MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 205/2018

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 186 (XXX) - Nr. 205         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Miercuri, 7 martie 2018

 

SUMAR

 

LEGI ŞI DECRETE

 

51. - Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 47/2016 privind unele măsuri pentru buna organizare şi desfăşurare a alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2016 şi pentru modificarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente şi a Legii nr. 288/2015 privind votul prin corespondenţă, precum şi modificarea şi completarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente

 

260. - Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 47/2016 privind unele măsuri pentru buna organizare şi desfăşurare a alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2016 şi pentru modificarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente şi a Legii nr. 288/2015 privind votul prin corespondenţă, precum şi modificarea şi completarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 654 din 17 octombrie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 421 pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală, astfel cum au fost modificate prin art. II pct. 107 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale, în ansamblu, şi a dispoziţiilor art. 233 şi art. 2331 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscală

 

Decizia nr. 754 din 23 noiembrie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor sintagmei „precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv”, cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

1.489. - Ordin al ministrului finanţelor publice privind Procedura de stabilire a schimbului de informaţii între Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România şi Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară

 

1.523. - Ordin al ministrului finanţelor publice pentru modificarea Ordinului ministrului economiei şi finanţelor nr. 2.007/2008 privind aprobarea componenţei Comisiei pentru autorizarea operatorilor economici din domenii cu reglementări specifice şi a Regulamentului de organizare şi funcţionare a acesteia, precum şi a Criteriilor referitoare la autorizarea funcţionării unităţilor emitente de tichete, a Ordinului viceprim-ministrului, ministrul finanţelor publice, al ministrului administraţiei şi internelor şi al preşedintelui Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor nr. 663/110/76/2012 pentru aprobarea componenţei Comisiei de autorizare a activităţii de schimb valutar, precum şi pentru modificarea Ordinului viceprim-ministrului, ministrul finanţelor publice, nr. 228/2014 pentru stabilirea componenţei Comisiei de autorizare a distribuitorilor pentru aparate de marcat electronice fiscale avizate tehnic

 

ACTE ALE BĂNCII NAŢIONALE A ROMÂNIEI

 

7. - Circulară privind lansarea în circuitul numismatic a unei monede din argint cu tema 150 de ani de la naşterea lui Ştefan Luchian

 

LEGI SI DECRETE

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

 

CAMERA DEPUTAŢILOR

SENATUL

 

LEGE

pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 47/2016 privind unele măsuri pentru buna organizare şi desfăşurare a alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2016 şi pentru modificarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente şi a Legii nr. 288/2015 privind votul prin corespondenţă, precum şi modificarea şi completarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

 

Articol unic. - Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 47 din 31 august 2016 privind unele măsuri pentru buna organizare şi desfăşurare a alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2016 şi pentru modificarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente şi a Legii nr. 288/2015 privind votul prin corespondenţă, precum şi modificarea şi completarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 685 din 5 septembrie 2016, cu următoarele modificări:

1. Titlul ordonanţei de urgenţă se modifică şi va avea următorul cuprins:

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ

privind unele măsuri pentru buna organizare şi desfăşurare a alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2016 şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente şi pentru modificarea Legii nr. 288/2015 privind votul prin corespondenţă, precum şi modificarea şi completarea Legii nr. 208/2015 plivind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente”

2. Articolul 5 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 5. - Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 24 iulie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 42, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

«(2) începând cu data de 1 aprilie a anului în care au loc alegeri parlamentare la termen şi până la data expirării a 48 de ore de la data începerii perioadei electorale, alegătorii cu domiciliul în ţară şi cu reşedinţa în străinătate, precum şi cei cu domiciliul în străinătate se pot înscrie în Registrul electoral cu adresa din străinătate pentru scrutinul respectiv în baza unei cereri scrise, datate şi semnate, cuprinzând numele, prenumele, codul numeric personal, însoţită de o copie a actului de identitate şi o copie a documentului care dovedeşte reşedinţa, eliberat de autorităţile străine, sau a paşaportului, cu menţionarea statului de domiciliu, transmise prin poştă, inclusiv prin poşta electronică, ori depuse la misiunea diplomatică sau oficiul consular.»

2. La articolul 93 alineatul (2), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins;

«a) numărul total al alegătorilor prevăzut în listele electorale existente în secţia de votare, cu respectarea formulei:

pct. a = pct. a1 + pct. a2 + pct. a3;».

3. La articolul 93 alineatul (2), după litera a2) se introduce o literă nouă, litera a3), cu următorul cuprins:

«a3) numărul total al alegătorilor potrivit extrasului de pe listele electorale permanente şi suplimentare, cu respectarea formulei:

pct. a3 2 pct. b3;».

4. La articolul 93 alineatul (2), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:

«b) numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne, înscrişi în listele electorale existente în secţia de votare, cu respectarea formulei:

pct. b = pct. b1 + pct. b2 + pct. b3;».

5. La articolul 93 alineatul (2), după litera b2) se introduce o nouă literă, litera b3), cu următorul cuprins:

«b3) numărul total al alegătorilor care au votat prin intermediul urnei speciale;».

6. La articolul 95 alineatul (2), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:

«a) numărul total al alegătorilor prevăzuţi în listele electorale din circumscripţia electorală, cu respectarea formulei:

pct. a = pct. a1 + pct. a2 + pct. a3;».

7. La articolul 95 alineatul (2), după litera a2) se introduce o nouă literă, litera a3), cu următorul cuprins:

«a3) numărul total al alegătorilor potrivit extrasului de pe listele electorale permanente şi suplimentare, cu respectarea formulei:

pct. a3 Ł pct. b3;».

8. La articolul 95 alineatul (2), după litera b2) se Introduce o nouă literă, litera b3), cu următorul cuprins:

«b3) numărul total al alegătorilor care au votat prin intermediul urnei speciale;»

9. La articolul 96 alineatul (1) litera a), după liniuţa a treia se introduce o nouă liniuţă, liniuţa a patra, cu următorul cuprins:

«- numărul total al alegătorilor înscrişi în extrasele de pe listele electorale permanente şi suplimentare;».

10. La articolul 96 alineatul (1) litera b), după liniuţa a treia se introduce o nouă liniuţă, liniuţa a patra, cu următorul cuprins:

«- numărul total al alegătorilor înscrişi în extrasele de pe listele electorale permanente şi suplimentare;»“.

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.

 

p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,

PREŞEDINTELE SENATULUI

FLORIN IORDACHE

CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU

 

Bucureşti, 2 martie 2018.

Nr. 51.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

 

DECRET

privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 47/2016 privind unele măsuri pentru buna organizare şi desfăşurare a alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2016 şi pentru modificarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente şi a Legii nr. 288/2015 privind votul prin corespondenţă, precum şi modificarea şi completarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente

 

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din Constituţia României, republicată,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se promulgă Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 47/2016 privind unele măsuri pentru buna organizare şi desfăşurare a alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2016 şi pentru modificarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente şi a Legii nr. 288/2015 privind votul prin corespondenţă, precum şi modificarea şi completarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente şi se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

 

Bucureşti, 2 martie 2018.

Nr. 260.

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 654

din 17 octombrie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 421 pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală, astfel cum au fost modificate prin art. II pct. 107 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale, în ansamblu, şi a dispoziţiilor art. 233 şi art. 2331 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Daniel-Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 421 pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală şi a celor ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată de Ion Govoreanu în Dosarul nr. 9.668/111/2011 al Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.019D/2016.

2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 6 iunie 2017, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea, şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă din acea dată, când, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi art. 58 din Legea nr. 47/1992, Curtea a amânat pronunţarea pentru datele de 22 iunie 2017 şi, respectiv, 13 iulie 2017. La data de 13 iulie 2017, constatând că nu sunt prezenţi toţi judecătorii care au participat la dezbateri, în temeiul dispoziţiilor art. 58 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992 şi art. 56 alin. (2) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, coroborate cu cele ale art. 395 alin. (2) teza întâi din Codul de procedură civilă, Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 19 septembrie 2017. La data de 19 septembrie 2017, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi art. 58 din Legea nr. 47/1992, Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 5 octombrie 2017. La data de 5 octombrie 2017, constatând că nu sunt prezenţi toţi judecătorii care au participat la dezbateri, în temeiul dispoziţiilor anterior menţionate, Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 17 octombrie 2017, când a pronunţat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

3. Prin încheierea din 23 mai 2016, pronunţată în Dosarul nr. 9.668/111/2011, Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 421 pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată de Ion Govoreanu, cu ocazia soluţionării apelurilor împotriva unei sentinţe pronunţate de Tribunalul Bihor.

4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 421 pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale, deoarece prima instanţă nu a procedat la o judecată completă, judecătorul care a pronunţat soluţia neadministrând el însuşi probe suficiente şi soluţionând cauza în două săptămâni de la numirea sa ca titular al completului, prin respingerea tuturor cererilor de probe şi revenirea asupra întregului probatoriu încuviinţat. Astfel, textul criticat nu este apt să garanteze unui inculpat dreptul la un proces echitabil, în condiţiile în care instanţei de apel nu i se permite să dispună rejudecarea cauzei de prima instanţă în situaţii precum cele învederate de autorul excepţiei. Calea de atac a apelului nu poate asigura o garanţie a unui proces echitabil în condiţiile în care instanţa de apel nu poate impune primei instanţe efectuarea unor acte de cercetare judecătorească sau să dispună rejudecarea unei cauze pe temeiul nemotivării hotărârii. În continuare face referire la jurisprudenţa unor curţi de apel, apreciind că aceasta constituie un element ce susţine neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 421 pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală. În final susţine că dispoziţiile art. 421 pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală încalcă şi dreptul la apărare, deoarece, în lipsa motivării sentinţei, calea de atac nu poate fi exercitată în mod eficient, instanţa de apel neputând proceda la remedierea acestor lipsuri prin a admite apelul şi a dispune rejudecarea cauzei de către prima instanţă.

5. În ceea ce priveşte dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010, susţine că acestea sunt neconstituţionale, deoarece, prin adoptarea acestui act normativ, Guvernul s-a substituit Parlamentului, încălcând principiul separaţiei puterilor în stat. Totodată, apreciază că, din analiza prevederilor constituţionale ale art. 115, rezultă că delegarea legislativă are caracter de excepţie, iar nu de regulă. Astfel, făcând referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 544 din 28 iunie 2006, susţine că nu a existat o situaţie extraordinară care să justifice adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010. În ceea ce priveşte justificarea ordonanţei, apreciază că în preambulul acesteia nu sunt aduse argumente care să susţină existenţa situaţiei extraordinare. Caracterul extraordinar este doar afirmat, nu şi demonstrat, situaţiile expuse în preambulul ordonanţei reflectă probleme obişnuite, de durată, lipsite de noutate, interesul general public nefiind un argument valid în acest sens.

6. Referitor la criticile de neconstituţionalitate intrinsecă, apreciază că dispoziţiile art. XI pct. 10 şi pct. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010 determină crearea unui paralelism instituţional, în ceea ce priveşte competenţa de constatare a infracţiunilor fiscale, între Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, pe de-o parte, şi parchete, pe de altă parte. Or, Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa, de exemplu Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, că paralelismul legislativ şi dubla competenţă decizională se constituie în motive de neconstituţionalitate a reglementărilor respective.

7. În continuare, susţine că dispoziţia art. XI pct. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010 este neconstituţională, deoarece alin. (1) al art. 2331, text introdus prin art. XI pct. 11, face trimitere la art. 135 alin. (4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, articol care, în realitate, nu există.

8. Totodată, autorul excepţiei susţine că, în domeniul penal, egalitatea armelor implică realizarea şi menţinerea pe parcursul întregului proces penal a echilibrului dintre inculpat, pe de-o parte, şi Ministerul Public şi partea civilă, pe de altă parte. În acest context, apreciază că egalitatea armelor, componentă a dreptului la un proces echitabil, este înfrântă în condiţiile în care Agenţia Naţională de Administrare Fiscală are atât calitatea de parte civilă, cât şi calitatea de organ care constată faptele ce pot constitui infracţiuni fiscale, şi care colaborează cu organele de urmărire penală. Dreptul la un proces echitabil este încălcat, cu atât mai mult cu cât rezultatul verificărilor fiscale se consemnează în procese-verbale, care constituie mijloace de probă în procesul penal. Totodată, aceste procese-verbale nu constituie titluri executorii şi nu pot fi atacate în vederea exercitării controlului, iar rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifice, întocmite de organul judiciar, au la bază tocmai aceste procese-verbale întocmite de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

9. În continuare, autorul face referire la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la noţiunea de „martor” şi, în special, cu referire la noţiunea de „expert”. Arată că această din urmă noţiune include persoana chemată să exprime o opinie specializată în legătură cu anumite aspecte ale cauzei. Lipsa de neutralitate a unui expert, asociată cu locul şi rolul Său în procedură, poate dezechilibra situaţia procedurală a unei părţi în raport cu cealaltă, cu încălcarea principiului egalităţii armelor (Hotărârea din 5 iulie 2007, pronunţată în Cauza Sara Lind Eggertsdottir împotriva Islandei, pct. 53); în mod similar, expertul poate ocupa o poziţie dominantă în procedură şi poate exercita O influenţă importantă asupra judecătorului (Hotărârea din 24 iulie 2003, pronunţată în Cauza Yvon împotriva Franţei, pct. 37). Astfel, întrucât procesele-verbale/constatările tehnico-ştiinţifice efectuate de specialişti/consilieri, din dispoziţia scrisă a procurorului, sunt considerate în practica Curţii Constituţionale drept proceduri simplificate de expertiză, li se aplică aceleaşi exigenţe privind respectarea dreptului la un proces echitabil, egalitatea armelor, independenţa şi imparţialitatea judecătorului.

10. De asemenea, arată că, potrivit art. 2331 alin. (5) teza finală, text introdus prin art. XI pct. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010, procesele-verbale nu constituie titluri de creanţă fiscală în înţelesul art. 110 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, astfel că nu pot fi atacate de inculpat, ceea ce determină încălcarea principiului egalităţii armelor.

11. Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori apreciază că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, competenţa instanţelor şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, text în raport cu care revine legiuitorului competenţa de a stabili cazurile de nelegalitate care determină rejudecarea cauzei de prima instanţă, la stabilirea acestora, legiuitorul realizând el însuşi o evaluare a exigenţei normei legale în raport cu dispoziţiile Constituţiei şi ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, inclusiv cu luarea în considerare a principiilor rezultate din jurisprudenţa acesteia din urmă. Dispoziţiile procedural penale criticate trebuie analizate prin prisma celor ale art. 1 alin. (2) din Codul de procedură penală, conform cărora normele de procedură penală urmăresc asigurarea exercitării eficiente a atribuţiilor organelor judiciare cu garantarea drepturilor părţilor şi ale celorlalţi participanţi în procesul penal astfel încât să fie respectate prevederile Constituţiei, ale tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, ale celorlalte reglementări ale Uniunii Europene în materie procesual penală, precum şi ale pactelor şi tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte.

12. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010, susţine că nici aceasta nu este întemeiată, Codul de procedură penală reglementând suficiente garanţii care corespund standardelor Curţii Europene a Drepturilor Omului în ceea ce priveşte asigurarea pentru părţi a unui proces echitabil. Or, analiza acestor garanţii, precum şi a modului în care instanţa de fond a respectat toate aceste exigenţe sunt supuse controlului şi cenzurii instanţei de control judiciar, care, în calea de atac a apelului, poate readministra probele administrate la prima instanţă şi poate administra probe noi, în condiţiile art. 100 din Codul de procedură penală, verificând hotărârea atacată pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, precum şi a oricăror probe administrate în faţa instanţei de apel, conform art. 420 alin. (5) şi (8) din acelaşi act normativ, urmând ca în final să pronunţe soluţia legală şi temeinică în cauză, atât în ceea ce priveşte latura penală, cât şi în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei.

13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

14. Guvernul arată că dispoziţiile art. 421 pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală sunt constituţionale. Menţinerea unei singure căi de atac, respectiv a apelului, în noua reglementare, dă expresie principiului dublului grad de jurisdicţie, aşa cum este prevăzut de art. 2 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 al Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Această reglementare a fost dictată de nevoia asigurării celerităţii procesului penal şi a reducerii duratei de soluţionare a cauzei penale, în condiţiile în care au fost asigurate garanţii suplimentare în faza de urmărire penală şi la judecata în faţa primei instanţe. Calea de atac a apelului, fiind una devolutivă, permite instanţei de apel să readministreze probele administrate în primă instanţă, dar şi să administreze probe noi, instanţa de apel având obligaţia de a verifica hotărârea primei instanţe sub toate aspectele de fapt şi de drept, nu doar în privinţa celor invocate de apelant. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010, apreciază că aceasta este neîntemeiată, rezultând, din preambulul actului normativ criticat, situaţia extraordinară şi urgenţa adoptării acestui act normativ. Elementele prezentate în preambul vizează interesul general public, care determină adoptarea de soluţii imediate în vederea evitării unor grave consecinţe.

15. Avocatul Poporului apreciază că, spre deosebire de reglementarea anterioară, nu se mai poate dispune rejudecarea cauzei atunci când au fost încălcate dispoziţiile privind continuitatea completului de judecată, însă acceptarea unei asemenea critici ar conduce la completarea legii, ceea ce excedează controlului de constituţionalitate. Astfel, competenţa de a stabili regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti revine legiuitorului, fiind o aplicare a dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 126 alin. (2). Ca atare, prevederile art. 421 pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală reprezintă opţiunea legiuitorului, în acord cu politica penală a statului, necontravenind dispoziţiilor constituţionale şi celor europene invocate. În ceea ce priveşte dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010, precizează că acestea âu mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, punctul de vedere al Avocatului Poporului fiind reţinut în Decizia nr. 271 din 22 martie 2012, în sensul constituţionalităţii acestora.

16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

18. În ceea ce priveşte obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea observă că, potrivit notelor scrise ale autorului excepţiei, acesta a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 421 pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală, a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010, în ansamblu, şi a dispoziţiilor art. XI pct. 10 şi pct. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010, în special. Ca urmare a ridicării excepţiei, Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a reţinut, în considerentele încheierii din data de 23 mai 2016, că autorul excepţiei critică atât dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010, în ansamblu, cât şi dispoziţiile art. XI pct. 10 şi pct. 11 din acest act normativ, în special. Totodată, analizând condiţia legăturii cu soluţionarea cauzei, instanţa precizează că „procesele-verbale de constatare încheiate de către consilierii ANAF - DGFP Bihor se regăsesc printre mijloacele de probă administrate în cauză, fiind avute în vedere de acuzare, mijloace de probă a căror legalitate nu a fost înlăturată anterior în cauză “. Or, dispoziţiile art. XI pct. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010 se referă la faptul că procesul-verbal întocmit de organele fiscale din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală constituie mijloc de probă în condiţiile art. 214 din Codul de procedură penală, iar dispoziţiile art. XI pct. 11 din acelaşi act normativ se referă la colaborarea cu organele de urmărire penală. Cu toate acestea, prin dispozitivul aceleiaşi încheieri, instanţa de judecată a sesizat Curtea Constituţională doar cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 421 pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală şi a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010 în ansamblul său, fără a se pronunţa în vreun fel asupra excepţiei de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. XI pct. 10 şi pct. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010.

19. În acest context, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa, de exemplu prin Decizia nr. 1.227 din 20 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, Decizia nr. 122 din 6 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 27 mai 2014 şi Decizia nr. 744 din 3 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 4 februarie 2016, a statuat că, în cazul în care instanţa de judecată sesizează instanţa de contencios constituţional cu excepţia de neconstituţionalitate a anumitor dispoziţii din legi sau ordonanţe fără a se pronunţa asupra altora, criticate în cadrul aceleiaşi excepţii de neconstituţionalitate, instanţa de contencios constituţional va analiza excepţia de neconstituţionalitate astfel cum aceasta a fost ridicată de autorul său. Doar în ipoteza în care instanţa judecătorească, prin dispozitivul hotărârii, consideră excepţia referitoare la una sau unele dintre dispoziţiile legale criticate ca fiind inadmisibilă, contrară prevederilor art. 29 alin. (1), (2) sau (3) din Legea nr. 47/1992, şi respinge cererea de sesizare cu această motivare, Curtea Constituţională nu se va pronunţa cu privire la această excepţie. În această împrejurare, autorul are, potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, posibilitatea atacării cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare, a soluţiei de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate.

20. Faţă de cele expuse, având în vedere şi notele scrise ale autorului excepţiei, Curtea apreciază că dispozitivul încheierii de sesizare trebuia să se refere la dispoziţiile art. 421 pct. 2 lit. b) din Codul de procedură, la dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010, în ansamblu, şi la dispoziţiile art. XI pct. 10 şi pct. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010, în special.

21. În continuare, Curtea observă că dispoziţiile art. 421 pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală au fost modificate prin art. II pct. 107 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016, în sensul introducerii unor noi cazuri în care instanţa, admiţând apelul, dispune rejudecarea de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată, şi anume atunci când instanţa nu s-a pronunţat asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau asupra acţiunii civile. Având în vedere că dispoziţiile art. 421 din Codul de procedură penală sunt norme de drept procedural de imediată aplicare şi că momentul sesizării Curţii Constituţionale coincide cu cel al intrării în vigoare a dispoziţiilor modificatoare, fără ca în acel moment să fi fost pronunţată o hotărâre definitivă în calea de atac a apelului, Curtea apreciază că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 421 pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală, astfel cum au fost modificate prin art. II pct. 107 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016.

22. În ceea ce priveşte Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale, Curtea reţine că aceasta a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 23 iunie 2010. În continuare, Curtea observă că dispoziţiile art. XI pct. 10, criticate de autorul excepţiei, se referă la modificarea dispoziţiilor art. 233 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, cu modificările şi completările ulterioare. Ulterior, dispoziţiile art. 233 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală au fost modificate prin art. 67 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. XI pct. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010, Curtea observă că acestea se referă la introducerea, în cuprinsul Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, a unui nou articol, articolul 2331 cu denumirea marginală „Colaborarea cu organele de urmărire penală”. Aşa fiind, având în vedere că dispoziţiile art. XI pct. 10 şi pct. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010 se referă la conţinutul dispoziţiilor art. 233 şi art. 2331 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, iar criticile de neconstituţionalitate se referă la conţinutul normativ al acestora, Curtea constată că acestea din urmă sunt, în realitate, dispoziţiile criticate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate.

23. În continuare, Curtea constată că, în urma intrării în vigoare a Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015, potrivit art. 354 lit. a) din acest act normativ, Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală a fost abrogată. În prezent, dispoziţiile referitoare la constatarea faptelor ce pot constitui infracţiuni se regăsesc la art. 349 din Legea nr. 207/2015, iar cele referitoare la colaborarea cu organele de urmărire penală se regăsesc la art. 350 din acelaşi act normativ. Cu toate acestea, Curtea reţine că prin notele scrise ale autorului excepţiei se menţionează că a fost trimis în judecată prin rechizitoriul emis în data de 29 iulie 2011, anterior modificărilor survenite prin Legea nr. 255/2013, iar potrivit încheierii de sesizare, instanţa consideră aplicabilă speţei Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010.

24. Astfel, având în vedere cele expuse anterior, precum şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea constată că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 421 pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală, astfel cum au fost modificate prin art. II pct. 107 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale, în ansamblul său, precum şi dispoziţiile art. 233 şi art. 2331 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Dispoziţiile criticate au următorul conţinut:

- Art. 421 pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală: „Instanţa, judecând apelul, pronunţă una dintre următoarele soluţii: [...]

2. admite apelul şi: [...] b) desfiinţează sentinţa primei instanţe şi dispune rejudecarea de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată pentru motivul că judecarea cauzei la acea instanţă a avut loc în lipsa unei părţi nelegal citate sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate, invocată de acea parte. Rejudecarea de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată se dispune şi atunci când instanţa nu s-a pronunţat asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau asupra acţiunii civile ori când există vreunul dintre cazurile de nulitate absolută, cu excepţia cazului de necompetenţă, când se dispune rejudecarea de către instanţa competentă.

- Art. 233 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003: „Constatarea faptelor ce pot constitui infracţiuni în condiţiile art. 2961 din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, este de competenţa organelor fiscale din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Procesul-verbal întocmit constituie mijloc de probă în condiţiile art. 214 din Codul de procedură penală. “

- Art. 2331 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003. (1) în situaţia în care sunt date sau indicii temeinice cu privire la pregătirea sau săvârşirea unor infracţiuni ce vizează bunuri prevăzute la art. 135 alin. (4) din Legea nr. 571/2003. cu modificările şi completările ulterioare, ce intră în sfera de aplicare a accizei, organele de urmărire penală pot efectua activităţi de constatare, cercetare şi conservare de probe.

(2) în situaţia prevăzută la alin. (1) organele de urmărire penală solicită de îndată organelor cu atribuţii de control din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală efectuarea de verificări fiscale conform obiectivelor stabilite.

(3) La solicitarea organelor de urmărire penală, când există pericol de dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a unei situaţii de fapt şi este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale muzei, personalul desemnat din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală efectuează verificări fiscale.

(4) în cazuri temeinic justificate, după începerea urmăririi penale, cu avizul procurorului, poate fi solicitată Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală efectuarea de verificări fiscale, conform obiectivelor stabilite.

(5) Rezultatul verificărilor prevăzute la alin. (2)-(4) se consemnează în procese-verbale, care constituie mijloace de probă. Procesele-verbale nu constituie titlu de creanţă fiscală în înţelesul art. 110.”

25. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) referitor la statul de drept, art. 1 alin. (4) referitor la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în cadrul democraţiei constituţionale, art. 1 alin. (5) potrivit căruia, în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, art. 11 referitor la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) potrivit cărora părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil şi art. 24 referitor la dreptul la apărare. De asemenea, sunt invocate prevederile ari. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

26. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 421 pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală, Curtea observă că împotriva Sentinţei penale nr. 134 din 31 august 2015, pronunţate de Tribunalul Bihor - Secţia penală, a fost formulată calea de atac a apelului, unul dintre motivele care stau la baza acestuia fiind acela al nemotivării hotărârii pronunţate în primă instanţă. Soluţionând apelul, Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a pronunţat Decizia penală nr. 917/A/2016 din 23 decembrie 2016. În ceea ce priveşte motivul de apel referitor la nemotivarea hotărârii de către instanţa de fond, Curtea de Apel Oradea a reţinut următoarele: „în privinţa criticii vizând nemotivarea hotărârii, aceasta este nefondată, critica invocată - constând în nemotivarea hotărârii - fiind contrazisă de considerentele hotărârii apelate, din simpla lecturare a acesteia rezultând contrariul”.

27. Având în vedere aceste aspecte, Curtea apreciază Că autorul excepţiei pune în discuţie o problemă ipotetică, ce nu are legătură cu soluţionarea cauzei, de vreme ce instanţa de apel a constatat că nu este întemeiat motivul de apel referitor la nemotivarea hotărârii instanţei de fond. Or, în aceste condiţii, chiar în ipoteza admiterii excepţiei de neconstituţionalitate, decizia Curţii Constituţionale nu ar putea avea niciun efect concret asupra cauzei deja soluţionate. Aşadar, Curtea apreciază că dispoziţiile art. 421 pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală nu au legătură cu soluţionarea cauzei în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, astfel încât excepţia de neconstituţionalitate formulată este inadmisibilă (în acelaşi sens, mutatis mutandis, Decizia nr. 759 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea [, nr. 110 din 11 februarie 2015, paragraful 19).

28. În ceea ce priveşte critica potrivit căreia alin. (1) al art. 2331 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, text introdus prin art. XI pct. 11, face trimitere la art. 135 alin. (4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, alineat care, în realitate, nu există, Curtea reţine că art. 135 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu denumirea marginală „Faptul generator şi exigibilitatea - cazuri speciale”, conţinea, în varianta iniţială, un număr de 6 alineate. Alin. 4 al acestui articol avea următorul cuprins: „Pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii care se efectuează continuu, dând loc la decontări sau plăţi succesive - energie electrică şi termică, gaze naturale, apă, servicii telefonice şi altele similare -, exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată intervine la data întocmirii documentelor prin care furnizorii/prestatorii au stabilit cantităţile livrate şi serviciile prestate, dar nu mai târziu de finele lunii următoare celei în care s-a efectuat livrarea/prestarea”.

29. Prin art. I pct. 99 din Legea nr. 343/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 662 din 1 august 2006, dispoziţiile art. 135 din Codul fiscal au fost modificate, noua reglementare conţinând doar două alineate, cu următorul cuprins: (1) în cazul unei achiziţii intracomunitare de bunuri, faptul generator intervine la data la care ar interveni faptul generator pentru livrări de bunuri similare, în statul membru în care se face achiziţia.

(2) în cazul unei achiziţii intracomunitare de bunuri, exigibilitatea taxei intervine la data la care este emisă factura către persoana care efectuează achiziţia, pentru întreaga contravaloare a livrării de bunuri, dar nu mai târziu de a cincisprezecea zi a lunii următoare celei în care a intervenit faptul generator”.

30. Potrivit art. V alin. (1) din Legea nr. 343/2006, prevederile art. I se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2007, cu excepţia cazurilor când se specifică altfel.

31. Ulterior, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 106/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 703 din 18 octombrie 2007, au fost aduse modificări Codului fiscal. Astfel, prin art. I pct. 45 au fost modificate dispoziţiile alin. (2) al art. 135 din Codul fiscal, iar prin art. I pct. 46, la articolul 135, după alin. (2) s-a introdus un nou alineat, alin. (3), cu următorul cuprins: „(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), exigibilitatea taxei intervine la data emiterii facturii prevăzute în legislaţia altui stat membru la articolul echivalent art. 155 alin. (1), dacă aceasta este emisă înainte de cea de-a 15-a zi a lunii următoare celei în care a intervenit faptul generator”. Potrivit art. II din Ordonanţa de urgentă a Guvernului nr. 106/2007, aceasta a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2008, fiind aprobată prin Legea nr. 61/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 214 din 6 aprilie 2010.

32. Ulterior, prin art. I pct. 64 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 117/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 891 din 30 decembrie 2010, au fost modificate dispoziţiile alin. (3) al art. 135 din Codul fiscal. Alin. (3) modificat avea următorul conţinut: „(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), exigibilitatea taxei intervine la data emiterii facturii prevăzute în legislaţia altui stat membru la articolul echivalent art. 155 alin. (1) sau, după caz, la data emiterii autofacturii prevăzute la art. 155 alin. (4). dacă factura sau autofactura este emisă înainte de cea de-a 15-a zi a lunii următoare celei în care a intervenit faptul generator”. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 117/2010 a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 303/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 709 din 19 noiembrie 2013. Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal a fost abrogată prin art. 502 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015. Potrivit art. 501, Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2016, cu excepţia cazului în care în cod se prevede altfel.

33. Din expunerea precedentă, Curtea observă că art. 135 din Codul fiscal a avut un număr de 6 alineate de la data publicării acestuia în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la data intrării în vigoare a modificărilor aduse acestuia prin Legea nr. 343/2006, adică în perioada 23 decembrie 2003- 1 ianuarie 2007. Între 1 ianuarie 2007 şi 1 ianuarie 2008 (data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 106/2007), art. 135 din Codul fiscal a avut un număr de 2 alineate. Între 1 ianuarie 2008 şi 1 ianuarie 2016 (data ieşirii din vigoare a Legii nr. 571/2003), ârt. 135 din Codul fiscal a avut un număr de 3 alineate.

34. În continuare, Curtea observă că art. XI pct. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010 a intrat în vigoare, potrivit art. XXI din acelaşi act normativ, la data publicării ordonanţei în Monitorul Oficial al României, Partea I, adică 23 iunie 2010. Corelând această dată cu modificările suferite de Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, Curtea reţine că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010 a introdus un nou articol în cadrul Codului de procedură fiscală, articol care, în cuprinsul său, face trimitere la un text care nu mai este în vigoare, fiind abrogat. Astfel, se observă că, la data de 23 iunie 2010, dispoziţiile art. 2331 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, introduse prin art. XI pct. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010, făceau referire la art. 135 alin. (4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, acest din urmă text nemaifiind în vigoare.

35. Totodată, Curtea constată că, prin Adresa înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 7.571 din 27 iunie 2017, Consiliul Legislativ a învederat că, la data de 23 iunie 2010, dispoziţiile art. 135 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal conţineau un număr de trei alineate.

36. Având în vedere aceste aspecte, Curtea reţine că o normă juridică acţionează în timp din momentul intrării ei în vigoare şi până în momentul ieşirii sale din vigoare (Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011). Astfel, în privinţa acţiunii în timp a unei norme juridice, apar ca fiind importante trei momente, şi anume intrarea în vigoare a normei, acţiunea normei şi ieşirea acesteia din vigoare. Referitor la intrarea în vigoare, art. 78 din Constituţie şi art. 12 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative dispun că legile intră în vigoare la 3 zile de la data publicării acestora în Monitorul Oficial al României, Partea I, sau la o dată ulterioara prevăzută în textul lor.

37. După intrarea normei în vigoare, aceasta capătă un caracter activ, făcând parte din fondul activ al legislaţiei. Caracterul obligatoriu al acesteia se impune faţă de toate persoanele, fiindu-le opozabilă. După intrarea în vigoare a unui act normativ, pe durata existenţei acestuia pot interveni diferite evenimente legislative, unul dintre acestea fiind abrogarea. Acest moment aduce în prim-plan ideea limitelor în timp ale acţiunii normelor de drept. Astfel, abrogarea reprezintă cauza de încetare a acţiunii normei de drept datorată intrării în vigoare a unei norme noi (actus contrarius).

38. Curtea constată că, potrivit art. 64 alin. (3) teza întâi din Legea nr. 24/2000, abrogarea unei dispoziţii sau a unui act normativ are caracter definitiv. Aceasta semnifică, de regulă, că, odată abrogat, actul normativ respectiv nu îşi va mai putea produce efectele. Curtea reţine că, prin abrogare, sunt scoase din sistemul legislaţiei acele reglementări juridice care încetează să se mai aplice, din cauza faptului că ele nu mai sunt necesare sau că în locul lor apar noi norme juridice, cu un conţinut diferit faţă de cele anterioare. Astfel, ca urmare a abrogării, dispoziţia respectivă trece în fondul pasiv al legislaţiei.

39. În continuare, Curtea reţine că trimiterea la alte acte normative reprezintă un procedeu legislativ permis de Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Astfel, potrivit art. 50 alin. (1) din acest act normativ, „în cazul în care o normă este complementară altei norme, pentru evitarea repetării în text a acelei norme se va face trimitere la articolul, respectiv la actul normativ care o conţine”.

40. Cu toate acestea, deşi trimiterea la alte acte normative este un procedeu legislativ permis, aceasta nu poate viza o normă abrogată. Un argument în acest sens îl reprezintă dispoziţiile art. 50 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 care dispun că „La modificarea, completarea şi abrogarea dispoziţiei la care s-a făcut trimitere, în actul de modificare, completare sau abrogare trebuie avută în vedere situaţia juridică a normei de trimitere”. Aceasta semnifică faptul că, la momentul recurgerii la procedeul legislativ al trimiterii la alte acte normative, norma la care se face trimitere trebuie să fie o normă în vigoare, aparţinând fondului activ al legislaţiei. Curtea constată că a considera altfel ar însemna că prin intermediul normei de trimitere să poată fi repusă în vigoare norma abrogată, la care se face trimitere. Or, potrivit art. 64 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, abrogarea unei dispoziţii sau a unui act normativ are caracter definitiv, singura excepţie permisă fiind aceea referitoare la abrogarea prin dispoziţii cuprinse în ordonanţe ale Guvernului, care au fost respinse ulterior, prin lege, de către Parlament. Numai în acest caz norma astfel abrogată (printr-o ordonanţă a Guvernului) va fi repusă în vigoare (prin legea de respingere a ordonanţei).

41. Prin Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012, Curtea a constatat că, deşi normele de tehnică legislativă nu au valoare constituţională, prin reglementarea acestora legiuitorul a impus o serie de criterii obligatorii pentru adoptarea oricărui act normativ, a căror respectare este necesară pentru a asigura sistematizarea, unificarea şi coordonarea legislaţiei, precum şi conţinutul şi forma juridică adecvate pentru fiecare act normativ. Astfel, respectarea acestor norme concură la asigurarea unei legislaţii care respectă principiul securităţii raporturilor juridice, având claritatea şi previzibilitatea necesare.

42. Având în vedere aceste aspecte, Curtea constată că prin adoptarea unei norme care face trimitere la o dispoziţie legală care nu mai este în vigoare se încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie referitor la claritatea şi previzibilitatea actelor normative. Pentru aceste motive, Curtea urmează să admită excepţia de neconstituţionalitate şi să constate că dispoziţiile art. 23*31 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală sunt neconstituţionale.

43. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010, în ansamblu, Curtea observă că, prin Decizia nr. 271 din 22 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 332 din 16 mai 2012 şi Decizia nr. 71 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 453 din 16 iunie 2017, a constatat existenţa situaţiei extraordinare în cazul adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010. Cu acele prilejuri, Curtea a constatat că actul normativ supus examinării a fost adoptat în temeiul delegării legislative constituţionale, respectiv art. 115 alin. (4), iar Guvernul, în virtutea acestor prevederi constituţionale, arată care a fost scopul adoptării acestei ordonanţe de urgenţă, astfel cum reiese atât din preambulul acestui act normativ, cât şi din expunerea de motive ce însoţeşte proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale, motivând situaţia extraordinară şi urgenţa care au impus adoptarea acesteia. Astfel, se arată că adoptarea acestui act normativ este făcută având în vedere: necesitatea combaterii în regim de maximă urgenţă a fraudei fiscale în domeniul TVA pentru livrările de: cereale, plante tehnice, legume, fructe, carne, zahăr, făină, pâine şi produse de panificaţie; necesitatea stabilirii unor standarde minime comune pentru înregistrarea şi scoaterea din evidenţă a persoanelor impozabile care efectuează operaţiuni de comerţ intracomunitar, în special achiziţii intracomunitare de bunuri, în vederea diminuării evaziunii fiscale în domeniul TVA; asigurarea unei mai bune monitorizări a operatorilor economici care desfăşoară operaţiuni cu produse accizabile, respectiv produse energetice, alcool şi băuturi alcoolice şi tutun prelucrat, în vederea accelerării încasării accizelor la bugetul de stat şi a diminuării evaziunii fiscale în domeniu; întărirea supravegherii şi controlului vamal al activităţii de introducere şi comercializare â mărfurilor în regim duty-free; instituirea unor pârghii care să conducă la creşterea gradului de colectare a veniturilor bugetare.

44. Ca atare, Curtea a constatat că elementele prezentate în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010 vizează interesul general public, care determină adoptarea de soluţii imediate în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public. Aşa fiind, Curtea a constatat că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010 nu contravin prevederilor constituţionale ale art. 115 alin. (4).

45. Neintervenind elemente noi care să determine modificarea acestei jurisprudenţe, Curtea apreciază că soluţia adoptată în aceste decizii, precum şi considerentele acestora cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010 sunt valabile şi în cauza de faţă, excepţia de neconstituţionalitate fiind neîntemeiată.

46. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 233 şi ale art. 233^ alin. (2)-(5) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, Curtea retine că, potrivit art. 32 alin. (1) din acelaşi act normativ, organele fiscale aveau competenţă generală privind administrarea creanţelor fiscale, exercitarea controlului şi emiterea normelor de aplicare a prevederilor legale în materie fiscală. Organele fiscale erau reprezentate, potrivit art. 17 alin. (5) din ordonanţă, de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi unităţile subordonate acesteia, precum şi compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale.

47. Având în vedere competenţele acestui organ de specialitate, legiuitorul a instituit modalităţile de colaborare ale acestuia cu organele de urmărire penală. Astfel, pe de-o parte, s-a instituit obligaţia organului fiscal de a sesiza organul de urmărire penală, în cazul în care, în activitatea lor, descoperă indicii privind săvârşirea unei infracţiuni (art. 233 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală), iar pe de altă parte, simetric, se reglementează posibilitatea obţinerii de către organele de urmărire penală a concursului organelor fiscale, la iniţiativa celor dintâi (art. 2331 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală).

48. Curtea observă că, potrivit art. 90 alin. 2 din Codul de procedură penală din 1968, sunt mijloace de probă procesele-verbale şi actele de constatare încheiate de alte organe, dacă legea prevede aceasta. În acest context, Curtea reţine că dispoziţiile art. 214 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală din 1968 atribuia calitatea de organ constatator organelor inspecţiilor de stat, altor organe de stat, precum şi unităţilor la care se referă art. 145 din Codul penal, pentru infracţiunile care constituie încălcări ale dispoziţiilor şi obligaţiilor a căror respectare o controlează, potrivit legii. Astfel, actele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, întocmite potrivit dispoziţiilor de lege criticate, reprezintă acte procedurale întocmite în exercitarea competenţei stabilite de lege şi în conformitate cu normele speciale aplicabile în materie, iar folosirea lor ca mijloace de probă în cadrul procesului penal se realizează cu respectarea tuturor garanţiilor prevăzute de lege, instanţa de judecată fundamentând soluţia pe întregul probatoriu administrat în cauză, prin coroborarea şi aprecierea tuturor probelor (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 1.045 din 11 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 74 din 5 februarie 2013).

49. Prin Decizia nr. 1.045 din 11 decembrie 2012, precitată, Curtea a reţinut, de asemenea, că în procesul deliberării, judecătorul verifică şi evaluează materialul probator şi îşi fundamentează soluţia pe întregul probatoriu administrat în cauză, prin coroborarea şi aprecierea probelor, şi nu prin raportarea exclusivă la procesele-verbale şi actele de constatare întocmite de alte organe, cu competenţă specială. Aşadar, judecata se desfăşoară de către o instanţă independentă şi imparţială, în condiţii de publicitate, oralitate şi contradictorialitate, iar judecătorul îşi fundamentează soluţia pe întregul probatoriu administrat, verificând, evaluând şi coroborând probele, astfel că informaţiile culese imediat după săvârşirea faptei reclamate, în măsura obţinerii lor legale, nu pot crea în mod concret riscul unui abuz de procedură.

50. În ceea ce priveşte critica potrivit căreia imposibilitatea atacării în contencios administrativ-fiscal a proceselor-verbale întocmite potrivit dispoziţiilor criticate încalcă prevederile Legii fundamentale, Curtea, prin Decizia nr. 758 din 5 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 138 din 23 februarie 2016, a reţinut că stabilirea modalităţilor prin care se conferă efecte unor anumite acte juridice întocmite în cadrul procedurilor de colectare a creanţelor fiscale reprezintă opţiunea legiuitorului, cu respectarea prevederilor constituţionale.

51. Pentru aceste motive, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 233 şi ale art. 2331 alin. (2)-(5) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală este neîntemeiată, urmând să o respingă, în consecinţă.

52. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 421 pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală, astfel cum au fost modificate prin art. II pct. 107 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, excepţie ridicată de Ion Govoreanu în Dosarul nr. 9.668/111/2011 al Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori.

2. Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 2331 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală sunt neconstituţionale.

3. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale, în ansamblul său, precum şi ale art. 233 şi art. 2331 alin, (2)-(5) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 17 octombrie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Mariţiu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 754

din 23 noiembrie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor sintagmei „precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv”, cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Irina-Loredana Gulie - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XVIII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Asociaţia de proprietari nr. 35 din Tulcea în Dosarul nr. 575/88/2014 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.076D/2017.

2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca devenită inadmisibilă, invocând în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 372 din 30 mai 2017.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Decizia nr. 572 din 29 martie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 575/88/2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. XVIII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă. Excepţia a fost ridicată de Asociaţia de proprietari nr. 35 din Tulcea într-o cauză având ca obiect soluţionarea acţiunii privind obligarea la plata unor sume de bani, reprezentând contravaloarea energiei termice furnizate, majorări de întârziere şi cheltuieli de judecată.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că prevederile legale criticate încalcă principiul constituţional al accesului liber la justiţie, prin restricţionarea utilizării căii de atac a recursului, în funcţie de valoarea pecuniară a obiectului litigiului. De asemenea, se mai arată că textul de lege criticat creează o inegalitate între justiţiabili, în funcţie de momentul în care au recurs la calea de atac a recursului, respectiv înainte sau după intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2015 pentru prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă. Prin acest act normativ au fost modificate prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în sensul criticat de autorul excepţiei, respectiv în sensul aplicării prevederilor legale criticate şi proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016 şi până la data de 31 decembrie 2016 inclusiv.

6. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, având în vedere faptul că prevederile legale criticate se circumscriu domeniului de reglementare a procedurii de judecată, care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, este atributul exclusiv al legiuitorului. Or, aşa cum a statuat în mod constant Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, accesul liber la justiţie nu presupune, în toate cazurile, accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege, deoarece competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de legiuitor, care poate institui reguli speciale de procedură, atât timp cât asigură posibilitatea de a ajunge în faţa instanţelor judecătoreşti în condiţii de egalitate. Mai mult, instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ceea ce priveşte căile de atac, nu contravine principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, cât timp se asigură egalitatea juridică a cetăţenilor în utilizarea lor.

7. Înalta Curte mai apreciază că statele nu sunt obligate să creeze căi de atac, cu excepţia celui de-al doilea grad de jurisdicţie în materie penală. Astfel, numai în măsura în care sunt create căi de atac, există o obligaţie convenţională a statelor de a asigura respectarea exigenţelor unui proces echitabil în cadrul acestor căi de atac. Invocă în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 73 din 4 iunie 1996. Se mai apreciază că textul de lege criticat instituie procedura de filtrare a recursului, exclusiv la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reprezentând modalitatea prin care legiuitorul român a înţeles să transpună în legislaţia naţională exigenţele impuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Anterior exercitării căii de atac extraordinare a recursului, părţile au parcurs etapa judecăţii în prima instanţă şi etapa apelului, care nu au fost supuse unei analize a admisibilităţii în principiu a cererii, astfel încât instituirea unei anumite limitări la nivelul căii de atac a recursului în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu poate fi considerată ca aducând atingere dreptului părţii de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi intereselor sale legitime. Invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

9. Avocatul Poporului apreciază că prevederile legale criticate sunt constituţionale, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.

10 Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele:

11. Curtea Constituţională a fost sesizata şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit actului de sesizare, îl reprezintă prevederile art. XVIII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013. Analizând actul de sesizare, Curtea reţine că acţiunea dedusă soluţionării instanţei de judecată are ca obiect pretenţii băneşti în sumă de 522 957,36 lei, astfel încât este o acţiune evaluabilă în bani în valoare de până la 1.000.000 lei, prin urmare în cauză sunt incidente prevederile art. XVIII alin. (2) sintagma „precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv” din Legea nr. 2/2013. Curtea urmează să se pronunţe asupra acestor din urmă dispoziţii legale, potrivit cărora: (2) în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.”

13. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 15 alin. (2) referitoare la neretroactivitatea legii, art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi şi art. 21 alin. (1) şi (2) referitoare la accesul liber la justiţie.

14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor sintagmei „precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv”, cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, reţinem că, prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma „precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv”, cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, este neconstituţională.

15. În esenţă, Curtea a reţinut că, din moment ce legiuitorul a reglementat calea de atac a recursului, acesta trebuie să asigure egalitatea juridică a cetăţenilor în utilizarea acestei căi de atac, chiar dacă este una extraordinară. Legiuitorul poate institui un tratament juridic diferit pentru exercitarea căii de atac a recursului, reglementând anumite situaţii în care nu se poate formula recurs, însă acest tratament juridic diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice în mod obiectiv şi raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie. În consecinţă, legiuitorul nu are îndreptăţirea constituţională de a bloca, în funcţie de valoarea pretenţiei deduse judecăţii, accesul la calea de atac a recursului, deoarece pune ab initio cetăţenii într-o Situaţie diferită, fără a avea o justificare obiectivă şi rezonabilă, contrar art. 16 alin. (1)din Constituţie. Prin impunerea unui prag valoric al cererii pentru accesul la cafea de atac a recursului, legiuitorul nu asigură egalitatea juridică a cetăţenilor în accesul la această cale extraordinară de atac, parte componentă a dreptului la un proces echitabil. Prin urmare, sintagma „precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv”, cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, contravine, pe lângă dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, şi celor ale art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală.

16. Prin decizia menţionată, Curtea a mai arătat că recursul este parte a mecanismului pus la îndemâna instanţei supreme de a realiza interpretarea şi aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituţie, precum şi a garanţiilor dreptului la un proces echitabil, în sensul că cetăţeanul trebuie să fie încredinţat de faptul că i s-a aplicat corect legea la judecata în fond şi că au fost respectate normele de ordine publică referitoare la compunerea instanţei sau competenţa instanţei, alte reguli de procedură apreciate ca fiind importante, cerinţele referitoare la motivarea hotărârii sau autoritatea de lucru judecat. Este adevărat că recursul în interesul legii este un alt element al mecanismului de interpretare şi aplicare unitară a legii, însă acesta se aplică numai în situaţiile în care există o jurisprudenţă neunitară de o anumită consistenţă. Mai mult, recursul în interesul legii acoperă situaţiile pentru viitor, el nefiind un remediu direct, nemijlocit al persoanei pentru revenirea la starea de legalitate în cazul concret dedus judecăţii. Prin urmare, în vederea unificării jurisprudenţei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu are numai rolul de a soluţiona recursuri în interesul legii, ci şi pe acela de a casa hotărârile instanţelor inferioare care nu sunt conforme cu regulile de drept aplicabile. Întrucât recursul se soluţionează de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în cazurile anume prevăzute de lege, de instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, prin decizia menţionată, Curtea a reţinut că, în cazul recursurilor ce intră în competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dispoziţiile legale criticate introduc o dublă măsură în privinţa evaluării legalităţii hotărârilor judecătoreşti, stabilind, pe de-o parte, că instanţa supremă îşi exercită acest rol numai în anumite situaţii şi, pe de altă parte, că îşi exercită acest rol numai atunci când cererile evaluabile în bani au o anumită valoare. Prin urmare, în cazul recursurilor ce intră în competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sintagma „precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv” cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, contravine şi dispoziţiilor art. 126 alin, (3) din Constituţie.

17. În prezenta cauză, având în vedere, pe de o parte, faptul că data sesizării Curţii Constituţionale este anterioară pronunţării deciziei amintite, precum şi, pe de altă parte, prevederile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate urmează a fi respinsă ca devenită inadmisibilă.

18. În aceste condiţii, potrivit jurisprudenţei Curţii, reprezentată, de exemplu, prin Decizia nr. 22 din 21 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 9 martie 2015, paragraful 18, sau Decizia nr. 365 din 2 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 22 august 2016, paragraful 40, în temeiul Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017, prezenta decizie poate constitui motiv de revizuire, conform art. 509 alin, (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă.

19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei „precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv”, cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Asociaţia de proprietari nr. 35 din Tulcea în Dosarul nr. 575/88/2014 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă.

Definitivă şi generai obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 23 noiembrie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Irina-Loredana Gulie

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE

 

ORDIN

privind Procedura de stabilire a schimbului de informaţii între Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România şi Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară

 

În temeiul prevederilor art. 160 alin. (8) lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare,

având în vedere avizul Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară comunicat prin Adresa nr. 32.896 din 8.01.2018, precum şi avizul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România comunicat prin Adresa nr. 7.872/2017 din 10.01.2018,

ministrul finanţelor publice emite următorul ordin:

Art. 1. - Se aprobă Procedura de stabilire a schimbului de informaţii între Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România şi Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - (1) Prelucrările de date cu caracter personal efectuate potrivit scopului prevăzut la art. 1 se fac cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) în accepţiunea art. 3 lit. e) din Legea nr. 677/2001, cu modificările şi completările ulterioare, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală este operator de date cu caracter personal pentru prelucrările efectuate în baza schimbului de informaţii cu Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România şi Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară care face obiectul procedurii prevăzute la art. 1.

Art. 3. - Direcţia generală de informaţii fiscale şi Direcţia generală de reglementare a colectării creanţelor bugetare, împreună cu Centrul Naţional pentru Informaţii Financiare, vor asigura gestionarea datelor şi informaţiilor obţinute de la Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România şi de la Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară potrivit prezentului ordin.

Art. 4. - Direcţiile de specialitate din cadrul aparatului central al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală vor lua măsuri pentru ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin.

Art. 5. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul finanţelor publice,

Eugen Orlando Teodorovici

 

Bucureşti, 19 februarie 2018.

Nr. 1.489.

 

ANEXĂ

 

PROCEDURĂ

de stabilire a schimbului de informaţii între Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România şi Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară

 

Art. 1. - Prezenta procedură reglementează:

a) solicitarea de către notarul public a certificatului de atestare fiscală în cazul în care se dezbate succesiunea unei persoane fizice decedate, precum şi transmiterea de către organul fiscal central a certificatului de atestare fiscală;

b) transmiterea de către notarul public a copiei certificatului de moştenitor sau, după caz, a certificatului de moştenitor suplimentar, a certificatului de legatar sau a certificatului de vacanţă succesorală, în cazul în care în masa succesorală nu sunt cuprinse bunuri imobile, dar sunt cuprinse obligaţii fiscale restante şi alte creanţe bugetare;

c) transmiterea de către oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară, care are în subordine biroul de cadastru şi publicitate imobiliară care a dispus înscrierea bunului în cartea funciară, a copiei certificatului de moştenitor sau, după caz, a certificatului de moştenitor suplimentar, a certificatului de legatar sau a certificatului de vacanţă succesorală, împreună cu încheierea de intabulare a acestuia, în cazul în care în masa succesorală sunt cuprinse bunuri imobile, precum şi obligaţii fiscale restante şi alte creanţe bugetare;

d) solicitarea de către organul fiscal central a informaţiilor din registrele naţionale notariale şi transmiterea acestora de către Centrul Naţional de Administrare a Registrelor Naţionale Notariale din cadrul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România, denumit în continuare CNARNN - Infonot

Art. 2. - În vederea transmiterii informaţiilor, Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România şi oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară din subordinea Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară se înscriu în sistemul informatic PatrimVen, potrivit Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 2.632/2016 pentru dezvoltarea serviciilor Ministerului Finanţelor Publice puse la dispoziţia autorităţilor şi instituţiilor publice prin sistemul informatic propriu.

Art. 3. - Datele şi informaţiile furnizate de părţi, conform prezentei proceduri, sunt confidenţiale, se utilizează şi se păstrează conform prevederilor legale şi normelor legale în vigoare.

Art. 4. - (1) Ori de câte ori se dezbate succesiunea unei persoane fizice decedate, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 160 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Codul de procedură fiscală, notarul public transmite o solicitare CNARNN - Infonot în scopul obţinerii certificatului de atestare fiscală.

(2) Solicitarea certificatului de atestare fiscală, denumit în continuare CAF, şi emiterea acestuia se realizează prin mijloace electronice de comunicare.

(3) Modelul formularului certificat de atestare fiscală este prevăzut în anexa nr. 2 la Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.654/2015 privind aprobarea procedurii de eliberare a certificatului de atestare fiscală, a certificatului de obligaţii bugetare, precum şi a modelului şi conţinutului acestora.

(4) Pentru solicitarea CAF-ului, persoana desemnată în acest scop din cadrul CNARNN - Infonot, denumită în continuare expeditor, accesează platforma PatrimVen la adresa web https://epatrim.fiscnet.ro/ şi descarcă formularul şi completează informaţiile, astfel cum sunt solicitate de aplicaţia informatică, completând următoarele informaţii:

A. Datele de identificare ale solicitantului:

a) Id solicitare;

b) Codul de identificare fiscală al Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România;

c) Denumirea „Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România”;

d) Tip de document - alege CAF;

e) Nr. operator de date cu caracter personal.

B. Datele de identificare ale contribuabilului pentru care se doreşte CAF:

a) Nume şi prenume;

b) Codul de identificare fiscală potrivit dispoziţiilor art. 82 din Codul de procedură fiscală;

c) Se bifează căsuţele, dacă este cazul;

d) Motivul solicitării.

C. Datele de identificare ale expeditorului:

a) Nume;

b) Prenume;

c) Funcţie.

(5) Formularul prevăzut la alin. (4) se validează şi se semnează electronic cu certificat, conform Procedurii privind aprobarea accesului la serviciile disponibile în cadrul sistemului informatic PatrimVen, prevăzută în anexa nr. 2 la Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.632/2016.

(6) Informaţiile completate în formularul prevăzut la alin. (4) sunt direcţionate automat prin sistemul informatic către organul fiscal competent.

Art. 5. - (1) În baza cererii primite pe această cale, organul fiscal eliberează CAF conform dispoziţiilor Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.654/2015 şi transpune CAF-ul, fără semnătură şi ştampilă, într-un fişier electronic de tip pdf. Fişierul tip pdf se afişează în platforma PatrimVen, secţiunea „Mesaje”, şi este disponibil o perioadă de 60 de zile.

(2) După primirea solicitărilor, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, denumită în continuare A.N.A.F., comunică CAF în termen de maximum 3 zile lucrătoare, potrivit dispoziţiilor art. 158 alin. (5) din Codul de procedură fiscală.

(3) CAF-ul comunicat de A.N.A.F. prin platforma PatrimVen se semnează de către Ministerul Finanţelor Publice cu semnătura electronică extinsă bazată pe un certificat calificat obţinut de Ministerul Finanţelor Publice în condiţiile Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, şi ale Regulamentului (UE) nr. 910/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 iulie 2014 privind identificarea electronică şi serviciile de încredere pentru tranzacţiile electronice pe piaţa internă şi de abrogare a Directivei 1999/93/CE.

Art. 6. - (1) Utilizatorii platformei din cadrul CNARNN - Infonot au obligaţia să descarce mesajele ce conţin CAF-ul în format electronic şi să le distribuie notarilor publici, conform solicitărilor făcute de aceştia.

(2) în situaţia în care apar incidente în funcţionarea sistemului informatic, persoana care le-a sesizat anunţă imediat Centrul Naţional pentru Informaţii Financiare prin formularul de contact disponibil la adresa web https://www.anaf.ro/asistpublic/.

Art. 7. - (1) După încheierea procedurii succesorale, în cazul în care în masa succesorală sunt cuprinse obligaţii fiscale restante şi alte creanţe bugetare şi nu sunt cuprinse bunuri imobile, notarul public trebuie să transmită CNARNN - Infonot o copie a certificatului de moştenitor sau, după caz, a certificatului de moştenitor suplimentar, a certificatului de legatar sau a certificatului de vacanţă succesorală.

(2) în termen de 30 de zile de la încheierea procedurii succesorale, CNARNN - Infonot transmite copia certificatului de moştenitor sau, după caz, a certificatului de moştenitor suplimentar, a certificatului de legatar sau a certificatului de vacanţă succesorală către A.N.A.F. prin mijloace electronice de comunicare.

(3) Certificatul de moştenitor sau, după caz, certificatul de moştenitor suplimentar, certificatul de legatar sau certificatul de vacanţă succesorală se transmite în format electronic, scanat sub forma unui fişier tip pdf.

Art. 8. - (1) A.N.A.F. poate solicita CNARNN - Infonot informaţii din registrele naţionale notariale, în cazurile prevăzute de lege şi cu respectarea condiţiilor prevăzute de aceasta.

(2) După primirea solicitării, CNARNN - Infonot transmite informaţiile şi documentele din registrele naţionale notariale în termen de maximum 5 zile lucrătoare.

(3) Solicitarea informaţiilor din registrele naţionale notariale şi transmiterea acestora se realizează prin mijloace electronice de comunicare.

(4) A.N.A.F. transmite CNARNN - Infonot informaţiile cuprinse în lista debitorilor, persoane fizice care înregistrează obligaţii fiscale restante ulterior publicării acesteia pe site-ul A.N.A.F., în vederea înscrierii în Registrul Naţional Notarial de Evidenţă a Creditorilor Persoanelor Fizice şi pentru formularea opoziţiei la partaj sau la donaţie, după caz.

(5) Lista prevăzută la alin (4) cuprinde menţiuni referitoare la formularea de către A.N.A.F. a opoziţiei la partajul dezbătut de persoanele fizice cuprinse în aceasta sau la donaţie, după caz.

Art. 9. - În termen de 30 de zile de la înscrierea bunului în cartea funciară, oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară transmite A.N.A.F., prin mijloace electronice de comunicare, certificatul de moştenitor sau, după caz, certificatul de moştenitor suplimentar, certificatul de legatar sau certificatul de vacanţă succesorală, împreună cu încheierea de intabulare a acestuia, scanate sub forma unui fişier tip pdf.

Art. 10. - Începând cu data de 1 ianuarie 2019, CAF-ul comunicat de A.N.A.F. prin platforma PatrimVen se semnează cu sigiliu electronic calificat, emis în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 910/2014.

MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE

 

ORDIN

pentru modificarea Ordinului ministrului economiei şi finanţelor nr. 2.007/2008 privind aprobarea componenţei Comisiei pentru autorizarea operatorilor economici din domenii cu reglementări specifice şi a Regulamentului de organizare şi funcţionare a acesteia, precum şi a Criteriilor referitoare la autorizarea funcţionării unităţilor emitente de tichete, a Ordinului viceprim-ministrului, ministrul finanţelor publice, al ministrului administraţiei şi internelor şi al preşedintelui Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor nr. 663/110/76/2012 pentru aprobarea componenţei Comisiei de autorizare a activităţii de schimb valutar, precum şi pentru modificarea Ordinului viceprim-ministrului, ministrul finanţelor publice, nr. 228/2014 pentru stabilirea componenţei Comisiei de autorizare a distribuitorilor pentru aparate de marcat electronice fiscale avizate tehnic

 

În temeiul prevederilor art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul finanţelor publice emite următorul ordin:

Art. I. - Ordinul ministrului economiei şi finanţelor nr. 2.007/2008 privind aprobarea componenţei Comisiei pentru autorizarea operatorilor economici din domenii cu reglementări specifice şi a Regulamentului de organizare şi funcţionare a acesteia, precum şi a Criteriilor referitoare la autorizarea funcţionării unităţilor emitente de tichete, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 516 din 9 iulie 2008, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

- La anexa nr. 1, punctele 1 şi 2 se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„1. Directorul general al Direcţiei generale management al domeniilor reglementate specific, din cadrul Ministerului Finanţelor Publice - preşedinte

2. Directorul general adjunct al Direcţiei generale management al domeniilor reglementate specific, din cadrul Ministerului Finanţelor Publice - vicepreşedinte”.

Art. II. - Ordinul viceprim-ministrului, ministrul finanţelor publice, al ministrului administraţiei şi internelor şi al preşedintelui Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor nr. 663/110/76/2012 pentru aprobarea componenţei Comisiei de autorizare a activităţii de schimb valutar, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 28 mai 2012, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

- La articolul 1 alineatul (1), punctele 1 şi 2 se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„1. preşedinte - directorul general al Direcţiei generale management al domeniilor reglementate specific din cadrul Ministerului Finanţelor Publice;

- din partea Ministerului Finanţelor Publice:

2. directorul general adjunct al Direcţiei generale management al domeniilor reglementate specific - vicepreşedinte;”.

Art. III. - Ordinul viceprim-ministrului, ministrul finanţelor publice, nr. 228/2014 pentru stabilirea componenţei Comisiei de autorizare a distribuitorilor pentru aparate de marcat electronice fiscale avizate tehnic, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 121 din 18 februarie 2014, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

- La anexă, punctele 1 şi 2 se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„1. Directorul general al Direcţiei generale management al domeniilor reglementate specific din cadrul Ministerului Finanţelor Publice - preşedinte

2. Directorul general adjunct al Direcţiei generale management al domeniilor reglementate specific din cadrul Ministerului Finanţelor Publice - vicepreşedinte”.

Art. IV. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul finanţelor publice,

Eugen Orlando Teodorovici

 

Bucureşti, 26 februarie 2018.

Nr. 1.523.

 

ACTE ALE BĂNCII NAŢIONALE A ROMÂNIEI

 

BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI

 

CIRCULARĂ

privind lansarea în circuitul numismatic a unei monede din argint cu tema 150 de ani de la naşterea lui Ştefan Luchian

 

Art. 1. - În conformitate cu prevederile Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, începând cu data de 26 februarie 2018, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 150 de ani de la naşterea lui Ştefan Luchian.

Art. 2. - Caracteristicile monedei sunt următoarele:

 

Valoare nominală

10 lei

Metal

argint

Titlu

999%o

Formă

rotundă

Diametru

37 mm

Greutate

31,103 g

Calitate

proof

Cant

zimţat

 

Aversul monedei redă o compoziţie care prezintă imaginile a două lucrări ale pictorului Ştefan Luchian: în prim-plan, pe şevalet, „Anemone”, iar în plan secund „Fântâna de la Brebu”; inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, stema României, valoarea nominală „10 LEI” şi anul de emisiune „2018”.

Reversul monedei prezintă autoportretul lui Ştefan Luchian, inscripţia „ŞTEFAN LUCHIAN” şi anii între care a trăit pictorul, „1868-1916”.

Art. 3. - Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.

Art. 4. - Monedele din argint cu tema 150 de ani de la naşterea lui Ştefan Luchian au putere circulatorie pe teritoriul României.

Art. 5. - Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede din argint se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, laşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

 

Preşedintele Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României,

Mugur Constantin Isărescu

 

Bucureşti, 19 februarie 2018.

Nr. 7.

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.