MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 186 (XXX) - Nr. 790         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Vineri, 14 septembrie 2018

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 194 din 3 aprilie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (3) teza a două din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

5.048. - Ordin al ministrului educaţiei naţionale pentru modificarea şi completarea anexelor nr. 2 şi 3 la Ordinul ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice nr. 4.106/2016 privind componenţa nominală a (Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare

 

5.049. - Ordin al ministrului educaţiei naţionale pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 3.990/2017 privind componenţa nominală a comisiilor de contestaţii ale Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

 

Decizia nr. 38 din 4 iunie 2018 (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept)

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 194

din 3 aprilie 2018

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (3) teza a două din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Varga Attila - judecător

Andreea Costin - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite, excepţie ridicată de Ionuţ Titoiu în Dosarul nr. 12.576/3/CAF/2015 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.093D/2016.

2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.322D/2017, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite, excepţie ridicată de Mircea Minovici în Dosarul nr. 13.974/3/2015 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

4. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării dosarelor. Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.322D/2Q17 la Dosarul nr. 2.093D/2016, care a fost primul înregistrat.

6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în această materie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

7. Prin deciziile civile nr. 3.945 din 5 septembrie 2016 şi nr. 526 din 9 februarie 2017, pronunţate în dosarele nr. 12.576/3/CAF/2015 şi nr. 13.974/3/2015, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite, excepţie ridicată de Ionuţ Titoiu, respectiv Mircea Minovici, în cauze având ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva unei sentinţe a Tribunalului Bucureşti prin care a fost respinsă acţiunea privind constatarea aprobării tacite a unei cereri de obligare a Municipiului Bucureşti la prelungirea unei autorizaţii pentru efectuarea transportului în regim de taxi şi la emiterea uneia noi pentru efectuarea transportului în regim de taxi.

8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că prin norma legală criticată este înfrântă egalitatea în drepturi, întrucât pentru situaţii similare tratamentul legal este vădit diferenţiat, în detrimentul apărării drepturilor reclamanţilor, într-un domeniu cu totul special, în care se confruntă cu abuzul autorităţilor statului. Discriminarea rezultă şi din compararea cu regimul acţiunilor întemeiate pe normele de drept comun în materie, respectiv cele ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004. Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, hotărârea pronunţată în temeiul acestei legi poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2003 reprezintă o reglementare specială în materia contenciosului administrativ, cauzele având ca obiect cereri de chemare în judecată pentru constatarea aprobării tacite fiind soluţionate de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale tribunalelor/curţilor de apel, cu respectarea competenţei stabilite de Legea nr. 554/2004, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 9 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă menţionată.

9. Or, prin inexistenţa dublului grad de jurisdicţie, consacrat atât în materia contenciosului administrativ, în care se încadrează şi procedura constatării aprobării tacite, cât şi prin Codul de procedură civilă care reglementează cel puţin o cale de atac, respectiv apelul, se încalcă dreptul la un proces echitabil. În aceste condiţii, nu se poate susţine că justiţia este egală pentru toţi, întrucât, pentru situaţii similare, regimul legal al căilor de atac este diferit, prin privarea unei categorii de justiţiabili de dreptul de a beneficia de dublul grad de jurisdicţie.

10. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 2.093D/2016, contrar prevederilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu şi-a exprimat opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate, precizând că se limitează la justificarea admisibilităţii sesizării Curţii Constituţionale în contextul în care multe dintre aspectele invocate în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate au fost menţionate de autorul acesteia în justificarea caracterului întemeiat al acţiunii de fond ce revine spre soluţionare acestei instanţe, iar în Dosarul nr. 1.322D/2017 apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.

11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

12. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

13. Avocatul Poporului, în Dosarul nr. 2.093D/2016, precizează că îşi menţine punctul de vedere anterior exprimat în sensul constituţionalităţii dispoziţiilor legale criticate, care a fost reţinut de Curtea Constituţională în deciziile nr. 1.031 din 9 iulie 2009, nr. 872 din 16 iunie 2009 sau nr. 907 din 16 septembrie 2008.

14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

16. Curtea, cu privire la cererea prin care se solicită amânarea pronunţării în vederea formulării şi depunerii de concluzii scrise, reţine că acestea au fost comunicate după închiderea dezbaterilor, situaţie în care are în vedere dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale şi pe cele ale art. 394 alin. (3) din Codul de procedură civilă potrivit cărora „După închiderea dezbaterilor, părţile nu mai pot depune niciun înscris la dosarul cauzei, sub sancţiunea de a nu fi luat în seamă”.

17. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 11 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 25 aprilie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul conţinut: „Hotărârile se redactează în termen de 10 zile de la pronunţare şi sunt irevocabile. “

18. Analizând criticile formulate de autorul excepţiei, Curtea constată că acestea vizează exclusiv caracterul „irevocabil” al hotărârii judecătoreşti. Curtea observă că, potrivit dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, „De la data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, referirile din cuprinsul actelor normative la hotărârea judecătorească «definitivă şi irevocabilă» sau, după caz, «irevocabilă» se vor înţelege ca fiind făcute la hotărârea judecătorească «definitiva»“. Aceste dispoziţii sunt aplicabile şi în prezenta cauză, întrucât litigiul în care a fost ridicata excepţia de neconstituţionalitate a început ulterior intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă. Prin urmare, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, în realitate, doar dispoziţiile art. 11 alin. (3) teza a două din ordonanţa de urgenţă menţionată, referitoare la caracterul definitiv al hotărârilor pronunţate în condiţiile procedurii aprobării tacite.

19. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi art. 124 alin. (2) privind caracterul unic, imparţial şi egal al justiţiei.

20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 597 din 26 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1004 din 18 decembrie 2017, a reţinut, în esenţă, că prevederea legală criticată, potrivit căreia hotărârile pronunţate de instanţele judecătoreşti în procedura aprobării tacite sunt definitive, nu încalcă prevederile Constituţiei şi nici pe cele ale Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare, în principal, la dreptul de acces la justiţie, invocate şi în prezenta cauză, având în vedere, pe de o parte, că Legea fundamentală nu cuprinde norme care să stabilească felul şi numărul căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, stabilind doar, în art. 129, că acestea se exercită [în condiţiile legii] pe de altă parte, astfel cum s-a stabilit în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale se referă la posibilitatea efectivă de a supune judecăţii unei instanţe naţionale cazul violării unui drept consacrat de Convenţie (Hotărârea din 26 octombrie 2000, pronunţată în Cauza Kudla împotriva Poloniei, paragraful 157) şi, în consecinţă, „nu impune un anumit număr al gradelor de jurisdicţie sau un anumit număr al căilor de atac” (Decizia Curţii Constituţionale nr. 288 din 3 iulie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 5 august 2003). Or, în cazul procedurii aprobării tacite, persoana care se consideră vătămată de o autoritate a administraţiei publice, prin neemiterea unei autorizaţii prevăzute de art. 3 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2003, se poate adresa unei instanţe judecătoreşti pentru soluţionarea plângerii sale, fiind astfel îndeplinite fără echivoc cerinţele impuse de art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

21. Totodată, Curtea a statuat, de principiu, în jurisprudenţa sa, că accesul la justiţie nu presupune şi accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, iar instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, deci şi reglementarea căilor ordinare sau extraordinare de atac, este de competenţa exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură. Astfel, accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac (în acest sens, a se vedea Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994).

22. Curtea a mai reţinut că procedura de judecată prevăzută de ordonanţa de urgenţă criticată pentru constatarea aprobării tacite este una specială, ce derogă de la procedura specifică contenciosului administrativ, derogatorie, la rândul său, de la normele dreptului comun, respectiv Codul de procedură civilă. În acest sens, Curtea a observat că Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, prevede la art. 20 recursul ca o cale de atac împotriva hotărârii judecătoreşti pronunţate în primă instanţă. Examinând dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2003, atât cele care precizează scopul actului normativ, cât şi cele de natură procedurală, Curtea a reţinut că această ordonanţă de urgenţă urmăreşte să soluţioneze cu celeritate acele situaţii ce nu şi-au găsit rezolvarea în conformitate cu prevederile actelor normative ce reglementează tipologia autorizaţiilor la care se poate aplica procedura aprobării tacite. Aşadar, în scopul soluţionării cu celeritate şi al simplificării procedurilor administrative în atare situaţii (când reclamantul a parcurs şi a respectat procedurile şi termenele administrative prevăzute de lege), legiuitorul a prevăzut termene scurte de soluţionare a cererii de constatare a aprobării tacite (30 de zile) sau de redactare a hotărârii (10 zile), a reglementat posibilitatea accesului direct la instanţă pentru obţinerea documentului oficial prin care se permite desfăşurarea activităţii, prestarea serviciului sau exercitarea profesiei - art. 7 alin. (2) şi a înlăturat, de asemenea, posibilitatea exercitării vreunei căi de atac-art. 11 alin. (3) teza a doua. Scopul special al actului normativ criticat justifică, prin urmare, şi condiţiile de procedură speciale, specifice constatării aprobării tacite.

23. Totodată, Curtea a constatat că soluţia legislativă consacrată prin textul criticat este determinată şi de tipul de acţiune promovată la instanţă, acesta fiind în constatarea, şi nu în realizarea unui drept. Astfel, acţiunea în constatare urmăreşte, în cazul de faţă, constatarea existenţei unui drept subiectiv al reclamantului faţă de pârât. De aceea, soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa judecătorească sunt, şi acestea, prevăzute în cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2003, la art. 11 alin. (1) şi (2), astfel: „(1) Dacă instanţa constată existenţa răspunsului autorităţii administraţiei publice sau, după caz, a notificării transmise potrivit art. 6 alin. (4), purtând data poştei de la locul de expediere a corespondenţei sau data la care solicitantul a luat cunoştinţă de răspuns, anterioare expirării termenului legal pentru emiterea autorizaţiei, respinge cererea reclamantului.

(2) în cazul în care instanţa constată îndeplinirea condiţiilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă privind aprobarea tacită, pronunţă o hotărâre prin care obligă autoritatea administraţiei publice să elibereze documentul oficial prin care se permite solicitantului să desfăşoare o anumită activitate, să presteze un serviciu sau să exercite o profesie

24. Soluţionarea acţiunii în constatare a aprobării tacite se face pe baza documentelor depuse de părţi, respectiv: din partea reclamantului, copia cererii de autorizare purtând numărul şi data înregistrării la autoritatea administraţiei publice pârâte, iar din partea pârâtului, răspunsul sau notificarea adresate solicitantului autorizaţiei, în termenele prevăzute de lege. Confruntând aceste documente cu normele legale incidente, instanţa de judecată constată o situaţie de drept, adică dacă au fost sau nu respectate termenele în care autoritatea publică avea obligaţia să răspundă reclamantului, fără a administra, ca în cazul altor tipuri de acţiuni judecătoreşti, un altfel de probatoriu, deci fără a se pronunţa asupra unei situaţii de fapt. Astfel, instanţa va respinge cererea, dacă în cauză constată că autoritatea publică şi-a îndeplinit, în termenul legal, obligaţia de a-i răspunde sau a-l notifica pe solicitantul autorizaţiei; în caz contrar, când aceste termene sunt depăşite sau nu există niciun fel de răspuns sau notificare a autorităţii publice pârâte, instanţa judecătorească va admite cererea şi va obliga autoritatea să emită documentul oficial solicitat.

25. Potrivit art. 9 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2003, instanţa competentă a soluţiona această acţiune în constatare este tribunalul - secţia de contencios administrativ. O eventuală cale de atac ar fi fost de competenţa curţii de apel, care, reluând soluţionarea pe fond a cauzei, nu ar fi făcut nimic altceva în plus faţă de prima instanţă decât să confrunte, încă o dată, aceleaşi documente depuse de părţi, ajungând la una dintre soluţiile prevăzute de art. 11 alin. (1)şi (2) din ordonanţa de urgenţă. Or, un asemenea demers ar fi contrar însuşi scopului Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2003, acela de a soluţiona cu celeritate cauza, finalitatea urmărită de reclamant fiind emiterea şi, respectiv, obţinerea actului administrativ vizat.

26. Aşadar, măsura reglementată la art. 11 alin. (3) teza a două din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2003, referitoare la caracterul definitiv al hotărârii judecătoreşti, îşi găseşte pe deplin justificarea şi nu este de natură să încalce dispoziţiile constituţionale invocate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate în susţinerea acesteia.

27. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudenţa Curţii Constituţionale, argumentele reţinute prin decizia indicată îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.

28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ionuţ Titoiu, respectiv de Mircea Minovici în dosarele nr. 12.576/3/CAF/2015 şi nr. 13.974/3/2015 ale Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 11 alin. (3) teza a două din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 3 aprilie 2018.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Andreea Costin

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE

 

ORDIN

pentru modificarea şi completarea anexelor nr. 2 şi 3 la Ordinul ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice nr. 4.106/2016 privind componenţa nominală a Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare

 

În conformitate cu prevederile Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Hotărârii Guvernului nr. 681/2011 privind aprobarea Codului studiilor universitare de doctorat, cu modificările şi completările ulterioare,

având în vedere constatarea că numărul membrilor unor comisii de specialitate ale Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare nu poate asigura calitatea evaluării printr-o încărcare uniformă şi rezonabilă a acestora,

luând act de demisiile unor membri ai Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, având în vedere vacantarea unor locuri în componenţa Consiliului general, respectiv a comisiilor de specialitate ale Consiliului Naţional de Atestare a Trilurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, ca urmare a demisiilor,

în temeiul art. 9 alin. (3) din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, aprobat prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice nr. 3.482/2016, cu modificările ulterioare, şi al Hotărârii Guvernului nr. 26/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei Naţionale, cu modificările ulterioare,

ministrul educaţiei naţionale emite prezentul ordin.

Art. I. - Anexele nr. 2 şi 3 la Ordinul ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice nr. 4.106/2016 privind componenţa nominală a Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 449 din 16 iunie 2016, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La anexa nr. 2, numărul curent 2 se modifică şi va avea următorul cuprins:

 

„2.

Deleanu Călin

Centrul de Chimie Organică «Costin D. Neniţescu» din Bucureşti”

 

2. La anexa nr. 2, numărul curent 8 se modifică şi va avea următorul cuprins:

 

„8.

Berinde Vasile

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca”

 

3. La anexa nr. 2, numărul curent 11 se abrogă.

4. La anexa nr. 2, numărul curent 14 se modifică şi va avea următorul cuprins:

 

„14.

Drăguţ Lucian

Universitatea de Vest din Timişoara”

 

5. La anexa nr. 2, numărul curent 20 se modifică şi va avea următorul cuprins:

 

„20.

Mesaroş Claudiu

Universitatea de Vest din Timişoara”

 

6. La anexa nr. 2, numărul curent 26 se modifică şi va avea următorul cuprins:

 

„26.

Beuran Mircea

Universitatea de Medicină şi Farmacie «Carol Davila» din Bucureşti”

 

7. La anexa nr. 2, numărul curent 34 se abrogă.

8. La anexa nr. 2, numărul curent 42 se abrogă.

9. La anexa nr. 2, numărul curent 43 se modifică şi va avea următorul cuprins:

 

„43.

Ipate Florentin

Universitatea din Bucureşti”

 

10. La anexa nr. 2, numărul curent 45 se abrogă.

11. La anexa nr. 2, numărul curent 48 se modifică şi va avea următorul cuprins:

 

„48.

Pop Ioan-Aurel

Academia Română”

 

12. La anexa nr. 3, la punctul 1 „Matematică”, numerele curente 1,3,8,11 şi 16 se abrogă.

13. La anexa nr. 3, la punctul 1 „Matematică”, după numărul curent 18 se introduc cinci noi numere curente, numerele curente 19,20,21,22 şi 23, cu următorul cuprins:

 

„19.

Covei Dragoş-Pătru

Academia de Studii Economice din Bucureşti

20.

Joiţa Maria

Universitatea Politehnica din Bucureşti

21.

Groşan Teodor Silviu

Universitatea «Babeş-Bolyai» din Cluj-Napoca

22.

Berinde Vasile - preşedinte

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca

23.

Crăciun Eduard-Marius

Universitatea «Ovidius» din Constanţa”

 

14. La anexa nr. 3, la punctul 2 „Informatică”, numerele curente 1,8 şi 9 se abrogă.

15. La anexa nr. 3, la punctul 2 „Informatică”, numărul curent 6 se modifică şi va avea următorul cuprins:

 

„6.

Păun Paul Andrei - vicepreşedinte

Universitatea din Bucureşti”

 

16. La anexa nr. 3, la punctul 2 „Informatică”, numărul curent 7 se modifică şi va avea următorul cuprins:

 

„7.

Pop Horia-Florin - preşedinte

Universitatea «Babeş-Bolyai» din Cluj-Napoca”

 

17. La anexa nr. 3, la punctul 2 „Informatică”, după numărul curent 9 se introduce un nou număr curent, numărul curent 10, cu următorul cuprins:

 

„10.

Barbu Tudor

Academia Română -

- Filiala Iaşi”

 

18. La anexa nr. 3, la punctul 3 „Fizică”, numerele curente 6, 8, 14 şi 16 se abrogă.

19. La anexa nr. 3, la punctul 3  „Fizică”, după numărul curent 18 se introduc două noi numere curente, numerele curente 19 şi 20, cu următorul cuprins:

 

„19.

Cristea Mihail

Universitatea Politehnica din Bucureşti

20.

Stan Cristina

Universitatea Politehnica din Bucureşti”

 

20. La anexa nr. 3, la punctul 4 , Chimie”, numerele curente 1 şi 14 se abrogă.

21. La anexa nr. 3, la punctul 4 Chimie”, numărul curent 2 se modifică şi va avea următorul, cuprins:

 

„2.

Deleanu Călin - preşedinte

Centrul de Chimie Organică «Costin D. Neniţescu» din Bucureşti”

 

22. La anexa nr. 3, la punctul 4 , Chimie”, numărul curent 4 se modifică şi va avea următorul cuprins:

 

..4.

Dăneţ Andrei Florin - vicepreşedinte

Universitatea din Bucureşti”

 

23. La anexa nr. 3, la punctul 4 „Chimie”, după numărul curent 16 se introduc două noi numere curente, numerele curente 17 şi 18, cu următorul cuprins:

 

„17.

Hurduc Nicolae

Universitatea Tehnică «Gheorghe Asachi» din Iaşi

18.

Marin Luminiţa

Institutul de Chimie Macromoleculară «Petru Poni» - Iaşi”

 

24. La anexa nr. 3, la punctul 5 „Ştiinţele pământului”, numărul curent 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:

 

„1.

Codrea Vlad

Universitatea «Babeş-Bolyai» din Cluj-Napoca”

 

25. La anexa nr. 3, la punctul 5 „Ştiinţele pământului”, numerele curente 5 şi 11 se abrogă.

26. La anexa nr. 3, la punctul 5 „Ştiinţele pământului”, numărul curent 19 se modifică şi va avea următorul cuprins:

 

„19.

Creţan Remus - preşedinte

Universitatea de Vest din Timişoara”

 

27. La anexa nr. 3, la punctul 6 „Inginerie civilă şi management”, numerele curente 8,16,19 şi 21 se abrogă.

28. La anexa nr. 3, la punctul 6 „Inginerie civilă şi management”, după numărul curent 23 se introduc două noi numere curente, numerele curente 24 şi 25, cu următorul cuprins:

 

„24.

Moga Ligia Mihaela

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca

25.

Croitorii Cristiana Verona

Universitatea Tehnică de Construcţii din Bucureşti”

 

29. La anexa nr. 3, la punctul 7 „Ingineria materialelor”, numărul curent 7 se abrogă.

30. La anexa nr. 3, la punctul 7 „Ingineria materialelor”, după numărul curent 16 se introduce un nou număr curent, numărul curent 17, cu următorul cuprins:

 

„17.

Bejinariu Costică

Universitatea Tehnică «Gheorghe Asachi» din Iaşi”

 

31. La anexa nr. 3, la punctul 8 „Inginerie chimică, inginerie medicală, ştiinţa materialelor şi nanomateriale”, numerele curente 9 şi 11 se abrogă.

32. La anexa nr. 3, la punctul 9 „Inginerie electrică”, numerele curente 1,10 şi 11 se abrogă.

33. La anexa nr. 3, la punctul 9 „Inginerie electrică”, după numărul curent 11 se introduc trei noi numere curente, numerele curente 12,13 şi 14, cu următorul cuprins:

 

„12.

Ciuprina Florin

Universitatea Politehnica din Bucureşti

13.

Dincă Cristian

Universitatea Politehnica din Bucureşti

14.

Enache Sorin

Universitatea din Craiova”

 

34. La anexa nr. 3, la punctul 10 „Inginerie energetică”, numărul curent 7 se abrogă.

35 La anexa nr. 3, la punctul 10 „Inginerie energetică”, după numărul curent 9 se introduce un nou număr curent, numărul curent 10, cu următorul cuprins:

 

„10.

lătrate Dumitru-Marcel

Universitatea Tehnică «Gheorghe Asachi» din Iaşi”

 

36 La anexa nr. 3, la punctul 11 „Electronică, telecomunicaţii şi nanotehnologie”, numerele curente 4 şi 16 se abrogă.

37. La anexa nr. 3, la punctul 11 „Electronică, telecomunicaţii şi nanotehnologie”, numărul curent 11 se modifică şi va avea următorul cuprins:

 

„11.

Vertan Constantin - vicepreşedinte Universitatea Politehnică din Bucureşti”

 

38 La anexa nr. 3, la punctul 13 „Inginerie aerospaţială, autovehicule şi transporturi”, numărul curent 11 se abrogă.

39. La anexa nr. 3, la punctul 13 „Inginerie aerospaţială, autovehicule şi transporturi”, după numărul curent 11 se introduce un nou număr curent, numărul curent 12, cu următorul cuprins:

 

„12.

Dragu Vasile

Universitatea Politehnica din Bucureşti”

 

40. La anexa nr. 3, la punctul 14 „ingineria resurselor vegetale şi animale”, după numărul curent 24 se introduc două noi numere curente, numerele curente 25 şi 26, cu următorul cuprins:

 

„25.

Oroian Mircea-Adrian

Universitatea «Ştefan cel Mare» din Suceava

26.

Imbrea Florin

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului «Regele Mihai I al României» din Timişoara”

 

41. La anexa nr. 3, la punctul 16 „Inginerie industrială şi management”, numărul curent 2 se abrogă.

42. La anexa nr. 3, la punctul 16 „Inginerie industrială şi management”, numărul curent 14 se modifică şi va avea următorul cuprins:

 

„14

Doicin Cristian-Vasile - vicepreşedinte

Universitatea Politehnica din Bucureşti”

 

43. La anexa nr. 3, la punctul 16 „Inginerie industrială şi management”, după numărul curent 19 se introduc trei noi numere curente, numerele curente 20,21 şi 22, cu următorul cuprins:

 

„20.

Lile Ramona

Universitatea «Aurel Vlaicu» din Arad

21.

Dobrea Răzvan Cătălin

Academia de Studii Economice din Bucureşti

22.

Purcărea Anca Alexandra

Universitatea Politehnica din Bucureşti”

 

44. La anexa nr. 3, la punctul 17 „Inginerie mecanică, mecatronică şi robotică”, numerele curente 7,8,12,15,18,19 şi 23 se abrogă.

45. La anexa nr. 3, la punctul 17 „Inginerie mecanică, mecatronică şi robotică”, după numărul curent 27 se introduc trei noi numere curente, numerele curente 28,29 şi 30, cu următorul cuprins:

 

„28.

Rizescu Ciprian Ion

Universitatea Politehnica din Bucureşti

29.

Ripeanu Răzvan George

Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti

30.

Munteanu Ligia

Institutul de Mecanica Solidelor”

 

46. La anexa nr. 3, la punctul 20 „Medicină”, numărul curent 22 se modifică şi va avea următorul cuprins:

 

„22.

Covic Adrian

Universitatea de Medicină şi Farmacie «Grigore T. Popa» din Iaşi”

 

47. La anexa nr. 3, la punctul 20 „Medicină”, numărul curent 24 se modifică şi va avea următorul cuprins:

 

„24.

Hinescu Mihail-Eugen

Universitatea de Medicină şi Farmacie «Carol Davila» din Bucureşti”

 

48. La anexa nr. 3, la punctul 20 „Medicină”, după numărul curent 27 se Introduc şase noi numere curente, numerele curente 28, 29, 30, 31, 32 şi 33, cu următorul cuprins:

 

„28.

Achimaş-Cadariu Patriciu-Andrei - vicepreşedinte

Universitatea de Medicină şi Farmacie «Iuliu Haţieganu» din Cluj-Napoca

29.

Beuran Mircea - preşedinte

Universitatea de Medicină şi Farmacie «Carol Davila» din Bucureşti

30.

Rogozea Liliana Marcela

Universitatea «Transilvania» din Braşov

31.

Clichici Simona Valeria

Universitatea de Medicină şi Farmacie «Iuliu Haţieganu» din Cluj-Napoca

32.

Osiac Eugen

Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova

33.

Stanciu Carol

Academia Română - Filiala Iaşi”

 

49. La anexa nr. 3, la punctul 21 „Medicină veterinară”, numărul curent 11 se abrogă.

50. La anexa nr. 3, la punctul 21 „Medicină veterinară”, după numărul curent 11 se introduce un nou număr curent, numărul curent 12, cu următorul cuprins:

 

„12.

Dărăbuş Gheorghe

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatul «Regele Mihai I al României» din Timişoara”

 

51. La anexa nr. 3, la punctul 24 „Ştiinţe juridice”, după numărul curent 15 se introduc două noi numere curente, numerele curente 16 şi 17, cu următorul cuprins:

 

„16.

Bădescu Mihai

Academia de Studii Economice din Bucureşti

17.

Bercea Lucian

Universitatea de Vest din Timişoara”

 

52. La anexa nr. 3, la punctul 25 „Sociologie, ştiinţe politice şi administrative”, numerele curente 12, 16 şi 30 se abrogă.

53. La anexa nr. 3, la punctul 25 „Sociologie, ştiinţe politice şi administrative”, după numărul curent 32 se introduc trei noi numere curente, numerele curente 33, 34 şi 35, cu următorul cuprins:

 

„33.

Buzea Carmen

Universitatea «Transilvania» din Braşov

34.

Sandu Ştefan Antonio

Universitatea «Ştefan cel Mare» din Suceava

35.

Seceleanu Andra

Universitatea «Andrei Şaguna» din Constanţa”

 

54. La anexa nr. 3, la punctul 28 „Psihologie, ştiinţe ale educaţiei, educaţie fizică şi sport”, numărul curent 4 se abrogă.

55. La anexa nr. 3, la punctul 28 „Psihologia, ştiinţe ale educaţiei, educaţie fizică şi sport”, după numărul curent 17 se introduce un nou număr curent, numărul curent 18, cu următorul cuprins:

 

„18.

Bădău Dana

Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş”

 

56. La anexa nr. 3, la punctul 29 „Filologie”, după numărul curent 13 se introduc două noi numere curent», numerele curente 14 şi 15, cu următorul cuprins:

 

„14.

Câmpan Diana

Universitatea «1 Decembrie 1918» din Alba Iulia

15.

Dragomirescu Adina

Institutul de Lingvistică «Iorgu Iordan-Alexandru Rosetti» din Bucureşti”

 

57. La anexa nr. 3, la punctul 30 „Filosofie”, numărul curent 1 se abrogă.

58. La anexa nr. 3, la punctul 30 „Filosofie”, numărul curent 5 se modifică şi va avea următorul cuprins:

 

„5.

Mesaroş Claudiu - preşedinte

Universitatea de Vest din Timişoara”

 

59. La anexa nr. 3, la punctul 30 „Filosofie”, după numărul curent 9 se introduce un nou număr curent, numărul curent 10, cu următorul cuprins:

 

„10.

Huzum Eugen

Academia Română - Filiala Iaşi”

 

60. La anexa nr. 3, la punctul 31 „Istorie şi studii culturale”, după numărul curent 17 se introduc două noi numere curente, numerele curente 18 şi 19, cu următorul cuprins:

 

„18.

Timotin Andrei

Institutul de Studii Sud-Est Europene din Bucureşti

19.

Nicoară Toader

Universitatea «Babeş-Bolyai» din Cluj-Napoca”

 

Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul educaţiei naţionale,

Valentin Popa

 

Bucureşti, 6 septembrie 2018.

Nr. 5.048.

MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE

 

ORDIN

pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 3.990/2017 privind componenţa nominală a comisiilor de contestaţii ale Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare

 

În conformitate cu prevederile Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Hotărârii Guvernului nr. 681/2011 privind aprobarea Codului studiilor universitare de doctorat cu modificările şi completările ulterioare,

având în vedere prevederile art. 2 alin. (1) şi art. 4 alin. (1) lit. b) din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, aprobat prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice nr. 3.482/2016, cu modificările ulterioare, şi ale art. 2 alin. (2) din Ordinul ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice nr. 4.106/2016 privind componenţa nominală a Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 26/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei Naţionale, cu modificările ulterioare,

ministrul educaţiei naţionale emite prezentul ordin.

Art. I. - Anexa la Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 3.990/2017 privind componenţa nominală a comisiilor de contestaţii ale Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 12 iunie 2017, se modifică după cum urmează:

- La punctul 5 „Ştiinţele pământului”, numărul curent 1 va avea următorul cuprins:

 

„1.

Seghedi Ioan - preşedinte

Institutul de Geodinamică «Sabba S. Ştefănescu» din Bucureşti»

 

Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul educaţiei naţionale,

Valentin Popa

 

Bucureşti, 6 septembrie 2018.

Nr. 5.049.

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE

 

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT

 

DECIZIA Nr. 38

din 4 iunie 2018

 

Dosar nr. 437/1/2018

 

Gabriela Elena Bogasiu - vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - preşedintele completului

Rodica Dorin - pentru preşedintele Secţiei a II-a civile

Ionel Barbă - preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal

Ianina Blandiana Grădinaru - judecător la Secţia a II-a civilă

Mirela Poliţeanu - judecător la Secţia a II-a civilă

Marian Budă - judecător la Secţia a II-a civilă

Paulina Lucia Brehar - judecător la Secţia a II-a civilă

Minodora Condoiu - judecător la Secţia a II-a civilă

Mădălina Elena Grecu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Daniel Gheorghe Severin - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Adriana Florina Secreţeanu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Florentina Dinu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Eugenia Marin - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

 

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 275 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şt Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul Î.C.C.J.).

Şedinţa este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă domnul Aurel Segărceanu, magistrat-asistent desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 27 din Regulamentul Î.C.C.J.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 202/84/2017, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile referitoare la următoarea chestiune de drept:

„Prevederile art. 76 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare, se pot interpreta în sensul că, în măsura în care o creanţă fiscală nu a fost valorificată în procedura insolvenţei din cauza omisiunii organului fiscal în a depune o declaraţie de creanţă, printre efectele decăderii acestui creditor din dreptul de a-şi realiza creanţa se regăsesc şi acelea că nu va mai putea uza de mijloacele specifice de stabilire, impunere şi recuperare reglementate de Codul fiscal şi Codul de procedură fiscală, respectiv nu va mai putea emite o decizie de impunere care să cuprindă creanţa împotriva debitorului său, anterioară deschiderii procedurii”.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, părţilor, dintre care numai Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice - Cluj-Napoca şi-a exprimat punctul de vedere; se arată, de asemenea, că la dosar au fost ataşate jurisprudenţa în materie şi opiniile judecătorilor din cadrul instanţelor de judecată naţionale, precum şi răspunsul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în sensul că nu s-a verificat şi nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii în problema de drept care formează obiectul sesizării.

În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării.

ÎNALTA CURTE.

deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

l. Titularul şi obiectul sesizării

1. Curtea de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea din 7 decembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 202/84/2017, a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, prin care să se dea o rezolvare de principiu următoarei chestiuni de drept:

„Prevederile art. 76 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare, se pot interpreta în sensul că, în măsura în care o creanţă fiscală nu a fost valorificată în procedura insolvenţei din cauza omisiunii organului fiscal în a depune o declaraţie de creanţă, printre efectele decăderii acestui creditor din dreptul de a-şi realiza creanţa se regăsesc şi acelea că nu va mai putea uza de mijloacele specifice de stabilire, impunere şi recuperare reglementate de Codul fiscal şi Codul de procedură fiscală, respectiv nu va mai putea emite o decizie de impunere care să cuprindă creanţa împotriva debitorului său, anterioară deschiderii procedurii ?”.

II. Expunerea succintă a procesului. Obiectul învestirii instanţei care a solicitat pronunţarea unei hotărâri prealabile. Stadiul procesual în care se află pricina

A. Hotărârea instanţei de fond

2. Conform încheierii civile nr. 281/C din 16.05.2012 pronunţate de Tribunalul Sălaj - Secţia civilă în Dosarul nr. 2.321/84/2012, judecătorul-sindic a dispus deschiderea procedurii generale de insolvenţă împotriva debitoarei societate comercială, termenul-limită fixat de către judecătorul-sindic pentru declararea creanţelor în procedura insolvenţei fiind data de 30.07.2012, în acest interval de timp autoritatea fiscală nedeclarând nicio creanţa suplimentară care să fie înscrisă în tabelul de creanţe.

3. La data de 19.12.2016, procedura de insolvenţă s-a închis, având în vedere că societatea reclamantă şi-a îndeplinit toate obligaţiile stabilite prin planul de reorganizare.

4. În urma controlului efectuat de inspectorii fiscali din cadrul Direcţiei generale a finanţelor publice - administraţia judeţeană a finanţelor publice asupra documentelor financiar-contabile puse la dispoziţie de reclamantă, s-a stabilit suplimentar o bază impozabilă de 732.474 lei, aferentă perioadei 1.04.2012- 30.09.2015.

5. Prin Decizia de impunere F-SJ nr. 62 din 22.03.2016 s-au stabilit în sarcina reclamantei mai multe obligaţii fiscale de plată, reprezentând impozit pe profit suplimentar, aferent perioadei fiscale supuse controlului, această decizie fiind comunicată societăţii reclamante la data de 28.03.2016.

6. Împotriva deciziei sus-menţionate reclamanta a formulat contestaţie administrativ-fiscală, înregistrată la data de 18.04.2016 cu nr. 10.230, prin care a solicitat anularea în parte a deciziei de impunere, în sensul înlăturării impozitului pe profit aferent sumei de 628.549,35 lei.

7. În motivarea contestaţiei s-a arătat că suma de 628.549,35 lei este aferentă perioadei anterioare deschiderii procedurii insolvenţei şi, prin urmare, era necesar ca pârâta să se înscrie la masa credală, întrucât baza impozabilă stabilită suplimentar de către organele de inspecţie fiscală priveşte luna aprilie 2012, iar creanţa arătată este născută anterior deschiderii procedurii insolvenţei, nefiind vorba despre creanţe curente.

8. Prin Decizia nr. 832 din 23.12 2016 emisă de Direcţia generală regională a finanţelor publice a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia formulată de societatea reclamantă, împotriva acesteia şi a Deciziei de impunere F-SJ nr. 62 din 22.03.2016 societatea formulând acţiunea ce face obiectul dosarului pendinte.

9. Prin Sentinţa nr. 845 din 5.05.2017, Tribunalul Sălaj a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de societatea reclamantă.

B. Calea de atac exercitată împotriva hotărârii instanţei de fond

10. Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs societatea reclamantă, din cuprinsul sesizării nerezultând motivele invocate de acesta.

III. Dispoziţiile legale supuse interpretării

11. Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 85/2006):

„Art. 76. - (1) Cu excepţia cazului în care notificarea deschiderii procedurii s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 7, titularul de creanţe anterioare deschiderii procedurii, care nu depune cererea de admitere a creanţelor până la expirarea termenului prevăzut la art. 62 alin. (1) lit. b), va fi decăzut, cât priveşte creanţele respective, din dreptul de a fi înscris în tabelul creditorilor şi nu va dobândi calitatea de creditor îndreptăţit să participe la procedură. El nu va avea dreptul de a-şi realiza creanţele împotriva debitorului sau a membrilor ori asociaţilor cu răspundere nelimitată ai persoanei juridice debitoare ulterior închiderii procedurii, sub rezerva ca debitorul să nu fi fost condamnat pentru bancrută simplă sau frauduloasă ori să nu i se fi stabilit răspunderea pentru efectuarea de plăţi ori transferuri frauduloase.

(2) Decăderea va putea fi invocată oricând, de orice parte interesată, pe cale de acţiune sau excepţie.”

IV. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

12. Recurenta-reclamantă a apreciat că obiectul litigiului este în strânsă legătură cu întinderea şi efectele art. 76 din Legea nr. 85/2006, întrucât creanţa fiscală este aferentă unei perioade anterioare celei de deschidere a procedurii de insolvenţă şi, în perioada de insolvenţă a societăţii (anii 2012-2016), autoritatea fiscală a manifestat o stare de pasivitate, deşi avea cunoştinţă de procedura insolvenţei, astfel că aceasta este decăzută din dreptul de a mai întreprinde măsuri de revendicare a creanţei în perioada de după închiderea procedurii de insolvenţă.

13. Intimata-pârâtă a arătat că, dimpotrivă, în ceea ce priveşte creanţa respectivă, nu prezintă relevanţă cele statuate în procedura insolvenţei, întrucât litigiul se soluţionează cu luarea în considerare a procedurii stabilite prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 554/2004), neprezentând relevanţă în speţă dispoziţiile Legii nr. 85/2006, ambele fiind legi speciale. Indiferent de perioada supusă inspecţiei fiscale, sumele care au fost stabilite prin acte administrativ-fiscale trebuie supuse controlului legii speciale.

V. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea

A. Cu privire la admisibilitatea sesizării

14. Instanţa de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, arătând că:

- este legal învestită cu soluţionarea unei cereri de recurs, într-un litigiu având natura juridică a contenciosului administrativ-fiscal, ceea ce conferă competenţă exclusivă, în primă instanţă, tribunalului, conform art. 10 din Legea nr. 554/2004, iar hotărârile pronunţate de tribunal sunt supuse numai recursului conform art. 20 din aceeaşi lege;

- sesizarea este făcută de un complet învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, potrivit dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 96 pct. 3 din Codul de procedură civilă;

- chestiunea de drept are caracter esenţial, de lămurirea acesteia depinzând soluţionarea pe fond a cauzei pendinte, deoarece, faţă de obiectul cauzei, de interpretare a raportului dintre dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), în vigoare la data emiterii actelor fiscale contestate, şi cele ale Legii nr. 85/2006, depinde soluţionarea pe fond a cauzei, respectiv să se stabilească dacă, în măsura în care s-a constatat că o creanţă fiscală nu poate fi valorificată în procedura insolvenţei, printre efectele decăderii creditorului din dreptul de a-şi realiza creanţa se regăsesc şi acelea că nu va mai putea uza de mijloacele specifice de stabilire, impunere şi recuperare reglementate de Codul de procedură fiscală, respectiv nu va mal putea emite o decizie de impunere care să cuprindă creanţa împotriva debitorului său, anterioară deschiderii procedurii;

- problema de drept invocată este nouă, întrucât nu a fost identificată practică judiciară în materie care să conducă la concluzia că această chestiune a fost dezlegată jurisprudenţial;

- problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

B. Cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării

15. Instanţa de trimitere menţionează că punctul său de vedere referitor la problema de drept supusă dezlegării nu este unul unitar, fiind împărţit între cele două opinii exprimate de către părţile litigante, după cum urmează:

a) într-o opinie se susţine că din interpretarea dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Codul fiscal rezultă că, din punctul de vedere al raportului de drept fiscal, acestea au prioritate faţă de orice alte dispoziţii din alte acte normative, astfel că organul fiscal, întemeindu-se pe aceste prevederi legale, ar fi îndreptăţit ca, în urma inspecţiei fiscale efectuate în acest scop, să ia în considerare propria creanţă împotriva debitorului, creanţă care rezultă din acte administrative care nu au fost anulate, chiar dacă această creanţă nu a fost valorificată în procedura insolvenţei, nefiind înscrisă în tabelul de creanţe ca urmare a formulării tardive a declaraţiei de creanţă;

b) într-o altă opinie se apreciază că deschiderea procedurii insolvenţei/intrarea în faliment marchează începutul unei perioade fiscale speciale, o societate comercială, odată intrată în insolvenţă, având dreptul să achite datoriile sale anterioare doar în anumite condiţii, cu respectarea ordinii şi a procedurilor prevăzute de lege. Recuperarea creanţelor faţă de o societate în insolvenţă este guvernată de dispoziţiile legii speciale, care reglementează o procedură colectivă, concursuală, ce are în vedere recuperarea creanţelor tuturor creditorilor, inclusiv recuperarea creanţelor fiscale.

16. În acest scop, legiuitorul instituie în sarcina titularului unei creanţe anterioare deschiderii procedurii obligaţia depunerii în termenul legal a declaraţiei de creanţă, neîndeplinirea acestei obligaţii producând efecte asupra însăşi realizării acestei creanţe, în sensul că acest creditor nu va mai avea dreptul de a-şi realiza creanţa împotriva debitorului sau a membrilor ori asociaţilor cu răspundere nelimitată ai persoanei juridice debitoare, ulterior închiderii procedurii.

17. Atât Legea nr. 85/2006, cât şi Codul fiscal conţin dispoziţii speciale, fiecare având propriul domeniu de reglementare, însă, în condiţiile în care la procedura colectivă şi concursuală prevăzută de aceasta participă toţi creditorii, inclusiv creditorii bugetari, aceştia trebuie să se supună prevederilor legii insolvenţei.

18. Ca atare, se poate aprecia că în cursul acestei proceduri speciale nu mai pot fi aplicate, în ceea ce priveşte activitatea societăţii debitoare, dispoziţii contrare dintr-o altă lege, chiar dacă aceasta reglementează o procedură de stabilire a creanţelor fiscale, aşa cum este Codul fiscal. Concursul dintre legea specială şi legea generală se rezolvă în favoarea celei dintâi, conform principiului specialia generalibus derogant. În acest caz, Codul fiscal reglementează procedura generală de stabilire a creanţelor fiscale, iar legea procedurii insolvenţei reglementează procedura specială de recuperare a creanţelor faţă de o societate în insolvenţă.

19. Prin urmare, raportat la modalitatea de stingere a creanţelor faţă de o societate aflată în insolvenţă, se poate aprecia că se aplică cu prioritate dispoziţiile Legii nr. 85/2006, organul fiscal neputând să îşi mai valorifice propria creanţă neînscrisă în procedura colectivă, prin emiterea ulterioară a unei decizii de impunere în acest sens.

20. Instanţa de trimitere a precizat că nu a identificat soluţii pronunţate în această materie în jurisprudenţa sa ori a altor instanţe.

VI. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

21. Prin Decizia nr. 28 din 16 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 506 din 20 iunie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj - Secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal şi a stabilit că „Prevederile art. 1473 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal se interpretează în sensul că dacă s-a constatat, prin hotărâre definitivă, că o creanţă fiscală nu poate fi valorificată în procedura insolvenţei reglementată de Legea nr. 85/2006, ca urmare a depunerii tardive a acesteia, aceeaşi creanţă nu mai poate fi valorificată de organul fiscal în procedura soluţionării cererii de rambursare a T.V.A. formulată de debitoarea aflată în procedura insolvenţei.

22. De asemenea, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au fost identificate deciziile, nepublicate, nr. 1.466 din 6 aprilie 2011 şi nr. 1.690 din 18 iunie 2015, pronunţate de Secţia comercială, respectiv Secţia a II-a civilă, care se referă la aplicarea dispoziţiilor legale supuse interpretării.

23. În considerentele Deciziei nr. 1.690 din 18 iunie 2015, instanţa supremă a reţinut că:

„(...) potrivit dispoziţiilor art. 64 din Legea nr. 85/2006, creditorii ale căror creanţe sunt anterioare datei de deschidere a procedurii insolvenţei sunt obligaţi să depună cererea de admitere a creanţelor în termenul fixat în sentinţa de deschidere a procedurii, acest drept putând fi exercitat şi de către creditorii ale căror creanţe nu sunt stabilite printr-un titlu. Mai mult, chiar şi creditorii ale căror creanţe nu sunt scadente sau sunt afectate de condiţie (existenţa lor nefiind, aşadar; sigură) la data deschiderii procedurii au această posibilitate.

Sancţiunea neexercitării acestui drept este cea prevăzută de art. 76 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, titularul creanţei preexistente deschiderii procedurii dar care nu este înscrisă în tabelul creanţelor fiind decăzut din dreptul de a-şi realiza creanţa în timpul procedurii insolvenţei şi ulterior închiderii acesteia.

Rezultă, aşadar, că pentru înscrierea unei creanţe în tabel nu este necesar ca aceasta să fie certă, lichidă şi exigibilă, astfel cum susţine recurenta, care îşi întemeiază afirmaţia pe dispoziţiile art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006. Cererea de deschidere a procedurii insolvenţei şi declaraţia de creanţă sunt două acte procesuale distincte, cu efecte diferite şi pentru exercitarea cărora legiuitorul a prevăzut condiţii distincte: pentru deschiderea procedurii insolvenţei este necesară, intr-adevăr, existenţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile de mai mult de 90 de zile şi care să depăşească valoarea-prag prevăzută de art. 3 pct. 12, în timp ce pentru depunerea declaraţiei de creanţă singura condiţie pe care trebuie să o îndeplinească creanţa solicitată este de a fi anterioară deschiderii procedurii insolvenţei. Aşadar, nu este necesar ca aceasta să fie constatată printr-un înscris şi nici să fie exigibilă. (...)

În ceea ce o priveşte pe recurentă, dreptul care a făcut obiectul declaraţiei de creanţă respinsă de administratorul judiciar (şi neînscrisă în tabelul creditorilor) şi al cererii de chemare în judecată s-a născut anterior deschiderii procedurii insolvenţei faţă de societatea intimată.

Aşa cum s-a reţinut pe baza probatoriului administrat în cauză, care nu mai poate fi cenzurat în recurs, la data de 22 aprilie 2009 viciile erau deja cunoscute de către recurentă (la această dată fiind depusă cererea de asigurare dovezi), la data de 20 mai 2011 viciile reclamate au fost reţinute de către expertul desemnat de către instanţă, iar cererea de chemare în judecată prin care se cere antrenarea garanţiei pentru vicii ascunse a fost depusă la data de 3 februarie 2011 la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Or, procedura insolvenţei intimatei-pârâte a fost dispusă la data de 6 iunie 2011, acesta fiind şi motivul pentru care soluţionarea cererii de chemare în judecată a fost suspendată, de aici rezultând cu claritate cele arătate, în sensul că dreptul de creanţă al recurentei s-a născut anterior deschiderii procedurii.

Aşadar, recurenta avea dreptul de a-şi realiza pretenţiile în cadrul procedurii insolvenţei, prin depunerea unei declaraţii de creanţă, la care să ataşeze înscrisuri prin care să îşi dovedească pretenţiile şi, în căzui respingerii de către administratorul judiciara deda râpei de creanţă, recurenta a avut posibilitatea de a contesta această măsură în faţa judecătorului-sindic, urmând ca, în procesul care ar fi putut avea loc, să fie administrate toate dovezile pentru constatarea existenţei creanţei fi a cuantumului acesteia (inclusiv expertiza care să stabilească existenţa viciilor), cu consecinţa înscrierii la masa credală.

Prin urmare, neînscrierea creanţei în tabel a avut ca efect decăderea recurentei din dreptul de a-şi realiza creanţa ulterior închiderii procedurii.”

24. La solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţele de judecată, în majoritate, au comunicat că nu au identificat jurisprudenţă cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.

25. Numai câteva instanţe au transmis hotărâri şi/sau puncte de vedere, din analiza cărora se desprinde o orientare cvasiunitară, conform căreia, în măsura în care o creanţă fiscală nu a fost valorificată în procedura insolvenţei din cauza omisiunii organului fiscal de a depune o declaraţie de creanţă, printre efectele decăderii acestui creditor din dreptul de a-şi realiza creanţa se regăseşte şi acela că nu va mai putea uza de mijloacele specifice de recuperare împotriva debitorului prevăzute de Codul fiscal şi Codul de procedură fiscală, respectiv nu va putea efectua acte de executare silită în procedura reglementată de Codul de procedură fiscală, atât timp cât procedura concursuală de executare silită reglementată de Legea nr. 85/2006 nu s-a încheiat definitiv/irevocabil.

26. S-au pronunţat, respectiv au opinat în acest sens următoarele instanţe:

- tribunalele Hunedoara (Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ), Sibiu (Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ), Bacău (Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal), Neamţ (Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal), Bucureşti, Giurgiu, Ialomiţa, Ilfov, Teleorman, Constanţa (Secţia a II-a civilă), Mehedinţi (Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal), Galaţi (Secţia de contencios administrativ şi fiscal), Vrancea (Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal), Bihor (Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal), Dâmboviţa, Suceava, Braşov, Covasna, Călăraşi (Secţia civilă - Sentinţa nr. 1.719 din 28 noiembrie 2013, rămasă definitivă prin Decizia nr. 5.372 din 25 iunie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal) şi Mureş (Tribunal specializat în falimente - Sentinţa nr. 956 din 28 noiembrie 2016, rămasă definitivă prin neapelare);

- curţile de apel Galaţi (Secţia de contencios administrativ şi fiscal), Târgu Mureş şi Bucureşti (secţiile a V-a şi a VI-a civilă şi Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - Decizia nr. 5.372 din 25 iunie 2014).

27. S-a arătat în susţinerea acestei orientări că, întrucât procedura insolvenţei prevalează oricărei proceduri de executare silită, fie civilă, fie fiscală, organul fiscal poate stabili creanţe fiscale, însă nu poate participa la procedura insolvenţei, în lipsa unei declaraţii de creanţă depuse în termen, nici nu poate efectua o executare silită fiscală în paralel cu aceasta.

28. Omisiunea depunerii declaraţiei de creanţă de către organul fiscal atrage toate consecinţele prevăzute de art. 76 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2006 [art. 114 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 85/2014)], decăderea din dreptul de a-şi realiza creanţele anterioare deschiderii procedurii împotriva debitorului sau a membrilor ori asociaţilor cu răspundere nelimitată ai persoanei juridice, ulterior închiderii procedurii (cu excepţia expres reglementată a condamnării debitorului pentru bancrută simplă sau frauduloasă ori a stabilirii răspunderii pentru efectuarea de plăţi ori transferuri frauduloase), având semnificaţia că nu mai pot fi stabilite, impuse şi recuperate potrivit Codului fiscal şi Codului de procedură fiscală aceste creanţe anterioare deschiderii procedurii.

29. Se consideră că nu există nicio diferenţă de tratament aplicată de legiuitor diferitelor categorii de creanţe sau creditori înscrise/înscrişi în procedură, decăderea afectând toate categoriile de creanţe şi toate categoriile de creditori, neexistând vreo raţiune pentru a fi operată o diferenţă de tratament de către instanţe în aplicarea art. 76 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 [art. 114 alin. (1) din Legea nr. 85/2014].

30. Ca lege specială, Legea nr. 85/2006 (Legea nr. 85/2014) include drepturi specifice în procedura insolvenţei pentru toate categoriile de creditori şi sancţiuni specifice (precum cea avută în vedere de art. 76, respectiv art. 114) aplicabile în egală măsură tuturor creditorilor pentru omisiunea depunerii declaraţiei de creanţă. Acolo unde legiuitorul a dorit să opereze o diferenţă de tratament pentru creditorii fiscali, a făcut expres acest lucru, precum în ipoteza avută în vedere de art. 102 teza finală din Legea nr. 85/2014, care a dat posibilitatea organelor fiscale (creditorilor bugetari) să depună un supliment al cererii de admitere a creanţei iniţiale în ipoteza în care, ca urmare a desfăşurării inspecţiei fiscale, se înregistrează creanţe suplimentare anterioare deschiderii procedurii împotriva debitorului.

31. Textul art. 102 teza finală din Legea nr. 85/2014 nu ar mai avea nicio finalitate sau raţiune, dacă s-ar admite că pentru categoria particulară a creditorilor fiscali nu ar opera decăderea instituită de art. 76 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, respectiv art. 114 alin. (1) din Legea nr. 85/2014; tocmai pentru că operează această decădere, inclusiv în privinţa creditorilor fiscali, şi consecinţele acestei decăderi împiedică stabilirea ulterioară închiderii procedurii a unor creanţe fiscale privind perioada anterioară deschiderii procedurii, legiuitorul a dat posibilitatea creditorului fiscal să depună o declaraţie suplimentară de creanţă prin art. 102 teza finală din Legea nr. 85/2014.

32. Pentru materializarea acestei posibilităţi, legiuitorul a impus şi o obligaţie legală creditorilor fiscali - de a efectua inspecţia fiscală şi de a întocmi raportul de inspecţie fiscală în termenul legal arătat de textul art. 102, rezultând cu claritate intenţia de a da posibilitatea creditorului fiscal să verifice, în scurt timp după publicarea notificării deschiderii procedurii (maximum 60 de zile), existenţa vreunor obligaţii suplimentare de plată în sarcina debitorului, impunând efectuarea inspecţiei fiscale în termenul arătat, tocmai pentru clarificarea exactă a întinderii creanţelor bugetare privind perioada anterioară deschiderii procedurii.

33. Este adevărat că Legea nr. 85/2006 nu conţine un text similar celui al art. 102 din Legea nr. 85/2014, însă clarificarea făcută de legiuitor prin aceste din urmă prevederi legale vine să prevină o interpretare în sensul că organele fiscale ar putea uza, ulterior închiderii procedurii, de mijloacele specifice de stabilire, impunere şi recuperare reglementate de Codul fiscal şi Codul de procedura fiscală.

34. Prevederile art. 1 alin. (3) din Codul fiscal, la care s-a făcut referire în cuprinsul încheierii de sesizare, conform cărora, în materie fiscală, dispoziţiile Codului fiscal prevalează asupra oricăror prevederi din alte acte normative, în caz de conflict între acestea aplicându-se dispoziţiile respectivului cod, nu sunt de natură a justifica o concluzie în sensul că prevederile Codului fiscal ar avea caracter special faţă de cele ale legii insolvenţei, întrucât, astfel cum reiese din conţinutul lor, ele se referă la celelalte prevederi legale în materie fiscală; or, Legea nr. 85/2006 nu este un act normativ în materie fiscală, ci reglementează procedura insolvenţei, astfel că nu poate fi înlăturată de la aplicare de dispoziţiile Codului fiscal.

35. Chiar şi în ipoteza în care creditorul bugetar ar uza de mijloacele specifice de stabilire, impunere şi recuperare reglementate de Codul fiscal şi Codul de procedură fiscală, prin emiterea unei noi decizii de impunere care să cuprindă creanţa anterioară deschiderii procedurii insolvenţei, aceasta nu ar putea fi valorificată, întrucât, din momentul declanşării procedurii insolvenţei, potrivit art. 36 din Legea nr. 85/2006, se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale.

36. Atât legea insolvenţei, cât şi Codul fiscal conţin dispoziţii speciale, fiecare având propriul domeniu de reglementare, însă, în condiţiile în care la procedura colectivă şi concursuală prevăzută de aceasta participă toţi creditorii, inclusiv creditorii bugetari, aceştia trebuie să se supună prevederilor legii insolvenţei.

37. Aşa fiind, din momentul deschiderii procedurii insolvenţei, creanţele diferiţilor creditori, inclusiv cele aparţinând creditorilor bugetari, creanţe născute anterior deschiderii procedurii, nu pot fi realizate/valorificate decât în cadrul procedurii desfăşurate în condiţiile Legii nr. 85/2006, cu condiţia respectării termenelor imperative stabilite în legea insolvenţei, deci nu pot fi realizate/valorificate potrivit Codul fiscal şi Codului de procedură fiscală.

38. O singură instanţă. Curtea de Apel Constanţa, s-a exprimat în sens contrar orientării majoritare, apreciind că efectele decăderii creditorului fiscal din dreptul de a-şi realiza creanţa, conform art. 76 din Legea nr. 85/2006, vizează doar procedura de recuperare, nu şi procedura de stabilire a creanţei fiscale (Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal - Decizia nr. 214/CA din 26 februarie 2018).

39. S-a arătat că analiza problemei de drept enunţate trebuie să aibă ca punct de plecare împrejurarea că atât legea fiscală, cât şi legea insolvenţei sunt legi speciale, iar aplicarea lor se face diferenţiat, în funcţie de compatibilitatea celor două tipuri de norme, raportată la situaţia de fapt concretă.

40. De asemenea s-a susţinut că trebuie avut în vedere că scopul enunţat al legii insolvenţei este instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvenţă, procedura colectivă fiind procedura în care creditorii recunoscuţi participă împreună la urmărirea şi recuperarea creanţelor lor, în modalităţile prevăzute de lege (art. 2 şi art. 3 pct. 3 din Legea nr. 85/2006).

41. Dacă pentru creditorii de drept comun această procedură presupune, în anumite situaţii, atât stabilirea, cât şi realizarea creanţelor, pentru creditorul fiscal procedura insolvenţei reprezintă doar o procedură execuţională, care, odată deschisă, devine obligatorie pentru realizarea creanţelor stabilite prin titlurile de creanţă fiscale.

42. Cu alte cuvinte, procedura insolvenţei exclude procedura de executare silită reglementată de Codul de procedură fiscală.

43. Nu se poate spune acelaşi lucru în ceea ce priveşte procedura de stabilire şi impunere a creanţelor fiscale, procedură aflată în competenţa exclusivă a organului fiscal.

44. Deschiderea procedurii de insolvenţă nu poate să împiedice stabilirea creanţelor fiscale (emiterea deciziilor de impunere) pentru sume datorate de debitorul în insolvenţă anterior deschiderii procedurii, având în vedere că sancţiunea decăderii, prevăzută de art. 76 din Legea nr. 85/2006 pentru situaţia în care declaraţia de creanţă nu a fost depusă în termen, priveşte doar dreptul de a fi înscris în tabelul creditorilor şi de a dobândi calitatea de creditor îndreptăţit să participe la procedură, deci dreptul de a-şi valorifica respectiva creanţă în cadrul procedurii de insolvenţă şi, implicit, şi după închiderea procedurii.

45. Prin urmare, decăderea nu se referă la dreptul de a emite titlul de creanţă, drept ce intră sub incidenţa legii de procedură fiscală sub aspectul termenelor de prescripţie, cu atât mai mult cu cât chiar în art. 76 se prevede că imposibilitatea creditorului, care a depus tardiv declaraţia de creanţă, de a-şi realiza creanţa împotriva debitorului sau a membrilor ori asociaţilor cu răspundere nelimitată ai persoanei juridice debitoare ulterior închiderii procedurii comportă şi o excepţie, respectiv situaţia în care debitorul a fost condamnat pentru bancrută simplă sau frauduloasă ori i s-a stabilit răspunderea pentru efectuarea de plăţi ori transferuri frauduloase.

46. Or, tocmai această excepţie întăreşte ideea că deschiderea procedurii de insolvenţă nu afectează dreptul creditorului fiscal de a stabili creanţe pentru perioada anterioară deschiderii procedurii, ci doar dreptul de a valorifica acele creanţe în cadrul procedurii de insolvenţă.

47. Legalitatea unei decizii de impunere se verifică de instanţa de contencios administrativ fiscal în raport cu legea fiscală, iar singura situaţie în care judecătorul de contencios fiscal trebuie să aplice legea insolvenţei, deoarece chiar legea fiscală face trimitere expresă la această lege, este cea reglementată de art. 1221 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv art. 179 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora „în cazul debitorilor cărora ii s-a deschis procedura insolvenţei, pentru creanţele fiscale născute anterior sau ulterior datei deschiderii procedurii insolvenţei se datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere, potrivit legii care reglementează această procedură”.

VII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

48. Instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat în legătură cu dispoziţiile legale supuse interpretării prin deciziile nr. 1.458 din 8 noiembrie 2011, publicată În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 11 din 6 ianuarie 2012, nr. 149 din 21 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 286 din 2 mai 2012, şi nr. 551 din 12 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 10 noiembrie 2016, respingând excepţiile de neconstituţionalitate invocate cu privire la acestea.

VIII. Răspunsul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

49. Prin Adresa nr. 448/0/557/111-5/2018 din 18 aprilie 2018, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării.

IX. Raportul asupra chestiunii de drept

50. Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 519 din acelaşi cod pentru declanşarea mecanismului privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.

X. Înalta Curta de Casaţia şi Justiţie

51. Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită, constată că sesizarea este inadmisibilă, după cum se va arăta în cele ce urmează.

52. Prealabil analizei în fond a problemei de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept trebuie să analizeze dacă, în raport cu întrebarea formulată de titularul sesizării, sunt întrunite cerinţele de admisibilitate în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, faţă de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, ce constituie temeiul sesizării.

53. Astfel, potrivit acestor dispoziţii legale, „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

54. Din cuprinsul prevederilor legale citate, care reglementează procedura de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, rezultă următoarele condiţii de admisibilitate a sesizării, care trebuie îndeplinite cumulativ:

- existenţa unei chestiuni de drept: problema pusă în discuţie trebuie să fie una veritabilă, susceptibilă să dea naştere unor interpretări diferite;

- chestiunea de drept să fie ridicată în cursul judecăţii în faţa unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă;

- chestiunea de drept să fie esenţială, în sensul că de lămurirea ei depinde soluţionarea pe fond a cauzei;

- chestiunea de drept să fie nouă;

- chestiunea de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat deja asupra problemei de drept printr-o hotărâre obligatorie pentru toate instanţele (intră în această categorie hotărârile pronunţate într-un recurs în interesul legii şi hotărârile preliminare),

55. În cauză, se constată că sesizarea analizată nu întruneşte toate cerinţele legale menţionate, întrucât nu ne aflăm în faţa unei probleme de drept noi, asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat deja.

56. Astfel, aşa cum s-a arătat mai sus, la cap. VI pct. 21 şi 22, asupra modului de aplicare a dispoziţiilor legale supuse interpretării Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat prin deciziile nr. 1.466 din 6 aprilie 2011 şi nr. 1.690 din 18 iunie 2015, pronunţate de Secţia comercială, respectiv de Secţia a II-a civilă, ale căror considerente relevante au fost redate la capitolul sus menţionat.

57. Mai mult, aşa cum s-a arătat mai sus, la cap. VI, prin Decizia nr. 28 din 16 aprilie 2018, publicată anterior redactării prezentei decizii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal şi a stabilit că „Prevederile art. 1473 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal se interpretează în sensul că dacă s-a constatat, prin hotărâre definitivă, că o creanţă fiscală nu poate fi valorificată în procedura insolvenţei reglementată de Legea nr. 85/2006, ca urmare a depunerii tardive a acesteia, aceeaşi creanţă nu mai poate fi valorificată de organul fiscal în procedura soluţionării cererii de rambursare a T.V.A., formulată de debitoarea aflată în procedura insolvenţei”.

58. Constatând că problema supusă dezlegării în cauza respectivă vizează prioritatea aplicării-în cadrul procedurii de recuperare a unei creanţe fiscale împotriva unui debitor aflat în procedura de insolvenţă - între două norme cu caracter special, respectiv dispoziţiile art. 1473 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, pe de o parte, şi dispoziţiile art. 64 alin. (1) şi art. 76 din Legea nr. 85/2006, pe de altă parte, instanţa supremă reţine, prin Decizia nr. 28 din 16 aprilie 2018, că dintre cele două legi speciale aflate în concurs este aplicabilă cu prioritate Legea nr. 85/2006, care reglementează procedura insolvenţei.

59. S-a reţinut, în considerentele deciziei sus-menţionate, că deschiderea procedurii insolvenţei marchează începutul unei perioade fiscale speciale, în care recuperarea creanţelor împotriva unui debitor în insolvenţă este guvernată de dispoziţiile legii speciale, care instituie în sarcina titularului unei creanţe născute anterior deschiderii procedurii obligaţia depunerii în termenul legal a declaraţiei de creanţă. Neîndeplinirea acestei obligaţii produce asupra realizării creanţei efectul prevăzut de art. 76 din Legea nr. 85/2006, în sensul că respectivul creditor nu va mai avea dreptul de a-şi realiza creanţa împotriva debitorului, în timpul procedurii sau după închiderea acesteia, şi nici împotriva membrilor ori asociaţilor cu răspundere nelimitată ai persoanei juridice debitoare, în timpul procedurii şi nici ulterior închiderii procedurii, cu excepţia cazului în care debitorul a fost găsit vinovat de bancrută simplă sau bancrută frauduloasă sau s-a angajat răspunderea membrilor organelor de conducere pentru efectuarea de plăţi sau transferuri frauduloase.

60. S-a reţinut, de asemenea, că, deşi legea insolvenţei şi Codul fiscal conţin, ambele, dispoziţii cu caracter special, fiecare are propriul domeniu de reglementare şi, în condiţiile în care la procedura colectivă, egalitară şi concursuală a insolvenţei participă toţi creditorii, inclusiv creditorii bugetari, aceştia trebuie să se supună prevederilor legii insolvenţei în procesul de realizare a creanţei. Pe cale de consecinţă, în cursul acestei proceduri speciale de insolvenţă nu mai pot fi aplicate, în ceea ce priveşte realizarea creanţelor, dispoziţiile contrare dintr-o altă lege, chiar dacă aceasta reglementează o procedură de stabilire a creanţelor fiscale, aşa cum este Codul fiscal; între legea specială şi legea generală, prioritară este aplicarea celei dintâi, conform principiului specialia generalibus derogant.

61. Aceasta, întrucât Codul fiscal reglementează procedura generală de stabilire a creanţelor fiscale şi de recuperare a creanţelor fiscale împotriva debitorilor care nu se află în situaţii speciale, cum este procedura de insolvenţă, iar Legea nr. 85/2006 reglementează procedura specială de realizare a tuturor creanţelor, inclusiv a creanţelor fiscale faţă de un debitor în insolvenţă.

62. Se constată aşadar că Decizia nr. 28 din 16 aprilie 2018 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept lămureşte problema de drept ce face obiectul sesizării formulate de Curtea de Apel Cluj.

63. Nu în ultimul rând, se constată că jurisprudenţa instanţelor naţionale şi punctele de vedere exprimate de acestea cu privire la problema de drept supusă dezlegării, astfel cum au fost sintetizate la cap. VI pct. 26 şi următoarele, deşi anterioare Deciziei nr. 28 din 16 aprilie 2018 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sunt cvasiunitare, în sensul soluţiei pronunţate prin această decizie (o singură instanţă exprimându-se în sens contrar), neexistând aşadar, nici măcar la data formulării sesizării, premisele apariţiei unei controverse asupra interpretării textului de lege în discuţie şi deci necesitatea preîntâmpinării unei practici neunitare cu privire la modul de aplicare a acestuia.

64. Având în vedere că problema de drept ce face obiectul sesizării a fost deja dezlegată de instanţa supremă printr-o hotărâre prealabilă anterioară, se constată că nu sunt întrunite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă pentru declanşarea procedurii privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.

65. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 521 alin. (1) din acelaşi cod,

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 202/84/2017, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:

„Prevederile art. 76 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare, se pot interpreta în sensul că, în măsura în care o creanţă fiscală nu a fost valorificată în procedura insolvenţei din cauza omisiunii organului fiscal în a depune o declaraţie de creanţă, printre efectele decăderii acestui creditor din dreptul de a-şi realiza creanţa se regăsesc şi acelea că nu va mai putea uza de mijloacele specifice de stabilire, impunere şi recuperare reglementate de Codul fiscal şi Codul de procedură fiscală, respectiv nu va mai putea emite o decizie de impunere care să cuprindă creanţa împotriva debitorului său, anterioară deschiderii procedurii ?”

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 4 iunie 2018.

 

VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

GABRIELA ELENA BOGASIU

Magistrat-asistent,

Aurel Segărceanu