MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 186 (XXX) - Nr. 812         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Vineri, 21 septembrie 2018

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 282 din 26 aprilie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 6-8 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a legii în ansamblul său

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

740. - Hotărâre pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 24/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Turismului

 

748. - Hotărâre privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în acvacultura

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

3.903/1.295. - Ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate pentru aprobarea Procedurii privind structura şi periodicitatea transmiterii între Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a informaţiilor cuprinse în declaraţiile fiscale privind persoanele fizice care au calitatea de contribuabil la sistemul de asigurări sociale de sănătate, a informaţiilor referitoare la declararea/achitarea contribuţiei, precum şi a informaţiilor referitoare la persoanele fizice prevăzute la art. 224 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, înregistrate în Registrul unic de evidenţă al asiguraţilor din Platforma informatică din asigurările de sănătate

 

ACTE ALE CONSILIULUI SUPERIOR AL MAGISTRATURII

 

910. - Hotărâre pentru aprobarea Regulamentului privind numirea şi revocarea procurorilor cu funcţii de conducere din cadrul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie

 

911. - Hotărâre pentru aprobarea Regulamentului privind numirea, continuarea activităţii şi revocarea procurorilor cu funcţii de execuţie din cadrul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 282

din 26 aprilie 2018

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 6-8 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a legii în ansamblul său

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin, (3), art. 3, ari. 4, art. 6-8 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile În vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a legii în ansamblul său, excepţie ridicată de Societatea Credit Europe Bank (România) - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 16.570/4/2016 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă şi care constituie obiectul Dosarului nr. 3.038 D/2016 al Curţii Constituţionale.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Sentinţa civilă nr. 11.474 din 20 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 16.570/4/2016, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 6-8 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. Excepţia a fost ridicată de Societatea Credit Europe Bank (România) - S.A. din Bucureşti într-o cauză având ca obiect o acţiune întemeiată pe Legea nr. 77/2016.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul arată, în esenţă, că Legea nr. 77/2016 contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Constituţie, prin consacrarea dreptului discreţionar al debitorilor de a da în plată imobilul ipotecat, în favoarea creditorului. Se mai arată că actul normativ criticat contravine dispoziţiilor art. 135 din Constituţie, prin consacrarea dreptului discreţionar al debitorului de a modifica întinderea obligaţiilor asumate prin contracte deja executate, încălcând în acest mod „dreptul de proprietate, dreptul la profit şi la menţinerea status quo-ului contractual”, precum şi „dreptul creditorilor garantaţi la diferenţă”, prin crearea unei situaţii juridice inferioare pentru creditorul ipotecar diligent, care şi-a constituit o garanţie, faţă de creditorii chirografari.

6. Totodată, se mai arată că, în procesul legislativ de elaborare a actului normativ criticat, au fost încălcate flagrant „principiile de elaborare a actelor normative şi compatibilitatea cu Constituţia/coerenţa intraconstituţională”, principii fundamentale ale dreptului (asigurarea bazelor legale de funcţionare a statului, principiul libertăţii şi egalităţii, principiul proporţionalităţii şi al securităţii juridice), precum şi normele de tehnică legislativă cuprinse în Legea nr. 24/2000. Se mai arată că atât Banca Centrală Europeană, cât şi Comisia Europeană au exprimat poziţii contrare adoptării Legii nr. 77/2016.

7. În opinia autorului excepţiei, actul normativ criticat restrânge dreptul de proprietate şi libertatea contractuală a creditorilor, fără să existe niciuna dintre justificările cuprinse în art. 53 din Constituţie.

8. De asemenea, autorul susţine că art. 11 din Legea nr. 77/2016 încalcă principiul constituţional al neretroactivităţii legii, prin modificarea raporturilor juridice anterioare intrării sale în vigoare, reglementând un mecanism de intervenţie forţată, exterioară, care modifică raporturi contractuale preexistente, prin schimbarea obiectului obligaţiei şi a regimului juridic contractual.

9. Se mai arată că prevederile art. 3, art. 6 şi art. 8 din legea criticată contravin principiului constituţional ai egalităţii în faţa legii, deoarece, În urma stingerii creanţei ca urmare a dării în plată, creditorul ipotecar diligent, care şi-a constituit o garanţie, dobândeşte o situaţie juridică inferioară altor creditori (creditorii chirografari), care, deşi nu au o garanţie, pot urmări bunuri mobile şi imobile prezente şi viitoare ale debitorilor, până la satisfacerea întregii creanţe.

10. Se mai susţine că art. 3 şi art. 4 din legea criticată încalcă dispoziţiile art. 53 alin. (2) din Constituţie, întrucât Legea nr. 77/2016 nu are un scop legitim, şi nu păstrează un raport legitim de proporţionalitate între realitatea socială şi măsura propusă, care nu este nici rezonabilă, nici echitabilă, deoarece restrânge dreptul de proprietate al instituţiilor bancare şi nebancare creditoare.

11. Se mai arată că prevederile art. 3, art. 4 şi art. 6-8 din Legea nr. 77/2016 încalcă principiul constituţional al statului de drept, prin încălcarea securităţii juridice, deoarece modificarea/reaşezarea riscurilor asumate prin contract sau chiar modificarea preţului agreat de părţi nu pot avea loc printr-o ingerinţă a legiuitorului în contract.

12. Pe de altă parte, art. 4 şi art. 7 din Legea nr. 77/2016 nu asigură garanţiile constituţionale ale dreptului la un proces echitabil şi ale dreptului la apărare, deoarece dau dreptul debitorilor instituţiilor bancare şi financiar nebancare să schimbe obiectul, preţul şi riscul contractului, în lipsa verificărilor prealabile privind îndeplinirea condiţiilor obiective şi subiective, necesare în vederea aplicării protecţiei actului normativ criticat. De asemenea, art. 8 din legea criticată şi în special alin. (5) încalcă principiul securităţii raporturilor juridice, al legalităţii şi al statului de drept, precum şi dreptul de proprietate, deoarece consacră posibilitatea debitorilor de a obţine concursul justiţiei, pentru refuzul de a-şi executa obligaţiile asumate contractual prin liber consimţământ, şi de a-i fi iertată datoria, în detrimentul şi prin prejudicierea creditorilor.

13. Se mai susţine că Legea nr. 77/2016 încalcă libertatea economică a creditorilor, astfel cum aceasta este protejată prin dispoziţiile art. 45 din Constituţie, în al cărui conţinut intră şi obligaţia statului de a garanta şi dreptul la profit. De asemenea se mai susţine că Legea nr. 77/2016 nu permite judecătorului verificarea întrunirii condiţiilor pentru garantarea protecţiei de tip excepţional a consumatorilor şi dă dreptul debitorilor să schimbe în mod unilateral obiectul, preţul şi riscul contractului.

14. Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

15. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şt ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 6-8 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 28 aprilie 2016, precum şi legea în ansamblul său.

19. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (3) privind statul de drept, art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii, art. 16 alin. (1) şi (2) referitoare la egalitatea în drepturi, art. 24 - Dreptul la apărare, art. 44 - Dreptul de proprietate, art. 45 - Libertatea economică, art. 53 alin. (2) referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 135 - Economia. De asemenea sunt invocate dispoziţiile art. 1 - Obligaţia de a respecta drepturile omului din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, potrivit actului de sesizare, Sentinţa civilă nr. 11.474 din 20 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 16.570/4/2016 de către Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă, valoarea creditului acordat de către autorul excepţiei de neconstituţionalitate este de 1.850.000 euro. Or, potrivit art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 77/2016: „Pentru stingerea creanţei izvorând dintr-un contract de credit şi a accesoriilor sale prin dare în plată trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii: [...] b) cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării, nu depăşea echivalentul în lei al 250.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Naţională a României în ziua încheierii contractului de credit.

21. Curtea mai constată că, prin aceeaşi sentinţă, instanţa a admis contestaţia formulată de autorul excepţiei, a anulat notificarea formulată de fideiusorul contractului de credit şi a repus părţile în situaţia anterioară formulării notificării, reţinând următoarele: cuantumul sumei împrumutate este de 1.850.000 euro, potrivit contractului de credit, acesta depăşind suma de 250.000 euro fixată de legiuitor ca maxim pentru darea în plată, iar debitorul nu se încadrează în noţiunea de consumator, definită potrivit Legii nr. 296/2004 privind Codul consumului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 24 martie 2008.

22. Conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia”. Or, „legătura cu soluţionarea cauzei” presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului (a se vedea în acest sens şi Decizia nr. 303 din 5 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 508 din 8 iulie 2014, paragraful 24). Or, în cauza de faţă, Curtea reţine lipsa incidenţei Legii nr. 77/2016, prevederile acesteia nefiind aplicabile cauzei.

23. Curtea reţine astfel că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 6-8 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016, precum şi a legii în ansamblul său, urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.

24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 6-8 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a legii în ansamblul său, excepţie ridicată de Societatea Credit Europe Bank (România) - S A. din Bucureşti în Dosarul nr. 16.570/4/2016 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 26 aprilie 2018.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Cristina Cătălina Turcu

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 24/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Turismului

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. I. - Hotărârea Guvernului nr. 24/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Turismului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49, din 17 ianuarie 2017, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 3 alineatul (1), după punctul 23 se Introduce un nou punct, punctul 24, cu următorul cuprins:

„24. Îndeplineşte atribuţiile privind implementarea domeniului major de intervenţie 5.3 - «Promovarea potenţialului turistic şi crearea infrastructurii necesare, în scopul creşterii atractivităţii României ca destinaţie turistică», axa prioritară 5 - «Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului», Programul operaţional regional (POR) 2007-2013, delegate prin Acordul-cadru de delegare a atribuţiilor - încheiat între Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Autoritatea Naţionala pentru Turism prin Organismul intermediar pentru turism.”

2. La articolul 3 alineatul 2, punctele 12 şi 13 se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„12. monitorizează îndeplinirea obligaţiilor asumate de beneficiari prin contractele de finanţare din cadrul domeniului major de intervenţie 5.3 - «Promovarea potenţialului turistic şi crearea infrastructurii necesare, în scopul creşterii atractivităţii României ca destinaţie turistică», axa prioritară 5 - «Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului», Programul operaţional regional (POR) 2007-2013, prin intermediul Organismului intermediar pentru turism;

13. aprobă, în condiţiile legii, atât înfiinţarea şi atribuţiile reprezentanţelor teritoriale, cu sediul în ţară, cât şi atribuţiile ataşaţilor de turism;”.

3. La articolul 7, alineatele (3) şi (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„(3) Numărul maxim de posturi aprobat pentru aparatul propriu al Ministerului Turismului este de 238, finanţate integral de la bugetul de stat, exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetelor demnitarilor.

(4) în cadrul Ministerului Turismului funcţionează reprezentanţe teritoriale, structuri fără personalitate juridică, cu sediul în ţară, a căror înfiinţare şi ale căror atribuţii se stabilesc prin ordin al ministrului turismului, cu încadrarea În numărul maxim de posturi aprobat conform alin. (3). Activitatea reprezentanţelor teritoriale se poate desfăşura în spaţii închiriate în condiţiile legii, cu suportarea cheltuielilor de către Ministerul Turismului.”

4. La articolul 7, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (31), cu următorul cuprins:

(31) în contextul demersurilor de pregătire şi exercitare de către România a Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene, numărul maxim de posturi aprobat Ministerului Turismului prevăzut la alin. (3) se suplimentează, până la data de 31 august 2019, cu un post.”

5. La articolul 7, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (41), cu următorul cuprins:

,,(41) În cadrul Ministerului Turismului sunt angajaţi ataşaţi de turism, care asigură reprezentarea României atât în ţările membre ale Uniunii Europene, cât şi în ţările terţe, în domeniul politicii turismului şi promovării produselor şi serviciilor turistice, precum şi a formelor de turism autohtone, cu încadrarea în numărul maxim de posturi aprobat”

6. La articolul 9, alineatul 10 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(10) Ministrul turismului poate delega atribuţii, în condiţiile legii, secretarilor de stat, subsecretarului de stat, secretarului general şi secretarului general adjunct.”

7. La articolul 10, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„Art. 10. - (1) Ministrul turismului este ajutat în activitatea sa de 2 secretari de stat şi un subsecretar de stat, numiţi prin decizie a prim-ministrului, precum şi de secretarul general şi de un secretar general adjunct, numiţi în condiţiile legii

(2) Secretarii de stat şi subsecretarul de stat exercită atribuţiile delegate prin ordin al ministrului turismului.”

8. Anexele nr. 1-3 se modifică şi se înlocuiesc cu anexele nr. 1-3 la prezenta hotărâre.

Art. II. - Încadrarea în numărul de posturi şi în noua structură organizatorică se realizează în termenele şi cu procedura aplicabilă fiecărei categorii de personal, în minimum 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

Art. III. - Hotărârea Guvernului nr. 24/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Turismului, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta hotărâre, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.

 

PRIM-MINISTRU

VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ

Contrasemnează:

Ministrul turismului,

Bogdan Gheorghe Trif

Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,

Paul Stănescu

Ministrul afacerilor externe,

Teodor-Viorel Meleşcanu

p. Ministrul delegat pentru afaceri europene,

Cristian-Gabrlel Winzer,

secretar de stat

Ministrul muncii şi justiţiei sociale,

Lia-Olguţa Vasilescu

Ministrul finanţelor publice,

Eugen Orlando Teodorovici

 

Bucureşti, 13 septembrie 2018.

Nr. 740.

 

ANEXA Nr. 1

(Anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 24/2017)

 

Structura organizatorică a Ministerului Turismului

 

Numărul maxim de posturi: 238 (exclusiv delimitam şi posturile aferente cabinetelor demnitarilor).

Până la 3I august 2019, numărul maxim de posturi (exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetelor demnitarilor se suplimentează cu un post contractual, pe perioadă determinată.

 

CABINET MINISTRU

 

 

 

 

MINISTRU

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

UNITATEA DE POLITICI PUBLICE **

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CORP CONTROL MINISTRU **

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

COLEGIUL MINISTERULUI

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

AUDIT PUBLIC INTERN **

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CONSILIUL CONSULTATIV AL TURISMULUI*

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

INFORMAŢII CLASIFICATE **

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

SERVICIUL RELAŢII PUBLICE, COMUNICARE ŞI MASS MEDIA

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

SECRETAR DE STAT

 

SECRETAR DE STAT

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

SUBSECRETAR DE STAT

 

 

 

 

 

CABINET SECRETAR DE STAT

 

CABINET SECRETAR DE STAT

 

 

 

 

SECRETAR GENERAL

 

SECRETAR GENERAL ADJUNCT

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

DIRECŢIA GENERALĂ MARKETING ŞI DEZVOLTARE

 

DIRECŢIA AUTORIZARE ŞI MONITORIZARE

 

DIRECŢIA CONTROL

 

DIRECŢIA ECONOMICĂ, ACHIZIŢII PUBLICE SI LOGISTICĂ

 

DIRECŢIA JURIDICĂ, RELAŢIA CU PARLAMENTUL ŞI ADMINISTRARE SOCIETĂŢI

 

DIRECŢIA FONDURI COMUNITARE ŞI RESURSE UMANE

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


* Se organizează conform legislaţiei în vigoare

** Se organizează la nivel de compartiment.

 

ANEXA Nr. 2

(Anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 24/2017)

 

Unităţile aflate sub autoritatea Ministerului Turismului

 

Nr. crt.

Denumire unitate

1.

SOCIETATEA LITORAL - S.A.

2.

SOCIETATEA MAMAIA – S.A.

3.

SOCIETATEA NEPTUN - OLIMP - S.A.

4.

SOCIETATEA GERMISARA – S.A.

5.

SOCIETATEA CENTRUL NAŢIONAL DE ÎNVĂŢĂMÂNT TURISTIC – S.A.

6.

SOCIETATEA LIDO - S.A.

7.

SOCIETATEA IEZERUL - S.A.

8.

SOCIETATEA THR MAREA NEAGRĂ – S.A.

9.

SOCIETATEA BEGATURISM - S.A.

10.

SOCIETATEA ROBINSON TURISM - S.A.

11.

SOCIETATEA CARMEN SILVA 2000 - S.A.

12.

SOCIETATEA CIUCAŞ - S.A.

13.

SOCIETATEA ANCA IRINA - S.A.

14.

SOCIETATEA PREDEAL - S.A.

15.

SOCIETATEA IMOTRUST- S.A.

 

ANEXA Nr. 3

(Anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 24/2017)

 

Numărul de autoturisme din dotarea Ministerului Turismului

 

Nr. crt.

Unitatea

Tipul mijlocului de transport

Numărul maxim aprobat*) (bucăţi)

0

1

2

3

1.

Aparatul propriu

 

 

 

a) pentru transport de marfă şi persoane (delegaţii)

autoturisme

64

 

Pentru activităţile specifice desfăşurate de ataşaţii de turism, reprezentanţele teritoriale cu sediul în ţară, pentru transportul demnitarilor, precum şi pentru parcul comun, Ministerul Turismului are în dotare 64 de autoturisme.

Autoturismele din parcul auto al aparatului propriu al ministerului pot fi conduse şi de demnitari sau de alte categorii de salariaţi cu funcţii de răspundere, nominalizaţi prin ordin al ministrului turismului.


*) Exclusiv numărul autoturismelor reglementat prin Ordonanţa Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autorităţile administraţiei publice şi instituţiile publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în acvacultura

 

Având în vedere prevederile art. 45 din Regulamentul (UE) nr. 1.388/2014 al Comisiei din 16 decembrie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare acordate întreprinderilor care îşi desfăşoară activitatea în producţia, prelucrarea şi comercializarea produselor obţinute din pescuit şi acvacultură ca fiind compatibile cu piaţa internă, în aplicarea articolelor 107 şi 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene,

în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

 

Art. 1. - (1) Prin prezenta hotărâre se instituie o schemă transparentă de ajutor de stat în conformitate cu prevederile art. 45 din Regulamentul (UE) nr. 1.388/2014 al Comisiei din 16 decembrie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare acordate întreprinderilor care îşi desfăşoară activitatea în producţia, prelucrarea şi comercializarea produselor obţinute din pescuit şi acvacultură ca fiind compatibile cu piaţa internă, în aplicarea articolelor 107 şi 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.

(2) Schemă de ajutor de stat prevăzută la alin. (1) respectă prevederile art. 8 alin. (2) din Directiva 2003/96/CE a Consiliului din 27 octombrie 2003 privind restructurarea cadrului comunitar de impozitare a produselor energetice şi a electricităţii.

(3) Prezenta schema de ajutor de stat este exceptată de la obligaţia notificării prevăzută la art. 108 alin. (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.

(4) Prezenta schemă se aplică pe întreg teritoriul României.

Art. 2. - În sensul prezentei hotărâri, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

a) schemă de ajutoare - definită potrivit art. 1 lit. d) din Regulamentul (UE) 2015/1.589 al Consiliului din 13 iulie 2015 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene;

b) întreprinderi mici şi mijlocii sau IMM-uri - întreprinderile care îndeplinesc criteriile prevăzute în Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei privind definirea IMM-urilor;

c) lucrări în acvacultura - transport materialul piscicol, puiet în diferite stadii de dezvoltare, remonţi, reproducători, peşte de consum, materii prime şi materiale în interiorul fermei; lucrări agricole în ferme de acvacultura, discuire, însămânţare, cosire masa verde, pe cuvetele heleşteielor; pompare apă cu motopompe; destufizare; transport material piscicol, puiet în diferite stadii de dezvoltare, remonţi, reproducători, peşte de consum, în afara fermei cu auto propriu;

d) întreprindere în dificultate - definită potrivit pct. 2.2 din Comunicarea Comisiei Europene referitoare la Orientările privind ajutoarele de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor nefinanciare aflate în dificultate (2014/C 249/01).

 

CAPITOLUL II

Beneficiarii, forma ajutorului, criterii de eligibilitate, modul de derulare a ajutorului, durata ajutorului şi bugetul ajutorului

 

Art. 3. - (1) Beneficiarii schemei sunt întreprinderile mici şi mijlocii care îşi desfăşoară activitatea în acvacultură, respectiv:

a) persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, constituie potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 182/2016;

b) persoane juridice;

(2) Schema de ajutor de stat nu se aplica beneficiarilor prevăzuţi la alin. (1) dacă se află în una dintre următoarele situaţii:

a) sunt întreprinderi aflate în dificultate conform pct. 2.2 din Comunicarea Comisiei Europene referitoare la Orientările privind ajutoarele de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor nefinanciare aflate în dificultate (2014/C 249/01);

b) sunt întreprinderi care fac obiectul unui ordin de recuperare neexecutat în urma unei decizii anterioare a Comisiei prin care un ajutor este declarat ilegal sau incompatibil cu piaţa internă;

c) sunt întreprinderi care nu pot solicita sprijin din partea Fondului european pentru pescuit şi afaceri maritime din motivele prevăzute la art. 10 alin. (1)-(3) din Regulamentul (UE) nr. 508/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 15 mai 2014 privind Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime şi de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 2.328/2003, (CE) nr. 861/2006, (CE) nr. 1.198/2006 şi (CE) nr. 791/2007 ale Consiliului şi a Regulamentului (UE) nr. 1.255/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului.

Art. 4. - (1) Schema de ajutor de stat prevăzută la art. 1 reprezintă reducerea accizei, care se acordă sub formă de rambursare, respectiv diferenţa dintre nivelul accizei standard, calculată prin actualizarea nivelului prevăzut la nr. crt. 12 coloanele 4-6 din anexa nr. 1 la titlul VIII „Accize şi alte taxe speciale” din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit art. 342 alin. (2)-(4) din acelaşi act normativ, şi nivelul accizei reduse prevăzute la alin. (2).

(2) Nivelul accizei reduse pentru motorina utilizată la desfăşurarea activităţilor în acvacultura este de 99.498 lei/1.000 litri.

(3) în situaţia în care, în perioada 2018-2020, nivelul accizei stabilit la alin. (2) scade sub nivelul obţinut prin transformarea în lei a nivelului de 21 euro/1.000 de litri, utilizând cursul de schimb leu/euro publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene în prima zi lucrătoare din luna octombrie a anului precedent, rambursarea se face prin diferenţa între nivelul accizei standard şi nivelul obţinut ca urmare a efectuării acestei transformări,

(4) în cazul în care cantităţile de motorină pentru care se solicită plăţi în cadrul schemei de ajutor de stat depăşesc cantităţile prevăzute în anexa nr. 1, cuantumul plăţilor se reduce proporţional.

Art. 5. - Autorităţile competente responsabile cu derularea schemei de ajutor de stat reglementate de prezenta hotărâre sunt direcţiile pentru agricultură judeţene şi Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură, denumită în continuare ANPA, prin structura centrală şi serviciile regionale/Direcţia pentru Politici şi Inspecţii Maritime Constanţa.

Art. 6. - Pentru a accesa schema de ajutor de stat, beneficiarii prevăzuţi la art. 3 trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele criterii de eligibilitate:

a) sunt înscrişi în Registrul unităţilor de acvacultură, denumit în continuare RUA;

b) furnizează date statistice la ANPA privind suprafeţele şi producţiile realizate, în conformitate cu activităţile prevăzute în programele statistice şi actele juridice europene în domeniul sectorului pescăresc.

Art. 7. - (1) Beneficiarii prevăzuţi la art. 3 alin. (1) depun o cerere de acord prealabil pentru  finanţare în cursul lunii decembrie, pentru anul următor, la direcţiile pentru agricultură judeţene pe a căror rază teritorială îşi desfăşoară activitatea, conform modelului stabilit în anexa nr. 2.

(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), pentru anul 2018 cererea de acord prealabil pentru finanţare se depune în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

(3) Cererea de acord prealabil pentru finanţare conţine informaţii cu privire la suprafeţele de luciu de apă, inclusiv efectivele piscicole pe care le exploatează şi/sau lucrările şi activităţile în acvacultură pe care beneficiarii le execută până la sfârşitul fiecărui an calendaristic aferent solicitării.

(4) împreună cu cererea de acord prealabil pentru finanţare se depune şi licenţa/licenţele de acvacultură,

Art. 8. - (1) Fiecare dintre autorităţile competente, respectiv direcţiile pentru agricultură judeţene şi serviciile regionale/Direcţia pentru Politici şi Inspecţii Maritime Constanţa ale ANPA, implicate în implementarea schemei de ajutor de stat reglementată de prezenta hotărâre, deschid şi utilizează în format electronic Registrul special de evidenţă a beneficiarilor de sprijin financiar.

(2) Direcţia pentru agricultură judeţeană notifică Serviciul regional al ANPA/Direcţia pentru Politici şi Inspecţii Maritime Constanţa şi îi transmite, în copie, cererea de acord prealabil pentru finanţare şi licenţa/licenţele de acvacultura, în termen de două zile de la data înregistrării în Registrul special de evidenţă a beneficiarilor de sprijin financiar.

(3) Acordul prealabil pentru finanţare se emite în comun de către cele două autorităţi competente responsabile, în termen de 15 zile de la data depunerii solicitării, după verificările criteriilor de eligibilitate prevăzute la art. 6.

Art. 9. - Beneficiarii achiziţionează cantităţile necesare de motorină, conform acordului prealabil pentru finanţare, şi solicită facturi emise de furnizori pe numele beneficiarilor.

Art. 10. - (1) Plata ajutorului de stat se solicită pe baza unor cereri de plată, însoţite de următoarele documente:

a) copie după documentele de identitate şi după documentele de înregistrare ale beneficiarului acordului prealabil;

b) documentele justificative care atestă desfăşurarea activităţilor din acvacultură pentru care se solicită ajutorul de stat, respectiv raportul zilnic de activitate, situaţia lucrărilor, foaia de activitate zilnică a utilajelor/mijloacelor auto utilizate, bonuri de consum, avize de însoţire a mărfii, facturi, foi de parcurs, fişa limită de consum, fişa de furajare pe heleşteie, rapoarte de populare şi rapoarte de producţie;

c) situaţia centralizatoare a cantităţilor de motorină utilizate pentru obţinerea producţiei realizate în acvacultură, pentru perioada solicitată;

d) copie după facturile de cumpărare a motorinei emise de furnizori pe numele solicitanţilor;

e) dovadă cont trezorerie.

(2) Responsabilitatea privind legalitatea şi valabilitatea documentelor ataşate cererii de plată a ajutorului de stat aparţine beneficiarilor prezentei scheme şi/sau autorităţii care a emis şi/sau a atestat aceste documente, după caz.

Art. 11. - (1) Documentele prevăzute la art. 10 se depun de către beneficiari la direcţiile pentru agricultură judeţene care au emis acordurile prealabile pentru finanţare, în luna următoare perioadei pentru care se solicită rambursarea.

(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), pentru anul 2018 documentele prevăzute la art. 10 se depun în termen de 15 zile de la sfârşitul perioadei pentru care se solicită rambursarea ajutorului.

Art. 12. - (1) Direcţiile pentru agricultură judeţene, împreună cu serviciile regionale ale ANPA/Direcţia pentru Politici şi Inspecţii Maritime Constanţa implicate, analizează solicitările beneficiarilor şi documentele justificative anexate, în limita cantităţilor totale anuale aprobate prin acordul prealabil pentru finanţare prin rambursare, determină cantităţile de motorină pentru care se acordă ajutorul de stat având în vedere cantităţile rezultate din documentele justificative şi cantităţile specifice maxime prevăzute în anexa nr. 1, precum şi valoarea acestuia şi întocmesc situaţii centralizatoare cu beneficiarii, cantităţile de motorină determinate la plată şi valoarea acestora, care se semnează de către conducătorii celor două structuri.

(2) Situaţiile centralizatoare prevăzute la alin. (1) se transmit de către direcţiile pentru agricultură judeţene Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi, respectiv, de către serviciile regionale/Direcţia pentru Politici şi Inspecţii Maritime Constanţa ANPA.

(3) Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale întocmeşte situaţia centralizatoare, pe judeţe, cu beneficiarii şi sumele exprimate în lei, fără subdiviziuni, pe baza căreia întocmeşte cererea de deschidere de credite bugetare şi o transmite spre aprobare Ministerului Finanţelor Publice.

(4) După aprobarea de către Ministerul Finanţelor Publice a deschiderii creditelor bugetare, din bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale se alimentează conturile direcţiilor pentru agricultură judeţene cu sumele cuvenite.

(5) Direcţiile pentru agricultură judeţene virează sumele cuvenite în conturile beneficiarilor.

(6) Sumele reprezentând ajutorul de stat sub formă de rambursare pentru cantităţile de motorină determinate şi aprobate la plată, consumate de beneficiari şi nedecontate în anul de cerere, se decontează de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în anul următor anului de cerere, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate.

Art. 13. - Perioada de aplicare a schemei de ajutor de stat este de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri şi până la data de 31 decembrie 2020.

Art. 14. - (1) Valoarea totală maximă a schemei de ajutor de stat pentru perioada 2018-2020 este de 22.128,60 mii lei şi se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, de la capitolul 83,01 „Agricultură, silvicultură, piscicultura şi vânătoare”, titlul 51 „Transferuri între unităţi ale administraţiei publice”, articolul 51.01. „Transferuri curente”, alineatul 51.01.01 „Transferuri către instituţii publice”, prin direcţiile pentru agricultură judeţene şi a municipiului Bucureşti, care asigură sumele necesare acordării schemei cu încadrare în prevederile bugetare aprobate la capitolul 83.10 „Agricultură, silvicultură, piscicultură şi vânătoare”, titlul 40 „Subvenţii”, articolul 40.15 „Sprijinirea producătorilor agricoli”.

(2) Suma alocată pentru plata ajutorului de stat în anul 2018 este de 5.532,15 mii lei.

Art. 15. - Ajutorul de stat prevăzut de prezenta hotărâre nu se cumulează cu niciun alt tip de ajutor de minimis în raport cu aceleaşi costuri eligibile dacă un astfel de cumul ar conduce la o intensitate a ajutorului care depăşeşte valorile prevăzute în schema de ajutor de stat.

 

CAPITOLUL III

Dispoziţii finale

 

Art. 16. - (1) Ajutor utilizat abuziv reprezintă ajutorul de stat folosit de către beneficiar cu încălcarea unei decizii adoptate de Comisia Europeană.

(2) Se consideră ajutor utilizat abuziv sumele încasate în temeiul prezentei hotărâri şi utilizate pentru alte scopuri decât cele pentru care au fost solicitate, sumele încasate prin înscrierea sau atestarea de către beneficiari a unor date ori situaţii nereale pe documentele de decontare aferente ajutorului sau cu încălcarea în orice mod a prevederilor prezentei hotărâri.

Art. 17. - (1) Sumele reprezentând ajutor utilizat abuziv se recuperează de la beneficiarii ajutoarelor de stat, potrivit prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) Constatarea ajutorului utilizat abuziv, calculul şi individualizarea acestuia se efectuează de către direcţiile pentru agricultură judeţene responsabile împreună cu serviciile regionale ale ANPA/Direcţia pentru Politici şi Inspecţii Maritime Constanţa, autorităţi competente care emit decizii de recuperare a ajutoarelor utilizate abuziv.

(3) Deciziile de recuperare a ajutoarelor utilizate abuziv, emise potrivit alin. (2), au caracter de titlu executoriu şi produc efecte de la data comunicării acestora către beneficiari.

(4) împotriva deciziilor de recuperare a ajutoarelor utilizate abuziv, emise potrivit alin. (2), se poate introduce plângere prealabilă la organul emitent în termen de 30 de zile de la comunicare, potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

(5) Deciziile de recuperare a ajutoarelor utilizate abuziv se transmit, împreună cu confirmarea de primire a acestora de către beneficiari, în termen de 20 de zile lucrătoare de la data emiterii deciziei de recuperare a ajutorului utilizat abuziv, organelor fiscale din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în vederea aplicării prevederilor Legii nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare, iar sumele astfel realizate se fac venit la bugetul de stat.

(6) Prevederile art. 33 alin. (2)-(4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările ulterioare, se aplică şi în cazul deciziilor emise de către autorităţile competente prevăzute la alin. (2).

(7) Deciziile prevăzute la alin. (5) cuprind şi dobânda aferentă, datorată de la data plăţii ajutorului de stat, calculată până la data emiterii acestor decizii. Ulterior acestei date şi până la data recuperării integrale a ajutorului de stat utilizat abuziv, cuantumul dobânzii va fi calculat şi comunicat de către organele fiscale din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Art. 18. - (1) După intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, ANPA comunică prin sistemul de notificare electronică a Comisiei rezumatul informaţiilor privind măsura exceptată.

(2) ANPA este responsabilă pentru aplicarea regulilor privind ajutorul de stat în domeniul pescuitului şi acvaculturii, asigură publicarea beneficiarilor schemei de ajutor de stat pe site-ul internet al agenţiei potrivit prevederilor art. 9 din Regulamentul (UE) nr. 1.388/2014 al Comisiei şi îndeplineşte condiţia de realizare a raportului anual conform informaţiilor stabilite în Regulamentul (CE) nr. 794/2004 al Comisiei din 21 aprilie 2004 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 659/1999 al Consiliului de stabilire a normelor de aplicare a articolului 93 din Tratatul CE.

Art. 19. - Modelul documentelor cuprinse în prezenta hotărâre, respectiv Registrul special de evidenţă a beneficiarilor de sprijin financiar, acordul prealabil pentru finanţare, cererea de plată şi situaţiile centralizatoare, se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, în termen de 5 zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri,

Art. 20. - Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

 

PRIM-MINISTRU

VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ

Contrasemnează:

Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

Petre Daea

Ministrul finanţelor publice,

Eugen Orlando Teodorovici p. Ministrul afacerilor externe,

Monica-Dorina Gheorghiţă,

secretar de stat

Ministrul delegat pentru afaceri europene,

Victor Negrescu

 

Bucureşti, 20 septembrie 2018.

Nr. 748.

 

ANEXA Nr. 1

 

CANTITĂŢILE

maxime anuale de motorină pentru care se acordă ajutor de stat sub formă de rambursare

 

Specificare

Cantităţi maxime anuale de motorină

(mii litri)

Activităţi în acvacultura

3.900,00

 

Specificare lucrări

Cantitate specifică maximă/(UM)

1. transport material piscicol (puiet în diferite stadii de dezvoltare, remonţi, reproducători, peşte de consum), furaje, materii prime şi materiale, în interiorul fermei

7 litri/oră funcţionare

2. lucrări pe cuveta heleşteului (discuire, însămânţare, cosire masa verde), destufizare

17 litri/ha

3. lucrări de întreţinere diguri, canale

25 litri/oră funcţionare

4. pompare apă cu motopompe

5 litri/oră funcţionare

5. transport material piscicol (puiet în diferite stadii de dezvoltare, remonţi, reproducători, peşte de consum) în afara fermei cu auto propriu

15 litri/100 km

 

ANEXA Nr. 2

 

(model)

 

Direcţia pentru Agricultură Judeţeană ................................................

Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură Serviciul regional ................................................

Nr. de înregistrare Registrul special ................................................

Nr. de înregistrare Registrul special ................................................

 

Data ................................................

Data ................................................

Nr. unic de identificare beneficiar din RUA (ID)

................................................

 

CERERE

de acord prealabil pentru finanţare

 

PERSOANE JURIDICE/PFA/ÎI/ÎF

 

Denumirea persoanei juridice/ PFA/ÎI/ÎF

 

Cod unic de înregistrare (CUS)/Cod de identificare fiscală (CIF)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Numele titularului/administratorului/reprezentantului legal

Prenumele titularului/administratorului/reprezentantului legal

 

 

CNP-ul titularului/administratorului/ reprezentantului legal

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Codul ţării şi nr. actului de identitate (pentru altă cetăţenie)

 

SEDIUL SOCIAL PJ/ PFA/ÎI/ÎF

Judeţul/Sectorul

Localitatea

Satul/Strada

Nr.

Cod poştal

Bl.

Ap.

Telefon

Fax

E-mail

ÎMPUTERNICIT (pentru cazurile în care cererea este semnată prin împuternicit)

Numele

Prenumele

CNP

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Nr. şi data împuternicirii/procurii notariale

 

În baza Hotărârii Guvernului nr. 748/2018 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în acvacultura, solicit acordul prealabil pentru finanţare prin rambursare a contravalorii diferenţei de acciză pentru cantitatea totală de motorină aferentă anului ...................... de ...................... litri*)


*) = cantitatea de motorină estimată conform calculului pentru anul ......................

 

Se va completa pentru cantitatea de motorină pentru care se solicită acordul prealabil, ca valoare estimată rezultată din următoarele, după caz:

1. transport material piscicol (puiet în diferite stadii de dezvoltare, remonţi, reproducători, peşte de consum), furaje, materii prime şi materiale, în interiorul fermei ...................... ore funcţionare;

2. lucrări pe cuveta heleşteului (discuire, însămânţare, cosire masa verde) ...................... ha;

3. lucrări de întreţinere diguri, canale ...................... ore funcţionare;

4. pompare apă cu motopompe ...................... ore funcţionare;

5. transport material piscicol (puiet în diferite stadii de dezvoltare, remonţi, reproducători, peşte de consum) în afara fermei cu auto propriu ...................... km.

 

- Anexez la prezenta următoarele documente:

[Se bifează DA/NU/Nu este cazul, pentru toate documentele depuse. Documentele depuse în copie se certifică de către reprezentantul direcţiei pentru agricultură judeţene (DAJ)/Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultura (ANPA) împuternicit cu verificarea şi avizarea solicitării].

 

Nr. crt.

Documente ataşate cererii de acord prealabil

DA

NU

NU este cazul

1.

copie a documentelor de identitate (CI/BI, altele)

|_|

|_|

 

2.

copie a documentelor de înregistrare (certificat de înregistrare la oficiul registrului comerţului/certificat de înregistrare fiscală, altele)

|_|

|_|

 

3.

copie licenţă/licenţe acvacultura

|_|

|_|

 

 

Ştampila şi semnătura beneficiarului .......................................

Data ......................

 

Direcţia pentru Agricultură Judeţeană ................................................

Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultura Serviciul regional

Prenumele, numele, semnătura funcţionarului care a preluat cererea ................................................

Prenumele, numele, semnătura funcţionarului care a preluat cererea

Prezenta cerere a fost înregistrată în baza electronică de date a Direcţiei pentru Agricultură Judeţene ................................................

Prenumele, numele şi semnătura operatorului ................................................

Prezenta cerere a fost înregistrată în baza electronică de date a Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură ................................................

Prenumele, numele şi semnătura operatorului ................................................

 

Declaraţii şi angajamente

Subsemnatul, ................................................, CNP/CUI ................................................, administrator/reprezentant legal al ................................................ (denumirea persoanei juridice sau persoanei fizice autorizate/întreprinderii individuale/întreprinderii familiale) ................................................

cunoscând că falsul în declaraţii se pedepseşte conform Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, declar următoarele:

Am luat cunoştinţă de:

- condiţiile şi modalităţile de acordare a ajutorului de stat conform reglementărilor naţionale pe care mă angajez să le respect;

- notificarea în scris către DAJ şi ANPA, în termen de 10 zile lucrătoare, a oricăror modificări privitoare la informaţiile declarate în cerere, anexând documentele justificative pentru aceste modificări;

- faptul că DAJ şi ANPA pot solicita beneficiarului documente justificative suplimentare în orice moment

Drept care declar şi mă angajez la următoarele:

- declar că datele înscrise în formularul/formularele de cerere şi în documentele anexate sunt reale, corecte, complete şi perfect valabile:

- declar că SC/PFA/ÎF/ÎI ................................................ se încadrează în categoria „întreprinderi mici şi mijlocii” şi îndeplineşte criteriile prevăzute în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1.388/2014;

- declar că SC/PFA/ÎF/ÎI ................................................ nu este întreprindere în dificultate financiară în sensul prevăzut la art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 748/2018 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în acvacultura;

- declar că împotriva SC/PFA/ÎF/ÎI ................................................ nu a fost emisă o decizie de recuperare a unui ajutor de stat, dacă această decizie de recuperare nu a fost deja executată;

- declar că SC/PFA/ÎF/ÎI ................................................ nu se află în niciuna dintre situaţiile de mai jos:

- a săvârşit o încălcare gravă a normelor PCP identificate ca atare în alte acte juridice adoptate de Parlamentul European şi de Consiliu;

- a comis oricare dintre infracţiunile stabilite în Directiva 2008/99/CE din 19 noiembrie 2008 privind protecţia mediului prin intermediul dreptului penal, în cazul în care se prezintă o cerere de sprijin în temeiul titlului V capitolul II din Regulamentul (UE) nr. 508/2014 din 15 mai 2014 privind Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime şi de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 2.328/2003, (CE) nr. 861/2006, (CE) nr. 1 198/2006 şi (CE) nr. 791/2007 ale Consiliului şi a Regulamentului (UE) nr. 1.255/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului;

- mă oblig să utilizez motorina cu acciză redusă numai în scopul destinat, iar în caz contrar mă oblig să restitui ajutorul de stat necuvenit la simpla cerere a DAJ sau a altor instituţii abilitate, fără a prejudicia astfel eventualele urmări ce ar putea fi angajate împotriva mea;

- mă oblig să furnizez orice document justificativ care îmi va fi solicitat şi să mă supun oricărui/oricărei control/verificări la faţa locului;

- sunt de acord ca datele din cerere să fie introduse în baza de date, procesate şi verificate în vederea calculării plăţii şi transmise autorităţilor responsabile în vederea elaborării de studii statistice şi de evaluări economice, precum şi făcute publice cu respectarea prevederilor Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare.

 

Semnătura titularului/administratorului/reprezentantului legal/împuternicitului

Ştampila

Data .....................

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ

CASA NAŢIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE

Nr. 3.903 din 6 septembrie 2018

Nr. 1.295 din 13 septembrie 2018

 

ORDIN

pentru aprobarea Procedurii privind structura şi periodicitatea transmiterii între Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a informaţiilor cuprinse în declaraţiile fiscale privind persoanele fizice care au calitatea de contribuabil la sistemul de asigurări sociale de sănătate, a informaţiilor referitoare la declararea/achitarea contribuţiei, precum şi a informaţiilor referitoare la persoanele fizice prevăzute la art. 224 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, înregistrate în Registrul unic de evidenţă al asiguraţilor din Platforma informatică din asigurările de sănătate

 

Având în vedere:

- Avizul conform al Ministerului Finanţelor Publice nr. 750.492 din data de 28.08 2018 şi Avizul conform al Ministerului Sănătăţii nr. SP 10671 din data de 14.09.2018;

- art. 291 alin. (2) şi art. 322 alin. (5), (6) şi (7) din titlul VIII „Asigurările sociale de sănătate” din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul dispoziţiilor:

- art. 154 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;

--art. 11 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare;

- art. 17 alin. (5) din Statutul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 972/2006, cu modificările şi completările ulterioare,

preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate emit următorul ordin:

Art. 1. - Se aprobă Procedura privind structura şi periodicitatea transmiterii între Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a informaţiilor cuprinse în declaraţiile fiscale privind persoanele fizice care au calitatea de contribuabil la sistemul de asigurări sociale de sănătate, a informaţiilor referitoare la declararea achitarea contribuţiei, precum şi a informaţiilor referitoare la persoanele fizice prevăzute la art. 224 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, înregistrate în Registrul unic de evidenţă al asiguraţilor din Platforma informatică din asigurările de sănătate, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Direcţiile de specialitate din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi din cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 3. - La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 1.987/513/2015 pentru aprobarea Procedurii privind structura informaţiilor şi periodicitatea transmiterii între Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a informaţiilor privind lista persoanelor fizice înregistrate în Registrul unic de evidenţă al asiguraţilor din Platforma informatică din asigurările de sănătate, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 630 din 19 august 2015.

Art. 4. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

p. Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,

p Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate,

Alexandru Drăghici

Răzvan-Teohari Vulcănescu

 

 

ANEXĂ

 

PROCEDURĂ

privind structura şi periodicitatea transmiterii între Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a informaţiilor cuprinse în declaraţiile fiscale privind persoanele fizice care au calitatea de contribuabil la sistemul de asigurări sociale de sănătate, a Informaţiilor referitoare la declararea/achitarea contribuţiei, precum şi a informaţiilor referitoare la persoanele fizice prevăzute la art. 224 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, înregistrate în Registrul unic de evidenţă al asiguraţilor din Platforma informatică din asigurările de sănătate

 

1. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală transmite Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate informaţiile cuprinse în declaraţiile fiscale privind persoanele fizice care au calitatea de contribuabil la sistemul de asigurări sociale de sănătate şi informaţiile referitoare la declararea/achitarea contribuţiei, potrivit Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

2. Informaţiile prevăzute la pct. 1 se transmit Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate în vederea acordării calităţii de asigurat persoanelor fizice care depun/pentru care se depun declaraţiile fiscale în care sunt înregistrate persoanele fizice care au calitatea de contribuabil la sistemul de asigurări sociale de sănătate.

3. Lista categoriilor de persoane fizice prevăzute la pct. 1 este prevăzută în anexa nr. 1.

4. După intrarea în vigoare a prezentului ordin, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală transmite centralizat Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate informaţiile prevăzute la pct. 1, declarate începând cu anul 2018, după cum urmează:

a) zilnic, se transmit informaţiile referitoare la persoanele înregistrate în formularul D112;

b) lunar, se transmit informaţiile privind starea angajatorilor, care transmit informaţiile prevăzute la lit. a), referitoare la data înregistrării, suspendării, precum şi a încetării activităţii;

c) pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2018 - până la data intrării în vigoare a prezentului ordin, informaţiile referitoare la persoanele fizice care realizează venituri din cele prevăzute la art. 155 alin. (1) lit. b)-h) şi cele prevăzute la art. 180 din Codul fiscal, care au depus declaraţiile fiscale (D604/Declaraţie unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice, în continuare denumită Declaraţie unică, şi D 605/Cerere de încetare a calităţii de persoană fizică fără venituri), se transmit în termen de 10 zile de la data intrării în vigoarea prezentului ordin;

d) după intrarea în vigoare a prezentului ordin, informaţiile referitoare la persoanele care depun declaraţiile fiscale (Declaraţie unică) se vor transmite zilnic.

5. Structura fişierului de raportare a informaţiilor privind categoriile de persoane menţionate la pct. 1 este prevăzută în anexa nr. 2.

6. Casa Naţională de Asigurări de Sănătate transmite Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală informaţiile privind lista persoanelor fizice prevăzute la art. 224 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi la art. 154 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, înregistrate în Registrul unic de evidenţă al asiguraţilor din Platforma informatică din asigurările de sănătate pe categorii de asiguraţi.

7. Informaţiile prevăzute la pct. 6 se transmit Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală în vederea încadrării persoanelor fizice prevăzute la pct. 6 în categoria de persoane fizice exceptate de la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, potrivit Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

8. Casa Naţională de Asigurări de Sănătate transmite centralizat Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală lunar, până la data de 25 a lunii următoare, lista persoanelor care se încadrează în categoriile menţionate la pct. 6, înregistrate în Registrul unic de evidenţă a asiguraţilor din Platforma informatică din asigurările de sănătate la sfârşitul lunii anterioare.

9. Lista categoriilor de persoane fizice înregistrate în Registrul unic de evidenţă al asiguraţilor din Platforma informatică din asigurările de sănătate, întocmită potrivit prevederilor art. 224 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 154 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, este prevăzută în anexa nr. 3.

10. Structura fişierului de raportare a informaţiilor privind categoriile de persoane menţionate la pct. 6 este prevăzută în anexa nr. 4

11. În vederea exceptării de la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate a categoriilor de persoane fizice prevăzute la pct. 6, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală gestionează informaţiile primite de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate pentru îndeplinirea obligaţiilor care îi revin potrivit legii.

12. Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, în baza informaţiilor primite de la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, potrivit pct. 1, înregistrează persoanele fizice cărora le-a acordat calitatea de asigurat conform pct. 2 în Registrul unic de evidenţă ai asiguraţilor din Platforma informatică din asigurările sociale de sănătate pe categorii de asiguraţi, potrivit Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

13. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate au obligaţia respectării prevederilor referitoare la confidenţialitatea, utilizarea şi păstrarea datelor şi informaţiilor furnizate, conform prevederilor legale.

14. Prelucrarea datelor cu caracter personal ce constituie obiectul prezentului ordin se realizează în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor), precum şi ale Legii nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor).

15. Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezenta procedură.

 

ANEXA Nr. 1

la procedură

 

LISTA

categoriilor de persoane fizice care au calitatea de contribuabil la sistemul de asigurări sociale de sănătate şi informaţiile referitoare la declararea/achitarea contribuţiei, potrivit Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, prevăzute la pct. 1 din procedură

 

Nr. ort.

Categorii de persoane fizice

1

persoane fizice care realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor, pentru care contribuţia de asigurări sociale de sănătate se reţine la sursă de către plătitorul de venituri şi se declară în declaraţia formular D112, potrivit capitolului III al titlului V din Codul fiscal, precum şi cei care beneficiază de indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările şi completările ulterioare

2

persoane fizice care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală, pentru care contribuţia de asigurări sociale de sănătate se reţine la sursă de către plătitorul de venituri şi se declară în declaraţia formular D112, potrivit

capitolului III al titlului V din Codul fiscal

3

persoane fizice care realizează venituri din arendă pentru care contribuţia de asigurări sociale de sănătate se reţine la sursă de către plătitorul de venituri şi se declară în declaraţia formular D112, potrivit capitolului III al titlului V din Codul fiscal

4

persoane fizice care realizează venituri din asocieri cu persoane juridice, contribuabili potrivit prevederilor titlului II şi titlului III din Codul fiscal sau Legii nr. 170/2016 privind impozitul specific unor activităţi, pentru care contribuţia de asigurări sociale de sănătate se reţine la sursă de către plătitorul de venituri şi se declară în declaraţia formular D112, potrivit capitolului III al titlului V din Codul fiscal

5

persoane fizice care realizează venituri în baza contractelor de activitate sportivă pentru care contribuţia de asigurări sociale de sănătate se reţine la sursă de către plătitorul de venituri şi se declară în declaraţia formular D112, potrivit capitolului III al titlului V din Codul fiscal

6

persoane fizice care realizează venituri, peste nivelul plafonului minim, de natura celor prevăzute la art. 155 alin. (1) lit. b)-h) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, care depun Declaraţia unică

7

persoane fizice care realizează venituri, sub nivelul plafonului minim, de natura celor prevăzute la art. 155 alin. (1) lit. b)-h) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, care depun opţional Declaraţia unică

8

persoane fizice prevăzute la art. 180 alin. (1) lit. b) din Codul fiscal, care nu realizează venituri asupra cărora se datorează contribuţia şi nu se încadrează în categoriile de persoane exceptate de la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, care depun opţional Declaraţia unică

9

persoane care se află în concediu de acomodare, potrivit Legii nr. 273/2004 privind procedura adopţiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în concediu pentru creşterea copilului potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, cu modificările şi completările ulterioare

10

persoane fizice care beneficiază de ajutor social potrivit Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare

11

persoanele prevăzute la art. 1 alin. (2) sau art. 23 alin. (3) sau art. 32 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările şi completările ulterioare, declarate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, prin casele de asigurări de sănătate subordonate

12

asiguraţi preluaţi de casele teritoriale de pensii de la unităţile în faliment, precum şi persoane preluate în plata indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară de muncă ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale de către Casa Naţională de Pensii Publice, prin casele teritoriale de pensii şi de către casele sectoriale de pensii

 

ANEXA Nr. 2

la procedură

 

Structura fişierului de raportare a informaţiilor privind categoriile de persoane menţionate la pct. 1 din procedură

 

Structura fişierului pentru D112

SAN ANGAJATOR

 

Cod

Denumire

Tip (lungime) câmp

Observaţii

ID_ANGAJATOR

Id angajator

NUMBER(20)

 

D_REC

Declaraţie rectificativă

NUMBER(1)

 

LUNA_R

Perioada de raportare - lună

NUMBER(2)

 

AN_R

Perioada de raportare - an

NUMBER(4)

 

CIF

Cod de identificare fiscală

NUMBER(13)

 

DEN

Denumire sau nume şi prenume

VARCHAR2(200CHAR)

 

RGCOM

Nr. înmatriculare la registrul comerţului

VARCHAR2(14CHAR)

 

CAEN

Cod CAEN

NUMBER(4)

 

ADR_STR

Stradă

VARCHAR2(200CHAR)

 

ADR_NR

Număr

VARCHAR2(20CHAR)

 

ADR_BL

Bloc

VARCHAR2(32CHAR)

 

ADR_SC

Scară

VARCHAR2(3CHAR)

 

ADR_ET

Etaj

VARCHAR2(10CHAR)

 

ADR_AP

Apartament

VARCHAR2(10CHAR)

 

ADR_SECT

Sector

NUMBER(2)

 

ADR_LOC

Localitate

VARCHAR2(200CHAR)

 

ADR_JUD

Judeţ

VARCHAR2(30CHAR)

 

ADR_TEL

Telefon

VARCHAR2(15CHAR)

 

EMAIL

E-mail

VARCHAR2(200CHAR)

 

CASAANG

Casa de asigurări de sănătate a angajatorului

VARCHAR2(2CHAR)

 

NZL

Număr zile lucrătoare

NUMBER(2)

 

B_SANATATE

Număr de asiguraţi concedii şi indemnizaţii

NUMBER(6)

 

B_BRUTSALARII

Total fond de salarii brute

NUMBER(15)

Pentru situaţiile anterioare datei de 1.01.2018

C2_11

Nr. cazuri - incapacitate temporară

NUMBER(6)

 

C2_12

Total zile prestaţii - incapacitate temporară

NUMBER(5)

 

C2_13

Zile prestaţii suportate de angajator - incapacitate temporară

NUMBER(5)

 

C2_14

Zile prestaţii suportate din FNUASS - incapacitate temporară

NUMBER(5)

 

C2_15

Sumă suportată de angajator - incapacitate temporară

NUMBER(15)

 

C2_16

Sumă suportată de FNUASS - incapacitate temporară

NUMBER(15)

 

C2_21

Nr. cazuri - prevenire îmbolnăvire

NUMBER(6)

 

C2_22

Total zile prestaţii - prevenire îmbolnăvire

NUMBER(5)

 

C2_24

Zile prestaţii suportate din FNUASS - prevenire îmbolnăvire

NUMBER(5)

 

C2_26

Sumă suportată de FNUASS - prevenire îmbolnăvire

NUMBER(15)

 

C2_31

Nr. cazuri - sarcină şi lăuzie

NUMBER(6)

 

C2_32

Total zile prestaţii - sarcină şi lăuzie

NUMBER(5)

 

C2_34

Zile prestaţii suportate din FNUASS - sarcină şi lăuzie

NUMBER(5)

 

C2_36

Sumă suportată de FNUASS - sarcină şi lăuzie

NUMBER(15)

 

C2_41

Nr. cazuri - îngrijire copil bolnav

NUMBER(6)

 

C2_42

Total zile prestaţii - îngrijire copil bolnav

NUMBER(5)

 

 

Cod

Denumire

Tip (lungime) câmp

Observaţii

C2_44

Zile prestaţii suportate din FNUASS - îngrijire copil bolnav

NUMBER(5)

 

C2_46

Sumă suportată de FNUASS - îngrijire copil bolnav

NUMBER(15)

 

C2_51

Nr. cazuri - risc maternal

NUMBER(6)

 

C2_52

Total zile prestaţii - risc maternal

NUMBER(5)

 

C2_54

Zile prestaţii suportate din FNUASS - risc maternal

NUMBER(5)

 

C2_56

Sumă suportată de FNUASS - risc maternal

NUMBER(15)

 

C2_T6

Total - sumă suportată de angajator pentru concedii şi indemnizaţii

NUMBER(15)

 

C2_7

Total contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii calculate la fond salarii

NUMBER(15)

Pentru situaţiile anterioare datei de 1.01.2018

C2_9

Total contribuţii datorate pentru concedii şi indemnizaţii

NUMBER(15)

Pentru situaţiile anterioare datei de 1.01.2018

C2_10

Total cuantum prestaţii de suportat din bugetul FNUASS pentru concedii şi indemnizaţii

NUMBER(15)

 

C2_110

Total sumă recuperată de angajator din contribuţia lunii curente

NUMBER(15)

Pentru situaţiile anterioare datei de 1.01.2018

C2_120

Total sumă de virat la FNUASS pentru concedii şi indemnizaţii

NUMBER(15)

Pentru situaţiile anterioare datei de 1.01.2018

C2_130

Total sumă rămasă de recuperat de la FNUASS pentru concedii şi indemnizaţii

NUMBER(15)

Pentru situaţiile anterioare datei de 1.01.2018

C3_SUMA

Total - sumă suportată din FAMBP

NUMBER(15)

Pentru situaţiile anterioare datei de 1.01.2018

D2

Număr de asiguraţi (concedii şi indemnizaţii)

NUMBER(6)

 

D4

Număr de asiguraţi pentru care angajatorul datorează contribuţii de asigurări sociale

NUMBER(15)

 

E2_8

Total contribuţii concedii şi indemnizaţii datorate pentru indemnizaţiile suportate de FAMBP

NUMBER(15)

Pentru situaţiile anterioare datei de 1.01.2018

E2_9

Total contribuţii datorate pentru concedii şi indemnizaţii

NUMBER(15)

Pentru situaţiile anterioare datei de 1.01.2018

E2_11

Nr. cazuri - incapacitate temporară

NUMBER(6)

 

E2_12

Total zile prestaţii - incapacitate temporară

NUMBER(5)

 

E2_14

Zile prestaţii suportate din FNUASS - incapacitate temporară

NUMBER(5)

 

E2_16

Sumă suportată de FNUASS - incapacitate temporară

NUMBER(15)

 

E2_21

Nr. cazuri - prevenire îmbolnăvire

NUMBER(6)

 

E2_22

Total zile prestaţii - prevenire îmbolnăvire

NUMBER(5)

 

E2_24

Zile prestaţii suportate din FNUASS - prevenire îmbolnăvire

NUMBER(5)

 

E2_26

Sumă suportată de FNUASS - prevenire îmbolnăvire

NUMBER(15)

 

E2_31

Nr. cazuri - sarcină şi lăuzie

NUMBER(6)

 

E2_32

Total zile prestaţii - sarcină şi lăuzie

NUMBER(5)

 

E2_34

Zile prestaţii suportate din FNUASS - sarcină şi lăuzie

NUMBER(5)

 

E2_36

Sumă suportată de FNUASS - sarcină şi lăuzie

NUMBER(15)

 

E2_41

Nr. cazuri - îngrijire copil bolnav

NUMBER(6)

 

E2_42

Total zile prestaţii - îngrijire copil bolnav

NUMBER(5)

 

E2_44

Zile prestaţii suportate din FNUASS - îngrijire copil bolnav

NUMBER(5)

 

 

Cod

Denumire

Tip (lungime) câmp

Observaţii

E2_46

Sumă suportată de FNUASS - îngrijire copil bolnav

NUMBER(15)

 

E2_51

Nr. cazuri - risc maternal

NUMBER(6)

 

E2_52

Total zile prestaţii - risc maternal

NUMBER(5)

 

E2_54

Zile prestaţii suportate din FNUASS - risc maternal

NUMBER(5)

 

E2_56

Sumă suportată de FNUASS - risc maternal

NUMBER(15)

 

E2_66

Total - sumă suportată de FNUASS

NUMBER(15)

 

E2_120

Total sumă de virat la FNUASS pentru concedii şi indemnizaţii

NUMBER(15)

Pentru situaţiile anterioare datei de 1.01.2018

E2_130

Total sumă rămasă de recuperat de la FNUASS pentru concedii şi indemnizaţii

NUMBER(15)

Pentru situaţiile anterioare datei de 1.01.2018

E3_SUMA

Total - sumă suportată din FAMBP

NUMBER(15)

Pentru situaţiile anterioare datei de 01.01.2018

NR_INREG

Nr. Înregistrare

VARCHAR2(30CHAR)

 

DATA_INREG

Dată înregistrare

DATE

 

NUME_DECLARANT

Nume declarant

VARCHAR2(75CHAR)

 

FUNCTIE_DECLARANT

Funcţie declarant

VARCHAR2(75CHAR)

 

EXPORTAT

exportat

VARCHAR2(1CHAR)

Default „N”

LOT

lot

VARCHAR2(20CHAR)

 

C2_8

Total contribuţii concedii şi indemnizaţii datorate pentru indemnizaţiile suportate de FAMBP

NUMBER(15)

Pentru situaţiile anterioare datei de 1.01.2018

E2_7

Total contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii calculate la total indemnizaţii

NUM8ER(15)

Pentru situaţiile anterioare datei de 1.01.2018

E2_110

Total sumă recuperată de instituţia asimilată angajatorului din contribuţia lunii curente

NUMBER(15)

Pentru situaţiile anterioare datei de 1.01.2018

E2_10

Total cuantum prestaţii de suportat din bugetul FNUASS pentru concedii şi indemnizaţii

NUMBER(15)

 

CIFS

Cod de identificare succesor

NUMBER(13)

 

 

SAN_ASIGURAŢI

 

Cod

Denumire

Tip (lungime) câmp

Observaţii

ID_ASIGURATI

Identificator asigurat

NUMBER(20)

NOT NULL

ID_ANGAJATOR

Identificator angajator

NUMBER(20)

NOT NULL

CNP_ASIG

CNF asigurat

NUMBER(13)

 

NUME_ASIG

Nume asigurat

VARCHAR2(75CHAR)

 

PREN_ASIG

Prenume asigurat

VARCHAR2(75CHAR)

 

DATA_ANG

Dată intrare în categoria de asigurat

DATE

 

DATA_SF

Dată ieşire din categoria de asigurat

DATE

 

CASA_SN

Casa de asigurări de sănătate a asiguratului

VARCHAR2(2CHAR)

 

TIP_C1

Tip coasigurat 1

VARCHAR2(1CHAR)

 

CNP1

CNP coasigurat 1

NUMBER(13)

 

NUME1

Nume coasigurat 1

VARCHAR2(75CHAR)

 

 

Cod

Denumire

Tip (lungime) câmp

Observaţii

PRENUME1

Prenume coasigurat 1

VARCHAR2(75CHAR)

 

TIP_C2

Tip coasigurat 2

VARCHAR2(1CHAR)

 

CNP2

CNP coasigurat 2

NUMBER(13)

 

NUME2

Nume coasigurat 2

VARCHAR2(75CHAR)

 

PRENUME2

Prenume coasigurat 2

VARCHAR2(75CHAR)

 

TIP_C3

Tip coasigurat 3

VARCHAR2(1CHAR)

 

CNP3

CNP coasigurat 3

NUMBER(13)

 

NUME3

Nume coasigurat 3

VARCHAR2(75CHAR)

 

PRENUME3

Prenume coasigurat 3

VARCHAR2(75CHAR)

 

A_1

Tip asigurat din punctul de vedere al contractului de muncă

NUMBER(2)

 

A_11

Bază contribuţie individuală sănătate

NUMBER(15)

 

A_12

Contribuţie individuală sănătate

NUMBER(15)

 

B11_3

Angajator - sumă pentru care se beneficiază de scutire la sănătate

NUMBER(15)

 

B11_6

Asigurat - sumă pentru care se beneficiază de scutire la sănătate

NUMBER(15)

 

B3_9

Bază de calcul al CAS aferente indemnizaţiilor (conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005) - asigurat

NUMBER(15)

 

B3_10

Sumă prestaţii de asigurări sociale suportate de angajator (conform Legii nr. 346/2002)

NUMBER(15)

 

B3_12

Total indemnizaţie sănătate suportată de angajator (conform Ordonanţei de urgentă a Guvernului nr. 158/2005)

NUMBER(15)

 

B3_13

Total indemnizaţie sănătate suportată din FNUASS

NUMBER(15)

 

B4_1

Total zile lucrate

NUMBER(2)

 

B4_5

Baza contribuţie individuală la sănătate

NUMBER(15)

 

B4_6

Contribuţie individuală la sănătate

NUMBER(15)

 

C_1

Tip asigurat raportat de entităţi asimilate angajatorului

NUMBER(2)

 

C_4

Prestaţii pentru accidente de muncă

NUMBER(15)

 

C_8

Bază contribuţie individuală la sănătate

NUMBER(15)

 

C_9

Contribuţie individuală la sănătate

NUMBER(15)

 

EXPORTAT

Exportat

VARCHAR2(1CHAR)

DEFAULT „N”

LOT

Lot

VARCHAR2(20CHAR)

 

B1_1

Tip asigurat din punctul de vedere al contractului de muncă

NUMBER(2)

 

CIS_ASIG

Cod de identificare la sănătate

NUMBER(13)

 

 

SAN_CERTIFICATE

 

Cod

Denumire

Tip(lungime)câmp

Observaţii

ID_CERT

Identificator certificat

NUMBER(20)

NOT NULL

ID_ASIG URAŢI

Identificator asiguraţi

NUMBER(20)

NOT NULL

D_1

Seria certificatului de concediu medical

VARCHAR2(5CHAR)

 

D_2

Numărul certificatului de concediu medical

VARCHAR2(10CHAR)

 

D_3

Seria certificatului de concediu medical iniţial

VARCHAR2(5CHAR)

 

D_4

Numărul certificatului de concediu medical iniţial

VARCHAR2(10CHAR)

 

D_5

Dată acordării certificatului medical

DATE

Format zz.ll.aaaa

D_6

Dată început valabilitate concediu medical

DATE

 

D_7

Dată încetare valabilitate concediu medical

DATE

 

 

Cod

Denumire

Tip (lungime) câmp

Observaţii

D_8

Codul numeric personal al copilului/Cod unic de identificare din sistemul de asigurări de sănătate

NUMBER(13)

 

D_9

Codul indemnizaţiei notat pe certificatul de concediu medical

VARCHAR2(2CHAR)

 

D_10

Locul de prescriere a certificatului medical

DATE

 

D_11

Cod urgenţă medico-chirurgicală

VARCHAR2(3CHAR)

 

D_12

Cod boală infectocontagioasă grupa A

VARCHAR2(2CHAR)

 

D_13

Numărul avizului medicului expert

VARCHAR2(10CHAR)

 

D_14

Zile prestaţii (zile lucrătoare) suportate de angajator

NUMBER(2)

 

D_15

Zile prestaţii (zile lucrătoare) suportate de FNUASS

NUMBER(2)

 

D_16

Total zile prestaţii (zile lucrătoare) aferente concediului medical

NUMBER(2)

 

D_17

Sumă venituri ultimele 6 luni

NUMBER(6)

 

D_18

Număr de zile aferente veniturilor din ultimele 6 luni

NUMBER(3)

 

D_19

Media zilnică a bazei de calcul

NUMBER(104)

 

D_20

Indemnizaţie sănătate suportată de angajator

NUMBER(18)

 

D_21

Indemnizaţie sănătate suportată din FNUASS

NUMBER(18)

 

EXPORTAT

Exportat

VARCHAR2(1CHAR)

 

LOT

Lot

VARCHAR2(20CHAR)

 

D_22

Dată aviz direcţia de sănătate publică

DATE

 

D_23

Cod boală

VARCHAR2(3CHAR)

 

 

SAN_CONTRACTE

 

Cod

Denumire

Tip (lungime) câmp

Observaţii

ID_CONTR

Identificator

NUMBER(20)

NOT NULL

ID_ASIGURATI

Identificator asigurat

NUMBER(20)

NOT NULL

B1 1

Tip asigurat din punctul de vedere al contractului de muncă

NUMBER(2)

 

B1_12

Desfiinţat

NUMBER(15)

 

EXPORTAT

Exportat

VARCHAR2(1CHAR)

DEFAULT „N”

LOT

ILot

VARCHAR2(20CHAR)

 

 

SAN_CREANŢE

 

Cod

Denumire

Tip (lungime) câmp

Observaţii

ID_CRE

Identificator creanţe

NUMBER(20)

NOT NULL

ID_ANGAJATOR

Identificator angajator

NUMBER(2G)

NOT NULL

A_CODOBLIG

Cod obligaţie

NUMBER(3)

 

A_DATORAT

Sumă datorată

NUMBER(15)

 

A_DEDUCTIBIL

Sumă deductibilă

NUMBER(15)

 

A_PLATA

Sumă de plată

NUMBER(15)

 

EXPORTAT

Exportat

VARCHAR2(1CHAR)

DEFAULT *N

LOT

Lot

VARCHAR2(20CHAR)

 

 

Structura fişierului de raportare a informaţiilor privind înregistrarea/suspendarea/încetarea activităţii fiscale a angajatorilor

 

Nr. crt.

Cod

Denumire câmp

Tip şi lungime câmp

Observaţii

1.

CUI/CNP

Cod fiscal/Cod numeric personal

N(13)

 

2.

Den_ang

Denumire angajator

C(200)

 

3.

Tip_org

Tip organizatoric

C(10)

De exemplu: SRL, SA etc.

(din nomenclator)

- pentru persoane fizice şi „publici” se va folosi marcaj PF, respectiv PUB

4.

Jud

Judeţ sediu social angajator

N(2)

 

5.

Data_in

Data de începere a activităţii fiscale a angajatorului

Data

 

6.

Data_out

Data de sistare a activităţii fiscale a angajatorului

Data

 

7.

Tip_impozit

Tipul impozitului

N(3)

De exemplu: 602 (nomenclator - salarii)...

8.

Data_i_imp

Dată început tip impozit

DATE

 

9.

Datas_sf_imp

Dată sfârşit tip impozit

DATE

 

 

Structura fişierului pentru Declaraţia unică pentru an >= 2018

DUF SAN

 

Nr. crt.

Elemente/atribute

Denumire câmp

Tip şi lungime câmp

Câmp obligatoriu

Observaţii

 

«Declaraţie unică>

 

 

 

 

1.

Luna_r

Perioada de raportare - lună

N(2)

DA

 

2.

An_r

Perioada de raportare - an

N(4)

DA

 

3.

Data_depunere

Dată depunere declaraţie/ înregistrare

DATE

DA

 

4.

Nr_inreg

Număr înregistrare ANAF

N(20)

DA

 

5.

d_rec

Bifa - declaraţie rectificativă

N(1)

DA

 

6.

Rectif2

Tip rectificare (se rectifică doar cap. 21, cap. 22, cap. 23, Declaraţie unică_oblig, produse)

N(1)

 

 

7.

nume_c

Nume

C(75)

DA

 

8.

prenume_c

Prenume

C(75)

DA

 

9.

judet_c

Judeţ

C(2)

DA

Se va exporta judeţul de domiciliu din baza de date a ANAF.

10.

Cif

Cod numeric personal/ Număr de identificare fiscală din România

N(13)

DA

 

11.

Nerezident

Bifa - nerezident

N(1)

DA

 

12.

Secvenţa

Index declaraţie

 

 

 

 

«Declaraţie unică>

 

 

 

 

 

DUF_SAN_CAP211

 

 

<cap21>

0-n apariţii (A + B)

 

 

 

13.

Id_cap21

Index rând

 

 

Pentru cazul în care există mai multe înregistrări la acelaşi CNP

14.

Secvenţa

Index

 

 

 

15.

estr_categ_venit

Categoria de venit

N(4)

DA

1001 - Venituri din activităţi de producţie, comerţ, prestări servicii

1002 - Venituri din profesii liberale

1003 - Venituri din drepturi de proprietate intelectuală

1009 - Venituri din activităţi agricole

1010 - Venituri din silvicultură

1011 - Venituri din piscicultura

1004 - Venituri din cedarea folosinţei bunurilor calificată în categoria venituri din activităţi independente

1005 - Venituri din cedarea folosinţei bunurilor, sub 5 contracte de închiriere, inclusiv

1006 - Venituri din cedarea folosinţei bunurilor, în scop turistic

16.

estr_data_incep

Data începerii activităţii (zz.ll.aaaa)

D(10)

 

 

17.

estr_data_sf

Data încetării activităţii (zz.ll.aaaa)

D(10)

 

 

 

</cap21>

 

 

 

 

 

DUF_SAN_CAP212

 

 

<cap22>

0-n apariţii (A + B + fişa)

 

 

 

18.

Id_cap22

Index rând

 

 

Pentru cazul în care există mai multe înregistrări la acelaşi C.N.P.

19.

Secvenţa

Index

 

 

 

20.

estn_categ_venit

Categoria de venit

N(4)

DA

1001 - Venituri din activităţi de producţie, comerţ, prestări servicii

1007 - Venituri din cedarea folosinţei bunurilor, în scop turistic, sub 5 camere, inclusiv

1008 - Venituri din cedarea folosinţei bunurilor, în scop turistic, peste 5 camere

21.

estn_data_incep

Data începerii activităţii (zz.ll.aaaa)

D(10)

 

 

22.

estn_data_sf

Data încetării activităţii (zz.ll.aaaa)

D(10)

 

 

 

</cap22>

 

 

 

 

 

DUF_SAN_CAP213

 

 

<cap23>

0-n apariţii (A + B + produse)

 

 

 

23.

Id_cap23

Index rând

 

 

 

24.

Secvenţa

Index

 

 

 

25.

Categ_agr_nv

 

N(4)

DA

Se completează cu:

1009 - Venituri din activităţi agricole

 

</cap23>

 

 

 

 

 

DUF_SAN_CAP222

 

 

<Declaraţie unică - oblig>

 

 

 

 

26.

Secvenţa

index

 

 

 

27.

Categ_FV

Categorie

N(4)

DA

Dacă cass_bifa plafon = 3, se completează cu codul de categorie stabilit pentru persoanele fără venit (9999).

28.

Cass_bifa__plafon

- Venituri peste plafon minim

- Venituri sub plafon minim şi optare pentru plata CASS

- Persoană fără venituri care optează pentru plata CASS

Cass_bifa_plafon = 1,2,3

N(1)

 

1 = venituri peste plafon minim

2 = venituri sub plafon cu optare plată CASS

3 = fără venituri cu optare plată CASS

 

</Declaraţie unică_oblig>

 

 

 

 

 

</Declaraţie unică>

 

 

 

 

 

Structura fişierului pentru Declaraţia 604/605

 

Nr. crt.

Cod

Denumire câmp

Tip şi lungime câmp

Observaţii

1.

an_r

Anul de raportare

N(4)

 

2.

luna_r

Luna de raportare

N(2)

 

3.

CNP

Cod numeric personal

N(13)

 

4.

Cod_Jud

Cod judeţ

N(2)

 

5.

Categ

Categorie

C(10)

Denumire categorie: FV604 sau F605

6.

Data_de

Dată depunere declaraţie D604/D605 (zz.ll.aaaa)

D(10)

 

7.

Nr_lot

Număr lot

N(6)

 

 

ANEXA Nr. 3

la procedură

 

LISTA

persoanelor fizice prevăzute la art. 224 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, înregistrate în Registrul unic de evidenţă al asiguraţilor din Platforma informatică din asigurările de sănătate pe categorii de asiguraţi, prevăzute la pct. 6 din procedură

 

100

copiii până la vârsta de 18 ani

102

tinerii de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani, dacă sunt elevi, inclusiv absolvenţii de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni de la terminarea studiilor, ucenici sau studenţi

103

tinerii cu vârsta de până la 26 de ani, care provin din sistemul de protecţie a copilului şi nu realizează venituri asupra cărora se datorează contribuţia sau nu sunt beneficiari de ajutor social acordat în temeiul Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare

104

studenţii-doctoranzi scutiţi de plata contribuţiei, prevăzuţi la art. 164 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare

108

persoanele cu handicap, pentru veniturile obţinute în baza Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare

109

femeile însărcinate şi lăuzele

110

bolnavii cu afecţiuni incluse în programele naţionale de sănătate stabilite de Ministerul Sănătăţii, până la vindecarea respectivei afecţiuni

107.1

persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi completările ulterioare

107.2

persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată, cu modificările şi completările ulterioare

107.3

persoanele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 1 din Legea recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului - Lupeni - august 1977 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare

107.4

persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin Legea nr. 309/2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961,

cu modificările şi completările ulterioare

107.5

persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin Legea nr. 51/1993 privind acordarea unor drepturi magistraţilor care au fost înlăturaţi din justiţie pentru considerente politice în perioada anilor 1945-1989, cu modificările ulterioare

302

persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate sau se află în arest preventiv în unităţile penitenciare, precum şi persoanele care se află în executarea unei măsuri educative ori de siguranţă privative de libertate, respectiv persoanele care se află în perioada de amânare sau de întrerupere a executării pedepsei privative de libertate

304

persoanele reţinute, arestate sau deţinute care se află în centrele de reţinere şi arestare preventivă, străinii aflaţi în centrele de cazare în vederea returnării ori expulzării, precum şi cei care sunt victime ale traficului de persoane, care se află în timpul procedurilor necesare stabilirii identităţii şi sunt cazaţi în centrele special amenajate potrivit legii

308

persoanele cetăţeni români, care sunt victime ale traficului de persoane, pentru o perioadă de cel mult 12 luni

309

personalul monahal al cultelor recunoscute, aflat în evidenţa Secretariatului de Stat pentru Culte

314

persoanele fizice care au calitatea de pensionari cu venituri din pensii care nu se încadrează la categoria „Pensionar de invaliditate”

315

persoanele fizice care au calitatea de pensionari cu venituri din pensii de invaliditate

106

soţul, soţia şi părinţii fără venituri proprii aflaţi în întreţinerea unei persoane asigurate

303

persoanele care beneficiază de indemnizaţie de şomaj sau, după caz, de alte drepturi de protecţie socială care se acordă din bugetul asigurărilor pentru şomaj, potrivit legii

112

voluntarii care îşi desfăşoară activitatea în cadrul serviciilor de urgenţă voluntare, în baza contractului de voluntariat, pe perioada participării la intervenţii de urgenţă sau a pregătirii în vederea participării la acestea, conform prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 88/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 363/2002, cu modificările şi completările ulterioare

 

ANEXA Nr. 4

la procedură

 

Structura fişierului de raportare a informaţiilor privind categoriile de persoane menţionate la pct. 6 din procedură

 

Nr. crt.

Nume

Tip (lungime) câmp

Semnificaţie

1

SURSA

varchar2(10)

NAS

2

JUDET_SURSA

varchar2(2)

Cod judeţ care a transmis datele

3

DATA_RAPORTARE

date

Data când au fost extrase datele de la sursă

4

AN_RAPORTARE

number(4)

Anul pentru care se face raportarea

5

LUNA_RAPORTARE

number(2)

Luna pentru care se face raportarea

6

COD_CATEGORIE

varchar2(10)

Cod al categoriei în care este încadrată persoana în luna şi anul de apartenenţă la categoria menţionată

7

AN_APARTENENŢA_CATEGORIE

number(4)

Anul în care persoana este încadrată în categoria menţionată

8

LUNA_ APARTENENTA_CATEGORIE

number(2)

Luna în care persoana este încadrată în categoria menţionată

9

CNP

varchar2(13)

Cod numeric personal

 

ACTE ALE CONSILIULUI SUPERIOR AL MAGISTRATURII

 

CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII

PLENUL

 

HOTĂRÂRE

pentru aprobarea Regulamentului privind numirea şi revocarea procurorilor cu funcţii de conducere din cadrul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie

 

Având în vedere dispoziţiile art. 88s alin. (12) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 38 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 133 alin. (5) şi (7) din Constituţia României, republicată, şi ale art. 23 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii hotărăşte:

Art. 1. - Se aprobă Regulamentul privind numirea şi revocarea procurorilor cu funcţii de conducere din cadrul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. - Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii,

judecător Simona Camelia Marcu

 

Bucureşti, 19 septembrie 2018.

Nr. 910.

 

ANEXĂ

 

REGULAMENT

privind numirea şi revocarea procurorilor cu funcţii de conducere din cadrul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie

 

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

 

Art. 1. - (1) Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, denumită în continuare secţia, funcţionează în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

(2) Secţia este condusă de un procuror-şef secţie, ajutat de un procuror-şef adjunct, funcţii denumite în continuare şi funcţii de conducere.

(3) Procurorul-şef al acestei secţii este numit în funcţie de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în urma unui concurs organizat în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale prezentului regulament.

(4) Procurorul-şef adjunct este numit în funcţie de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea motivată a procurorului-şef secţie, dintre procurorii numiţi în cadrul acestei secţii.

(5) Procurorul-şef secţie şi procurorul-şef adjunct sunt numiţi în funcţie pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată.

Art. 2. - (1) Concursul pentru numirea în funcţia de procuror-şef secţie se organizează de Consiliul Supelor al Magistraturii.

(2) Organizarea concursului se anunţă cu cel puţin 60 de zile înainte de data susţinerii concursului, prin publicare pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii.

(3) Data, locul şi calendarul de desfăşurare a concursului se aprobă prin hotărâre de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea Direcţiei resurse umane şi organizare, şi se afişează pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii, la aceeaşi dată cu anunţul de organizare a concursului.

 

CAPITOLUL II

Concursul pentru numirea în funcţie a procurorului-şef al Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie

 

SECŢIUNEA 1

Înscrierea la concurs

 

Art. 3. - Pentru a participa la concursul pentru numirea în funcţia de procuror-şef secţie, procurorii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:

a) să nu fi fost sancţionaţi disciplinar în ultimii 3 ani;

b) să aibă cel puţin gradul de parchet de pe lângă curtea de apel;

c) să aibă o vechime efectivă de cel puţin 18 ani în funcţia de procuror;

d) să aibă o bună pregătire profesională;

e) să aibă o conduită morală ireproşabilă.

Art. 4. - (1) Procurorii îşi depun candidaturile, în termen de 15 zile de la publicarea datei concursului, la Consiliul Superior al Magistraturii. Fiecare candidat va depune un curriculum vitae, declaraţie prevăzute la art. 48 alin. (11) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, o declaraţie pe propria răspundere, potrivit legii penale, din care să rezulte că nu sunt şi nu au fost lucrători operativi, inclusiv acoperiţi, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informaţii, un proiect privind exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei de conducere şi orice alte înscrisuri pe care candidatul le consideră relevante în susţinerea candidaturii sale.

(2) Proiectul referitor la exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei de conducere se depune în 4 exemplare identice, pe suport hârtie şi în format electronic, pe suport specific, la Consiliul Superior al Magistraturii. Proiectul poate avea cel mult 30 de pagini.

(3) Documentele depuse de fiecare candidat vor fi publicate pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii, cu cel puţin 10 zile înaintea concursului, cu respectarea dispoziţiilor legale privind protejarea datelor cu caracter personal, prin anonimizarea acestora, cu excepţia numelui candidatului.

 

SECŢIUNEA a 2-a

Organizarea şi desfăşurarea concursului

 

Art. 5. - Concursul pentru numirea în funcţia de procuror-şef secţie constă în prezentarea unui proiect referitor la exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei pentru care se candidează.

Art. 6. - (1) Comisia de organizare a concursului este condusă de un preşedinte, care este secretarul general al Consiliului Superior al Magistraturii. În cazul imposibilităţii îndeplinirii funcţiei de către acesta, comisia este condusă, în ordine, de secretarul general adjunct al Consiliului Superior al Magistraturii, de directorul Direcţiei resurse umane şi organizare sau de directorul adjunct al acestei direcţii.

(2) Membrii comisiei de organizare se desemnează de către preşedintele acesteia din personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, cu funcţii de conducere şi execuţie, funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

Art. 7. - Comisia de organizare a concursului are, în principal, următoarele atribuţii:

1. centralizează cererile de înscriere la concurs, întocmeşte listele de înscriere, verifică îndeplinirea de către candidaţi a condiţiilor legale de participare la concurs prevăzute la art. 3 lit. a)-c), întocmeşte şi afişează lista candidaţilor care îndeplinesc condiţiile legale de participare la concurs şi afişează lista finală a candidaţilor şi documentele prevăzute la art. 4 alin. (3), după ce a asigurat anonimizarea acestora;

2. În termen de două zile de la afişarea listei finale cu candidaţii care au întrunit condiţiile de participare la concurs, solicită Inspecţiei Judiciare să efectueze verificarea aspectelor privind integritatea candidaţilor;

3. Îndeplineşte toate activităţile necesare pentru organizarea şi desfăşurarea concursului, cu excepţia celor date în competenţa comisiei de concurs.

Art. 8. - (1) Comisia de concurs pentru proba constând în prezentarea unui proiect referitor la exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei de conducere pentru care se candidează, denumită în continuare comisia de concurs, este formată din:

a) 3 membri judecători, care fac parte din Secţia pentru judecători şi au funcţionat la o instanţă de grad de cel puţin curte de apel, desemnaţi de Secţia pentru judecători;

b) un membru procuror, care face parte din Secţia pentru procurori şi a funcţionat la un parchet de grad de cel puţin parchet de pe lângă curtea de apel, desemnat de Secţia pentru procurori.

(2) Comisia de concurs îşi desemnează un preşedinte dintre membrii acesteia.

(3) în componenţa comisiei, fiecare secţie îşi desemnează şi câte un supleant care îl va înlocui de drept pe acel membru al comisiei care, din motive întemeiate, nu îşi poate exercita atribuţiile. Înlocuirea se efectuează de preşedintele comisiei.

(4) Desemnarea membrilor comisiei are loc cu cel puţin 10 zile înaintea datei de susţinere a concursului.

Art. 9. - (1) Nu pot fi numite în comisia de organizare a concursului sau în comisia de concurs persoanele care au soţul sau soţia, rude ori afini până la gradul al patrulea inclusiv în rândul candidaţilor. Dacă incompatibilitatea se iveşte ulterior desemnării membrilor comisiilor, membrul în cauză are obligaţia să se retragă şi să îi comunice de îndată această situaţie preşedintelui comisiei, în vederea înlocuirii sale.

(2) Situaţiile de incompatibilitate a preşedintelui comisiei de concurs şi a membrilor acesteia sunt soluţionate de secţia corespunzătoare din care fac parte aceştia. Situaţiile de incompatibilitate a membrilor comisiei de organizare sunt soluţionate de preşedintele acestei comisii, iar situaţiile de incompatibilitate a preşedintelui comisiei de organizare sunt soluţionate de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii.

Art. 10. - (1) în termen de 5 zile de la data expirării termenului de depunere a candidaturilor, listele cu candidaţii care îndeplinesc condiţiile legale de participare la concurs se publică pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii.

(2) Candidaţii respinşi în urma verificării pot formula contestaţii, în termen de 24 de ore de la publicarea pe site, la Consiliul Superior al Magistraturii. Contestaţiile vor fi soluţionate de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, prin hotărâre care se comunică de îndată contestatorului.

(3) După soluţionarea contestaţiilor se întocmeşte lista finală a candidaţilor care îndeplinesc condiţiile de participare la concurs, listă care se aduce la cunoştinţa publică prin modalitatea prevăzută la alin. (1).

Art. 11. - (1) Candidaţii susţin oral, în faţa comisiei de concurs, proiectul referitor la exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei de conducere, în cadrul unui interviu care este transmis în direct pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii. Susţinerea proiectului are o durată de maximum 30 de minute, fiind urmată de întrebările comisiei de concurs şi răspunsurile candidatului.

(2) Evaluarea şi notarea candidaturilor şi a proiectelor depuse se realizează de fiecare membru al comisiei de concurs, pe baza următoarelor criterii:

a) competenţele manageriale, gestiunea eficientă a resurselor, capacitatea de a-şi asuma decizii şi responsabilităţi, competenţele de comunicare şi rezistenţa la stres;

b) integritatea candidatului, evaluarea activităţii de procuror şi modul în care acesta se raportează la valori specifice profesiei, precum independenţa justiţiei ori respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale.

(3) în ceea ce priveşte criteriul prevăzut la alin. (2) lit. a) pot fi avute în vedere, pe lângă proiect, şi aspectele care rezultă din rapoartele de evaluare, dacă acestea au vizat şi o funcţie de conducere, precum şi aspectele relevante în acest sens rezultate din susţinerea interviului.

(4) Evaluarea integrităţii candidaţilor se face pe baza raportului întocmit de Inspecţia Judiciară sub acest aspect, precum şi a răspunsurilor primite de la candidat la întrebările adresate pe baza acestui raport, a datelor existente la dosarul profesional, a documentelor depuse de candidat, a modului în care candidatul se raportează la valori precum independenţa justiţiei, imparţialitatea magistraţilor, integritatea şi a aspectelor ridicate în cadrul discuţiilor.

(5) Raportul întocmit de inspecţia Judiciară se trimite comisiei de organizare a concursului cu cel puţin 10 zile înainte de data stabilită pentru proba interviului,

(6) Evaluarea activităţii de procuror se face pe baza ultimului raport de evaluare întocmit, a aspectelor relevante rezultate din susţinerea interviului, din analiza lucrărilor depuse, precum şi a aspectelor relevante verificabile rezultate din activitatea sa anterioară, de care comisia ia cunoştinţă în orice mod,

(7) Pentru fiecare dintre cele două categorii de criterii prevăzute la alin. (2) lit. a) şi b) se poate acorda un punctaj maxim de câte 10 puncte.

(8) Membrii comisiei de concurs primesc pentru fiecare candidat câte o fişă de evaluare nominală, pe care se notează fiecare categorie de criterii cu puncte situate între 1 şi maximul punctajului alocat, respectiv 10 puncte. Fişele de evaluare cuprind, de asemenea, numele membrului comisiei de concurs care a efectuat notarea şi semnătura acestuia.

(9) Este nulă fişa de evaluare pe care nu s-a notat punctajul la unul sau mai multe dintre criteriile prevăzute la alin. (2). Fişa de evaluare nulă nu va fi luată în considerare la calcularea punctajului mediu obţinut de candidat. În cazul în care în fişa de evaluare s-a alocat un punctaj mai mare decât cel maxim pentru fiecare criteriu prevăzut de prezentul articol se ia în calcul punctajul maxim pentru acel criteriu.

(10) Punctajul final obţinut de fiecare candidat se calculează ca medie aritmetică a punctajelor acordate de fiecare dintre membrii comisiei de concurs.

(11) Imediat după finalizarea probei, comisia de concurs centralizează fişele de evaluare şi stabileşte punctajele finale obţinute de candidaţi. Pe baza punctajelor finale se întocmeşte tabelul de clasificare a candidaţilor. Tabelul de clasificare a candidaţilor este comunicat comisiei de organizare, care asigură publicarea pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii.

(12) La punctaje egale au prioritate, în următoarea ordine: candidaţii care au vechime mai mare la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau, după caz, la parchetul de pe lângă curtea de apel, candidaţii care au deţinut anterior funcţii de conducere, candidaţii care au titlul ştiinţific de doctor în drept.

(13) Rezultatele sunt definitive şi nu pot fi contestate.

Art. 12. - Interviul susţinut de candidat se înregistrează cu mijloace audiovideo. Înregistrările se păstrează o perioadă de un an de la data desfăşurării probei.

Art. 13. - (1) Rezultatele finale ale concursului se prezintă Plenului Consiliului Superior al Magistraturii în vederea validării.

(2) Plenul Consiliului Superior al Magistraturii poate invalida concursul, în tot sau în parte, în cazurile în care constată că nu au fost respectate condiţiile prevăzute de lege ori de regulament cu privire la organizarea concursului.

Art. 14. - La propunerea comisiei de concurs, în termen de cel mult 10 zile de la publicarea rezultatelor concursului, prin hotărârea de validare, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii numeşte în funcţia de procuror-şef al Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie pe candidatul cu cel mai mare punctaj obţinut după evaluarea candidaturilor şi a proiectelor.

 

CAPITOLUL III

Numirea în funcţie a procurorului-şef adjunct al Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie

 

Art. 15. - (1) Numirea în funcţia de procuror-şef adjunct se face de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea motivată a procurorului-şef secţie, pe baza candidaturilor depuse de procurorii numiţi în cadrul secţiei.

(2) Procurorii îşi depun candidaturile în termen de 15 zile de la publicarea anunţului privind procedura de numire în această funcţie, la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Fiecare candidat va depune un curriculum vitae, declaraţiile prevăzute la art. 48 alin. (11) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, o declaraţie pe propria răspundere, potrivit legii penale, din care să rezulte că nu sunt şi nu au fost lucrători operativi, inclusiv acoperiţi, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informaţii şi orice alte înscrisuri pe care candidatul le consideră relevante în susţinerea candidaturii sale.

Art. 16. - (1) Pe baza candidaturilor depuse, procurorul-şef secţie consultă procurorii secţiei, cu respectarea confidenţialităţii opţiunilor, şi consemnează rezultatul într-un referat, semnat şi datat.

(2) în cazul în care s-au depus mai multe candidaturi, procurorul-şef secţie, pe baza aprecierilor proprii şi a rezultatelor consultării procurorilor secţiei, selectează una dintre candidaturi. Motivarea propunerii trebuie să cuprindă o analiză a candidaturilor depuse, temeiurile care au justificat selecţia şi motivele respingerii celorlalte candidaturi.

Art. 17. - (1) Propunerea motivată de numire în funcţie formulată de procurorul-şef secţie se transmite Consiliului Superior al Magistraturii, însoţită de candidatura depusă de procurorul selectat, de declaraţiile prevăzute la art. 15 alin. (2) şi de eventualele înscrisuri relevante depuse de candidat, precum şi de referatul privind consultarea procurorilor secţiei.

(2) Direcţia resurse umane şi organizare întocmeşte, pe baza propunerii formulate, în termen de cel mult 10 zile, un referat în care consemnează:

a) evoluţia carierei profesionale a procurorului propus pentru numire, cu evidenţierea calificativului acordat la ultima evaluare şi, dacă este cazul, a menţiunii privind sancţiunile disciplinare aplicate în ultimii 3 ani;

b) depunerea declaraţiilor prevăzute la art. 15 alin. (2);

c) conţinutul propunerii motivate a procuram Iu i-şef secţie şi al consultării procurorilor secţiei.

(3) Atunci când Plenul Consiliului Superior al Magistraturii apreciază necesar, procurorul propus pentru numirea în funcţia de procuror-şef adjunct va susţine în faţa Plenului un interviu care constă în:

- verificarea aptitudinilor manageriale şi de comunicare, vizând în esenţă capacitatea de organizare, rapiditatea în luarea deciziilor, rezistenţa la stres, autoperfecţionarea, capacitatea de analiză, sinteză, previziune, strategie şi planificare pe termen scurt, mediu şi lung, iniţiativă, capacitatea de adaptare rapidă, capacitatea de relaţionare şi comunicare:

- verificarea cunoştinţelor specifice funcţiei pentru care s-a depus candidatura.

(4) Membrii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii pot adresa candidatului întrebări referitoare la conduita şi deontologia profesională, precum şi la împrejurări rezultate din cuprinsul propunerii motivate întocmite de procurorul-şef şi pot consulta ultimul raport de evaluare a activităţii profesionale a candidatului.

 

CAPITOLUL IV

Revocarea din funcţie a procurorilor cu funcţii de conducere din cadrul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie

 

Art. 18. - (1) Revocarea din funcţia de procuror-şef al Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie se face de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea unei comisii constituite potrivit art. 8 alin. (1), pentru următoarele motive:

a) în cazul neîndeplinirii atribuţiilor specifice funcţiei;

b) în cazul în care acesta a fost sancţionat disciplinar în ultimii 3 ani;

c) în cazul în care nu mai îndeplineşte una dintre condiţiile necesare pentru numirea în funcţia de conducere.

(2) Constituirea comisiei prevăzute la alin. (1) se dispune de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii ori de câte ori există elemente cu privire la incidenţa situaţiilor de revocare din funcţia de procuror-şef secţie, din oficiu sau la sesizarea Secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii. Constituirea comisiei poate fi dispusă de Plen şi în situaţia în care, dintr-un raport al Inspecţiei Judiciare, rezultă elemente privind incidenţa situaţiilor de revocare din funcţie prevăzute la alin. (1).

(3) Dispoziţiile art. 8 şi 9 se aplică în mod corespunzător.

Art. 19. - (1) După constituire, pentru a analiza sesizarea formulată, dacă apreciază necesar, comisia solicită Inspecţiei Judiciare efectuarea de verificări sub aspectul celor sesizate.

(2) Preşedintele comisiei fixează un termen pentru dezbaterea sesizării, dispunând citarea procurorului-şef secţie şi, dacă este cazul, comunicarea raportului întocmit de Inspecţia Judiciară în vederea luării la cunoştinţă şi formulării unor eventuale obiecţii.

(3) La data stabilită, comisia analizează sesizarea şi, dacă este cazul, raportul Inspecţiei Judiciare şi eventualele obiecţii formulate de procurorul-şef secţie.

(4) Procurorul-şef secţie are dreptul de a fi prezent în faţa comisiei şi de a formula apărări.

(5) în situaţia în care apreciază că a intervenit unul dintre cazurile prevăzute la art. 18 alin. (1), comisia propune Plenului revocarea din funcţia de conducere.

Art. 20. - (1) Plenul hotărăşte asupra revocării din funcţie, cu încunoştinţarea procurorului-şef secţie, care are dreptul de a fi prezent în faţa Plenului şi de a formula apărări.

(2) Hotărârea Plenului se redactează în termen de 20 de zile de la pronunţare şi se comunică de îndată procurorului-şef secţie revocat din funcţie.

Art. 21. - (1) Revocarea din funcţia de procuror-şef adjunct al Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie se face de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea motivată a procurorului-şef secţie, pentru următoarele motive:

a) în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor specifice funcţiei;

b) în cazul în care acesta a fost sancţionat disciplinar;

c) în cazul în care nu mai îndeplineşte una dintre condiţiile necesare pentru numirea în funcţia de conducere.

(2) După primirea propunerii, dacă apreciază necesar, Plenul dispune efectuarea de verificări de către Inspecţia Judiciară.

(3) Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii fixează un termen pentru dezbaterea propunerii, dispunând citarea procurorului-şef adjunct şi comunicarea raportului întocmit de Inspecţia Judiciară, în vederea luării la cunoştinţă şi formulării unor eventuale obiecţii.

(4) Dispoziţiile art. 20 se aplică în mod corespunzător.

 

CAPITOLUL V

Dispoziţii finale şi tranzitorii

 

Art. 22. - Toate documentele întocmite pentru concurs se păstrează în arhiva Consiliului Superior al Magistraturii, prin grija Direcţiei resurse umane şi organizare.

Art. 23. - Toate termenele stabilite în cadrul prezentului regulament se calculează potrivit art. 181 şi următoarele din Codul de procedură civilă.

Art. 24. - (1) Prin derogare de la prevederile art. 2 alin. (2), art. 4 alin. (1), art. 10 alin. (1) şi ale art. 11 alin. (5), pentru primul concurs în vederea numirii în funcţia de procuror-şef secţie, anunţul privind organizarea concursului se publică cu cel puţin 30 de zile înaintea datei interviului, termenul de depunere a candidaturilor este de 10 zile de la publicarea acestuia, termenul de verificare a condiţiilor de înscriere la concurs este de două zile, iar raportul Inspecţiei Judiciare se transmite cu cel puţin 5 zile înainte de data stabilită pentru proba interviului.

(2) Pentru concursul prevăzut la alin. (1), prin derogare de la prevederile art. 14, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii numeşte în funcţia de procuror-şef al Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie în termen de cel mult 5 zile de la publicarea rezultatelor concursului.

 

CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII

PLENUL

 

HOTĂRÂRE

pentru aprobarea Regulamentului privind numirea, continuarea activităţii şi revocarea procurorilor cu funcţii de execuţie din cadrul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor

din justiţie

 

Având în vedere dispoziţiile art. 885 alin. (12) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 38 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 133 alin. (5) şi (7) din Constituţia României, republicată, şi ale art. 23 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii hotărăşte:

Art. 1. - Se aprobă Regulamentul privind numirea, continuarea activităţii şi revocarea procurorilor cu funcţii de execuţie din cadrul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. - Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii,

judecător Simona Camelia Marcu

 

 

 

 

Bucureşti, 19 septembrie 2018.

Nr. 911.

 

ANEXĂ

 

REGULAMENT

privind numirea, continuarea activităţii şi revocarea procurorilor cu funcţii de execuţie din cadrul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie

 

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

 

Art. 1. - (1) Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, denumită în continuare secţia, funcţionează în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

(2) Procurorii din cadrul secţiei sunt numiţi în funcţie de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în urma unui concurs, în limita posturilor prevăzute în statul de funcţii, aprobat potrivit legii, pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea continuării activităţii în cadrul secţiei pentru o perioadă totală de cel mult 9 ani.

Art. 2. - (1) Concursul se organizează de Consiliul Superior al Magistraturii, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale prezentului regulament.

(2) Organizarea concursului se anunţă cu cel puţin 60 de zile înainte de data susţinerii primei probe, prin publicare pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii.

(3) Data, locul şi calendarul de desfăşurare a concursului se aprobă prin hotărâre de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea Direcţiei resurse umane şi organizare, şi se afişează pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii, la aceeaşi dată cu anunţul de organizare a concursului.

 

CAPITOLUL II

Concursul pentru numirea procurorilor cu funcţii de execuţie în cadrul secţiei

 

SECŢIUNEA

Înscrierea la concurs

 

Art. 3. - Pentru a participa la concurs, procurorii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:

a) să nu fi fost sancţionaţi disciplinar în ultimii 3 ani;

b) să aibă cel puţin gradul de parchet de pe lângă curte de apel;

c) să aibă o vechime efectivă de cel puţin 18 ani în funcţia de procuror;

d) să aibă o bună pregătire profesională;

e) să aibă o conduită morală ireproşabilă.

Art. 4. - (1) Procurorii îşi depun candidaturile în termen de 10 zile de la publicarea datei concursului, la Consiliul Superior al Magistraturii.

(2) Fiecare candidat va depune un curriculum vitae, maximum 10 lucrări reprezentative pentru activitatea profesională a candidatului, întocmite în ultimii 3 ani, şi poate depune orice alte înscrisuri pe care le consideră relevante în susţinerea candidaturii.

 

SECŢIUNEA a 2-a

Organizarea şi desfăşurarea concursului

 

Art. 5. - Concursul constă în următoarele probe:

a) un interviu;

b) o evaluare a activităţii din ultimii 5 ani;

c) o evaluare a unor acte profesionale întocmite de candidaţi din ultimii 3 ani de activitate.

Art. 6. - (1) Comisia de organizare a concursului este condusă de un preşedinte, care este secretarul general al Consiliului Superior al Magistraturii. În cazul imposibilităţii îndeplinirii funcţiei de către acesta, comisia este condusă, în ordine, de secretarul general adjunct al Consiliului Superior al Magistraturii, de directorul Direcţiei resurse umane şi organizare sau de directorul adjunct al acestei direcţii.

(2) Membrii comisiei de organizare se desemnează de către preşedintele acesteia dintre personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, cu funcţii de conducere şi execuţie, funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

Art. 7. - Comisia de organizare a concursului are, în principal, următoarele atribuţii:

1. centralizează cererile de înscriere la concurs, întocmeşte listele de înscriere, verifică îndeplinirea de către candidaţi a condiţiilor legale de participare la concurs prevăzute la art. 3 lit. a)-c), întocmeşte şi afişează lista candidaţilor care îndeplinesc condiţiile legale de participare la concurs şi afişează lista finală a candidaţilor;

2. Îndeplineşte toate activităţile necesare pentru organizarea şi desfăşurarea concursului, cu excepţia celor date în competenţa comisiei de concurs.

Art. 8. - (1) Comisia de concurs pentru proba constând în evaluarea activităţii candidaţilor din ultimii 5 ani este formată din 2 inspectori din cadrul Direcţiei de inspecţie judiciară pentru judecători şi 2 inspectori din cadrul Direcţiei de inspecţie judiciară pentru procurori, desemnaţi de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea inspectorului-şef.

(2) Comisia prevăzută la alin. (1) este condusă de un preşedinte, desemnat dintre membrii acesteia, prin hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii de numire a comisiei.

(3) în componenţa comisiei sunt desemnaţi şi membri supleanţi, care îi vor înlocui, de drept, în ordinea stabilită prin hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, pe acei membri ai comisiei care, din motive întemeiate, nu îşi pot exercita atribuţiile.

(4) Desemnarea membrilor comisiei are loc în termen de cel mult 5 zile de la publicarea listei finale a candidaţilor care îndeplinesc condiţiile de înscriere la concurs.

Art. 9. - (1) Comisia de concurs pentru proba constând în evaluarea unor acte profesionale întocmite de candidaţi din ultimii 3 ani de activitate este desemnată de Plenui Consiliului Superior al Magistraturii şi este formată din 2 procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi 2 judecători din cadrul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, propuşi de colegiile de conducere ale acestora, precum şi un formator din cadrul Institutului Naţional al Magistraturii, propus de Consiliul ştiinţific al acestuia.

(2) Comisia prevăzută la alin. (1) este condusă de un preşedinte, desemnat dintre membrii acesteia, prin hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii de numire a comisiei.

(3) Dispoziţiile art. 8 alin. (3) şi (4) se aplică în mod corespunzător.

Art. 10. - Comisiile de soluţionare a contestaţiilor împotriva evaluărilor au componenţa prevăzută la art. 8 şi 9, fiind desemnate în aceleaşi condiţii şi prin aceeaşi hotărâre a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Art. 11. - (1) Nu pot fi numite în comisia de organizare a concursului sau în comisiile de concurs persoanele care au soţul sau soţia, rude ori afini până la gradul al patrulea inclusiv în rândul candidaţilor.

(2) Persoanele care sunt soţ/soţie sau rude ori afini până la gradul al patrulea nu pot face parte din aceeaşi comisie.

(3) Dacă incompatibilitatea se iveşte ulterior desemnării membrilor comisiilor, membrul în cauză are obligaţia să se retragă şi să îi comunice de îndată această situaţie preşedintelui comisiei, în vederea înlocuirii sale.

(4) Situaţiile de incompatibilitate a membrilor comisiei de organizare şi a membrilor comisiilor de concurs sunt soluţionate de preşedintele comisiei respective, iar situaţiile de incompatibilitate a preşedinţilor acestor comisii sunt soluţionate de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii.

Art. 12. - (1) în termen de 5 zile de la data expirării termenului de depunere a candidaturilor, listele cu candidaţii care îndeplinesc condiţiile legale de participare la concurs se publică pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii.

(2) Candidaţii respinşi în urma verificării pot formula contestaţii, în termen de 24 de ore de la publicarea pe site, la Consiliul Superior al Magistraturii. Contestaţiile vor fi soluţionate de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, prin hotărâre care se comunică de îndată contestatorului.

(3) După soluţionarea contestaţiilor se întocmeşte lista finală a candidaţilor care îndeplinesc condiţiile de participare la concurs, listă care se aduce la cunoştinţa publică prin modalitatea prevăzută la alin. (1).

Art. 13. - (1) Pentru realizarea evaluării candidaţilor în cadrul probelor prevăzute la art. 5 lit. b) şi c), de îndată după afişarea listei finale a candidaţilor care îndeplinesc condiţiile de participare la concurs, comisia de organizare solicită parchetelor de pe lângă curţile de apei ori Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie transmiterea unui număr de 10 acte profesionale întocmite de candidaţi din ultimii 3 ani de activitate şi a celorlalte documente necesare pentru verificarea respectării termenelor de soluţionare a lucrărilor cu privire la întreaga perioadă supusă evaluării, precum şi celelalte înscrisuri necesare evaluării activităţii acestora din ultimii 5 ani de activitate,

(2) Constituie acte întocmite de candidaţi: actele întocmite de procurori în faza de urmărire penală ori în faza judecăţii, punctele de vedere care conţin abordarea unor probleme de drept întocmite în cadrul diverselor atribuţii, redactarea motivelor de apel sau de contestaţie, proiectele de recurs în interesul legii, referatele în dosarele în care s-au pronunţat soluţii definitive de achitare sau restituire, lucrări de cooperare internaţională, alte lucrări realizate pentru organisme şi organizaţii internaţionale, precum şi orice alte acte întocmite în exercitarea atribuţiilor de serviciu. Printre acestea se pot regăsi şi acte ale procurorului confirmate/infirmate ori urmate de hotărâri judecătoreşti de restituire a cauzei la parchet sau de achitare, respectiv apeluri ori recursuri admise/respinse, dacă este cazul.

(3) Actele întocmite de candidaţi sau care privesc activitatea acestora trebuie să fie reprezentative pentru activitatea profesională a candidatului şi să aibă obiecte diferite.

(4) în vederea verificării respectării termenelor rezonabile de soluţionare a lucrărilor, se solicită parchetelor de pe lângă curţile de apel sau, după caz, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la care îşi desfăşoară activitatea candidatul date statistice sau orice documente necesare privind:

a) activitatea candidatului, precum: numărul dosarelor sau al lucrărilor soluţionate, numărul de şedinţe de judecată la care a participat, numărul căilor de atac declarate şi motivate, alte activităţi desfăşurate în exercitarea atribuţiilor de serviciu;

b) activitatea parchetului la secţia la care a funcţionat procurorul, precum: numărul mediu de dosare/lucrări soluţionate de procurori, numărul mediu de participări în şedinţe de judecată, numărul mediu de căi de atac declarate şi motivate.

(5) Procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel sau al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ia măsurile necesare pentru respectarea procedurii prevăzute de prezentul articol, pentru identificarea actelor întocmite de candidaţi ori a celor care privesc activitatea acestora, pentru selectarea obiectivă a acestora, pentru strângerea informaţiilor prevăzute de prezentul articol şi pentru transmiterea În termen a acestora Consiliului Superior al Magistraturii.

(6) Colegiul de conducere al parchetului de pe lângă curtea de apel sau al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie unde funcţionează candidatul analizează îndeplinirea criteriilor prevăzute la alin. (3) şi stabileşte care sunt cele 10 lucrări ale candidatului care vor fi înaintate Consiliului Superior al Magistraturii în vederea evaluării. În măsura în care solicită, candidatul poate fi prezent la selectarea acestor lucrări.

(7) Toate actele întocmite de candidaţi sau care privesc activitatea acestora, transmise Consiliului Superior al Magistraturii, sunt certificate de instituţia emitentă, ele urmând a fi înaintate şi în format electronic, în măsura în care există în acest format.

(8) Procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel sau al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie trimite Consiliului Superior al Magistraturii documentele solicitate în termen de 10 zile de la primirea solicitării comisiei de organizare a concursului.

Art. 14. - (1) După primirea documentelor prevăzute la art. 13, comisia de organizare a concursului anonimizează actele profesionale întocmite de candidaţi, solicitate de la parchetul de pe lângă curtea de apel sau de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau depuse de către aceştia, astfel încât să nu fie posibilă identificarea candidatului. De asemenea, vor fi anonimizate documentele necesare pentru verificarea respectării termenelor de soluţionare a lucrărilor.

(2) Comisia de organizare înaintează documentele primite comisiilor de concurs.

Art. 15 - (1) Comisia prevăzută la art. 8 evaluează activitatea candidatului din ultimii 5 ani prin notarea, cu respectarea punctajului maxim indicat, a următoarelor aspecte: durata şi complexitatea cazurilor lucrate de procuror, rata de achitări, restituiri, condamnări, precum şi eventualele sesizări făcute din partea persoanelor cercetate şi soluţiile date la acestea.

(2) Punctajul obţinut de fiecare candidat la proba de evaluare a activităţii candidatului este media aritmetică a punctajelor acordate de fiecare dintre membrii comisiei de concurs.

(3) Punctajul maxim total ce poate fi acordat ca urmare a evaluării activităţii profesionale a candidatului din ultimii 5 ani este de 20 de puncte.

(4) Pentru a fi declarat admis la această probă, candidatul trebuie să obţină un punctaj de minimum 15 puncte.

(5) Comisia de concurs pentru proba constând în evaluarea activităţii candidatului din ultimii 5 ani calculează, conform alin. (2), media obţinută de fiecare candidat ca urmare a notării efectuate de fiecare membru.

(6) Rezultatele probei de evaluare se publică pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii, prin grija comisiei de organizare, după susţinerea probei de către toţi candidaţii, menţionându-se pentru fiecare candidat dacă a fost admis sau respins, în funcţie de punctajul obţinut.

(7) împotriva punctajului obţinut la evaluare, candidatul poate face contestaţie în termen de 24 ore de la publicare, expunând argumentele pentru care critică punctajul acordat. Contestaţia se înregistrează la Consiliul Superior al Magistraturii

(8) Comisia de soluţionare a contestaţiilor se pronunţă asupra acestora în termen de 48 de ore.

(9) Ca urmare a contestaţiei, unui candidat nu i se poate acorda un punctaj mai mic decât cel obţinut la evaluarea iniţială.

(10) Rezultatele contestaţiilor se publică pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii.

Art. 16. - (1) Evaluarea actelor profesionale întocmite de candidaţi din ultimii 3 ani de activitate se va realiza de comisia prevăzută la art. 9 prin notarea, cu respectarea punctajului maxim indicat, a următoarelor aspecte: capacitate de analiză şi sinteză, coerenţă în exprimare, argumentaţie din punctul de vedere al clarităţii şi logicii, respectarea termenelor rezonabile de soluţionare a lucrărilor.

(2) Punctajul obţinut de fiecare candidat la proba de evaluare a actelor profesionale din ultimii 3 ani de activitate este media aritmetică a punctajelor acordate de fiecare dintre membrii comisiei de evaluare.

(3) Punctajul maxim total ce poate fi acordat ca urmare a evaluării unor acte profesionale întocmite de candidaţi din ultimii 3 ani de activitate este de 20 de puncte.

(4) Pentru a fi declarat admis la această probă, candidatul trebuie să obţină un punctaj de minimum 10 puncte.

(5) Comisia de concurs pentru proba constând în evaluarea unor acte profesionale întocmite de candidaţi din ultimii 3 ani de activitate calculează, conform alin. (2), media obţinută de fiecare candidat ca urmare a notării efectuate de fiecare membru al comisiei.

(6) Rezultatele probei se publică pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii, prin grija comisiei de organizare, după susţinerea probei de către toţi candidaţii, menţionându-se pentru fiecare candidat dacă a fost admis sau respins, în funcţie de punctajul obţinut.

(7) împotriva punctajului obţinut la evaluare, candidatul poate face contestaţie în termen de 24 de ore de la publicare, expunând argumentele pentru care critică punctajul acordat. Contestaţia se înregistrează la Consiliul Superior al Magistraturii.

(8) Comisia de soluţionare a contestaţiilor se pronunţă asupra acestora în termen de 48 de ore.

(9) Ca urmare a contestaţiei, unui candidat nu i se poate acorda un punctaj mai mic decât cel obţinut la evaluarea iniţială.

(10) Rezultatele contestaţiilor se publică pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii.

Art. 17. - (1) Candidaţii declaraţi admişi în urma verificării actelor profesionale şi a activităţii din ultimii 5 ani de activitate vor susţine un interviu în faţa Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, care va urmări verificarea pregătirii profesionale, a capacităţii de a lua decizii şi de a-şi asuma răspunderea, rezistenţa la stres, existenţa unei conduite morale ireproşabile, precum şi alte calităţi specifice. La interviu participă procurorul-şef de secţie şi un psiholog, care pot pune întrebări candidaţilor. Interviul este transmis în direct, pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii.

(2) Desemnarea psihologului care participă la interviu cu rol consultativ se face de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, din rândul specialiştilor din cadrul Consiliului, al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţilor de apel, precum şi dintre psihologii acreditaţi, propuşi de Colegiul Psihologilor din România.

(3) Psihologul desemnat de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii poate adresa întrebări candidaţilor, în scopul evaluării motivaţiei şi competenţelor umane şi sociale ale acestora.

(4) Punctajul maxim total ce poate fi atribuit de fiecare membru al Plenului ca urmare a interviului este de 60 de puncte.

(5) Membrii Plenului primesc pentru fiecare candidat câte o fişă de notare nominală, care cuprinde şi numele şi prenumele membrului care a efectuat notarea şi semnătura acestuia.

(6) Punctajul obţinut de fiecare candidat la proba interviului este media aritmetică a punctajelor acordate de fiecare dintre membrii Plenului.

(7) Pentru a fi declarat admis la proba interviului, candidatul trebuie să obţină un punctaj de minimum 25 de puncte.

(8) Rezultatele probei interviului se publică pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii, după susţinerea probei de către toţi candidaţii, menţionându-se pentru fiecare candidat dacă a fost admis sau respins, în funcţie de punctajul obţinut.

(9) Rezultatele sunt definitive şi nu pot fi contestate.

Art. 18. - (1) Susţinerea orală a interviului se înregistrează cu mijloace audiovideo,

(2) înregistrările se păstrează o perioadă de un an de la data desfăşurării probei.

Art. 19. - (1) Punctajul final obţinut la concurs reprezintă suma punctajelor obţinute la cele 3 probe.

(2) Pentru a fi declarat admis la concurs, candidatul trebuie să obţină minimum 70 de puncte, dar nu mai puţin de punctajele minime prevăzute de lege pentru fiecare probă

Art. 20. - (1) Comisia de organizare a concursului calculează punctajele finale ale candidaţilor şi întocmeşte listele finale.

(2) Rezultatele finale ale concursului se publică pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii.

Art. 21. - (1) Rezultatele finale ale concursului se prezintă Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, în vederea validării.

(2) Plenul Consiliului Superior al Magistraturii poate invalida concursul, în tot sau în parte, în cazurile în care constată că nu au fost respectate condiţiile prevăzute de lege ori de regulament cu privire la organizarea concursului sau că există dovada săvârşirii unei fraude.

(3) în termen de cel mult 10 zile de la publicarea rezultatelor concursului de numire în funcţia de procuror în cadrul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii dispune, prin hotărârea de validare, numirea în funcţie a candidaţilor declaraţi admişi, în limita posturilor vacante şi în ordinea punctajelor obţinute.

(4) La punctaje egale au prioritate, în următoarea ordine: candidaţii care au vechime mai mare la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau, după caz, la parchetul de pe lângă curtea de apel, candidaţii care au deţinut anterior funcţii de conducere, candidaţii care au titlul ştiinţific de doctor în drept.

 

CAPITOLUL III

Continuarea activităţii în cadrul secţiei

 

Art. 22. - (1) La expirarea termenului de 3 ani pentru care a fost numit, procurorul poate cere continuarea activităţii în cadrul secţiei pe o nouă perioadă de 3 ani, fără a depăşi în total 9 ani de activitate în cadrul secţiei.

(2) Cererea pentru continuarea activităţii se depune la Direcţia resurse umane şi organizare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, cu cel puţin 4 luni înainte de expirarea perioadei de numire.

Art. 23. - (1) După depunerea cererii, Direcţia resurse umane şi organizare solicită punctul de vedere motivat al procurorului-şef de secţie.

(2) Pe baza datelor din dosarul profesional, inclusiv a ultimului raport de evaluare a activităţii profesionale, precum şi a punctului de vedere al procurorului-şef de secţie, Direcţia resurse umane şi organizare întocmeşte un referat, pe care îi înaintează Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

(3) Plenul Consiliului Superior al Magistraturii va analiza cererea depusă de procurorul care solicită continuarea activităţii în cadrul secţiei şi va decide asupra acesteia, având în vedere evaluarea activităţii desfăşurate de acesta în ultimii 3 ani.

 

CAPITOLUL IV

Revocarea din funcţie a procurorilor cu funcţii de execuţie din cadrul secţiei

 

Art. 24. - Procurorii numiţi în cadrul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie pot fi revocaţi de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, la cererea motivată a procurorului-şef al secţiei, în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor specifice funcţiei sau în cazul aplicării unei sancţiuni disciplinare.

Art. 25. - (1) Plenul hotărăşte asupra revocării din funcţie, cu încunoştinţarea procurorului, care are dreptul de a fi prezent în faţa Plenului şi de a formula apărări.

(2) Hotărârea Plenului se redactează în termen de 20 de zile de la pronunţare şi se comunică de îndată procurorului revocat din funcţie.

 

CAPITOLUL V

Dispoziţii finale şi tranzitorii

 

Art. 26. - Toate documentele întocmite pentru concurs se păstrează în arhiva Consiliului Superior al Magistraturii, prin grija Direcţiei resurse umane şi organizare.

Art. 27. - Toate termenele stabilite în cadrul prezentului regulament se calculează potrivit art. 181 şi următoarele din Codul de procedură civilă.

Art. 28. - Prin derogare de la prevederile art. 2 alin. (2), pentru primul concurs în vederea numirii în funcţie, anunţul privind organizarea concursului se publică cu cel puţin 40 de zile înaintea datei interviului.