MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 193/2018

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 186 (XXX) - Nr. 193         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Vineri, 2 martie 2018

 

SUMAR

 

ACTE ALE SENATULUI

 

22. - Hotărâre referitoare la documentul de reflecţie privind viitorul apărării europene - COM (2017) 315 final

 

23. - Hotărâre privind Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Valorificarea la maximum a NIS - Către punerea în aplicare eficace a Directivei (UE) 2016/1.148 privind măsuri pentru un nivel comun ridicat de securitate a reţelelor şi a sistemelor informatice în Uniune - COM (2()17)476 final

 

24. - Hotărâre privind Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Social European şi Comitetul Regiunilor - Combaterea conţinutului ilegal Online - Către o responsabilitate sporită a platformelor Online - COM (2017) 555 final

 

25. - Hotărâre referitoare la comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor cu privire la rezultatele Agendei europene privind migraţia - COM (2017) 558 final

 

26. - Hotărâre referitoare la comunicarea comună către Parlamentul European şi Consiliu - O abordare strategică privind rezilienţa în cadrul acţiunii externe - JOIN (2017)21 final

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 750 din 23 noiembrie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13, art. 14 lit. a)-c), art. 15, art. 19, art. 20 şi art. 22 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 190/2000 privind regimul metalelor preţioase şi pietrelor preţioase în România

 

Decizia nr. 785 din 5 decembrie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 33 alin. (2) din Codul penal

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

17. - Ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor pentru modificarea şi completarea anexei nr. 1 la Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 35/2016 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Programului acţiunilor de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor, precum şi a Normelor metodologice de aplicare a Programului de supraveghere şi control în domeniul siguranţei alimentelor

 

945. - Ordin al ministrului muncii şi justiţiei sociale pentru modificarea art. 3 alin. (3)-(5) din Metodologia de acordare a sumelor de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, organizaţiilor neguvernamentale prevăzute la art. 98 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, aprobată prin Ordinul ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice nr. 399/2013

 

ACTE ALE SENATULUI

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

SENATUL

 

HOTĂRÂRE

referitoare la documentul de reflecţie privind viitorul apărării europene - COM (2017) 315 final

 

În temeiul dispoziţiilor art. 67 şi art. 148 alin. (2) şi (3) din Constituţia României, republicată, şi ale Protocolului nr. 1 privind rolul parlamentelor naţionale în Uniunea Europeană, anexat Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 13/2008,

în baza raportului Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/17 din 31.01.2018,

 

Senatul adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Senatul României:

1. constată caracterul orientativ al documentului Comisiei Europene care, deşi prezintă opţiuni în cadrul a trei scenarii diferite pentru trecerea către o uniune a securităţii şi apărării, indică de o manieră clară că aceste scenarii nu se exclud reciproc şi se doresc a reflecta diferite niveluri de ambiţie ale UE în ceea ce priveşte desfăşurarea de activităţi În comun în materie de securitate şi apărare. Scenariile avansate de Comisia Europeană nu reprezintă deci soluţii prescriptive, care fixează de o manieră rigidă opţiunile disponibile statelor membre în poziţionarea faţă de proiectul apărării europene, ci indicatori de nivel ai gradului de integrare a eforturilor la nivelul UE pentru un răspuns cât mai eficient în abordarea ameninţărilor de securitate prezente şi viitoare.

De asemenea, se constată faptul că scenariile sunt evolutive, iar modul în care se prefigurează la acest moment consolidarea Politicii de securitate şi apărare comună (PSAC) va presupune, cel mai probabil, o combinaţie de acţiuni cu aplicabilitate pe toate cele trei scenarii, cu premisele de a avansa diferit pe diverse paliere;

2. remarcă faptul că o apărare europeană tot mai integrată va presupune o integrare a pieţelor de apărare şi o transformare a sectorului industrial militar european în direcţia creşterii competitivităţii, optimizării capacităţii de producţie şi reducerii costurilor. Din această perspectivă, se apreciază că o dezvoltare a bazei industriale şi tehnologice în domeniul apărării va trebui realizată de o manieră echilibrată, cu oportunităţi pentru industria din toate statele membre.

Totodată, se evidenţiază că dezvoltarea echilibrată a bazei industriale şi tehnologice va necesita luarea în considerare a specificităţi lor şi nevoilor sectorului industrial central şi est-european, în special ale întreprinderilor mici şi mijlocii. În acest sens se subliniază că, printre mecanismele propuse de către Comisie, Fondul european de apărare va constitui un real sprijin atât pentru întărirea apărării comune, cât şi pentru consolidarea bazelor economice şi industriale europene.

Din punctul de vedere al României a fost creată astfel o oportunitate reală de implicare a industriei naţionale de apărare în contextul finanţării din fonduri europene în ce priveşte crearea/dezvoltarea de capabilităţi comune;

3. reiterează angajamentul transpartinic asumat la nivel naţional privind alocarea a 2% din PIB sectorului apărării şi menţinerea acestui nivel de finanţare pentru următorii 10 ani.

Se evidenţiază faptul că eforturile individuale ale statelor membre trebuie să fie dublate de o creştere a solidarităţii europene, precum şi de o amplificare a acţiunilor derulate în comun sau prin intermediul instituţiilor UE, obiectivul final fiind o Uniune ce contribuie mai mult la acest efort, fără a lua însă din prerogativele statelor membre sau ale altor organizaţii, în acest context, se consideră necesară o implicare pro-activă a tuturor statelor membre, atât în reflecţia strategică despre viitorul apărării europene, cât şi în toate formele de cooperare avansată asociate acestui sector;

4. apreciază eforturile în derulare la nivel european având ca obiectiv consolidarea rolului instituţiilor UE pe palierul securităţii şi apărării şi echilibrarea efortului transatlantic în materie de apărare. Se apreciază în particular alăturarea Comisiei Europene la acest efort şi propunerile concrete avansate până în prezent în domeniul cercetării, dezvoltării de capabilităţi şi optimizării proceselor de înzestrare;

5. susţine viziunea Comisiei Europene privind necesitatea coordonării politicilor de securitate şi apărare ale UE cu principalii parteneri cum ar fi Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord sau Organizaţia Naţiunilor Unite.

Se subliniază totodată progresele semnificative înregistrate până în prezent în implementarea Declaraţiei comune privind consolidarea cooperării NATO - UE, adoptate la Varşovia în 2016;

6. semnalează faptul că România a susţinut în mod constant consolidarea rolului UE de actor global pe scena internaţională de securitate, cu o implicare mai eficientă în gestionarea crizelor din vecinătatea imediată (estică şi sudică), concomitent cu asigurarea complementarităţii cu NATO, evitarea duplicărilor şi abordarea conjugată a celor două organizaţii, precum şi dezvoltarea unor capabilităţi de apărare credibile şi robuste care să susţină rolul major asumat de UE.

Se evidenţiază faptul că pentru România principalul garantai securităţii este şi va rămâne NATO, iar o apărare europeană mai puternică nu poate fi decât benefică pentru NATO în general şi pentru relaţia transatlantică în particular, în măsura în care va contribui la consolidarea capabilităţilor militare ale statelor membre, conform principiului unui singur set de forţe.

Se subliniază faptul că România este un susţinător constant al substanţierii dialogului şi cooperării NATO - UE în cât mai multe domenii de interes comun, cu respectarea specificităţii şi autonomiei de decizie a fiecăreia dintre cele două organizaţii.

Art. 2. - Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Această hotărâre a fost adoptată de Senat în şedinţa din 26 februarie 2018, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

 

p. PREŞEDINTELE SENATULUI,

ADRIAN ŢUŢUIANU

 

Bucureşti, 26 februarie 2018.

Nr. 22.

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

 

SENATUL

 

HOTĂRÂRE

privind Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Valorificarea la maximum a NIS - Către punerea în aplicare eficace a Directivei (UE) 2016/1.148 privind măsuri pentru un nivel comun ridicat de securitate a reţelelor şi a sistemelor informatice în Uniune - COM (2017) 476 final

 

În temeiul dispoziţiilor art. 67 şi art. 148 alin. (2) şi (3) din Constituţia României, republicată, şi Protocolului nr. 1 anexat Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 13/2008,

în baza raportului Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/16 din 31.01.2018,

 

Senatul adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - (1) Senatul României salută iniţiativa Comisiei Europene de a furniza informaţii, orientări şi recomandări relevante pentru procesul de transpunere a Directivei NIS, apreciind că acest demers va contribui la creşterea securităţii reţelelor şi sistemelor informatice şi, prin urmare, a utilizatorilor în piaţa digitală.

(2) Senatul României constată că:

a) CERT-RO reprezintă România în Grupul de cooperare (înfiinţat prin Directiva NIS şi compus din reprezentanţi ai statelor membre, ai Comisiei şi ai Agenţiei Europene pentru Securitatea Reţelelor şi a Informaţiilor), beneficiind astfel de bunele practici existente la nivel european cu privire la implementarea Directivei;

b) România face eforturi susţinute pentru sporirea nivelului de securitate cibernetică şi prin transpunerea exigenţelor Uniunii Europene în acest domeniu al securităţii.

(3) Senatul României subliniază importanţa valorificării de către România a oportunităţii oferite de transpunerea acestei directive, pentru a-şi revizui Strategia naţională de securitate cibernetică, în lumina lacunelor, a bunelor practici şi a noilor provocări abordate în anexa prezentei comunicări, dat fiind faptul că strategia naţională a fost adoptată cu 3 ani înaintea Directivei NIS.

(4) Senatul României atrage atenţia asupra avizării şi promovării cu celeritate a Proiectului de lege privind asigurarea unui nivel comun ridicat de securitate a reţelelor şi sistemelor informatice care asigură transpunerea prevederilor Directivei în legislaţia naţională, dat fiind termenul final de transpunere. 9 mai 2018.

Art. 2. - Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, iar opinia cuprinsă în această hotărâre se transmite către instituţiile europene.

 

Această hotărâre a fost adoptată de Senat în şedinţa din 26 februarie 2018, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

 

p. PREŞEDINTELE SENATULUI,

ADRIAN ŢUŢUIANU

 

Bucureşti, 26 februarie 2018.

Nr. 23.

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

SENATUL

 

HOTĂRÂRE

privind Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Social European şi Comitetul Regiunilor - Combaterea conţinutului ilegal online - Către o responsabilitate sporită

a platformelor online - COM (2017) 555 final

 

În temeiul dispoziţiilor art. 67 şi art. 148 alin. (2) şi (3) din Constituţia României, republicată, şi ale Protocolului nr. 1 anexat Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 13/2008,

în baza raportului Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/25 din 1.02.2018,

 

Senatul adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - (1) Senatul României constată că prezenta comunicare:

a) are ca scop facilitarea şi intensificarea punerii în aplicare a bunelor practici pentru prevenirea, detectarea, eliminarea şi blocarea accesului la conţinutul ilegal, astfel încât să se asigure eliminarea efectivă a conţinutului ilegal, creşterea transparenţei şi protecţia drepturilor fundamentale online;

b) urmăreşte să ofere o serie de clarificări platformelor cu privire la răspunderea lor, atunci când iau măsuri proactive pentru detectarea şi eliminarea conţinutului ilegal sau blocarea accesului la acesta (aşa-numitele acţiuni de tip „bunul samaritean”);

c) vizează răspândirea bunelor practici procedurale, în ceea ce priveşte diferitele forme de conţinut ilegal şi promovarea cooperării mai strânse între platforme şi autorităţile competente.

(2) Senatul României apreciază că documentul european prezintă o abordare pe care platformele online o pot adopta pentru combaterea conţinutului ilegal, combinând necesitatea măsurilor rapide şi eficace de eliminare a conţinutului ilegal şi a prevenirii şi urmăririi penale a infracţiunilor cu garanţiile privind dreptul la libera exprimare online. Aceste orientări vor completa şi vor consolida dialogurile în curs la nivel de sector.

(3) Senatul României consideră important că:

a) la nivel european, Comisia se aşteaptă ca platformele online să ia măsuri rapide în lunile următoare, inclusiv în contextul dialogurilor relevante, în special în domeniul terorismului şi al discursului ilegal de incitare la ură;

b) se vor monitoriza, de către Comisia Europeană progresele şi se va analiza dacă sunt necesare măsuri suplimentare, pentru a asigura detectarea şi eliminarea rapidă şi proactivă a conţinutului online ilegal, inclusiv eventuale măsuri legislative care să completeze cadrul de reglementare existent.

Art. 3. - Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Această hotărâre a fost adoptată de Senat în şedinţa din 26 februarie 2018, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

 

p. PREŞEDINTELE SENATULUI,

ADRIAN ŢUŢUIANU

 

Bucureşti, 26 februarie 2018.

Nr. 24.

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

SENATUL

 

HOTĂRÂRE

referitoare la comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor cu privire la rezultatele Agendei europene privind migraţia - COM (2017) 558 final

 

În temeiul dispoziţiilor art. 67 şi art. 148 alin. (2) şi (3) din Constituţia României, republicată, şi ale Protocolului nr. 1 privind rolul parlamentelor naţionale în Uniunea Europeană, anexat Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 13/2008,

în baza raportului Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/20 din 1.02.2018,

 

Senatul adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Senatul României notează că:

1. Prezenta comunicare este o evaluare intermediară a procesului de punere în aplicare a Agendei europene privind migraţia, cu prezentarea noilor iniţiative ale Comisiei şi identificarea domeniilor în care sunt necesare eforturi suplimentare în următoarele luni.

2. Agenda stabileşte o abordare cuprinzătoare care tratează toate aspectele migraţiei pe baza a patru domenii-cheie pentru realizarea unei politici europene eficace şi durabile în materie de migraţie: migraţia neregulamentară, gestionarea frontierelor, politica în materie de azil şi migraţia legală.

3. Va fi prezentat cu regularitate de Comisie un raport consolidat privind progresele realizate, care să acopere toate dimensiunile Agendei europene privind migraţia.

4. Hotspoturile din Grecia şi Italia s-au dovedit a fi un succes în ceea ce priveşte îmbunătăţirea gestionării fluxurilor. Împreună cu instituirea Agenţiei Europene pentru Poliţia de Frontieră şi Garda de Coastă, această măsură a contribuit la îmbunătăţirea gestionării frontierelor externe ale UE şi la creşterea eficacităţii procedurilor de azil şi de returnare.

5. Planul comun de acţiune UE - Turcia privind migraţia, convenit la 29 noiembrie 2015, şi Declaraţia UE - Turcia din 18 martie 2016 au jucat un rol-cheie în ceea ce priveşte ieşirea din ciclul fluxurilor necontrolate de migranţi care genera o criză umanitară imposibil de gestionat.

6. În contextul crizei refugiaţilor sirieni, programele de ajutor umanitar ale UE şi Fondul fiduciar regional al Uniunii Europene au furnizat, încă de la începutul crizei, sprijin persoanelor care aveau nevoie de ajutor în interiorul Siriei, precum şi unui număr de peste 2,5 milioane de refugiaţi sirieni şi comunităţilor-gazdă ale acestora din Egipt, Irak, Iordania, Liban, Turcia şi Balcanii de Vest.

7. În cadrul instrumentului de asistenţă pentru sprijin de urgenţă pe teritoriul UE s-au atribuit peste 430 de milioane EUR pentru sprijinirea gestionării situaţiei refugiaţilor din Grecia.

Art. 2. - Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Această hotărâre a fost adoptată de Senat în şedinţa din 26 februarie 2018, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

 

p. PREŞEDINTELE SENATULUI,

ADRIAN ŢUŢUIANU

 

Bucureşti, 26 februarie 2018.

Nr. 25.

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

 

SENATUL

 

HOTĂRÂRE

referitoare la comunicarea comună către Parlamentul European şi Consiliu - O abordare strategică privind rezilienţa în cadrul acţiunii externe - JOIN (2017) 21 final

 

În temeiul dispoziţiilor art. 67 şi art. 148 alin. (2) şi (3) din Constituţia României, republicată, şi ale Protocolului nr. 1 privind rolul parlamentelor naţionale în Uniunea Europeană, anexat Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 13/2008,

în baza raportului Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/15 din 31.01.2018,

 

Senatul adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Senatul României:

1. Salută abordarea strategică şi politică a rezilienţei ca element de orientare a acţiunii externe a UE. Consideră că această schimbare de paradigmă a abordării rezilienţei reflectă adaptarea politicilor europene la obiectivul major de â contribui la menţinerea stabilităţii sistemelor societale, la stabilitatea parteneriatelor şi, prin urmare, la propria stabilitate.

2. Consideră că abordarea rezilienţei din două perspective - concept politic construit pe valori, dar şi declinat pe dimensiunea practică, operaţională - este în deplin acord cu poziţia deja exprimată a Senatului la nivelul forurilor europene.

3. Subliniază:

a) existenţa unor aşteptări cu privire la clarificarea unor concepte, interacţiuni, modalităţi de transpunere în practică a acestor deziderate ambiţioase;

b) necesitatea acordării unei atenţii sporite asupra modului în care vor funcţiona operaţionalizarea şi includerea aspectelor legate de consolidarea rezilienţei în practică, în structurarea şi implementarea unor politici, dincolo de abordarea declarativă şi de intenţia susţinută de a acţiona pe aceste dimensiuni, şi prin coordonarea sporită a unor instituţii, precum Comisia Europeană şi Serviciul European de Acţiune Externă.

4. Apreciază:

a) referirile explicite la necesitatea ca cele cinci principii care ghidează relaţia UE cu Rusia să fie respectate pentru consolidarea rezilienţei partenerilor estici ai UE până la Asia Centrală;

b) perspectiva unei mai bune coordonări şi cooperări între NATO şi UE, având în vedere că ambele organizaţii abordează rezilienţa din unghiuri diferite, fapt ce face cu atât mai necesare coordonarea şi armonizarea instrumentelor de care dispun cele două organizaţii;

c) progresele pe care NATO le-a realizat în definirea operaţională a rezilienţei aliaţilor şi în implementarea de proiecte speciale destinate creşterii acesteia.

Art. 2. - Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, iar opinia cuprinsă în această hotărâre se transmite instituţiilor europene.

 

Această hotărâre a fost adoptată de Senat în şedinţa din 26 februarie 2018, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

 

p. PREŞEDINTELE SENATULUI,

ADRIAN ŢUŢUIANU

 

Bucureşti, 26 februarie 2018.

Nr. 26.

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 750

din 23 noiembrie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13, art. 14 lit. a)-c), art. 15, art. 19, art. 20 şi art. 22 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 190/2000 privind regimul metalelor preţioase şi pietrelor preţioase în România

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Irina-Loredana Gulie - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13, art. 14 lit. a)-c), art. 15, art. 19,art. 20 şi art. 22 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 190/2000 privind regimul metalelor preţioase şi pietrelor preţioase în România, excepţie ridicată de Patronatul Bijutierilor din România, cu sediul în Bucureşti, în Dosarul nr. 61.708/299/2014 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.726D/2017.

2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens arată că nu sunt încălcate dispoziţiile art. 44 alin. (8) şi (9) din Constituţie, dat fiind faptul că, potrivit prevederilor legale criticate, măsura confiscării se dispune în urma săvârşirii unor contravenţii, deci a unor fapte cu un anumit grad de pericol social. Nu sunt întemeiate nici susţinerile referitoare la încălcarea prezumţiei de nevinovăţie, deoarece măsura confiscării este supusă controlului instanţei judecătoreşti. Invocă şi cele statuate în Decizia Curţii Constituţionale nr. 344 din 18 martie 2008, în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la prevederile art. 16 din Constituţie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin încheierea din 10 octombrie 2016, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 10 martie 2017, pronunţate în Dosarul nr. 61.708/299/2014, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 13, art. 14 lit. a)-c), art. 15, art. 19, art. 20 şi art. 22 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 190/2000 privind regimul metalelor preţioase şi pietrelor preţioase în România. Excepţia a fost ridicată de Patronatul Bijutierilor din România, cu sediul în Bucureşti, într-o cauză având ca obiect soluţionarea plângerii formulate împotriva unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii, prevăzute de art. 19 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 190/2000.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca prevederile art. 19, art. 20 şi art. 22 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 190/2000 contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 44 alin. (8) privind la averea dobândită licit şi alin. (9) referitoare la confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii. Se arată, în acest sens, că atribuţia personalului împuternicit al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor de a dispune, în ipoteza existenţei unei contravenţii, confiscarea bunurilor unei persoane juridice, contravine dispoziţiilor constituţionale invocate, deoarece „se confirmă extinderea confiscării bunurilor (...) şi la bunurile dobândite în mod legal, dar care nu fac obiectul unei infracţiuni, ci, cel mult, ar putea să facă obiectul unei contravenţii Invocă în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 453 din 16 aprilie 2008.

6. Se mai susţine că prevederile art. 19, art. 20 şi art. 22 alin. (1)şi (2) din acelaşi act normativ încalcă dispoziţiile art. 23 alin. (11) din Constituţie, referitoare la prezumţia de nevinovăţie, deoarece confiscarea se dispune în absenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive, prin care să se stabilească vinovăţia, penală sau contravenţională. În acest sens arată că, potrivit principiilor de drept procesual penal, sarcina probei revine acuzării, iar situaţia de dubiu îi profită celui acuzat, însă, în situaţia reglementată de textele de lege criticate, persoana juridică supusă sancţiunii contravenţionale trebuie să-şi dovedească nevinovăţia.

7. Se mai arată că prevederile art. 20 şi art. 22 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 190/2000 contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 124 alin. (2) privind caracterul unic, imparţial şi egalitar al justiţiei, art. 126 alin. (2) referitoare la competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată, deoarece anumite atribuţii ale personalului Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au caracter jurisdicţional, fiind, în acest fel, creată o confuzie între activitatea de anchetă şi cea de judecată. Astfel, se susţine că „funcţionarul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, pe baza liberei sale aprecieri în administrarea probelor, printr-o procedură care nu respectă contradictorialitatea, decide că o parte din avere se confiscă, astfel că dă un verdict, spune dreptul, (...), activitate permisă numai instanţelor de judecată, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituţie (...)”.

8. Se mai susţine că prevederile art. 13, art. 14 lit. a), b) şi c), art. 15, art. 20 şi art. 22 alin. (1) şi (2) din acelaşi act normativ contravin dispoziţiilor art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie, referitoare la reglementarea prin lege organică a statutului funcţionarilor publici, deoarece reglementează atribuţii ale unor funcţionari publici printr-o ordonanţă de urgenţă.

9. Se mai arată că prevederile art. 14 lit. a), b) şi c) contravin principiului constituţional al egalităţii în drepturi, deoarece reglementează discreţionar, exclusiv în favoarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, activitatea de expertizare a obiectelor confecţionate din metale preţioase şi pietre preţioase, „în condiţiile în care pe piaţă există şi alte persoane fizice sau juridice care au capacitatea şi logistica (mult superioare Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor) necesare desfăşurării acestui gen de activitate.” Se mai arată, în acest sens, că această instituţie publică „este în imposibilitate obiectivă de a expertiza toate obiectele din metale preţioase şi pietre preţioase, deoarece nu deţine o astfel de acreditare.” în acest sens se arată că, „Aşa cum rezultă din certificatul de acreditare nr. LI 884 şi din anexa la acesta, emisă în data de 18 februarie 2015, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor are acreditarea RENAR doar pentru determinarea conţinutului de aur din aliaje din aur pentru bijuterii şi giuvaergie, astfel încât nu poate, (...), să efectueze exclusiv expertize şi analize pentru toate metalele preţioase.”

10. Pentru toate aceste motive se mai apreciază că dispoziţiile legale criticate contravin şi prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) privind statul de drept şi (4) referitor la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat.

11. Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, având în vedere că se referă la forma sub care Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului îşi exercită prerogativele instituite de lege.

12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

13. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că nu poate fi reţinută critica autorului excepţiei de neconstituţionalitate vizând încălcarea dispoziţiilor art. 16, art. 23 alin. (11), art. 44 alin. (8) şi (9), art. 73 alin. (3) lit. j), art. 124 alin. (2) şi art. 126 alin. (2), invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. În ceea ce priveşte invocarea încălcării dispoziţiilor art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie, se apreciază că această prevedere constituţională nu este incidenţă în cauză, deoarece atribuţiile personalului Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului, prevăzute de actul normativ criticat, nu se circumscriu statutului funcţionarilor publici, întrucât nu se reglementează regimul general al raporturilor juridice dintre funcţionarii publici şi stat sau administraţia publică locală. În subsidiar, invocă cele statuate în jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale referitoare la faptul că interdicţia reglementării prin ordonanţe în domeniul legii organice vizează doar ordonanţele emise de Guvern în baza unei legi speciale de abilitare, iar nu şi ordonanţele de urgenţă.

14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse de către autorul excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele:

15. Curtea Constituţională a fost sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 13, art. 14 lit. a)-c), art. 15, art. 19, art. 20 şi art. 22 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 190/2000 privind regimul metalelor preţioase şi pietrelor preţioase în România, republicată în Monitorul Oficial ăl României, Partea I, nr. 77 din 29 ianuarie 2004, cu modificările şi completările ulterioare. Prevederile legale criticate au următorul cuprins:

- Art. 13: „Controlul marcării metalelor preţioase se va efectua de către personalul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor abilitat în acest sens, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare. “

Art. 14 lit. a)-c): „în desfăşurarea activităţii sale Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor este singura instituţie în măsură ca, pe teritoriul României:

a) să emită norme interne de lucru şi să stabilească tarifele pentru activităţile de analiză, marcare şi expertizare pe care le efectuează;

b) să stabilească mărcile utilizate pentru marcarea metalelor preţioase;

c) să efectueze expertize ale metalelor preţioase şi ale pietrelor preţioase, dispuse de instanţele de judecată şi de notariatele publice, la solicitarea organelor de urmărire penală, a organelor vamale sau a organelor de valorificare a bunurilor legal confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, precum şi la cererea persoanelor fizice şi juridice;”

- Art. 15: „(î) Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor îşi exercită drepturile şi obligaţiile specifice activităţilor de analiză, marcare, expertizare şi autorizare printr-o structură organizatorică ale cărei organizare şi funcţionare se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

(2) Sursele de finanţare se vor asigura din venituri realizate din activitatea proprie.

- Art. 19: „Comercializarea sau expunerea spre comercializare a metalelor preţioase, fără ca acestea să fie marcate în prealabil potrivit prevederilor legale în vigoare, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei, precum şi cu confiscarea bunurilor ce fac obiectul contravenţiei. “

- Art. 20: „Contravenţiile prevăzute la art. 18 şi 19 se constată şi se sancţionează de personalul împuternicit în acest sens, după caz, de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, Banca Naţională a României, Ministerul Finanţelor Publice sau Ministerul Administraţiei şi Internelor, potrivit atribuţiilor ce le revin în conformitate cu prevederile legale.”

- Art. 22 alin. (1) şi (2): „(1) Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor poate suspenda, pe o perioadă cuprinsă între o lună şi 6 luni, autorizaţia pentru efectuarea de operaţiuni cu metale preţioase şi pietre preţioase, în cazul încălcării prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă.

(2) în cazul nerespectării ordinului sau a deciziei de suspendare, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor poate dispune retragerea autorizaţiei.”

17. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (3) privind statul de drept şi (4) referitor la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 23 alin. (11) referitoare la prezumţia de nevinovăţie, art. 44 alin. (8) privind averea dobândită licit şi alin. (9) referitoare la posibilitatea confiscării bunurilor destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii, art. 73 alin. (3) lit. j) privind reglementarea  prin lege organică a statutului funcţionarilor publici, art. 124 alin. (2) privind caracterul unic, imparţial şi egalitar al justiţiei şi art. 126 alin. (2) referitoare la competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată.

18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autorul acesteia susţine că atribuţia personalului împuternicit al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (denumită în continuare A.N.P.C.), de a dispune, în ipoteza existenţei unei contravenţii, confiscarea bunurilor unei persoane juridice, contravine dispoziţiilor constituţionale referitoare la prezumţia dobândirii licite a averii şi la posibilitatea confiscării bunurilor destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii, deoarece, în esenţă, în opinia sa, doar bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ar putea să facă obiectul măsurii confiscării.

19. Analizând aceste susţineri, Curtea reţine că, în aplicarea principiului constituţional al garantării proprietăţii private, instituit prin art. 44 alin. (1) din Legea fundamentală, legiuitorul constituant a instituit prezumţia dobândirii licite a averii. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, reglementarea acestei prezumţii nu împiedică cercetarea caracterului ilicit al dobândirii averii, sarcina probei revenind însă celui care invocă acest caracter. În măsura în care partea interesată dovedeşte dobândirea unor bunuri, a unei părţi sau a întregii averi a unei persoane în mod ilicit, asupra acelor bunuri sau a averii dobândite ilegal se poate dispune confiscarea, în condiţiile legii (a se vedea Decizia nr. 85 din 3 septembrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 6 septembrie 1996, sau Decizia nr. 453 din 16 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 374 din 16 mai 2008).

20. În continuare, Curtea reţine că măsura confiscării este reglementată constituţional doar în cazul săvârşirii unor infracţiuni sau contravenţii, aşadar în aceste ipoteze este înlăturată prezumţia dobândirii licite a averii, consecinţă a săvârşirii unor fapte contrare normelor legale. În speţă, potrivit art. 19 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 190/2000, comercializarea sau expunerea spre comercializare a metalelor preţioase, fără ca acestea să fie marcate în prealabil potrivit prevederilor legale în vigoare, constituie contravenţie. Aşadar, nerespectarea regimului juridic specific activităţilor conexe metalelor preţioase, aliajelor acestora şi pietrelor preţioase constituie eo ipso o cauză de înlăturare a prezumţiei de dobândire licite a averii, ceea ce atrage răspunderea contravenţională, în condiţiile legii speciale, respectiv sancţiunea amenzii şi aplicarea măsurii confiscării bunurilor ce fac obiectul contravenţiei, în deplină concordanţă cu prevederile art. 44 alin. (8) şi (9) din Constituţie.

21. Mai mult, Curtea reţine că, potrivit art. 32 şi următoarele din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se poate face plângere la instanţa de judecată competentă, iar în caz de anulare sau de constatare a nulităţii procesului-verbal, bunurile confiscate se restituie de îndată celui îndreptăţit. În acest cadru, contravenientul beneficiază de toate garanţiile impuse de dreptul la un proces echitabil, cu respectarea principiului contradictorialităţii şi al dreptului de apărare.

22. În ceea ce priveşte invocarea considerentelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 453 din 16 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 374 din 16 mai 2008, prin această decizie Curtea a reţinut că măsura confiscării unor bunuri a căror provenienţă nu a fost justificată are semnificaţia răsturnării sarcinii probei privind caracterul licit al averii, prevăzându-se că averea a cărei dobândire nu poate fi justificată se confiscă. Cu alte cuvinte, în contextul deciziei menţionate, neconstituţionalitatea măsurii confiscării nu are caracter de generalitate, ci se referă strict la ipoteza nejustificării dobândirii unor bunuri, împrejurare care nu poate conduce la măsura confiscării, deoarece prevederile art. 44 alin. (8) şi (9) din Constituţie se referă la bunurile dobândite ilicit, iar nu la cele a căror provenienţă nu poate fi justificată.

23. De altfel, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat asupra prevederilor art. 19 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 190/2000, referitor la critici de neconstituţionalitate similare, prin raportare la dispoziţiile art. 44 alin. (8) din Constituţie. Astfel, prin Decizia nr. 847 din 28 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 37 din 18 ianuarie 2007, Curtea a statuat că o prezumţie specială cu privire la provenienţa unor bunuri în condiţiile nerespectării legii care reglementează regimul juridic special al acestora nu încalcă prezumţia generală de dobândire licită a averii, instituită de art. 44 alin. (8) din Constituţie. Mai mult, s-a arătat în decizia menţionată, interdicţia confiscării averii dobândite licit şi prezumţia caracterului licit al dobândirii, reguli stabilite de alin. (8) al art. 44 din Constituţie, nu exclud posibilitatea confiscării bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţii, potrivit alin. (9) al aceluiaşi articol. În acest cadru se includ şi bijuteriile, şi obiectele din metale preţioase, aliaje ale acestora sau cu pietre preţioase, care nu au fost supuse în prealabil operaţiunii de marcare sau au fost marcate necorespunzător şi care sunt comercializate.

24. Cele statuate în decizia menţionată îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, deoarece nu au intervenit elemente noi, de natură a conduce la o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii Constituţionale.

25. De asemenea, în prezenta cauză, se mai susţine că prevederile art. 19, art. 20 şi art. 22 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 190/2000 contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 23 alin. (11) referitoare la prezumţia de nevinovăţie, art. 124 alin. (2) şi art. 126 alin. (2) referitoare la statutul constituţional al justiţiei, deoarece confiscarea se dispune în absenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive, prin care să se stabilească vinovăţia, iar atribuţiile specifice ale personalului A.N.RC. au, în acest mod, caracter jurisdicţional.

26. Analizând aceste susţineri, Curtea reţine că activităţile desfăşurate de personalul împuternicit al A.N.P.C., în scopul verificării respectării dispoziţiilor legale, care instituie obligativitatea marcării metalelor preţioase înainte de comercializare sau, după caz, înainte de expunerea spre comercializare, rezidă în aprecierea unor situaţii de fapt şi întocmirea unor procese-verbale de constatare, aşadar nu implică activităţi de cercetare sau de anchetă, în cadrul cărora se pot administra şi evalua probe sau se pot efectua expertize, ceea ce ar îndreptăţi calificarea acestora ca activităţi jurisdicţionale.

27. De asemenea, nu se poate reţine că exercitarea atribuţiilor legale, în domeniul controlului marcării metalelor preţioase, ale personalului A.N.P.C., echivalează cu stabilirea în mod definitiv a vinovăţiei contravenientului, cu răsturnarea prezumţiei de nevinovăţie. În sensul jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, existenţa procesului-verbal de contravenţie nu implică stabilirea vinovăţiei unei persoane acuzate de comiterea unei contravenţii. Potrivit art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, constituie contravenţie fapta săvârşită cu vinovăţie, iar contravenient este persoana cu privire la care agentul constatator a stabilit, în condiţiile legii, că a comis o faptă antisocială definită de legiuitor ca fiind contravenţie. Procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se bucură de prezumţia de legalitate, însă, atunci când este formulată o plângere împotriva acesteia, este contestată chiar prezumţia de care se bucură. În acest caz, instanţa de judecată competentă va administra probele prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal. Cel care a formulat plângerea nu trebuie să îşi demonstreze propria nevinovăţie, revenind instanţei de judecată obligaţia de a administra tot probatoriul necesar stabilirii şi aflării adevărului, contravenţia intrând sub incidenţa art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.096 din 8 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 695 din 15 octombrie 2009).

28. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate mai susţine că prevederile art. 13, art. 14 lit. a)-c), art. 15, art. 20 şi art. 22 alin, (1) şi (2) din acelaşi act normativ contravin dispoziţiilor art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie, referitoare la reglementarea prin lege organică a statutului funcţionarilor publici, deoarece instituie atribuţii ale unor funcţionari publici printr-o ordonanţă de urgenţă, iar nu prin lege organică. În legătură cu aceste susţineri, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale, interdicţia reglementării de către Guvern în domeniul legii organice priveşte numai ordonanţele Guvernului adoptate în baza unei legi speciale de abilitare. O asemenea limitare nu este prevăzută, însă, de alin. (4) al art. 115 din Constituţie, referitor la ordonanţele de urgenţă, „deoarece cazul excepţional ce impune adoptarea unor măsuri urgente pentru salvgardarea unui interes public ar putea reclama instituirea unei reglementari de domeniul legii organice, nu numai ordinare, care, dacă nu ar putea fi adoptată, interesul public avut în vedere ar fi sacrificat, ceea ce este contrar finalităţii constituţionale a instituţiei” (cu titlu exemplificativ, Decizia Curţii Constituţionale nr. 34 din 17 februarie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 25 februarie 1998).

29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Patronatul Bijutierilor din România, cu sediul în Bucureşti, în Dosarul nr. 61,708/299/2014 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 13, art. 14 lit. a)-c), art. 15, art. 19, art. 20 şi art. 22 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 190/2000 privind regimul metalelor preţioase şi pietrelor preţioase în România sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 23 noiembrie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Irina-Loredana Gulie

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 785

din 5 decembrie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 33 alin. (2) din Codul penal

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Oana Cristina Puică - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 33 alin. (2) din Codul penal, excepţie ridicată de procuror în Dosarul nr. 2.947/3/2014* (571/2016) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.076D/2016.

2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens arată că legea penală română a adoptat sistemul diversificării pedepsei, fiind vorba de opţiunea legiuitorului în funcţie de politica sa penală. De asemenea susţine că nu poate fi pus semnul egalităţii între infracţiunea consumată şi tentativă, întrucât, în cazul celei din urmă, nu se produce o modificare ireversibilă care să justifice un tratament identic pentru tentativă şi infracţiunea consumată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

4. Prin încheierea din 19 mai 2016, pronunţată în Dosarul nr. 2.947/3/2014* (571/2016), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 33 alin. (2) din Codul penal. Excepţia a fost ridicată de procuror cu ocazia soluţionării apelurilor formulate într-o cauză penală în care inculpatul a fost trimis în judecată pentru tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 176 din Codul penal din 1969.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, procurorul, în calitate de autor al acesteia, susţine, în esenţă, Că dispoziţiile art. 33 alin. (2) din Codul penal încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi şi ale art. 22 privind dreptul la viaţă şi la integritatea fizică şi psihică, întrucât nu sancţionează fapta penală, ci urmările acesteia. Consideră, astfel, că doar fapta ar trebui să aibă importanţă în ceea ce priveşte regimul sancţionator, iar nu urmările mai mult sau mai puţin grave, urmări care, de cele mai multe ori, nu au nicio legătură cu activitatea inculpatului. Apreciază că principiul egalităţii în faţa legii impune ca, pentru fapte similare, tratamentul sancţionator să fie identic. Precizează că, din perspectiva dreptului comparat, există două sisteme de sancţionare a tentativei, şi anume sistemul diversificării şi cel al parificării. Consideră că legea penală română ar putea adopta sistemul parificării nuanţate. Menţionează, în acest sens, că, în Germania şi în Elveţia, reducerea pedepsei este facultativă, instanţa putând aprecia, în raport de împrejurările cauzei, dacă se impune sau nu reducerea limitelor de pedeapsă. Astfel, susţine că ar trebui ca instanţa să poată aprecia dacă se impune să aplice o pedeapsă îndreptată spre minimul special redus la jumătate ori, dimpotrivă, în cazul în care fapta este extrem de gravă şi infractorul este extrem de periculos, să nu reducă deloc limita maximă şi să aplice o pedeapsă înspre maximul special sau egală cu acesta.

6. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. În acest sens arată că tentativa reprezintă o formă a infracţiunii ce constă în punerea în executare a rezoluţiei infracţionale, executare care a fost însă întreruptă sau nu şi-a produs efectul. Având în vedere că unul dintre principiile de bază ale procesului penal este aflarea adevărului, inclusiv cu privire la persoana suspectului sau inculpatului [art. 5 alin. (1) teza finală din Codul de procedură penală], corecta individualizare a pedepsei - ca etapă esenţială în justa soluţionare a unui proces penal - implică existenţa unei posibilităţi eficiente de evaluare a periculozităţii unui infractor, deoarece numai în acest mod pot fi protejate în mod corect şi complet drepturile şi libertăţile garantate constituţional, inclusiv dreptul la viaţă, consacrat de prevederile art. 22 alin. (1) din Legea fundamentală şi de cele ale art. 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Aplicarea unor pedepse ineficiente în cazul infracţiunilor tentate conduce la lipsa unei protecţii efective a drepturilor garantate constituţional. Pedeapsa trebuie să reliefeze, printre altele, periculozitatea concretă a infractorului, o pedeapsă prea blândă putând duce la revenirea intempestivă în societate a unui infractor extrem de periculos şi cu privire la care reeducarea nu a fost efectivă. Optica legiuitorului român de sancţionare a tentativei în limitele reduse la jumătate ale pedepsei pentru forma consumată atrage după sine o scădere a protecţiei penale a valorilor garantate constituţional. În acest sens menţionează un exemplu teoretic pentru a se observa cu mai mare claritate inechitatea reducerii la jumătate a limitelor de pedeapsă pentru tentativă. Astfel, în situaţia în care un făptuitor înjunghie - cu intenţia de a ucide - o persoană într-un loc public şi părăseşte imediat locul faptei, iar victima supravieţuieşte datorită ajutorului medical acordat de urgenţă, autorul va răspunde cu o pedeapsă redusă la jumătate faţă de limitele pentru infracţiunea consumată. Dacă aceeaşi activitate infracţională s-ar produce, însă, într-o zonă greu accesibilă, iar victima ar muri, pedeapsa ar opera între limitele nereduse la jumătate. Se observă, din acest exemplu teoretic, faptul că ar putea opera o reducere de pedeapsă la jumătate faţă de forma consumată, deşi făptuitorul care săvârşeşte infracţiunea în public nu este cu nimic mai puţin periculos decât cel care săvârşeşte aceeaşi faptă într-un loc unde nu intervine nimeni pentru salvarea victimei. Acesta din urmă prezintă aceeaşi periculozitate, dovedeşte acelaşi cinism, aceeaşi intenţie de a ucide pe care o pune în aplicare şi acelaşi dispreţ pentru viaţa umană. Faptul că, în exemplul dat, victima nu decedează nu se datorează poziţiei făptuitorului, care, în ambele situaţii, a acţionat cu intenţia de a ucide, ci intervenţiei terţilor. Or, un element aleatoriu - intervenţia terţilor - nu poate justifica o reducere atât de mare a limitelor de pedeapsă. Este adevărat că aceasta a fost optica legiuitorului român, numai că o atare poziţie nu poate să ducă la o diminuare atât de drastică a protecţiei penale a celei mai importante valori, respectiv viaţa umană. În ceea ce priveşte legislaţia altor state democratice, care de-a lungul timpului âu constituit un reper pentru legislaţia românească, instanţa observă că legiuitorul francez s-a orientat, în art. 121-4 şi următoarele din Codul penal francez, către sistemul parificării pedepselor, autor fiind considerată persoana care a săvârşit infracţiunea în formă consumată sau tentată, pedepsele aplicându-se între aceleaşi limite. Se lasă, aşadar, la dispoziţia judecătorului dreptul de a aprecia în concret cuantumul pedepsei aplicabile. În Codul penal elveţian, potrivit art. 22, săvârşirea unei infracţiuni în forma tentată poate constitui o cauză de atenuare facultativă a răspunderii penale apreciată în concret de judecător, având drept corespondent în legislaţia românească instituţia circumstanţei legale facultative. Se observă că alte state acordă importanţa cuvenită valorilor sociale şi le protejează, în mod corespunzător, prin norme penale ferme. De asemenea, instanţa de judecată mai arată că declararea ca neconstituţională a dispoziţiei speciale de la sancţionarea tentativei nu ar provoca nicio sincopă în normala desfăşurare a proceselor penale, deoarece pedepsele s-ar stabili între limitele prevăzute în Partea specială a Codului penal, indiferent de forma infracţiunii, tentată sau consumată. În concluzie, în opinia instanţei, se impune admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 33 alin. (2) din Codul penal prin raportare la prevederile art. 22 alin. (1) din Constituţie, cu referire la art. 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

7. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

8. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 33 alin. (2) din Codul penal este neîntemeiată. Arată, astfel, că, potrivit prevederilor art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora se reglementează prin lege organică, revenind legiuitorului infraconstituţional sarcina de a reglementa conţinutul tentativei şi tratamentul sancţionator aplicabil acesteia. Consideră că alegerea modalităţii de stabilire a sancţiunii pentru tentativă ca fracţie din pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta consumată nu este de natură a afecta în niciun fel principiul egalităţii în faţa legii, principiu statuat prin art. 16 din Constituţie. Aşa cum a stabilit, în mod constant, instanţa de contencios constituţional în jurisprudenţa sa, principiul egalităţii nu înseamnă uniformitate, astfel că, dacă la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situaţii diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit. Principiul egalităţii nu se opune ca o lege să stabilească reguli diferite în raport cu persoane care se află în situaţii diferite, iar producerea anumitor consecinţe prin fapta comisă reprezintă situaţii diferite. Este, astfel, evident că textul de lege criticat nu cuprinde reguli de natură a încălca principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, ele aplicându-se nediferenţiat tuturor persoanelor ce cad sub incidenţa lor. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la prevederile art. 22 alin. (1) din Constituţie apreciază ca aceasta este, de asemenea, neîntemeiată. Astfel, dispoziţiile art. 33 alin. (2) din Codul penal, care stabilesc regimul sancţionator al tentativei, se aplică faptelor pentru care legea penală prevede în acest sens, inclusiv, celor care aduc atingere dreptului la viaţă şi la integritate fizică şi psihică. Faptul că regimul sancţionator nu este identic cu cel al faptei consumate este, după cum s-a arătat mai sus, o opţiune de politică legislativă, care nu afectează protecţia oferită de ansamblul normelor Codului penal şi nu este, prin urmare, neconstituţională.

9. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 33 alin. (2) din Codul penal sunt constituţionale. Astfel, referitor la pedepsirea tentativei, arată că există două sisteme, sistemul parificării pedepselor-care presupune sancţionarea tentativei cu aceeaşi pedeapsă ca şi infracţiunea consumată, adică însăşi pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea tip, considerând că tentativa prezintă acelaşi pericol ca şi fapta consumată - şi sistemul diversificării pedepselor, care presupune sancţionarea tentativei cu o pedeapsă mai mică decât infracţiunea consumată ca urmare a pericolului social mai scăzut al acesteia prin neproducerea rezultatului. Codul penal român a adoptat sistemul diversificării pedepselor, statuând în dispoziţiile art. 33 alin. (2) din Codul penal că tentativa se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea consumată, ale cărei limite se reduc la jumătate. Prin urmare, sancţionarea tentativei prin diversificare de pedeapsă se impune ca fiind regula în materie. Potrivit prevederilor art. 36 alin. (3) din Codul penal, în cazul infracţiunii complexe săvârşite cu intenţie depăşită, dacă s-a produs numai rezultatul mai grav al acţiunii secundare, prin excepţie de la dispoziţiile art. 33 alin. (2) din Codul penal, tentativa se pedepseşte potrivit sistemului parificării pedepselor, prin sancţionarea între limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea complexă consumată. Apreciază că opţiunea pentru unul sau altul dintre cele două sisteme consacrate aparţine legiuitorului, regimul pedepselor constituind o problemă de politică penală, pe care organul legislativ este singurul îndreptăţit să o soluţioneze în funcţie de împrejurările existente la un moment dat în domeniul criminalităţii, aceasta nefiind o problemă de constituţionalitate.

10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 33 alin. (2) din Codul penal, având următorul cuprins: „(2) Tentativa se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea consumată, ale cărei limite se reduc la jumătate. Când pentru Infracţiunea consumată legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă, iar instanţa s-ar orienta spre aceasta, tentativa se sancţionează cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani

13. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi şi ale art. 22 privind dreptul la viaţă şi la integritatea fizică şi psihică.

14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, potrivit prevederilor art. 32 alin. (1) din Codul penal, tentativa constă în punerea în executare a intenţiei de a săvârşi infracţiunea, executare care a fost însă întreruptă sau nu şi-a produs efectul.

15. Curtea reţine că, în materia incriminării tentativei, în doctrină şi în legislaţia penală sunt cunoscute două concepţii, şi anume incriminarea nelimitată - care consacră regula potrivit căreia tentativa se pedepseşte întotdeauna - şi, respectiv, incriminarea limitată - care presupune sancţionarea tentativei doar atunci când legea prevede în mod expres.

16. Noul Cod penal, ca şi cel anterior, a adoptat concepţia incriminării limitate a tentativei, stabilind, prin dispoziţiile art. 33 alin. (1), regula că „Tentativa se pedepseşte numai când legea prevede în mod expres aceasta”. Legiuitorul a avut în vedere, în acest sens, faptul că, în cazul infracţiunilor care nu creează o ameninţare gravă pentru regulile de convieţuire socială, aplicarea unei sancţiuni penale pentru tentativă nu apare ca necesară, apărarea ordinii de drept fiind asigurată prin sancţionarea infracţiunii consumate.

17. În consacrarea principiului referitor la incriminarea limitată a tentativei, legiuitorul a apelat la două tehnici normative: fie incriminare în cuprinsul textului care reglementează respectiva infracţiune în formă consumată [de exemplu, în dispoziţiile art. 188 (omorul), art. 189 (omorul calificat), art. 205 (lipsirea de libertate în mod ilegal) şi ale art. 218 (violul) din Codul penal], fie incriminare într-un articol comun situat la finele unui capitol sau titlu din Partea specială a Codului penal [de exemplu, art. 217, care statuează pedepsirea tentativei pentru unele infracţiuni prevăzute în capitolul VII („Traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile”) din titlul I; art. 232, care consacră sancţionarea tentativei pentru infracţiunile prevăzute în capitolul I („Furtul) din titlul II; art. 237, care sancţionează tentativa la infracţiunile prevăzute în capitolul II („Tâlhăria şi pirateria”) al titlului li; sau art. 248, care sancţionează tentativa la infracţiunile prevăzute în capitolul III („Infracţiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii) din titlul II].

18. În ceea ce priveşte pedepsirea tentativei, Curtea reţine că, în doctrină şi în legislaţie, sunt consacrate două sisteme, şi anume sistemul parificării pedepselor şi cel al diversificării pedepselor

19. Sistemul parificării pedepsei presupune sancţionarea tentativei cu aceeaşi pedeapsă ca şi infracţiunea consumată, şi anume cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea tip, considerându-se că tentativa prezintă acelaşi pericol social ca şi fapta consumată.

20. Sistemul diversificării pedepsei presupune sancţionarea tentativei cu o pedeapsă mai mică decât infracţiunea consumată, luându-se în considerare pericolul social mai scăzut al tentativei prin neproducerea rezultatului. Noul Cod penal a adoptat această ultimă concepţie, statuând, în dispoziţiile art. 33 alin. (2) teza I, că tentativa se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea consumată, ale cărei limite se reduc la jumătate.

21. Astfel, de exemplu, pentru infracţiunea de omor, dispoziţiile art. 188 din Codul penal prevăd pedeapsa cu închisoarea de la 10 la 20 de ani, ceea ce înseamnă că tentativa la această infracţiune se va pedepsi cu închisoare, având limitele reduse la jumătate, adică între 5 şi 10 ani. Tot aşa, violul în forma simplă, potrivit prevederilor art. 218 din Codul penal, are stabilite limitele pedepsei între 3 şi 10 ani, astfel că tentativa se va sancţiona cu pedeapsa închisorii între un an şi jumătate şi 5 ani. Tâlhăria având fixate, prin dispoziţiile art. 233 din Codul penal, limitele de pedeapsă între 2 şi 7 ani, tentativa se sancţionează cu pedeapsa închisorii având limitele între un an şi 3 ani şi jumătate.

22. Spre deosebire de Codul penal din 1969 [art. 21 alin. 2 teza întâi], noul Cod penal nu mai conţine prevederea explicită a imposibilităţii coborârii pedepsei sub minimul general, având în vedere că dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Codul penal interzic stabilirea şi aplicarea unei pedepse în afara limitelor generale ale acesteia.

23. Având în vedere că regula de mai sus - cu privire la sancţionarea tentativei cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea consumată, ale cărei limite se reduc la jumătate - nu poate fi aplicată atunci când legea prevede pentru infracţiunea consumată pedeapsa detenţiunii pe viaţă, dispoziţiile art. 33 alin. (2) teza a două din Codul penal stabilesc că, dacă instanţa s-ar orienta spre această pedeapsă, tentativa se sancţionează cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani.

24. Raportat la dispoziţiile art. 21 alin. 2 teza a două din Codul penal din 1969, Curtea observă reducerea limitei maxime de sancţionare a tentativei, de la 25 la 20 de ani închisoare, în cazul în care pentru infracţiunea consumată legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă, iar instanţa s-ar orienta către aceasta.

25. În legătură cu acest aspect, doctrina şi practica judiciară de sub imperiul Codului penal din 1969 au reţinut că, atunci când legea prevede pentru fapta săvârşită pedepse alternative (detenţiune pe viaţă sau închisoare, respectiv închisoare sau amendă), instanţa decide mai întâi asupra felului pedepsei pe care ar fi aplicat-o (în raport de criteriile de individualizare) dacă fapta ar fi fost consumată, urmând ca, în raport cu pedeapsa aleasă, să facă aplicarea dispoziţiilor privind sancţionarea tentativei.

26. Curtea constată că atenuarea răspunderii penale conform dispoziţiilor art. 33 alin. (2) din Codul penal are în vedere în mod direct infractorul persoană fizică majoră. Este de precizat, totodată, că limitele pedepsei prevăzute de lege pentru tentativă privesc numai pedepsele principale, nu şi pedepsele complementare, care se aplică în condiţiile şi limitele prevăzute de lege.

27. În cazul infracţiunilor comise în timpul minorităţii, cauzele de atenuare - inclusiv tentativa, care, sub aspectul naturii juridice, este o stare generală de atenuare a răspunderii penale - sunt avute în vedere, potrivit dispoziţiilor art. 128 din Codul penal, la alegerea măsurii educative şi produc efecte între limitele prevăzute de lege pentru fiecare măsură educativă.

28. Referitor la sancţionarea tentativei comise de o persoană juridică, Curtea observă că trebuie avute în vedere dispoziţiile titlului VI al Părţii generale a Codului penal, Intitulat „Răspunderea penală a persoanei juridice”. Astfel, cu privire la cauzele de atenuare a răspunderii penale a persoanei juridice, dispoziţiile art. 147 alin. (1) din Codul penal prevăd că acesteia i se aplică regimul amenzii prevăzut de lege pentru persoana fizică, ceea ce înseamnă diversificarea de pedeapsă potrivit dispoziţiilor art. 33 raportat la art. 137 din Codul penal.

29. Curtea constată ca fiind neîntemeiată critica autorului excepţiei, conform căreia dispoziţiile art. 33 alin. (2) din Codul penal - care stabilesc sancţionarea tentativei potrivit sistemului diversificării pedepsei în căzui infractorului persoană fizică majoră - Încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi şi ale art. 22 privind dreptul la viaţă şi la integritatea fizică şi psihică.

30. În viziunea noului Cod penal, tentativa este definită ca încercarea de a săvârşi o anumită infracţiune prin trecerea la efectuarea de acte de executare a acesteia, executare care însă nu a fost dusă până la capăt sau, deşi a fost terminată, nu a dus la producerea rezultatului şi, prin aceasta, consumarea infracţiunii nu a avut loc. Tentativa apare astfel ca o formă a infracţiunii la care se referă, dar o formă atipică, deoarece nu realizează întocmai conţinutul infracţiunii tipice.

31. Ca formă atipică a infracţiunii pe care făptuitorul are intenţia de a o săvârşi, tentativa are drept conţinut totalitatea condiţiilor cerute de lege pentru existenţa infracţiunii respective în forma ei tip. Conţinutul juridic al tentativei este prevăzut, pe de o parte, în art. 32 din Codul penal, iar, pe de altă parte, în dispoziţia specială prin care este incriminată fapta pe care autorul tentativei intenţionează să o comită. În principiu, tentativa are acelaşi conţinut ca infracţiunea consumată, cu deosebirile decurgând din oprirea procesului dinamic de săvârşire a faptei sau din neproducerea rezultatului urmărit sau, eventual, numai acceptat de făptuitor. Practic, deosebirile dintre conţinutul tentativei şi acela al infracţiunii fapt consumat privesc latura obiectivă a acestui conţinut.

32. Curtea reţine că elementul material al tentativei este format din unul sau mai multe acte de executare care se integrează, direct sau indirect, în acţiunea tipică indicată de verbum regens şi care constituie elementul material al infracţiunii-tip. Aceste acte de executare sunt întrerupte, adică împiedicate să se desfăşoare până la capăt (tentativă întreruptă sau neterminată) ori, după caz, înfăptuite în întregime, însă rezultatul urmărit sau acceptat de făptuitor nu se produce din cauze independente de voinţa acestuia (tentativă terminată sau perfectă). Pentru existenţa tentativei nu interesează cauzele care au făcut ca executarea începută să fie împiedicată în desfăşurarea ei sau ca executarea, deşi dusă până la capăt, să nu producă rezultatul infracţional. Întreruperea sau curmarea executării infracţiunii se poate datora acţiunii de opunere a unei alte persoane, rezistenţei unor obstacole sau defectării uneltelor ori instrumentelor utilizate de făptuitor sau inabilităţii cu care au fost folosite. În mod corespunzător, rămânerea infructuoasă a executării terminate se poate datora insuficienţei mijloacelor utilizate, lipsei accidentale a obiectului material al infracţiunii de la locul unde făptuitorul credea că se află, lipsei de pricepere a acestuia în folosirea mijloacelor etc.

33. În ceea ce priveşte urmarea imediată sau rezultatul, tentativa la infracţiunile materiale (de rezultat) se deosebeşte de faptul consumat prin neproducerea rezultatului prevăzut de lege, tentativa având însă ca rezultat specific o stare de pericol pentru valoarea socială împotriva căreia s-au îndreptat actele de executare.

34. Sub aspectul laturii subiective, conţinutul tentativei nu se deosebeşte de acela al infracţiunii-tip decât prin faptul că atitudinea psihică a autorului tentativei priveşte un rezultat care, deşi urmărit sau prevăzut ca posibil ori ca probabil, nu s-a produs. Elementul subiectiv al tentativei este întotdeauna intenţia directă sau indirectă. Celelalte condiţii cerute de lege pentru existenţa infracţiunii - cum sunt cele privitoare la obiect, la subiecţii infracţiunii, la locul şi timpul săvârşirii acesteia - sunt identice la tentativă şi la infracţiunea fapt consumat, fiind în aceeaşi măsură necesare şi pentru existenţa tentativei.

35. Curtea constată că toate aceste caracteristici ale tentativei - ca formă atipică a infracţiunii - justifică soluţia de politică penală adoptată, în mod tradiţional, în dreptul penal român, în sensul incriminării limitate şi sancţionării penale diversificate a tentativei (în raport cu infracţiunea-tip), ca mijloc de apărare a valorilor sociale şi de prevenire a infracţiunilor, teza diversificării fiind ea însăşi o consecinţă firească a însuşirii tezei incriminării limitate a tentativei. Prin urmare, nu se justifică sancţionarea tentativei cu aceeaşi pedeapsă ca şi infracţiunea consumată, întrucât tentativa se deosebeşte de aceasta prin neproducerea rezultatului caracteristic infracţiunii-tip, ceea ce înseamnă că tentativa nu prezintă acelaşi pericol social ca şi fapta consumată.

36. Aşadar, Curtea reţine că dispoziţiile art. 33 alin. (2) din Codul penal reprezintă opţiunea legiuitorului şi au fost adoptate de Parlament potrivit politicii sale penale, în considerarea rolului său constituţional de unică autoritate legiuitoare a ţării, prevăzut la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală. Prin adoptarea acestor norme, Parlamentul s-a plasat în interiorul marjei sale de apreciere, respectând principiul egalităţii în drepturi, consacrat de prevederile art. 16 din Constituţie (Decizia nr. 25 din 6 martie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 4 decembrie 1996, Decizia nr. 683 din 19 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 47 din 20 ianuarie 2015, paragrafele 16 şi 17, Decizia nr. 54 din 24 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 17 aprilie 2015, paragraful 20, Decizia nr. 156 din 17 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 303 din 4 mai 2015, paragraful 13, şi Decizia nr. 783 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 289 din 24 aprilie 2017).

37. De altfel, aşa cum se arată şi în literatura de specialitate, argumentele aduse în sprijinul tezei referitoare la sistemul parificării pedepselor nu sunt convingătoare. Astfel, nu se poate face abstracţie de faptul că în cazul tentativei - mai ales la infracţiunea de omor - rezultatul urmărit sau acceptat de infractor totuşi nu s-a produs şi decesul nu a intervenit, ceea ce înseamnă că, în lumea obiectivă, modificarea nu este substanţială şi ireversibilă. Nu se poate accepta că acest fapt nu ar avea nicio importanţă în aprecierea pericolului social al faptei şi că tentativa, privită din punctul de vedere al infractorului, ar fi egală cu fapta consumată.

38. Pentru motivele mai sus arătate, Curtea constată că dispoziţiile art. 33 alin. (2) din Codul penal nu aduc atingere nici prevederilor constituţionale ale art. 22 privind dreptul la viaţă şi la integritatea fizică şi psihică,

39. În fine, dintr-o analiză comparativă a dispoziţiilor Codului penal român referitoare la pedepsirea tentativei şi a prevederilor care reglementează această materie în alte coduri penale, rezultă că există similitudini (de exemplu, în Italia, Germania, Spania şi Belgia), mai ales în ceea ce priveşte sistemul diferenţiat/diversificat de pedepsire a tentativei în raport cu infracţiunea consumată şi nepedepsirea tentativei absolut improprii, reţinându-se, totodată, şi anumite particularităţi.

40. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de procuror în Dosarul nr. 2.947/3/2014* (571/2016) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi constată că dispoziţiile art. 33 alin. (2) din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 5 decembrie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Oana Cristina Puică

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR

 

ORDIN

pentru modificarea şi completarea anexei nr. 1 la Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 35/2016 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Programului acţiunilor de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor, precum şi a Normelor metodologice de aplicare a Programului de supraveghere şi control în domeniul siguranţei alimentelor

 

Văzând Referatul de aprobare nr. 6.743 din 22 noiembrie 2017, întocmit de Direcţia generală sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor şi Direcţia generală control oficial din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor,

ţinând cont de prevederile art. 63 şi ale art. 10 lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare,

în baza prevederilor art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 1.156/2013 privind aprobarea acţiunilor sanitar-veterinare cuprinse în Programul acţiunilor de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor, a acţiunilor prevăzute în Programul de supraveghere şi control în domeniul siguranţei alimentelor, precum şi a tarifelor aferente acestora, cu completările ulterioare,

în temeiul art. 3 alin. (1) şi (3), precum şi al art. 4 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.415/2009 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a unităţilor din subordinea acesteia, cu modificările şi completările ulterioare,

preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor emite următorul ordin:

Art. I. - Anexa nr. 1 la Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 35/2016 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Programului acţiunilor de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor, precum şi a Normelor metodologice de aplicare a Programului de supraveghere şi control în domeniul siguranţei alimentelor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 303 şi 303 bis din 20 aprilie 2016, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează;

1. În notă, la punctul 1, după litera v) se introduce o nouă literă, litera w), cu următorul cuprins:

w) testarea probelor în cadrul programelor cofinanţate de monitorizare, control şi eradicare a bolilor reprezintă examinarea probelor recoltate pentru supravegherea, monitorizarea şi eradicarea bolilor, utilizând toate componentele din fişele de calcul, stabilite ca fiind eligibile de LNR şi comunicate anual de ANSVSA prin note de serviciu, pentru determinarea costului unitar al unei probe.”

2. În notă, punctul 51 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„51. În perioada martie-iulie, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Animalelor analizează în detaliu modalitatea de realizare a inspecţiilor oficiale în exploataţiile nonprofesionale înregistrate în Registrul specific al exploataţiilor şi rezultatele obţinute în anii precedenţi. Inspecţiile în exploataţiile nonprofesionale se desfăşoară în perioada septembrie-octombrie. Plata pentru realizarea inspecţiilor în exploataţiile nonprofesionale se efectuează numai în cazul în care au fost operate în baza naţională de date toate modificările identificate în teritoriu în momentul efectuării acestor inspecţii.”

3. În notă, după punctul 53 se introduc trei noi puncte, punctele 54-56, cu următorul cuprins:

„54. Costul testelor cofinanţate de Comisia Europeană efectuate pentru supravegherea bolilor trebuie să se încadreze în costul eligibil al fiecărui test stabilit la plafonul menţionat în decizia grant a Comisiei Europene prin care sunt aprobate anual programele de supraveghere, control şi eradicare a bolilor care beneficiază de cofinanţare.

55. Fiecare DSVSA are obligaţia, încă din perioadele de linişte epidemiologică, să asigure obţinerea certificatelor de competenţe privind uciderea, conform prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.099/2009 al Consiliului din 24 septembrie 2009 privind protecţia animalelor în momentul uciderii, de către cel puţin 5 medici veterinari oficiali, pe care să îi folosească în componenţa echipelor de ucidere.

56. Prelevarea, transportul şi examinarea probelor provenite din exploataţiile comerciale situate în zona de protecţie sau supraveghere a unui focar, în scopul acordării de derogări ori al ridicării restricţiilor, indiferent de boală, sunt suportate de la bugetul de stat.”

4. La capitolul 1 secţiunea 1, după punctul 72 se introduce un nou punct, punctul 73, cu următorul cuprins:

„73. DERMATOZA NODULARĂ CONTAGIOASĂ A BOVINELOR

Scop: menţinerea statutului de ţară liberă de dermatoză nodulară contagioasă

I. Supravegherea în exploataţiile de bovine

1. PRECIZĂRI TEHNICE

Supravegherea pasivă

Se realizează în contextul în care România este liberă de boală, fără aplicarea unui program de vaccinare. Are ca scop identificarea, notificarea şi raportarea precoce a oricărui simptom ce poate fi atribuit unei suspiciuni de boală, precum şi menţinerea sau schimbarea statusului de sănătate a animalului. Cazurile suspecte de dermatoză nodulară contagioasă a bovinelor la animale receptive din speciile bovine şi bubaline, indigene sau provenite din import sau comerţ intracomunitar, se investighează imediat, prin prelevarea de probe şi transmiterea acestora la LNR-IDSA sau unul dintre LSVSA desemnate. În acest caz se dispun măsuri imediate de restricţionare a mişcării animalelor susceptibile de boală, a celor posibil infectate, precum şi a produselor şi subproduselor provenite de la acestea.

Simptomatologia bolii este descrisă în manualul de diagnostic elaborat de LNR.

Suspiciunea de dermatoză nodulară contagioasă şi măsurile de restricţionare a mişcării animalelor se vor notifica imediat la ANSVSA.

În caz de suspiciune se efectuează examene de laborator:

a) examene virusologice - la LSVSA desemnate şi LNR-IDSA, pentru identificarea genomului virusului capripox prin Real Time-PCR sau PCR clasic, sau/şi la LNR-IDSA, pentru identificarea virionilor prin microscopie electronică, coloraţie negativă;

b) în anumite cazuri stabilite de LNR-IDSA se pot efectua şi examene histologice pentru evidenţierea incluziilor intracelulare prin tehnica de colorare cu hematoxifin-eozină, în cadrul IDSA

Probele ce trebuie prelevate în vederea testării sunt reprezentate de: cruste, biopsii de ţesut cutanat cu leziuni, tampoane conjunctivale, nazale, orofaringiene, sânge prelevat pe EDTA, provenite de la animale vii, şi porţiuni de organe - limfonoduri, pulmon, ficat şi ţesut cutanat cu leziuni, provenite de la animale moarte.

Prelevarea şi transmiterea probelor se efectuează în conformitate cu prevederile Ordinului preşedintelui ANSVSA nr. 25/2008 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind metodologia de prelevare, prelucrare primară, ambalare şi transport al probelor destinate examenelor de laborator în domeniul sănătăţii animalelor.

Supravegherea activă

Se realizează, la dispoziţia ANSVSA, în situaţii de risc epidemiologie, în condiţiile stabilite de aceasta.

În situaţia introducerii şi răspândirii bolii pe teritoriul României, ANSVSA stabileşte şi dispune măsurile de supraveghere, control şi eradicare necesare, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

În situaţii de risc epidemiologie, în care ANSVSA dispune realizarea unei supravegheri active pentru dovedirea statusului de ţară liberă de dermatoză nodulară contagioasă a bovinelor, aceasta se realizează prin examene serologice la LNR-IDSA.

2. PRECIZĂRI EXECUŢIE

Supravegherea pasivă

Orice suspiciune de dermatoză nodulară contagioasă a bovinelor trebuie anunţată de către proprietari, îngrijitorii care desfăşoară zilnic activităţi de îngrijire a animalelor, medicii veterinari de liberă practică împuterniciţi şi medicii veterinari oficiali.

Importul/Comerţul intracomunitar de/cu animale din speciile receptive la dermatoză nodulară contagioasă a bovinelor, produse sau subproduse provenite de la acestea se realizează conform prevederilor Deciziei de punere în aplicare (UE) 2016/2008 a Comisiei din 15 noiembrie 2016 privind măsurile zoosanitare de combatere a dermatozei nodulare contagioase în anumite state membre.

Medicul veterinar oficial din PIF are responsabilitatea identificării şi notificării oricărei suspiciuni de dermatoză nodulară contagioasă a bovinelor.

În caz de suspiciune sau apariţie a unui focar se aplică măsurile generale de control prevăzute în Ordinul preşedintelui ANSVSA nr. 133/2006 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare care introduce măsuri generale pentru controlul unor boli ale animalelor şi măsuri specifice referitoare la boala veziculoasă a porcului, cu modificările şi completările ulterioare.

Prelevarea probelor se realizează de către medicul veterinar oficial sau de către medicul veterinar de liberă practică împuternicit.

Supravegherea activă

Prelevarea probelor se realizează conform reglementărilor în vigoare şi măsurilor de supraveghere, control şi eradicare dispuse de ANSVSA în situaţii de risc epidemiologie.

Diagnosticul de confirmare a focarelor primare de dermatoză nodulară contagioasă a bovinelor se realizează la LNR-IDSA, prin identificarea genomului virusului capripox prin Real Time-PCR sau PCR clasic sau/şi prin identificarea virionilor prin microscopie electronică, coloraţie negativă. În cazul focarelor secundare, diagnosticul de confirmare se realizează şi la DSVSA desemnate, conform instrucţiunilor LNR-IDSA.

3. VACCINAREA

Este aplicabilă în cazul în care în România este confirmată boala şi trebuie derulat un program de monitorizare, control şi eradicare.

La confirmarea primului focar de dermatoză nodulară contagioasă a bovinelor, În funcţie de riscul epidemiologie, în România se va aplica un program de vaccinare de urgenţă pentru teritoriul dispus de ANSVSA.

4. PRECIZĂRI DE EXECUŢIE

Vaccinarea de urgenţă se implementează în România la confirmarea primului focar al bolii pe teritoriul ţării, ca urmare a deciziei Centrului Naţional de Combatere a Bolilor. Aceasta se efectuează de către medicii veterinari de liberă practică împuterniciţi, sub supravegherea DSVSA. Vaccinarea se realizează utilizându-se ace de unică folosinţă, care sunt ulterior depozitate în siguranţă şi distruse. Vaccinul este păstrat în condiţiile indicate de producător şi administrat în aceeaşi zi în care este deschis flaconul. Echipele de vaccinare respectă măsuri stricte de biosecuritate atunci când efectuează vaccinarea. Flacoanele goale trebuie păstrate şi restituite la DSVSA la sfârşitul zilei de lucru. În caz de discrepanţe, se iau măsuri corective.

Planul de vaccinare include şi examinările clinice în vederea depistării reacţiilor postvaccinale, prin controale aleatorii la faţa locului cu examinarea clinică a animalelor vaccinate. Această activitate este efectuată de medicii veterinari oficiali; toate neconformităţile se raportează şi se pun în aplicare măsurile recomandate de Comisia Europeană în acest sens.

Notificarea bolii se face în conformitate cu prevederile Ordinului preşedintelui ANSVSA nr. 79/2008, cu modificările şi completările ulterioare.”

Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor,

Geronimo Răducu Brănescu

 

Bucureşti, 13 februarie 2018.

Nr. 17.

MINISTERUL MUNCII ŞI JUSTIŢIEI SOCIALE

 

ORDIN

pentru modificarea art. 3 alin. (3)-(5) din Metodologia de acordare a sumelor de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, organizaţiilor neguvernamentale prevăzute la art. 98 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, aprobată prin Ordinul ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice nr. 399/2013

 

Având în vedere:

- Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

- Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare;

- Hotărârea Guvernului nr. 268/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificările şi completările ulterioare;

- Ordinul ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice nr. 399/2013 privind aprobarea Metodologiei de acordare a sumelor de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, organizaţiilor neguvernamentale prevăzute la art. 98 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificările ulterioare;

- Hotărârea Guvernului nr. 846/2017 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat În plată;

- Referatul de aprobare al Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi nr. 15.027 din 15.12.2017,

în temeiul art. 17 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 12/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale,

ministrul muncii şi justiţiei sociale emite următorul ordin:

Art. I. - La articolul 3 din Metodologia de acordare a sumelor de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, organizaţiilor neguvernamentale prevăzute la art. 98 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, aprobată prin Ordinul ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice nr. 399/2013, publicat în Monitorul Oficial al României. Partea I, nr. 123 din 6 martie 2013, cu modificările ulterioare, alineatele (3)-(5) se modifică după cum urmează:

„(3) Pentru încadrarea cheltuielilor de personal în limitele de cheltuieli utilizate în sistemul bugetar, pentru cele 5 posturi la nivel central, se acordă sume maxime până la următorul nivel:

a) 4.406 iei pentru funcţia de conducere şef birou (5+1 posturi), respectiv 4.530 lei în cazul beneficiarului de scutire la impozit potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;

b) 4.583 lei pentru funcţia de conducere şef serviciu (7+1 posturi), respectiv 4.711 lei în cazul beneficiarului de scutire la impozit potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;

c) 5.288 lei pentru funcţia de conducere director (15+1 posturi), respectiv 5 436 lei în cazul beneficiarului de scutire la impozit potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;

d) 5.464 lei pentru funcţia de conducere director general (25+1 posturi), respectiv 5,617 lei în cazul beneficiarului de scutire la impozit potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;

e) 2.820 lei pentru funcţia de execuţie, nivel de studii superioare, gradaţia de vechime 0 (de la 0 la 3 ani), respectiv 2.899, în cazul beneficiarului de scutire la impozit potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;

f) 2.961 lei pentru funcţia de execuţie, nivel de studii superioare, gradaţia de vechime 1 (de la 3 la 5 ani), respectiv 3.044 lei, în cazul beneficiarului de scutire la impozit potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;

g) 3.102 lei pentru funcţia de execuţie, nivel de studii superioare, gradaţia de vechime 2 (de la 5 la 10 ani), respectiv

3.189 lei, în cazul beneficiarului de scutire la impozit potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;

h) 3.243 lei pentru funcţia de execuţie, nivel de studii superioare, gradaţia de vechime 3 (de la 10 la 15 ani), respectiv 3.334 lei, în cazul beneficiarului de scutire la impozit potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;

i) 3.384 lei pentru funcţia de execuţie, nivel de studii superioare, gradaţia de vechime 4 (de la 15 la 20 ani), respectiv 3.479 lei, în cazul beneficiarului de scutire la impozit potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;

j) 3.525 lei pentru funcţia de execuţie, nivel de studii superioare, gradaţia de vechime 5 (peste 20 ani), respectiv 3.624 lei, în cazul beneficiarului de scutire la impozit potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;

k) 1.900 lei pentru funcţia de execuţie, nivel de studii medii, gradaţia de vechime 0 (de la 0 la 3 ani);

l) 1.903 lei pentru funcţia de execuţie, nivel de studii medii, gradaţia de vechime 1 (de la 3 la 5 ani), respectiv 1.956 lei, în cazul beneficiarului de scutire la impozit potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;

m) 1.994 lei pentru funcţia de execuţie, nivel de studii medii, gradaţia de vechime 2 (de la 5 la 10 ani), respectiv 2 050 lei, în cazul beneficiarului de scutire la impozit potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;

n) 2.084 lei pentru funcţia de execuţie, nivel de studii medii, gradaţia de vechime 3 (de la 10 la 15 ani), respectiv 2.143 lei, în cazul beneficiarului de scutire la impozit potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;

o) 2.175 lei pentru funcţia de execuţie, nivel de studii medii, gradaţia de vechime 4 (de la 15 la 20 ani), respectiv 2.236 lei, în cazul beneficiarului de scutire la impozit potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;

р) 2.266 lei pentru funcţia de execuţie, nivel de studii medii, gradaţia de vechime 5 (peste 20 ani), respectiv 2.329 lei, în cazul beneficiarului de scutire la impozit potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

(4) Pentru cele două posturi la nivel de filială, în vederea încadrării cheltuielilor de personal în limitele de cheltuieli utilizate în sistemul bugetar, se acordă sume maxime până la următorul nivel:

a) 3.488 lei pentru funcţia de conducere şef birou (5+1 posturi), respectiv 3.586 lei în cazul beneficiarului de scutire la impozit potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;

b) 3.628 lei pentru funcţia de conducere şef serviciu (7+1 posturi), respectiv 3.729 lei în cazul beneficiarului de scutire la impozit potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;

с) 2.233 lei pentru funcţia de execuţie, nivel de studii superioare, gradaţia de vechime 0 (de la 0 la 3 ani), respectiv 2.295 lei, în cazul beneficiarului de scutire la impozit potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;

d) 2.344 lei pentru funcţia de execuţie, nivel de studii superioare, gradaţia de vechime 1 (de la 3 la 5 ani), respectiv 2.410 lei, în cazul beneficiarului de scutire la impozit potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;

e) 2.456 lei pentru funcţia de execuţie, nivel de studii superioare, gradaţia de vechime 2 (de la 5 la 10 ani), respectiv 2.525 lei, în cazul beneficiarului de scutire la impozit potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;

f) 2.567 lei pentru funcţia de execuţie, nivel de studii superioare, gradaţia de vechime 3 (de la 10 la 15 ani), respectiv 2.639 lei, în cazul beneficiarului de scutire la impozit potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;

g) 2.679 lei pentru funcţia de execuţie, nivel de studii superioare, gradaţia de vechime 4 (de la 15 la 20 ani), respectiv 2.754 lei, în cazul beneficiarului de scutire la impozit potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;

h) 2.791 lei pentru funcţia de execuţie, nivel de studii superioare, gradaţia de vechime 5 (peste 20 ani), respectiv 2.869 lei, în cazul beneficiarului de scutire la Impozit potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;

i) 1.900 lei pentru funcţia de execuţie, nivel de studii medii, gradaţia de vechime 0 (de la 0 la 3 ani);

j) 1.903 lei pentru funcţia de execuţie, nivel de studii medii, gradaţia de vechime 1 (de la 3 la 5 ani), respectiv 1.956 lei, în cazul beneficiarului de scutire la impozit potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;

k) 1.994 lei pentru funcţia de execuţie, nivel de studii medii, gradaţia de vechime 2 (de la 5 la 10 ani), respectiv 2.050 lei, în cazul beneficiarului de scutire la impozit potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;

l) 2.084 lei pentru funcţia de execuţie, nivel de studii medii, gradaţia de vechime 3 (de la 10 la 15 ani), respectiv 2.143 lei, în cazul beneficiarului de scutire la impozit potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;

m) 2.175 lei pentru funcţia de execuţie, nivel de studii medii, gradaţia de vechime 4 (de la 15 la 20 ani), respectiv 2.236 lei, în cazul beneficiarului de scutire la impozit potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;

n) 2.266 lei pentru funcţia de execuţie, nivel de studii medii, gradaţia de vechime 5 (peste 20 ani), respectiv 2.329 lei, în cazul beneficiarului de scutire la impozit potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

(5) La sumele maxime prevăzute la alin. (3) şi (4) se adaugă sporul pentru condiţii de muncă şi sporul de 15% din salariul de bază pentru activitatea desfăşurată de persoanele cu handicap grav şi accentuat, acordate în condiţiile Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare. Suma sporurilor nu va depăşi 30% din salariul de bază.”

Art. II. - Prevederile prezentului ordin se aplică începând cu drepturile aferente lunii ianuarie 2018.

Art. III. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul muncii şi justiţiei sociale,

Lia-Olguţa Vasilescu

 

Bucureşti, 23 ianuarie 2018.

Nr. 945.

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.