MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 242/2018

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 186 (XXX) - Nr. 242         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Marţi, 20 martie 2018

 

SUMAR

 

ACTE ALE SENATULUI

 

34. - Hotărâre referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Evaluarea intermediară a programului Orizont 2020: maximizarea impactului cercetării şi inovării din UE - COM (2018) 2 final

 

35. - Hotărâre referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Consolidarea identităţii europene prin educaţie şi cultură - Contribuţia Comisiei Europene la reuniunea liderilor din 17 noiembrie de la Goteborg - COM (2017) 673 final

 

36. - Hotărâre referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu şi Comitetul Economic şi Social European - Planul de acţiune al UE 2017- 2019 - Combaterea diferenţei de remunerare între femei şi bărbaţi - COM (2017) 678 final

 

37. - Hotărâre referitoare la propunerea de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a unor norme şi proceduri pentru respectarea şi asigurarea aplicării legislaţiei de armonizare a Uniunii privind produsele şi de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 305/2011, (UE) nr. 528/2012, (UE) 2016/424, (UE) 2016/425, (UE) 2016/426 şi (UE) 2017/1.369 ale Parlamentului European şi ale Consiliului, precum şi a Directivelor 2004/42/CE, 2009/48/CE, 2010/35/UE, 2013/29/UE, 2013/53/UE, 2014/28/UE, 2014/29/UE, 2014/30/UE, 2014/31/UE, 2014/32/UE, 2014/33/UE. 2014/34/UE, 2014/35/UE, 2014/53/UE, 2014/68/UE şi 2014/90/UE ale Parlamentului European şi ale Consiliului - COM (2017) 795 final

 

38. - Hotărâre referitoare la Pachetul de toamnă din cadrul Semestrului european: Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Banca Centrală Europeană, Comitetul Economic şi Social European, Comitetul Regiunilor şi Banca Europeană de Investiţii - Analiza anuală a creşterii pentru 2018 - COM (2t)17) 690 final - Raportul Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Banca Centrală Europeană şi Comitetul Economic şi Social European - Raport privind mecanismul de alertă 2018 - COM (2017) 771 final - Proiectul de raport comun al Comisiei şi al Consiliului privind ocuparea forţei de muncă care însoţeşte Comunicarea Comisiei plivind Analiza anuală a creşterii 2018 - COM (2017) 674 final - Recomandarea Consiliului privind politica economică a zonei euro - COM (2017) 770 final

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 46 din 1 februarie 2018 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 7/2013 privind instituirea impozitului asupra veniturilor suplimentare obţinute ca urmare a dereglementării preţurilor din sectorul gazelor naturale

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

110. - Hotărâre pentru aprobarea listei terenurilor agricole situate în extravilan, pentru proiectul de interes comun în domeniul gazelor naturale: „Dezvoltarea pe teritoriul României a sistemului naţional de transport al gazului pe coridorul de transport Bulgaria-România-Ungaria-Austria - gazoduct Podişor-Horia GMS şi trei noi staţii de comprimare (Jupa, Bibeşti şi Podişor) (etapa 1)”

 

Rectificări la:

 - Anexa nr. 1 la Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 83/2018

 

ACTE ALE SENATULUI

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

SENATUL

 

HOTĂRÂRE

referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Evaluarea intermediară a programului Orizont 2020: maximizarea impactului cercetării şi inovării din UE - COM (2018) 2 final

 

În temeiul dispoziţiilor art. 67 şi art. 148 alin. (2) şi (3) din Constituţia României, republicată, precum şi ale Protocolului nr. 1 privind rolul parlamentelor naţionale în Uniunea Europeană, anexat Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 13/2008,

în baza Raportului Comisiei pentru afaceri europene nr. LXI 1/108 din 7.03.2018,

 

Senatul adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Senatul României:

1. Salută importanţa programului Orizont 2020, programul-cadru al UE pentru cercetare şi inovare (2014-2020), care are rolul de a stimula creşterea economică şt de a crea locuri de muncă prin asocierea cercetării cu inovarea, promovarea excelenţei ştiinţifice şi a poziţiei de lider a industriei europene, precum şi prin abordarea provocărilor societale.

2. Constată că:

- scopul principal al evaluării a fost de a desprinde învăţăminte pentru viitor pe baza analizei punctelor tari şi a punctelor slabe. Acest lucru va contribui la îmbunătăţirea punerii în aplicare a programului Orizont 2020 în ultimii 3 ani (2018- 2020), a Institutului European de Inovare şi Tehnologie şi a iniţiativelor în temeiul articolelor 185 şi 187;

- exerciţiul de evaluare combinat oferă, de asemenea, învăţăminte pe termen mai lung, care vor sta la baza elaborării programului-cadru următor, care se va derula după 2020;

- programul de lucru final Orizont 2020 pentru perioada 2018-2020 testează deja unele dintre soluţiile menite să răspundă învăţămintelor pe termen mai lung, inclusiv o etapă-pilot a unui viitor Consiliu european pentru inovare (EIC) şi utilizarea unor sume forfetare ca alternativă la rambursarea costurilor în unele domenii;

- scopul prezentei comunicări este de a atrage atenţia instituţiilor UE cu privire la principalele constatări şi la învăţămintele desprinse din evaluarea globală. Aceasta include eventuale îmbunătăţiri şi orientări pentru viitor, incluzând primele reacţii la recomandările făcute de grupul la nivel înalt Lamy privind maximizarea impactului,

3. Subliniază faptul că până în prezent programul Orizont 2020 reprezintă un succes al UE cu o valoare adăugată europeană incontestabilă. Pe baza constatărilor favorabile ale evaluării intermediare, a reacţiilor părţilor interesate şi a concluziei grupului Lamy care solicit㠄o evoluţie, nu o revoluţie”, este necesar ca programul-cadru să f e în continuare îmbunătăţit şi optimizat, mai degrabă decât să fie revizuit general.

Art. 2. - Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Această hotărâre a fost adoptată de Senat în şedinţa din 12 martie 2018, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

 

p. PREŞEDINTELE SENATULUI,

ADRIAN ŢUŢUIANU

 

Bucureşti, 12 martie 2018.

Nr. 34.

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

SENATUL

 

HOTĂRÂRE

referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Consolidarea identităţii europene prin educaţie şi cultură - Contribuţia Comisiei Europene la reuniunea liderilor din 17 noiembrie de la Goteborg - COM (2017) 673 final

 

În temeiul dispoziţiilor art. 67 şi art. 148 alin. (2) şi (3) din Constituţia României, republicată, precum şi ale Protocolului nr. 1 privind rolul parlamentelor naţionale în Uniunea Europeană, anexat Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 13/2008,

în baza Raportului Comisiei pentru afaceri europene nr. LXI 1/113 din 7.03.2018,

 

Senatul adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Senatul României:

1. Salută contribuţia Comisiei Europene la discuţiile reuniunii de la Goteborg privind viitorul UE, iniţiată la Summitul de la Bratislava şi modelată de Cartea albă a Comisiei Europene şi care a vizat următoarele aspecte:

- consolidarea mobilităţii şi creşterea numărului beneficiarilor programului Erasmus+ (dublarea numărului participanţilor fiind considerată o ţintă realistă);

- îmbunătăţirea învăţării limbilor străine în Europa;

- recunoaşterea diplomelor pentru învăţământul superior;

- promovarea industriilor creative şi facilitarea accesului acestora la capital şi finanţare;

- constituirea unei Şcoli de guvernanţi europene în cadrul Institutului Universitar European din Florenţa;

- promovarea identităţii şi a valorilor europene prin intermediul canalului de ştiri Euronews, la funcţionarea căruia UE contribuie financiar, şi transformarea acestuia într-un post de televiziune cu adevărat european;

- totodată, documentul prezintă în mod succint activităţile desfăşurate de UE pentru salvgardarea şi consolidarea patrimoniului cultural al Europei şi pentru sprijinirea sectoarelor culturale şi creative.

2. Susţine:

- consolidarea politicilor europene privind cultura şi educaţia, pentru identificarea de noi modalităţi de cooperare care să ofere tinerilor competenţe lingvistice şi digitale necesare pe piaţa forţei de muncă;

- mobilitatea tinerilor şi studenţilor, învăţarea limbilor străine şi crearea unui spaţiu european al învăţământului superior, cu participare voluntară, cu respectarea deplină a autonomiei instituţionale la nivelul învăţământului superior. De asemenea, subliniază ideea că o distribuţie echilibrată a resurselor este esenţială pentru reducerea disparităţilor existente între regiunile europene;

- mobilitatea artiştilor şi a profesioniştilor în domeniul culturii în scopul deschiderii spre noi schimburi interculturale şi proiecte europene comune şi pentru un program dedicat antreprenorilor tineri şi profesioniştilor din domeniul cultural.

3. Apreciază şi subliniază importanţa consolidării eforturilor europene de valorificare a potenţialului industriilor culturale şi creative.

4. Recomandă fie mutualizarea, prin susţinerea de la bugetul comun, a unei părţi a cheltuielilor pentru educaţie şi formare profesională, fie alte măsuri compensatorii, având în vedere pierderile semnificative pe care statele membre mai puţin dezvoltate ale UE le înregistrează din cauza migraţiei excesive a personalului calificat şi înalt calificat.

Art. 2. - Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, iar opinia cuprinsă în această hotărâre se transmite instituţiilor europene.

 

Această hotărâre a fost adoptată de Senat în şedinţa din 12 martie 2018, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

 

p. PREŞEDINTELE SENATULUI,

ADRIAN ŢUŢUIANU

 

Bucureşti, 12 martie 2018.

Nr. 35.

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

SENATUL

 

HOTĂRÂRE

referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu şi Comitetul Economic şi Social European - Planul de acţiune al UE 2017-2019 - Combaterea diferenţei de remunerare între femei şi bărbaţi - COM (2017) 678 final

 

În temeiul dispoziţiilor art. 67 şi art. 148 alin. (2) şi (3) din Constituţia României, republicată, precum şi ale Protocolului nr. 1 privind rolul parlamentelor naţionale în Uniunea Europeană, anexat Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 13/2008,

în baza Raportului Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/112 din 7.03.2018,

 

Senatul adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Senatul României:

1. Salută prezenta iniţiativă şi obiectivul prioritar ale Comisiei Europene privind eliminarea diferenţei de remunerare între femei şi bărbaţi în cadrul obiectivului general al realizării egalităţii de gen şi al atingerii obiectivelor de dezvoltare durabilă din Agenda 2030 a ONU.

2. Constată că:

- această iniţiativă a Comisiei contribuie, de asemenea, la dezvoltarea pilonului european al drepturilor sociale - proclamat de Parlamentul European, Consiliu şi Comisie cu ocazia Summitului social pentru locuri de muncă şi creştere echitabilă care a avut loc la Goteborg la 17 noiembrie - în special în ceea ce priveşte principiul 2 privind asigurarea egalităţii de gen în toate domeniile şi principiul 3 privind egalitatea de şanse;

- având în vedere datele EUROSTAT la nivelul UE, femeile câştigă pe oră cu aproximativ 16,3% mai puţin decât bărbaţii, în România, femeile câştigă pe oră cu aproximativ 5,8% mai puţin decât bărbaţii. Aceasta înseamnă că, spre deosebire de colegii lor bărbaţi, femeile lucrează două luni pe an fără plată, deci, în ultimii ani, inegalitatea de gen în materie de salarizare a rămas practic neschimbată;

- planul de acţiune cuprinde o serie amplă şi coerentă de activităţi menite să combată această diferenţă din toate perspectivele posibile. Aceste activităţi se vor consolida reciproc;

- planul de acţiune nu evidenţiază un singur factor sau o singură cauză a diferenţei de remunerare între femei şi bărbaţi, ci cuprinde o serie amplă şi coerentă de activităţi menite să combată această diferenţă din toate perspectivele posibile;

- sunt identificate opt direcţii principale de acţiune:

- o mai bună aplicare a principiului egalităţii de remunerare;

- combaterea segregării la nivel profesional şi sectorial;

- eliminarea „plafonului de sticlă”: iniţiative de combatere a segregării pe verticală;

- soluţii la problema privării de oportunităţi profesionale a persoanelor care oferă îngrijiri;

- o mai bună punere în valoare a competenţelor, a eforturilor şi a responsabilităţilor femeilor;

- ridicarea vălului: scoaterea la lumină a inegalităţilor şi a stereotipurilor;

- avertizare şi informare cu privire la diferenţa de remunerare între femei şi bărbaţi;

- consolidarea parteneriatelor în vederea combaterii diferenţei de remunerare între femei şi bărbaţi.

3. Subliniază importanţa acestei iniţiative şi susţine integrarea acţiunilor propuse în Planul de acţiune al UE 2017- 2019 - Combaterea diferenţei de remunerare între femei şi bărbaţi, în cadrul politicilor publice naţionale.

Art. 2. - Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Această hotărâre a fost adoptată de Senat în şedinţa din 12 martie 2018, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

 

p. PREŞEDINTELE SENATULUI,

ADRIAN ŢUŢUIANU

 

Bucureşti, 12 martie 2018.

Nr. 36.

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

SENATUL

 

HOTĂRÂRE

referitoare la propunerea de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a unor norme şi proceduri pentru respectarea şi asigurarea aplicării legislaţiei de armonizare a Uniunii privind produsele şi de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 305/2011, (UE) nr. 528/2012, (UE) 2016/424, (UE) 2016/425, (UE) 2016/426 şi (UE) 2017/1.369 ale Parlamentului European şi ale Consiliului, precum şi a Directivelor 2004/42/CE, 2009/48/CE, 2010/35/UE, 2013/29/UE, 2013/53/UE, 2014/28/UE, 2014/29/UE, 2014/30/UE, 2014/31/UE, 2014/32/UE, 2014/33/UE, 2014/34/UE, 2014/35/UE, 2014/53/UE, 2014/68/UE şi 2014/90/UE ale Parlamentului European şi ale Consiliului - COM (2017) 795 final

 

În temeiul dispoziţiilor art. 67 şi art. 148 alin. (2) şi (3) din Constituţia României, republicată, precum şi ale Protocolului nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii, anexat Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 13/2008,

în baza Raportului Comisiei pentru afaceri europene nr. LXI 1/111 din 7.03.2018,

 

Senatul adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Senatul României constată că:

1. Propunerea de regulament nu încalcă principiul subsidiarităţii, întrucât obiectivele Regulamentului nu pot fi atinse la nivel naţional.

Activităţile de supraveghere a pieţei şi, în special, asigurarea aplicării legislaţiei de armonizare a Uniunii cu privire la produse intră în sfera de competenţă a autorităţilor naţionale ale statelor membre. Acest lucru nu se va schimba.

Pentru a fi eficient însă, efortul de supraveghere a pieţei unice trebuie să fie uniform în întreaga Uniune. Dacă supravegherea pieţei este „mai lax㔠în anumite părţi ale UE, se creează puncte slabe care ameninţă interesul public, creează condiţii de tranzacţionare inechitabile şi încurajează fenomenul de „forum shopping” (căutarea jurisdicţiei celei mai favorabile).

Trebuie să existe, de asemenea, o supraveghere eficace a pieţei de-a lungul tuturor frontierelor externe ale Uniunii.

2. În ceea ce priveşte principiul proporţionalităţii, propunerea nu aduce atingere competenţelor statelor membre în ceea ce priveşte asigurarea aplicării legislaţiei.

Cu toate acestea, unele state membre ar putea fi nevoite să îşi adapteze normele procedurale naţionale pentru a se asigura că autorităţile de supraveghere a pieţei pot utiliza în mod eficace competenţele de aplicare a legii în context transfrontalier cu scopul de a coopera şi a aborda neconformitatea produselor în interiorul UE.

Propunerea va îmbunătăţi cooperarea în materie de asigurare a aplicării legislaţiei, fără a impune o sarcină disproporţionată sau excesivă autorităţilor statelor membre. Prin urmare, propunerea nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivelor sale.

În acelaşi timp, textul propunerii necesită încă numeroase clarificări, drept care transmite Comisiei Europene următoarele observaţii.

3. Recomandă:

a) să se ia în considerare faptul că punerea pe piaţă a produselor neconforme se încadrează în practicile de concurenţială neloială, iar propunerea de regulament nu conţine nicio referire la incidenţa acestor practici în funcţionarea pieţei unice;

b) unificarea reglementărilor în domeniu pentru operatorii economici şi autorităţile de supraveghere a pieţei, pentru a reduce dificultăţile de aplicare a celor două regulamente (Regulamentul 765/2008 şi proiectul de faţă);

c) la art. 5, propune ca textul acestuia să fie completat cu o trimitere la Declaraţia de performanţă, prevăzută de Regulamentul 305/2011;

d) la art. 7, revizuirea majoră sau eliminarea articolului, din cauza existenţei conflictului de interese. Actualmente, în România, autoritatea de supraveghere a pieţei furnizează gratuit informaţii asupra legislaţiei aplicabile, context în care nu susţine textul paragrafului 4;

e) la art. 8, revizuirea majoră sau eliminarea. Apreciază că textul include prevederi contradictorii, dată fiind cerinţa unei entităţi „independente, imparţiale şi nepărtinitoare”;

f) la art. 13 pct. 1, propune ca acest aspect să fie opţional în elaborarea strategiei naţionale de supraveghere a pieţei, luând în considerare că există decalaje majore la nivel digital între statele membre, ceea ce ar implica costuri disproporţionate pentru colectarea informaţiilor aferente lanţurilor de aprovizionare digitale;

g) la art. 62, solicită decalarea termenului de aplicare cu 2 ani, având în vedere multiplele obligaţii suplimentare atât pentru operatorii economici, cât şi pentru ASR

4. Atrage atenţia asupra unor necesare clarificări privitoare la definirea unor termeni şi situaţii:

a) la art. 4, aspectele privind libera circulaţie a mărfurilor al căror producător nu este stabilit în UE. Este marfă de origine UE marfa căreia un importator UE îi asigură doar ambalare şi etichetare Care este persoana responsabilă cu informaţiile privind conformitatea, producătorul, importatorul sau distribuitorul

b) la art. 12 pct. 2 lit. a) pct. i, clarificarea modalităţilor de obţinere a informaţiilor aferente numărului de produse de pe piaţă;

c) la art. 12 pct. 2 lit. b), clarificarea cu privire la sintagma „profilurile de risc”, respectiv cum şi în baza căror criterii se întocmeşte un astfel de profil;

d) la art. 13 pct. 2 lit. b), clarificarea criteriilor în baza cărora sunt identificate domeniile prioritare;

e) la art. 14 pct. 3 lit. m), clarificarea termenului „profit”;

f) la art. 21 pct. 2 înlocuirea sintagmei „pot percepe taxe administrative” cu sintagma „percep taxe administrative”, pentru a evita aplicarea discreţionară;

g) la art. 27, atribuţiile autorităţilor vamale de a suspenda punerea în circulaţie a mărfurilor, pentru a preveni abuzurile;

h) la art. 30 pct. 4, reformularea, în sensul că în actuala formă se face referire la persoana care a declarat şi, explicit juridic, adică la persoana juridică, care este importatorul;

i) la art. 61 pct. 2 lit. a), sintagma „situaţie financiară a IMM-urilor”, respectiv dacă aceasta se referă la faptul că firma este activă, în insolvenţă etc. sau doar la cifra de afaceri.

Art. 2. - Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Această hotărâre a fost adoptată de Senat în şedinţa din 12 martie 2018, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

 

p. PREŞEDINTELE SENATULUI,

ADRIAN ŢUŢUIANU

 

Bucureşti, 12 martie 2018.

Nr. 37.

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

SENATUL

 

HOTĂRÂRE

referitoare la Pachetul de toamnă din cadrul Semestrului european: Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Banca Centrală Europeană, Comitetul Economic şi Social European, Comitetul Regiunilor şi Banca Europeană de Investiţii - Analiza anuală a creşterii pentru 2018 - COM (2017) 690 final - Raportul Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Banca Centrală Europeană şi Comitetul Economic şi Social European - Raport privind mecanismul de alertă 2018 - COM (2017) 771 final - Proiectul de raport comun al Comisiei şi al Consiliului privind ocuparea forţei de muncă care însoţeşte Comunicarea Comisiei privind Analiza anuală a creşterii 2018 - COM (2017) 674 final - Recomandarea Consiliului privind politica economică a zonei euro - COM (2017) 770 final

 

În temeiul dispoziţiilor art. 67 şi art. 148 alin. (2) şi (3) din Constituţia României, republicată, precum şi ale Protocolului nr. 1 privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii, anexat Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 13/2008,

în baza Raportului Comisiei pentru afaceri europene nr. LXI 1/102 din 2.03.2018,

 

Senatul adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Senatul României:

1. Constată ca fiind întemeiată neintroducerea României în categoria statelor pentru care se va efectua o analiză aprofundată în contextul Procedurii privind dezechilibrele macroeconomice, dat fiind faptul că în ultimii 5 ani (2012- 2016), în România, poziţia investiţională internaţională netă (ca % din PIB) s-a îmbunătăţit cu 17,5 puncte procentuale, ajungând de la -67,4% din PIB în anul 2012 la -49,9% din PIB în anul 2016. În acest context, există perspective favorabile în următorii ani pentru respectarea pragului specific al indicatorului din cadrul procedurii (-35,0% din PIB).

2. Atrage atenţia că, deşi starea economică UE este optimistă datorită creşterii economice, scăderii şomajului, redresării investiţiilor şi îmbunătăţirii finanţelor publice, persistă şomajul ridicat în rândul tinerilor, migraţia internă, insuficienta finanţare a educaţiei şi a cercetării-dezvoltării, creşterea decalajului dintre veniturile minime şi cele maxime, precum şi a decalajelor dintre regiunile europene periferice şi cele din centrul şi vestul Europei.

3. Salută faptul că Analiza anuală a creşterii pe 2018 recunoaşte nevoia de sisteme fiscale eficiente şi echitabile pentru a asigura finanţe sustenabile şi a inversa actuala tendinţă de reducere a impozitării veniturilor din capital.

4. Reaminteşte faptul că, în timp ce multe state membre dispun de pârghii fiscale limitate pentru a implementa reforme structurale sustenabile şi favorabile creşterii, unele state membre au în continuare surplusuri considerabile care ar trebui utilizate pentru susţinerea investiţiilor şi a creşterii pe întreg teritoriul UE.

Reaminteşte, de asemenea, importanţa investiţiilor publice pentru stimularea şi favorizarea investiţiilor în UE. Actualul nivel al investiţiilor afectează autorităţile locale şi regionale, ameninţându-le capacitatea de a furniza servicii publice de calitate.

5. Punctează faptul că un mecanism fiscal suplimentar - în plus faţă de cel existent şi nu prin realocări care ar submina rolul vital jucat în prezent de fondurile structurale şi de politica de coeziune - reprezintă un instrument necesar pentru creşterea stimulentelor pentru convergenţă şi pentru a face faţă şocurilor economice asimetrice sau simetrice.

6. Subliniază importanţa unei creşteri salariale la nivel european, pentru a stimula consumul privat ca principal motor al creşterii. Este astfel necesar să se acorde atenţie interacţiunii dintre politicile monetare, fiscale şi de venituri (inclusiv evoluţia salariilor şi profitului), mai degrabă decât pe chestiunile fiscale.

Subliniază, de asemenea, faptul că semestrul european şi recomandările specifice fiecărei ţări ar trebui să îndeplinească obiectivele stabilite în Pilonul drepturilor sociale. În plus, subliniază faptul că rolul statelor membre este să garanteze accesul la educaţie şi formare de calitate.

7. Consideră că moneda euro nu este o monedă unică, ci o monedă comună care acţionează ca un burete ce absoarbe valoarea adăugată de la statele membre mai sărace către cele mai bogate, accentuând divergenţa dintre statele membre.

În plus, deşi avem o economie fără frontiere (numită Piaţa unică şi considerată cea mai importantă realizare a Uniunii), sunt utilizaţi indicatori cu graniţe (indicatori naţionali) pentru elaborarea politicilor şi evaluarea rezultatelor implementării acestora. Analizând structura veniturilor, se remarcă astfel o realitate îngrijorătoare: deşi convergenţa profitului este excelentă în România, spre exemplu, de peste 80% din media europeană, venitul gospodăriilor, pe de altă parte, este doar undeva la 32%.

8. Propune extinderea evaluării făcute doar pe baza criteriilor MTO şi Maastricht prin analizarea balanţei de plăţi, mai ales dacă este vorba de excedente importante, pentru că excedentul unor state membre este de fapt deficitul altor state membre ale pieţei unice.

De asemenea, propune luarea în considerare a indicatorului cel mai important pentru a măsura dezechilibrele - partea din PIB care revine muncii, respectiv capitalului - şi introducerea sa în sistemul general de evaluare alături de cei 14 indicatori care urmăresc starea macroeconomică şi cea a pieţei muncii sau rapoartele de ţară din cadrul semestrului european.

9. Susţine o reformă extinsă a Pactului de stabilitate şi de creştere (PSC), pentru a-i îmbunătăţi flexibilitatea şi eficienţa.

10. Insistă asupra componentei democratice, atât rolul Parlamentului European, cât şi al parlamentelor naţionale trebuie întărit astfel încât să se asigure legitimitatea deciziilor şi controlul implementării lor.

Art. 2. - Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Această hotărâre a fost adoptată de Senat în şedinţa din 12 martie 2018, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

 

p. PREŞEDINTELE SENATULUI,

ADRIAN ŢUŢUIANU

 

Bucureşti, 12 martie 2018.

Nr. 38.

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 46

din 1 februarie 2018

referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 7/2013 privind instituirea impozitului asupra veniturilor suplimentare obţinute ca urmare a dereglementării preţurilor din sectorul gazelor naturale

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent

 

1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 7/2013 privind instituirea impozitului asupra veniturilor suplimentare obţinute ca urmare a dereglementării preţurilor din sectorul gazelor naturale, obiecţie formulată de 56 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal.

2. Obiecţia de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 12.676 din 27 decembrie 2017 şi constituie obiectul Dosarului nr. 2.979A/2017.

3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin că reglementarea cuprinsă în art. I pct. 1 [cu referire la art. 2 alin. (2)], pct. 2 (cu referire la art. 7) şi pct. 3 (cu referire la anexa la ordonanţă) din Legea de aprobare a Ordonanţei Guvernului nr. 7/2013 încalcă dispoziţiile art. 56 din Constituţie, referitor la aşezarea justă a sarcinilor fiscale. În acest sens se susţine că, prin modul în care Parlamentul a reglementat art. I pct. 1 şi 2, se procedează la prelungirea aplicării pe un termen nedeterminat a impozitului asupra veniturilor suplimentare obţinute ca urmare a dereglementării preţurilor din sectorul gazelor naturale, ceea ce reprezintă o încălcare a principiului egalităţii fiscale, a principiului aplicării juste a sarcinii fiscale (principiul echităţii) şi a principiului neutralităţii fiscale.

4. Se arată că egalitatea în faţa legii fiscale, prevăzută expres în art. 56 din Constituţie, presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite, ceea ce înseamnă că puterea statului de a impozita trebuie întotdeauna exercitată astfel încât sarcina fiscală să fie, pe cât posibil, egală pentru toţi contribuabilii. Totodată, justa aşezare a sarcinilor fiscale presupune ca fiscalitatea să fie proporţională, rezonabilă, echitabilă şi să nu diferenţieze impozitele pe criteriul grupelor sau categoriilor de contribuabili. Echitatea presupune că fiecare contribuabil ar trebui să suporte o sarcină fiscală proporţională şi conformă cu capacitatea sa de a plăti impozite.

5. Referitor la invocarea principiului neutralităţii, se arată că acesta presupune acel sistem de impunere care nu provoacă distorsiuni productive şi în luarea deciziilor economice (interferenţa minimă), ceea ce înseamnă că activităţile economice trebuie să fie afectate în mod identic de impozitare, iar politica fiscală trebuie să fie eficientă, respectiv, să asigure o colectare eficientă a impozitelor, fără a distorsiona mediul economic.

6. Privitor la justa aşezare a sarcinilor fiscale, autorii sesizării evocă aspecte reţinute în doctrină, unde acest principiu este calificat ca fiind subordonat legalităţii, egalităţii, echităţii şi justiţiei sociale şi integrat în cadrul general al fiscalităţii. Astfel, fiscalitatea trebuie să fie proporţională, rezonabilă, echitabilă şi nediscriminatorie; nivelul de fiscalitate trebuie determinat conform unor criterii financiare obiective şi raţionale; sarcina fiscală trebuie prevăzută în detaliu, menţionând în mod cumulativ şi expres baza impozabilă certă, categoria de venit, suma datorată şi modul de caicul, respectiv contraprestaţia, în cazul taxelor; principiul include un complex de condiţii, printre care şi capacitatea contributivă a contribuabililor. Se invocă şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale considerată relevantă din perspectiva impozitului, respectiv Decizia nr. 6 din 25 februarie 1993, Decizia nr. 1.304 din 13 octombrie 2009, Decizia nr. 142 din 8 aprilie 2003 şi Decizia nr. 1.394 din 26 octombrie 2010.

7. Autorii sesizării arată că, prin introducerea impozitului prevăzut de Ordonanţa Guvernului nr. 7/2013, aprobată prin legea criticată, operatorii care produc şi vând gaze naturale ar urma să suporte o sarcină pe venituri (redevenţa), o sarcină fiscală pe profituri (impozit pe profit) şi o formă de impozitare incertă conceptual şi logic, respectiv impozitul în discuţie, plus toate celelalte impozite şi taxe aplicabile oricărei afaceri. Incertitudinea conceptuală şi logică a impozitului criticat rezultă din contradictorialitatea dintre Ordonanţa Guvernului nr. 7/2013 şi nota sa de fundamentare, în sensul că, pe de o parte, se discută despre un impozit pe venit (calculat asupra unei părţi din veniturile unui contribuabil) şi, pe de altă parte, se argumentează introducerea impozitului prin existenţa unui „dezechilibru evident între veniturile realizate de operatorii economici (...) şi costurile pe care aceştia le suportă”, adică o impozitare a unui profit (venituri minus costuri).

8. Se susţine că tratamentul inechitabil este evident, având în vedere că impozitul se aplică asupra unei baze de impunere determinate în mod arbitrar, şi nu doar asupra părţii din profit reprezentând câştigul peste rata normală de rentabilitate pentru industria de petrol şi gaze. Autorii sesizării consideră că, cel puţin pentru partea de profit reprezentând rata normală de rentabilitate pentru industria de petrol şi gaze, operatorii din acest sector trebuie să fie supuşi numai impozitului pe profit aplicabil tuturor agenţilor economici. În plus, având în vedere Că operatorii datorează redevenţe stabilite contractual pentru dreptul de a explora şi exploata resurse, se poate considera că impozitul aplicat este inechitabil chiar şi numai pentru partea de profit ce depăşeşte rata normală de rentabilitate pentru industria de petrol şi gâze. O asemenea abordare fiscală reprezintă, în opinia autorilor sesizării, o discriminare şi o încălcare a principiului egalităţii, neutralităţii fiscale şi al capacităţii de a suporta sarcina fiscală raportat la celelalte categorii de agenţi economici.

9. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia invocă Decizia nr. 10/2015 a Curţii Constituţionale din Italia, prin care aceasta a constatat neconstituţionalitatea impozitării suplimentare stabilite în sarcina anumitor companii petroliere şi energetice. Astfel, prin Decretul-lege nr. 112/2008 şi a modificărilor subsecvente, a fost introdus un impozit pe venit, suplimentar impozitului pe profit datorat de ceilalţi contribuabili italieni, societăţi comerciale. În motivarea deciziei, Curtea Constituţională italiană a reţinut, în esenţă, că acest impozit suplimentar conduce la o discriminare, fiind aplicat arbitrar, exclusiv anumitor companii ce operează în sectorul energiei şi hidrocarburilor, fără o justificare adecvată. Deşi intenţia legiuitorului a fost de a preleva „profitul în exces” obţinut de respectivele companii într-o perioadă de recesiune economică, în fapt, acesta se aplică pe întregul venit şi are caracter permanent. Curtea Constituţională din Italia a admis că principiul constituţional al egalităţii nu presupune o impozitare uniformă, însă trebuie să excludă tratamente diferenţiate în mod arbitrar, disproporţionat, iraţional şi nejustificat (punctul 6.4 din decizia menţionată). Referindu-se strict la sectorul petrolier, Curtea Constituţională din Italia a recunoscut că, având în vedere trăsăturile specifice acestui sector, cum ar fi structura de oligopol, concurenţa scăzută, „se poate admite, în teorie, legitimitatea unui tratament fiscal special”, derogatoriu. Pe de altă parte, însă, a observat că tocmai structura de oligopol a sectorului, costurile ridicate specifice şi dificultăţile asociate dezvoltării infrastructurii aferente necesită intrarea unor noi jucători pe această piaţă.

10. În fundamentarea introducerii impozitului suplimentar, legiuitorul italian a adus drept argument „criza economică serioasă şi impactul social al creşterii preţurilor şi ratelor în sectorul energetic”. Curtea Constituţională din Italia s-a exprimat în sensul că o asemenea justificare ar putea, în teorie, să justifice, în mod potenţial, o taxă specială pe „profiturile în exces”. Concluzia Curţii Constituţionale din Italia a fost c㠄legiuitorul a stabilit o creştere a nivelului impozitului pe profit care ia în considerare întregul venit, deşi eşuează complet în a stabili un mecanism capabil să impoziteze separat şi cu o pondere mai mare acea parte a veniturilor suplimentare care este legată de poziţia privilegiată a activităţii desfăşurate de contribuabil într-un climat economic specific. În fapt, lăsând deoparte denumirea sa de impozit suplimentar, respectivul impozit reprezintă o majorare a impozitului pe profit, aplicabil în aceleaşi condiţii şi asupra aceluiaşi venit ca şi impozitul pe profit şi care nu operează ca un impozit aplicat profitabilităţii, astfel cum s-a întâmplat în alte jurisdicţii”.

11. În ce priveşte durata pentru care s-a instituit impozitul suplimentar, Curtea Constituţională din Italia a constatat neconstituţionalitatea prevederilor care îl introduceau, ca urmare a caracterului permanent al acestuia, „iar legiuitorul nu a stabilit condiţii care să permită asocierea acestor prevederi cu instrumente menite să verifice dacă climatul economic ce a justificat impozitul majorat persistă”.

12. În continuare, autorii obiecţiei susţin că sunt nesocotite şi dispoziţiile art. 11 din Legea fundamentală, referitoare la obligaţia României de a îndeplini, cu bună-credinţă, obligaţiile din tratatele la care este parte. Astfel, arată că, din perspectiva art. 11 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile art. I pct. 1 [cu referire la art. 2 alin. (2)j, pct. 2 (cu referire la art. 7) şi pct. 3 (cu referire la anexa la ordonanţă) din Legea de aprobare a Ordonanţei Guvernului nr. 7/2013 se încadrează în definiţia de „investiţie/investitor” conform acordurilor de promovare şi protejare reciprocă a investiţiilor încheiate de România cu alte state. Raportat la prevederile uzuale ale acestor acorduri, susţin că se poate concluziona că o persoană juridică care este titular de acord petrolier încheiat conform Legii petrolului nr. 238/2004 şi care este controlată, direct sau indirect, de o persoană având naţionalitatea unui stat cu care România are încheiat un acord, va beneficia de protecţia investiţiei sale asociate operaţiunilor petroliere desfăşurate în baza acordului.

13. Arată că, în general, acordurile stabilesc obligaţii în sarcina statelor contractante, în sensul asigurării unui tratament just şi echitabil al investitorilor, a unui tratament favorabil, în ce priveşte despăgubirile acordate în cazul unei exproprieri, al interzicerii măsurilor nerezonabile, arbitrare sau discriminatorii aplicate investiţiilor şi al respectării prevederilor contractuale asumate faţă de un investitor. Autorii sesizării de neconstituţionalitate susţin că instituirea impozitului pe veniturile suplimentare ar putea fi considerată, în lumina practicii judiciare de drept internaţional, ca fiind contrară prevederilor acordurilor, în acest sens consideră că este o măsură injustă, nerezonabilă, disproporţionată şi neechitabilă, întrucât se instituie suplimentar redevenţei şi impozitului pe profit deja existente, deci, parţial, se realizează o dublă impunere (o dublă impozitare, aferentă, parţial, aceleiaşi mase impozabile, pe acelaşi subiect şi perioadă de timp). De asemenea, acest impozit nu pâre să ţină cont de o serie întreagă de realităţi economice şi de capacitatea contribuabilului vizat de a contribui la veniturile publice. În plus, nu reprezintă un instrument legal instituit pe o perioadă de timp limitată, determinată de anumite circumstanţe economice, politice sau sociale, obiective.

14. Raportat la prevederile acordurilor petroliere încheiate de statui român şi care conţin clauze de stabilitate, instituirea acestui impozit poate fi considerată o încălcare de către statul român a obligaţiilor din acorduri referitoare la respectarea prevederilor contractuale asumate faţă de un investitor. În acelaşi timp, impozitul în discuţie ar putea fi considerat o măsură de expropriere indirectă a operatorilor.

15. Arată că aceste concluzii sunt susţinute de o jurisprudenţă internaţională răspândită, care sancţionează în mod ferm nerespectarea de către state a principiilor de tratament egal şi echitabil aplicat investitorilor şi de protecţie împotriva exproprierii (directe sau indirecte). Acestea sunt considerate o expresie a bunei-credinţe, principiul cel mai des invocat în disputele internaţionale de investiţii, principiu care presupune transparenţa şi stabilitatea cadrului juridic al statului gazdă aplicabil operaţiunilor promovate de investitori, precum şi protejarea aşteptărilor legitime ale acestora din urmă privind contextul economic şi juridic în care au realizat investiţiile. Din aceeaşi perspectivă jurisprudenţială, autorii sesizării fac referire la exproprierea indirectă (creeping expropriation), care apare în cazul în care investiţiile sunt supuse unor măsuri ce au efectul echivalent unei exproprieri, prin afectarea dreptului de proprietate al investitorului, în sensul că acesta este privat de capacitatea de a realiza beneficiile economice, conform aşteptărilor create de cadrul juridic şi fiscal existent la momentul realizării investiţiei. Invocă şi dreptul necesar, legitim şi suveran al statelor de a stabili şi aplica impozite, însă fără a discrimina, confisca/expropria proprietăţi/venituri, a încălca obligaţii contractuale sau internaţionale, mai ales în domeniul investiţiilor străine, unde investitorii se supun suveranităţii altui stat străin în baza unor stări de fapt şi de drept, promisiuni şi aşteptări rezonabile şi legitime că investiţia lor nu va fi afectată în mod arbitrar.

16. Autorii sesizării invocă, în sensul susţinerii ideii că instituirea impozitului contravine acordurilor, jurisprudenţă unor instanţe de arbitraj internaţional sesizate cu litigii între investitori şi state care au încheiat tratate de protejare reciprocă a investiţiilor. Astfel, în cauza Parkerings v Lituania (Parkerings - Compagniet A.S. împotriva Lituaniei, ICSID, Dosar ARB/05/8), instanţa arbitrală a reţinut c㠄Este dreptul şi privilegiul de netăgăduit al oricărui stat să îşi exercite suveranitatea legislativă. Orice stat are dreptul şi discreţia să adopte, să modifice sau să abroge o lege. Exceptând atunci când există un contract încheiat ce conţine o clauză de stabilitate sau o clauză similară, nu este nimic de obiectat în legătură cu modificarea cadrului legislativ existent la momentul la care un investitor a decis să efectueze o investiţie. De fapt, orice om de afaceri sau investitor este conştient că legile vor evolua pe parcursul timpului. Ceea ce este însă interzis este ca un stat să acţioneze injust, nerezonabil sau inechitabil în exerciţiul puterii sale legislative”. De asemenea, în cauza Burlington v. Ecuador (Burlington Resources, Inc. Împotriva Ecuadorului, ICSID Dosar ARB/08/5 - paragraful 21), instanţa arbitrală a reţinut, citând din textul contractului, că: „în cazul unei modificări a sistemului de impozitare sau al introducerii sau eliminării unor impozite ce nu au fost prevăzute în contract şi care au impact asupra economiei contractului, un factor de corectare va fi aplicat procentelor de împărţire a producţiei, astfel încât să se absoarbă creşterea sau reducerea fiscală”. În cauza Revere Copper v. OPIC - Jamaica (24 August 1978, 17 I.L.M. 1321), tribunalul arbitrai a reţinut că: „o măsură de impozitare nu este necesar a fi de natură confiscatorie pentru a reprezenta o încălcare a obligaţiilor asumate de stat faţă de un investitor; a lipsi investitorul de valoarea economică a investiţiei sale prin implementarea unor măsuri fiscale excesive reprezintă însă per se un caz de încălcare a obligaţiilor contractuale ale Guvernului”, în cauza Link-Trading împotriva Moldovei (UNCITRAL, 2002), instanţa arbitrală a reţinut că: „în principiu, măsurile fiscale devin de natură expropriatorie atunci când sunt considerate abuzive. O măsura fiscală abuzivă este atunci când se poate demonstra că statul a acţionat într-un mod inechitabil în privinţa investiţiei, când a adoptat măsuri care, prin natura sau prin implementarea lor, sunt arbitrare sau discriminatorii sau atunci când măsura luată reprezintă o încălcare a unor obligaţii angajate de stat în privinţa acelei investiţii”. În cauza Occidental împotriva Ecuadorului (ICSID, Dosar ARB/06/11,2012), tribunalul arbitrai a apreciat că: „statul Ecuador este răspunzător de încălcarea tratatului bilateral de investiţii, mai precis a principiului tratamentului echitabil, reţinând că stabilitatea cadrului legal şi de afaceri în materie fiscală (Ecuadorul modificând în acest caz legislaţia fiscală şi refuzând returnarea de TVA către firma Occidental) reprezintă un element esenţial al principiului tratamentului echitabil”. În fine, în Hotărârea din 23 octombrie 1997, pronunţată în cauza National & Provincial Building Society, the Leeds Permanent Building Society şi the Yorkshire Building Society împotriva Regatului Unit, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că dubla taxare domestică poate fi considerată ca încălcând art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acelaşi spirit, Consiliul Constituţional din Franţa a admis (Decizia 2010-70 QPC din data de 26.11 2010) acelaşi lucru raportat la dreptul intern (art. 13 din Declaraţia Drepturilor Omului şi Cetăţeanului), stabilind incompatibilitatea dublei impozitări cu Constituţia franceză.

17. Autorii obiecţiei mai arată că doctrina juridică internaţională a statuat că măsurile fiscale domestice pot încălca dreptul internaţional, respectiv, pot fi asimilate unei exproprieri, atunci când: impozitele sunt de natură confiscatorie, atunci când, singular sau în combinaţie cu alte impozite şi taxe, sunt excesive sau au o natură distructivă; sunt de natură să forţeze abandonul investiţiei sau vânzarea la un preţ supus presiunii; încalcă o obligaţie expresă a guvernului faţă de investitor (cum arii clauzele de stabilitate din concesiuni); când este evident că nu există un fapt nou generator de venit care necesită impozitare conform legislaţiei fiscale sau atunci când aplicarea impozitului este nefundamentată; când impozitele încalcă legislaţia statului în baza căreia investitorul a decis să efectueze investiţia şi la care era îndreptăţit conform dreptului internaţional.

18. Prin urmare, în motivarea sesizării, se susţine că instituirea impozitului pe veniturile suplimentare ar reprezenta o încălcare de către statul român a prevederilor acordurilor de protejare şi garantare a investiţiilor. Autorii sesizării precizează că o asemenea interpretare a rezultat şi din Decizia nr. 195 din 31 martie 2015 a Curţii Constituţionale a României, referitoare la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) lit. d) teza a două din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996. În această speţă, Curtea a sancţionat ca neconstituţională, prin raportare la art. 11 din Constituţie, o prevedere legală referitoare la condiţiile de formă a unor documente, care era în contradicţie cu obligaţiile asumate de România prin tratate internaţionale.

19. În continuare se susţine încălcarea dispoziţiilor art. 53 din Constituţie prin prevederile art. I pct. 1 [cu referire la art. 2 alin. (2)], pct. 2 (cu referire la art. 7) şi pct. 3 (cu referire la anexa la ordonanţă) din lege, întrucât o impozitare excesivă şi arbitrară va afecta posibilităţile efective de exercitare a drepturilor agenţilor economici supuşi acestei impozitări conform regulilor economiei de piaţă. Instituirea, prin Ordonanţa Guvernului nr. 7/2013, a unui instrument fiscal inadecvat, astfel cum este impozitul reglementat prin articolul unic pct. 1 al legii supuse controlului de constituţionalitate, conduce la o restrângere a activităţii acestor operatori şi la o restrângere a drepturilor cetăţenilor români de a avea acces la surse variate şi suficiente de hidrocarburi.

20. Se mai invocă şi nesocotirea, prin dispoziţiile art. I pct. 1 [cu referire la art. 2 alin. (2)] a principiului egalităţii în drepturi stipulat de art. 16 din Constituţie. În acest sens, autorii sesizării susţin că aplicabilitatea impozitului reglementată prin acesta numai în privinţa operatorilor care produc şi vând gaze naturale este în mod vădit o măsură discriminatorie, raportat la celelalte categorii de contribuabili. Impozitul nu se aplică importatorilor de gaze naturale şi nici operatorilor care exploatează alte resurse naturale. Totodată, nicio formă de suprataxare, precum impozitul criticat, nu se aplică altor activităţi supuse unei treceri de la preţuri reglementate la preţuri liberalizate.

21. În concluzie, Legea de aprobare a Ordonanţei Guvernului nr. 7/2013 privind instituirea impozitului asupra veniturilor suplimentare obţinute ca urmare a dereglementării preţurilor din sectorul gazelor naturale încalcă, în ordinea argumentelor expuse mai sus, dispoziţiile art. 56, art. 11, art. 53 şi art. 16 din Constituţie.

22. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, obiecţia de neconstituţionalitate a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a comunica punctul lor de vedere.

23 Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că legea care face obiectul sesizării este constituţională. În susţinerea acestui punct de vedere, precizează că de reglementarea presupune o creştere graduală a preţului de producţie a gazelor naturale autohtone până la convergenţa cu tarifele practicate pe piaţa liberă europeană. În 2013, acest preţ aprobat pentru consumatorii casnici se situa la jumătatea mediei europene. Arată că impozitul pe venitul suplimentar se calculează deducându-se din venitul suplimentar obţinut ca urmare a dereglementării preţurilor în sectorul gazelor naturale atât redevenţele aferente acestor venituri, cât şi investiţiile în segmentul upstream (investiţii de dezvoltare şi extindere a zăcămintelor existente, explorarea şi dezvoltarea de noi zone de producţie) într-un procent de cel mult de 30%. Practic, numai o parte din acest venit suplimentar face obiectul impozitului, cealaltă parte rămânând la dispoziţia producătorului/ vânzătorului de gaze naturale din producţia internă.

24. Cu privire la pretinsa încălcare a prevederilor art. 56 din Constituţie, apreciază că impozitul aplicat asupra unei părţi din veniturile suplimentare obţinute exclusiv ca urmare a dereglementării preţurilor în sectorul gazelor naturale reprezintă o sarcină fiscală justă, o măsură echitabilă şi de justiţie socială, care corespunde caracterului social al statului prevăzut de art. 1 alin. (3) din Constituţie. Astfel, anterior promovării Ordonanţei Guvernului nr. 7/2013, potrivit expunerii de motive a legii de aprobare a acesteia, în sectorul energetic naţional s-a înregistrat o creştere substanţială a preţurilor gazelor naturale, concomitent cu scăderea puterii de cumpărare a consumatorilor, cu multiple efecte negative la nivelul economiei, fapt ce reclama adoptarea de măsuri legale care să asigure o suportabilitate graduală a acestor disfuncţionalităţi la nivelul consumatorilor de gaze naturale, în special al celor vulnerabili. În paralel, s-a constatat că operatorii economici cu activitate cumulativă de extracţie şi de comercializare a gazelor naturale din producţia internă obţin venituri suplimentare din vânzarea acestora, ca efect exclusiv al dereglementării preţurilor la gazele naturale, fără niciun alt aport la obţinerea acestor venituri, existând un veritabil dezechilibru între veniturile şi costurile acestor operatori economici. Aceste realităţi economice au impus cu necesitate instituirea impozitului pe venitul suplimentar rezultat exclusiv din dereglementarea preţurilor gazelor naturale, ca măsură fiscală necesară pentru a stopa acest dezechilibru şi, totodată, pentru a asigura resursele la bugetul de stat necesare protecţiei consumatorilor de gaze naturale vulnerabili.

25. Deşi iniţial acest impozit a fost stabilit până la 31 decembrie 2014, ulterior, menţinându-se contextul economic şi social existent la data instituirii lui, au intervenit modificări legislative succesive care au prelungit termenul de aplicare al acestui impozit la 31 decembrie 2015, la 31 decembrie 2016, la 31 decembrie 2017 şi, respectiv, la 31 decembrie 2018. Prin Legea de aprobare a Ordonanţei Guvernului nr. 7/2013 - care face obiectul prezentei sesizări de neconstituţionalitate - se abrogă prevederea referitoare la termenul-limită de aplicare a impozitului (art. 7), odată cu modificarea corespunzătoare a formulei de calcul al acestui impozit. Cele două măsuri legislative sunt determinate, în principal, de eliminarea de la data de 1 aprilie 2017 (prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2016) a stabilirii prin hotărâre a Guvernului a preţurilor de achiziţie a gazelor naturale din producţia internă pentru consumatorii casnici şi pentru producătorii de energie termică, pentru cantităţile de gaze naturale utilizate la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice destinate consumului casnic.

26. În punctul său de vedere, Preşedintele Camerei Deputaţilor prezintă un scurt istoric al situaţiei. Astfel, arată că. Înainte de a decide liberalizarea preţului la producători, Guvernul aprobase un calendar de liberalizare (anulat între timp) pentru clienţii casnici, stabilind preţul pe care furnizorii ar fi trebuit să-l plătească producătorilor pentru gazul facturat consumatorilor casnici finali. Calendarul de eliminare a preţurilor reglementate pentru gazele naturale (liberalizarea pieţei) a debutat la 1 iulie 2013 pentru consumatorii casnici şi o parte din operatorii economici care nu îşi exercitaseră, până atunci, dreptul de a-şi alege furnizorul. La finalul anului 2014, procesul de liberalizare a pieţei gazelor s-a încheiat pentru toţi operatorii economici. Iniţial, Guvernul a decis ca populaţia să aibă un preţ stabilit de piaţa liberă începând din 2018, dar în anul 2015 a adoptat o hotărâre prin care a prelungit procesul de dereglementare a pieţei până în 2021.

27. Hotărârea Guvernului nr. 488/2015 stabilea preţul de achiziţie a gazelor naturale din producţia internă pentru clienţii casnici şi producătorii de energie termică, numai pentru cantităţile de gaze naturale utilizate la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice destinate consumului populaţiei pentru perioada 1 iulie 2015- 30 iunie 2021. Însă, la sfârşitul lunii iunie 2016, Guvernul a hotărât suspendarea, în perioada 1 iulie 2016-31 martie 2017, a prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 488/2015. Executivul a decis, totodată, ca, de la 1 aprilie 2017, preţul de achiziţie al gazelor din producţia internă destinate acoperirii consumului populaţiei şi necesarului de agent termic pentru consumatorii casnici să fie complet dereglementat.

28. Această dereglementare anticipată a preţului de achiziţie a gazelor din producţia internă pentru consumatorii casnici şi pentru producătorii de energie termică, pentru cantităţile de gaze naturale utilizate la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice destinate consumului casnic, a determinat ca fiind imperativ necesară stabilirea în formula de calcul a impozitului a referinţei la un preţ mediu ponderat al gazelor naturale din producţia internă, corespunzător cantităţilor comercializate pe piaţa concurenţială pentru consumatorii casnici.

29. Totodată, legiuitorul a apreciat că prelungirea succesivă a termenelor de aplicare a impozitului, rezultată din practica celor 5 ani (2013-2017), justifică eliminarea reglementării unui termen, în care măsura fiscală ar urma sa fie aplicată,

30. Noua formulă de calcul a impozitului prevede două praguri de impozitare, în funcţie de nivelul preţului practicat, asigurând premisele unei colectări mai bune a fondurilor necesare protejării consumatorilor vulnerabili de gaze naturale, în special a celor casnici.

31. Arată că, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat constant că stabilirea prin lege a obligaţiei de plată a anumitor impozite sau taxe, ca şi a eventualelor scutiri de la plata acestora, ţine de opţiunea exclusivă a legiuitorului, cu condiţia ca aceste reglementări să se aplice în mod uniform pentru situaţii egale (a se vedea Decizia nr. 40 din 24 ianuarie 2006).

32. Cu privire la pretinsa nesocotire a dispoziţiilor art. 11 din Constituţie, învederează că autorii sesizării invocă la modul generic încălcarea prevederilor acordurilor petroliere încheiate de România, fără a indica cel puţin o clauză din aceste acorduri care să fi fost încălcată şi în ce mod anume. De asemenea, consideră că nu se argumentează, ci doar se afirmă că acest impozit este unul abuziv, discriminatoriu şi că instituirea lui încalcă clauzele din acordurile petroliere încheiate de statul român, în privinţa investitorilor străini.

33. Precizează că Legea tratatelor nr. 590/2003 defineşte, în art. 1 lit. o), noţiunea de „contract de stat”, distinct de noţiunile de „tratat/memorandum”, ca fiind „o înţelegere încheiată de către statul sau Guvernul român, precum şi de ministere sau alte autorităţi ale administraţiei publice centrale cu alt stat, guvern, organizaţie internaţională, respectiv cu instituţii financiare sau alte entităţi ce nu au calitatea de subiect de drept internaţional în domeniul economic, comercial, financiarei în alte domenii şi care nu este guvernată de dreptul internaţional public”, iar, potrivit dispoziţiilor art. 44 din aceeaşi lege „Contractele de stat nu intră sub incidenţa prezentei legi”.

34. Tot astfel, potrivit prevederilor art. 2 pct. 2 din Legea petrolului nr. 238/2004, cu modificările şi completările ulterioare, „acord petrolier” este actul juridic încheiat, potrivit prevederilor acestei legi, între autoritatea competentă şi una sau mai multe persoane juridice române ori străine, în vederea acordării concesiunii petroliere. Prin urmare, contractele de stat, între care şi contractele de concesiune în domeniul petrolier, în speţă acordurile petroliere, în care titularul de acord petrolier este o persoană juridică străină, sunt guvernate de normele dreptului internaţional privat, nu de cele ale dreptului internaţional public, precum tratatele (în sens larg). Aşa fiind, potrivit dreptului comun, scopul esenţial al unui contract (acord, convenţie) este de a stabili raporturile juridice dintre părţi, drepturile şi obligaţiile acestora şi, astfel, contractul urmează să producă efecte numai cu privire la acestea, putând fi calificat, aşadar, drept un act individual (a se vedea Decizia nr. 494 din 21 noiembrie 2013).

35. În legătură cu îndeplinirea întocmai şi cu bună-credinţă a obligaţiilor ce revin României din tratatele la care este parte, Preşedintele Camerei Deputaţilor arată, în punctul său de vedere, că, potrivit expunerii de motive la Ordonanţa Guvernului nr. 7/2013, prin Acordul de înţelegere de tip Preventiv încheiat de România cu Fondul Monetar Internaţional şi cu Comisia Europeană, România s-a angajat să elimine, într-un calendar convenit cu aceştia, preţurile şi tarifele reglementate pentru consumatorii finali de gaze naturale şi să instituie un impozit care să capteze o parte din veniturile suplimentare pe care le vor realiza operatorii economici ca urmare a dereglementării preţurilor. Prin urmare, instituirea unui impozit pe o parte a veniturilor suplimentare obţinute exclusiv ca urmare a dereglementării preţurilor din sectorul gazelor naturale nu încalcă, ci respectă întocmai acest Acord internaţional, România îndeplinindu-şi astfel angajamentele asumate atât în privinţa dereglementării preţurilor, cât şi cu privire la măsurile menite a crea premisele necesare susţinerii consumatorilor de gaze naturale vulnerabili, ca urmare a creşterilor necontrolate a preţurilor în acest segment vital al economiei şi vieţii sociale. În concluzie, întrucât acordurile petroliere la care fac referire autorii sesizării de neconstituţionalitate nu sunt tratate, nu sunt acte de drept internaţional public, nu se poate vorbi de incidenţa prevederilor art. 11 alin. (1) din Constituţie.

36. Cu privire la pretinsa încălcare a prevederilor art. 53 din Constituţie, preşedintele Camerei Deputaţilor observă că autorii sesizării de neconstituţionalitate nu argumentează în ce mod impozitul contestat determină restrângerea exerciţiului unor drepturi ale operatorilor economici vizaţi ori ale cetăţenilor. Impozitul reglementat prin legea criticată este o măsură economică şi fiscală justă, legală, fundamentată economic şi social, necesară într-un context economic şi social dat, adecvată şi proporţională pentru o categorie privilegiată de contribuabili. Ea îşi are temeiul în dispoziţiile constituţionale cuprinse în titlul IV „Economia şi finanţele publice”, în special cele prevăzute la art. 135 alin. (2) lit. b) şi d), potrivit cărora statul trebuie să asigure protejarea intereselor naţionale în activitatea financiară şi valutară, Iar exploatarea resurselor naturale să se facă în concordanţă cu interesul naţional. Măsura fiscală corespunde necesităţii de ocrotire a unor subiecte de drept, respectiv a consumatorilor vulnerabili de gaze naturale, afectate de dereglementarea preţurilor la gazele naturale.

37. Cu privire la susţinerea referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 16 din Legea fundamentală, în punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor se arată că, în mod constant, Curtea Constituţională s-a pronunţat în sensul că aceste dispoziţii nu consacră principiul egalităţii în drepturi a persoanelor juridice, textul constituţional fiind aplicabil acestora numai în cazul în care prevederile de lege criticate stabilesc un regim discriminatoriu ce s-ar răsfrânge asupra cetăţenilor, implicând inegalitatea acestora în faţa legii şi a autorităţilor publice. Or, în cauza de faţă, textele criticate se referă la anumiţi operatori economici - persoane juridice, fără să afecteze în niciun fel drepturile sau libertăţile cetăţenilor (a se vedea Decizia nr. 458 din 1 iunie 2006). Totodată, textele de lege atacate se aplică în egală măsură tuturor celor vizaţi de ipoteza normei juridice, fără privilegii şi fără discriminări, întrucât pentru toţi operatorii economici vizaţi de aplicarea impozitului se aplică aceeaşi formulă de calcul pentru determinarea venitului suplimentar şi a impozitului, în funcţie de preţul practicat, ca urmare a dereglementării preţurilor în domeniul gazelor naturale (a se vedea Decizia nr. 643 din 11 mai 2010).

38. Având în vedere considerentele de mai sus, preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că sesizarea de neconstituţionalitate este neîntemeiată, astfel încât solicită respingerea acesteia.

39. Preşedintele Senatului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra obiecţiei de neconstituţionalitate.

40. La dosar, Asociaţia Română a Companiilor de Explorare şi Producţie Petrolieră (ROPEPCA) a trimis, în calitate de amicus curiae, un memoriu, însoţit de o serie de documente în sprijinul obiecţiei de neconstituţionalitate formulate.

41. La termenul de judecată fixat pentru data de 31 ianuarie 2018, Curtea, având în vedere cererea de amânare a dezbaterilor, a amânat pronunţarea asupra cauzei pentru data de 1 februarie 2018, dată la care a pronunţat prezenta decizie.

CURTEA,

examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

42. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1, art. 10, art. 15 şi art. 18 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze obiecţia de neconstituţionalitate.

43. Obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie Legea pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 7/2013 privind instituirea impozitului asupra veniturilor suplimentare obţinute ca urmare a dereglementării preţurilor din sectorul gazelor naturale.

44. Dispoziţiile din Legea fundamentală invocate în susţinerea obiecţiei de neconstituţionalitate sunt următoarele: art. 11 - Dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 56 - Contribuţii financiare.

(1) Admisibilitatea obiecţiei de neconstituţionalitate

45. Curtea constată că sesizarea îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie atât sub aspectul obiectului său, fiind vorba de o lege adoptată şi nepromulgată încă, cât şi sub aspectul titularului dreptului de sesizare, aceasta fiind formulată de un număr de 56 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal.

(2) Analiza obiecţiei de neconstituţionalitate

46. În motivarea sesizării, autorii acesteia susţin, în esenţă, că impozitarea veniturilor suplimentare obţinute ca urmare a dereglementării preţurilor din sectorul gazelor naturale încalcă principiul justei aşezări a sarcinilor fiscale, obligaţia statului român de respectare a tratatelor internaţionale şi principiul egalităţii în faţa legii.

47. Analizând obiecţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, potrivit art. 100 pct. 75 din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 485 din 16 iulie 2012, prin „preţ reglementat” se înţelege preţul la care este realizată furnizarea gazelor naturale în baza unui contract-cadru, a unor standarde de calitate a serviciului şi/sau a unor condiţii specifice stabilite de autoritatea competentă (Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei - ANRE).

48. În nota de fundamentare a Ordonanţei Guvernului nr. 7/2013 se arată că, prin Scrisoarea de intenţie semnată cu Fondul Monetar Internaţional şi respectiv prin Memorandumul de înţelegere semnat cu Comisia Europeană, parte integrantă a Acordului de înţelegere de tip preventiv semnat cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană, România s-a angajat să elimine, în baza unor calendare convenite cu aceştia, preţurile şi tarifele reglementate pentru consumatorii finali de gaze naturale şi să instituie un impozit care să capteze o parte din veniturile suplimentare pe care le vor realiza operatorii economici ca urmare a dereglementării acestor preţuri.

49. În acest scop, art. 1 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 7/2013 defineşte dereglementarea preţurilor din sectorul gazelor naturale ca fiind procesul de eliminare treptată a preţurilor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale la clienţii finali, potrivit calendarelor stabilite în conformitate cu reglementările în vigoare.

50. Potrivit Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, piaţa de gaze naturale este compusă din piaţa reglementată şi piaţa concurenţială [art. 174 alin, (1)]. Pe piaţa concurenţială, preţurile se formează pe baza cererii şi a ofertei, ca rezultat al mecanismelor concurenţiale [art. 177 alin. (1) din Legea nr. 123/2012]. În schimb, activităţile aferente pieţei reglementate cuprind următoarele [art. 179 alin, (2) din Legea nr. 123/2012]:

a) furnizarea gazelor naturale la preţ reglementat şi în baza contractelor-cadru până la 31 decembrie 2014 pentru clienţii noncasnici, cu excepţia cazului în care la această dată se constată existenţa unei diferenţe semnificative între preţul de comercializare a producţiei interne şi preţul european de import, care ar putea periclita stabilitatea pieţei, situaţie în care termenul se prelungeşte până la 31 decembrie 2015 (ceea ce nu s-a întâmplat, astfel că s-a trecut la liberalizarea preţurilor de la 31 ianuarie 2014);

b) furnizarea gazelor naturale la preţ reglementat şi în baza contractelor-cadru până la 30 iunie 2021 pentru clienţii casnici (iniţial fusese stabilită data de 31 decembrie 2018, fiind ulterior prorogată prin Legea nr. 174/2014 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 35/2014 pentru completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 919 din 17 decembrie 2014).

51. În conformitate cu prevederile art. 181 alin. (5) din Legea nr. 123/2012, până la data de 31 martie 2017, se stabileşte prin hotărâre a Guvernului preţul de achiziţie a gazelor naturale din producţia internă pentru clienţii casnici şi pentru producătorii de energie termică, pentru cantităţile de gaze naturale utilizate la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice destinate consumului populaţiei.

52. Prin art. 179 alin. (3) din Legea nr. 123/2012 se preconizează instituirea unui calendar de eliminare treptată a preţurilor reglementate pentru clienţii finali cu începere de la 1 decembrie 2012 pentru clienţii noncasnici, respectiv din 1 iulie 2013 pentru clienţii casnici, care să fie stabilit de către Guvern, în conformitate cu graficul de eşalonare a preţurilor producătorilor, propus de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei şi Agenţia Naţională de Resurse Minerale, ţinând seama de posibilele efecte negative ale eliminării preţurilor reglementate, astfel încât acestea să fie cât mai puţin resimţite de clienţi.

53. Calendarul de dereglementare al preţurilor gazelor naturale a fost stabilit prin Hotărârea Guvernului nr. 488/2015 privind stabilirea preţului de achiziţie a gazelor naturale din producţia internă pentru clienţii casnici şi producătorii de energie termică, numai pentru cantităţile de gaze naturale utilizate la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice destinate consumului populaţiei în perioada 1 iulie 2015-30 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 481 din 1 iulie 2015, după cum urmează:

 

 

- lei/MWh –

Data

Clienţi casnici şi producători de energie termică, numai pentru cantităţile de gaze naturale utilizate la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice destinate consumului populaţiei

1.07.2015

60,00

1.07.2016

66,00

1.04.2017

72,00 (modificat la 60,00 conform Hotărârii Guvernului nr. 461/2016)

1.04.2018

78,00*

1.04.2019

84.00*

1.04.2020

90,00*


* Preţul de achiziţie a gazelor naturale din producţia internă pentru clienţii casnici şi producătorii de energie termică, numai pentru cantităţile de gaze naturale utilizate la producerea de energie termică în centralele termice destinate consumului populaţiei, începând cu 1 aprilie 2018, urmează a fi reevaluat în urma unei analize derulate până la sfârşitul lunii martie 2018.

 

54. Ordonanţa Guvernului nr. 7/2013, aprobată prin legea supusă în cauza de faţă controlului de constituţionalitate, a instituit un impozit asupra veniturilor suplimentare obţinute, ca urmare a dereglementării preţurilor din sectorul gazelor naturale, de către operatorii economici care desfăşoară efectiv atât activităţi de extracţie, cât şi activităţi de vânzare a gazelor naturale extrase din România pe teritoriul naţional, în marea teritorială, în zona contiguă şi/sau zona economică exclusivă a României din Marea Neagră. Acest impozit se calculează, potrivit ordonanţei menţionate, ca 60% din venitul suplimentar, din care se scad redevenţa şi investiţiile în sectorul upstream, adică investiţiile de dezvoltare şi extindere a zăcămintelor existente, explorarea şi dezvoltarea de noi zone de producţie [conform definiţiei cuprinse în art. 1 alin. (1) lit. a) din ordonanţă]. Venitul suplimentar se obţine, potrivit formulei stabilite de ordonanţă, ca diferenţa dintre preţul mediu ponderat al gazelor naturale din producţia internă proprie vândute şi preţul de achiziţie a gazelor naturale din producţia internă pentru clienţii casnici şi noncasnici în anul 2012, respectiv 45,71 lei/MWh (adică a preţului reglementat la nivelul anului 2012), ajustat cu rata indicelui preţurilor de consum publicat de Institutul Naţional de Statistică din România, aplicată la volumele de gaze din producţia internă vândute.

55. Legea de aprobare a Ordonanţei Guvernului nr. 7/2013 fixează două trepte de impozitare, în funcţie de un preţ de referinţă de 85 lei/MWh, respectiv 60% din venitul suplimentar pentru preţurile de până la 85 lei/MWh şi 80% pentru cele care depăşesc această valoare.

56. De asemenea, legea de aprobare elimină limitarea în timp a plăţii acestui impozit. Ordonanţa Guvernului nr. 7/2013 a prevăzut, iniţial, că impozitul se aplică pentru veniturile suplimentare obţinute până la data de 31 decembrie 2015, acest termen fiind prelungit, succesiv, an de an, până la 31 decembrie 2016, 31 decembrie 2017, respectiv 31 decembrie 2018.

57. Prima dintre criticile formulate de autorii prezentei obiecţii de neconstituţionalitate se raportează la dispoziţiile art. 56 din Constituţie, care consacră regula justei aşezări a sarcinilor fiscale, considerând, în esenţă, că impozitul introdus reprezintă o sarcină fiscală disproporţionată, stabilită în mod arbitrar şi nejustificat şi, în plus, că implică o dublă impozitare.

58. Faţă de aceste afirmaţii, Curtea observă că impozitul în discuţie se aplică la diferenţa dintre profitul obţinut de operatorii economici nominalizaţi în art. 2 alin, (1) din ordonanţă în urma vânzării gazelor naturale la un preţ stabilit pe piaţa liberă şi cel pe care Far fi obţinut în condiţiile pieţei reglementate, din care se scade valoarea redevenţelor deja plătite, precum şi valoarea investiţiilor efectuate. Aşadar, legiuitorul a avut în vedere o bază de calcul al impozitului care reprezintă un venit obţinut în mod pur matematic, prin simplul joc al schimbării naturii pieţei, care le-a permis să stabilească un preţ superior celui iniţial reglementat. Or. o asemenea creştere a preţului afectează, în principal, consumatorii casnici, în special pe cei vulnerabili, astfel încât legiuitorul a apreciat necesar să intervină prin colectarea acestei contribuţii, destinată atenuării, la nivelul consumatorilor menţionaţi, a diferenţei de preţ, Prin „client vulnerabil”. Legea nr. 123/2012 înţelege „clientul final aparţinând unei categorii de clienţi casnici care, din motive de vârstă, Sănătate sau venituri reduse, se află în risc de marginalizare socială şi care, pentru prevenirea acestui risc, beneficiază de măsuri de protecţie socială, inclusiv de natură financiară. Măsurile de protecţie socială, precum şi criteriile de eligibilitate pentru acestea se stabilesc prin acte normative” (art. 3 pct. 16 din Legea nr. 123/2012). În acelaşi timp, legiuitorul a acţionat într-o manieră echitabilă în ce priveşte operatorii economici, eliminând din valoarea bazei de impozitare sumele deja plătite de aceştia cu titlu de redevenţe, precum şi cele utilizate pentru investiţii în segmentul upstream.

59. În sprijinul criticilor de neconstituţionalitate referitoare la pretinsa încălcare a principiului justei aşezări a sarcinilor fiscale, autorii sesizării invocă cele statuate de Curtea Constituţională din Italia prin Decizia nr. 10/2015, prin care aceasta a constatat că impozitarea suplimentară stabilită în sarcina companiilor petroliere şi energetice din Italia este contrară prevederilor din Constituţia Italiei cuprinse la art. 3, referitor la egalitatea cetăţenilor, şi art. 53, potrivit căruia fiecare persoană trebuie să contribuie la cheltuielile publice în concordanţă cu propriile posibilităţi. Argumentul fundamental care a condus la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a Decretului-lege nr. 112 din 25 iunie 2008 privitor la măsuri urgente pentru dezvoltarea economică, simplificarea, competitivitatea şi stabilizarea finanţelor publice, precum şi egalizarea taxării l-a constituit faptul că suprataxarea aplicată anumitor companii care operează în sectorul energiei şi hidrocarburilor se aplica asupra întregului venit, iar nu doar asupra „profitului în exces” (aşa-numita „taxă Robin Hood”). Or, ipoteza avută în vedere de Curtea Constituţională a Italiei diferă în mod esenţial de cea din cauza de faţă.

60. Astfel, prin Legea de aprobare a Ordonanţei Guvernului nr. 7/2013 se urmăreşte impozitarea exclusiv a venitului suplimentar obţinut ca urmare a dereglementării preţurilor, din care se scad, în prealabil, cheltuielile cu redevenţele şi investiţiile în dezvoltarea şi extinderea zăcămintelor existente, explorarea şi dezvoltarea de noi zone de producţie, legiuitorul român reglementând această problematică într-o manieră echitabilă.

61. Ceea ce este similar cu situaţia din România este caracterul permanent al acestui impozit. Autorii prezentei sesizări de neconstituţionalitate au criticat abrogarea, prin legea de aprobare, a prevederilor art. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 7/2013, care limitau în timp obligaţia de plată a acestui impozit, până la data de 31 decembrie 2018, cu consecinţa transformării acestuia într-o contribuţie datorată perpetuu. În susţinerea criticii referitoare la acest aspect s-a arătat că este în contradicţie cu cele expuse în nota de fundamentare a ordonanţei, care justificau instituirea impozitului pe necesitatea protejării unei categorii de consumatori, în principal cei casnici. Curtea constată că instituirea unei astfel de reglementări ţine de opţiunea legiuitorului care, în materie fiscală, poate aprecia cu privire la necesitatea stabilirii anumitor măsuri, cea criticată în cauza de faţă, fiind, de altfel, în spiritul caracterului de stat social al statului român, declarat în chiar primul articol din Constituţie, în plus, în condiţiile în care termenul a fost prelungit de patru ori, an de an, generând, fără îndoială, o incertitudine a orizontului de previzionare economică pe care fiecare operator economic şi-l prefigurează în propria activitate, Curtea observă că, prin abrogarea textului de lege care îl stabilea, a fost eliminat acest element de impredictibilitate, astfel încât planul de afaceri al operatorilor economici din domeniu poate fi elaborat cu luarea în considerare a necesităţii achitării acestui impozit pe bază permanentă, ceea ce oferă posibilitatea unei anticipări mai precise a parcursului economic şi a unei evaluări mai corsete a profitului ce ar urma să fie obţinut de companiile care activează în segmentul industriei gazelor naturale.

62. O altă critică adusă Legii de aprobare a Ordonanţei Guvernului nr. 7/2013 de către autorii obiecţiei de neconstituţionalitate se referă la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 11 din Constituţie, care consacră obligaţia statului român de a respecta prevederile tratatelor internaţionale, pe motiv că instituirea impozitului pe veniturile suplimentare ar putea fi considerată, în lumina practicii judiciare de drept internaţional, contrară dispoziţiilor acordurilor de promovare şi protejare reciprocă a investiţiilor încheiate de România cu alte state. Curtea observă că, formulând această critică, autorii sesizării nu au precizat care ar fi acordurile internaţionale pe care România nu le-a respectat, astfel încât să poată fi analizată nesocotirea art. 11 din Constituţie, şi nici nu au exemplificat concret în ce anume ar consta pretinsa încălcare.

63. În acest context, Curtea constată că acordurile pe care România le avea încheiate cu 22 dintre statele Uniunii Europene şi-au încetat valabilitatea recent, prin Legea nr. 13/2017 pentru aprobarea încetării valabilităţii acordurilor privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor încheiate de către România cu statele membre ale Uniunii Europene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 198 din 21 martie 2017, ca urmare a faptului că, aşa cum se precizează în expunerea de motive a legii, după extinderea Uniunii Europene, toate statele membre sunt supuse aceloraşi norme pe piaţa unică a acesteia, inclusiv normelor privind investiţiile transfrontaliere, îndeosebi libertatea de stabilire şi libera circulaţie a capitalurilor.

64. Totodată, în scopul analizării acestei critici, Curtea a avut în vedere prevederile mai multor asemenea acorduri, încheiate de România cu alte state, constatând că toate cuprind dispoziţii similare. Pentru edificare, Curtea a luat în considerare prevederile Legii nr. 81/1994 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Federaţiei Ruse privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor, semnat la Moscova la 29 septembrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 13 octombrie 1994, ale Legii nr. 3/1994 pentru ratificarea Acordul privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova, semnat la Bucureşti la 14 august 1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 19 ianuarie 1994, ale Legii nr. 59/1999 privind ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Statului Israel pentru promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor, semnat la Ierusalim la 3 august 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 28 aprilie 1999, ale Legii nr. 356/2009 privind ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Canadei pentru promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor, semnat la Bucureşti la 8 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea i, nr. 808 din 26 noiembrie 2009, sau ale Legii nr. 220/2010 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Kazahstan privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor, semnat la Astana la 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 789 din 25 noiembrie 2010.

65. Din prevederile acestor acorduri se desprinde ideea generală că toate măsurile fiscale adoptate de stat vor trebui respectate de investitorii care intră sub incidenţa acordurilor, dacă nu vin în coliziune cu regulile speciale instituite în mod particular. Autorii excepţiei pretind că lipsa de stabilitate a legislaţiei fiscale din România ar fi de natură să prejudicieze investitorii străini, al căror profit ar fi periclitat prin introducerea acestui impozit pe veniturile suplimentare. Curtea nu poate reţine această critică, atâta vreme cât stabilirea impozitelor rămâne la latitudinea statului sub jurisdicţia căruia îşi desfăşoară activitatea investitorul, în funcţie de politica fiscală pe care o consideră adecvată conjuncturii sociale şi economice proprii.

66. În acelaşi context al acordurilor de promovare şi protejare reciprocă a investiţiilor, autorii sesizării ridică problema unei exproprieri indirecte. În acordurile mai sus menţionate este explicitată această noţiune, precizându-se că pot fi considerate expropriere indirectă acele măsuri având efect echivalent naţionalizării sau exproprierii directe, fără transferul oficial al titlului sau fără sechestru formal. Acordurile menţionează că aprecierea cu privire la problema dacă o măsură sau o serie de măsuri ale unei părţi contractante constituie o expropriere indirectă necesită o investigaţie de la caz la caz, bazată pe fapte, care să ia în considerare, între alţi factori, gradul de severitate al impactului economic al măsurii sau seriei de măsuri (deşi simplul fapt că o măsură sau o serie de măsuri ale unei părţi are un efect advers asupra valorii economice a unei investiţii nu stabileşte faptul că a avut loc o expropriere indirectă), gradul în care măsura sau seria de măsuri interferează cu perspectivele distincte, rezonabile, ale investiţiei şi caracterul măsurii sau seriei de măsuri, inclusiv scopul şi raţiunea acestora (a se vedea, de exemplu, anexa B la Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Canadei pentru promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor, referitoare la „Clarificarea exproprierii indirecte*).

67. Curtea observă, aşadar, că statele părţi la acordurile analizate au stabilit că simplul fapt că o măsură sau o serie de măsuri ale unei părţi are un efect advers asupra valorii economice a unei investiţii nu reprezintă în mod necesar o expropriere indirectă. Mai mult, exceptând circumstanţele rare, cum ar fi atunci când o măsură sau o serie de măsuri sunt atât de grave, în lumina scopului acestora, încât nu pot fi privite în mod rezonabil ca fiind adoptate şi aplicate cu bună-credinţă, măsurile nediscriminatorii ale unei părţi contractante care sunt prevăzute şi aplicate pentru a proteja obiective legitime de interes public, cum ar fi sănătatea, siguranţa şi mediul, nu constituie expropriere indirectă. Or, măsurile fiscale care au ca scop, aşa cum este cazul impozitului criticat în cauza de faţă, colectarea unor sume destinate asigurării protecţiei sociale a unui segment important de populaţie, cum este acela al consumatorilor casnici de gaze naturale, cu preponderenţă a celor vulnerabili, se încadrează în prevederile acordului, astfel că nu se poate reţine, nici din această perspectivă, nesocotirea art. 11 din Constituţie.

68. Curtea observă că nici menţionarea, de către autorii sesizării, a unor considerente reţinute de diverse instanţe de arbitraj internaţional în soluţionarea unor cauze (ICSID - Centrul Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiţii sau UNCITRAL - Comisia Naţiunilor Unite pentru Dreptul Comerţului Internaţional) nu este de natură să releve vreo încălcare a art. 11 din Constituţie, cuprinzând fie afirmaţii de maximă generalitate, fie strict circumscrise la împrejurările speţei.

69. Cât priveşte pretinsa dublă impozitare pe care o invocă, de asemenea, autorii obiecţiei de neconstituţionalitate în motivarea acesteia, pe considerentul că operatorilor economici care intră sub incidenţa legii supusă controlului de constituţionalitate le-ar fi prelevat de două ori impozitul pe acelaşi venit, Curtea apreciază că nu poate fi reţinută. Expresia „dublă impunere” vizează situaţia în care veniturile obţinute într-un stat de o persoană resortisantă a unui alt stat sunt impozitate în ambele state. Pentru asemenea ipoteze, Codul fiscal oferă soluţii legale pentru evitarea dublei impuneri (art. 39 şi art. 131).

70. În sprijinul acestei critici se invocă Decizia nr. 2010-70 QPC a Consiliului Constituţional francez referitoare la prevederile articolului 155 A din Codul general al impozitelor, potrivit cărora sumele primite de o persoană domiciliată sau stabilită în afara Franţei ca remuneraţie pentru servicii prestate de una sau mai multe persoane domiciliate sau stabilite în Franţa sunt impozabile pe numele acesteia/acestora din urmă fie atunci când acestea controlează direct sau indirect persoana care percepe remuneraţia pentru acele servicii, fie atunci când persoana care percepe remuneraţia pentru acele servicii este domiciliată sau stabilită în alt stat sau pe un teritoriu situat în afara Franţei care este supus unui regim fiscal privilegiat. Prin decizia menţionată, Consiliul Constituţional franceza considerat că prevederile supuse controlului său sunt constituţionale, sub rezerva acelor cazuri privitoare la impozitarea remuneraţiei pentru un serviciu furnizat în Franţa de o persoană care are domiciliul sau sediul acolo, în cazul în care o astfel de remuneraţie a fost plătită, în scopul evitării impozitării, unei persoane domiciliate sau stabilite în străinătate, întrucât legiuitorul a intenţionat să pună în aplicare obiectivul constituţional de combatere a evaziunii fiscale, iar pentru a face acest lucru, s-a bazat pe criterii obiective şi raţionale. În cazul în care persoana domiciliată sau stabilită în străinătate restituie contribuabilului din Franţa toate sau o parte din sumele remuneratorii pentru prestaţiile efectuate de acesta din urmă, dispoziţia criticată nu semnifică, însă, că acel contribuabil este supus unei duble impozitări în baza aceluiaşi impozit.

71. De asemenea, autorii excepţiei fac referire şi la Hotărârea din 23 octombrie 1997, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza National & Provincial Building Society, the Leeds Permanent Building Society şi the Yorkshire Building Society împotriva Regatului Unit, în care Curtea a apreciat că taxarea de două ori, pentru o anumită perioadă de trei luni, a venitului obţinut de societăţile de construcţii din dobânzile pe depozitele pe care le deţin, determinată de tranziţia de la un sistem de impozitare la altul, care a generat o metodă eronată de aplicare a acestui impozit, a reprezentat o încălcare a art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

72. Curtea observă că în decizia citată a Consiliului Constituţional francez este vorba despre impozitarea transfrontalieră, iar hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului invocată are în vedere o situaţie particulară, determinată de aplicarea greşită a unui impozit, prin calcularea acestuia de două ori asupra aceluiaşi venit. Niciuna din cele două speţe prezentate în motivarea obiecţiei, sub acest aspect, nu este utilă demonstrării existenţei unei duble impozitări, întrucât, în cauza de faţă, sunt în discuţie două impozite distincte, având izvoare diferite şi finalităţi diferite şi care se aplică la o bază de impozitare diferită. Este vorba, pe de o parte, despre impozitul pe profit, care, potrivit art. 17 din Codul fiscal este de 16%. se aplică venitului real obţinut, scăzând, aşadar, cheltuielile deductibile şi, pe de altă parte, despre impozitul pe venitul suplimentar obţinut ca urmare a dereglementării preţurilor în sectorul gazelor naturale, care este diferenţa dintre profitul obţinut în urma vânzării gazelor naturale la un preţ stabilit pe piaţa liberă şi cel care ar fi fost obţinut în condiţiile pieţei reglementate, din care se scade valoarea redevenţelor, precum şi valoarea investiţiilor efectuate.

73. Din jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României, ilustrativă pentru constatarea unei situaţii de natură a încălca principiul justei aşezări a sarcinilor fiscale, îl constituie Decizia nr. 39 din 5 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 100 din 20 februarie 2013, referitoare la modul de calcul al taxei clawback care se aplică vânzărilor de medicamente, care cuprindea nu doar valoarea medicamentului, ci şi taxa pe valoarea adăugată, ceea ce echivala cu un impozit la impozit. În acel caz, Curtea a constatat că impozitele şi taxele se aplică asupra materiei impozabile - venituri sau bunuri -, nu şi asupra celorlalte impozite, or aplicarea taxei de clawback la o altă taxă este contrară prevederilor constituţionale referitoare la aşezarea justă a sarcinilor fiscale, motiv pentru care includerea taxei pe valoarea adăugată în valoarea totală a vânzărilor de medicamente în raport cu care se calculează taxa de clawback este neconstituţională. În cauza de faţă, însă, baza asupra căreia se aplică impozitul criticat se obţine prin scăderea sumelor deja plătite de operatorul economic cu titlu de redevenţă, precum şi pentru investiţiile realizate.

74. Autorii sesizării îşi raportează critica de neconstituţionalitate şi la dispoziţiile art. 16 din Constituţie, arătând că instituirea impozitului asupra veniturilor suplimentare obţinute ca urmare a dereglementării preţurilor din sectorul gazelor naturale este discriminatorie, întrucât se aplică doar operatorilor economici care desfăşoară efectiv atât activităţi de extracţie, cât şi activităţi de vânzare a gazelor naturale extrase din România, nu şi altor categorii de persoane juridice, şi anume celor care importă gaze naturale, celor care desfăşoară activităţi în alte domenii care au fost supuse regimului liberalizării preţurilor sau celor care exploatează alte resurse minerale.

75. Pornind de la cele statuate în mod constant în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, în sensul că principiul egalităţii, consacrat constituţional, implică un tratament egal pentru situaţii identice, dar nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite, justificate în mod obiectiv şi raţionai, Curtea reţine că, în ce priveşte prima categorie din enumerare, referitoare la persoanele juridice care desfăşoară activităţi de vânzare a gazelor naturale din import, nu se realizează niciun venit suplimentarea urmare a dereglementării preţurilor pe piaţa internă, întrucât introducerea în ţară a acestui produs s-a făcut şi înainte de declanşarea acestui proces, dar şi ulterior, prin încheierea de contracte pe baza unui preţ negociat, la nivelul preţurilor pe piaţa europeană. În cazul celorlalte două categorii, respectiv cele care, în alte segmente de activitate (aşa cum este, de exemplu, piaţa energiei electrice) au fost, de asemenea, dereglementate, precum şi cele care exploatează alte resurse naturale, este opţiunea legiuitorului ca, în funcţie de realitatea economică şi necesitatea protejării anumitor categorii sociale, să instituie sau nu diverse tipuri de impozite.

76. În fine, nu se poate reţine nici critica referitoare la nesocotirea dispoziţiilor art. 53 din Constituţie referitoare la condiţiile restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, acestea nefiind incidente în cauză.

77. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate şi constată că Legea pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 7/2013 privind instituirea impozitului asupra veniturilor suplimentare obţinute ca urmare a dereglementării preţurilor din sectorul gazelor naturale este constituţională în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 1 februarie 2018.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăţeanu

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

pentru aprobarea listei terenurilor agricole situate în extravilan, pentru proiectul de interes comun în domeniul gazelor naturale: „Dezvoltarea pe teritoriul României a sistemului naţional de transport al gazului pe coridorul de transport Bulgaria-România-Ungaria-Austria - gazoduct Podişor-Horia GMS şi trei noi staţii de comprimare (Jupa, Bibeşti şi Podişor) (etapa 1)”

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 4 alin. (1) din Legea nr. 185/2016 privind unele măsuri necesare pentru implementarea proiectelor de importanţă naţională în domeniul gazelor naturale,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - Se aprobă lista terenurilor agricole situate în extravilan, redată în anexa *) care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pentru proiectul de interes comun în domeniul gazelor naturale: „Dezvoltarea pe teritoriul României a sistemului naţional de transport al gazului pe coridorul de transport Bulgaria-România-Ungaria-Austria - gazoduct Podişor-Horia GMS şi trei noi staţii de comprimare (Jupa, Bibeşti şi Podişor) (etapa 1)”.

 

PRIM-MINISTRU

VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ

Contrasemnează:

Ministrul energiei,

Anton Anton

Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,

Paul Stănescu

Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

Petre Daea

Ministrul culturii şi identităţii naţionale,

George Vladimir Ivaşcu

Ministrul economiei,

Dănuţ Andruşcă

 

Bucureşti, 15 martie 2018.

Nr. 110.


*) Anexa se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 242 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome „Monitorul Oficial”, Bucureşti, şos. Panduri nr. 1.

 

RECTIFICĂRI

 

În anexa nr. 1 la Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 83/2018 pentru aprobarea Procedurii privind scoaterea definitivă sau temporară din circuitul agricol a terenurilor situate în extravilanul localităţilor, precum şi pentru aprobarea Procedurii privind restituirea tarifului achitat la Fondul de ameliorare a fondului funciar, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 184 din 28 februarie 2018, se fac următoarele rectificări:

- la art. 8 alin. (1), în loc de: „...prevăzută la art. 4 alin. (1) lit. b)...”se va citi: „...prevăzută la art. 3 alin. (1) lit. b)...”,

- la art. 9, în loc de: „...prevăzută la art. 4 alin. (1) lit. c)...” se va citi: „...prevăzută la art. 3 alin. (1) lit. c)...”.