MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 441/2018

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 186 (XXX) - Nr. 441         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Vineri, 25 mai 2018

 

SUMAR

 

LEGI ŞI DECRETE

 

117. - Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe şi nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate

 

422. - Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe şi nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

355. - Hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2018 al Societăţii Centrul Naţional de învăţământ Turistic „CNIT” - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Turismului

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

288. - Ordin al directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară privind aprobarea începerii lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor, pe sectoare cadastrale, în unitatea administrativ-teritorială Hopârta din judeţul Alba

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

 

Decizia nr. 8 din 19 februarie 2018 (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept)

 

LEGI SI DECRETE

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

 

CAMERA DEPUTAŢILOR

SENATUL

 

LEGE

pentru modificarea şi completarea Legii nr. 198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe şi nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

 

Articol unic. - Legea nr. 198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe şi nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 728 din 28 octombrie 2008, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 8, alineatele (2) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„(2) Sunt scutite de plata taxelor consulare prevăzute în anexă:

a) eliberarea vizelor pentru funcţionarii străini de la organizaţiile la care România este parte;

b) eliberarea vizelor pentru membrii misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare străine, persoanele care însoţesc şefi de state, de guvern, delegaţiile parlamentare străine şi alţi invitaţi oficiali, precum şi membrii de familie ai acestora, în condiţii de reciprocitate;

c) eliberarea vizelor de scurtă şedere pentru minorii în vârstă de până la 6 ani;

d) eliberarea vizelor de scurtă şedere pentru elevii, studenţii, absolvenţii care urmează cursuri postuniversitare şi profesorii însoţitori, a căror şedere are drept scop studiile sau formarea educaţională;

e) eliberarea vizelor de scurtă şedere pentru cercetătorii care se deplasează în România în scopul desfăşurării unor activităţi de cercetare ştiinţifică, astfel cum au fost definiţi aceştia în Recomandarea 2005/761/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 28 septembrie 2005 privind facilitarea eliberării de către statele membre a vizelor uniforme de scurtă şedere pentru cercetătorii resortisanţi ai ţărilor terţe care se deplasează în scopul cercetării ştiinţifice în Comunitate;

f) eliberarea vizelor de scurtă şedere pentru reprezentanţii organizaţiilor nonprofit cu vârsta de cel mult 25 de ani, care participă la seminare, conferinţe, evenimente sportive, culturale sau educaţionale, organizate de organizaţii nonprofit;

g) eliberarea vizelor pentru membrii de familie ai cetăţenilor români, ai cetăţenilor celorlalte state membre ale Uniunii Europene şi ale Spaţiului Economic European, precum şi ai cetăţenilor Confederaţiei Elveţiene, astfel cum sunt definiţi membrii de familie la art. 2 alin. (1) pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi a cetăţenilor Confederaţiei Elveţiene, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

h) eliberarea vizelor de lungă şedere pentru membrii de familie ai cetăţenilor români, din categoriile prevăzute la art. 46 alin. (16) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

i) prestarea serviciilor consulare solicitate în interes administrativ de autorităţile statului acreditar sau în cadrul cooperării consulare, în condiţii de reciprocitate.

(3) Regimul de gratuitate aplicabil serviciilor consulare nesupuse perceperii de taxe consulare se extinde şi asupra contravalorii colantelor de viză şi a blanchetelor titlurilor de călătorie, precum şi asupra cheltuielilor ocazionate de prestarea serviciilor consulare respective, prevăzute la nota nr. 8 din anexă.”

2. La articolul 11, după litera b) se introduce o nouă literă, litera c), cu următorul cuprins:

,,c) plata taxei s-a făcut în condiţiile art. 10 alin. (1) lit. b).”

3. Articolul 12 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 12. - Taxele consulare prevăzute de prezenta lege, cu excepţia taxelor de urgenţă, a contravalorii blanchetelor documentelor de călătorie, a contravalorii colantelor de vize, a taxelor de publicare în Monitorul Oficial, a tarifelor de publicitate notarială şi a sumelor prevăzute la notele nr. 8 şi 9 din anexă, care se evidenţiază separat, constituie venit al bugetului de stat.”

4. La articolul 15, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (6), cu următorul cuprins:

„(6) Cheltuielile prevăzute la alin, (1) lit. a), b) şi d) pot fi efectuate, din sursele indicate la alin. (1) şi (5), şi în beneficiul cetăţenilor celorlalte state membre ale Uniunii Europene, nereprezentaţi în state terţe în înţelesul prevederilor Directivei (UE) 2015/637 a Consiliului din 20 aprilie 2015 privind masurile de coordonare şi cooperare pentru facilitarea protecţiei consulare a cetăţenilor nereprezentaţi ai Uniunii în ţările terţe şi de abrogare a Deciziei 95/553/CE.”

5. După articolul 17 se introduce un nou articol, articolul 171, cu următorul cuprins:

„Art. 171. - Angajamentul de rambursare în formă autentică, pe baza căruia misiunile diplomatice şi oficiile consulare suportă cheltuieli pentru acordarea de asistenţă şi protecţie consulară în condiţiile legii, în alte situaţii decât cele prevăzute la art. 15 alin. (1), constituie titlu executoriu.”

6. Anexa se modifică şi se înlocuieşte cu anexa la prezenta lege.

 

 

ANEXĂ

(Anexa la Leasă nr. 198/2008)

 

SERVICIILE CONSULARE

pentru care se percep taxe şi nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate

 

Nr. crt.

Denumirea serviciilor

Taxa în euro

A. Vize

1

Viza de tranzit aeroportuar

60

2

Viza de tranzit

60

3

Viza de scurtă şedere

60

4

Viza de lungă şedere

120

B. Servicii notariale

1

Certificarea modificărilor survenite în rolul de echipaj al navelor, inclusiv schimbarea comandantului de navă, sau prelungirea valabilităţii actului de convenţie al unei nave

30

2

înregistrarea şi vizarea protestului de mare, a jurnalului de bord şi a jurnalului de maşini

30

3

Eliberarea permisului provizoriu de naţionalitate, pentru navele construite în străinătate, achiziţionate sau cărora li se schimbă clasa

300

C. Cetăţenia română

1

înregistrarea cererii de renunţare la cetăţenia română

600

2

înregistrarea cererii de verificare a statutului juridic al unei persoane fizice în raport cu statul român

30

 

NOTE:

1. Atunci când acordurile internaţionale la care România este parte includ norme speciale de taxare a serviciilor consulare, dispoziţiile prezentei legi se aplică numai în măsura în care nu contravin prevederilor acordurilor în cauză.

2. La depunerea cererilor pentru eliberarea paşapoartelor simple electronice şi a celor temporare se încasează contravaloarea blanchetelor acestor documente, care se stabileşte potrivit legii.

Sumele încasate cu acest titlu se virează ulterior de către Ministerul Afacerilor Externe producătorului blanchetelor documentelor de călătorie specificate.

3. Contravaloarea colantelor de viză şi, după caz, taxa de urgenţă sunt incluse în taxele consulare aferente eliberării vizelor, prevăzute la lit. A din tabel. La eliberarea vizelor nu se percep sumele prevăzute la nota nr. 8.

4. Contravaloarea colantelor de viză şi a blanchetelor documentelor de călătorie deteriorate, rebutate sau, după caz, eliberate cu titlu gratuit se asigură din fondurile aprobate Ministerului Afacerilor Externe prin legile bugetare anuale.

5. Contravaloarea blanchetelor cărţilor de identitate şi ale cărţilor electronice de identitate, eliberate prin intermediul misiunilor diplomatice şi al oficiilor consulare ulterior introducerii în circulaţie a acestor documente, în condiţiile prevăzute la art. 14 alin. (2) lit. a) coroborat cu art. 16 alin, (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se stabileşte potrivit legii.

Sumele încasate cu acest titlu se virează ulterior de către Ministerul Afacerilor Externe producătorului blanchetelor documentelor specificate.

6. Tariful de înscriere a unui act notarial în registrele naţionale notariale se percepe la nivelul de 3 euro, iar cel de verificare în registrele naţionale notariale la nivelul de 5 euro. Contravaloarea în lei a acestor tarife de publicitate notarială se virează de către Ministerul Afacerilor Externe în contul Centrului Naţional de Administrare a Registrelor Naţionale Notariale din cadrul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România.

7. Pentru succesiunile lichidate prin intermediul misiunilor diplomatice şi al oficiilor consulare, fără angajarea de avocat, valorificarea de bunuri sau de valori, se percepe o taxă consulară de 10% din sumele efectiv realizate,

8. Sumele în valută reprezentând costurile aferente rechizitelor, materialelor consumabile, comunicărilor telefonice, corespondenţei prin fax şi prin poşta scrisă sau electronică, expedierilor în regim de curierat, comisioanelor percepute, după caz, de instituţiile financiare la achitarea taxelor consulare prin transfer bancar sau prin instrumente electronice de plată, precum şi celelalte cheltuieli ocazionate de prestarea serviciilor consulare se încasează separat de taxele consulare stabilite potrivit legii, iar cu contravaloarea acestora se reîntregesc fondurile în valută alocate prin bugetul de stat misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare unde s-au încasat.

9. Misiunile diplomatice şi oficiile consulare pot organiza consulate itinerante prin deplasarea diplomaţilor care îndeplinesc atribuţii consulare, funcţionarilor consulari şi angajaţilor consulari, împreună cu documentele şi echipamentele de lucru necesare, în vederea prestării de servicii consulare În afara sediilor reprezentanţelor respective, cu respectarea legislaţiei statului de reşedinţă.

Costurile aferente organizării consulatelor itinerante, incluzând cheltuielile de transport, cazare şi, după caz, de închiriere a unor spaţii adecvate desfăşurării activităţii consulare, se suportă de la bugetul de stat, prin bugetul aprobat al Ministerului Afacerilor Externe.

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

 

p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,

PREŞEDINTELE SENATULUI

FLORIN IORDACHE

CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TARICEANU

 

Bucureşti, 23 mai 2018.

Nr. 117.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe şi nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate

 

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din Constituţia României, republicată,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se promulgă Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe şi nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate şi se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

 

Bucureşti, 22 mai 2018.

Nr. 422.

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2018 al Societăţii Centrul Naţional de învăţământ Turistic „CNIT” - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Turismului

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 4 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participate majoritară, aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - Se aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2018 al Societăţii Centrul Naţional de învăţământ Turistic „CNIT” - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Turismului, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

 

PRIM-MINISTRU

VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ

Contrasemnează:

Ministrul turismului,

Bogdan Gheorghe Trif

Ministrul muncii şi justiţiei sociale,

Lia-Olguţa Vasilescu

Ministrul finanţelor publice,

Eugen Orlando Teodorovici

 

Bucureşti, 16 mai 2018.

Nr. 355.

 

ANEXĂ

 

AUTORITATEA ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE/LOCALE: MINISTERUL TURISMULUI

Operatorul economic:

CENTRUL NAŢIONAL DE ÎNVĂŢĂMÂNT TURISTIC „CNIF" - S.A.

Sediul/Adresa: Bd. Poligrafiei nr. 3-5, sectorul 1, Bucureşti

Cod unic de înregistrare: 24979799

 

BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI

pe anul 2018

 

 

 

- mii lei –

 

INDICATORI

Nr. rd.

Propuneri an curent 2018

0

1

2

3

4

I.

 

 

VENITURI TOTALE (Rd.1 = Rd.2 + Rd.5 + Rd.6)

1

9.545,9

 

1

 

Venituri totale din exploatare, din care:

2

9.544,4

 

 

 

a)

subvenţii, cf. prevederilor legale în vigoare

3

0

 

 

 

b)

transferuri, cf. prevederilor legale în vigoare

4

0

 

2

 

Venituri financiare

5

1,5

 

3

 

Venituri extraordinare

6

0

II.

 

 

CHELTUIELI TOTALE (Rd.7 = Rd.8 + Rd.20 + Rd.21)

7

8.634,9

 

1

 

Cheltuieli de exploatare, din care:

8

8.630,6

 

 

A.

cheltuieli cu bunuri şi servicii

9

3.593,1

 

 

B.

cheltuieli cu impozite, taxe şi vărsăminte asimilate

10

269,1

 

 

C.

cheltuieli cu personalul, din care:

11

3.727,6

 

 

 

C0

Cheltuieli de natură salarială (Rd.13 + Rd.14)

12

3.362,2

 

 

 

C1

cheltuieli cu salariile

13

3.054,6

 

 

 

C2

bonusuri

14

307,6

 

 

 

C3

alte cheltuieli cu personalul, din care:

15

0

 

 

 

 

cheltuieli cu plaţi compensatorii aferente disponibilizărilor de personal

16

0

 

 

 

C4

Cheltuieli aferente organe de conducere şi control,CA, AGA, CENZORI

17

289,2

 

 

 

C5

cheltuieli cu asigurările şi protecţia socială, fondurile speciale şi alte obligaţii legale

18

76,2

 

 

D.

alte cheltuieli de exploatare

19

1.040,8

 

2

 

Cheltuieli financiare

20

4,3

 

3

 

Cheltuieli extraordinare

21

0

III.

 

 

REZULTATUL BRUT (profit/pierdere)

22

911,0

IV.

 

 

IMPOZIT PE PROFIT

23

183,3

V.

 

 

PROFITUL CONTABIL RĂMAS DUPĂ DEDUCEREA IMPOZITULUI PE PROFIT, din care:

24

727,7

 

1

 

Rezerve legale

25

45,6

 

2

 

Alte rezerve reprezentând facilităţi fiscale prevăzute de lege

26

0

 

3

 

Acoperirea pierderilor contabile din anii precedenţi

27

0

 

4

 

Constituirea surselor proprii de finanţare pentru proiectele cofinanţate din împrumuturi externe, precum şi pentru constituirea surselor necesare rambursării ratelor de capital, plaţii dobânzilor, comisioanelor şi altor costuri aferente acestor împrumuturi

28

0

 

5

 

Alte repartizări prevăzute de lege

29

0

 

6

 

Profitul contabil rămas după deducerea sumelor de la Rd. 25, 26, 27, 28, 29

30

682,1

 

7

 

Participarea salariaţilor la profit în limita a 10% din profitul net, dar nu mai mult de nivelul unui salariu de bază mediu lunar realizat la nivelul operatorului economic în exerciţiul financiar de referinţă

31

45,0

 

8

 

Minimum 50% vărsăminte la bugetul de stat sau local 1h cazul regiilor autonome, ori dividende cuvenite acţionarilor, în cazul societăţilor/ companiilor naţionale şi societăţilor cu capital integral sau majoritar de stat, din care:

32

363,6

 

 

a)

- dividende cuvenite bugetului de stat

33

363,6

 

b)

- dividende cuvenite bugetului local

33a

0

 

e)

- dividende cuvenite ador acţionari

34

0

9

 

Profitul nerepartizat pe destinaţiile prevăzute la Rd.31 - Rd.32 se repartizează la alte rezerve şi constituie sursă proprie de finanţare

35

318,5

VI.

 

 

VENITURI DIN FONDURI EUROPENE

36

2.715,9

VII.

 

 

CHELTUIELI ELIGIBILE DIN FONDURI EUROPENE, din care

37

2.715,9

 

 

a)

cheltuieli materiale

38

318,0

 

 

b)

cheltuieli cu salariile

39

1.398,5

 

 

c)

cheltuieli privind prestările de servicii

40

708,6

 

 

d)

cheltuieli cu reclama si publicitate

41

107,7

 

 

e)

alte cheltuieli

42

183,1

VIII.

 

 

SURSE DE FINANŢARE A INVESTIŢIILOR, din care:

43

75,0

 

1

 

Alocaţii da la buget

44

0

 

 

 

I alocaţii bugetare aferente plătii angajamentelor din anii anteriori

45

0

IX.

 

 

CHELTUIELI PENTRU INVESTIŢII

46

75,0

X.

 

 

DATE DE FUNDAMENTARE

47

 

 

1

 

Nr. de personal prognozat la finele anului

48

78,0

2

 

Nr. mediu de salariaţi total

49

75,0

3

 

Câştigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană) determinat pe baza cheltuielilor de natură salariată (= Rd. 154 din Anexa nr. 2)

50

3.651,2

4

 

Câştigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană) determinat pe baza cheltuielilor de natură salarială, recalculat cf. Legii anuale a bugetului de stat (= Rd. 155 din Anexa nr. 2)

51

3.172,7

5

 

Productivitatea muncii în unităţi valorice pe total personal mediu (mii lei/persoană) (Rd. 2/Rd. 49)

52

127,3

6

 

Productivitatea muncii în unităţi valorice pe total personal mediu recalculată cf. Legii anuale a bugetului de stat

53

 

7

 

Productivitatea muncii în unităţi fizice pe total personal mediu (cantitate produse finite/ persoană)

54

X

8

 

Cheltuieli totale la 1000 lei venituri totale (Rd. 7 / Rd. I)xl000

55

904,6

9

 

Plăţi restante

56

 

10

 

Creanţe restante

57

 

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

AGENŢIA NAŢIONALĂ DE CADASTRU ŞI PUBLICITATE IMOBILIARĂ

 

ORDIN

privind aprobarea începerii lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor, pe sectoare cadastrale, în unitatea administrativ-teritorială Hopârta din judeţul Alba

 

Având în vedere prevederile art. 11 alin. (1) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 15 alin. (3) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.288/2012, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 3 alin. (13) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

directorul general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară emite prezentul ordin.

Art. 1. - Se aprobă începerea lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor în sectoarele cadastrale nr. 8, 18, 31, 32, 40, 42, 57 şi 58 din unitatea administrativ-teritorială Hopârta din judeţul Alba.

Art. 2. - Reprezentarea grafică a sectoarelor cadastrale în care se desfăşoară lucrările de înregistrare sistematică a imobilelor este prevăzută în anexa*) care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 3. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Directorul general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară,

Radu-Codruţ Ştefănescu

 

Bucureşti, 4 aprilie 2018.

Nr. 288.


*) Anexa este reprodusă în facsimil.

 

ANEXĂ

 

Reprezentarea grafică a sectoarelor cadastrale în care se desfăşoară lucrări de înregistrare sistematică

Judeţ: ALBA

UAT: HOPÂRTA

Sectoare: 8, 18,31, 32, 40, 42, 57, 58

 

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

 

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT

 

DECIZIA Nr. 8

din 19 februarie 2018

 

Dosar nr. 2.614/1/2017

 

Iulia Cristina Tarcea - preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - preşedintele completului

Lavinia Curelea - preşedintele delegat al Secţiei I civile

Eugenia Voicheci - preşedintele Secţiei a II-a civile

Ionel Barbă - preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal

Viorica Cosma - judecător la Secţia I civilă

Paula C. Pantea - judecător la Secţia I civilă

Bianca Elena Ţăndărescu - judecător la Secţia I civilă

Creţu Dragu - judecător la Secţia I civilă

Simona Gina Pietreanu “judecător la Secţia I civilă

Petronela Iulia Niţu - judecător la Secţia a II-a civilă

Mărioara Isailă - judecător la Secţia a II-a civilă

Cosmin Horia Mihăianu - judecător la Secţia a II-a civilă

Mirela Poliţeanu - judecător la Secţia a II-a civilă

Ruxandra Monica Duţă - judecător la Secţia a II-a civilă

Maria Hrudei - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Andreea Marchidan - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Adriana Elena Gherasim - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Emilia Claudia Vişoiu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Decebal Constantin Vlad - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

 

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 2.614/1/2017 este constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 275 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul).

Şedinţa este prezidată de doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamnă Mihaela Lorena Mitroi, magistrat-asistent desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 276 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, în

Dosarul nr. 47.842/3/2015**, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nefiind depuse de către părţi puncte de vedere formulate în scris privind chestiunea de drept supusă judecăţii. La dosar au fost comunicate opiniile exprimate la nivelul instanţelor naţionale şi au fost transmise hotărâri judecătoreşti relevante. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii. Se mai referă că, la data de 30 octombrie 2017, s-a înregistrat o cerere de intervenţie accesorie formulată de Dumitrescu Virgil Radu Ion, Dumitrescu Maria, Popescu Ioan Dan, Popescu Elena şi Delavrancea imobiliare - S.R.L., Sodony Ventures - S R L. şi Eldapo - S.R.L., toţi reprezentaţi convenţional de S.C.A. Piperea şi Asociaţii, iar la data de 31 ianuarie 2018 a fost înregistrată o altă cerere de intervenţie formulată de Anghel Lucian, prin mandatar Anghel Stelian.

Deliberând, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept respinge ca inadmisibile cererile de intervenţie formulate, având în vedere că, în cazul mecanismelor procedurale de asigurare a unei practici judiciare unitare, instanţa supremă procedează la dezlegarea cu caracter obligatoriu şi de principiu a problemelor sau chestiunilor de drept cu care este învestită, fără a realiza o activitate de judecată specifică procesului civil.

Doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, constată că nu mai există chestiuni prealabile, iar completul rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile,

ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

I. Titularul şi obiectul sesizării

1. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a dispus, prin încheierea din data de 19 aprilie 2017, în Dosarul nr. 47.842/3/2015**, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept:

Cum se interpretează prevederile art. 40 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, forma în vigoare în anul 2010, faţă de dispoziţiile art. 22 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv este obligaţia de plată a sumei echivalente cu o cotă de 0,70% din cheltuielile pentru executarea construcţiilor şi a lucrărilor o obligaţie fiscală?

În caz afirmativ, este această obligaţie supusă termenului de prescripţie de 5 ani prevăzut de art. 91 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau termenului general de prescripţie de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, republicat?

II. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-au invocat chestiunile de drept menţionate

2. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Secţiei a II-a de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Bucureşti la data de 30 decembrie 2015, reclamantul Inspectoratul de Stat în Construcţii a solicitat obligarea pârâtei la plata sumelor de 76.122,47 lei reprezentând diferenţa de plată în urma regularizării cotei de 0,1%, prevăzută de art. 30 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 50/1991), şi 702.936,79 reprezentând diferenţa de plată în urma regularizării cotei de 0,7%, prevăzută de art. 40 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, forma în vigoare în anul 2010 (Legea nr. 10/1995), precum şi a penalităţilor de întârziere aferente acestor debite, în sumă de 779.059,26 lei.

3. Prin încheierea din data de 31 mai 2016, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei funcţionale şi a trimis cererea spre soluţionare secţiilor civile, cauza fiind reînregistrată sub numărul de Dosar 47.842/3/2015** pe rolul Secţiei a III-a civile.

4. Prin Sentinţa civilă nr. 1.209 din 11 octombrie 2016, Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de către pârâtă prin întâmpinare şi a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Inspectoratul de Stat în Construcţii, ca fiind prescris dreptul la acţiune.

5. În motivare s-a reţinut că, la data de 16 noiembrie 2007, Primăria Sectorului 5 Bucureşti a emis în beneficiul pârâtei autorizaţia de construire cu privire la obiectivul de investiţii de locuinţe format din 2 corpuri de clădiri S+P+6E situate în Bucureşti. Valoarea declarată a construcţiilor la emiterea autorizaţiei de construire a fost de 48.221.784 lei. La finalizarea acestora au fost emise procesele-verbale xxxx din 16.03.2010 pentru valoarea finală de 47.455.389 lei şi xxxxx din 15.12.2010 pentru valoarea finală de 76.889.090 lei.

6. Prima instanţă a reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 30 din Legea nr. 50/1991 şi art. 40 din Legea nr. 10/1995, în forma în vigoare la data întocmirii proceselor-verbale de recepţie la terminarea lucrărilor.

7. Cu privire la termenul în care contravaloarea finală a cotelor trebuia achitată de către pârâtă s-a constatat că acesta a fost 15 zile de la datele de 16 martie 2010 şi, respectiv, 15 decembrie 2010, date la care au fost încheiate procesele-verbale la finalizarea lucrărilor. Deci termenele de prescripţie au început să curgă de la datele de scadenţă anterior amintite.

8. Luând în considerare că cererea a fost înregistrată la data de 30 decembrie 2015, s-a constatat că se confruntă două opinii ale părţilor litigante, referitoare la termenul de prescripţie, respectiv opinia reclamantului, potrivit căreia termenul de prescripţie este cel de 5 ani prevăzut de art. 91 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003), aplicabil creanţelor fiscale şi opinia pârâtei, potrivit căreia termenul de prescripţie este cel de drept comun în materia drepturilor de creanţă, de 3 ani.

9. S-a observat că art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 63/2001 privind înfiinţarea Inspectoratului de Stat în Construcţii - I.S.C., aprobată cu modificări prin Legea nr. 707/2001, forma în vigoare la data recepţionării lucrărilor (Ordonanţa Guvernului nr. 63/2001), prevede că instituţia se organizează în subordinea Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, fără a fi cuprinsă nicio dispoziţie cu privire la modalitatea de finanţare.

10. Rezultă că, la data încheierii proceselor-verbale de recepţie a lucrărilor, finanţarea reclamantului era asigurată din fondurile bugetului de stat, veniturile sale având, de asemenea, ca destinaţie bugetul general consolidat, de vreme ce nu există o dispoziţie derogatorie privind finanţarea din venituri proprii.

11. Însă, din analiza coroborată a dispoziţiilor art. 21 şi art. 91 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 rezultă că termenul de prescripţie de 5 ani se aplică obligaţiilor fiscale stabilite de către organul fiscal.

12. Or, reclamantul nu are calitatea de organ fiscal, neavând ca atribuţie urmărirea încasării sumelor datorate de către contribuabili şi neemiţând acte administrativ-fiscale.

13. Art. 21 alin. (3) şi art. 23 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală leagă dispoziţiile privind prescripţia de 5 ani de activitatea organelor fiscale de stabilire a sumelor datorate bugetului de stat, destinatarii acestor norme fiind unităţile administrativ-teritoriale care acţionează prin direcţiile fiscale de administrare a impozitelor şi taxelor locale şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală care se ramifică în teritoriu prin direcţiile generale regionale ale finanţelor publice.

14. S-a mai subliniat că din coroborarea textelor legale menţionate rezultă că termenul de 5 ani se aplică în cazul creanţelor fiscale datorate de către contribuabili nemijlocit bugetului de stat. Această concluzie se întemeiază pe referinţa exclusivă la colectarea creanţelor datorate bugetului de stat stabilite de organele fiscale. Acestea din urmă au ca unică activitate stabilirea, încasarea şi urmărirea valorificării impozitelor şi taxelor pe care particularii le datorează statului sau unităţilor administrativ-teritoriale, fără ca aria de atribuţii a organelor fiscale să interfereze cu veniturile obţinute de alte autorităţi cu personalitate juridică proprie, cum este cazul Inspectoratului de Stat în Construcţii.

15 în prezenta cauză, potrivit art. 30 din Legea nr. 50/1991 şi art. 40 din Legea nr. 10/1995, creditorul cotelor de 0,1% şi 6,70% este reclamantul, iar nu bugetul de stat sau bugetul unităţilor administrativ-teritoriale, împrejurarea că această sumă este destinată a reveni bugetului de stat ţinând de raporturile administrative ale Inspectoratului de Stat în Construcţii cu instituţiile în subordinea cărora funcţionează.

16. Modalitatea de organizare a unei instituţii publice nu este de natură să atragă concluzia incidenţei termenului de prescripţie de 5 ani prevăzut de art. 91 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, sumele reprezentând cotele menţionate putând fi urmărite în termenul general de prescripţie al drepturilor de creanţă, de 3 ani.

17. În concluzie, limitele art. 91 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 sunt date de calitatea de creditor a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, adică suma datorată de către contribuabil să fie plătită de către acesta direct în bugetul de stat sau în bugetul local, şi de prezenţa organului fiscal care urmăreşte valorificarea creanţei.

18. Prin urmare, avându-se în vedere lipsa raporturilor nemijlocite ale pârâtei cu bugetul de stat sau bugetul unităţilor administrativ-teritoriale, observându-se că în privinţa veniturilor din prezenta cauză calitatea de creditor revine reclamantului care acţionează în nume propriu, iar nu ca reprezentant al statului şi ţinându-se seama de faptul că dreptul de creanţă nu a fost stabilit prin decizie a organului fiscal, prima instanţă a reţinut că nu este aplicabil termenul de prescripţie de 5 ani, care curge de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut dreptul de creanţă.

19. Or, raportat la incidenţa termenului de prescripţie de drept comun de 3 ani calculat de la scadenţele obligaţiilor de plată rezultă că acesta s-a împlinit anterior introducerii cererii de chemare în judecată, motiv pentru care cererea a fost respinsă în considerarea intervenirii prescripţiei dreptului la acţiune.

20. Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamantul Inspectoratul de Stat în Construcţii, în motivarea căruia a susţinut că nu are posibilitatea legală de a emite decizii de impunere, tocmai acesta fiind motivul pentru care s-a adresat instanţelor de judecată pentru constituirea titlului de creanţă.

21. Creanţele pretinse prin cererea introductivă, însă, se încadrează în prevederile art. 21 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, conform cărora sumele de bani datorate şi care constituie venituri ale bugetului general consolidat sunt creanţe fiscale.

22. A crea un regim diferit de prescripţie, respectiv de protecţie pentru sumele de bani colectate de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin direcţiile generale regionale din subordinea sa, în comparaţie cu sumele de bani colectate de către alte instituţii, care se varsă tot la bugetul statului, este ilogic şi nu aceasta a fost voinţa legiuitorului.

23. Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a arătat că pretinsa creanţă nu este fiscală şi nu i se aplică termenul de prescripţie de 5 ani, deoarece nu a fost stabilită în conformitate cu prevederile art. 85 şi următoarele din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, adică prin declaraţie fiscală sau prin decizie de impunere. Arată că procedura reglementată de Codul de procedură fiscală este specială şi obligatorie pentru naşterea şi executarea unei creanţe fiscale.

III. Aspectele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării

24. Prin încheierea de sesizare din data de 19 aprilie 2017, completul de judecată al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, după cum urmează:

a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată - această condiţie este îndeplinită deoarece litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea se află în curs de judecată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă;

b) cauza să fie soluţionată în ultimă instanţă - această condiţie este îndeplinită, deoarece Curtea de Apel Bucureşti urmează să soluţioneze cauza în ultimă instanţă prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care este definitivă, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă coroborat cu art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările ulterioare (Legea nr. 2/2013), având în vedere făptui că tribunalul a fost sesizat cu o acţiune evaluabilă în bani, iar valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere este mai mică de 1.000.000 lei;

c) de lămurirea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 40 din Legea nr. 10/1995, forma în vigoare în anul 2010, coroborate cu cele ale art. 22 şi art. 91 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, depinde soluţionarea litigiului dedus judecăţii;

d) chestiunea de drept enunţată este nouă, deoarece din consultarea jurisprudenţei s-a constatat că, asupra acestei probleme, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

IV. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

25. Apelantul-reclamant Inspectoratul de Stat în Construcţii a arătat că, din coroborarea dispoziţiilor art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 cu prevederile art. 21, art. 91 şi art. 131 din acelaşi act normativ, reiese că legiuitorul a dorit să instituie o protecţie suplimentară sumelor de bani care se fac venit la bugetul consolidat al statului, indiferent de instituţia care colectează aceste sume.

26. Această concluzie se desprinde şi din vechea reglementare în domeniul prescripţiei (Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, republicat) care prin art. 22 prevede că impozitele şi taxele datorate statului rămân supuse dispoziţiilor privitoare la prescripţie din legile speciale.

27. Intimata-pârâtă a arătat că modalitatea de organizare a instituţiei publice apelante (respectiv împrejurarea că, după colectarea creanţelor în temeiul legislaţiei în domeniul construcţiilor, Inspectoratul de Stat în Construcţii virează aceste sume la bugetul de stat) nu este de natură a atrage incidenţa termenului de prescripţie de 5 ani aplicabil creanţelor fiscale, raporturile Inspectoratului de Stat în Construcţii cu instituţiile care gestionează bugetul statului fiind un raport juridic distinct de cel stabilit între intimata-pârâtă şi Inspectoratul de Stat în Construcţii, în temeiul Legii nr. 10/1995 şi al Legii nr. 50/1991.

28. Din analiza coroborată a prevederilor art. 21 şi art. 91 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 rezultă că termenul de prescripţie de 5 ani aplicabil obligaţiilor fiscale este incident când acestea sunt stabilite de organul fiscal, ceea ce nu este cazul în speţă.

29. După comunicarea raportului, potrivit dispoziţiilor al. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, părţile nu au formulat puncte de vedere cu privire la chestiunea de drept.

V. Punctul de vedere al titularului sesizării cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept

30. În opinia instanţei de trimitere, pentru stabilirea termenului de prescripţie este necesară lămurirea în prealabil a naturii raportului juridic din care a luat naştere obligaţia de plată a sumei de bani pretinse de reclamant, pe calea cererii de chemare în judecată,

31. Termenul general de prescripţie de 3 ani este aplicabil ori de câte ori legea nu prevede un alt termen, astfel că stabilirea naturii raportului juridic dedus judecăţii va conduce automat la stabilirea dreptului aplicabil în materie de prescripţie, în sensul că, dacă se va statua că obligaţia pretinsă intimatei-pârâte reiese dintr-un raport juridic de drept civil, atunci va fi aplicabil termenul general de prescripţie de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, republicat (Decretul nr. 167/1958), iar dacă se va statua că obligaţia pretinsă intimatei-pârâte reiese dintr-un raport juridic de drept fiscal, atunci va fi aplicabil termenul de prescripţie de 5 ani prevăzut de Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, prin art. 91.

32. Din punctul de vedere al instanţei de sesizare, obligaţia de plată a sumei de bani reprezentând regularizarea cotei de 0,70%, respectiv de 0,1% la valoarea finală a lucrărilor are caracter fiscal.

33. În acest sens s-a avut în vedere domeniul de aplicare al Codului de procedură fiscală, astfel cum este reglementat prin art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003.

34. Astfel, potrivit art. 1 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003: „Prezentul cod se aplică şi pentru administrarea drepturilor vamale, precum şi pentru administrarea creanţelor provenind din contribuţii, amenzi şi alte sume ce constituie venituri ale bugetului general consolidai potrivit legii, în măsura în care prin lege nu se prevede altfel”.

35. Art. 1 alin. (3) lit. b) din acelaşi act normativ defineşte noţiunea de „administrare a (...) altor sume datorate bugetului general consolidat”, prin care se înţelege ansamblul activităţilor desfăşurate de organele fiscale în legătură cu colectarea altor sume datorate bugetului general consolidat.

36. Potrivit definiţiei creanţelor fiscale prevăzute de art. 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003:

„(1) Creanţele fiscale reprezintă drepturi patrimoniale care, potrivit legii, rezultă din raporturile de drept material fiscal.

(2) Din raporturile de drept prevăzute la alin. (1) rezultă atât conţinutul, cât şi cuantumul creanţelor fiscale, reprezentând drepturi determinate constând în:

a) dreptul la perceperea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume care constituie venituri ale bugetului generai consolidat, dreptul la rambursarea taxei pe valoarea adăugată, dreptul la restituirea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, potrivit alin. (4), denumite creanţe fiscale principale;

b) dreptul la perceperea dobânzilor, penalităţilor de întârziere sau majorărilor de întârziere, după caz, în condiţiile legii, denumite creanţe fiscale accesorii. (...)”

37. În mod similar, prin obligaţie fiscală se înţelege, potrivit art. 22 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, acea obligaţie „de a plăti la termenele legale (...) alte sume datorate bugetului general consolidat* [art. 22 lit. c)].

38. Or, potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, de asemenea în redactarea în vigoare la data recepţionării lucrărilor, „începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, veniturile obţinute de autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral sau parţial din venituri proprii, care sunt reorganizate ca instituţii publice finanţate integral de la bugetul de stat, potrivit anexelor nr. 1 şi 2, se fac venit la bugetul de stat”, iar Inspectoratul de Stat în Construcţii figurează menţionat În anexa nr. 1, poziţia 5.

39. Prin urmare, veniturile apelantului-reclamant Inspectoratul de Stat în Construcţii se fac venit la bugetul de stat, iar noţiunea de buget general consolidat include bugetul de stat.

40. Rezultă, în opinia completului de judecată al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, că obligaţia de plată a sumei de bani reprezentând regularizarea cotei de 0,70%, respectiv de 0,1% la valoarea finală a lucrărilor are caracter fiscal, în raport cu beneficiarul acestei taxe - statul.

41. Pentru calificarea naturii fiscale a raportului juridic dedus judecăţii este indiferentă problema dacă, pentru colectarea acestei sume, Inspectoratul de Stat în Construcţii a emis sau nu un titlu de creanţă, deoarece obligaţia nu este stabilită de apelantul-reclamant, ci ea derivă din lege, respectiv din art. 40 din Legea nr. 10/1995.

VI. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

42. În urma solicitării adresate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, majoritatea instanţelor naţionale au comunicat că nu au practică judiciară cu privire la chestiunile de drept sesizate, unele dintre acestea exprimând însă opinii teoretice. Au fost identificate hotărâri judecătoreşti relevante la nivelul Curţii de Apel Bucureşti, Curţii de Apel laşi, Curţii de Apel Timişoara, Curţii de Apel Braşov şi al Curţii de Apel Alba Iulia.

43. Opiniile au fost divergente, fie că obligaţia de plată a sumei echivalente cu o cotă de 0,70% din cheltuielile pentru executarea construcţiilor şi lucrărilor este o obligaţie fiscală, fiind supusă termenului de prescripţie de 5 ani prevăzut de art. 91 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, fie că nu este o obligaţie fiscală şi, ca atare, este incident termenul general de prescripţie extinctivă de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958.

44. La nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu au fost identificate decizii de speţă cu privire la această chestiune de drept.

45. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Adresa nr. 2.422/C/4.525/111-5/2017 din 17 noiembrie 2017, a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept care formează obiectul prezentei sesizări.

VII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

46. Nu au fost identificate decizii relevante ale Curţii Constituţionale referitor la chestiunea de drept în discuţie.

VIII. Raportul asupra chestiunii de drept

47. Prin raportul întocmit în cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, potrivit dispoziţiilor ari:. 519 din Codul de procedură civilă.

48. Asupra rezolvării de principiu a chestiunilor de drept sesizate, pentru ipoteza în care completul desemnat în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile ar ajunge la concluzia întrunirii condiţiilor de admisibilitate, opinia judecătorilor-raportori a fost în sensul că obligaţia de plată a sumei echivalente cu cota de 0,70% din cheltuielile pentru executarea construcţiilor şi a lucrărilor prevăzute la art. 2 din Legea nr. 10/1995 şi pentru care se emit, în condiţiile legii, autorizaţii de construire este o obligaţie fiscală şi că obligaţia fiscală de plată a cotei prevăzute de art. 40 din Legea nr. 10/1995 se supune termenului de prescripţie de 5 ani, specific raporturilor juridice fiscale.

IX. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

49. Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori, punctele de vedere formulate de către părţi şi chestiunile de drept ce se solicită a fi dezlegate, constată următoarele:

50. În ceea ce priveşte admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, din cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă rezultă următoarele condiţii de admisibilitate pentru declanşarea acestei proceduri, condiţii care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ, respectiv:

- existenţa unei chestiuni de drept; problema care face obiectul sesizării trebuie să fie una veritabilă, susceptibilă să dea naştere unor interpretări diferite;

- chestiunea de drept să fie ridicată în cursul judecăţii în faţa unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă;

- chestiunea de drept să fie esenţială, în sensul că de lămurirea acesteia depinde soluţionarea pe fond a cauzei;

- chestiunea de drept să fie nouă;

- chestiunea de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat deja asupra problemei de drept.

51. Prima condiţie de admisibilitate referitoare la existenţa unei veritabile chestiuni de drept este îndeplinită, chiar dacă instanţa de trimitere a omis să arate care sunt dificultăţile de interpretare a dispoziţiilor legale incidente.

52. Rezultă din cuprinsul încheierii de sesizare că prima instanţă învestită cu soluţionarea fondului litigiului, reţinând incidenţa termenului general de prescripţie a dreptului la acţiune referitor la dreptul de creanţă, prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1957, a evitat să stabilească natura juridică a creanţei pretinse şi, respectiv, a obligaţiei corelative. În schimb, referindu-se la dispoziţiile art. 91 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, care instituie termenul de prescripţie de 5 ani în materie fiscală, a reţinut că aceste dispoziţii sunt aplicabile numai în ipoteza în care calitatea de creditor al obligaţiei fiscale o are statul sau o unitate administrativ-teritorială, condiţie înţeleasă în sensul Că suma se plăteşte nemijlocit la bugetul de stat sau la bugetul local, iar dreptul de a stabili creanţa revine organului fiscal.

53. Instanţa de apel s-a referit la importanţa lămuririi naturii raportului juridic din care a luat naştere obligaţia de plată, în vederea stabilirii regulilor în materie de prescripţie aplicabile cererii şi a apreciat (prin opinia exprimată asupra chestiunii de drept) că, odată stabilită natura juridică fiscală a obligaţiei de plată, se aplică regulile referitoare la prescripţie din Codul de procedură fiscală, fiind nerelevantă lipsa atributului de organ fiscal al colectorului - Inspectoratul de Stat în Construcţii.

54. Este de remarcat că, deşi cererea de chemare în judecată are ca obiect sume reprezentând atât regularizarea cotei de 0,70% prevăzute de art. 40 din Legea nr. 10/1995, cât şi regularizarea cotei de 0,1% prevăzute de art. 30 din Legea nr. 50/1991, iar instanţa de trimitere, în expunerea punctului său de vedere asupra chestiunilor de drept, se referă la ambele cote, sesizarea priveşte exclusiv interpretarea prevederilor art. 40 din Legea nr. 10/1995, forma în vigoare în anul 2010.

55. Drept urmare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a analiza chestiunile de drept în limitele trasate de dispozitivul încheierii de sesizare, care nu se referă la art. 30 din Legea nr. 50/1991.

56. Astfel, sunt supuse analizei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie două chestiuni de drept: prima, referitoare la natura creanţei şi a obligaţiei corelative de plată a cotei de 0,70% din valoarea construcţiilor sau lucrărilor, prevăzute de art. 40 din Legea nr. 10/1995, forma în vigoare în anul 2010, iar cea de-a doua, referitoare la incidenţa regulilor din materie fiscală referitoare la prescripţie în cazul dreptului patrimonial anterior menţionat.

57. Există o dificultate de interpretare a art. 40 din Legea nr. 10/1995, sub aspectul stabilirii naturii dreptului de creanţă constând în cota de 0,70% din cheltuielile pentru executarea construcţiilor şi a lucrărilor prevăzute la art. 2 din aceeaşi lege, legiuitorul rezumându-se la reglementarea obligaţiei de plată, sub aspectul actelor/faptelor în care îşi are izvorul şi a persoanelor obligate la plată.

58. Subsecvent există o dificultate de interpretare a prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 şi, în special, a art. 91 din acest act normativ, referitor la prescripţie, în corelaţie cu dispoziţiile Legii nr. 10/1995, având în vedere că, în concepţia Codului de procedură fiscală, obligaţiile fiscale sunt date în competenţa generală de administrare a organelor fiscale. Pe cale de consecinţă, art. 91 din cod se referă la dreptul organului fiscal de a stabili obligaţiile fiscale. Se naşte, astfel, întrebarea dacă regulile referitoare la prescripţie sunt aplicabile şi unei creanţe fiscale care nu este administrată de un organ fiscal şi pentru care colectorul nu are prerogativa legală de a emite titlul de creanţă.

59. Împrejurarea că normele legale incidente sunt susceptibile să dea naştere unor interpretări diferite rezultă şi din opiniile şi hotărârile judecătoreşti transmise de curţile de apel asupra chestiunilor de drept analizate în prezenta cauză.

60. Este considerată îndeplinită şi condiţia de admisibilitate potrivit Căreia chestiunea de drept trebuie să fie ridicată în cursul judecăţii în faţa unui complet de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă.

61. La data sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa de trimitere a constatat că pricina urmează să fie soluţionată în ultimă instanţă prin pronunţarea unei hotărâri în apel care este definitivă potrivit dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă coroborat cu art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 (în forma anterioară publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017), având în vedere că tribunalul a fost sesizat în fond cu o acţiune evaluabilă în bani, iar valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere este mai mică de 1.000.000 lei.

62. În practica sa anterioară, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (Decizia nr. 3 din 22 ianuarie 2018) a stabilit că efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 privesc hotărârile pronunţate în apel după publicarea în Monitorul Oficial al României a acestei decizii, însă în litigiile pornite după data de 20 iulie 2017, având în vedere cele statuate de Curtea Constituţională, coroborate în mod necesar cu prevederile art. 27 din Codul de procedură civilă (cu denumirea marginală

„Legea aplicabilă hotărârilor^), potrivit cărora: „Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul”.

63. Această concluzie se impune întrucât art. 27 din Codul de procedură civilă nu a făcut obiectul controlului de constituţionalitate prin menţionata decizie, nici direct şi nici prin extinderea controlului de constituţionalitate aflat la îndemâna instanţei de contencios constituţional, în aplicarea prevederilor art. 18 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările ulterioare, potrivit cărora: „(1) Dezbaterea are loc în plenul Curţii Constituţionale, cu participarea judecătorilor Curţii, pe baza sesizării, a documentelor şi a punctelor de vedere primite, atât asupra prevederilor menţionate în sesizare, cât şi asupra celor de care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate”.

64. Litigiul ce face obiectul dosarului în care a fost formulată sesizarea a fost iniţiat pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 30 decembrie 2015. Ca atare, apelul declarat în cauză de către reclamantul Inspectoratul de Stat în Construcţii cade în competenţa de soluţionare a Curţii de Apel Bucureşti, instanţă de trimitere care judecă în ultimă instanţă şi, în consecinţă, va pronunţa o hotărâre definitivă (nesusceptibilă de recurs), astfel cum rezultă din art. 634 alin. (1) pct. 4 teza întâi, coroborat cu art. 634 alin. (2) din Codul de procedură civilă.

65. Şi celelalte condiţii de admisibilitate sunt îndeplinite, respectiv de lămurirea chestiunilor de drept care fac obiectul sesizării depinde soluţionarea pe fond a cauzei, având în vedere că prescripţia dreptului la acţiune este un aspect litigios central al cauzei de fond.

66. Chestiunile de drept sunt noi, iar asupra acestora Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu fac obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

67. Asupra fondului sesizării, cu privire la prima chestiune de drept - calificarea obligaţiei de plată prevăzute de art. 40 din Legea nr. 10/1995, forma în vigoare în anul 2010 - se reţine că obligaţia de plată a unei sume echivalente cu o cotă de 0,70% din cheltuielile pentru executarea construcţiilor şi a lucrărilor de modernizare, modificare, transformare, consolidare sau reparaţii ale construcţiilor, pentru care se emit, în condiţiile legii, autorizaţii de construire, a fost instituită prin Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii în sarcina investitorilor/proprietarilor, în considerarea serviciului public constând în exercitarea controlului statal cu privire la aplicarea unitară a prevederilor legale în domeniul calităţii construcţiilor, control care se exercită prin intermediul instituţiei publice Inspectoratul de Stat în Construcţii - I.S.C., în conformitate cu art. 20 şi art. 30 din lege.

68. Art. 40 alin. 1 din lege a stabilit că sumele reprezentând cota de 0,70% din cheltuielile anterior menţionate se virează către Inspectoratul de Stat în Construcţii - I.S.C., alimentând fondul constituit de Inspectoratul de Stat în Construcţii - I.S.C. pentru îndeplinirea atribuţiilor (70% din sume) şi, respectiv, fondul constituit la nivelul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, utilizat pentru o seamă de operaţiuni menţionate explicit în art. 40 din lege. De asemenea, art. 40 alin. 4 a calificat veniturile colectate din cota menţionată ca fiind venituri extrabugetare (adică, venituri proprii ale beneficiarilor).

69. Rezultă că, iniţial, cota a fost concepută ca o taxă parafiscală, destinată să finanţeze activitatea organismului public tehnic specializat, însărcinat cu controlul de stat al calităţii construcţiilor, precum şi anumite activităţi ale ministerului tutelar.

70. Începând cu 1 ianuarie 2010, an în care s-au născut obligaţiile de plată pretinse de reclamant (constând în regularizări ale cotei), prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 63/2001 privind înfiinţarea Inspectoratului de Stat în Construcţii - I.S.C. au fost implicit amendate prin dispoziţiile Legii nr. 329/2009 care, prin art. 7 coroborat cu anexa nr. 1 la lege, a stabilit că se fac venit la bugetul de stat, începând cu

data intrării în vigoare a acestei legi, veniturile obţinute de autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral sau parţial din venituri proprii, reorganizate ca instituţii publice finanţate integral de la bugetul de stat, printre care s-a numărat şi Inspectoratul de Stat în Construcţii - I.S.C.

71. Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, în considerarea dispoziţiilor Legii nr. 329/2009, a fost abrogat art. 4 alin. (1), (2) şi (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 63/2001, articol care stabilea că această instituţie publică se finanţează integral din venituri extrabugetare.

72. Începând cu data de 1 ianuarie 2015, în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 24/2014 pentru stabilirea unor măsuri privind controlul statului în domeniul construcţiilor, aprobată prin Legea nr. 35/2015, care a abrogat poziţia 5 din anexa nr. 1 la Legea nr. 329/2009, cu modificările şi completările ulterioare, Inspectoratul de Stat în Construcţii - I.S.C. a redevenit instituţie publică (aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice) care se finanţează integral din venituri proprii.

73. La datele la care s-au născut obligaţiile de plată, aşa cum au fost evidenţiate de instanţa de trimitere, respectiv în anul 2010, Inspectoratul de Stat în Construcţii - I.S.C. era finanţat de la bugetul de stat, cota de 0,70% prevăzută de art. 40 din Legea nr. 10/1995 se vira în contul său şi avea ca destinaţie bugetul de stat, I.S.C. fiind colectorul sumelor, iar prevederile referitoare la destinaţia sumelor colectate, cuprinse în art. 40, deşi neabrogate expres, deveniseră anacronice în raport cu prevederile Legii nr. 329/2009.

74. Analizând dispoziţiile art. 40 din Legea nr. 10/1995 coroborate cu ale art. 20 şi art. 30 din aceeaşi lege, cu art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 63/2001, precum şi cu ale art. 1 alin. (2) şi art. 2 pct. 40 şi 42 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că obligaţia de plată menţionată se încadrează în noţiunea de taxă fiscală, fiind o prelevare cu caracter fiscal destinată a alimenta bugetul de stat, în considerarea serviciului prestat de instituţia publică, de control al calităţii construcţiilor, fără a fi un echivalent al acestui serviciu.

75. Astfel, sub imperiul prevederilor art. 40 din Legea nr. 10/1995 coroborate cu prevederile art. 7 din Legea nr. 329/2009, cota de 0,70% a devenit o taxă fiscală, pierzând caracteristica de excepţie a afectării veniturilor astfel colectate unei destinaţii expres stabilite - finanţarea instituţiei publice.

76. Potrivit art. 1 şi 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, raporturile privind administrarea taxelor datorate bugetului de stat sunt raporturi juridice fiscale, iar această administrare se îndeplineşte conform dispoziţiilor Codului de procedură fiscală.

77. Potrivit art. 21 din acest act normativ, drepturile patrimoniale care rezultă din raporturi de drept material fiscal sunt creanţe fiscale, iar, potrivit art. 22, obligaţiile de a plăti la termenele legale impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat constituie obligaţii fiscale.

78. În baza tuturor acestor dispoziţii legale coroborate se impune concluzia că obligaţia de plată prevăzută de art. 40 din Legea nr. 10/1995, forma în vigoare în anul 2010, a unei sume echivalente cu cota de 0,70% din cheltuielile pentru executarea construcţiilor şi lucrărilor pentru care se emit autorizaţii de construire este o obligaţie fiscală, rezultând dintr-un raport de drept material fiscal.

79. Legea defineşte creanţele fiscale în funcţie de destinaţia sumelor, iar nu în funcţie de statutul colectorului. Distincţia în funcţie de colectarea la bugetul de stat a sumelor direct sau indirect, prin intermediul unei instituţii publice, este, de asemenea, nerelevantă din perspectiva calificării creanţei fiscale şi, respectiv, a obligaţiei fiscale.

80. Referitor la cea de-a două chestiune de drept - supunerea obligaţiei fiscale anterior menţionate termenului de prescripţie de 5 ani prevăzut de art. 91 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 sau termenului general de prescripţie de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, se constată următoarele:

81. Dificultatea interpretării prevederilor art. 91 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 decurge din exprimarea legiuitorului potrivit căreia „dreptul organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale se prescrie în termen de 5 ani”.

82. Textul conţine o trimitere la raportul de drept material fiscal, prin referinţa la obligaţiile fiscale, şi o trimitere la raportul de drept procedural fiscal, prin referinţa la dreptul organului fiscal de a stabili aceste obligaţii.

83. Regimul de prescripţie a dreptului de creanţă priveşte raportul de drept material/substanţial. Rezultă astfel că relevantă pentru aplicarea regimului de prescripţie instituit de Codul de procedură fiscală, mai favorabil creditorului decât regimul de drept comun, este stabilirea naturii juridice fiscale a creanţei.

84. Demonstrative în acest sens sunt dispoziţiile art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 care reglementează domeniul de aplicare al Codului de procedură fiscală, dar şi dispoziţiile art. 22 din Decretul nr. 167/1958. Aceste prevederi stabilesc, concordant şi coerent, că drepturile şi obligaţiile părţilor din raporturile juridice fiscale sunt reglementate de legea fiscală şi că impozitele şi taxele datorate statului rămân supuse dispoziţiilor privitoare la prescripţie din legile speciale.

85. Este adevărat că taxa prevăzută de art. 40 din Legea nr. 10/1995 este administrată de Inspectoratul de Stat în Construcţii - I.S.C., care îndeplineşte, în materie de administrare a acestei taxe, numai unele dintre atribuţiile specifice unui organ fiscal, respectiv exercită controlul asupra îndeplinirii obligaţiei de plată şi rolul de colector al taxei, fără să fie învestit şi cu atributul de a stabili obligaţia fiscală, pe calea emiterii titlului de creanţă.

86. Însă, această diferenţă, care priveşte raportul de drept procedural fiscal, nu scoate creanţa fiscală de sub regimul de prescripţie prevăzut de legea fiscală, întrucât nu prerogativele colectorului sunt relevante pentru aplicarea regulilor speciale privitoare la prescripţie, ci calificarea creanţei ca fiind una fiscală.

87. Nu poate fi conceput un regim de prescripţie diferit al creanţelor fiscale, în funcţie de instituţia publică sau autoritatea care administrează aceste creanţe, respectiv de stabilirea sau nu, pe cale legală, a atributului colectorului de a emite titlul de creanţă.

88. În acest sens pledează şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale care, printr-o serie de decizii (Decizia nr. 158 din 10 noiembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 24 februarie 1999, Decizia nr. 432 din 21 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1176 din 13 decembrie 2004. Decizia nr. 513 din 8 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 26 iunie 2008), a statuat că legiuitorul a stabilit norme speciale derogatorii de la regulile de drept comun în materie de prescripţie a creanţelor fiscale, în considerarea împrejurării că încasarea acestor creanţe fiscale constituie surse ale bugetului de stat, ceea ce reprezintă un interes general al societăţii. Soluţia referitoare la termenul de prescripţie prevăzut de legea fiscală este determinată de natura specială a creanţelor fiscale, care reprezintă surse ale bugetului de stat, situaţie care justifică diferenţa de tratament juridic în ceea ce priveşte normele de prescripţie a dreptului de a constitui titlul de creanţă, ca şi a celui de a proceda la executare.

89. Deci, regimul special de prescripţie este instituit în considerarea naturii creanţei fiscale, iar nu în considerarea atribuţiilor legale ale colectorului.

90. Art. 91 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 se referă la dreptul organului fiscal de a stabili obligaţia fiscală, întrucât, conform regulii instituite de Codul de procedură fiscală, stabilirea creanţelor fiscale este în competenţa generală a organelor fiscale, care sunt abilitate legal să emită titluri de creanţă.

91. Lipsa unei reglementări similare în legea specială care instituie taxa, care să abiliteze instituţia publică colectoare la emiterea titlului de creanţă, nu atrage o schimbare a regimului juridic al creanţei fiscale în privinţa prescripţiei dreptului la acţiune.

92. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 519, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

În numele legii

DECIDE:

Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. 47.842/3/2015**, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că:

În interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 40 din Legea nr. 10/1995, forma în vigoare în anul 2010, coroborate cu art. 7 din Legea nr. 329/2009 şi poziţia 5 din anexa nr. 1 la aceeaşi lege, precum şi cu prevederile art. 21 şi 22 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, obligaţia de plată a sumei echivalente cu cota de 0,70% din cheltuielile pentru executarea construcţiilor şi a lucrărilor prevăzute la art. 2 din Legea nr. 10/1995 şi pentru care se emit, în condiţiile legii, autorizaţii de construire este o obligaţie fiscală.

În interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 40 din Legea nr. 10/1995, forma în vigoare în anul 2010, coroborate cu prevederile art. 91 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, obligaţia fiscală de plată a cotei prevăzute de art. 40 din Legea nr. 10/1995 se supune termenului de prescripţie de 5 ani, specific raporturilor juridice fiscale.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 februarie 2018.

 

PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

IULIA CRISTINA TARCEA

Magistrat-asistent,

Mihaela Lorena Mitroi


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.