MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 437/2018

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 186 (XXX) - Nr. 437         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Miercuri, 23 mai 2018

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 109 din 8 martie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor

 

Decizia nr. 166 din 27 martie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 94 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

131. - Ordin al directorului general al Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat privind actualizarea Catalogului naţional cu pachete, produse şi profile de protecţie INFOSEC versiunea mai 2014

 

942. - Ordin al ministrului transporturilor privind adoptarea amendamentelor necesare adaptării la progresul ştiinţific şi tehnic a prevederilor anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.326/2009 privind transportul mărfurilor periculoase în România

 

ACTE ALE AUTORITĂŢII NAŢIONALE DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI

 

90. - Ordin privind aprobarea Condiţiilor-cadru de valabilitate asociate licenţei pentru activitatea de furnizare de GNL

 

91. - Ordin privind modificarea şi completarea Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 139/2014 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul şi principiile remunerării membrilor Comitetului de reglementare şi salarizării personalului angajat al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 109

din 8 martie 2018

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, excepţie ridicată de Cătălin Florentin Cojocaru, în Dosarul nr. 3.877/63/2016 al Tribunalului Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.151D/2016.

2. La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, Cătălin Florentin Cojocaru, personal. Lipseşte cealaltă parte. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 2.392D/2016, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de Florin Eugen Stoian, în Dosarul nr. 4.143/63/2016 al Tribunalului Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

4. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Autorul excepţiei Cătălin Florentin Cojocaru şi reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu conexarea cauzelor. Curtea, având în vedere identitatea de obiect a cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 2.392D/2016 la Dosarul nr. 2.151D/2016, care a fost primul înregistrat.

5. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul autorului excepţiei Cătălin Florentin Cojocaru, care solicită admiterea acesteia astfel cum a fost formulată. Depune concluzii scrise în acest sens.

6. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie, sens în care invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 637 din 13 octombrie 2015, referitoare la dispoziţii de lege similare privind evaluarea poliţistului.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

7. Prin încheierile din 6 şi 19 octombrie 2016, pronunţate în dosarele nr. 3.877/63/2016 şi nr. 4.143/63/2016, Tribunalul Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a  prevederilor art. 23 din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor. Excepţia a fost invocată de reclamanţii Cătălin Florentin Cojocaru şi Florin Eugen Stoian, în cadrul acţiunilor de contencios administrativ având ca obiect soluţionarea cererilor de anulare a fişelor de evaluare pentru perioada 1.01.2015-31.12.2015, întocmite de Penitenciarul Pelendava din Craiova, prin care li s-a atribuit autorilor excepţiei calificativul „satisfăcător”, respectiv „bine”, şi de obligare a penitenciarului la refacerea evaluării.

8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin că textul de lege criticat contravine dispoziţiilor art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie, întrucât ei sunt funcţionari publici cu statut special şi, astfel, raporturile lor de muncă derogă de la Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, acestea luând naştere, fiind executate şi urmând a înceta în baza unei legi speciale, Legea nr. 293/2004. Evaluarea performanţei activităţii profesionale, prevăzută la art. 23 din Legea nr. 293/2004, are în vedere însuşi raportul de serviciu, sens în care, în ipoteza acordării unor calificative inferioare, poate fi afectată executarea raportului de serviciu, existând chiar posibilitatea încetării acestuia, în concluzie, neconstituţionalitatea art. 23 din Legea nr. 293/2004 rezultă din aceea că procedura de evaluare a activităţii profesionale este stabilită printr-o normă juridică inferioară legii organice, respectiv printr-un ordin al ministrului justiţiei. Astfel, se transmite competenţa constituţională exclusivă a legiuitorului organic de a reglementa în domeniul statutului funcţionarilor publici din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, către un membru al Guvernului, respectiv către ministrul justiţiei.

9. Tribunalul Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi-a exprimat opinia în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, faţă de dispoziţiile art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie, personalul din sistemul administraţiei penitenciare fiind constituit din funcţionari publici cu statut special, iar statutul acestor categorii de personal trebuie reglementat prin lege organică.

10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

11. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, în acest sens arată că, în materia evaluării activităţii profesionale a funcţionarilor publici cu statut special, legiuitorul primar a reglementat cele mai importante aspecte, după cum urmează: periodicitatea evaluării activităţii funcţionarilor publici cu statut special (conform art. 23 din Legea nr. 293/2004, evaluarea activităţii se realizează anual); persoanele competente a efectua evaluarea activităţii [art. 24 alin. (1) din aceeaşi lege prevede în sarcina conducătorilor de compartimente din Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi din unităţile subordonate obligaţia de a completa şi a nota anual, în fişa de evaluare a activităţii, performanţele profesionale individuale obţinute în anul precedent de fiecare funcţionar public cu statut special din subordine]; calificativele ce pot fi acordate în urma evaluării activităţii, şi anume „excepţional”, „foarte bun”, „bun”, „satisfăcător” şi „nesatisfăcător”; consecinţele ce decurg din rezultatul obţinut la evaluarea activităţii funcţionarului public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare (art. 25). De asemenea, art. 26 din Legea nr. 293/2004 stabileşte că una dintre condiţiile pentru avansarea în funcţie şi în grad profesional este reprezentată de rezultatul obţinut la evaluarea activităţii profesionale. Totodată, art. 17 din aceeaşi lege reglementează evaluarea activităţii funcţionarului public cu statut special debutant. Prevederile legale criticate nu aduc atingere art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie, modalitatea de reglementare încadrându-se în marja de apreciere a legiuitorului şi în dreptul său de a delega în mod expres reglementarea anumitor aspecte, mai ales a celor de natură organizatorică, prin acte administrative de nivel inferior (hotărâri ale Guvernului sau ordine ale miniştrilor). Astfel, art. 23 din Legea nr. 293/2004 a prevăzut în mod expres că evaluarea activităţii profesionale a funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare se face pe baza criteriilor de evaluare, elaborate de Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi aprobate prin ordin al ministrului justiţiei, însă aspectele esenţiale ale evaluării performanţelor profesionale ale acestei categorii de funcţionari publici sunt reglementate la nivel primar, prin lege organică, iar nu printr-un act administrativ. În plus, criteriile de evaluare profesională sunt chestiuni concrete, care variază în raport cu funcţia deţinută, şi sunt stabilite în funcţie de cerinţele angajatorului (autorităţii publice), la un anumit moment dat. Reglementarea lor ţine de marja de apreciere a autorităţii publice, fiind o chestiune de management al sistemului, nefiind necesar să fie reglementate la nivel de lege. Legiuitorul primar a legiferat aspectele care conturează cadrul general în materie de evaluare profesională, tot el delegând autorităţii responsabile modul de evaluare profesională a personalului. Spre deosebire de exigenţele impuse pentru alte categorii profesionale (magistraţi), unde trebuie asigurat şi din acest punct de vedere principiul independenţei, pentru funcţionarii publici cu statut special - cu privire la care nu operează aceleaşi rigori -, legiuitorul primar poate fi în măsură, fără a încălca nicio prevedere constituţională, Să delege stabilirea unor aspecte privind evaluarea profesională legiuitorului secundar. Totodată, instanţele de contencios administrativ au competenţa de a aprecia asupra conformităţii cu legea a ordinului prin care ministrul justiţiei a aprobat criteriile de evaluare a activităţii funcţionarilor publici cu statut special, iar atunci când constată că dispoziţiile acestuia contravin legii, pot dispune anularea acestora.

12. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale. Astfel, în primul rând, arată că reglementarea statutului funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare intră sub incidenţa art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie, care statuează că statutul funcţionarilor publici se stabileşte prin lege organică. Pe cale de consecinţă, elementele esenţiale în ceea ce priveşte naşterea, executarea şi încetarea raporturilor de serviciu ale acestora se referă în mod intrinsec la statutul acestora, reglementat prin lege organică, respectiv Legea nr. 293/2004. În al doilea rând, arată că evaluarea activităţii funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare face parte din modul de executare a raportului de serviciu şi, prin efectele produse, se reflectă nu numai asupra carierei funcţionarului public, dar poate avea drept consecinţă chiar încetarea acesteia, potrivit art. 25 din Legea nr. 293/2004. Prin urmare, este de netăgăduit că evaluarea activităţii ţine de statutul funcţionarului public şi, prin urmare, trebuie reglementată, potrivit art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie, prin lege organică. Or, prin textul de lege criticat, criteriile de evaluare sunt elaborate de Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi aprobate prin ordin al ministrului justiţiei, delegându-se, astfel, către ministrul de resort atribuţia de reglementare, prin ordin, a evaluării funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare. Or, normele privind evaluarea activităţii funcţionarilor publici trebuie să respecte anumite exigenţe de stabilitate, previzibilitate şi claritate, iar delegarea atribuţiei de a stabili aceste norme către un membru al Guvernului, prin emiterea unor acte administrative cu caracter normativ, de rang infralegal, determină o stare de insecuritate juridică, care contravine voinţei legiuitorului constituant, care, prin art. 73 alin. (3) lit. j), a stabilit că aceste tipuri de norme juridice trebuie reglementate prin lege organică. Decizia puterii constituante de a reglementa anumite aspecte ale vieţii sociale prin legi organice nu poate fi ignorată, reprezentând un imperativ procedural. Ca atare, statutul special de care trebuie să se bucure funcţionarul public din sistemul administraţiei penitenciare, învestit, de altfel, cu exerciţiul autorităţii publice, este consacrat şi garantat constituţional.

13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei prezent la şedinţa publică, concluziile scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 23 din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 10 aprilie 2014, având următorul conţinut: „Evaluarea activităţii profesionale a funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare se face anual, pe baza criteriilor de evaluare elaborate de Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi aprobate prin ordin al ministrului justiţiei.

16. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 73 alin. (3) lit. j), privind reglementarea prin lege organică a statutului funcţionarilor publici.

17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autorii excepţiei sunt funcţionari publici cu statut special, din sistemul administraţiei penitenciare. Referitor la statutul acestei categorii profesionale, prin Decizia nr. 803 din 24 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 18 ianuarie 2016, paragraful 15, Curtea a constatat că, în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, funcţionarul public cu statut special este învestit cu exerciţiul autorităţii publice [art. 3 alin. (1)-(3) din Legea nr. 293/2004]. În considerarea acestor prevederi legale, statutul său juridic cunoaşte elemente derogatorii de la dispoziţiile generale care reglementează raporturile de muncă, respectiv Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011. Astfel, potrivit art. 53 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 293/2004, funcţionarul public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare este subiect al unui raport de serviciu, raport care ia naştere, se execută şi încetează în condiţii speciale. Pe cale de consecinţă, elementele esenţiale în ceea priveşte naşterea, executarea şi încetarea raportului de serviciu se vor referi în mod intrinsec la statutul special al funcţionarului public din sistemul administraţiei penitenciare, statut care trebuie reglementat prin lege organică - respectiv Legea nr. 293/2004.

18. Referitor la dispoziţiile de lege criticate, verificând existenţa în cuprinsul Legii nr. 293/2004 a normelor prin care se reglementează evaluarea activităţii şi conduitei funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Curtea observă că acestea se regăsesc în cap. III: „Selecţia, numirea, evidenţa, evaluarea, avansarea, pregătirea şi perfecţionarea funcţionarilor publici cu statut special”, secţiunea 4 (art. 23-25): „Evaluarea activităţii profesionale a funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare” din Legea nr. 293/2004. Astfel, art. 23 prevede că evaluarea activităţii profesionale se face anual, pe baza criteriilor de evaluare elaborate de Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi aprobate prin ordin al ministrului justiţiei. Art. 24 alin. (1) prevede următoarele: „Conducătorii de compartimente din Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi din unităţile subordonate sunt obligaţi să completeze şi să noteze anual, în fişa de evaluare a activităţii, performanţele profesionale individuale obţinute în anul precedent de fiecare funcţionar public cu statut special din subordine”. Art. 24 a [in. (2) prevede calificativele care pot fi acordate, şi anume „excepţional” „foarte bun”, „bun”, „satisfăcător” şi „nesatisfăcător”, iar art. 25 are următorul conţinut:

„(1) Funcţionarul public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare notat cu «nesatisfăcător» sau «satisfăcător» nu poate fi avansat în funcţie sau grad profesional în anul următor.

(2) Ofiţerul sau agentul din sistemul administraţiei penitenciare care a fost notat cu calificativul «nesatisfăcător» va fi trecut într-o funcţie inferioară, prin decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor sau, după caz, a directorului unităţii din care face parte. Funcţionarul public cu statut special care nu acceptă trecerea în funcţia inferioară va fi destituit din funcţie, în temeiul art. 64 alin. (1) Ut. a).

(3) Ofiţerii sau agenţii din sistemul administraţiei penitenciare notaţi cu calificativul «nesatisfăcător», în anul următor trecerii într-o funcţie inferioară, potrivit alin. (2), vor fi destituiţi din funcţie, în temeiul art. 64 alin. (1) lit. a). “

19. Curtea constată că Legea nr. 293/2004 instituie reguli referitoare la obligaţia conducătorilor de compartimente de a completa fişa de evaluare, la termenele de efectuare a evaluării, referitoare la calificativele care pot fi acordate şi la aprobarea prin ordin al ministrului justiţiei a criteriilor de evaluare elaborate de Administraţia Naţională a Penitenciarelor. Însă, Legea nr. 293/2004 nu cuprinde reguli substanţiale, esenţiale în materia evaluării, precum: precizarea criteriilor de evaluare a activităţii, comunicarea rezultatului evaluării şi posibilitatea de contestare. Prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 1.792/C/2013, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 356 din 17 iunie 2013, s-au aprobat „Criteriile privind evaluarea performanţelor activităţii profesionale a funcţionarilor publici cu statut special definitivi din sistemul administraţiei penitenciare”, prevăzute în anexa la acest ordin. Anexa cuprinde 9 capitole, iar capitolul VII intitulat „Metodologia evaluării activităţii profesionale”* cuprinde secţiunea 1: „Competenţa întocmirii şi hotărârii evaluării activităţii profesionale”, secţiunea a 2-a: „Organizarea şi desfăşurarea activităţii de evaluare a personalului” şi secţiunea a 3-a: „Procedura de evaluare”. Capitolul VIII este intitulat „Contestaţia la evaluarea performanţelor profesionale”.

20. Curtea reţine că, referitor la stabilirea prin ordin al unui ministru a metodologiei privind evaluarea poliţiştilor, funcţionari publici civili, cu statut special, prin Decizia nr. 637 din 13 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 906 din 8 decembrie 2015, pronunţându-se asupra dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 360/2002, cu modificările şi completările ulterioare (potrivit cărora a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (4) şi (5) şi art. 73 alin. (3) lit. J) din Constituţie. La paragraful 28 al deciziei respective, Curtea a constatat caracterul lacunar al normelor referitoare la evaluarea activităţii poliţiştilor, de vreme ce reguli substanţiale, esenţiale în materia evaluării, amintite la paragraful 19 al prezentei decizii, nu sunt reglementate prin lege. Reţinând că normele privind evaluarea activităţii şi conduitei poliţistului trebuie să respecte anumite exigenţe de stabilitate, previzibilitate şi claritate, Curtea a constatat, la paragraful 31 al respectivei decizii, că delegarea atribuţiei de a stabili aceste norme către un membru al Guvernului, prin emiterea unor acte administrative cu caracter normativ, de rang infralegal, determină o stare de incertitudine juridică. De altfel, pe fondul acestei lacune legislative, Curtea a constatat că „soluţia legislativă prevăzută de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 360/2002 contravine normelor de tehnică legislativă, devreme ce, potrivit Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, ordinele cu caracter normativ se emit numai pe baza şi în executarea legii, trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza şi în executarea cărora au fost emise şi nu pot conţine soluţii care să contravină prevederilor acesteia”. În concluzie, la paragraful 32 al acestei decizii, Curtea a subliniat că, pentru a respecta dispoziţiile art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie, aspectele esenţiale referitoare la evaluarea activităţii poliţistului, cum sunt, spre exemplu, criteriile de evaluare a activităţii şi conduitei poliţistului, comunicarea rezultatului evaluării şi posibilitatea de contestare a acestuia, trebuie să fie reglementate prin lege organică, iar regulile specifice procedurii de evaluare să fie explicate şi detaliate prin ordin al ministrului de resort, în aceste condiţii, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 360/2002, „prin trimiterea la acte administrative, cu forţă juridică inferioară legii, care Să reglementeze, în absenţa unor norme cu forţa juridică a legii organice, evaluarea activităţii şi conduitei poliţistului, încalcă prevederile cuprinse în art. 73 alin, (3) lit. j) din Constituţie”.


*) „Metodologia privind evaluarea poliţistului se stabileşte prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor.”

21. Totodată, la paragraful 35 al Deciziei nr. 637 din 13 octombrie 2015, Curtea a constatat că sunt încălcate şi dispoziţiile art. 1 alin. (4) din Constituţie referitor la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat (prin delegarea unei atribuţii ce aparţine în exclusivitate legiuitorului,către un membru al Guvernului), precum şi art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta sa referitoare la previzibilitatea şi accesibilitatea legii, întrucât personalul vizat, care se poate raporta, în aceste condiţii, doar la prevederile lacunare ale legii, nu este în măsură să îşi adapteze conduita în mod corespunzător şi nici să aibă reprezentarea precisă a derulării procedurii de evaluare. De altfel, prin deciziile nr. 392 din 2 iulie 2014, nr. 637 din 13 octombrie 2015, nr. 172 din 24 martie 2016, nr. 244 din 19 aprilie 2016 şi nr. 258 din 27 aprilie 2017, Curtea a constatat neconstituţionalitatea unor texte din Legea nr. 360/2002 care permiteau delegarea reglementării unor „elemente esenţiale” referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea raportului de serviciu al poliţistului, funcţionar public cu statut special, către ministrul de resort care eră abilitat să adopte ordine.

22. În cauza de faţă, având în vedere prevederile de lege criticate, potrivit cărora evaluarea activităţii profesionale a funcţionarilor publici cu statut special, din sistemul administraţiei penitenciare, se face pe baza criteriilor de evaluare elaborate de Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi aprobate prin ordin al ministrului justiţiei, raportate la dispoziţiile art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie, Curtea constată că sunt aplicabile mutatis mutandis considerentele Deciziei nr. 637 din 13 octombrie 2015. Întrucât funcţionarul public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare este subiect al unui raport de serviciu, raport care ia naştere, se execută şi încetează în condiţii speciale, elementele esenţiale în ceea priveşte naşterea, executarea şi încetarea raporturilor de serviciu se referă în mod intrinsec la statutul acestuia, statut care este reglementat prin lege organică, potrivit art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie, respectiv Legea nr. 293/2004.

23. Curtea reţine că evaluarea activităţii profesionale a funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare se referă la modul de executare a raportului de serviciu şi, prin efectele produse, poate avea drept consecinţă chiar încetarea acestuia. Astfel, potrivit alin. (3) al art. 25 din Legea nr. 293/2004, ofiţerii sau agenţii din sistemul administraţiei penitenciare notaţi cu calificativul „nesatisfăcător”, în anul următor trecerii într-o funcţie inferioară, potrivit alin. (2), vor fi destituiţi din funcţie, în temeiul art. 64 alin. (1) lit. a), care prevede că „Funcţionarii publici cu statut special sunt destituiţi din funcţiile pe care le deţin numai în următoarele situaţii: a) sunt declaraţi necorespunzători din punct de vedere profesional, ca funcţionari publici cu statut special, debutanţi, sau sunt notaţi cu calificativul «nesatisfăcător», ca funcţionari publici cu statut special, definitivi, în condiţiile prezentei legi;”.

24. Potrivit dispoziţiilor de lege criticate, evaluarea activităţii profesionale a funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare se face anual, pe baza criteriilor de evaluare elaborate de Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi aprobate prin ordin al ministrului justiţiei. Se ajunge, astfel, la situaţia ca un aspect esenţial, care vizează executarea raporturilor de serviciu ale funcţionarului public, să fie reglementat printr-un act administrativ. Dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 293/2004, prin trimiterea la acte administrative cu forţă juridică inferioară legii, care reglementează, în absenţa unor norme cu forţa juridică a legii organice, evaluarea activităţii profesionale a funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, încalcă prevederile cuprinse în art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie.

25. Curtea reţine că normele privind evaluarea activităţii profesionale a funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare trebuie să respecte anumite cerinţe de stabilitate şi previzibilitate. Astfel, delegarea atribuţiei de a stabili aceste norme unui membru al Guvernului, prin emiterea unor acte cu caracter administrativ ce au caracter infralegal, determină o stare de incertitudine juridică, acest tip de acte având, de obicei, un grad sporit de schimbări succesive în timp. Astfel, normele respective trebuie să respecte anumite exigenţe de stabilitate, previzibilitate şi claritate, iar delegarea către un membru al Guvernului a atribuţiei de a le stabili, prin emiterea unor acte administrative cu caracter normativ, de rang infralegal, determină o stare de incertitudine juridică. Aşadar, dispoziţiile de lege criticate contravin şi normelor de tehnică legislativă, de vreme ce, potrivit Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, ordinele cu caracter normativ se emit numai pe baza şi în executarea legii şi trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza şi în executarea cărora au fost emise, fără ca prin acestea să poată fi completată legea. Or, prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 1.792/C/2013 s-au aprobat „Criteriile privind evaluarea performanţelor activităţii profesionale a funcţionarilor publici cu statut special definitivi din sistemul administraţiei penitenciare”, care cuprind chiar metodologia evaluării activităţii profesionale a acestei categorii de funcţionari publici. Prin urmare, Curtea constată că prevederile art. 23 din Legea nr. 293/2004 contravin şi art. 1 alin. (4) din Constituţie referitor la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat (prin delegarea unei competenţe ce aparţine în exclusivitate legiuitorului către un membru al Guvernului), precum şi art. 1 alin (5) din Constituţie, în componenta sa referitoare la previzibilitatea legii.

26. În consecinţă, pentru înlăturarea viciului de neconstituţionalitate, aspectele esenţiale referitoare la evaluarea activităţii funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, cum sunt, spre exemplu, criteriile de evaluare a activităţii şi conduitei acestora, comunicarea rezultatului evaluării şi posibilitatea de contestare a acestuia, trebuie să fie reglementate prin lege organică, iar regulile specifice procedurii de evaluare să fie explicate şi detaliate prin ordin al ministrului de resort.

27 Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Cătălin Florentin Cojocaru şi Florin Eugen Stoian în dosarele nr. 3.877/63/2016 şi nr. 4.143/63/2016 ale Tribunalului Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor sunt neconstituţionale.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Tribunalului Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 8 martie 2018.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 166

din 27 martie 2018

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 94 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici

 

Petre Lăzăroiu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Irina-Loredana Gulie - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 94 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, excepţie ridicată de Mariana Gabriela Lambrino în Dosarul nr. 8.717/30/2016 al Tribunalului Timiş - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.446D/2017.

2. La apelul nominal răspunde, pentru autoarea excepţiei, doamna avocat Laura Martonosy, din Baroul Timiş, cu împuternicire avocaţială la dosar. Lipseşte cealaltă parte. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantei autoarei excepţiei, care solicită admiterea acesteia. În acest sens, arată că textul de lege criticat nu respectă principiul proporţionalităţii măsurii suspendării raportului de serviciu al funcţionarului public, întrucât, pe de o parte, măsura nu este limitată în timp, iar, pe de altă parte, atât măsura suspendării, cât şi motivarea acesteia, depind de decizia instituţiei sau a autorităţii publice. În acest mod este încălcat dreptul constituţional la muncă al funcţionarului public, care nu poate să desfăşoare o altă activitate remunerată. Prin menţinerea măsurii suspendării, pe durata cercetării administrative, se ajunge în situaţia aplicării unei duble pedepse, în cazul în care comisia de cercetare administrativă aplică şi o sancţiune disciplinară. Mai mult decât atât, neconstituţionalitatea textului de lege criticat se relevă şi în coroborare cu prevederile art. 77 alin. (7) din Legea nr. 188/1999, potrivit cărora conducătorul autorităţii sau instituţiei publice are obligaţia de a interzice accesul acestuia la documentele care pot influenţa cercetarea sau, după caz, de a dispune mutarea temporară a funcţionarului public în cadrul altui compartiment sau altei structuri a autorităţii ori instituţiei publice.

4. Se mai arată că, prin Decizia nr. 261 din 5 mai 2016, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, care dispuneau în legătură cu suspendarea contractului de muncă, din iniţiativa angajatorului, în ipoteza desfăşurării unei proceduri de cercetare disciplinară prealabilă împotriva salariatului. Or, instituţia suspendării raportului de serviciu pe perioada cercetării administrative, reglementată de prevederile legale criticate, şi instituţia suspendării contractului individual de muncă pe durata cercetării disciplinare prealabile, potrivit Codului muncii, sunt două instituţii similare.

5. Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată. În acest sens, arată că, prin Decizia nr. 261 din 5 mai 2016, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, care dispuneau în legătură cu suspendarea contractului de muncă, din iniţiativa angajatorului, în ipoteza desfăşurării unei proceduri de cercetare disciplinară prealabilă împotriva salariatului, iar prin Decizia nr. 279 din 23 aprilie 2015, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. (1) lit. b) teza întâi din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, care dispuneau în legătură cu suspendarea contractului de muncă, din iniţiativa angajatorului, în ipoteza în care angajatorul a formulat plângere penală împotriva salariatului. Or, considerentele care au fundamentat admiterea în deciziile menţionate nu sunt aplicabile şi în prezenta cauză, având în vedere faptul că raportul de serviciu al funcţionarului public nu poate fi asimilat aceloraşi condiţii ca cele referitoare la un raport de muncă, subsumat dreptului privat. În privinţa raporturilor de serviciu de drept public, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat, prin Decizia nr. 774 din 10 noiembrie 2015, reţinând că măsura suspendării din funcţie a magistratului, până la soluţionarea definitivă a acţiunii disciplinare, este constituţională, în măsura în care este permisă atacarea separată a hotărârii prin care se dispune suspendarea din funcţie a magistratului, până la soluţionarea definitivă a acţiunii disciplinare. Or, potrivit art. 80 din Legea nr. 188/1999, este asigurat accesul liber la justiţie, la instanţa de contencios administrativ, pentru atacarea sancţiunii disciplinare aplicate funcţionarului public implicat.

6. De asemenea, arată că, pe de o parte, potrivit textului de lege criticat, deşi acesta reglementează o suspendare de drept, măsura suspendării depinde de propunerea motivată a comisiei de disciplină, iar, pe de altă parte, în compunerea comisiei de disciplină intră şi un reprezentant al organizaţiei sindicale reprezentative sau, după caz, un reprezentant desemnat prin votul majorităţii funcţionarilor publici. Prin urmare, în acest caz, măsura suspendării nu reflectă voinţa discreţionară a autorităţii sau instituţiei publice, astfel încât nu se poate reţine o similitudine de situaţii juridice, faţă de prevederile din Codul muncii, declarate neconstituţionale, prin cele două decizii amintite.

7. Având cuvântul în replică, reprezentanta autoarei excepţiei arată că reprezentantul funcţionarilor publici, în cadrul comisiei de disciplină, nu poate avea un vot decisiv decizional, aflându-se în minoritate faţă de ceilalţi membri ai comisiei. Pe de altă parte, suspendarea raporturilor de serviciu ale funcţionarului public, în cazul textului de lege criticat, poate dura 12 luni, ceea ce încalcă dreptul constituţional la muncă al funcţionarului public implicat.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

8. Prin încheierea din 29 iunie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 8.717/30/2016, Tribunalul Timiş - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 94 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. Excepţia a fost ridicată de Mariana Gabriela Lambrino într-o cauză având ca obiect acţiunea în anularea unei decizii prin care s-a dispus suspendarea raportului de serviciu, în temeiul art. 94 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.

9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se arată că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale, având în vedere similitudinea juridică existentă între instituţia suspendării raportului de serviciu pe perioada cercetării administrative, reglementată de prevederile legale criticate, şi instituţia suspendării contractului individual de muncă pe durata cercetării disciplinare prealabile, reglementată de art. 52 alin, (1) lit. a) din Codul muncii, în prezent abrogată prin efectul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 261 din 5 mai 2016. Se susţine că măsura reglementată de prevederile legale criticate nu respectă principiul proporţionalităţii măsurii suspendării, deoarece, deşi este reglementată ca o suspendare de drept a raportului de serviciu, se aplică numai la propunerea motivată a comisiei de disciplină. Realizarea unui just echilibru între dreptul la muncă al funcţionarului public şi dreptul angajatorului de a lua măsurile necesare bunei desfăşurări a cercetării administrative este imposibilă, din moment ce comisia de disciplină însăşi propune suspendarea raportului de muncă. Astfel, câtă vreme cercetarea administrativă este realizată de angajator, prin comisia desemnată în acest sens, în realitate decizia suspendării raportului de muncă este apanajul exclusiv al angajatorului. În măsura în care legea asigură angajatorului posibilitatea de a dispune suspendarea raportului de muncă, în vederea protejării intereselor sale economice, ca o expresie a prevederilor art. 45 din Constituţie, o astfel de măsură, ce produce consecinţe semnificative asupra drepturilor salariatului, trebuie însoţită de garanţia unei decizii obiective şi temeinic fundamentate din partea angajatorului.

10. Se mai arată că, în speţă, raportul comisiei de disciplină nu este motivat, făcându-se doar trimitere la faptul că funcţionarul public deţine o funcţie care îi permite să aibă acces la documentele ce fac obiectul sesizării. Or, prevederile art. 77 alin. (7) d în Legea nr. 188/1999 sunt dispoziţii imperative, care dispun în mod neechivoc că, pe perioada cercetării administrative, în situaţia în care funcţionarul public care a săvârşit o abatere disciplinară poate influenţa cercetarea administrativă, conducătorul autorităţii sau instituţiei publice are obligaţia de a interzice accesul acestuia la documentele care pot influenţa cercetarea sau, după caz, de a dispune mutarea temporară a funcţionarului public în cadrul altui compartiment sau altei structuri a autorităţii ori instituţiei publice. Prin urmare, câtă vreme există dispoziţii legale ce reglementează posibilitatea instituţiei angajatoare de a împiedica orice imixtiune a funcţionarului public cercetat disciplinar asupra procedurii de cercetare disciplinară şi, totodată, care permit funcţionarului în cauză să îşi exercite profesia în cadrul altui departament, măsura suspendării raportului de serviciu pe perioada cercetării disciplinare nu este justificată.

11. Se mai arată că legea specială nu limitează suspendarea pentru un anumit termen, astfel încât aceasta se poate extinde până la finalizarea cercetării disciplinare, respectiv o durată maximă de un an, ceea ce conduce la încălcarea dreptului constituţional la muncă al funcţionarului public. În acest context se mai arată că, în ipoteza în care fapta constituie abatere disciplinară, sunt aplicate două sancţiuni, constând în lipsirea funcţionarului public de veniturile din muncă, vechimea în muncă şi dreptul la asigurări sociale, pe perioada suspendării, şi, pe de altă parte, sancţiunea aplicată în cazul constatării de către comisia de disciplină a săvârşirii unei abateri disciplinare.

12. Tribunalul Timiş - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. În acest sens, arată că prin Deciziile nr. 279 din 23 aprilie 2015 şi nr. 261 din 5 mai 2016, Curtea Constituţională a statuat că dreptul la muncă este un drept complex, ce implică diferite aspecte, libertatea alegerii profesiei şi a locului de muncă reprezentând numai una dintre componentele acestui drept, astfel că, odată dobândit un loc de muncă, acesta trebuie să se bucure de o serie de garanţii care să-i asigure stabilitatea, neputând fi de conceput că prevederile constituţionale ar asigura libertatea de a obţine un loc de muncă, dar nu şi garantarea păstrării acestuia, cu respectarea, evidentă, a condiţiilor şi limitelor constituţionale. În acest sens sunt şi cele statuate de Curtea Constituţională şi prin Decizia nr. 383 din 7 iulie 2005, potrivit cărora cea mai importantă garanţie pentru exercitarea dreptului la muncă o constituie stabilirea limitativă prin lege a cazurilor şi a motivelor pentru care încetarea raporturilor juridice de muncă poate avea loc din iniţiativa şi din voinţa unilaterală a angajatorului. Având în vedere aceste aspecte, instanţa de judecată apreciază că restrângerea exerciţiului dreptului la muncă al funcţionarului public, al cărui raport de serviciu a fost suspendat pentru motivele prevăzute de art. 94 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, nu respectă principiul proporţionalităţii, întrucât autoritatea sau instituţia publică este atât cea care are posibilitatea de a declanşa procedura cercetării administrative, cât şi cea care dispune suspendarea raportului de serviciu, fiind posibilă o eventuală conduită abuzivă a acesteia, în raport cu funcţionarul public, raportul de serviciu al acestuia din urmă rămânând la aprecierea discreţionară a autorităţii sau instituţiei publice, cu consecinţa încălcării dreptului la muncă al acestuia.

13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

14. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. În acest sens, arată că prevederile legale criticate reglementează condiţiile suspendării raportului de serviciu al funcţionarului public, în situaţia în care acesta este cercetat disciplinar, fiind un text cu caracter special faţă de art. 52 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 53/2003 - Codul muicii, în considerarea statutului special pe care îl au funcţionarii publici. Se apreciază că singura diferenţă între cele două reglementări este aceea că textul din legea specială precizează că raportul de serviciu poate fi suspendat, cu condiţia ca funcţionarul public care a săvârşit o abatere disciplinară să poată influenţa cercetarea administrativă, însă aprecierea îndeplinirii acestei condiţii este tot la latitudinea angajatorului, propunerea suspendării fiind făcută de comisia de disciplină numită tot de acesta din urmă. Astfel, se apreciază că în cauză devin aplicabile cele statuate de Curtea Constituţională prin deciziile nr. 279 din 23 aprilie 2015 şi nr. 261 din 5 mai 2016, potrivit cărora reglementarea cauzelor de suspendare nu poate lăsa deschisă posibilitatea emiterii unor decizii arbitrare ori netemeinice, pentru că protecţia dreptului la muncă presupune, între altele, ca restrângerea exerciţiului acestui drept să respecte cerinţele constituţionale impuse de art. 53 alin. (2) referitoare la proporţionalitate, şi nu doar asigurarea unor măsuri cu caracter reparator ori a unor soluţii alternative.

15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele:

16. Curtea Constituţională a fost sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 94 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, potrivit cărora: „(1) Raportul de serviciu se suspendă de drept atunci Când funcţionarul public se află în una dintre următoarele situaţii: (.. .) n) pe perioada cercetării administrative, în situaţia în care funcţionarul public care a săvârşit o abatere disciplinară poate influenţa cercetarea administrativă, la propunerea motivată a comisiei de disciplină;”.

18. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 41 - Munca şi protecţia socială a muncii. Din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine şi incidenţa dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta referitoare la calitatea legii,

19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate. Curtea reţine că prevederile legale criticate instituie măsura suspendării de drept a raportului de serviciu al funcţionarului public, pe perioada cercetării administrative, şi numai în cazul în care funcţionarul public care a săvârşit o abatere disciplinară poate influenţa cercetarea administrativă, aspect ce trebuie să reiasă din propunerea motivată a comisiei de disciplină, Astfel, spre deosebire de regimul juridic aplicabil suspendării contractului de muncă, reglementat de art. 52 din Codul muncii, unde măsura suspendării nu operează de drept, ci la iniţiativa angajatorului, în prezenta cauză, în temeiul textului de lege criticat, suspendarea raportului de serviciu al funcţionarului public se produce de drept, însă numai cu îndeplinirea a două condiţii cumulative: desfăşurarea unei proceduri de cercetare administrativă şi, respectiv, constatarea motivată a comisiei de disciplină că funcţionarul public care a săvârşit abaterea disciplinară poate Să influenţeze procedura de cercetare. Prin urmare, deşi are natura juridică a unei suspendări de drept, operând în temeiul legii, Curtea reţine că, în fapt, măsura suspendării se aplică doar în urma propunerii motivate a comisiei de disciplină, care constată că funcţionarul public în cauză poate influenţa cercetarea administrativă.

20. Pe de altă parte. Curtea reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 77 alin. (7) din Legea nr. 188/1999, „(7) Pe perioada cercetării administrative, în situaţia în care funcţionarul public care a săvârşit o abatere disciplinară poate influenţa cercetarea administrativă, conducătorul autorităţii sau instituţiei publice are obligaţia de a interzice accesul acestuia la documentele care pot influenţa cercetarea sau, după caz, de a dispune mutarea temporară a funcţionarului public în cadrul altui compartiment sau altei structuri a autorităţii ori instituţiei publice.” Aşadar, legiuitorul a prevăzut în mod expres obligaţia conducătorului autorităţii sau instituţiei publice de a interzice, pe perioada cercetării administrative, accesul funcţionarului public cercetat la documentele care pot influenţa cercetarea, sau după caz, de a dispune mutarea funcţionarului public în alt compartiment sau structură administrativă. Rezultă că, potrivit textului de lege criticat, prin ipoteză, măsura suspendării raportului de serviciu nu poate opera decât în cazul îndeplinirii condiţiei influenţării cercetării administrative, de către funcţionarul public implicat, însă, pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor imperative cuprinse în art. 77 alin. (7) din Legea nr. 188/1999, legiuitorul a instituit şi reguli procedurale apte să elimine riscul influenţării cercetării administrative de către funcţionarul public în privinţa căruia se derulează o procedură de cercetare disciplinară.

21. Prin urmare, Curtea reţine că prevederile legale criticate, raportate la ansamblul normativ din care fac parte, apar ca fiind contradictorii, fiind reglementate, pe de o parte, măsura suspendării de drept a raportului de serviciu, în cazul în care funcţionarul public cercetat este susceptibil de a influenţa cercetarea disciplinară, iar, pe de altă parte, în legătură cu aceeaşi cercetare disciplinară, este instituită obligaţia conducătorului autorităţii sau instituţiei publice de a lua măsuri de natură a împiedica influenţarea procedurii disciplinare de către funcţionarul public Implicat.

22. În continuare, Curtea reţine că dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie consacră principiul legalităţii, impunând obligaţia ca normele adoptate să fie precise, clare şi previzibile. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, una dintre cerinţele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative, în acest sens, Curtea a constatat că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de dar şi precis pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu afectează însă previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea i, nr. 584 din 17 august 2010, Decizia Curţii Constituţionale nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, sau Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013).

23. Raportând aceste considerente de principiu la prezenta cauză, Curtea reţine că prevederile art. 94 alin (1) lit. n) din Legea nr. 188/1999, textul de lege criticat în prezenta cauză, intră în contradicţie vădită cu dispoziţiile art. 77 alin. (7) din acelaşi act normativ, dat fiind faptul că, pentru aceeaşi situaţie juridica, respectiv derularea în mod obiectiv a unei cercetări administrative, este reglementată atât suspendarea de drept a raportului de serviciu al funcţionarului public în cauză, cât şi obligaţia conducătorului autorităţii sau instituţiei publice de a interzice accesul acestuia la documentele care pot influenţa cercetarea, sau de a dispune mutarea temporară în cadrul altui compartiment sau altei structuri a autorităţii ori instituţiei publice.

24. În concluzie, Curtea reţine că modul defectuos de redactare a soluţiei legale criticate conduce la consacrarea normativă unei antinomii intralegale, ce are drept efect lipsirea de eficienţă a prevederilor art. 77 alin. (7) din acelaşi act normativ, textul de lege criticat fiind în evidentă contradicţie cu acesta. În consecinţă, nu sunt respectate nici rigorile corespunzătoare ale tehnicii legislative, respectiv art. 35 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010. Aşa cum s-a statuat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, deşi normele de tehnică legislativă nu au valoare constituţională, prin reglementarea acestora legiuitorul a impus o serie de criterii obligatorii pentru adoptarea oricărui act normativ, a căror respectare este necesară pentru a asigura sistematizarea, unificarea şi coordonarea legislaţiei, precum şi conţinutul şi forma juridică adecvate pentru fiecare act normativ. Astfel, respectarea acestor norme concură la asigurarea unei legislaţii care respectă principiul securităţii raporturilor juridice, având claritatea şi previzibilitatea necesară (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012).

25. În privinţa invocării încălcării prevederilor art. 41 alin. (1) din Constituţie, referitor la dreptul la muncă, Curtea reţine că. În sensul jurisprudenţei sale, orice măsură legislativă trebuie să fie adecvată - capabilă în mod obiectiv să ducă la îndeplinirea scopului, necesară - indispensabilă pentru îndeplinirea scopului şi proporţională, condiţie ce presupune un just echilibru între interesele concrete, corespunzătoare scopului legitim urmărit, (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 266 din 21 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 19 iulie 2013, şi Decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din 24 octombrie 2014, paragraful 30).

26. În prezenta cauză, în ceea ce priveşte scopul urmărit de legiuitor prin măsura criticată, Curtea reţine că acesta este unul legitim, suspendarea raportului de serviciu al funcţionarului public, pe perioada cercetării disciplinare, fiind justificată de necesitatea protejării intereselor autorităţii/instituţiei publice implicate, dat fiind faptul că abaterile disciplinare pot influenţa negativ calitatea şi percepţia publică asupra serviciului public administrativ, scop circumscris atât stabilirii obiective a vinovăţiei funcţionarului public implicat, cât şi prevenirii unei conduite a funcţionarului public, de natură a influenţa desfăşurarea activităţii de cercetare disciplinară. În acest mod, suspendarea reprezintă în acelaşi timp o măsură adaptată scopului urmărit şi capabilă în mod abstract să îndeplinească exigenţele acestuia. Cât priveşte caracterul necesar, Curtea reţine că, dat fiind faptul că legiuitorul a reglementat, în acelaşi timp, şi obligaţia conducătorului autorităţii sau instituţiei publice de a interzice, pe perioada cercetării administrative, accesul funcţionarului public cercetat la documentele care pot influenţa cercetarea, sau, după caz, de a dispune mutarea funcţionarului public în alt compartiment sau structură administrativă, suspendarea de drept a raportului de serviciu nu mai apare ca fiind o măsură necesară atingerii scopului menţionat. În ceea ce priveşte caracterul proporţional al acesteia, din perspectiva realizării unui just echilibru între interesele şi drepturile în concurs, Curtea reţine că, de vreme ce scopul legiuitorului, constând în prevenirea consecinţelor negative a unei conduite a funcţionarului public, de natură a influenţa desfăşurarea activităţii de cercetare disciplinară, este atins prin reglementarea regulilor procedurale instituite prin art. 77 alin. (7) din actul normativ criticat, măsura suspendării de drept a raportului de serviciu apare ca fiind excesivă, lipsită de obiectivitate şi temeinicie, ducând la ruperea justului echilibru care trebuie să existe între drepturile şi interesele în concurs, respectiv interesul autorităţii/instituţiei publice de lua măsurile necesare unei bune desfăşurări a cercetării administrativă disciplinară, în condiţii de obiectivitate, pe de o parte, şi dreptul la muncă al funcţionarului public implicat, pe de altă parte.

27. De asemenea, având în vedere dispoziţiile imperative cuprinse în art. 77 alin. (7) din Legea nr. 188/1999, aplicarea în acelaşi timp şi a suspendării raportului de serviciu apare cu atât mai mult ca o măsură excesivă, cu cât, potrivit art. 77 alin. (5) din Legea nr. 188/1999, măsura suspendării se poate extinde pe toată durata cercetării disciplinare, respectiv cel mult un an de la data sesizării comisiei de disciplină. Prin urmare, prevederile legale criticate încalcă protecţia constituţională a dreptului de muncă, reglementată de art. 41 alin. (1) din Legea fundamentală.

28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin, (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Mariana Gabriela Lambrino în Dosarul nr. 8.717/30/2016 al Tribunalului Timiş - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 94 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici sunt neconstituţionale.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Tribunalului Timiş - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 27 martie 2018.

 

PREŞEDINTE,

PETRE LĂZĂROIU

Magistrat-asistent,

Irina-Loredana Gulie

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

OFICIUL REGISTRULUI NAŢIONAL AL INFORMAŢIILOR SECRETE DE STAT

 

ORDIN

privind actualizarea Catalogului naţional cu pachete, produse şi profile de protecţie INFOSEC versiunea mai 2014

 

În temeiul:

- art. 1 alin. (4) lit. b) şi art. 3 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 153/2002 privind organizarea şi funcţionarea Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat, aprobată prin Legea nr. 101/2003, cu modificările şi completările ulterioare;

- art. 55 alin. (1) din Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum şi a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 561/2009,

directorul general al Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat emite prezentul ordin.

Art. 1. - (1) Catalogul naţional cu pachete, produse şi profile de protecţie INFOSEC, versiunea mai 2014, aprobat prin Ordinul directorului general al Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat nr. 34/2014, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 348 din 12 mai 2014, denumit în continuare Catalog, se actualizează cu versiunea mai 2018.

(2) Catalogul prevăzut la alin. (1), versiunea mai 2018, se publică pe site-ul Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat şi se actualizează periodic.

Art. 2. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea J.

Art. 3. - La data intrării în vigoare a prezentului ordin, Ordinul directorului general al Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat nr. 111/2017 privind actualizarea Catalogului naţional cu pachete, produse şi profile de protecţie INFOSEC versiunea mai 2014, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 994 din 14 decembrie 2017, se abrogă.

Art. 4. - Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

 

Directorul general al Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat,

Marius Petrescu

 

Bucureşti, 9 mai 2018.

Nr. 131,

MINISTERUL TRANSPORTURILOR

 

ORDIN

privind adoptarea amendamentelor necesare adaptării la progresul ştiinţific şi tehnic a prevederilor anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.326/2009 privind transportul mărfurilor periculoase în România

 

În temeiul prevederilor art. 10 din Hotărârea Guvernului nr. 1.326/2009 privind transportul mărfurilor periculoase în România, cu modificările ulterioare, precum şi ale art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 21/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul transporturilor emite următorul ordin:

Art. 1. - Se adoptă amendamentele necesare adaptării la progresul ştiinţific şi tehnic a prevederilor anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.326/2009 privind transportul mărfurilor periculoase în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 815 din 27 noiembrie 2009, cu modificările ulterioare, după cum urmează:

- Anexa nr. 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„ADR

Anexele A şi B la ADR, aplicabil de la 3 ianuarie 2018, înţelegându-se că sintagma «parte contractantă» se înlocuieşte, după caz, cu sintagma «stat membru».”

Art. 2. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

*

Prezentul ordin transpune Directiva (UE) 2018/217 a Comisiei din 31 ianuarie 2018 de modificare a Directivei 2008/68/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind transportul interior de mărfuri periculoase, prin adaptarea secţiunii I.1 din anexa I la progresul ştiinţific şi tehnic, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. 42 din 15 februarie 2018.

 

Ministrul transporturilor,

Lucian Şova

 

Bucureşti, 8 mai 2018.

Nr. 942.

 

ACTE ALE AUTORITĂŢII NAŢIONALE DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI

 

AUTORITATEA NAŢIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI

 

ORDIN

privind aprobarea Condiţiilor-cadru de valabilitate asociate licenţei pentru activitatea de furnizare de GNL

 

Având în vedere prevederile art. 118 alin. (2), ale art. 119 pct. 3 lit. a) şi ale art. 122 alin. (1) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cele ale art. 18 din Regulamentul privind acordarea autorizaţiilor de înfiinţare şi a licenţelor în sectorul gazelor naturale, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 34/2013, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) şi ale art. 10 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 160/2012, cu modificările şi completările ulterioare,

preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei emite prezentul ordin.

Art. 1. - (1) Se aprobă Condiţiile-cadru de valabilitate asociate licenţei pentru activitatea de furnizare de GNL, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

(2) Titularii licenţelor pentru activitatea de furnizare de GNL vor respecta condiţiile-cadru de valabilitate asociate licenţei, prevăzute în anexa la prezentul ordin.

Art. 2. - Titularii licenţelor pentru activitatea de furnizare de GNL vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin, iar direcţiile din cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei vor urmări respectarea acestora.

Art. 3. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei

Dumitru Chiriţă

 

Bucureşti, 10 mai 2018.

Nr. 90.

 

ANEXĂ

 

CONDIŢII-CADRU

de valabilitate asociate licenţei pentru activitatea de furnizare de GNL

 

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

 

Art. 1. - Prezentul document stabileşte condiţiile în care este valabilă licenţa pentru activitatea de furnizare de GNL, denumită în continuare Licenţă, şi constituie parte integrantă din Licenţă.

Art. 2. - Obiectul Licenţei îl constituie acordarea drepturilor şi stabilirea obligaţiilor titularului Licenţei în vederea desfăşurării activităţii de furnizare de GNL

Art. 3. - Nu fac obiectul Licenţei activităţile titularului Licenţei privind consultanţa, finanţarea şi executarea anumitor lucrări pentru clienţii săi, care nu sunt specifice activităţii de furnizare de GNL

Art. 4. - Titularul Licenţei este responsabil cu respectarea prezentelor Condiţii-cadru de valabilitate asociate licenţei pentru activitatea de furnizare de GNL, denumite în continuare condiţii.

Art. 5. - (1) în sensul prezentelor condiţii, se utilizează următoarele abrevieri şi termeni:

1. ANRE - Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei;

2. GNL - gaz natural lichefiat;

3. furnizarea de GNL - activitate comercială destinată vânzării de GNL către clienţi;

4. Lege - Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare;

5. Regulament - Regulamentul privind acordarea autorizaţiilor de înfiinţare şi a licenţelor în sectorul gazelor naturale, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 34/2013, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) Abrevierile şi termenii de la alin. (1) se completează cu termenii definiţi prin Lege.

Art. 6. - Titularul Licenţei nu poate deţine, simultan, mai mult de o Licenţă pentru activitatea de furnizare de GNL emisă de ANRE.

 

CAPITOLUL II

Drepturi ale titularului Licenţei

 

Art. 7. - Pe durata de valabilitate a Licenţei, titularul Licenţei beneficiază de drepturile stabilite prin Lege şi prin legislaţia incidenţă, precum şi prin reglementările în vigoare aprobate de ANRE.

Art. 8. - Titularul Licenţei are dreptul, în condiţiile reglementărilor specifice, să desfăşoare activitatea de furnizare a GNL prin operaţiuni/tranzacţii angro sau cu amănuntul.

Art. 9. - Titularul Licenţei are dreptul să încaseze contravaloarea GNL vândut.

Art. 10. - Deciziile ANRE cu privire la modificarea, suspendarea sau retragerea Licenţei, precum şi cele cu privire la aplicarea sancţiunilor, generate de încălcarea prevederilor prezentelor condiţii sau ale Legii, pot fi atacate de titularul Licenţei la instanţa judecătorească de contencios administrativ, în condiţiile legii.

 

CAPITOLUL III

Obligaţii ale titularului Licenţei

 

Art. 11. - Pe durata de valabilitate a Licenţei, titularul Licenţei are toate obligaţiile stabilite prin Lege, prin legislaţia incidenţă, precum şi prin reglementările în vigoare aprobate de ANRE.

Art. 12. - (1) Pe toată durata de valabilitate a Licenţei, titularul Licenţei va respecta prevederile:

a) Legii;

b) reglementărilor emise de ANRE;

c) Licenţei, împreună cu condiţiile asociate acesteia;

d) altor acte normative în vigoare în sectorul gazelor naturale sau impuse de cadrul normativ în vigoare.

(2) La cererea scrisă a ANRE, titularul Licenţei participă, în condiţiile prevăzute în cerere, la elaborarea sau revizuirea reglementărilor aprobate de ANRE ori a altor acte normative din sectorul gazelor naturale.

Art. 13. - (1) Titularului Licenţei îi este interzis să facă propuneri şi să încheie contracte care să conţină prevederi ce contravin obligaţiilor din Licenţă sau reglementărilor ANRE.

(2) Titularului Licenţei îi este interzis să utilizeze practici comerciale incorecte sau înşelătoare.

Art. 14. - Facturile emise clienţilor de către titularul Licenţei trebuie Să respecte prevederile legale aplicabile, emise de autorităţile competente.

Art. 15. - Titularul Licenţei este obligat să transfere instituţiilor în drept, conform actelor normative legale în vigoare, taxele colectate şi impozitele.

Art. 16. - (1) Titularul Licenţei, inclusiv prin structurile teritoriale, are obligaţia să furnizeze orice informaţii, înregistrări şi documente solicitate de reprezentanţii ANRE, în condiţiile Legii, folosind tipul de date, periodicitatea, formatul de transmitere a datelor şi altele asemenea, specificate de ANRE şi/sau reglementările în vigoare.

(2) Titularul Licenţei are obligaţia de a implementa şi de a menţine un sistem de comunicare/notificare cu clienţii şi cu ANRE.

(3) Titularul Licenţei are obligaţia de a implementa şi de a menţine un sistem de colectare şi de rezolvare a reclamaţiilor clienţilor.

Art. 17, - Titularul Licenţei are obligaţia să notifice ANRE cu privire la intenţia de modificare a obiectului de activitate al unei societăţi la care deţine acţiuni sau părţi sociale şi care urmează să desfăşoare activităţi în sectorul gazelor naturale, în termen de 15 zile de la adoptarea unei asemenea decizii.

Art. 18. - Titularul Licenţei are obligaţia să notifice ANRE, în termen de 15 zile de la adoptarea unei decizii de:

a) schimbare/constituire/desfiinţare a sediului/sediilor principal/principale sau secundar/secundare;

b) schimbare a structurii acţionariatului sau a capitalului social;

c) schimbare a formei juridice;

d) schimbare a datelor de contact;

e) fuziune/divizare.

Art. 19. - Titularul Licenţei are obligaţia de a notifica ANRE, în termen de 15 zile de la adoptarea deciziei, despre intenţia de înfiinţare a unui nou operator economic sau a unei noi filiale având ca obiect desfăşurarea de activităţi în sectorul gazelor naturale, dacă:

a) aceasta aparţine în totalitate titularului Licenţei;

b) titularul Licenţei deţine acţiuni sau părţi sociale ale acesteia;

c) aceasta aparţine parţial sau în totalitate unui operator economic afiliat/integrat titularului Licenţei.

Art. 20. - În realizarea activităţii  de furnizare de GNL titularului Licenţei îi este interzis să se angajeze în practici anticoncurenţiale şi să împiedice sau să încerce să împiedice, în mod ilicit, alţi titulari de licenţe sau potenţiali competitori să se angajeze în activitatea de furnizare de GNL, cu respectarea prevederilor legale referitoare la concurenţă.

Art. 21. - Titularului Licenţei îi este interzisă subvenţia încrucişată între activităţile reglementate, precum şi între activităţile reglementate şi cele nereglementate.

Art. 22. - Transferul activităţii ce face obiectul Licenţei, precum şi al unor drepturi sau obligaţii prevăzute în prezentele condiţii, în întregime sau în parte, către un alt operator economic se poate face numai cu avizul prealabil al ANRE.

Art. 23. - (1) Titularul Licenţei notifică ANRE, cu 60 de zile înainte, intenţia de a efectua operaţiuni (inclusiv fuziuni sau divizări), în urma cărora activele corporale destinate activităţilor autorizate prin Licenţă se vor transmite sau vor aparţine altei/altor persoane.

(2) Efectuarea operaţiunilor prevăzute la alin. (1) va conduce, după caz, la modificarea, retragerea sau transferul Licenţei. ANRE va comunica titularului Licenţei modalitatea prin careva fi soluţionată situaţia creată ca urmare a punerii în aplicare a intenţiei notificate de titularul Licenţei.

 

CAPITOLUL IV

Sancţiuni

 

Art. 24. - Neîndeplinirea şi/sau îndeplinirea necorespunzătoare a prezentelor condiţii se sancţionează potrivit Legii.

 

CAPITOLUL V

Suspendarea/Retragerea Licenţei

 

Art. 25. - (1) ANRE poate suspenda/retrage Licenţa în cazurile prevăzute în Regulament, procedând conform prevederilor acestuia.

(2) ANRE comunică titularului Licenţei suspendarea/retragerea Licenţei, motivele de suspendare/retragere, precum şi condiţiile pe care titularul Licenţei trebuie să le îndeplinească pentru încetarea suspendării.

(3) ANRE poate dispune încetarea suspendării Licenţei după ce titularul Licenţei face dovada îndeplinirii condiţiilor de încetare a suspendării.

(4) ANRE notifică în scris titularului Licenţei, cu cel puţin 10 zile lucrătoare înainte, data la care intenţionează să emită o decizie cu privire la suspendarea/retragerea Licenţei, precum şi motivul care determină această măsură.

(5) în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea unei comunicări privind suspendarea/retragerea Licenţei, titularul Licenţei poate transmite autorităţii competente o explicaţie referitoare la condiţiile invocate de aceasta privind suspendarea/retragerea Licenţei, precum şi orice dovezi pe care le consideră adecvate pentru a temporiza/opri emiterea deciziei de suspendare/retragere a Licenţei.

(6) Notificarea prealabilă din partea autorităţii competente nu este necesară dacă suspendarea/retragerea Licenţei se face ca urmare a solicitării titularului Licenţei sau în cazul falimentului acestuia.

 

CAPITOLUL VI

Modificarea Licenţei

 

Art. 26. - (1) Ca urmare a unei cereri scrise a titularului Licenţei sau din proprie iniţiativă, ANRE poate modifica Licenţa procedând conform prevederilor Regulamentului.

(2) în cazul unor modificări ale statutului titularului Licenţei, determinate de fuziunea, divizarea, transformarea sau schimbarea denumirii, ANRE examinează cererea de modificare şi documentaţia anexată acesteia şi dispune, dacă solicitarea este întemeiată, după caz:

a) modificarea Licenţei;

b) acordarea unei Licenţe noi.

Art. 27. - Modificările Licenţei iniţiate de ANRE ca urmare a modificării condiţiilor existente la data acordării acesteia, legislaţia primară şi secundară, hotărâri judecătoreşti, sau ca urmare a unor evenimente care afectează substanţial piaţa gazelor naturale, inclusiv GNL, vor fi notificate titularului Licenţei conform prevederilor Regulamentului.

 

CAPITOLUL VII

Căi de comunicare

 

Art. 28. - (1) Orice comunicare sau altă informaţie solicitată a cărei transmitere este permisă în prezentele condiţii se va

realiza în scris, în limba română, putând fi transmisă prin fax sau e-mail, cu condiţia ca, în cazurile prevăzute în reglementările în vigoare sau în solicitările transmise de ANRE, originalul să se depună direct sau prin servicii poştale la sediul ANRE.

(2) Titularul Licenţei poate solicita ANRE utilizarea pentru comunicare a unei adrese de corespondenţă diferite de cea a sediului social, dacă aceasta este înregistrată ca punct de lucru al societăţii.

 

CAPITOLUL VIII

Tarife şi contribuţii

 

Art. 29. - (1) Pe toată durata de valabilitate a Licenţei, titularul Licenţei va plăti contribuţiile şi tarifele stabilite prin ordin al preşedintelui ANRE. Neplata acestora până la termenele stabilite prin reglementările în vigoare poate atrage suspendarea

Licenţei.

(2) în cazul în care titularul Licenţei nu plăteşte sumele datorate conform alin. (1) în termen de un an de la data emiterii facturii, ANRE poate retrage Licenţa.

 

AUTORITATEA NAŢIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI

 

ORDIN

privind modificarea şi completarea Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 139/2014 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul şi principiile remunerării membrilor Comitetului de reglementare şi salarizării personalului angajat al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei

 

Având în vedere dispoziţiile art. 14 şi ale art. 22 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, CU modificările şi completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 4 alin. (17) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 160/2012, cu modificările şi completările ulterioare,

preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei emite următorul ordin:

Art. I. - Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 139/2014 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul şi principiile remunerării membrilor Comitetului de reglementare şi salarizării personalului angajat al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 876 din 3 decembrie 2014, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează astfel:

1. Titlul ordinului se modifică şi va avea următorul cuprins:

„ORDIN

pentru aprobarea Regulamentului privind drepturile şi obligaţiile membrilor Comitetului de reglementare şi ale personalului angajat ai Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei”

2. Titlul anexei se modifică şi va avea următorul cuprins:

„REGULAMENT

privind drepturile şi obligaţiile membrilor Comitetului de reglementare şi ale personalului angajat al Autoritarii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei”

3. În anexă, articolul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 1. - Prezentul regulament stabileşte drepturile şi obligaţiile membrilor Comitetului de reglementare şi ale personalului Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), autoritate administrativă autonomă cu personalitate juridică, finanţată integral din venituri proprii.”

4. În anexă, titlul capitolului II se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Drepturile membrilor Comitetului de reglementare şi ale personalului angajat”

5. În anexă, articolele 7 şi 8 se abrogă.

6. În anexă, după articolul 11 se introduc zece noi articole, articolele 111-1110, cu următorul cuprins:

„Art. 111. - (1) Preşedintele şi vicepreşedinţii ANRE pot participa la cursuri sau stagii de formare profesională.

(2) în cazul în care cheltuielile ocazionate de participarea la cursurile sau stagiile de formare profesională sunt suportate de către angajator şi în situaţia în care mandatul preşedintelui şi/sau vicepreşedinţilor se încheie în mai puţin de un an

calendaristic de la data absolvirii cursurilor sau stagiilor de formare profesională, aceştia au obligaţia de a suporta toate cheltuielile ocazionate de pregătirea profesională, proporţional cu perioada nelucrată din anul anterior încetării mandatului, în condiţiile Regulamentului intern, în baza unui acord scris.

Art. 112. - Preşedintele şi vicepreşedinţii ANRE beneficiază de asigurare voluntară de sănătate, în condiţiile stabilite pentru personalul ANRE.

Art. 113. - Preşedintele şi vicepreşedinţii beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de mandat, în condiţiile art. 278 din Codul muncii.

Art. 114. - Membrii Comitetului de reglementare din ANRE în desfăşurarea mandatului, beneficiază de echipamente necesare pentru buna derulare a activităţii (tehnică de calcul, telecomunicaţii, mijloace de transport auto, spaţiu de lucru/birou etc.).

Art. 115. - Membrii Comitetului de reglementare al ANRE pot participa la conferinţe/expoziţii naţionale/internaţionale, alte activităţi la care sunt desemnaţi prin decizie a preşedintelui ANRE.

Art. 116. - (1) Membrii Comitetului de reglementare al ANRE, care nu deţin în proprietate exclusivă ori în coproprietate imobile cu destinaţia de locuinţă în municipiul Bucureşti, beneficiază de decontarea din bugetul ANRE a cheltuielilor de cazare, în condiţiile legii, în limita plafonului maxim stabilit la nivel naţional.

(2) Membrii Comitetului de reglementare al ANRE aflaţi în situaţia prevăzută la alin. (1) trebuie să depună la ANRE o declaraţie pe propria răspundere din care să reiasă că nu deţin în proprietate exclusivă ori în coproprietate imobile cu destinaţia de locuinţă În municipiul Bucureşti.

(3) Persoanele prevăzute la alin. (1) au obligaţia de a-şi reînnoi anual declaraţia.

Art. 117. - Membrii Comitetului de reglementare al ANRE au dreptul la decontarea cheltuielilor aferente deplasărilor în interes de serviciu, după cum urmează:

a) pentru deplasări în străinătate:

(i) o indemnizaţie zilnică în valută, denumită în continuare diurnă, în vederea acoperirii cheltuielilor de hrană, a celor mărunte uzuale, precum şi a costului transportului în interiorul localităţii în care îşi desfăşoară activitatea la nivelul categoriei II, stabilita prin reglementările legale;

(ii) suma în valută, reprezentând plafonul de cazare tip B, stabilită prin reglementările legale aplicabile autorităţilor administrative autonome finanţate integral din venituri extrabugetare;

(iii) cheltuielile de transport cu avionul, clasa business, cu trenul sau cu mijloace auto, în situaţia în care cheltuielile totale sunt inferioare tarifelor practicate În cazul călătoriei cu avionul, precum şi cheltuielile de transport pe distanţa dus-întors dintre aeroport sau gară şi locul de cazare;

(iv) suma, reprezentând 50% din totalul diurnei şi plafonului de cazare la care are dreptul, pentru acoperirea unor eventuale cheltuieli neprevăzute, decontată pe bază de documente justificative;

b) pentru deplasări în ţară:

(i) cheltuielile pentru cazare, pe baza documentelor justificative;

(ii) cheltuielile de transport, pe baza documentelor justificative, indiferent de distanţa şi de mijlocul de transport folosit.

Art. 118. - În situaţia în care membrii Comitetului de reglementare al ANRE nu au domiciliul în municipiul Bucureşti, aceştia beneficiază lunar de o deplasare dus-întors între municipiul Bucureşti şi localitatea în care îşi au domiciliul, cu orice mijloc de transport, ale cărei cheltuieli se decontează în condiţiile legii.

Art. 119. - Salariaţii ANRE au, în principal, următoarele drepturi:

a) dreptul la salarizare pentru munca depusă;

b) dreptul la repaus zilnic şi săptămânal;

c) dreptul la concediu de odihnă anual;

d) dreptul la egalitate de şanse şi de tratament;

e) dreptul la demnitate în muncă;

f) dreptul la securitate şi sănătate în muncă;

g) dreptul la acces la formarea profesională;

h) dreptul la informare şi consultare;

i) dreptul de a lua parte la determinarea şi ameliorarea condiţiilor de muncă şi a mediului de muncă;

j) dreptul la protecţie în caz de concediere;

k) dreptul la negociere colectivă şi individuală;

l) dreptul de a participa la acţiuni colective;

m) dreptul de a constitui sau de a adera la un sindicat;

n) alte drepturi prevăzute de actele normative în vigoare sau de contractul colectiv de muncă aplicabil.

Art. 1110. - Sistemul de salarizare a personalului angajat al ANRE, stabilit prin negociere în cadrul contractului colectiv de muncă, are în vedere respectarea următoarelor principii:

a) supremaţia legii, în sensul că salarizarea în cadrul ANRE se realizează prin prezentul regulament şi prin Contractul colectiv de muncă, aşa cum rezultă din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 160/2012, cu modificările şi completările ulterioare;

b) crearea unui sistem unitar de salarizare aplicabil întregului personal angajat;

c) crearea unei ierarhizări în cadrul sistemului de salarizare pe funcţii de conducere şi funcţii de execuţie şi în cadrul acestora pe fiecare funcţie;

d) echitate şi coerenţă, prin crearea de oportunităţi egale şi remuneraţie în concordanţă cu importanţa activităţilor prestate şi cu răspunderea impusă;

e) salarizarea personalului angajat în raport cu activitatea depusă, cu importanţa şi răspunderea acesteia;

f) recompensarea performanţelor şi a contribuţiei aduse, precum şi creşterea nivelului de aptitudini şi competenţe;

g) sustenabilitate financiară, prin asigurarea de majorări salariale în raport cu prevederile Contractului colectiv de muncă.”

7. În anexă, titlul capitolului II1 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Obligaţiile membrilor Comitetului de reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei şi a/e personalului angajat”

8. În anexă, după articolul 134 se introduc trei noi articole, articolele 135 -137, cu următorul cuprins:

„Art. 135. - Salariaţilor ANRE le revin, în principal, următoarele obligaţii:

a) să realizeze atribuţiile care le revin conform fişei postului;

b) să respecte prevederile cuprinse în prezentul regulament, în contractul colectiv de muncă aplicabil, precum şi în contractele individuale de muncă ale acestora;

c) să cunoască şi să respecte prevederile Codului de conduită etică şi profesională a personalului şi a membrilor Comitetului de reglementare din ANRE;

d) să realizeze, la termen, cu profesionalism, loialitate, corectitudine, conştiinciozitate şi cu respectarea prevederilor actelor normative în vigoare, sarcinile de serviciu şi obiectivele de performanţă individuală prevăzute în fişa postului;

e) obligaţia de fidelitate faţă de angajator în executarea atribuţiilor de serviciu;

f) să respecte secretul de serviciu;

g) să respecte disciplina muncii;

h) să respecte programul de lucru;

i) să folosească integral şi eficient timpul de muncă pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu prevăzute de fişa postului;

j) să nu părăsească locul de muncă fără aprobarea şefului ierarhic decât în condiţiile prevăzute de lege;

k) să anunţe şeful ierarhic şi compartimentul de resort cu privire la apariţia stării de incapacitate temporară de muncă şi să comunice datele de identificare, respectiv numele medicului prescriptor şi unitatea în care funcţionează acesta, în termen de 24 de ore de la data instalării incapacităţii de muncă;

l) să anunţe telefonic, în aceeaşi zi, şeful ierarhic despre orice întârziere sau absenţă de la locul de muncă;

m) să îşi înştiinţeze şeful ierarhic de îndată ce au luat cunoştinţă de existenţa unor nereguli sau neajunsuri în activitatea curentă;

n) să aibă un comportament adecvat în cadrul relaţiilor de serviciu, inclusiv în raporturile cu alte persoane cu care colaborează în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, precum şi ţinută corespunzătoare;

o) Să prezinte angajatorului, la angajare, o declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte că nu se încadrează în una dintre situaţiile de incompatibilitate cu calitatea de salariat al AN RE şi să aducă imediat la cunoştinţă angajatorului orice schimbare de situaţie;

p) să nu încalce demnitatea personală a altor angajaţi prin crearea de atitudini de intimidare, de ostilitate, de umilire sau ofensatoare, prin acţiuni de discriminare directă sau indirectă pe criterii de sex şi orientare sexuală sau prin hărţuire sau hărţuire sexuală, definite potrivit legii;

q) să păstreze confidenţialitatea tuturor informaţiilor obţinute în cursul sau ca urmare a exercitării atribuţiilor de serviciu în cadrul autorităţii, în condiţiile Regulamentului intern al ANRE;

r) să anunţe şi să remită compartimentului cu atribuţii în domeniul resurselor umane din cadrul ANRE, în maximum 10 zile lucrătoare de la emitere, copii ale actelor care se referă la identitatea proprie, adresa de domiciliu/reşedinţă, stare civilă etc., respectiv carte de identitate, certificat de căsătorie, certificate de naştere copii, diplome sau certificate de calificare, după caz;

s) să participe la instruirea introductiv-generală de securitate şi sănătate în muncă, precum şi de apărare împotriva incendiilor şi la instruirile la locul de muncă şi periodice planificate pe toată durata executării contractului individual de muncă;

t) să cunoască şi să respecte normele şi măsurile de securitate şi sănătate în muncă, precum şi normele de prevenire şi stingere a incendiilor;

u) să se supună examenelor medicale de medicina muncii;

v) să nu introducă sau să nu consume băuturi alcoolice în cadrul incintei instituţiei ori să vină la serviciu în stare de ebrietate sau sub influenţa substanţelor halucinogene;

w) să utilizeze cartela de acces în ANRE, atât la sosirea, cât şi la plecarea din instituţie;

x) să nu fumeze în spaţiile ANRE, inclusiv ale inspecţiilor teritoriale.

Art. 136. - (1) Personalului ANRE îi este interzis:

a) să exprime, în public, aprecieri neconforme cu realitatea în legătură cu activitatea ANRE, cu politicile şi strategiile autorităţii sau cu proiectele de acte cu caracter normativ sau individual;

b) să exprime, în public, opinii în legătură cu litigiile aflate în curs de soluţionare şi în care ANRE are calitatea de parte, dacă nu este abilitat în acest sens, cu excepţia cazurilor în care salariaţii sunt parte în litigiile în cauză;

c) să dezvăluie informaţii care nu au caracter public, în alte condiţii decât cele prevăzute de lege;

d) să dezvăluie informaţiile la care are acces în exercitarea funcţiei, dacă această dezvăluire este de natură să atragă avantaje necuvenite ori să prejudicieze imaginea sau drepturile autorităţii ori ale unor salariaţi, precum şi ale altor persoane fizice sau juridice;

e) să solicite şi să accepte instrucţiuni directe din partea vreunei entităţi publice sau private în îndeplinirea atribuţiilor de reglementare care îi revin;

f) să desfăşoare activităţi cu caracter lucrativ în condiţiile statuate de legea privind organizarea şi funcţionarea ANRE;

g) să deţină, conform prevederilor legale, acţiuni sau părţi sociale şi să aibă calitatea de membru în organele de conducere ale societăţilor comerciale cu obiect de activitate în sectorul energiei electrice, termice şi al gazelor naturale sau în orice alte domenii care se află în competenţa ANRE;

h) să solicite sau să accepte cadouri, servicii, favoruri sau orice alte avantaje, care le sunt destinate personal sau familiei şi care le pot influenţa imparţialitatea în exercitarea funcţiilor deţinute ori pot constitui o recompensă în raport cu aceste funcţii;

i) să acorde asistenţă şi/sau consultanţă persoanelor fizice şi juridice care desfăşoară activităţi cu caracter lucrativ în sectorul energiei sau în orice alte domenii care se află în competenţa ANRE în vederea promovării de acţiuni juridice sau de altă natură împotriva ANRE.

(2) Activităţile cu caracter didactic de instruire profesională specifice domeniului în care ANRE îşi exercită atribuţiile şi competenţele se desfăşoară în timpul liber al angajatului, cu informarea preşedintelui.

Art. 137. - Neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare sau la termen a atribuţiilor prevăzute în fişele de post, precum şi încălcarea de către salariaţi a prevederilor prezentului regulament se sancţionează conform legii şi procedurii operaţionale privind cercetarea, constatarea şi sancţionarea abaterilor disciplinare.”

Art. II. - În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului ordin, membrii Comitetului de reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei aflaţi în situaţia prevăzută la art. 116 alin. (1) din regulamentul prevăzut la art. I, astfel cum a fost modificat şi completat prin prezentul ordin, au obligaţia să depună la Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei declaraţia prevăzută la art. 116 alin. (2) din acelaşi regulament.

Art. III, - Compartimentele de specialitate din cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei urmăresc respectarea prevederilor prezentului ordin.

Art. IV. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei,

Dumitru Chiriţă

 

Bucureşti, 16 mai 2018.

Nr. 91.

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.