, în procedură normală, de Camera Deputaţilor, Cameră decizionali, în data de 4 aprilie 2018, şi a fost depusă la secretarul general şi anunţată în plenul Camerei Deputaţilor pentru exercitarea dreptului de sesizare cu privire la neconstituţionalitatea legii în data de 10 aprilie 2018. Sesizarea formulată de un număr de 29 de senatori, care formează obiectul prezentei cauze, a fost înregistrată la Curtea Constituţională în data de 13 aprilie 2018, deci în cadrul termenului de 5 zile prevăzut de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992. Într-o atare situaţie, luând act de faptul că sesizarea de neconstituţionalitate a fost formulată în termenul legal, Curtea constată că obiecţia de neconstituţionalitate este admisibilă.

20. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi ale art. 1,10,15,16 şi 18 din Legea nr. 47/1992, să se pronunţe asupra constituţionalităţii prevederilor legale criticate.

21. Examinând obiecţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, dată fiind necesitatea compatibilizării legislaţiei naţionale cu cea a Uniunii Europene în domeniul protecţiei naturii şi ţinând cont de faptul că prevederile Directivei 79/409/CEE privind conservarea păsărilor sălbatice şi ale Directivei 92/43/CEE privind conservarea habitatelor naturale şi a speciilor de floră şi faună sălbatice trebuiau transpuse în legislaţia naţională, legiuitorul a adoptat Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 442 din 29 iunie 2007, care, în prezent, prevede la art. 10 că „Modul de constituire a ariilor naturale protejate va lua în considerare interesele comunităţilor locale, încurajându-se menţinerea practicilor şi cunoştinţelor tradiţionale locale în valorificarea acestor resurse în beneficiul comunităţilor locale”, în vreme ce art. 561 alin. (3) statuează că „Modificarea limitelor ariilor naturale protejate de interes naţional, în sensul delimitării unei precizii mai bune, se face la iniţiativa structurii de administrare/custodelui ariei naturale protejate în baza unui studiu ştiinţific, cu avizul consiliului ştiinţific, cu aprobarea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului şi pădurilor, în cazul ariilor naturale protejate de interes naţional, fără limite identificate până la aprobarea prezentei ordonanţe de urgenţă a Guvernului prin lege, stabilirea limitelor şi modificarea lor se fac prin hotărâre a Guvernului, la propunerea custodelui ariei naturale protejate respective, în baza unui studiu ştiinţific, cu avizul Academiei Române şi cu aprobarea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului şi pădurilor

22. Propunerea de lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, iniţiată de un număr de 36 de deputaţi şi senatori şi înaintată Senatului României, în calitate de primă Cameră sesizată, la data de 4 aprilie 2017, prezintă în expunerea de motive argumentul că dispoziţiile art. 561 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 au făcut imposibilă modificarea limitelor unor arii naturale protejate în mai multe situaţii, precum „corectarea unor erori majore privind suprafaţa ariei, constatate, în timp, după apariţia Legii nr. 5/2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea a III-a - zone protejate; posibilitatea majorării suprafeţei ariei naturale prin includerea, voluntară, a unor noi suprafeţe sau posibilitatea scoaterii din interiorul ariei naturale a unor suprafeţe de teren aferente perimetrului de exploatare a resurselor minerale, pentru care existau, la data instituirii regimului de arie naturală protejată, o hotărâre de Guvern, în vigoare, pentru aprobarea licenţei de concesiune a activităţii miniere de exploatare, în temeiul legislaţiei miniere în vigoare la data emiterii acestora”. Consecinţa prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 a fost aceea că „licenţele existente nu au putut fi valorificate până la data prezentei iniţiative legislative, după declararea statutului de arie naturală protejată, perimetrele miniere suprapuse peste acestea au intrat într-un proces de evaluare specific ariilor naturale protejate, astfel, procedurile de evaluare a mediului fiind mult întârziate, ducând în situaţia prezentă când, nicio exploataţie nu poate Să funcţioneze în regim de suprapunere peste o arie naturală protejată”. Cu alte cuvinte, efectul a dus „la o situaţie nedorită de aplicare retroactivă a legislaţiei de mediu”. Licenţele miniere valabile la data apariţiei Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007, licenţe aprobate prin hotărâri de Guvern nu pot fi valorificate, deşi Legea minelor nr. 85/2003, lege organică, statuează la art. 21 alin. (2) că „Prevederile legale existente la data intrării în vigoare a licenţei rămân valabile pe toată durata acesteia, cu excepţia apariţiei unor eventuale dispoziţii legale favorabile titularului”. Prin urmare, iniţiatorii legii modificatoare apreciază că „situaţia trebuie rezolvată, exploataţiile miniere au fost închise sau sunt în pericol de a fi închise. Resursele minerale nu mai pot fi exploatate. Impactul economic şi social este mare. Având în vedere aceste aspecte, consideră că modificările propuse prin prezenta iniţiativă legislativă rezolvă cea mai mare parte a contradicţiilor existente între legislaţia de mediu şi legislaţia minieră, situaţie care a încălcat principiul constituţional al neretroactivităţii legilor”.

23. Critica de neconstituţionalitate a legii modificatoare vizează două aspecte: pe de o parte, nerespectarea dispoziţiilor constituţionale referitoare la dreptul cetăţenilor la un mediu sănătos şi la obligaţiile corelative ale statului de a asigura refacerea şi ocrotirea mediului înconjurător, menţinerea echilibrului ecologic, precum şi crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii, ş\, pe de altă parte, nerespectarea unor acte de drept european [art. 191 alin. (1) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, Directiva 92/43/CEE a Consiliului privind conservarea habitatelor naturale şi a speciilor de faună şi floră sălbatică, Directiva 2009/147/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind conservarea pasărilor sălbatice] raportate la prevederile art. 148 din Constituţie.

24. Cu privire la primul aspect, Curtea reţine că modificarea dispoziţiilor art. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 vizează modul de constituire a ariilor naturale protejate, care trebuie să ia în considerare, pe lângă interesele comunităţii locale, şi prevederile din planurile urbanistice generale, astfel că suprafeţele de teren, aflate în intravilanul localităţilor la data constituirii ariei naturale protejate, pot fi introduse în interiorul ariei naturale protejate numai în cazuri temeinic justificate, pe baza unui studiu de fundamentare ştiinţifică. Modificarea operată prevede posibilitatea includerii în aria naturală protejată a unor suprafeţe de teren din intravilanul localităţilor aflate în proximitatea zonelor care întrunesc condiţiile de constituire a ariilor naturale protejate, în măsura în care un studiu ştiinţific justifică temeinicia unei atare operaţii. Astfel, noua prevedere asigură un just echilibru între dreptul comunităţii pentru un mediu sănătos şi rigorile impuse de calificarea zonei urbane ca arie naturală protejată, care trebuie să îşi găsească fundamentarea într-o cercetare cu caracter ştiinţific.

25. De asemenea, noua lege completează dispoziţiile referitoare la modificarea limitelor ariilor naturale protejate de interes naţional, introducând o excepţie de la norma cu caracter general consacrată de legislaţia în vigoare, respectiv scoaterea unor suprafeţe din interiorul ariilor naturale protejate, dacă, pentru suprafeţele respective, la data de 29 iunie 2007 (data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007), erau aprobate, prin hotărâre a Guvernului, licenţe de concesiune pentru exploatarea de resurse minerale neregenerabile, în temeiul legislaţiei miniere în vigoare, excepţie care Operează în condiţiile stabilite de noua reglementare. Operaţia de scoatere a unor suprafeţe din interiorul ariilor naturale protejate se realizează, la cererea titularului de licenţă, în următoarele condiţii: (î) prezentarea unei copii a hotărârii Guvernului privind aprobarea licenţei de concesiune a activităţii miniere de exploatare; (ii) aducerea, prin grija şi pe cheltuiala titularului de licenţă, a unei suprafeţe în compensare echivalentă cu suprafaţa scoasă de pe teritoriul ariei naturale protejate, majorată cu zona tampon în lăţime 100 metri, pe toată lungimea de grăniţuire; (iii) dovada deţinerii terenurilor aduse în compensare: contract de vânzare-cumpărare sau de schimb de terenuri, donaţie, concesiune sau alte înscrisuri care dovedesc posesia, sau acceptul scris al proprietarilor de terenuri pentru includerea terenului în aria naturală protejată; (iv) documentaţia elaborată în sistemul de protecţie STEREO 70 sau GIS aferentă documentelor referitoare la limitele terenurilor introduse sau scoase de pe teritoriul ariei naturale protejate, după caz; (v) emiterea actului administrativ al conducătorului autorităţii publice centrale de protecţie a mediului, în situaţia în care suprafeţele suplimentare îndeplinesc condiţiile avute în vedere la desemnarea unei arii naturale protejate, în condiţiile art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007.

26. Din analiza dispoziţiilor criticate, Curtea constată că verificarea îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de noua lege este subsecventă condiţiei principale, sine qua non, respectiv scoaterea din aria naturală protejată să vizeze o suprafaţă pentru care, la data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007, erau aprobate, prin hotărâre a Guvernului, licenţe de concesiune pentru exploatarea de resurse minerale neregenerabile, în temeiul legislaţiei miniere în vigoare. Cu alte cuvinte, legea nouă îndepărtează de sub incidenţa Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 acele situaţii de fapt şi de drept existente la data intrării în vigoare a acestui act normativ, situaţii care erau supuse unui regim juridic diferit reglementat de legislaţia minieră în vigoare la data respectivă. Practic, începând cu data de 29 iunie 2007, prevederile ordonanţei de urgenţă s-au aplicat retroactiv asupra unor acte juridice încheiate anterior (licenţe de concesiune pentru exploatarea de resurse minerale neregenerabile), lipsindu-le de efecte juridice. Sub acest aspect, legea de modificare a ordonanţei de urgenţă prezintă caracter reparator, instituind, pentru viitor, o excepţie de la aplicarea prevederilor actului normativ pentru acele situaţii (determinate juridic într-un act administrativ valid - hotărâre a Guvernului), care erau guvernate de o legislaţie specială la momentul încheierii lor. Pe de altă parte, însă, legea instituie o serie de condiţii pe care titularul licenţei de exploatare a resurselor minerale neregenerabile trebuie să le îndeplinească pentru a putea scoate suprafeţele care fac obiectul licenţei din interiorul ariilor naturale protejate, în vederea valorizării contractului de concesiune pe care l-a încheiat în mod valabil cu statul. Sarcinile care îi incumbă implică aducerea, prin grija şi pe cheltuiala proprie, a unei suprafeţe în compensare, echivalentă cu suprafaţa scoasă de pe teritoriul ariei naturale protejate, majorată cu zona tampon corespunzătoare, suprafaţă care trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007, referitoare la desemnarea unei arii naturale protejate. În lipsa acestei compensări, titularul licenţei de concesiune pierde dreptul său de exploatare asupra terenului aflat în aria naturală protejată, care rămâne supus regimului juridic al legislaţiei care priveşte ariile naturale protejate şi conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice.

27. Curtea constată că, prin introducerea unor prevederi referitoare la stabilirea limitelor ariilor naturale protejate de interes naţional, modificările operate asigură cadrul normativ care să ţină seama, pe de o parte, de dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic şi, pe de altă parte, de accesul liber al persoanei la o activitate economică, precum şi libera iniţiativă, în condiţiile stabilite prin lege. Or, în acest caz, ţinând cont de importanţa domeniului vizat, legiuitorul a înţeles să reglementeze protecţia naturii, în acord cu prevederile Directivei 2009/147/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind conservarea pasărilor sălbatice şi ale Directivei 92/43/CEE privind conservarea habitatelor naturale şi a speciilor de floră şi faună sălbatice, statuând în mod restrictiv condiţiile în care în ariile naturale protejate poate fi desfăşurată activitatea de exploatare a resurselor naturale, în condiţiile în care această piaţă este una reglementată, supusă autorizării statului, deci controlată de autoritatea publică. Măsura este de natură să asigure un just echilibru între cerinţele de interes general referitoare la dreptul la un mediu sănătos şi interesul privat al operatorilor economici care au concesionat terenuri în vederea exploatării lor miniere şi întruneşte exigenţele referitoare la caracterul adecvat şi necesar realizării scopului pentru care au fost edictate.

28. Aşa fiind, în raport cu prevederile europene mai sus menţionate, rezultă că demersul normativ şi-a atins finalitatea propusă, prin îndeplinirea condiţiilor de fond cerute de dispoziţiile celor două directive, şi au conciliat interese legitime concurente, consolidând astfel cadrul legislativ naţional în domeniu.

29. În acest context normativ, naţional şi european, împrejurarea că, ulterior adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007, legiuitorul vine să statueze cu privire la situaţii juridice pendinte la data intrării în vigoare a actului normativ, pe care acesta le-a omis la momentul legiferării, nu poate constitui un impediment constituţional în calea modificării acestor dispoziţii, care, în considerarea argumentelor înfăţişate în prealabil şi în cadrul marjei proprii de apreciere a legiuitorului, menţin conformitatea dreptului intern cu actele obligatorii ale Uniunii Europene. Norma naţională cu caracter general rămâne neschimbată şi prezervă garanţiile dreptului la un mediu sănătos şi echilibrat ecologic, în acord cu dreptul european în materie.

30. Având în vedere aceste aspecte, Curtea constată că modificările prevăzute de dispoziţiile Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice sunt constituţionale prin raportare la prevederile referitoare la dreptul cetăţenilor la un mediu sănătos, consacrate de art. 35 din Constituţie, şi la obligaţiile corelative ale statului de a asigura refacerea şi ocrotirea mediului înconjurător, menţinerea echilibrului ecologic, precum şi crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii, prevăzute de art. 135 alin. (2) lit. e) şi f) din Constituţie.

31. Cu privire la critica referitoare la nerespectarea unor acte de drept european, prin Decizia nr. 668 din 18 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 487 din 8 iulie 2011, şi prin Decizia nr. 921 din 7 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea i, nr. 673 din 21 septembrie 2011, Curtea a statuat că „folosirea unei norme de drept european în cadrul controlului de constituţionalitate, ca normă interpusă celei de referinţă, implică, în temeiul art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţia României, o condiţionalitate cumulativă; pe de o parte, această normă să fie suficient de clară, precisă şi neechivocă prin ea însăşi sau înţelesul acesteia să fi fost stabilit în mod clar, precis şi neechivoc de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene şi, pe de altă parte, norma trebuie să se circumscrie unui anumit nivel de relevanţă constituţională, astfel încât conţinutul său normativ să susţină posibila încălcare de către legea naţională a Constituţiei - unica normă directă de referinţă în cadrul controlului de constituţionalitate. Într-o atare ipoteză demersul Curţii Constituţionale este distinct de simpla aplicare şi interpretare a legii, competenţă ce aparţine instanţelor judecătoreşti şi autorităţilor administrative, sau de eventualele chestiuni ce ţin de politica legislativă promovată de Parlament sau Guvern, după caz.”

32. Potrivit celor susţinute de autorii obiecţiei de neconstituţionalitate, normele de drept european interpuse în cadrul controlului de constituţionalitate celei de referinţă consacrate de art. 148 alin. (4) din Constituţie sunt cele cuprinse în Directiva 2009/147/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind conservarea pasărilor sălbatice şi în Directiva 92/43/CEE privind conservarea habitatelor naturale şi a speciilor de floră şi faună sălbatice, precum şi prevederile art. 191 alin. (1) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene care consacră obiectivele politicii Uniunii în domeniul mediului. Normele trebuie supuse examenului dublei condiţionalităţi: pe de o parte, reglementarea să fie suficient de clară, precisă şi neechivocă prin ea însăşi sau înţelesul acesteia să fi fost stabilit în mod clar, precis şi neechivoc de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene şi, pe de altă parte, normele trebuie să se circumscrie unui anumit nivel de relevanţă constituţională, astfel încât conţinutul lor normativ să susţină posibila încălcare a Constituţiei de către legea supusă controlului.

33. Dacă, în ceea ce priveşte prima condiţie, normele de drept european pot fi considerate dare, precise, detaliind aspecte de conţinut ale dreptului la un mediu sănătos, în ceea ce priveşte cea de-a două condiţie, Curtea constată că normele europene invocate protejează aceeaşi valoare fundamentală consacrată expres în art. 35 din Constituţia României, respectiv dreptul la un mediu sănătos, astfel că relevanţa lor constituţională pe care s-ar putea întemeia un control de constituţionalitate prin raportare indirectă la aceste norme este absorbită de norma constituţională, căreia i se circumscrie protecţia dreptului fundamental la un mediu sănătos. Or, în condiţiile în care, în urma controlului efectuat de Curte prin raportare la art. 35 din Constituţie, s-a constatat conformitatea legii de modificare a ordonanţei de urgenţă cu acest drept, Curtea apreciază că argumentele privind constituţionalitatea legii în raport cu norma constituţională expresă sunt aplicabile mutatis mutandis şi în analiza întemeiată pe art. 148 din Constituţie.

34. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de un număr de 29 de senatori aparţinând grupurilor parlamentare ale Partidului Naţional Liberal, Uniunii Salvaţi România şi Partidului Mişcarea Populară şi constată că dispoziţiile Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 9 mai 2018.

 

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Pentru magistrat-asistent-şef,

Mihaela Senia Costinescu,

semnează, în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă,

prim-magistrat-asistent delegat,

Claudia-Margareta Krupenschi

 

ORDONANŢE ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

ORDONANŢA DE URGENŢĂ

pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului

 

Având în vedere că Ministerul Sănătăţii organizează admiterea în rezidenţiatul pe posturi şi pe locuri, prin concurs naţional, cu tematică şi bibliografie unică, la nivelul instituţiilor de învăţământ superior medical cu facultăţi de medicină, medicină dentară şi farmacie acreditate, în sesiune unică, în trimestrul IV al fiecărui an,

în considerarea faptului că pregătirea în rezidenţiat reprezintă un proces continuu de pregătire teoretică şi practică, în acord cu necesităţile din teritoriu şi pentru unităţile sanitare publice din zone deficitare,

având în vedere că în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, aprobată prin Legea nr. 103/2012, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul în care la finele repartiţiei candidaţilor promovaţi la concursul de rezidenţiat rămân locuri/posturi de rezident neocupate, Ministerul Sănătăţii poate organiza, pentru ocuparea acestora, o sesiune extraordinară de concurs de rezidenţiat în primul semestru al anului următor,

ţinând cont de faptul că în prezent România se confruntă cu un deficit major de medici specialişti, deficit care se va adânci în următorii ani, numărul acestora posibil să atingă cifra de 12.000 de specialişti în următorii 15 ani,

deoarece migraţia personalului de specialitate medico-sanitar bine pregătit şi cu experienţă profesională este o realitate care îşi pune amprenta asupra sistemului public sanitar, fapt ce a condus la reale dificultăţi în ceea ce priveşte o optimă funcţionare a întregii activităţi desfăşurate în unităţile sanitare publice, precum şi în asigurarea efectivă a accesului egal al cetăţenilor la îngrijirile medicale şi creşterea calităţii vieţii,

ţinând cont de faptul că problema subfinanţării sistemului medical din România şi, implicit, a cadrelor medicale presupune identificarea unor soluţii alternative imediate în vederea asigurării unei forţe de muncă suficiente şi bine pregătite la nivel naţional, în vederea asigurării unui cadru coerent instituţional şi necesar pentru asigurarea formării acestei categorii profesionale în toate activităţile medicale necesare unui sistem sanitar adecvat,

în vederea reducerii cheltuielilor pentru organizarea unui nou concurs de rezidenţiat şi pentru utilizarea judicioasă a resurselor umane implicate,

dat fiind faptul că, în urma repartiţiei candidaţilor promovaţi la concursul de rezidenţiat organizat în sesiunea noiembrie 2017, un număr important de candidaţi care, deşi au obţinut punctajul minim de promovare stabilit de metodologia de concurs, nu au mai avut posibilitatea de a deveni rezidenţi, întrucât s-au clasat în afara numărului de locuri/posturi publicat la concurs, persoane care ar putea migra către statele membre ale Uniunii Europene sau ar alege reconversia profesională, fapt ce va accentua deficitul de personal medical de specialitate cu care se confruntă reţeaua de asistenţă medicală publică şi privată,

luând în considerare necesitatea formării unui număr suficient de specialişti care să ofere suportul pentru creşterea calităţii stării de sănătate a populaţiei, asigurarea medicilor din dispensarele şcolare sau serviciile de ambulanţă sau centrele de permanenţă, reducerea mortalităţii infantile,

ţinând cont că se impune crearea cadrului legal necesar îmbunătăţirii calităţii serviciilor medicale oferite populaţiei, în principal, în zonele defavorizate din punct de vedere socio-economic prin facilitatea accesului pe piaţa muncii a medicilor tineri, având în vedere că, în cazul neadoptării măsurilor propuse, nu se poate asigura îndeplinirea principalului roi al Guvernului de a realiza politica în domeniul sănătăţii, cu repercusiuni directe asupra cetăţenilor, elemente care vizează interesul public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare,

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

 

 

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

 

Art. I. - Ordonanţa Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 601 din 31 august 2009, aprobată prin Legea nr. 103/2012, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. Articolul 181 se modifică şi va avea următorul cuprins: „Art. 18L - (1) Prin excepţie de la prevederile art. 16 şi 18, în cazul în care la finele repartiţiei candidaţilor promovaţi la concursul de rezidenţiat rămân locuri/posturi de rezident neocupate, Ministerul Sănătăţii poate organiza redistribuirea, la cerere, a candidaţilor care la concursul de rezidenţiat din sesiunea precedentă au fost declaraţi respinşi, deşi au obţinut punctajul minim de promovare stabilit de* metodologia de concurs, aprobată prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului educaţiei naţionale, dar s-au clasat în afara numărului de locuri/posturi publicat la concurs.

(2) în situaţia în care în sesiunea anterioară nu există candidaţi cu punctaj de promovare sau după redistribuirea prevăzută la alin. (1) au mai rămas locuri/posturi neocupate, Ministerul Sănătăţii poate organiza, în primul semestru al anului următor, o sesiune extraordinară a concursului de rezidenţiat.”

2. După articolul 181 se introduce un nou articol, articolul 182, cu următorul cuprins:

„Art. 182. - Redistribuirea prevăzută la art. 181 alin. (1) se face pe baza Metodologiei privind ocuparea prin redistribuire a locurilor/posturilor rămase libere la sesiunea de rezidenţiat pe anul universitar în curs, aprobată prin ordin al ministrului sănătăţii, cu obligaţia respectării clasificării stabilite la concursul de rezidenţiat susţinut iniţial.”

Art. II. - Dispoziţiile art. 181 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, aprobată prin Legea nr. 103/2012, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum a fost modificată şi completată prin prezenta ordonanţă de urgenţă, sunt aplicabile şi pentru candidaţii din sesiunea noiembrie 2017.

 

PRIM-MINISTRU

VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ

Contrasemnează:

Ministrul sănătăţii,

Sorina Pintea

 

Bucureşti, 28 iunie 2018.

Nr. 52.

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE

 

ORDIN

privind prospectul de emisiune a obligaţiunilor de stat de tip benchmark aferente lunii iulie 2018

 

În temeiul:

- art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare;

- Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările şi completările ulterioare, al Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.470/2007, cu modificările şi completările ulterioare;

- Regulamentului-cadru privind operaţiunile de piaţă cu titluri de stat pe piaţa internă, aprobat prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.245/2016, al Regulamentului Băncii Naţionale a României nr. 7/2016 privind piaţa primară a titlurilor de stat administrată de Banca Naţională a României, al Regulamentului Băncii Naţionale a României nr. 12/2005 privind piaţa secundară a titlurilor de stat administrată de Banca Naţională a României, cu modificările ulterioare, şi al Convenţiei nr. 184.575/13/2005, încheiate între Ministerul Finanţelor Publice şi Banca Naţională a României,

ministrul finanţelor publice emite următorul ordin:

Art. 1. - În vederea finanţării deficitului bugetului de stai şi refinanţării datoriei publice în luna iulie 2018 se aprobă prospectul de emisiune a obligaţiunilor de stat de tip benchmark, în valoare nominală totală de 2.700 milioane lei, la care se poate adăuga suma de 405 milioane lei din alocările sesiunilor suplimentare de oferte necompetitive organizate exclusiv pentru instrumentele de tip benchmark, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Direcţia generală de trezorerie şi datorie publică va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 3. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

p. Ministrul finanţelor publice,

Tiberiu Valentin Mavrodin,

secretar de stat

 

Bucureşti, 27 iunie 2018.

Nr. 2.423.

 

ANEXĂ

 

PROSPECT DE EMISIUNE

a obligaţiunilor de stat de tip benchmark lansate În luna iulie 2018

 

Art. 1. - În vederea finanţării deficitului bugetului de stat şi refinanţării datoriei publice în luna iulie 2018, Ministerul Finanţelor Publice anunţă redeschiderea emisiunilor de obligaţiuni de stat de tip benchmark cu scadenţă la 3, 5, 7 şi 15 ani şi organizarea de sesiuni suplimentare de oferte necompetitive (SSON), astfel:

 

Cod ISIN*)

Data licitaţiei

Data SSON

Data emisiunii

Data scadenţei

Maturitate

Nr. ani

Maturitate reziduală

Nr. ani

Rata cuponului

%

Dobânda acumulată

- lei/titlu -

Valoare nominală licitaţie de referinţă

- lei -

Valoare nominală SSON

- lei -

R01720DBN072

2.07.2018

3.07.2018

4.07.2018

26.10.2020

3

2,32

2,30

79,08

300.000.000

45.000.000

RO1823DBN025

5.07.2018

6.07.2018

9.07.2018

28.06.2023

5

4,97

4,25

6,40

400.000.000

60.000.000

RO1419DBN014

9.07.2018

10.07.2018

11.07.2018

24.06,2019

5

0,95

4,75

11,06

300.000.000

45.000.000

R01722DBNQ45

12.07.2018

13.07.2018

16.07.2018

8.03.2022

5

3,65

3,40

60,55

400.000.000

60.000.000

RO1631DBN055

16.07.2018

17.07.2018

18.07.2018

24.09.2031

15

13,19

3,65

148,50

200.000.000

30.000.000

RO1624DBN027

19.07.2018

20.07.2018

23.07.2018

29.04.2024

7

5,77

3,25

37,84

400.000.000

60.000.000

RO1821DBN052

23.07.2018

24.07.2018

25.07.2018

27.10.2021

3

3,26

4,00

148,49

400.000.000

60.000.000

R01620DBN017

26.07.2018

27.07.2018

30.07.2018

26.02.2020

3

1,58

2,25

47,47

300.000.000

45.000.000


*) În conformitate cu prevederile Ordinului ministrului economiei şi finanţelor nr. 2.231/2008 privind titlurile de stat ce urmează a fi tranzacţionale şi pe piaţa reglementată administrată de Societatea Comercială „Bursa de Valori Bucureşti” - S.A., aceste serii se tranzacţionează simultan pe piaţa secundară administrată de Banca Naţională a României şi pe piaţa reglementată administrată de Societatea Comercială „Bursa de Valori Bucureşti” - S.A.

 

Art. 2. - Valorile nominale totale ale emisiunilor de obligaţiuni de stat de tip benchmark pot fi majorate prin redeschideri ulterioare ale acestora.

Art. 3. - Valoarea nominală individuală a unei obligaţiuni de stat de tip benchmark emise înainte de data de 1 octombrie 2013 este de 10.000 lei, ulterior acestei date valoarea nominală individuală a noilor obligaţiuni de stat de tip benchmark este de 5.000 lei.

Art. 4. - (1) Pentru obligaţiunile de stat de tip benchmark redeschise, specificate la art. 1, dobânda (cuponul) se plăteşte la datele specificate în prospectele de emisiune aferente, după cum urmează:

 

ISIN

Ordinul privind prospectul de emisiune aferent emisiunii iniţiale

Luna lansării

R01720DBN072

1.176/28.07.2017

August 2017

RO1823DBN025

3.321/27.12.2017

Ianuarie 2018

RO1419DBN014

119/30.01.2014

Februarie 2014

RO1722DBN045

356/27.02.2017

Martie 2017

RO1631DBN055

2.336/29.09.2016

Octombrie 2016

RO1624DBN027

1.169/28.07.2016

August 2016

RO1821DBN052

3.321/27.12.2017

Ianuarie 2018

R01620DBN017

295/29.02.2016

Martie 2016

 

(2) Dobânda se determină conform formulei:

D = VN * r/ frecvenţa anuală a cuponului (1),

în care:

D = dobânda (cupon);

VN = valoarea nominală;

r = rata cuponului.

(3) Pentru licitaţiile de referinţă, metoda de vânzare este licitaţia, care va avea loc la datele menţionate în tabelul de la art. 1, iar adjudecarea se va efectua după metoda cu preţ multiplu. Cotaţia de preţ va fi exprimată sub formă procentuală, cu patru zecimale.

(4) Pentru SSON, metoda de vânzare este subscripţia, care va avea loc la datele menţionate în tabelul de la art. 1, preţul de vânzare fiind preţul mediu de adjudecare stabilit în licitaţia de referinţă.

Art. 5. - (1) La licitaţia de referinţă, obligaţiunile de stat de tip benchmark pot fi cumpărate de către dealerii primari, care vor transmite oferte atât în cont propriu, cât şi în contul clienţilor, persoane fizice şi juridice.

(2) în cadrul SSON, obligaţiunile de stat de tip benchmark pot fi cumpărate exclusiv de dealerii primari, care vor transmite oferte în nume şi cont propriu.

Art. 6. - La licitaţia de referinţă:

1. Ofertele de cumpărare sunt competitive şi necompetitive.

2. În cadrul ofertei de cumpărare competitive se vor indica elementele cuprinse în anexa nr. 6.3 la Normele Băncii Naţionale a României nr. 1/2016 pentru aplicarea Regulamentului Băncii Naţionale a României nr. 7/2016 privind piaţa primară a titlurilor de stat administrată de Banca Naţională a României.

3. Numărul cotaţiilor de preţ nu este restricţionat.

4. Ofertele de cumpărare necompetitive pot fi depuse de persoane fizice şi juridice, cu excepţia instituţiilor de credit, aşa cum sunt acestea definite în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, în calitate de clienţi ai dealerilor primari.

5. În cadrul ofertei de cumpărare necompetitive se vor indica elementele cuprinse în anexa nr. 5.2 la Normele Băncii Naţionale a României nr. 1/2016 pentru aplicarea Regulamentului Băncii Naţionale a României nr. 7/2016 privind piaţa primară a titlurilor de stat administrată de Banca Naţională a României. Se admit oferte de cumpărare necompetitive într-o pondere de 25% din totalul valorii nominale totale a licitaţiei de referinţă aferente fiecărei emisiuni anunţate. Oferta necompetitivă depusă de dealerul primar în contul unui singur client nu va putea depăşi valoarea calculată prin aplicarea ponderii anterior menţionate. Executarea acestora se va efectua la nivelul mediu ponderat al preţului la care s-au adjudecat ofertele competitive.

6. Fiecare tranşă a ofertei de cumpărare competitive sau necompetitive va avea o valoare minimă egală cu valoarea nominală unitară aferentă fiecărui instrument emis.

Art. 7. - Pentru SSON:

1. Ofertele de cumpărare sunt necompetitive.

2. Ofertele de cumpărare necompetitive pot fi depuse exclusiv de dealerii primari care au participat la licitaţia de referinţă cu oferte de cumpărare în nume şi în cont propriu, indiferent de rezultatul adjudecării la licitaţia de referinţă, procedura de adjudecare la SSON fiind descrisă în art. 26 alin, (2) din Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 7/2016 privind piaţa primară a titlurilor de stat administrată de Banca Naţională a României.

3. În cadrul ofertei de cumpărare necompetitive se vor indica elementele cuprinse în anexa nr. 5.3 la Normele Băncii Naţionale a României nr. 1/2016 pentru aplicarea Regulamentului Băncii Naţionale a României nr. 7/2016 privind piaţa primară a titlurilor de stat administrată de Banca Naţională a României.

4. Valoarea minimă a ofertei necompetitive transmise în cadrul SSON va fi egală cu valoarea nominală unitară aferentă fiecărui instrument emis, plafonul maxim fiind valoarea nominală totală prevăzută la art. 1 pentru respectiva SSON.

Art. 8. - (1) Ofertele de cumpărare se transmit la Banca Naţională a României, ce acţionează în calitate de administrator al pieţei primare şi secundare a titlurilor de stat şi al sistemului de înregistrare/depozitare, în ziua licitaţiei de referinţă în intervalul orar 10,00-12,00, respectiv în ziua SSON în intervalul orar 10,00-11,00.

(2) Şedinţa de licitaţie începe după încheierea orarului de transmitere a ofertelor de cumpărare specificat la alin, (1).

Art. 9. - În funcţie de necesităţile de finanţare şi/sau de nivelul randamentului rezultat în urma licitaţiei, Ministerul Finanţelor Publice îşi rezervă dreptul ca suma împrumutată aferentă unei serii să fie majorată, micşorată sau anulată.

Art. 10. - Rezultatele licitaţiei de referinţă/SSON se vor stabili în ziua desfăşurării, la sediul Băncii Naţionale a României, de către comisia de licitaţie constituită în acest scop şi vor fi date publicităţii.

Art. 11. - Evenimentele de plată aferente obligaţiunilor de stat de tip benchmark se gestionează în conformitate cu Regulile Sistemului de depozitare şi decontare a instrumentelor financiare - SaFIR.

Art. 12. - Dacă data la care trebuie efectuată una dintre plăţile aferente titlurilor de stat este o zi de sărbătoare sau o zi nelucrătoare, plata se va face în următoarea zi lucrătoare, fără obligarea la dobânzi moratorii. Titlurile de stat care se regăsesc în această situaţie rămân în proprietatea deţinătorului înregistrat şi nu pot fi tranzacţionate.

Art. 13. - Regimul fiscal al titlurilor de stat prevăzute la art. 1 este reglementat de legislaţia în vigoare.

MINISTERUL CULTURII ŞI IDENTITĂŢII NAŢIONALE

 

ORDIN

pentru acreditarea Muzeului de Artă „Iulia Hălăucescu” din Tarcău, judeţul Neamţ

 

În baza Hotărârii Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor nr. 2.925 din 22.05.2018,

în conformitate cu prevederile art. 12 din Criteriile şi normele de acreditare a muzeelor şi a colecţiilor publice, aprobate prin Ordinul ministrului culturii şi cultelor nr. 2.057/2007,

în temeiul dispoziţiilor art. 18 alin. (4) din Legea muzeelor şi colecţiilor publice nr. 311/2003, republicată, şi ale art. 11 alin. (1) şi (4) din Hotărârea Guvernului nr. 90/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul culturii şi identităţii naţionale emite prezentul ordin.

Art. 1. - Se acreditează Muzeul de Artă „Iulia Hălăucescu” din Tarcău, judeţul Neamţ.

Art. 2. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

p. Ministrul culturii şi identităţii naţionale,

Alexandru Pugna,

secretar de stat

 

 

Bucureşti, 19 iunie 2018.

Nr. 2.502.

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.