MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 203/2018

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 186 (XXX) - Nr. 203         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Marţi, 6 martie 2018

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 810 din 7 decembrie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 248, art. 249 alin. 1 şi art. 264 din Codul penal din 1969, precum şi ale art. 269 şi art. 298 din Codul penal

 

ORDONANŢE ŞI HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

10. - Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 190/2000 privind regimul metalelor preţioase şi pietrelor preţioase în România

 

69. - Hotărâre pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 12/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 810

din 7 decembrie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 248, art. 249 alin. 1 şi art. 264 din Codul penal din 1969, precum şi ale art. 269 şi art. 298 din Codul penal

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 248, art. 249 şi art. 264 din Codul penal din 1969, precum şi ale art. 269 şi art. 298 din Codul penal, excepţie ridicată de Mihnea Miron Nicolescu în Dosarul nr. 17.654/3/2015 (2.236/2016) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 197D/2017

2. La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 1.533D/2017, nr. 1.753D/2017 şi, respectiv, nr. 2.211D/2017, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 264 din Codul penal din 1969 şi ale art. 269 din Codul penal, excepţie ridicată de Florin Păstravanu în Dosarul nr. 4.541/105/2011 al Judecătoriei Ploieşti - Secţia penală, de Ioan Scarlat în Dosarul nr. 174/46/2016 al Curţii de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi, respectiv, de Florin Răzvan Ionescu şi Gheorghe Cornel Păunescu în Dosarul nr. 4.412/90/2013 al Judecătoriei Timişoara - Secţia penală.

4. La apelul nominal răspunde, În Dosarul Curţii nr. 1.753D/2017, partea Gheorghe Nicola şi lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legai îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că în dosarele Curţii nr. 1.753D/2017, respectiv nr. 2.211D/2017, autorul excepţiei Ioan Scarlat, respectiv partea Lucian Şerban au solicitat judecarea, în lipsă, a excepţiei de neconstituţionalitate.

5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor, iar partea prezentă şi reprezentantul Ministerului Public arată că sunt de acord cu conexarea. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.533D/2017, nr. 1.753D/2017 şi nr. 2.211D/2017 la Dosarul nr. 197D/2017, care a fost primul înregistrat.

6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul părţii prezente, care face referire la aspecte din dosarul de fond al instanţei.

7. Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea, ca devenită inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 249 alin. 1 din Codul penal din 1969 şi ale art. 298 din Codul penal, având în vedere Decizia Curţii nr. 518 din 6 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 765 din 26 septembrie 2017.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

8. Prin încheierea din 15 decembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 17.654/3/2015 (2.236/2016), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 248, art. 249 şi art. 264 din Codul penal din 1969, precum şi ale art. 269 şi art. 298 din Codul penal. Excepţia a fost ridicată de Mihnea Miron Nicolescu în soluţionarea apelurilor declarate, printre alţii, de autorul excepţiei, împotriva Sentinţei penale nr. 812 din data de 7 aprilie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală în Dosarul nr. 17.654/3/2015. În cauză, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a admis cererea inculpatului, autor al excepţiei, a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor menţionate în actul de sesizare din infracţiunile de favorizare a infractorului şi abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzute de art. 264 alin. 1 şi art. 248 din Codul penal din 1969, în infracţiunea de neglijenţă în serviciu, prevăzută de art. 249 din Codul penal din 1969 şi, în temeiul art. 249 din Codul penal din 1969 cu aplicarea art. 5 din Codul penal, l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani,

9. Prin încheierea din 20 aprilie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 4.541/105/2011, Judecătoria Ploieşti - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 264 din Codul penal din 1969 şi ale art. 269 din Codul penal. Excepţia a fost ridicată de Florin Păstravanu în soluţionarea cauzei penale în care a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, fals intelectual, uz de fals, favorizarea infractorului.

10. Prin încheierea din 25 aprilie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 174/46/2016, Curtea de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 269 din Codul penal. Excepţia a fost ridicată de Ioan Scarlat în soluţionarea cauzei penale în care acesta a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a infractorului, fals intelectual şi uz de fals.

11. Prin încheierea din 29 iunie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 4.412/90/2013, Judecătoria Timişoara - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 264 din Codul penal din 1969 şi ale art. 269 din Codul penal. Excepţia a fost ridicată de Florin Răzvan Ionescu şi Gheorghe Comei Păunescu în soluţionarea cauzei penale în care aceştia au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a infractorului.

12. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, în Dosarul Curţii nr. 197D/2017, autorul invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2016, arătând că aceasta nu este aplicabilă persoanelor condamnate în primă instanţă pentru o infracţiune de serviciu comisă din culpă, invocarea, prin analogie, a considerentelor deciziei menţionate fiind prohibită în dreptul substanţial penal. Arată că decizia citată anterior vizează o situaţie identică, raportată la o infracţiune de serviciu, de rezultat, care are ca formă de vinovăţie intenţia, motiv pentru care sintagma „îndeplinirea ei defectuoasă” nu poate fi interpretată diferit în cazul infracţiunii similare comise din culpă. Totodată, susţine că neclaritatea este prezentă şi în textul art. 269 din Codul penal care, deşi preia art. 264 din vechiul Cod penal, are denumirea marginală diferită, face vorbire despre „făptuitor”, o noţiune ambiguă care nu poate fi în relaţie cu activităţile incriminate prin care se realizează elementul material al favorizării şi care pot fi desfăşurate doar faţă de un suspect, inculpat sau o persoană condamnată. Susţine, de asemenea, că norma penală criticată aduce atingere şi prezumţiei de nevinovăţie, ori de câte ori tragerea la răspundere a favorizatorului se face înaintea autorului infracţiunii, stabilirea pedepsei pentru favorizare prin raportare la pedeapsa prevăzută de lege pentru autor determinând situaţia în care judecătorul este ţinut de încadrarea juridică făcută de organul de urmărire penală într-un alt dosar. În acelaşi fel, în Dosarul Curţii nr. 1.753D/2017, autorul excepţiei arată că atât denumirea marginală, cât şi norma de incriminare folosesc noţiunea de „făptuitor”, care nu este definită în titlul X al noului Cod penal. Reţine Că denumirea de „faptă” se regăseşte în numeroase texte ale Codului penal - art. 46, art. 47, art. 48 ş.a. - şi s-ar putea deduce că „făptuitor” este cel care a săvârşit o asemenea „faptă”, însă Codul de procedură penală contrazice această posibilă legătură logică, având în vedere că, în conformitate cu dispoziţiile art. 104 din Codul de procedură penală, în cursul procesului penal, în condiţiile prevăzute de lege, pot fi audiate următoarele persoane: suspectul, inculpatul, persoana vătămată, partea civilă, partea responsabilă civilmente, martorii şi experţii. Observă că „făptuitorul” nu figurează printre persoanele enumerate, fiind o entitate necunoscută de legea procesual penală. În aceste condiţii, susţine că nu se justifică reglementarea infracţiunii de favorizare a făptuitorului.

13. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, în dosarele Curţii nr. 1.533D/2017 şi nr. 2.211D/2017, autorii excepţiei, susţin, în mod identic, că prevederile penale criticate au ca obiect protejarea relaţiilor sociale referitoare la buna înfăptuire a actului de justiţie, fiind definite ca infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei. Reţin că în conţinutul art. 126 din Constituţie se regăseşte sintagma Justiţia se realizează”, tar, în opinia acestora, există similitudine de sens între verbele „a înfăptui” şi „a realiza”. Or, art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală prevede că singurele organe judiciare care realizează justiţia sunt instanţele judecătoreşti. Având în vedere toate cele menţionate, autorii excepţiei susţin, în esenţă, că celelalte organe judiciare menţionate în art. 30 lit. a) şi b) din Codul de procedură penală - organele de cercetare penală şi procurorul - sunt organe specializate ale statului ce realizează activitatea judiciară, dar nu realizează funcţia de justiţie. Pornind de la premisa că funcţia judiciară şi activitatea de înfăptuire a justiţiei nu sunt sinonime, autorii excepţiei concluzionează că textele incriminatorii, a căror neconstituţionalitate se invocă, ar fi constituţionale numai în măsura în care noţiunea de îngreunare sau zădărnicire a urmăririi penale (art. 264 din Codul penal din 1969) ori împiedicare sau îngreunare a cercetărilor într-o cauză penală (art. 269 din Codul penal) se referă exclusiv la cauze aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti.

14. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală invocă, cu privire la dispoziţiile art. 248 şi art. 249 din Codul penal din 1969, precum şi cu privire la art. 298 din Codul penal, soluţia şi considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2016, apreciind că argumentele care au stat la baza pronunţării deciziei respective sunt valabile şi în cazul dispoziţiilor la care se referă excepţia de neconstituţionalitate ridicată în prezenta cauză, în cuprinsul cărora sunt folosite, tot pentru conturarea conţinutului constitutiv, pe latura obiectivă a unor infracţiuni de aceeaşi natură (infracţiuni de serviciu), sintagme similare. Cât priveşte dispoziţiile art. 264 din Codul penal din 1969 şi art. 269 din Codul penal, care constituie norme de incriminare a infracţiunii de favorizare a infractorului/făptuitorului, opinează că acestea respectă standardele de precizie, claritate şi previzibilitate în stabilirea conţinutului constitutiv - pe latura obiectivă şi pe latura subiectivă - al infracţiunii şi, respectiv, în indicarea tratamentului sancţionator aplicabil favorizatorului, astfel încât nu se încalcă prezumţia de nevinovăţie. Reţine că, potrivit expunerii de motive la noul Cod penal, reglementarea actuală a infracţiunii de favorizare a făptuitorului păstrează în linii generale reglementarea anterioară, însă au fost aduse unele modificări atât sub aspect terminologic, cât şi de conţinut, în primul rând, s-a renunţat la folosirea noţiunilor de „infracţiune” şi „infractor” în favoarea celor de „faptă prevăzută de legea penală” şi de „făptuitor”, întrucât activitatea de înfăptuire a justiţiei este împiedicată inclusiv prin sprijinirea unei persoane care a comis o faptă interzisă de legea penală, dar care ar putea, în concret, să nu angajeze răspunderea penală datorită unor cauze care fac imposibilă întrunirea trăsăturilor esenţiale ale infracţiunii (de pildă, minoritatea sau eroarea de fapt). Aceasta, deoarece verificarea condiţiilor de existenţă sau inexistenţă a responsabilităţii penale a unei persoane se face în cadrul unui proces penal şi nu în raport cu aprecierea făcută de favorizator. S-a arătat că, în acest sens, sunt şi dispoziţiile art. 378 alin. (4) din Codul penal italian şi art. 453 din Codul penal spaniol. În concret, faţă de susţinerile autorului excepţiei din prezenta cauză, instanţa de judecată a reţinut că opţiunea de modificare parţială a normei de incriminare, sub aspectul laturii obiective a infracţiunii, prin înlocuirea calităţii celui favorizat din infractor în făptuitor, aparţine legiuitorului, conform atribuţiei prevăzute de art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, iar constatarea îndeplinirii, în raport cu fiecare reglementare, a acestei condiţii de tipicitate aparţine instanţei, fiind o chestiune de aplicare în concret a uneia sau alteia dintre cele două legi succesive, inclusiv din perspectiva identificării legii penale mai favorabile celui acuzat. Totodată, opinează că noţiunea de „făptuitor”din reglementarea actuală nu este ambiguă şi nu generează, nici în plan obiectiv, nici în plan subiectiv, o situaţie de im previzibilitate pentru favorizator. Această noţiune II desemnează pe autorul unei fapte prevăzute de legea penală, independent de calitatea sa procesuală şi de îndeplinirea condiţiilor pentru tragerea lui la răspundere penală. Pentru angajarea răspunderii penale a favorizatorului este necesar să se stabilească, în plan obiectiv, săvârşirea de către cel favorizat a unei fapte prevăzute de legea penală, chiar dacă acesta nu răspunde ori nu a ajuns să răspundă penal pentru fapta respectivă, iar, în plan subiectiv, conştientizarea de către favorizator a împrejurării (pe care o doreşte şi o acceptă) că ajutorul său este dat în scopul enunţat în norma de incriminare unei persoane care a comis o astfel de faptă. Arată, totodată, că favorizarea infractorului/făptuitorului este o infracţiune autonomă, distinctă de infracţiunea/fapta prevăzută de legea penală săvârşită de cel favorizat, astfel că îndeplinirea condiţiilor de tipicitate în persoana favorizatorului se poate verifica chiar dacă cel căruia i s-a dat ajutor (printr-un act comisiv sau printr-un act omisiv) nu a fost trimis în judecată, anterior sau concomitent, pentru fapta sa, aspectul, cu relevanţă în speţă, supus analizei instanţei care procedează la judecarea favorizatorului, fiind acela ca, în momentul săvârşirii actului de favorizare - dacă existenţa sa este probată -, persoana la care se referă să fi fost implicată într-o procedură de cercetare penală cu privire la o faptă incriminată de legea penală, iar, prin acel act, să se fi urmărit sau acceptat de către favorizator îngreunarea acelei cercetări. Menţionează că, în ambele reglementări, limitele speciale de pedeapsă sunt clar prevăzute, clară fiind şi dispoziţia că numai pedeapsa în concret aplicată favorizatorului nu poate depăşi pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta, incriminată de legea penală, a celui favorizat.

15. Judecătoria Ploieşti - Secţia penală opinează că nu se poate susţine că normele penale criticate încalcă dispoziţiile art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală, fiind evident că, în exercitarea funcţiei de urmărire penală, procurorul şi organele de cercetare penali strâng probele necesare pentru a se constata dacă există sau nu temeiuri de trimitere în judecată.

16. Curtea de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie opinează că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, în condiţiile în care textul de lege nu defineşte noţiunea de „făptuitor”, în consecinţă, această noţiune nu are corespondent în legea penală şi normele procesual penale privind persoanele şi părţile implicate în procesul penal sau care pot fi subiecte ale răspunderii penale. Consideră că noţiunea de „făptuitor” poate genera interpretări diferite datorită caracterului indeterminabil sub aspectul încadrării precise în una dintre calităţile procesuale la care se referă legea penală şi, mai ales, în lipsa unei explicaţii sau definiţii legale în Codul penal. Apreciază că normele penale criticate sunt constituţionale numai în măsura în care noţiunea de „făptuitor” este interpretată în sensul strict şi limitativ al subiecţilor răspunderii penale sau al subiecţilor procesuali penali menţionaţi şi definiţi de Codul penal şi de Codul de procedură penală.

17. Judecătoria Timişoara - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Reţine că autorii consideră textele de lege menţionate ca fiind neconstituţionale printr-o voită scoatere din context a unor sintagme cuprinse în normele constituţionale invocate şi prin confuzia voluntară dintre sensul dispoziţiilor constituţionale ale art. 126 alin. (1) şi raţiunea incriminării faptelor reglementate în Codul penal referitoare la infracţiunile contra înfăptuirii justiţiei. Apreciază că a lega sintagma cuprinsă în alin. (1) al art. 126 din Constituţie - „justiţia se realizează”- de incriminarea unor fapte care împiedică buna desfăşurare a procedurii judiciare este un nonsens. Dacă s-ar accepta raţionamentul autorilor excepţiei, s-ar ajunge la concluzia că toate infracţiunile contra justiţiei ar putea viza numai acţiuni sau inacţiuni referitoare la procese penale ajunse în faza judecăţii, lipsind de protecţie penală împotriva acţiunilor sau inacţiunilor care ar perturba procesul penal în faza de urmărire penală, ea însăşi o fază a procesului penai, şi, totodată, s-ar ignora dispoziţiile art. 131 din Constituţie care fac referire la rolul Ministerului Public în activitatea judiciară. Apreciază că această concluzie contravine tocmai raţiunii pentru care faptele de natura favorizării făptuitorului/infractorului şi-au găsit locul printre faptele incriminate de Codul penal în cadrul infracţiunilor contra înfăptuirii justiţiei.

18. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

19. Guvernul, exprimându-şi punctul de vedere în dosarele conexate, reţine că dispoziţiile art. 248, art. 249 din Codul penal din 1969 şi art. 298 din Codul penal incriminează îndeplinirea defectuoasă a unei atribuţii de serviciu, astfel încât invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2016, paragrafele 60-80, apreciind că motivele expuse în cuprinsul acesteia sunt aplicabile mutatis mutandis şi în prezenta cauză. Consideră că dispoziţiile precitate sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma „îndeplineşte în mod defectuos” se înţelege „îndeplineşte prin încălcarea legii”. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 264 din Codul penal din 1969 şi ale art. 269 din Codul penal, apreciază că aceasta este neîntemeiată. Reţine, în acest sens, că este vorba despre pedepsirea autorului favorizării pentru propria faptă, şi nu pentru fapta autorului infracţiunii care a stat la baza favorizării, sancţiune care se aplică independent de sancţionarea sau nu a persoanei favorizate. Apreciază că prevederile criticate sunt în conformitate cu principiul prezumţiei de nevinovăţie şi principiul legalităţii pedepsei, fiind vorba de aplicarea unei pedepse pentru propria faptă, pentru care vinovăţia va fi constatată în cadrul unui proces penal cu respectarea tuturor garanţiilor procesuale, inclusiv a principiului prezumţiei de nevinovăţie. Observă, totodată, că autorul excepţiei critică soluţia legislativă din punctul de vedere al oportunităţii sale, mai degrabă decât din punctul de vedere al compatibilităţii cu Constituţia, aspect care nu intră în sfera de competenţă a Curţii Constituţionale. Reţine că legiuitorul a renunţat la folosirea noţiunilor de „infracţiune” şi „infractor în favoarea celor de „faptă prevăzută de legea penală” şi de „făptuitor”, întrucât activitatea de înfăptuire a justiţiei este împiedicată inclusiv prin sprijinirea unei persoane care a comis o faptă interzisă de legea penală, dar care ar putea în concret să nu angajeze răspunderea penală datorită unor cauze care fac imposibilă întrunirea trăsăturilor esenţiale ale infracţiunii (de pildă, minoritatea sau eroarea de fapt). Aceasta deoarece verificarea condiţiilor de existenţă sau inexistenţă a responsabilităţii penale a unei persoane se face în cadrul unui proces penal, şi nu în raport cu aprecierea făcută de favorizator. Apreciază că nu se poate reţine că destinatarul normei penale nu are reprezentarea noţiunii de „făptuitor”i aceasta fiind, într-o interpretare accesibilă, conform limbajului comun, persoana care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală.

20. Avocatul Poporului, exprimându-şi punctul de vedere în Dosarul Curţii nr. 1.533D/2017, consideră că normele penale criticate sunt constituţionale, în condiţiile în care art. 131 din Legea fundamentală consacră procurorului un rol esenţial în activitatea judiciară, şi anume acela de reprezentant al intereselor generale ale societăţii, de apărător al ordinii de drept, precum şi al drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor. Or, dispoziţiile art. 126 alin. (1) din Constituţie instituie atribuţii cu caracter de generalitate care sunt concretizate detaliat, după caz, prin legi organice sau prin legi ordinare. De aceea, formele concrete prin care Ministerul Public îşi poate îndeplini rolul de reprezentant al interesului social, general şi public, sunt reglementate în art. 63 şi art. 67 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. Totodată, organele de cercetare penală îşi desfăşoară activitatea de cercetare penală, în mod nemijlocit, sub conducerea şi supravegherea procurorului, fiind obligate să aducă la îndeplinire dispoziţiile acestuia. Astfel, actul de justiţie penală este precedat de activitatea de urmărire penală fără de care nu poate fi înfăptuit. Apreciază că legiuitorul are libertatea de a stabili condiţiile în care organele specializate ale statului, în speţă, organele de cercetare penală şi procurorul, îşi pot exercita atribuţiile, cu respectarea normelor şi principiilor

consacrate în Legea fundamentală. În dosarele Curţii nr. 1.753D/2017 şi nr. 2.211D/2017, precizează că punctul său de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocată a fost reţinut în Decizia Curţii nr. 249 din 25 aprilie 2017, acesta fiind în sensul că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.

21. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, cererile depuse la dosar, concluziile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

22. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2). ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

23. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 248, art. 249 alin. 1 şi art. 264 din Codul penal din 1969, precum şi ale art. 269 şi art. 298 din Codul penal, având următorul conţinut:

- Art. 248 din Codul penal din 1969 - „Abuzul în serviciu contra intereselor publice”: „Fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori al unei alte unităţi din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă patrimoniului acesteia se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

- Art. 249 alin. 1 din Codul penal din 1969 - „Neglijenţa în serviciu”: „încălcarea din culpă, de către un funcţionar public, a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă s-a cauzat o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori al unei alte unităţi din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă patrimoniului acesteia ori o vătămare importantă intereselor legale ale unei persoane, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 2 ani sau cu amendă.

- Art. 264 din Codul penal din 1969 - „Favorizarea infractorului”: „Ajutorul dat unui infractor fără o înţelegere stabilită înainte sau în timpul săvârşirii infracţiunii, pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracţiunii, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 7 ani.

Pedeapsa aplicată favorizatorului nu poate fi mai mare decât pedeapsa prevăzută de lege pentru autor.

Favorizarea săvârşită de soţ sau de o rudă apropiată nu se pedepseşte, j

- Art. 269 din Codul penal -„Favorizarea făptuitorului”: „(1) Ajutorul dat făptuitorului în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă. (2) Pedeapsa aplicată favorizatorului nu poate fi mai mare decât pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta săvârşită de autor. (3) Favorizarea săvârşită de un membru de familie nu se pedepseşte.”

- Art. 298 din Codul penal - „Neglijenţa în serviciu „încălcarea din culpă de către un funcţionar public a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă prin aceasta se cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă “

24. Autorii excepţiei susţin că normele penale criticate sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalităţii, art. 11 alin. (1) şi (2) referitor la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 15 privind universalitatea, art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 20 alin. (1) referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul părţilor la un proces echitabil, art. 23 alin. (12) potrivit căruia nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 126 alin. (1) potrivit cărora justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege. Totodată, susţin că textele de lege criticate aduc atingere şi prevederilor art. 6, art. 7 paragraful 1 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Invocă şi Convenţia Naţiunilor Unite împotriva corupţiei adoptată la New York.

25. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 392 din 6 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 30 iunie 2017, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 248 din Codul penal din 1969 sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma „îndeplineşte în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înţelege „îndeplineşte prin încălcarea legii”. Totodată, prin Decizia nr. 518 din 6 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 765 din 26 septembrie 2017, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 249 alin. 1 din Codul penal din 1969 şi ale art. 298 din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma „îndeplinirea ei defectuoasă” din cuprinsul acestora se înţelege „îndeplinirea prin încălcarea legii”.

26. În consecinţă, Curtea constată că în Dosarul nr. 197D/2017 devin incidente dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora „Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale”. Având în vedere şi faptul că actul de sesizare a Curţii Constituţionale din dosarul precitat este anterior deciziilor de constatare a neconstituţionalităţii, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 248, art. 249 alin. 1 din Codul penal din 1969, precum şi ale art. 298 din Codul penal urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.

27. Cu referire la infracţiunea de abuz în serviciu (inclusiv abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor, incriminat în Codul penal din 1969), Curtea Constituţională a pronunţat Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, prin care a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 246 din Codul penal din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma „îndeplineşte în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înţelege „îndeplineşte prin încălcarea legii”. Totodată, cu privire la abuzul în serviciu contra intereselor publice, incriminat în legea penală anterioară, Curtea Constituţională a pronunţat Decizia nr. 392 din 6 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 30 iunie 2017, prin care a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 248 din Codul penal din 1969 sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma „îndeplineşte în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înţelege „îndeplineşte prin încălcarea legii”. În Decizia nr. 518 din 6 iulie 2017, paragrafele 28-30, Curtea a reţinut că raţiunea incriminării faptei de neglijenţă în serviciu este similară celei pentru care este incriminat abuzul în serviciu, diferenţa între cele două infracţiuni distingându-se la nivelul laturii subiective - intenţia în cazul abuzului în serviciu, respectiv culpa cu prevedere (uşurinţa)/culpa fără prevedere sau simplă (neglijenţa) în cazul infracţiunii de neglijenţă în serviciu. Latura obiectivă a infracţiunii de neglijenţă în serviciu este formată, ca şi la infracţiunea de abuz în serviciu, din elementul material, însoţit de o cerinţă esenţială, urmarea imediată şi legătura de cauzalitate dintre activitatea ilicită şi rezultatul produs. Curtea a observat, de asemenea, că elementul material al laturii obiective a infracţiunii de neglijenţă în serviciu presupune încălcarea din culpă a unei îndatoriri de serviciu de către un funcţionar public sau de către o altă persoană încadrată în muncă (în cazul variantei atenuate prevăzute de art. 308 din Codul penal) prin cele două modalităţi normative, respectiv „neîndeplinirea” ori „îndeplinirea defectuoasă” a acesteia.

28. În condiţiile în care, în varianta de bază, atât infracţiunea de abuz în serviciu, cât şi infracţiunea de neglijenţă în serviciu prevăd, ca o modalitate normativă identică, „îndeplinirea defectuoasă” a unei îndatoriri de serviciu, Curtea a constatat, prin Decizia nr. 518 din 6 iulie 2017, că atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor nr. 405 din 15 iunie 2016 şi nr. 392 din 6 iunie 2017, referitoare la modalitatea de interpretare a sintagmei „îndeplineşte în mod defectuos”, sunt aplicabile mutatis mutandis şi în ceea ce priveşte infracţiunea de neglijenţă în serviciu. Pe cale de consecinţă, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 249 alin. 1 din Codul penal din 1969 şi ale art. 298 din Codul penal încalcă prevederile art. 1 alin. (4) şi (5) din Constituţie prin faptul că permit configurarea elementului material al laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu prin activitatea altor organe decât Parlamentul - prin adoptarea legii în temeiul art. 73 alin. (1) din Constituţie - sau Guvernul - prin adoptarea de ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă în temeiul delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituţie (paragrafele 38 şi 39).

29. Totodată, în paragrafele 44 şi 45 ale Deciziei nr. 518 din 6 iulie 2017, Curtea a constatat că noua lege penală extinde foarte mult sfera de aplicare a infracţiunii de neglijenţă în serviciu, neprevăzând condiţia ca paguba, respectiv vătămarea drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice să aibă o anumită valoare, respectiv ca vătămarea să aibă o anumită intensitate, aspect de natură a face imposibilă delimitarea între abaterile disciplinare sau inerentele greşeli profesionale şi infracţiunea de neglijenţă în serviciu. Aşadar, Curtea a constatat că reglementarea în vigoare a infracţiunii de neglijenţă în serviciu permite încadrarea în conţinutul său a oricărei fapte săvârşite din culpă, dacă s-a adus o atingere minimă drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice.

30. În aceste condiţii, Curtea a constatat că, în ceea ce priveşte acest aspect, sunt aplicabile mutatis mutandis considerentele Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016, paragrafele 75-80, şi ale Deciziei nr. 392 din 6 iunie 2017, paragrafele 46-56, astfel încât, în acord cu acestea, Curtea a reţinut că sarcina aplicării principiului „ultima ratio” revine, pe de-o parte, legiuitorului, iar, pe de altă parte, organelor judiciare chemate să aplice legea. Astfel, responsabilitatea de a reglementa şi aplica, în acord cu principiul anterior menţionat, prevederile privind neglijenţa în serviciu ţine atât de autoritatea legiuitoare primară/delegată (Parlament/Guvern), cât şi de organele judiciare (Ministerul Public şi instanţele judecătoreşti). Cu alte cuvinte, Curtea a constatat necesitatea complinirii de către legiuitor a omisiunii legislative constatate, sub aspectul valorii pagubei sau intensităţii/gravităţii vătămării drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice în vederea asigurării clarităţii şi previzibilităţii normei penale examinate.

31. Cât priveşte critica referitoare la sintagma „vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane”, Curtea a constatat că sunt valabile mutatis mutandis considerentele reţinute în Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, precitată, paragrafele 84 şi 85, în condiţiile în care infracţiunea de neglijenţă în serviciu este, astfel cum s-a arătat, o infracţiune de rezultat, astfel încât consumarea ei este legată de producerea uneia dintre urmările prevăzute de dispoziţiile art. 298 din Codul penal, şi anume cauzarea unei pagube sau vătămarea drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice.

32. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 269 din Codul penal privind infracţiunea de favorizare a făptuitorului, cu privire la critica referitoare la lipsa de claritate a normei penale de incriminare determinată de folosirea noţiunii de „făptuitor”, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 249 din 25 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I. nr. 768 din 27 septembrie 2017, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată şi a constatat că dispoziţiile art. 269 din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

33. În motivarea deciziei sale, instanţa de control constituţional a reţinut, în paragrafele 18-21 ale Deciziei nr. 249 din 25 aprilie 2017, că infracţiunea prevăzută de dispoziţiile art. 269 din Codul penal se regăsea în dispoziţiile art. 264 din Codul penai din 1969, sub denumirea marginală „Favorizarea infractorului”. În contextul celor două reglementări succesive. Curtea a observat că noţiunea de „infractor” din Codul penal din 1969 a fost înlocuită în noul cod cu cea de ,,făptuitor”. Totodată, în expunerea de motive a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal s-a arătat că se renunţă la folosirea noţiunilor de „infracţiune” şi „infractor”  în favoarea celor de „faptă prevăzută de legea penală” şi de „făptuitor”, întrucât activitatea de înfăptuire a justiţiei este împiedicată inclusiv prin sprijinirea unei persoane care a comis o faptă interzisă de legea penală, dar care ar putea în concret să nu angajeze răspunderea penală datorită unor cauze care fac imposibilă întrunirea trăsăturilor esenţiale ale infracţiunii (de pildă, minoritatea sau eroarea de fapt). Aceasta deoarece verificarea condiţiilor de existenţă sau inexistenţă a responsabilităţii penale a unei persoane se face în cadrul unui proces penal, şi nu în raport cu aprecierea făcută de favorizator.

34. Astfel, în ceea ce priveşte noţiunea de „făptuitor”, Curtea a constatat că, potrivit Dicţionarului explicativ al limbii române, aceasta este definită ca „făptaş; persoană care făptuieşte, realizează ceva”, iar potrivit aceluiaşi dicţionar, „făptaş” este acea „persoană care a comis o faptă condamnabilă, de obicei un delict, o infracţiune”. În continuare, Curtea a apreciat că, pentru a stabili înţelesul penal al noţiunii de „făptuitor”, trebuie avut în vedere întreg ansamblul legislativ prevăzut de actul normativ în care se regăseşte prevederea criticată, şi anume Codul penal. Astfel, din analiza dispoziţiilor art. 15 alin. (1) şi art. 16 din Codul penal, care definesc infracţiunea şi prevăd formele de vinovăţie în materie penală, rezultă că făptuitor este acea persoană care săvârşeşte o faptă prevăzută de legea penală. În plus, Curtea a observat că, potrivit dispoziţiilor art. 269 din Codul penal, constituie infracţiunea de favorizare a făptuitorului săvârşirea faptelor concretizate în ajutorul dat făptuitorului, sub aspectul laturii subiective presupunând intenţia directă calificată prin scop, şi anume în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate. Având în vedere acest aspect, Curtea a constatat că nu orice faptă ce se concretizează într-un ajutor dat făptuitorului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de favorizare a făptuitorului. Astfel, doar dacă se constată că scopul prevăzut de lege - împiedicarea sau îngreunarea cercetărilor într-o cauză penală, tragerea la răspundere penală, executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate - a fost urmărit prin realizarea faptei, se va reţine săvârşirea infracţiunii de favorizare a făptuitorului. În realizarea elementului material al infracţiunii de favorizare a făptuitorului, autorul acesteia îşi va fi prefigurat efectul pe care realizarea acestuia îl va avea asupra făptuitorului unei fapte prevăzute de legea penală. Astfel, favorizatorul va avea o reprezentare reală a activităţii desfăşurate de cel favorizat, altfel nu s-ar realiza conceptual activitatea sub forma ajutorului dat făptuitorului.

35. Totodată, Curtea constată că în Decizia nr. 362 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 780 din 3 octombrie 2017, paragraful 24, examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 şi art. 319 alin. (1) din Codul de procedură penală, a reţinut că „prin «făptuitor» se înţelege persoana care nu are calitatea de suspect, dar în legătură cu care sunt realizate acte de cercetare penală. Astfel, pot avea calitatea de făptuitor persoanele împotriva cărora a fost înregistrată o plângere penală sau persoanele avute în vedere în desfăşurarea urmăririi penale în rem, dar în privinţa cărora nu este atins standardul de probaţiune necesar pentru a putea fi încadrate în categoria suspecţilor sau a inculpaţilor. Prin urmare, în privinţa acestor persoane, probatoriul administrat furnizează indicii care să sugereze o eventuală formă de vinovăţie în săvârşirea faptelor ce fac obiectul urmăririi penale”.

36. De asemenea, Curtea nu poate reţine critica potrivit căreia normele penale de incriminare a infracţiunilor de favorizare a infractorului/făptuitorului (art. 264 din Codul penal din 1969 şi art. 269 din Codul penal) contravin dispoziţiilor art. 126 din Constituţie referitoare la realizarea justiţiei, în condiţiile în care valoarea socială protejată prin dispoziţiile criticate este buna înfăptuire a actului de justiţie în materie penală, ce poate fi lezată prin faptul că infractorul/făptuitorul poate beneficia de sprijin „pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei” ori „în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate*. Aşadar, buna înfăptuire a actului de justiţie în materie penală presupune prevenirea situaţiilor în care s-ar putea interfera într-o manieră gravă cu buna şi corecta desfăşurare a procesului penal, în ansamblu, iar nu doar cu privire la o anume fază a sa, astfel cum susţin autorii excepţiei de neconstituţionalitate. De altfel, în acord cu doctrina, Curtea reţine că obiectul juridic special al infracţiunii de favorizare a făptuitorului îl reprezintă relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea justiţiei penale prin asigurarea descoperirii, cercetării şi judecării celor care au comis fapte prevăzute de legea penală şi a executării sancţiunilor penale aplicate, în cazul în care aceste fapte constituie infracţiuni. Or, Curtea reţine că art. 126 din Constituţie nu se referă la înfăptuirea actului de justiţie în materie penală, ci statuează asupra principiului separaţiei puterilor în stat, din care rezultă că justiţia se realizează exclusiv prin autoritatea judecătorească, în a cărei componenţă intră Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege. În aceste condiţii, Curtea constată că, în susţinerea criticilor de neconstituţionalitate, autorii reţin similitudinea de sens între verbele „a înfăptui”/,,a realiza” justiţia, însă fac abstracţie de raţiunea incriminării faptelor reglementate în Codul penal referitoare la infracţiunile contra înfăptuirii justiţiei, care nu vizează doar acţiuni sau inacţiuni referitoare la procese penale ajunse în faza judecăţii.

37, Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 248, art. 249 alin. 1 din Codul penal din 1969 şi ale art. 298 din Codul penal, excepţie ridicată de Mihnea Miron Nicolescu în Dosarul nr. 17.654/3/2015 (2.236/2016) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală.

2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Mihnea Miron Nicolescu în Dosarul nr. 17.654/3/2015 (2.236/2016) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală, de Fiorin Păstravanu în Dosarul nr. 4.541/105/2011 al Judecătoriei Ploieşti - Secţia penală, de Ioan Scarlat în Dosarul nr. 174/46/2016 al Curţii de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi, respectiv, de Florin Răzvan Ionescu şi Gheorghe Cornel Păunescu în Dosarul nr. 4.412/90/2013 al Judecătoriei Timişoara - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 264 din Codul penal din 1969 şi ale art. 269 din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi generai obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală, Judecătoriei Ploieşti - Secţia penală, Curţii de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi, respectiv, Judecătoriei Timişoara - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 7 decembrie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Mihaela Ionescu

 

ORDONANŢE SI HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ

pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 190/2000 privind regimul metalelor preţioase şi pietrelor preţioase în România

 

Având în vedere importanţa în plan economic a operaţiunilor cu metale preţioase şi pietre preţioase, domeniu sensibil cu un nivel ridicat al contrafacerilor şi mai ales al evaziunii fiscale, este imperios necesară asigurarea unei discipline riguroase a pieţei şi un înalt nivel de protecţie a consumatorilor,

ţinând cont de faptul că, în prezent, nu există posibilitatea de a cunoaşte în mod real cantităţile de metal preţios introduse şi/sau scoase de pe teritoriul României, precum şi de faptul că legislaţia nu prevede obligativitatea prezentării actelor de provenienţă â obiectelor din metale preţioase atunci când operatorii economici se prezintă la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor pentru marcarea obiectelor,

luând în considerare faptul că, deşi există obligaţia legală ca vânzarea, cumpărarea şi scoaterea din ţară a lingourilor şi/sau topiturilor din metale preţioase sau aliaje ale acestora să se realizeze numai dacă acestea sunt însoţite de raport de încercare eliberat de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, sunt numeroase cazurile de nerespectare a acestei obligaţii, având în vedere că nu există prevederi legale referitoare la condiţiile în care operatorii economici proveniţi din celelalte state membre pot desfăşura pe teritoriul României operaţiuni cu metale preţioase şi pietre preţioase, iar în prezent sunt tot mal multe solicitări din partea acestora de a desfăşura astfel de operaţiuni pe teritoriul României,

ţinând cont de faptul că nu există evidenţe referitoare la desfăşurarea de operaţiuni cu metale preţioase pe teritoriul României a operatorilor economici din alte state membre, deşi cel puţin la nivel de comerţ la distanţă există dovezi ale activităţii unor astfel de operatori,

prin lipsa prevederilor legale referitoare la condiţiile în care operatorii economici proveniţi din celelalte state membre pot desfăşura pe teritoriul României operaţiuni cu metale preţioase şi pietre preţioase, precum şi prin imposibilitatea supravegherii activităţii acestora pe teritoriul României, întrucât comerţul la distanţă practicat de către aceştia este din ce în ce mai intens şi sunt grav afectate:

- interesele economice ale consumatorilor, prin achiziţionarea de obiecte şi bijuterii din metale preţioase nemarcate, al căror conţinut de metal preţios nu a fost verificat;

- interesele economice ale operatorilor economici români prin concurenţă neloială;

- interesele economice ale statului prin neplata taxelor aferente,

în lipsa prevederilor legale referitoare la condiţiile în care operatorii economici proveniţi din celelalte state membre pot desfăşura pe teritoriul României operaţiuni cu metale preţioase şi pietre preţioase, conform legislaţiei în vigoare, pe teritoriul României pot desfăşura operaţiuni cu metale preţioase doar operatori economici români, înfiinţaţi şi organizaţi conform legislaţiei naţionale. Acest lucru reprezintă o barieră pentru libera circulaţie a bunurilor şi a serviciilor, astfel că oricând România se poate afla în situaţia de a avea atât plângeri la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene din partea unor operatori economici legal constituiţi în alt stat membru al Uniunii Europene, care nu îşi pot desfăşura activitatea şi în România, cât şi declanşarea procedurii de "infringement” pentru nerespectarea legislaţiei europene,

de asemenea trebuie să se ţină cont de faptul că, în prezent, legislaţia permite existenţa toleranţei negative de 4%o la stabilirea titlului metalului preţios, ceea ce nu permite acceptarea la comercializare pe teritoriul Uniunii Europene a obiectelor din metale preţioase marcate în România, acest tip de toleranţă negativă fiind interzis la nivelul celorlalte state membre,

luând în considerare beneficiul public generat de disciplinarea pieţei şi de asigurarea unei bune evidenţe a operaţiunilor cu metale preţioase şi pietre preţioase pe teritoriul României, precum şi crearea cadrului legal necesar pentru ca operatorii economici din alte state membre să poată desfăşura operaţiuni în mod nediscriminatoriu,

în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul public general şi constituie o situaţie extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată,

cu respectarea procedurii de notificare prevăzută de Hotărârea Guvernului nr. 1.016/2004 privind măsurile pentru organizarea şi realizarea schimbului de informaţii în domeniul standardelor şi reglementărilor tehnice, precum şi al regulilor referitoare la serviciile societăţii informaţionale între România şi statele membre ale Uniunii Europene, precum şi Comisia Europeană, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

 

Art. I. - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 190/2000 privind regimul metalelor preţioase şi pietrelor preţioase în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 29 ianuarie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 2, punctul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„1. a) autorizarea - procedura de abilitare a operatorilor economici de a efectua operaţiuni cu metale preţioase şi pietre preţioase;

b) autorizaţie - actul emis de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor care acordă dreptul de a desfăşura operaţiuni cu metale preţioase şi pietre preţioase;

c) autoritate competentă - orice organism sau autoritate dintr-un stat membru, astfel definită la art. 2 lit. h)din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 49/2009 privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii şi libertatea de a furniza servicii în România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 68/2010, cu modificările ulterioare;

d) aur de investiţii - aurul de investiţii, astfel definit la art. 313 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare. Operaţiunile cu aur de investiţii se realizează prin livrare fizică şi prin operaţiuni în conturi de metal preţios sau hârtii de valoare exprimate în aur, deţinute la bănci;

e) aur monetar-acea parte a aurului de investiţii utilizat ca activ, care este deţinut cu titlu de rezervă oficială de Banca Naţională a României. Aurul monetar se prezintă de regulă sub formă de monede cu titlul minim de 900/1.000, lingouri, precum şi bare standard cu titlul minim de 995/1.000;

f) certificatul de testare - documentul emis de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor care confirmă conţinutul de metal preţios dintr-un obiect;

g) contract la distanţă - contractul astfel definit la art. 2 pct. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniştii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări prin Legea nr. 157/2015;

h) contract în afara spaţiilor comerciale - contractul astfel definit la art. 2 pct. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2014, aprobată cu modificări prin Legea nr. 157/2015;

i) marca de responsabilitate - marca stabilită şi înregistrată la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, care se aplică pe obiectele din metale preţioase de către operatorii economici care pun pe piaţa naţională produsul respectiv şi prin care aceştia îşi asumă responsabilitatea În legătură cu eventualele vicii ascunse ale obiectului din metal preţios;

j) marca de stat - marca oficială, protejată prin lege, reprezentată de un simbol unic pentru tipul de metal preţios, alături de precizarea titlului redat în cifre arabe, care se aplică pe obiectele din metale preţioase exclusiv de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, ca autoritate competentă, înainte de punerea pe piaţa naţională a acestora;

k) marca de titlu - semnul convenţional, diferit în funcţie de titlul metalului preţios, care se aplică de către producător pe obiectele din metale preţioase, exprimat în cifre arabe;

l) marcare - operaţiunea de aplicare a unei mărci pe un obiect din metal preţios;

m) marcă - semn convenţional aplicat pe un obiect din metal preţios;

n) marcă echivalentă - marca oficială a altor state membre ale Uniunii Europene, din Spaţiul Economic European şi Turcia aplicată obiectelor din metale preţioase, care au fost analizate de către o autoritate competentă, în conformitate cu cerinţele identice sau echivalente cu cele specificate în prevederile actelor normative naţionale în vigoare;

o) marca falsă - însemnul aplicat pe un obiect din metal preţios sau din metal comun, asemănător unei mărci de stat/mărci oficiale sau unei mărci de responsabilitate;

p) metale preţioase - aur, argint, platină şi paladiu, precum şi aliajele acestora, sub orice formă;

q) obiecte de aurărie şi argintărie - orice obiect confecţionat din aur, respectiv argint, cu excepţia obiectelor de podoabă denumite bijuterii;

r) operator economic - persoană fizică sau juridică astfel cum este definită la art. 2 pct. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

s) pietre preţioase - diamantele naturale, rubinele naturale, safirele naturale, smaraldele naturale şi perlele naturale sau de cultură;

ş) punerea pe piaţa naţională - acţiunea realizată de operatorii economici de a face disponibile pe piaţa naţională, pentru prima dată, contra cost sau gratuit, obiecte din metale preţioase;

t) raport de încercare - document eliberat de către Laboratorul încercări metale preţioase al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor;

ţ) titlu - proporţia de metal preţios conţinut de un obiect, exprimată în miimi;

u) titular al autorizaţiei - operatorul economic pe numele căruia a fost emisă autorizaţia;

v) toleranţă negativă - orice abatere negativă de la titlul metalului preţios.”

2. La articolul 2 punctul 2, litera h) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„h) intermedierea operaţiunilor cu metale preţioase şi pietre preţioase;”.

3. La articolul 2 punctul 2, litera k) se abrogă.

4. La articolul 2, punctele 3, 4 şi 7-10 se abrogă.

5. După articolul 2 se introduce un nou articol, articolul 21 cu următorul cuprins:

„Art. 21. - (1) Prezenta ordonanţă de urgenţă nu se aplică:

a) obiectelor confecţionate din metale preţioase cu titlu mai mic decât titlul minim legal;

b) obiectelor confecţionate din metale comune acoperite cu metale preţioase;

c) obiectelor confecţionate din metale preţioase destinate utilizării în scop industrial, tehnic, ştiinţific, educaţional, medical, de laborator şi în alte scopuri similare;

d) obiectelor confecţionate din metale preţioase temporar introduse pe teritoriul României pentru a fi prezentate în cadrul expoziţiilor fără vânzare;

e) obiectelor din metale preţioase aflate în patrimoniul cultural naţional;

f) operaţiunilor având ca obiect aur de investiţii;

g) operaţiunilor cu aur, inclusiv cu aur monetar, alte metale preţioase şi pietre preţioase, desfăşurate de către Banca Naţională a României;

h) monedelor vândute în scop numismatic de către Banca Naţională a României.

(2) Operaţiunile cu aur monetar se efectuează în exclusivitate de Banca Naţională a României, conform statutului său de funcţionare.11

6. Titlul capitolului III se modifică şi va avea următorul cuprins:

„CAPITOLUL III

Drepturi şi obligaţii referitoare la dobândirea, deţinerea sau efectuarea de operaţiuni cu metale şi pietre preţioase

7. Articolul 7 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 7. - (1) Operatorii economici care comercializează obiecte din metale preţioase şi pietre preţioase au obligaţia de a informa consumatorii corect, complet şi precis cu privire la natura şi caracteristicile obiectelor pe care le comercializează.

(2) La comercializarea obiectelor din metale preţioase, precum şi a pietrelor preţioase, eticheta va cuprinde informaţii privind natura şi caracteristicile acestora: titlul metalului preţios şi/sau echivalenţa acestuia în karate, după caz, greutatea, tipul pietrelor preţioase, greutatea acestora şi orice alte informaţii pe care operatorul economic le consideră utile pentru consumatori.”

8. Articolul 8 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 8. - (1) Operaţiunile cu metale preţioase şi pietre preţioase, prevăzute la art. 2 pct. 2, se pot efectua de către operatorii economici autorizaţi, numai în baza autorizaţiei eliberate de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor pe perioadă nedeterminată, vizată anual de către aceasta. Scopul vizării anuale este verificarea menţinerii condiţiilor de autorizare.

(2) Operatorii economici prevăzuţi la alin. (1) pot solicita completarea autorizaţiei şi/sau renunţarea la efectuarea uneia sau mai multor operaţiuni.

(3) Renunţarea la efectuarea uneia sau mai multor operaţiuni produce efecte începând cu data de 1 ianuarie a anului următor anului în care s-a înregistrat cererea de renunţare şi se realizează prin înscrierea unei menţiuni corespunzătoare pe autorizaţie.

(4) Pentru autorizaţiile distruse, pierdute sau furate Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor eliberează duplicate.

(5) Procedurile de autorizare, vizare anuală, completare, renunţare şi eliberare de duplicate, precum şi formularele-tip utilizate se aprobă prin ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

(6) Modelul autorizaţiei se stabileşte prin ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

(7) Nu se supun autorizării pentru efectuarea operaţiunilor cu metale preţioase şi pietre preţioase de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor operatorii economici din statele membre ale Uniunii Europene, din Spaţiul Economic European şi Turcia care sunt înregistraţi la autoritatea competentă.

(8) Operatorii economici prevăzuţi la alin. (7) sunt obligaţi ca, înaintea începerii efectuării de operaţiuni cu metale preţioase şi pietre preţioase pe teritoriul României, inclusiv în cazul contractelor la distanţă şi al contractelor în afara spaţiilor comerciale, să notifice acest fapt Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

(9) Procedura de notificare, modelul formularului de notificare şi modelul documentului emis de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor în urma notificării vor fi aprobate prin ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor

(10) Operatorii economici autorizaţi, precum şi cei prevăzuţi la alin. (7) sunt obligaţi ca, în cazul în care intervin modificări cu privire la numele/denumirea, adresa/sediul social şi la celelalte locuri de desfăşurare a operaţiunilor cu metale preţioase şi pietre preţioase, să le notifice în scris Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor în termen de 10 zile de la data producerii Ion

(11) Sunt exceptate de la autorizarea prevăzută la alin. (1):

a) Banca Naţională a României, pentru operaţiunile cu aur, alte metale preţioase şi pietre preţioase şi vânzarea monedelor în scop numismatic;

b) Ministerul Finanţelor Publice, pentru operaţiunile de păstrare în depozit, în tezaurul trezoreriei, de executare silită, pentru operaţiunile de valorificare, precum şi pentru operaţiunile conexe acestora;

c) Ministerul Afacerilor Interne, organele cu atribuţii de control din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, pentru operaţiunile de păstrare în depozit, în condiţiile legii, a metalelor preţioase şi pietrelor preţioase;

d) Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, pentru operaţiunile de păstrare în depozit a metalelor preţioase şi pietrelor preţioase, marcarea metalelor preţioase, precum şi orice alte operaţiuni cu metale preţioase şi pietre preţioase pentru care este autorizată potrivit legii;

e) persoanele fizice, pentru scoaterea din România, introducerea în România şi tranzitul pe teritoriul acesteia al bijuteriilor, al obiectelor de aurărie sau argintărie, dacă acestea sunt destinate uzului personal al persoanei fizice în cauză;

f) persoanele fizice, pentru operaţiunile de scoatere din România a obiectelor de aurărie şi argintărie, dacă valoarea individuală a acestora nu depăşeşte echivalentul în lei al sumei de 500 euro;

g) Ministerul Justiţiei - Agenţia Naţională a Bunurilor Indisponibilizate, pentru operaţiunile de păstrare în depozit şi valorificare a metalelor preţioase şi pietrelor preţioase.”

9. După articolul 8 se introduce un nou articol, articolul 81, cu următorul cuprins:

„Art. 81. - (1) Introducerea şi scoaterea în şi din ţară, de către operatorii economici autorizaţi şi de către alte persoane fizice şi/sau juridice, altele decât cele autorizate conform prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, a obiectelor şi bijuteriilor din metale preţioase cu sau fără pietre preţioase se vor face cu respectarea condiţiilor şi limitelor prevăzute de legislaţia vamală în vigoare.

(2) La declaraţia vamală se anexează în mod obligatoriu declaraţia pe propria răspundere care prevede că autorizaţia nu este retrasă sau suspendată la data efectuării formalităţilor vamale, în cazul operaţiunilor efectuate de către operatorii economici autorizaţi să desfăşoare operaţiuni cu metale preţioase şi pietre preţioase.”

10. Articolul 9 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 9. - Operatorii economici autorizaţi să efectueze operaţiuni cu metale preţioase şi pietre preţioase, precum şi cei prevăzuţi la art. 8 alin. (7) au obligaţia să asigure evidenţa strictă a acestora.”

11. Articolul 10 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 10. - Operatorii economici prevăzuţi la art. 9 au obligaţia să pună la dispoziţie organelor abilitate toate documentele şi evidenţele solicitate de acestea.”

12. Articolul 12 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 12. - (1) Marcarea are ca scop certificarea faptului că obiectele din metale preţioase au conţinutul de metal preţios corespunzător mărcii de titlu aplicate şi identificarea operatorilor economici care au aplicat mărcile de responsabilitate.

(2) în România titlul minim legal, prevăzut la art. 21 alin. (1) lit. a), este:

a) 333 pentru aur;

b) 750 pentru argint;

c) 950 pentru platină;

d) 950 pentru paladiu.

(3) Titlurile legale în România, exprimate în miimi, care se aplică obiectelor din metale preţioase, sunt următoarele:

a) pentru aur: 333; 375; 500; 585; 750; 833; 900; 916; 986 şi 999;

b) pentru argint: 750; 800; 875; 916; 925 şi 999;

c) pentru platină: 950;

d) pentru paladiu: 950.

(4) Pe teritoriul României pot fi puse pe piaţă doar obiectele din metale preţioase care au aplicate marca de titlu, marca de responsabilitate şt marca de stat.

(5) Pentru obiectele din metale preţioase, provenite din confiscări sau care sunt trecute în orice alt mod legal în proprietatea privată a statului şi care nu sunt marcate corespunzător pentru a putea fi puse pe piaţă, se aplică marca de stat de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor.

(6) Prin excepţie de la prevederile alin. (4), pot fi comercializate pe teritoriul României obiecte din metale preţioase dacă acestea au aplicată de către o autoritate competentă dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, din Spaţiul Economic European şi Turcia o marcă echivalentă cu marca de stat, cu condiţia ca indicaţiile furnizate să conţină informaţii echivalente şi inteligibile pentru consumatorii din România.

(7) Prin excepţie de la prevederile alin. (2) şi (3), pot fi comercializate pe teritoriul României obiecte din metale preţioase care au aplicată o marcă de titlu ce reprezintă titlul legal conform legislaţiei dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, din Spaţiul Economic European şi Turcia, dacă acestea au aplicată de către o autoritate competentă din acel stat o marcă echivalentă cu marca de stat, cu condiţia ca indicaţiile furnizate să conţină informaţii echivalente şi inteligibile pentru consumatorii din România.

(8) Sunt recunoscute pe teritoriul României mărcile de responsabilitate ale operatorilor economici proveniţi dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, din Spaţiul Economic European şi Turcia, înregistrate la autoritatea competentă din statul de stabilire.

(9) Prin excepţie de la prevederile alin. (4), obiectele din metale preţioase pe care, din cauza construcţiei, nu pot fi aplicate marca de titlu, marca de responsabilitate şi marca de stat pot fi comercializate dacă au aplicată marca de stat ori sunt însoţite de certificatul de testare, după caz.

(10) Sunt exceptate de la marcare:

a) obiectele din argint în greutate de până la 2,00 grame;

b) obiectele din paladiu în greutate de până la 2,00 grame;

c) obiectele din aur în greutate de până la 1,00 gram;

d) obiectele din platină în greutate de până la 1,00 gram;

e) fragmentele de obiecte din metale preţioase;

f) monedele, medaliile şi plachetele din metale preţioase;

g) lingourile din metale preţioase;

h) metalele preţioase sub formă de materii prime;

i) obiectele confecţionate din metale preţioase destinate exportului.

(11) Pentru obiectele prevăzute la alin. (10) lit. a)-d) şi f)-g), Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor eliberează certificate de testare sau rapoarte de încercare.

(12) Obiectele din metale preţioase ce urmează a fi puse pe piaţa naţională vor fi prezentate la una dintre structurile teritoriale ale Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor pentru a fi marcate, în termen de 7 de zile de la data înregistrării acestora în gestiune, împreună cu documentele de provenienţă, cu excepţia celor prevăzute la alin. (6).”

13. Articolul 13 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 13. - (1) Anterior aplicării mărcii de stat, metalele preţioase trebuie să fie supuse unei analize fizice sau chimice, în vederea stabilirii titlului acestora.

(2) La stabilirea titlului metalelor preţioase nu se admit toleranţe negative.

(3) Analiza şi marcarea obiectelor din metale preţioase se efectuează în termen de 15 zile de la data preluării acestora.

(4) Dacă în urma analizelor fizice sau chimice se constată neconformităţi precum aliaj neomogen, lipituri şi umpluturi nepermise, operatorul economic va fi notificat cu privire la acest aspect, pentru retragerea obiectelor în vederea remedierii neconformităţilor,

(5) Procedurile de analiză şi marcare se stabilesc prin ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor,

(6) Modelele mărcilor de stat se stabilesc prin ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

(7) Procedura de stabilire şi înregistrare a mărcilor de responsabilitate se aprobă prin ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

(8) La prezentarea obiectelor din metale preţioase la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor în vederea marcării cu marca de stat, acestea trebuie să fie deja marcate cu marca de titlu şi marca de responsabilitate, în locurile stabilite prin ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

(9) Fac excepţie de la prevederile alin. (8) obiectele din metale preţioase prezentate de către Ministerul Finanţelor Publice.”

14. Articolul 14 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 14. - Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor este singura autoritate competentă la nivel naţional care:

a) efectuează analiza şi marcarea cu marca de stat a obiectelor din metale preţioase;

b) efectuează expertize ale metalelor preţioase şi ale pietrelor preţioase, dispuse de instanţele de judecată şi de notariatele publice, la solicitarea organelor de urmărire penală, a organelor vamale sau a organelor de valorificare a bunurilor confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, precum şi la cererea persoanelor fizice şi juridice;

c) efectuează încercări ale metalelor preţioase;

d) stabileşte şi înregistrează mărcile utilizate pentru marcarea metalelor preţioase;

e) stabileşte tarife pentru activităţile de încercare, analiză, marcare, expertizare şi înregistrare a mărcilor de responsabilitate, sumele încasate constituindu-se integral venituri la bugetul de stat.”

15. Articolul 15 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 15. - Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor îşi exercită drepturile şi îşi asumă obligaţiile specifice activităţilor de încercare, analiză, marcare, expertizare, înregistrare, vizare şi autorizare, în calitate de autoritate competentă pe teritoriul României.”

16. Articolul 18 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 18. - Constituie contravenţie următoarele fapte:

a) încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1) prin desfăşurarea fără autorizaţie a operaţiunilor cu metale preţioase şi pietre preţioase constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 la 10.000 lei, precum şi cu confiscarea bunurilor ce fac obiectul contravenţiei şi, după caz, a sumelor încasate;

b) încălcarea prevederilor art. 8 alin. (8) prin desfăşurarea operaţiunilor cu metale preţioase şi pietre preţioase de către operatorii economici prevăzuţi la art. 8 alin. (7), fără a notifica Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 la 10.000 lei, precum şi cu confiscarea bunurilor ce fac obiectul contravenţiei şi, după caz, a sumelor încasate;

c) încălcarea prevederilor art. 9 prin nerespectarea obligaţiei de a asigura evidenţa strictă a operaţiunilor cu metale preţioase şi pietre preţioase de către operatorii economici autorizaţi să efectueze operaţiuni cu metale preţioase şi pietre preţioase, precum şi de către cei prevăzuţi la art. 8 alin. (7) constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 la 10.000 lei, precum şi cu confiscarea bunurilor ce fac obiectul contravenţiei şi, după caz, a sumelor încasate;

d) încălcarea prevederilor art. 12 alin. (12) prin nerespectarea de către operatorii economici autorizaţi a obligaţiei de a prezenta obiectele din metale preţioase ce urmează a fi puse pe piaţa naţională, la una dintre structurile teritoriale ale Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, în termen de maximum 7 zile de la data înregistrării acestora în gestiune, pentru a fi marcate, împreună cu documentele de provenienţă, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 la 10.000 lei, precum şi cu confiscarea bunurilor ce fac obiectul contravenţiei şi, după caz, a sumelor încasate;

e) încălcarea prevederilor art. 8 alin. (10) prin nerespectarea de către operatorii economici autorizaţi, precum şi de către cei prevăzuţi la art. 8 alin, (7) a obligaţiei ca, în cazul în care intervin modificări cu privire la numele/denumirea, adresa/sediul social şi la celelalte locuri de desfăşurare a operaţiunilor cu metale preţioase şi pietre preţioase, să le notifice în scris Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor în termen de 10 zile de la data producerii lor constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 6.000 lei la 12.000 lei;

f) încălcarea prevederilor art. 10 prin nerespectarea de către operatorii economici autorizaţi, precum şi de către cei prevăzuţi la art. 8 alin. (7) a obligaţiei de a pune la dispoziţia organelor abilitate toate documentele şi evidenţele solicitate de acestea constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 6.000 lei la 12.000 lei;

g) încălcarea prevederilor art. 7 prin nerespectarea de către operatorii economici care comercializează obiecte din metale preţioase şi pietre preţioase a obligaţiei de a informa consumatorii corect, complet şi precis cu privire la natura şi caracteristicile obiectelor pe care le comercializează, inclusiv cil privire la corectitudinea informaţiilor cuprinse în etichetă, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 15.000 lei.”

17. Articolul 19 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 19- - Comercializarea sau expunerea spre comercializare a metalelor preţioase, fără ca acestea să fie marcate în prealabil potrivit prevederilor legale în vigoare, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 10.000 la 20.000 lei, precum şi cu confiscarea bunurilor ce fac obiectul contravenţiei.”

18. Articolul 20 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 20. - Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către:

a) personalul împuternicit al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor în ceea ce priveşte contravenţiile prevăzute la art. 18 şi 19, potrivit atribuţiilor ce îi revin în conformitate cu prevederile legale în vigoare;

b) personalul împuternicit al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală în ceea ce priveşte contravenţiile prevăzute la art. 18 lit. a)-d) şi lit. f), precum şi la art. 19 potrivit atribuţiilor ce îi revin în conformitate cu prevederile legale în vigoare;

c) agenţii şi ofiţerii de poliţie din cadrul Poliţiei Române, în ceea ce priveşte contravenţiile prevăzute la art. 18 lit. a), c), d), f) şi g), precum şi contravenţia prevăzută la art. 19;

d) subofiţerii şi ofiţerii din cadrul Jandarmeriei Române în ceea ce priveşte contravenţia prevăzută la art. 19.”

19. Articolul 22 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 22. - (1) La propunerea justificată a personalului prevăzut la art. 20, se poate aplica una dintre următoarele sancţiuni administrative:

a) suspendarea autorizaţiei pentru efectuarea de operaţiuni cu metale preţioase şi pietre preţioase pe o perioadă de 6 luni atunci când:

- nu sunt întocmite evidenţele operaţiunilor cu metale preţioase şi pietre preţioase, în condiţiile prevederilor legale în vigoare;

- sunt comercializate sub orice formă bijuteriile şi obiectele din metale preţioase, cu ori fără pietre preţioase, fără ca acestea să fie marcate, în condiţiile prevăzute de lege;

- nu se respectă obligaţia notificării Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor cu privire la schimbările intervenite în datele de identificare a titularului autorizaţiei;

b) retragerea autorizaţiei pentru efectuarea de operaţiuni cu metale preţioase şi pietre preţioase atunci când:

- nu au fost întreprinse măsuri pentru remedierea cauzelor care au determinat suspendarea autorizaţiei pentru efectuarea de operaţiuni cu metale şi pietre preţioase pe o perioadă de 6 luni, ca urmare a încălcării prevederilor legale în vigoare privind regimul metalelor preţioase şi al pietrelor preţioase;

- operatorul economic autorizat nu mai îndeplineşte una sau mai multe din condiţiile necesare în vederea autorizării;

- există condamnări definitive pentru infracţiuni în legătură cu operaţiunile cu metale preţioase sau pietre preţioase ale operatorului economic autorizat sau ale unui angajat al operatorului economic autorizat;

c) interzicerea efectuării de operaţiuni cu metale preţioase şi pietre preţioase pe teritoriul României de către operatorii economici, prevăzuţi la art. 8 alin. (7), cu respectarea prevederilor Regulamentului (CE) nr. 764/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 iulie 2008 de stabilire a unor proceduri de aplicare a anumitor norme tehnice naţionale pentru produsele comercializate în mod legal în alt stat membru şi de abrogare a Deciziei nr. 3.052/95/CE, atunci când:

- sunt încălcate prevederile legale în vigoare privind regimul metalelor preţioase şi al pietrelor preţioase şi nu se întreprind măsuri pentru remedierea situaţiilor astfel create;

- există condamnări definitive pentru infracţiuni în legătură cu operaţiunile cu metale preţioase sau pietre preţioase ale operatorului economic sau ale unui angajat al operatorului economic.

(2) Prin derogare de la prevederile art. 21 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, suspendarea sau retragerea autorizaţiei pentru efectuarea de operaţiuni cu metale preţioase şi cu pietre preţioase, precum şi interzicere efectuării de operaţiuni cu metale preţioase şi pietre preţioase se dispun prin ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, care se comunică titularului autorizaţiei.

(3) Ordinul de suspendare ori, după caz, de retragere a autorizaţiei, precum şi ordinul de interzicere a efectuării de operaţiuni cu metale preţioase şi pietre preţioase produc efecte de la data comunicării. Cu aceeaşi dată urmează să se calculeze şi perioada de suspendare.

(4) împotriva ordinului de suspendare ori de retragere a autorizaţiei sau, după caz, a ordinului de interzicere a efectuării de operaţiuni cu metale preţioase şi pietre preţioase se poate formula contestaţie la instanţa de contencios administrativ, în termenele şi în condiţiile prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

(5) Procedura privind măsurile prevăzute la alin. (1), precum şi procedura de reautorizare pentru efectuarea de operaţiuni cu metale preţioase şi cu pietre preţioase vor fi stabilite prin ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.”

20. Articolul 23 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 23. - În cazul suspendării autorizaţiei, operatorul economic care o deţinea nu mai are dreptul să efectueze operaţiunile cu metale preţioase şi pietre preţioase pentru care a fost autorizat, până când se constată încetarea cauzelor care au determinat suspendarea.”

21. La articolul 25, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(3) Obiectele din metale preţioase şi pietre preţioase provenite din confiscări sau care sunt trecute în proprietatea privată a statului vor fi valorificate potrivit dispoziţiilor legale în vigoare.”

22. La articolul 25, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:

,,(4) Termenul de depunere la unităţile Trezoreriei Statului a obiectelor din metale sau pietre preţioase este de 48 de ore de la data întocmirii documentului care a stat la baza ridicării bunurilor considerate fără stăpân, precum şi a celor ridicate în vederea confiscării ori confiscate în condiţiile prevăzute de lege.”

23. După articolul 25 se introduce un nou articol, articolul 251, cu următorul cuprins:

„Art. 251. - (1) Procedurile privind expertizarea metalelor preţioase şi a pietrelor preţioase dispusă de instanţele de judecată şi de notariatele publice se aprobă prin ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

(2) Procedurile privind expertizarea metalelor preţioase şi a pietrelor preţioase la solicitarea organelor de urmărire penală, a organelor vamale sau a organelor de valorificare a acestor bunuri provenite din confiscări sau care sunt trecute în orice alt mod legal în proprietatea privată a statului, precum şi la cererea persoanelor fizice şi juridice se aprobă prin ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.”

24. La articolul 26, alineatele (2) şi (2i) se abrogă.

25. Articolul 27 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 27. - (1) Restituirea obiectelor din metale preţioase şi pietre preţioase preluate abuziv de stat, aflate în gestiunea de specialitate din cadrul Sucursalei Regionale Bucureşti a Băncii Naţionale a României, se efectuează de către aceasta numai la cererea persoanelor îndreptăţite, în baza actelor de proprietate sau a hotărârilor judecătoreşti definitive, după caz.

(2) în vederea executării hotărârilor judecătoreşti definitive este necesar ca persoanele îndreptăţite să depună la Sucursala Regională Bucureşti a Băncii Naţionale a României o cerere prin care să solicite executarea titlului. La cererea de restituire petentul trebuie să anexeze următoarele documente:

a) hotărârea judecătorească definitivă, în original;

b) copia actului de identitate;

c) pentru alte persoane beneficiare decât cele păgubite, după caz, procura în original, certificatul de moştenitor sau alte acte prin care se poate stabili calitatea de proprietar.

(3) Pentru obiectele şi bijuteriile din metale preţioase şi pietre preţioase preluate abuziv de stat, depuse la Banca Naţională a României, restituirea fizică a acestora se efectuează numai în măsura în care acestea se mai regăsesc ca atare în gestiunea de specialitate din cadrul Sucursalei Regionale Bucureşti a Băncii Naţionale a României.

(4) Dacă bunurile prevăzute la alin. (1) au fost valorificate în folosul statului şi nu se mai regăsesc fizic în gestiunea băncii, urmează a se plăti persoanelor îndreptăţite, în baza actelor de proprietate sau a hotărârilor judecătoreşti definitive, după caz, contravaloarea acestora, calculată la valoarea de piaţă actualizată.

(5) Pentru pietrele preţioase libere sau montate în bijuterii, preluate abuziv de stat, care nu se mai regăsesc fizic în gestiunea de specialitate din cadrul Sucursalei Regionale Bucureşti a Băncii Naţionale a României, urmează a se plăti persoanelor îndreptăţite, în baza actelor de proprietate sau a hotărârilor judecătoreşti definitive, după caz, contravaloarea acestora calculată la valoarea de piaţă actualizată.

(6) Contravaloarea obiectelor din metale preţioase şi pietre preţioase restituite în natura, precum şi sumele plătite de către Banca Naţională a României cu titlu de despăgubiri, cheltuieli de judecată şi cheltuieli de executare se vor recupera de la Ministerul Finanţelor Publice. Restituirea acestor sume de către Ministerul Finanţelor Publice se va face trimestrial, după primirea documentelor justificative de la Banca Naţională a României, din capitolul de despăgubiri civile, precum şi cheltuieli judiciare şi extrajudiciare derivate din acţiuni în reprezentarea intereselor statului, potrivit dispoziţiilor legale.”

Art. II. - În cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 190/2000 privind regimul metalelor preţioase şi pietrelor preţioase în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma „aur financiar” se înlocuieşte cu sintagma „aur de investiţii”.

Art. III. - (1) Obiectele din metale preţioase care, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, sunt marcate numai cu marca de garanţie proprie stabilită şi înregistrată la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, alături de marca de titlu, pot fi comercializate până la data de 30 iunie 2018.

(2) Până la data de 30 iunie 2018 marca de stat se poate aplica şi pe obiectele din metale preţioase alături de marca de garanţie proprie şi/sau de marca de titlu.

(3) Obiectele din metale preţioase care poartă deja o marcă aplicată de o autoritate publică română începând cu anul 1906 se consideră legal marcate şi pot fi comercializate.

Art. IV. - (1) Poansoanele cu mărci de garanţie proprie se predau, în vederea desfigurării, la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.

(2) Nerespectarea prevederilor alin. (1), precum şi aplicarea mărcii de garanţie proprie după data de 30 iunie 2018 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 6.000 lei la 12.000 lei.

(3) Constatarea contravenţiei şi aplicarea sancţiunii prevăzute la alin. (2) se fac de către personalul împuternicit al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

(4) Contravenţiei prevăzute la alin. (2) îi sunt aplicabile prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. V. - Prezenta ordonanţă de urgenţă intră în vigoare la 10 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. VI. - La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 1344/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 190/2000 privind regimul metalelor preţioase şi pietrelor preţioase în România, cu modificările şi completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 25 noiembrie 2003, cu modificările ulterioare.

Art. VII. - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 190/2000 privind regimul metalelor preţioase şi pietrelor preţioase în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 29 ianuarie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, se va republica, după aprobarea acesteia prin lege, dându-se textelor o nouă numerotare.

 

PRIM-MINISTRU

VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ

Contrasemnează:

Ministrul economiei,

Dănuţ Andruşcă

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor,

Marcel Bogdan Pandelică

Ministrul afacerilor externe,

Teodor-Viorel Meleşcanu

Ministrul delegat pentru afaceri europene,

Victor Negrescu

Ministrul afacerilor interne,

Carmen Daniela Dan

Ministrul pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat,

Ştefan-Radu Oprea

Ministrul finanţelor publice,

Eugen Orlando Teodorovici

 

Bucureşti, 1 martie 2018.

Nr. 10.

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 12/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 40 alin. (1) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 4 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2018 pentru aprobarea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. I. - Hotărârea Guvernului nr. 12/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 16 ianuarie 2017, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 3 alineatul (1), litera f) se abrogă.

2. La articolul 3 alineatul (2), după litera j) se introduce o noua literă, litera k), cu următorul cuprins:

„k) principiul întăririi dialogului social la toate nivelurile, în scopul creşterii aportului acestuia la dezvoltarea economică şi socială.”

3. La articolul 4 alineatul (2), litera I), punctele 2 şi 7 se abrogă.

4. La articolul 4 alineatul (2) litera I), punctul 9 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„9. avizează proiectele de hotărâri ale Guvernului pentru aprobarea regulamentelor-cadru de stabilire a locurilor de muncă, categoriilor de personal şi a mărimii sporului pentru condiţii de muncă, conform art. 23 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare;”,

5. La articolul 4 alineatul (2), după litera m) se introduce o nouă literă, litera n), cu următorul cuprins:

„n) Dialog social:

1. coordonează dialogul social la nivel naţional, în condiţiile legii;

2. pregăteşte, elaborează, negociază şi urmăreşte încheierea înţelegerilor dintre Guvern şi partenerii sociali reprezentativi la nivel naţional, potrivit legii;

3. iniţiază, coordonează şi urmăreşte realizarea programelor de dezvoltare a relaţiilor de parteneriat social în colaborare cu autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, patronatele, sindicatele, asociaţiile, fundaţiile şi alte structuri ale societăţii civile organizate, precum şi cu organismele şi instituţiile internaţionale în domeniu;

4. organizează reuniunile Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, în condiţiile legii;

5. informează Guvernul cu privire la solicitările formulate de partenerii sociali - sindicate, patronate - În vederea analizării posibilităţii soluţionării lor;

6. sprijină activitatea de dialog social desfăşurată la nivelul administraţiei publice centrale şi locale;

7. coordonează constituirea şi gestionarea bazei de date şi registrele de evidenţă privind organizaţiile patronale şi sindicale;

8. sprijină activitatea organizaţiilor patronale şi sindicale din domeniile sale de activitate;

9. Întocmeşte rapoartele statistice trimestriale, semestriale şi anuale privind numărul conflictelor colective de muncă, numărul salariaţilor care au participat la grevă, precum şi numărul contractelor colective încheiate la nivel de unitate;

10. ţine evidenţa raportărilor din teritoriu asupra stărilor tensionale cu potenţial conflictual pentru informarea factorilor de decizie în vederea dezamorsării acestora.”

6. La articolul 9, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(2) Aparatul propriu al Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale are un număr maxim de 434 de posturi, finanţate de la bugetul de stat, exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetului ministrului.”

7. La articolul 9, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (21) cu următorul cuprins:

„(21) Numărul maxim de posturi prevăzut la alin. (2) se suplimentează cu 20 de posturi de natură contractuală pe durată determinată, până la 31 august 2019, în vederea asigurării activităţilor de exercitare a Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene.”

8. Articolul 14 se abrogă.

9. La articolul 18, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 18. - (1) Ministrul muncii şi justiţiei sociale este ajutat în activitatea de conducere a ministerului de 5 secretari de stat, de secretarul general şi secretarul general adjunct.”

10. Anexa nr. 1 se modifică şi se înlocuieşte cu anexa la prezenta hotărâre.

Art. II. - Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale predă Ministerului Fondurilor Europene un număr de 19 posturi şi personalul aferent acestora, prin protocol de pred a re-preluare, încheiat în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

Art. III. - Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale preia de la Ministerul Consultării Publice şi Dialogului Social un număr de 27 de posturi şi personalul aferent acestora, prin protocol de predare-preluare, încheiat în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

Art. IV. - Încadrarea personalului în numărul maxim de posturi aprobat se realizează în termen de minimum 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, cu respectarea procedurii, dispoziţiilor legale şi regimului juridic aplicabil fiecărei categorii de personal.

 

PRIM-MINISTRU

VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ

Contrasemnează:

Ministrul muncii şi justiţiei sociale,

Lia-Olguţa Vasilescu

Ministrul fondurilor europene,

Rovana Plumb

Ministrul finanţelor publice,

Eugen Orlando Teodorovici

 

Bucureşti, 1 martie 2018.

Nr. 69.

 

ANEXĂ

 

STRUCTURA ORGANIZATORICĂ

a Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale

 

Numărul maxim de posturi este de 434 (exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetului ministrului).

Numărul maxim de posturi se suplimentează cu 20 de posturi contractuale pe perioadă determinată până la 31 august 2019.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

MINISTRU

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

COLEGIUL MINISTERULUI*

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CABINET MINISTRU

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

AUDIT PUBLIC INTERN**

 

 

 

 

UNITATEA DE POLITICI PUBLICE**

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

UNITATEA PENTRU TEHNOLOGIA INFORMAŢIEI***

 

 

 

 

UNITATEA DE MANAGEMENT AL PROIECTELOR***

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

DOCUMENTE CLASIFICATE**

 

 

 

 

COMUNICARE ŞI MASS-MEDIA***

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

DIRECŢIA GENERALĂ CORP CONTROL., IMPLEMENTARE STRATEGIE NAŢIONALĂ ANTICORUPŢIE

 

 

 

 

DIRECŢIA GENERALĂ AFACERI EUROPENE ŞI RELAŢII INTERNAŢIONALE

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

DIRECŢIA RELAŢII EXTERNE ŞI ORGANIZAŢII INTERNAŢIONALE

 

CORPUL ATAŞAŢILOR PE PROBLEME DE MUNCĂ ŞI SOCIALE**

 

COMPARTIMENT CORPUL CONSILIERILOR PENTRU PREGĂTIREA PREŞEDINŢIEI ROMÂNIEI LA CONSILIUL UNIUNII EUROPENE****

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

SECRETAR DE STAT

 

SECRETAR DE STAT

 

SECRETAR DE STAT

 

SECRETAR GENERAL

 

SECRETAR GENERAL ADJUNCT

 

SECRETAR DE STAT

 

SECRETAR DE STAT

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CABINET SECRETAR DE STAT

 

CABINET SECRETAR DE STAT

 

CABINET SECRETAR DE STAT

 

 

 

CABINET SECRETAR DE STAT

 

CABINET SECRETAR DE STAT

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

DIRECŢIA POLITICI DE OCUPARE COMPETENŢE ŞI MOBILITATE

PROFESIONALĂ

 

DIRECŢIA ASIGURĂRI SOCIALE

 

DIRECŢIA POLITICI SERVICII SOCIALE

 

DIRECŢIA POLITICI BENEFICII SOCIALE

 

DIRECŢIA POLITICI SALARIALE

 

DIRECŢIA DIALOG SOCIAL

 

DIRECŢIA LEGISLAŢIA MUNCII, AVIZARE ACTE NORMATIVE

 

DIRECŢIA GENERALĂ JURIDICĂ

 

DIRECŢIA GENERALĂ PLANIFICARE BUGETARĂ ŞI MANAGEMENT

 

DIRECŢIA GENERALĂ INVESTIŢII, ACHIZIŢII PUBLICE ŞI SERVICII INTERNE

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

DIRECŢIA JURIDICĂ ŞI CONTENCIOS

 

DIRECŢIA RESURSE UMANE

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


* Se organizează prin ordin al ministrului

** Se organizează la nivel de compartiment

*** Se organizează la nivel de serviciu

**** 20 posturi de natură contractuală pe durată determinată până la 31 august 2019


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.