MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 431/2018

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 186 (XXX) - Nr. 431         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Marţi, 22 mai 2018

 

SUMAR

 

DECRETE

 

419. - Decret privind supunerea spre ratificare Parlamentului a Acordului de parteneriat cuprinzător şi consolidat dintre Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Republica Armenia, pe de altă parte, semnat la Bruxelles la 24 noiembrie 2017

 

420. - Decret privind conferirea Ordinului Meritul Cultural

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 36 din 30 ianuarie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

344. - Hotărâre pentru aprobarea amendamentului convenit între Guvernul României şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare prin schimbul de scrisori semnate la Bucureşti la 10 octombrie 2017, 25 octombrie 2017 şi, respectiv, 19 decembrie 2017, la Acordul de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru finanţarea Proiectului privind reforma sistemului judiciar, semnat la Bucureşti la 27 ianuarie 2006

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

962. - Ordin al ministrului transporturilor privind aprobarea hărţilor strategice de zgomot refăcute pentru Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti şi pentru Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

 

Decizia nr. 27 din 16 aprilie 2018 (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept)

 

DECRETE

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind supunerea spre ratificare Parlamentului a Acordului de parteneriat cuprinzător şi consolidat dintre Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Republica Armenia, pe de altă parte, semnat la Bruxelles la 24 noiembrie 2017

 

În temeiul prevederilor art. 91 alin. (1) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată, precum şi ale art. 19 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 590/2003 privind tratatele, la propunerea Guvernului, potrivit Hotărârii nr. E 60 din 3 mai 2018,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se supune spre ratificare Parlamentului Acordul de parteneriat cuprinzător şi consolidat dintre Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Republica Armenia, pe de altă parte, semnat la Bruxelles la 24 noiembrie 2017, şi se dispune publicarea prezentului decret în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

În temeiul art. 100 alin. (2) din Constituţia României,

republicată, contrasemnăm acest decret.

PRIM-MINISTRU

VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ

 

Bucureşti, 18 mai 2018.

Nr. 419.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind conferirea Ordinului Meritul Cultural

 

În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată, ale art. 4 alin. (1), ale art. 7 lit. A din Legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, republicată, precum şi ale Legii nr. 8/2003 privind Ordinul Meritul Cultural şi Medalia Meritul Cultural, cu modificările ulterioare,

având în vedere propunerea ministrului culturii şi identităţii naţionale,

cu prilejul împlinirii a 110 ani de la înfiinţare, în semn de înaltă apreciere pentru competenţa şi profesionalismul dovedite, de-a lungul timpului, în conservarea şi promovarea patrimoniului cultural naţional, pentru implicarea activă în organizarea unor evenimente culturale de înaltă ţinută,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se conferă Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, categoria E „Patrimoniul cultural naţional”, Muzeului Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

În temeiul art. 100 alin. (2) din Constituţia României,

republicată, contrasemnăm acest decret.

PRIM-MINISTRU

VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ

 

Bucureşti, 18 mai 2018.

Nr. 420.

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 36

din 30 ianuarie 2018

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Ioniţă Cochinţu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan Sorin Daniel Chiriazi.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, excepţie ridicată de Bela Bodoni în Dosarul nr. 2.277/308/2013 al Tribunalului Specializat Mureş şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.071D/2016.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, deoarece textul criticat prevede că hotărârea de deschidere a procedurii falimentului are ca efect suspendarea de drept a tuturor acţiunilor judiciare sau extrajudiciare, or, prin această suspendare, nu se pierde sau anulează automat dreptul creditorului, acesta, în cadrul procedurii insolvenţei, beneficiind de toate mijloacele legale pentru realizarea dreptului său.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin încheierea din 12 aprilie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 2.277/308/2013, Tribunalul Specializat Mureş a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă.

5. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Bela Bodoni, cu ocazia soluţionării apelului formulat împotriva unei sentinţe pronunţate de Judecătoria Sighişoara, prin care a fost respinsă acţiunea civilă formulată, acţiune prin care s-a solicitat obligarea societăţii de asigurare la plata unei sume cu titlu de despăgubire, respectiv indemnizaţia de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto (RCA).

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că, în ceea ce priveşte creanţa sa, aceasta nu poate fi înscrisă în tabelul de creanţe decât sub condiţie, deoarece, prin suspendarea judecăţii cauzei ca urmare a prevederilor criticate cu privire la falimentul societăţilor de asigurare/reasigurare, este lipsit de posibilitatea de a obţine un titlu care să-i consfinţească o creanţă certă, lichidă şi exigibilă pe care să o valorifice în procedura insolvenţei. În acest context, precizează că pretenţia sa la despăgubire nu întruneşte nici condiţiile de certitudine, lichiditate şi exigibilitate cerute de lege pentru a fi acoperită de Fondul de garantare a asiguraţilor prevăzut de Legea nr. 213/2015.

7. Tribunalul Specializat Mureş opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că instanţa de contencios constituţional s-a mai pronunţat asupra unor critici de neconstituţionalitate similare, raportate la soluţia legislativă cuprinsă în cadrul normativ anterior, respectiv Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei. În acest sens, este menţionată jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. Totodată, faţă de criticile suplimentare formulate în contextul Legii nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor, se precizează că acest act normativ prevede o procedură special menită a proteja drepturile asiguraţilor în cazul falimentului societăţilor de asigurare ce nu poate fi influenţată de suspendarea judecăţii cauzei (apelului) aflate pe rolul instanţei.

8. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

9. Guvernul, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie şi prevederile constituţionale invocate, în contextul specific legislaţiei aplicabile procedurilor de insolvenţă/faliment, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

10. Avocatul Poporului consideră că prevederile criticate sunt constituţionale, în raport de dispoziţiile constituţionale ale art. 21, întrucât, pe de o parte, suspendarea acţiunilor judiciare sau extrajudiciare nu înseamnă pierderea dreptului, iar pe de altă parte, accesul liber la justiţie al creditorului nu este afectat, deoarece. În cadrul procedurii insolvenţei, creditorii au la dispoziţie toate mijloacele procedurale prevăzute de lege pentru realizarea drepturilor lor. În acest context se precizează că, potrivit art. 126 alin, (2) din Constituţie, legiuitorul are competenţa exclusivă de a stabili procedura de judecată, iar situaţia specifică avută în vedere la reglementarea procedurii insolvenţei este în măsură să justifice instituirea unor norme de procedură speciale.

11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3,10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.

13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014, care au următorul cuprins: „(4) Hotărârea de deschidere a procedurii falimentului are ca efect suspendarea de drept a tuturor acţiunilor judiciare sau extrajudiciare şi a măsurilor de executare silită îndreptate împotriva societăţii de asigurare/reasigurare debitoare. Creanţele pretinse în aceste procese se înregistrează la dosarul de faliment al tribunalului şi se supun examinării şi înscrierii lor în tabelul creanţelor, potrivit prezentei legi. Efectele procedurii de faliment asupra unui proces civil în curs privind un bun sau un drept de care a fost deposedată societatea de asigurare/reasigurare sunt reglementate de legea statului membru în care procesul este în curs.”

14. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie.

15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că noul cadru legislativ în materia insolvenţei, pe de o parte, cuprinde procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, care erau legiferate anterior, în prima fază, prin Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, şi, ulterior, prin Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din data de 21 aprilie 2006. Pe de altă parte, acesta cuprinde şi unele proceduri de insolvenţă care aveau reglementări speciale în materia insolvenţei societăţilor de asigurare/reasigurare şi în materia instituţiilor de credit, respectiv Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea şi lichidarea voluntară în activitatea de asigurări, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 453 din 23 iulie 2013, respectiv Ordonanţa Guvernului nr. 10/2004 privind falimentul instituţiilor de credit publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2004, la care s-a adăugat Legea nr. 381/2009 privind introducerea concordatului preventiv şi mandatului ad-hoc, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 870 din data de 14 decembrie 2009.

16. Dispoziţiile art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, criticate în cauza de faţă, au preluat integral soluţia legislativă cuprinsă în art. 45 alin. (4) din Legea nr. 503/2004, acesta din urmă fiind abrogat prin art. 344 lit. d) din Legea nr. 85/2014, potrivit căruia „La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă:/...] lit. d) secţiunile 1, 2 şi 3 ale capitolului III, capitolul IV şi art. 83 din Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea şi lichidarea voluntară în activitatea de asigurări, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea /. nr. 453 din 23 iulie 2013, cu modificările ulterioare”.

17. Prevederile criticate fac parte, în prezent, din titlul II - Procedura insolvenţei, capitolul IV: Dispoziţii privind falimentul societăţilor de asigurare/reasigurare. art. 242-art. 272, secţiunea 1 - Dispoziţii generale, subsecţiunea 2 - Deschiderea procedurii falimentului. Efectele deschiderii procedurii - din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă. Procedura falimentului, reglementată prin acest capitol, se aplică societăţilor de asigurare/reasigurare prevăzute de art. 2 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea şi supravegherea intermediarilor în asigurări şi reasigurări, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din data de 10 aprilie 2000, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv sucursalelor acestora cu sediul în străinătate, precum şi sucursalelor şi filialelor societăţilor de asigurare din state terţe, care au sediul în România. Această procedură nu se aplică sucursalei unei societăţi de asigurare/reasigurare sau a unei societăţi mutuale dintr-un stat membru al Uniunii Europene, care a primit o autorizaţie de la autoritatea de supraveghere a statului membru de origine. Măsurile aplicate în cadrul procedurii falimentului reglementate de prezentul capitol urmăresc protejarea intereselor legitime şi a drepturilor creditorilor de asigurări [art. 243 din Legea nr. 85/2014]. De asemenea, se prevede că dispoziţiile capitolului I, cu excepţia celor cuprinse în secţiunea a 6-a, se vor aplica în mod corespunzător procedurii falimentului societăţilor de asigurare/reasigurare, cu derogările prevăzute în acest capitol, [art. 242 din Legea nr. 85/2014].

18. Cu privire la măsura privind suspendarea de drept a tuturor acţiunilor judiciare sau extrajudiciare şi a măsurilor de executare silită îndreptate împotriva societăţii debitoare ca urmare a intrării sub incidenţa legii insolvenţei, Curtea, spre exemplu, cu privire la art. 36 din Legea nr. 85/2006 a cărui soluţie legislativă, în prezent, se regăseşte la art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, a arătat că această măsură se justifică prin natura specială a procedurii prevăzute de legislaţia în materia insolvenţei, procedură care impune crearea unui cadru unitar, colectiv, consensual şi egalitar în care creditorii unui debitor comun să îşi poată valorifica drepturile împotriva debitorului aflat în stare de insolvenţă. În aceste condiţii, existenţa unor acţiuni paralele cu procedura concursuală prevăzută de lege ar produce incertitudine cu privire la masa credală, fapt ce ar face imposibilă evaluarea activului şi pasivului averii debitorului, în vederea distribuirii rezultatului lichidării (în acest sens, a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 842 din 11 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 832 din 11 decembrie 2012). Totodată, s-a reţinut că, având în vedere că textul de lege criticat se referă la acţiuni judiciare, extrajudiciare sau de executare silită, pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale, fiind evident că numai acele acţiuni care tind la realizarea creanţelor, adică la îndestularea creditorilor, sunt susceptibile de a fi suspendate, revine instanţei de judecată competenţa şi, în acelaşi timp, obligaţia de a analiza în ce măsură acţiunile aflate în curs de soluţionare pe rolul instanţei de judecată se circumscriu cerinţelor cuprinse în dispoziţiile criticate (a se vedea Decizia nr. 149 din 17 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 11 mai 2016, sau Decizia nr. 41 din 5 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 176 din 1 aprilie 2013).

19. Legea nr. 85/2014 introduce, în mod expres, şi excepţii de la această suspendare de plano a tuturor acţiunilor judiciare, extrajudiciare sau de executare silită, excepţii care sunt cuprinse, spre exemplu, la art. 75 alin, (2) lit. a), potrivit căruia „Nu sunt supuse suspendării de drept prevăzute la alin. (1): a) căile de atac promovate de debitor împotriva acţiunilor unui/unor creditor/creditori începute înaintea deschiderii procedurii şi nici acţiunile civile din procesele penale îndreptate împotriva debitorului, sau la art. 75 alin. (3), potrivit căruia „nu sunt supuse suspendării prevăzute la alin. (1) acţiunile judiciare pentru determinarea existenţei şi/sau cuantumului unor creanţe asupra debitorului, născute după data deschiderii procedurii.”

20. La art. 262 alin. (1)-(3) din Legea nr. 85/2014 se statuează că deschiderea procedurii falimentului împotriva societăţii de asigurare/reasigurare debitoare se dispune prin hotărârea judecătorului-sindic. Hotărârea de deschidere a procedurii falimentului are drept consecinţă retragerea de către Autoritatea de Supraveghere Financiară a autorizaţiei de funcţionare a societăţii de asigurare/reasigurare debitoare, dacă această măsură nu s-a dispus anterior pronunţării hotărârii. Lichidatorul judiciar va publica hotărârea judecătorului-sindic în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, precum şi în cel puţin două ziare de circulaţie naţională. Odată cu publicarea, va comunica hotărârea atât autorităţii competente, cât şi Fondului de garantare. Retragerea autorizaţiei de funcţionare nu împiedică lichidatorul judiciar sau orice altă persoană împuternicită în acest sens de către acesta să desfăşoare unele dintre operaţiunile de asigurare ale societăţii de asigurare/reasigurare debitoare, în măsura în care acest lucru este necesar sau adecvat, în scopul finalizării procedurii de faliment. Aceste operaţiuni se vor putea desfăşura numai cu avizul prealabil al autorităţii competente. În acest context, creanţele de asigurări, constatate prin titluri executorii obţinute ulterior momentului pronunţării hotărârii de faliment, se înregistrează la tribunal, sub sancţiunea decăderii din drept, în termen de cel mult 10 zile de la data obţinerii titlului. Lichidatorul judiciar este obligat să verifice şi, dacă este cazul, să înscrie aceste creanţe în tabelul creanţelor, cu respectarea ordinii de preferinţă şi/sau a cauzelor de preferinţă legale ale acestora. În toate cazurile, cererea de înregistrare a acestor creanţe nu poate fi depusă mai târziu de data întocmirii tabelului definitiv consolidat al creanţelor [art. 262 alin. (5) din Legea nr. 85/2014]. Prin urmare, din evaluarea acestor prevederi legale, Curtea reţine că dispoziţiile art. 262 din Legea nr. 85/2014, în ceea ce priveşte creanţele de asigurări, îşi găsesc aplicarea în coroborare cu cele ale art. 75 alin. (2) din aceeaşi lege.

21. Ca atare, faţă de cele prezentate, raportate la speţa dedusă judecăţii, Curtea observă că prevederile art. 282 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 nu trebuie interpretate disparat, ci trebuie avut în vedere, pe de o parte, art. 262 în integralitatea sa şi, pe de altă parte, întreg cadrul legislativ în materie, respectiv, în mod concret, art. 242 din Legea nr. 85/2014, potrivit căruia prevederile capitolului I (din care fac parte şi dispoziţiile art. 75, care conţin şi excepţii de la procedura suspendării de drept a tuturor acţiunilor judiciare, extrajudiciare sau a măsurilor de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului), cu excepţia celor cuprinse în secţiunea a 6-a, se vor aplica în mod corespunzător procedurii falimentului societăţilor de asigurare/reasigurare, cu derogările prevăzute în acest capitol.

22. În acest context, în virtutea rolului activ al judecătorului, revine instanţei de judecată competenţa şi, în acelaşi timp, obligaţia de a analiza în ce măsură acţiunile aflate în curs de soluţionare pe rolul său se circumscriu cerinţelor cuprinse în dispoziţiile criticate coroborate cu cadrul legislativ în materie.

23. În ceea ce priveşte invocarea în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 din Constituţie, Curtea observă că, astfel cum s-a reţinut în jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional în materia insolvenţei, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul are competenţa exclusivă de a stabili procedura de judecată, iar situaţia specifică avută în vedere la reglementarea procedurii insolvenţei a justificat instituirea unor norme de procedură speciale, fapt ce nu înseamnă, însă, că nu se asigură o garanţie efectivă drepturilor creditorilor.

24. Faţă de acestea, se constată că, din examinarea prevederilor criticate, precum şi având în vedere interpretarea logică şi sistematică a tuturor prevederilor în materie, nu se poate reţine că art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 este contrar principiului accesului liber la Justiţie.

25. Distinct de acestea, Curtea observă că, potrivit art. 3 lit. i) din Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea şi lichidarea voluntară în activitatea de asigurări, creanţele de asigurări sunt creanţele creditorilor de asigurări, care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru aceşti creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă, fiind considerate creanţe de asigurări creanţele Fondului de garantare, precum şi primele datorate de către societatea de asigurare/reasigurare debitoare, rezultate din încetarea ori, după caz, din anularea contractelor de asigurare sau operaţiunilor efectuate, conform legii aplicabile acestora, înainte de intrarea în procedura falimentului.

26. Cu privire la Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 550 din 24 iulie 2015, invocată de autorul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea observă că, potrivit art. 14 din Legea nr. 213/2015, în vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior. Pe măsura înregistrării şi analizării cererilor de plată ale creditorilor de asigurări, împreună cu documentele anexate, se întocmeşte lista creditorilor de asigurări ale căror creanţe certe, lichide şi exigibile urmează să fie plătite din disponibilităţile Fondului [art. 15 alin. (1) din Legea nr. 213/2015], Ca atare, Curtea constată că există mecanisme legale de protecţie a dreptului de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment.

27. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Bela Bodoni în Dosarul nr. 2.277/308/2013 al Tribunalului Specializat Mureş şi constată că dispoziţiile art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Specializat Mureş şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 30 ianuarie 2018.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Ioniţă Cochinţu

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

pentru aprobarea amendamentului convenit între Guvernul României şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare prin schimbul de scrisori semnate la Bucureşti la 10 octombrie 2017,25 octombrie 2017 şi, respectiv, 19 decembrie 2017, la Acordul de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru finanţarea Proiectului privind reforma sistemului judiciar, semnat la Bucureşti la 27 ianuarie 2006

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 5 alin. (2) din Legea nr. 205/2006 privind ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru finanţarea Proiectului privind reforma sistemului judiciar, semnat la Bucureşti la 27 ianuarie 2006, cu completările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - Se aprobă amendamentul convenit între Guvernul României şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare prin schimbul de scrisori*) semnate la Bucureşti la 10 octombrie 2017, 25 octombrie 2017 şi, respectiv, 19 decembrie 2017, la Acordul de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru finanţarea Proiectului privind reforma sistemului judiciar, semnat la Bucureşti la 27 ianuarie 2006, ratificat prin Legea nr. 205/2006, cu completările ulterioare.

 

PRIM-MINISTRU

VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ

Contrasemnează:

Ministrul finanţelor publice,

Eugen Orlando Teodorovici

Ministrul justiţiei,

Tudorel Toader

Ministrul afacerilor externe,

Teodor-Viorel Meleşcanu

 

Bucureşti, 16 mai 2018.

Nr. 344.


*) Traducere.

 

Reprezentanţa Băncii Mondiale, România

Clădirea UTI, etaj 6,

Tel.: (+4)021-201-0311

BANCA INTERNAŢIONALĂ PENTRU

Str. Vasile Lascăr nr. 31,

Fax: (+4)021-201-0338

RECONSTRUCŢIE ŞI DEZVOLTARE

sectorul 2, 020492

 

ASOCIAŢIA INTERNAŢIONALĂ

Bucureşti, România

 

PENTRU DEZVOLTARE

 

 

 

10 octombrie 2017

 

Excelenţei Sale

Ionuţ Mişa,

ministrul finanţelor publice

Ministerul Finanţelor Publice

Bucureşti, România

 

Ref. - Proiectul Reforma sistemului judiciar

Împrumut nr. 4.811-RO

 

Anulare sumă rămasă netrasă şi închidere cont de împrumut

 

Ne referim la Acordul de împrumut menţionat mai sus („Acord”) dintre România („Împrumutatul”) şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare („Banca”), datat 27 ianuarie 2006.

După cum cunoaşteţi, data de închidere a contului de împrumut a fost 31 martie 2017, data-limită pentru transmiterea cererilor de tragere a fost 31 iulie 2017, iar data finală de eliberare a sumelor din împrumut a fost înregistrată de Bancă în 16 august 2017. Ca urmare, în conformitate cu prevederile secţiunii 7.03 din Condiţiile generale, Banca anulează prin prezenta, cu data de 16 august 2017, suma netrasă din împrumut, respectiv 7.675.934,86 euro din contul împrumutului menţionat mai sus. Contul împrumutului a fost închis la aceeaşi dată.

Am aprecia confirmarea de către dumneavoastră a primirii prezentei scrisori.

 

Cu stimă,

Tatiana Proskuryakova,

director de ţară

Reprezentanţa Băncii Mondiale în România

 

Cc: Excelenţei Sale Tudorel Toader,

ministrul justiţiei, Bucureşti, România

 

Domnului Attila Gyorgy, secretar de stat

Ministerul Finanţelor Publice, Bucureşti, România

 

Doamnei Boni Cucu, director general

Ministerul Finanţelor Publice, Bucureşti, România

 

Doamnei Carmen Ghiţă, şef serviciu

Ministerul Finanţelor Publice, Bucureşti, România

 

Domnului Frank Heemskerk, director executiv, Banca Mondială

 

 

 

ROMÂNIA

MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE

CABINET SECRETAR DE STAT

 

25 octombrie 2017

 

Către: Reprezentanţa Băncii Mondiale în România

Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare

 

Doamnei Tatiana Proskuryakova, director de ţară

 

Ref. Proiectul Reforma sistemului judiciar (împrumut BIRD nr. 4.811-RO) Anulare sumă rămasă netrasă şi închidere cont împrumut

Grafic de rambursare revizuit

 

Stimată doamnă Proskuryakova,

Confirmăm primirea scrisorii dumneavoastră datată 10 octombrie 2017, referitoare la închiderea contului de împrumut aferent Proiectului menţionat şi anularea sumei netrase din împrumut, respectiv 7.675.934,86 euro, începând cu data de 16 august 2017.

În consecinţă, aşteptăm transmiterea graficului de rambursare aferent Acordului de împrumut revizuit ca urmare a anulării sumei menţionate.

 

Cu stimă,

Attila Gyorgy,

secretar de stat

Ministerul Finanţelor Publice

 

Reprezentanta Băncii Mondiale, România

Clădirea UTI, etaj 6,

Tel.: (+4)021-201-0311

BANCA INTERNAŢIONALĂ PENTRU

Str. Vasile Lascăr nr. 31,

Fax: (+4)021-201-0338

RECONSTRUCŢIE SI DEZVOLTARE

sectorul 2, 020492

ASOCIAŢIA INTERNAŢIONALĂ PENTRU DEZVOLTARE

Bucureşti, România

 

 

19 decembrie 2017

 

Excelenţei Sale Ionuţ Mişa,

ministrul finanţelor publice

Ministerul Finanţelor Publice, Bucureşti, România

 

Excelenţei Sale Tudorel Toader,

ministrul justiţiei

Ministerul Justiţiei, Bucureşti, România

 

Stimaţi domni miniştri,

Ref. - Proiectul Reforma sistemului judiciar (împrumut nr. 4.811-RO)

 

Grafic de rambursare revizuit

 

Referitor la corespondenţa noastră anterioară datată 25 octombrie 2017 cu privire la anulare şi închidere cont împrumut aferent Acordului de împrumut nr. 4.811-RO, Proiectul Reforma sistemului judiciar (RSJ) ataşăm la prezenta graficul de rambursare revizuit.

 

Cu stimă,

Tatiana Proskuryakova,

director de ţară

Reprezentanţa Băncii Mondiale în România

 

Cc: Domnului Ion Claudiu Teodorescu, secretar general

Ministerul Justiţiei, Bucureşti, România

 

Domnului Gyorgy Attila, secretar de stat

Ministerul Finanţelor Publice, Bucureşti, România

 

Doamnei Boni Cucu, director general

Ministerul Finanţelor Publice, Bucureşti, România

 

Doamnei Carmen Ghiţă, şef serviciu

Ministerul Finanţelor Publice, Bucureşti, România

 

Domnului Frank Heemskerk, director executiv Banca Mondială

 

BANCA INTERNAŢIONALĂ PENTRU RECONSTRUCŢIE ŞI DEZVOLTARE

Grafic de amortizare

Sume în EUR

 

Tara RO-România

Împrumutat 8000008817 - MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE

 

Împrumut Nr. BIRD-48110

Sub-împrumut Nr.: 48110-001 Dt EOP: 12/18/2017

Prima Scadenţă: 15/08/2011

Tranşe Agregate: Nu

Moneda: EUR

Ultima Scadenţa: 15/02/2023

 

Data scadenţei

Iniţial

Total ajustări

Scadenţa revizuită

15/08/2011

4.585.000,00

0,00

4.585.000,00

15/02/2012

4.585.000,00

0,00

4.585.000,00

15/08/2012

4.585.000,00

0,00

4.585.000,00

15/02/2013

4.585.000,00

0,00

4.585.000,00

15/08/2013

4.585.000,00

0,00

4.585.000,00

15/02/2014

4.585.000,00

0,00

4.585.000,00

15/08/2014

4.585.000,00

0,00

4.585.000,00

15/02/2015

4.585.000,00

0,00

4.585.000,00

15/08/2015

4.585.000,00

0,00

4.585.000,00

15/02/2016

4.585.000,00

0,00

4.585.000,00

15/08/2016

4.585.000,00

0,00

4.585.000,00

15/02/2017

4.585.000,00

0,00

4.585.000,00

15/08/2017

4.585.000,00

0,00

4.585.000,00

15/02/2018

4.585.000,00

-698.366,13

3.886.633,87

15/08/2018

4.585.000,00

-698.366,13

3.886.633,87

15/02/2019

4.585.000,00

-698.366,13

3.886.633,87

15/08/2019

4.585.000,00

-698.366,13

3.886.633,87

15/02/2020

4.585.000,00

-698.366,13

3.886.633,87

15/08/2020

4.585.000,00

698.366,13

3.886.633,87

15/02/2021

4.585.000,00

-698.366,13

3.886.633,87

15/08/2021

4.585.000,00

-698.366,13

3.886.633,87

15/02/2022

4.585.000,00

-698.366,13

3.886.633,87

15/08/2022

4.585.000,00

-698.366,13

3.886.633,87

15/02/2023

4.545.000,00

-692.273,56

3.852.726,44

 

Total: 110.000.000,00 -7.675.934,86 102.324.065,14

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL TRANSPORTURILOR

 

ORDIN

privind aprobarea hărţilor strategice de zgomot refăcute pentru Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti şi pentru Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu

 

Luând În considerare Referatul Direcţiei transport aerian nr. 10.342 din 4 aprilie 2018,

având în vedere dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 321/2005 privind evaluarea şi gestionarea zgomotului ambiant, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. III lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 944/2016 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 321/2005 privind evaluarea şi gestionarea zgomotului ambiant,

în temeiul prevederilor art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 21/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul transporturilor emite următorul ordin:

Art. 1. - Se aprobă hărţile strategice de zgomot refăcute de către Compania Naţională „Aeroporturi Bucureşti” pentru aeroporturile internaţionale Henri Coandă - Bucureşti şi Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu, prevăzute în anexa*) care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Compania Naţională „Aeroporturi Bucureşti” are obligaţia revizuirii planurilor de acţiune pentru prevenirea şi reducerea zgomotului ambiant la aeroporturile internaţionale Henri Coandă - Bucureşti şi Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu, în conformitate cu prevederile legale.

Art. 3. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul transporturilor,

Lucian Şova

 

Bucureşti, 11 mai 2018.

Nr. 962.


*) Anexa nu poate fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, din motive de natură tehnico-redacţională, respectiv datorită complexităţii acesteia, fiind disponibilă în format electronic pe pagina de internet a Campaniei Naţionale Aeroporturi Bucureşti”, www.bucharestairports.ro

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

 

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT

 

DECIZIA Nr. 27

din 16 aprilie 2018

 

Dosar nr. 95/1/2018

 

Gabriela Elena Bogasiu - vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - preşedintele completului

Lavinia Curelea - preşedintele delegat al Secţiei I civile

Eugenia Voicheci - preşedintele Secţiei a II-a civile

Andreia Liana Constanda - judecător la Secţia I civilă

Carmen Georgeta Negrilă - judecător la Secţia I civilă

Mihaela Paraschiv - judecător la Secţia I civilă

Carmen Elena Popoiag - judecător la Secţia I civilă

Nina Ecaterina Grigoraş - judecător la Secţia I civilă

Veronica Magdalena Dănăilă - judecător la Secţia a II-a civilă

Ianina Blandiana Grădinaru - judecător la Secţia a II-a civilă

Iulia Petronela Niţu - judecător la Secţia a II-a civilă

Nicoleta Ţăndăreanu - judecător la Secţia a II-a civilă

Valentina Vrabie - judecător la Secţia a II-a civilă

 

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 95/1/2018, a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin, (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 275 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul).

Şedinţa este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,

La şedinţa de judecată participă doamna Elena Adriana Stamatescu, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 276 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. 6.273/85/2013/a1, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: „dacă în categoria persoanelor vizate de art. 4 Ut. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială, aprobată cu modificări prin Legea nr. 280/2005, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 100/2005), sunt incluşi doar titularii dreptului de proprietate industrială, adică titularii brevetului de invenţie sau în această categorie se includ şi inventatorii, chiar şi în situaţia în care aceştia nu întrunesc calitatea cumulativă de titular al dreptului de proprietate industrială”.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; părţile au depus, prin avocat, puncte de vedere asupra chestiunii de drept; punctul de vedere al apelantei-debitoare a fost depus cu depăşirea termenului de 15 zile prevăzut de lege.

În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.

ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată,

constată următoarele:

I. Titularul şi obiectul sesizării

1. Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia a II-a civilă a dispus, prin încheierea din 5 decembrie 2017, în Dosarul nr. 6.273/85/2013/a1, aflat pe rolul acestei instanţe, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept menţionată.

2. Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 12 ianuarie 2018, cu nr. 95/1/2018, termenul pentru soluţionarea dosarului fiind stabilit la 16 aprilie 2018.

II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile

3. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială, aprobată cu modificări prin Legea nr. 280/2005, cu modificările şi completările ulterioare

Art. 4. - „Au calitatea de a cere aplicarea măsurilor, procedurilor şi repararea daunelor următoarele persoane: (...) c) persoanele titulare ale unui drept de proprietate industrială protejat printr-un brevet de invenţie acordat de statul român şi succesorii lor în drept, deţinut în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cărora le-au fost încălcate drepturile patrimoniale conferite de brevet prin exploatarea invenţiei în mod abuziv, fără consimţământul titularului sau prin orice fapte de încălcare a drepturilor acestuia.”

III. Expunerea succintă a procesului

4. Obiectul Dosarului nr. 6,237/85/2013/a1 al Tribunalului Sibiu îl constituie procedura insolvenţei deschisă împotriva debitoarei S C, X - S.A. Sibiu, ce se derulează conform prevederilor Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 85/2006)1. În cadrul acestei proceduri, contestatorul Y a formulat o cerere de admitere a creanţei, întemeiată pe dispoziţiile art. 64 din Legea nr. 85/2006.

 

1 Abrogată prin Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare.

 

5. Anterior, apelantul-contestator sesizase, la 22 noiembrie 2011, Tribunalul Bucureşti cu o acţiune în pretenţii întemeiată pe dispoziţiile art. 4 lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 100/2005. Acţiunea face obiectul Dosarului nr. 73.453/3/2011, judecata fiind suspendată de drept, în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, ca urmare a deschiderii procedurii insolvenţei împotriva debitoarei S.C. X - S.A. Sibiu. Suspendarea a fost constatată de Tribunalul Bucureşti la 11 decembrie 2013 şi a fost menţinută până în prezent.

6. În aceste condiţii, contestatorul a urmat calea participării la procedura insolvenţei, prin formularea cererii de înscriere a creanţei la data de 13 noiembrie 2013, creanţa urmând a fi verificată în Dosarul nr. 6.273/85/2013 al Tribunalului Sibiu, conform prevederilor art. 66-73 din Legea nr. 85/2006.

7. Ca urmare a neînscrierii creanţei, ca rezultat al verificării făcute de administratorul judiciar al debitoarei, acesta a formulat contestaţie conform art. 73 din Legea nr. 85/2006, soluţionată prin Sentinţa nr. 175 din 6 martie 2017, pronunţată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Sibiu, în Dosarul nr. 6.273/85/2013/a1.

8. Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât contestatorul, cât şi debitoarea.

9. Prin motivele de apel, debitoarea a invocat, pe lângă alte critici, excepţia lipsei calităţii procesuale active, motivată de faptul că nu sunt întrunite condiţiile de aplicare a dispoziţiilor art. 4 lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 100/2005. Destinatarii normei sunt persoanele titulare ale unui drept de proprietate industrială, în sfera cărora nu sunt incluşi inventatorii, cu atât mai mult cu cât contestatorul din cauză pretinde drepturi băneşti cu titlu de despăgubiri cuvenite în temeiul Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie, republicată (Legea nr. 64/1991)

10. La data de 2 octombrie 2017 apelanta-debitoare a formulat cerere de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept privind calitatea procesuală activă a persoanelor ce pot promova acţiuni, inclusiv cereri de înscriere la masa credală şi pot solicita daune, în baza repunerii în termen prevăzute de Legea nr. 214/2008 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială (Legea nr. 214/2008), respectiv dacă în categoria titularilor cererilor reglementate de art. 4 lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 100/2005 sunt incluşi şi inventatorii sau calitatea procesuală activă este limitată la titularii brevetului de invenţie.

11. La termenul de judecată din 5 decembrie 2017, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia a II-a civilă a pus în discuţie admisibilitatea sesizării instanţei supreme cu pronunţarea unei hotărâri prin care să dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept arătate.

12. Prin încheierea pronunţată la această dată, sesizarea a fost considerată admisibilă, iar în temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, s-a dispus suspendarea judecăţii.

IV. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării

13. Prin încheierea pronunţată la 5 decembrie 2017, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia a II-a civilă a constatat admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, determinată de următoarele argumente:

- de lămurirea modului de interpretare/aplicare a dispoziţiilor art. 4 lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 100/2005 depinde soluţionarea pe fond a cauzei, întrucât apelantul-contestator îşi întemeiază creanţa, a cărei realizare o solicită în cadrul procedurii insolvenţei ce se derulează împotriva debitoarei, pe aceste dispoziţii legale. Creanţa este constituită din daune rezultate din încălcarea drepturilor patrimoniale conferite de brevetele de invenţie.

Contestatorul justifică existenţa dreptului material la acţiune prin aplicarea dispoziţiilor art. II din Legea nr. 214/2008.

De lămurirea dispoziţiilor art. 4 lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 100/2005 depinde stabilirea calităţii contestatorului de persoană îndreptăţită la repararea prejudiciului şi, pe cale de consecinţă, depinde şi stabilirea vocaţiei acestuia de a participa la procedura insolvenţei în calitate de creditor.

- problema de drept enunţată este nouă deoarece, prin consultarea jurisprudenţei, s-a constatat că asupra acestei probleme Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o altă hotărâre, astfel cum rezultă din centralizatorul hotărârilor prealabile şi lista dosarelor şi sesizărilor prealabile în materie civilă;

- problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, consultate la data de 5 decembrie 2017.

V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

14. Apelanta-debitoare S.C. X - S.A. Sibiu, prin administrator judiciar, a susţinut că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 100/2005 transpune în legislaţia română Directiva 2004/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004, referitoare la respectarea drepturilor de proprietate intelectuală (Directiva 2004/48/CE) care, prin art. 4 lit. a), califică şi dă prerogativa titularilor dreptului de proprietate intelectuală de a promova acţiuni şi cereri prin care să îşi valorifice aceste drepturi.

Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 100/2005, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 214/2008, s-a precizat în mod expres care este calitatea persoanelor care pot să pretindă aceste drepturi, respectiv titulari ai unor drepturi de proprietate intelectuală sau succesori ai acestora.

La dosar a depus decizii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţate în acest tip de speţe, prin care s-a reţinut că în categoria titularilor unui drept de proprietate industrială nu intră inventatorii, calitate pe care o deţine apelantul-contestator în prezenta cauză.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie precizează aproape constant că, în această calitate, se pot încadra doar titularii unui brevet de invenţie acordat în perioada regimului comunist şi care nu au reuşit să îşi protejeze sau să îşi valorifice drepturile în această perioadă.

Calitatea de inventator a apelantului-contestator nu îi include în categoria titularilor de brevet.

Legea incidenţă de la momentul respectiv - Legea nr. 62/1974 privind invenţiile şi inovaţiile (Legea nr. 62/1974) - preciza la art. 14 lit. c) că brevetul de invenţie poate fi deţinut inclusiv de către autori individuali sau în colectiv, în cazul altor invenţii decât cele făcute pentru unitatea în care lucrau inventatorii. Astfel, cadrul normativ anterior anului 1989 dădea posibilitatea ca în categoria titularilor de brevete de invenţie să fie incluse şi persoane fizice.

15. Apelantul-contestator, prin avocat, a susţinut că nu se impune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, faţă de faptul că această cerere îşi are Izvorul în excepţia lipsei calităţii procesuale active, excepţie care este nelegală şi nu este motivată în drept. Solicită a se avea în vedere că nu este vorba despre o problemă de drept care să impună o dezlegare prin pronunţarea unei hotărâri prealabile.

16. După comunicarea raportului întocmit de judecătorii- raportori, apelanta-debitoare a formulat, prin avocat, un punct de vedere asupra chestiunii de drept, cu depăşirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă.

17. Apelantul-contestator a formulat în termen legal, prin avocat, un punct de vedere, prin care a susţinut că instanţa de apel a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie înainte de a se pronunţa asupra excepţiilor invocate pentru prima dată de debitoare prin cererea de apel, aşa cum avea obligaţia, potrivit dispoziţiilor art. 248 din Codul de procedură civilă. Susţine că toate aceste excepţii au fost invocate tardiv şi sunt neîntemeiate, astfel încât soluţionarea lor ar fi făcut inutilă continuarea procesului şi sesizarea instanţei supreme.

De asemenea a apreciat că excepţia lipsei calităţii procesuale active nu a fost invocată în mod legal, prin întâmpinarea la cererea de chemare în judecată şi nici nu a fost motivată în drept. Prin urmare, încheierea de sesizare este nelegală, nefiind rezultatul judecării apelului.

Invocă, totodată, împrejurarea că din documentele transmise de Curtea de Apel Alba Iulia rezultă existenţa a două încheieri de şedinţă din data de 5 decembrie 2017, cu conţinut diferit, în încheierea de sesizare modificându-se susţinerile părţilor, precum şi obiectul sesizării. De aceea, solicită să se constate nulitatea absolută a actului de sesizare, prin care i-au fost încălcate drepturile prevăzute de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Asupra problemei de drept solicită ca, în situaţia în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se va pronunţa cu privire la chestiunea de drept invocată, să se ia act de argumentele sale juridice dezvoltate prin cerere şi să se constate că destinatarii prevederilor art. 4 lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 100/2005 sunt doar inventatorii, deoarece doar autorilor invenţiei le-au fost încălcate drepturile de proprietate în mod abuziv, în calitate de titulari ai acestor drepturi, iar nu titularilor brevetului, care au dobândit această calitate în mod nelegal.

VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

18. Completul de judecată învestit cu soluţionarea apelurilor în Dosarul nr. 6.273/85/2013/a1 a apreciat că dispoziţiile art. 4 lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 100/2005 circumscriu în categoria persoanelor îndreptăţite la a solicita aplicarea măsurilor, procedurilor şi recuperarea daunelor doar pe titularii unui drept de proprietate industrială protejat printr-un brevet de invenţie. Aceste persoane nu pot fi decât titularii brevetului de invenţie cărora ie-au fost încălcate drepturile patrimoniale conferite de brevet, prin exploatarea în mod abuziv, fără consimţământul titularului sau prin orice faptă de încălcare a drepturilor acestuia.

19. Textul legal face referire expresă la persoanele titulare ale dreptului de proprietate industrială. Prejudiciul care este supus reparării este definit ca fiind rezultatul încălcării drepturilor patrimoniale conferite de brevet prin exploatarea invenţiei fără consimţământul titularului brevetului.

20. Inventatorul care nu este şi titularul brevetului de invenţie nu poate fi încadrat în categoria persoanelor prevăzute de art. 4 lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 100/2005, în forma introdusă şi completata prin Legea nr. 214/2008.

VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

21. Instanţele au comunicat două puncte de vedere exprimate de judecători, după cum urmează:

22. În categoria persoanelor vizate de art. 4 lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 100/2005 nu pot fi incluşi decât titularii brevetului de invenţie, nu şi inventatorii, potrivit prevederilor exprese ale textului de lege.

În acest sens au opinat judecătorii din următoarele instanţe: Curtea de Apel Alba Iulia - instanţa de trimitere (judecătorii

Secţiei a II-a civile, în majoritate); Curtea de Apel Braşov (magistraţii Secţiei I civile); Curtea de Apel Galaţi (judecătorii Secţiei I civile a Curţii, respectiv al Tribunalului Galaţi); Curtea de Apel Ploieşti (judecătorii Secţiei I civile a Tribunalului Dâmboviţa, în majoritate); Curtea de Apel Bucureşti (magistraţii din cadrul Tribunalelor Ialomiţa, Ilfov şi Teleorman).

23. Au calitatea de a cere aplicarea măsurilor, procedurilor şi repararea daunelor atât titularul dreptului de proprietate industrială, cât şi inventatorul - titular al unui drept de proprietate industrială dovedit cu certificatul de inventator.

În acest sens au opinat judecătorii din următoarele instanţe: Curtea de Apel Bucureşti (judecătorii Secţiei a IV-a civile) şi Curtea de Apel Suceava.

24. Judecătorii din cadrul Secţiilor a III-a, a IV-a şi a V-a civile ale Tribunalului Bucureşti au exprimat ambele puncte de vedere menţionate în sesizare, ataşând două hotărâri judecătoreşti.

Din cuprinsul acestora rezultă că litigiul finalizat prin Sentinţa nr. 318 din 18 martie 2014 a Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă (definitivă prin Decizia nr. 172 din 21 martie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă) a fost iniţiat de către o persoană ce întrunea atât calitatea de autor al invenţiei, cât şi pe cea de titular al brevetului, în timp ce în litigiul finalizat prin Sentinţa nr. 351 din 14 martie 2017 a Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă (definitivă prin Decizia nr. 236 din 28 februarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă), acţiunea introdusă de către inventator a fost respinsă ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă,

25. Celelalte curţi de apel nu au identificat practică judiciară în materie şi nici nu au exprimat opinii teoretice.

26. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Secţia i civilă a comunicat că din hotărârile pronunţate în această materie se conturează opinia potrivit căreia dispoziţiile art. 4 lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 100/2005 privesc doar persoanele titulare ale unui drept de proprietate industrială protejat printr-un brevet de invenţie.

Au fost ataşate deciziile nr. 5.639 din 21 septembrie 2012, nr. 890 din 18 martie 2014 şi nr. 1.060 din 16 iunie 2017. S-a apreciat că ar putea prezenta interes şi deciziile nr. 1.901 din 13 iunie 2014 şi nr. 5.638 din 21 septembrie 2012, în care, analizând chestiunea prescripţiei, instanţa a dezlegat şi problema persoanelor cărora le sunt aplicabile dispoziţiile legale în discuţie.

27. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil nu s-a verificat şi nici nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării.

VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

28. În urma verificărilor efectuate se constată că instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 4 lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 100/2005, prin Decizia nr. 213 din 15 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 264 din 14 aprilie 2011, prin care a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate.

29. De asemenea, prin Decizia nr. 1.437 din 25 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 901 din 20 decembrie 2011, a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. II din Legea nr. 214/2008 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială.

IX. Raportul asupra chestiunii de drept

30. Prin raportul întocmit, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, judecătorii-raportori au apreciat că nu sunt întrunite, în mod cumulativ, cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită nefiind nouă. De aceea, au opinat pentru respingerea sesizării, ca inadmisibilă.

X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

31. Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

Asupra admisibilităţii sesizării

32. Cu titlu prealabil trebuie precizat că, prin punctul de vedere exprimat în condiţiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, apelantul-contestator a invocat nulitatea actului de sesizare (punctul 17 din prezenta decizie).

33. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept observă că aspectul învederat excedează limitele procedurii declanşate în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, presupunând verificări de competenţa instanţei de trimitere.

34. Pe de altă parte, procedura de faţă nu este compatibilă cu dispoziţiile art. 245-248 din Codul de procedură civilă privind excepţiile procesuale, fiind aplicabile strict dispoziţiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora punctul de vedere al părţilor poate viza doar chestiunea de drept supusă judecăţii.

35. Prin întrebarea adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa de trimitere solicită a se clarifica dacă în categoria persoanelor vizate de art. 4 lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 100/2005 sunt incluşi doar titularii brevetului de invenţie sau şi inventatorii, chiar în situaţia în care aceştia nu întrunesc calitatea cumulativă de titulari ai brevetului de invenţie.

36. În privinţa obiectului şi a condiţiilor sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, legiuitorul, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, instituie o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea acestei proceduri, condiţii care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv:

- existenţa unei cauze în curs de judecată;

- cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza în ultimă instanţă:

- ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată;

- chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate;

- Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra chestiunii de drept, iar aceasta să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Analiza condiţiilor de admisibilitate relevă următoarele:

37. Primele două condiţii sunt îndeplinite, întrucât cauza în care s-a ivit chestiunea de drept se află în curs de judecată pe rolul unei instanţe învestite cu soluţionarea apelurilor împotriva hotărârii judecătorului sindic pronunţate asupra contestaţiei creditorului vizând neînscrierea creanţei ca urmare a verificării făcute de administratorul judiciar al debitoarei.

38. În conformitate cu prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, aplicabilă în cauză, „Curtea de apel va fi instanţa de apel pentru hotărârile pronunţate de judecătorul-sindic în temeiul art. 11. Hotărârile curţii de apel sunt definitive.” De asemenea, art. 12 alin. (1) din aceeaşi lege prevede că „Hotărârile judecătorului-sindic sunt executorii şi pot fi atacate, separat, numai cu apel.”

39. Pe acest temei, decizia de apel ce urmează a fi pronunţată este definitivă, nefiind supusă recursului, prin raportare şi la dispoziţiile art. 483 alin. (2) teza ultimă din Codul de procedură civilă, astfel încât instanţa de trimitere soluţionează cauza de faţă în ultimă instanţă.

40. În ceea ce priveşte condiţia legăturii cu cauza a chestiunii de drept se observă că, prin motivele de apel, debitoarea a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active din perspectiva neîntrunirii condiţiilor de aplicare în cauză a dispoziţiilor art. 4 lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 100/2005.

41. În acest context şi ţinând cont de împrejurarea că revine instanţei de trimitere să aprecieze limitele efectului devolutiv al apelului, iar instanţa a considerat că de lămurirea modului de interpretare/aplicare a dispoziţiilor legale în discuţie depinde soluţionarea pe fond a cauzei, urmează a se reţine că, pentru aprecierea condiţiei legăturii cu cauza, este suficient că întrebarea din sesizare interesează soluţionarea apelului, astfel încât această condiţie se consideră a fi îndeplinită.

În ceea ce priveşte condiţia noutăţii se constată următoarele:

42. Din conţinutul sesizării reiese că instanţa de trimitere a apreciat că este îndeplinită condiţia ca problema de drept să aibă caracter de noutate, deoarece asupra acestei probleme Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat anterior în procedura prevăzută de art. 519 din Codul de procedură civilă, iar problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

43. Condiţia noutăţii unei chestiuni de drept nu poate ii însă analizată din perspectiva enunţată de către instanţa de trimitere, ce evocă o condiţie distinctă de admisibilitate a sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. În mod constant, în jurisprudenţa sa, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a verificat noutatea independent de aprecierea condiţiei privind statuarea anterioară a instanţei supreme asupra chestiunii de drept şi a faptului că aceasta nu face obiectul unui recurs în interesul legii aflat în curs de soluţionare.

44. Analiza noutăţii chestiunii de drept trebuie raportată la scopul declanşării mecanismului de unificare a practicii judiciare prevăzut de art. 519 din Codul de procedură civilă, ce rezidă în preîntâmpinarea apariţiei unei practici neunitare la nivelul instanţelor judecătoreşti (control a priori), spre deosebire de mecanismul presupus de recursul în interesul legii, ce are menirea de a înlătura o astfel de practică neunitară deja intervenită (control a posteriori).

45. Din acest punct de vedere, noutatea nu poate fi desprinsă de aptitudinea normei a cărei interpretare se urmăreşte, de a genera practică judiciară în curs de formare, deci posibil a fi orientată, anterior dezvoltării sale, printr-o dezlegare de principiu a unei chestiuni de drept.

45. Acest potenţial este evident în ipoteza unui act normativ nou-intrat în vigoare, însă nu poate fi negat de plano doar pe criteriul vechimii, dacă respectiva chestiune de drept nu a mai fost dedusă judecăţii anterior, astfel încât instanţele nu i-au dat, încă, o anumită interpretare şi aplicare la nivel jurisprudenţial ori dacă eventuala modificare a contextului legislativ prefigurează o nouă abordare a chestiunii de drept şi impune reinterpretarea normei de drept analizate.

47. Ca atare, caracterul de noutate se pierde, iar cerinţa de admisibilitate nu este, astfel, îndeplinită, pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanţelor, în urma unei interpretări adecvate, în timp ce opiniile jurisprudenţiale nu pot constitui temei declanşator al mecanismului pronunţării unei hotărâri prealabile.

48. În situaţia în care ar exista hotărâri judecătoreşti care să fi soluţionat diferit, în mod constant, o problemă de drept, într-o anumită perioadă de timp, mecanismul legal de unificare a practicii judiciare ar fi cel al recursului în interesul legii, iar nu pronunţarea unei hotărâri prealabile.

49. În acelaşi timp, însă, nu este relevant în sine numărul hotărârilor judecătoreşti identificate a fi fost pronunţate în legătură cu respectiva chestiune de drept, întrucât nu se poate prezuma că inconsistenţa jurisprudenţei existente indică în mod neechivoc o practică în curs de formare, astfel încât să fie necesar un control a priori al legii pentru preîntâmpinarea apariţiei unei practici neunitare. Amploarea jurisprudenţei dintr-o anumită perioadă de timp este determinată de mai mulţi factori, obiectivi şi/sau subiectivi, a căror incidenţă nu poate împiedica constatarea ci instanţele au avut ocazia să se pronunţe chiar asupra chestiunii de drept şi. deci, concluzia că nu este întrunită cerinţa noutăţii chestiunii de drept, după cum se va arăta în continuare.

50. Prin prisma celor anterior expuse se reţine că prevederile art. 4 lit. c) au fost introduse în corpul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 100/2005 prin Legea nr. 214/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 729 din 28 octombrie 2008 şi care a intrat în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform art. III din lege.

51. Instanţele de judecată au fost învestite cu cereri întemeiate pe dispoziţiile art. 4 lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 100/2005, formulate de către autori de invenţii brevetate de statul român sau de către succesorii lor în drept, brevetele fiind deţinute în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989.

52. Cererile au avut ca obiect repararea prejudiciului rezultat din încălcarea drepturilor patrimoniale recunoscute autorului invenţiei prin legile adoptate în materie, în ipoteza în care inventatorul nu este el însuşi titularul brevetului, ca urmare a cesiunii operate în favoarea statului. Reclamantul a pretins că încălcarea decurge din neacordarea drepturilor băneşti cuvenite în calitate de autor al invenţiei, în perioada de referinţă 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

53. La nivelul instanţelor judecătoreşti s-au pronunţat încă din anul 2012 decizii relevante (menţionate la pct. VII din prezenta decizie), după cum urmează:

54. Prin Decizia nr. 5.639 din 21 septembrie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă a constatat că instanţele de fond în mod corect au stabilit premisele soluţionării cauzei, în sensul că autorul unei invenţii care nu este şi titularul brevetului de invenţie nu este titular de drepturi de proprietate industrială, accepţiunea de drept de proprietate fiind atrasă şi acceptată în doctrină în legătură directă cu dreptul de exploatare exclusivă a invenţiei sau monopolul de exploatare a invenţiei. Emiterea brevetului îi conferă inventatorului drepturi morale personale nepatrimoniale, dar şi drepturi patrimoniale în condiţiile, limitele şi durata prevăzute de lege (dreptul la recompensă). Aceste din urmă drepturi patrimoniale ale inventatorului care nu este deţinătorul titlului de protecţie nu au legătură, însă, cu cele ale titularului de brevet decurgând din exploatarea invenţiei; în plus, aceste drepturi patrimoniale ale inventatorului nu au o existenţă de sine stătătoare, ci sunt accesorii brevetului, cu excepţia celor morale (drept personal, exclusiv, inalienabil şi imprescriptibil).

Aşadar, analizându-se aplicarea dispoziţiilor art. 4 lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 100/2005, s-a constatat că recurentul-reclamant nu se încadrează în termenii normei, întrucât acesta a fost autor al invenţiei, iar nu titular al brevetului, ceea ce infirmă calitatea lui de titular al unui drept de proprietate industrială (titularul brevetului a fost o întreprindere de stat, antecesoarea intimatei pârâte din cauză).

S-a apreciat că, faţă de constatarea neîntrunirii uneia dintre condiţiile de aplicabilitate a normei, este de prisos evaluarea celorlalte cerinţe cumulative - exploatarea abuzivă a invenţiei, fără consimţământul titularului sau prin orice fapte de încălcare a drepturilor acestuia.

55. Prin decizia nr. 1.060 din 16 iunie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă a menţinut soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată pentru lipsa calităţii procesuale active, faţă de intenţia legiuitorului la edictarea normei.

S-a arătat că expunerea de motive a proiectului Legii nr. 214/2008, prin care a fost introdus art. 4 lit. c) în cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 100/2005, permite clarificarea înţelesului acestui text ca referindu-se exclusiv la încălcarea drepturilor patrimoniale ce revin titularului de brevet, respectiv a dreptului de a interzice exploatarea invenţiei de către terţi şi de a fi remunerat corespunzător.

Analogia făcută în fundamentarea actului normativ cu legislaţia din materia proprietăţii imobiliare, care permite restituirea proprietăţilor imobiliare confiscate în mod abuziv în perioada de după 6 martie 1945 până la data de 22 decembrie 1989, relevă caracterul reparator al Legii nr. 214/2008 pentru prejudiciul creat prin confiscarea abuzivă a proprietăţii.

Tot legiuitorul a explicat în expunerea de motive ce înţelege prin acte ale statului faţă de autorii de invenţii, asimilate confiscării abuzive a proprietăţii, arătând că este vorba despre măsuri prin care „regimul comunist din România a încălcat prevederile internaţionale privind dreptul exclusiv al titularului de brevet asupra invenţiei brevetate şi principiul tratamentului egal al tuturor titularilor de brevet prevăzut în Convenţia de la Paris privind proprietatea industrială din 20 martie 1883 (...)”. Asemenea măsuri, potrivit legiuitorului din 2008, au fost „impunerea de cesiune obligatorie către Statul Român (Legea nr. 62/1974) sau prin alte mijloace abuzive de valorificare de către acesta a unor invenţii fără acordul legal al titularilor de brevet sau al succesorilor în drepturi ai acestora”.

În contextul în care cadrul legislativ de la momentul deţinerii brevetului (în perioada 1945-1989) nu permitea valorificarea efectivă a drepturilor patrimoniale ale titularului de brevet, în sensul autorizării exploatării invenţiei şi al unei despăgubiri corespunzătoare - exemple în acest sens fiind prevederile art. 29, art. 32, art. 35 şi art. 46 din Legea nr. 62/1974 -, legiuitorul din 2008 a urmărit, aşadar, tocmai crearea unui asemenea cadru, beneficiarul legii fiind titularul de brevet lipsit de posibilitatea legală de exercitare a drepturilor sale patrimoniale.

În categoria beneficiarilor legii intră fără echivoc persoana fizică sau juridica menţionată în brevet ca având calitatea de titular al acestuia, indiferent dacă persoana fizică era sau nu autorul invenţiei.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a conchis că, din moment ce norma se referă la încălcarea drepturilor patrimoniale prin „exploatarea invenţiei în mod abuziv, fără consimţământul titularului”, nu este vizat autorul invenţiei, care, potrivit reglementărilor în vigoare la data deţinerii brevetului, nu avea dreptul patrimonial de a consimţi la folosirea invenţiei de către terţi, precum titularul de brevet - şi, de altfel, nu are un asemenea drept nici în actuala reglementare -, ci doar dreptul de a fi recompensat cu sume de bani pentru aplicarea invenţiei.

Cu toate că s-ar putea pune problema dacă a fost avut în vedere însuşi autorul invenţiei, atunci când nu a fost menţionat ca titular, dar a fost privat în mod abuziv de calitatea de titular al brevetului - în mod evident, la data acordării brevetului -, s-a constatat că această ipoteză nu interesează în cauză, deoarece reclamantul nu a pretins că ar fi fost îndreptăţit la statutul de titular al brevetului şi, astfel, ar fi fost privat de dreptul de autorizare a folosirii invenţiei şi de remunerare în această calitate, ci doar că nu a fost recompensat, în calitate de inventator.

Pe de altă parte, pentru evitarea paralelismului legislativ, aplicarea art. 4 lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 100/2005 exclude situaţii juridice reglementate prin alte dispoziţii legale, precum art. 66 alin. (2) din Legea nr. 64/1991, în forma de la data intrării în vigoare a legii [art. 71 alin. (3) din lege, în forma din anul 2011], aplicabil din ianuarie 1992, care a prevăzut tocmai acordarea drepturilor băneşti cuvenite inventatorilor pentru invenţiile brevetate şi aplicate anterior intrării în vigoare a legii, dar parţial recompensate sau nerecompensate până la acea dată. Nu s-a prevăzut abrogarea normei din Legea nr. 64/1991 şi nici nu există vreun indiciu al eventualei corelaţii pe care legiuitorul ar fi urmărit să o creeze între norme al căror obiect de reglementare s-ar fi suprapus.

56. Prin decizia nr. 21Adin 7 februarie 2013r pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale (menţinută prin Decizia nr. 1,901 din 13 iunie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă), a fost confirmată concluzia primei instanţe în sensul că nu sunt incidente prevederile Legii nr. 214/2008, care a modificat Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 100/2005, deoarece reclamanta (coautor al invenţiei) nu are calitatea de titular de brevet, astfel că nu face parte din categoria persoanelor la care se referă art. 4 lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 100/2005.

Întrucât pentru situaţia inventatorului salariat (dreptul la brevetul de invenţie aparţinând unităţii) sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 64/1991, referitoare la drepturile patrimoniale cuvenite acestuia din exploatarea brevetului în funcţie de aportul economic al invenţiei, s-a considerat că cererea având ca obiect drepturile patrimoniale cuvenite inventatorului pentru invenţia nerecompensată sub legislaţia anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 64/1991, formulată în anul 2011, este prescrisă, faţă de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, republicat (Decretul nr. 167/1958).

57. Prin Decizia nr. 2.369 din 25 septembrie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă a respins cererea întemeiată pe dispoziţiile art. 4 lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 100/2005 şi formulată împotriva statului român, pentru lipsa calităţii procesuale pasive.

S-a apreciat că doar persoana fizică/juridică ce exploatează abuziv invenţia, fără consimţământul titularului brevetului de invenţie - în speţă, entităţile menţionate în brevetele de invenţie -, are calitate procesuală 1h cauză, şi nu statul, faţă de împrejurarea că prin actul normativ cu caracter reparatoriu s-a condiţionat recompensarea de exploatarea invenţiei în mod abuziv, fără consimţământul titularului.

58. În acelaşi sens, prin Sentinţa nr. 351 din 14 martie 2017 a Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă (definitivă prin Decizia nr. 236 din 28 februarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă) s-a considerat că reclamantul nu a dovedit, în persoana fiecăruia dintre pârâţii chemaţi în judecată, îndeplinirea condiţiei de exercitare a acţiunii reparatorii conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 100/2005 şi Legii nr. 214/2008, respectiv exploatarea abuzivă a invenţiilor fără acordul titularilor persoane juridice recunoscuţi prin brevete.

59. Prin alte decizii irevocabile s-a apreciat că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 100/2005 nu este aplicabilă pentru brevete de invenţie emise conform Legii nr. 64/1991, faţă de condiţia din art. 4 lit. c) pentru exercitarea dreptului la acţiune ca brevetul de invenţie să fi fost deţinut în perioada 1945 - 1989. În acest sens s-au pronunţat deciziile nr. 5.638 din 21 septembrie 2012 şi nr. 890 din 18 martie 2014 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă.

60. După cum rezultă din examenul jurisprudenţial relevat au fost respinse toate cererile întemeiate pe art. 4 lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 100/2005, având ca obiect repararea prejudiciului rezultat din încălcarea drepturilor patrimoniale recunoscute autorului invenţiei prin legile adoptate în materie, încălcare decurgând din neacordarea drepturilor băneşti cuvenite în această calitate până la data intrării în vigoare a noii legi a brevetelor de invenţie, respectiv Legea nr. 64/1991.

61. Instanţele care au pronunţat soluţia de respingere au reţinut, în esenţă, că cerinţele prevăzute de textul de lege în discuţie sunt cumulative, astfel încât au apreciat că neîntrunirea uneia dintre condiţiile de aplicare a normei este suficientă pentru respingerea cererii şi face inutilă cercetarea celorlalte condiţii. Această apreciere s-a reflectat în mod diferit În soluţia adoptată din motivul valorificării unor apărări de fond sau a unor excepţii procesuale diverse, invocate de pârâţi sau din oficiu, în limitele învestirii instanţei de control judiciar.

62. Astfel, soluţiile au fost pronunţate în considerarea fie a neîntrunirii condiţiei ca reclamantul să facă parte din categoria persoanelor vizate de art. 4 lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 100/2005, fie a lipsei calităţii procesuale pasive.

63. Constatările anterioare explică numărul redus de hotărâri judecătoreşti în care a fost valorificată aprecierea privind neîncadrarea autorului unei invenţii în categoria persoanelor îndreptăţite la măsurile reparatorii prevăzute de art. 4 lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 100/2005, dată fiind abordarea acestei chestiuni ca reprezentând doar una dintre cerinţele cumulative de aplicare a normei şi faţă de limitele învestirii instanţei de control judiciar.

64. În verificarea cerinţei privind noutatea chestiunii de drept, ce interesează admisibilitatea sesizării întemeiate pe dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, contextul relevat anterior este suficient pentru a se constata că această cerinţă nu este îndeplinită, atât timp cât problema de drept în discuţie a fost dedusă judecăţii, iar instanţele i-au dat o anumită interpretare şi aplicare la nivel jurisprudenţial, chiar printr-un număr redus de hotărâri, cu atât mai mult cu cât acest aspect nu poate fi izolat de numărul scăzut al litigiilor întemeiate pe art. 4 lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 100/2005,

65. În acelaşi timp nu se relevă necesitatea reinterpretării normei în absenţa unor elemente noi care să prefigureze o nouă abordare a chestiunii de drept, precum o modificare a contextului legislativ.

66. De asemenea, după cum s-a arătat, Legea nr. 214/2008, ce a introdus art. 4 lit. c) în corpul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 100/2005, a intrat în vigoare în 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I (28 octombrie 2008), conform art. III din lege.

67. În raport cu prevederile art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora prescripţiile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt şi rămân supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit, cererile similare cu cea aflată pe rolul instanţei de trimitere puteau fi formulate Înlăuntrul termenului general de prescripţie prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

68. Astfel, faţă de momentul începerii activităţii Legii nr. 214/2008 se poate considera în mod rezonabil că norma a cărei interpretare se urmăreşte nu are aptitudinea de a genera o practică judiciară în curs de formare, care ar face necesară dezlegarea de principiu a chestiunii de drept.

69. Prin urmare, procedura hotărârii prealabile nu îşi mai poate atinge scopul legal, acela de eliminare a riscului apariţiei unei practici neunitare, printr-o rezolvare de principiu a unei probleme de drept esenţiale şi susceptibile de interpretări diferite.

70. Aşadar, chestiunea de drept a cărei dezlegare se cere nu este una nouă, nefiind îndeplinite criteriile care sunt de natură să caracterizeze noutatea problemei supuse dezbaterii, drept condiţie a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu pronunţarea unei hotărâri prealabile.

71. Pentru toate aceste considerente,

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. 6.273/85/2013/a1, pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:

„Dacă în categoria persoanelor vizate de art. 4 lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială, aprobată cu modificări prin Legea nr. 280/2005, cu modificările şi completările ulterioare, sunt incluşi doar titularii dreptului de proprietate industrială, adică titularii brevetului de invenţie sau în această categorie se includ şi inventatorii, chiar şi în situaţia în care aceştia nu întrunesc calitatea cumulativă de titular al dreptului de proprietate industrială.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 aprilie 2018.

 

VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

GABRIELA ELENA BOGASIU

Magistrat-asistent,

Elena Adriana Stamatescu


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.