MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 186 (XXX) - Nr. 820         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Marţi, 25 septembrie 2018

 

SUMAR

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

749. - Hotărâre privind trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al statului a unor spaţii dintr-un bun imobil aflat în administrarea Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat”

 

754. - Hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Realizare infrastructură - zonă operaţională - în cazarma 1833 Câmpia Turzii”

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

593. - Decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor pentru modificarea şi completarea Procedurii de selecţie a operatorilor serviciilor de telefonie necesare exercitării dreptului deţinuţilor la convorbiri telefonice, categoriile de servicii de telefonie şi condiţiile de furnizare a acestora, aprobată prin Decizia directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor nr. 463/2017

931. - Ordin al ministrului fondurilor europene privind aprobarea schemei de ajutor de stat pentru organizarea şi derularea de programe de formare a adulţilor „îmbunătăţirea nivelului de cunoştinţe/ competenţe/aptitudini aferente sectoarelor economice/ domeniilor identificate conform SNC şi SNCDI ale angajaţilor”, aferentă Programului operaţional Capital uman 2014-2020, axa prioritară 3 - Locuri de muncă pentru toţi, obiectivul specific: 3.12 - îmbunătăţirea nivelului de cunoştinţe/competenţe/ aptitudini aferente sectoarelor economice/domeniilor identificate conform SNC şi SNCDI ale angajaţilor

 

1.949. - Ordin al ministrului muncii şi justiţiei sociale pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului muncii şi justiţiei sociale nr. 1.085/2018 privind aprobarea Metodologiei de selectare şi finanţare a proiectelor în domeniul protecţiei persoanelor cu dizabilităţi pentru anul 2018

 

1.986. - Ordin al ministrului muncii şi justiţiei sociale pentru modificarea Procedurii pentru punerea în aplicare a prevederilor art. 841 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, aprobată prin Ordinul ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale nr. 342/2009

 

2.866/2017. - Ordin al ministrului culturii şi identităţii naţionale privind clasarea în Lista monumentelor istorice a imobilului Fosta grădiniţă (actualul restaurant „La Prut”) - corp B şi Sala de sport - corp A, situat în Str. Nouă nr. 9-11, oraşul Agnita, judeţul Sibiu, categoria II - arhitectură, m - monument, grupa valorică B

 

4.842. - Ordin al ministrului educaţiei naţionale privind acordarea acreditării pentru unitatea de învăţământ preuniversitar particular Liceul Tehnologic UCECOM „Spiru Haret” din municipiul Timişoara

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al statului a unor spaţii dintr-un bun imobil aflat în administrarea Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat”

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 10 alin. (2) şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Se aprobă trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al statului a unor spaţii dintr-un bun imobil aflat în administrarea Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat”, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. - Secretariatul General al Guvernului şi Regia Autonomă „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” îşi vor actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa cantitativ-valorică şi, împreună cu Ministerul Finanţelor Publice, vor opera modificarea corespunzătoare în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006, cu modificările şi completările ulterioare,

Art. 3. - Hotărârea Guvernului nr. 60/2005 privind organizarea şi funcţionarea Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat”, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 1 februarie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La anexa nr. 3, după numărul curent 555 se introduce un nou număr curent, numărul curent 556, cu următorul cuprins:

 

Nr. crt.

Denumirea imobilului şi adresa

Teren

- mp -

„556

Municipiul Bucureşti, str. Mendeleev nr. 36-38, sectorul 1- parţial

456,89 mp”

 

2. La anexa nr. 4, numărul curent 83 se modifică şi va avea următorul cuprins:

 

Nr. crt.

Denumirea imobilului şi adresa

Teren

- mp -

Temei legal

„83

Municipiul Bucureşti, str. Mendeleev nr. 36-38, sector 1 - parţial

207,11 mp

Hotărârea Guvernului nr. 749/2018”

 

PRIM-MINISTRU

VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Ioana-Andreea Lambru

Ministrul finanţelor publice,

Eugen Orlando Teodorovici

 

Bucureşti, 20 septembrie 2018.

Nr. 749.

 

ANEXĂ

 

DATELE DE IDENTIFICARE

ale spaţiilor din bunul Imobil aflat În administrarea Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, care trec din domeniul public al statului în domeniul privat al statului”

 

Nr. MFP parţial

Codul de clasificaţie

Denumirea imobilului

Persoana juridică de la care se transmite imobilul

Persoana juridică la care se transmite imobilul

Caracteristicile tehnice ale spaţiilor din imobil

Valoarea de inventar

163528

8.29.07

Imobil,

str. Mendeleev nr. 36-38, sectorul 1, Bucureşti

Domeniul public al statului, administrarea Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” CUI 2351555

Domeniul privat al statului, administrarea Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” CUI 2351555

Spaţiile din imobil care se transmit:

1. Spaţiul în suprafaţă utilă 39,55 mp, subsol, lot 4, CF 259573-C1-U4

2 Spaţiul în suprafaţă utilă de 12,06 mp, parter, lot 7, CF 259573-C1-U7

3. Spaţiul în suprafaţă utilă de 58,04 mp, parter, lot 10, CF 259573-C1-U10

4. Spaţiul în suprafaţă utilă de 205,54 mp, etaj 1, lot 12, CF259573-C1-U12

5. Spaţiul în suprafaţă utilă de 100,25 mp, etaj 1, lot 13, CF 259573-C1-U13

6. Spaţiul în suprafaţă utilă de 26,79 mp, etaj 1, lot 14, CF 259573-C1-U14

7 Spaţiul în suprafaţă utilă de 102,64 mp, etaj 2, lot 15, CF 259573-C1-U15

8. Spaţiul în suprafaţă utilă de 47,55 mp, etaj 2, lot 16, CF 259573-C1-U16

9. Spaţiul în suprafaţă utilă de 26,73 mp, etaj 2, lot 17, CF 259573-C1-U17

10. Spaţiul în suprafaţă utilă de 75,92 mp, etaj 4, lot 23, CF 259573-C1-U23

11. Spaţiul în suprafaţă utilă de 275,57 mp, etaj 8, lot 40, CF 259573-C1-U40

Teren în cotă indiviză 207,11 mp Carte funciară nr. 259573-C1-U4-lot4, nr. 259573-C1-U7- lot 7, nr. 259573-C1-U10-lot 10, nr. 259573-C1-U12-lot 12, nr. 259573-C1-U13- lot 13, nr. 259573-C1-U14- lot 14, nr. 259573-C1-U15-lot 15, nr. 259573-C1-U16- lot 16, nr. 259573-C1-U17- lot 17, nr. 259573-C1-U23- iot 23 şi nr. 259573-C1-U40- lot 40.

361.666,86 lei

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Realizare infrastructură - zonă operaţională - în cazarma 1833 Câmpia Turzii”

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Realizare infrastructură - zonă operaţională - în cazarma 1833 Câmpia Turzii”, prevăzuţi în anexa care face parte din prezenta hotărâre.

Art. 2. - Finanţarea obiectivului de investiţii prevăzut la art. 1 se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Apărării Naţionale, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.

 

PRIM-MINISTRU

VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ

Contrasemnează:

Ministrul apărării naţionale,

Mihai-Viorel Fifor

Viceprim-ministru,

ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,

Paul Stănescu

Ministrul finanţelor publice,

Eugen Orlando Teodorovici

 

Bucureşti, 20 septembrie 2018.

Nr. 754.

 

ANEXA

 

CARACTERISTICILE PRINCIPALE ŞI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI

ai obiectivului de investiţii „Realizare infrastructură - zonă operaţională - în cazarma 1833 Câmpia Turzii”

 

Ordonator principal de credit: Ministerul Apărării Naţionale

Beneficiar: Direcţia domenii şi infrastructuri - pentru perioada realizării investiţiei

Beneficiar final: Statul Majorai Forţelor Aeriene

Amplasament: judeţul Cluj

Indicatori tehnico-economici

 

Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA):

 

mii lei

1.672.180

 

(în preţuri la data de 14.05,2018; 1 euro = 4,6289 lei), din care:

 

 

 

 

- construcţii-montaj

 

mii lei

1.084.763

 

Eşalonarea investiţiei

 

 

 

 

Anul I

INV

mii lei

44.064

 

 

C+M

mii lei

0

 

Anul II

INV

mii lei

313.743

 

 

C+M

mii lei

275.027

 

Anul III

INV

mii lei

294.019

 

 

C+M

mii lei

257.072

 

Anul IV

INV

mii lei

294.019

 

 

C+M

mii lei

257.072

 

Anul V

INV

mii lei

726.335

 

 

C+M

mii lei

295.592

 

Capacităţi:

 

 

 

 

Suprafaţa totală desfăşurată

 

mp

75.066

 

Durata totală de realizare a investiţiei

 

luni

60

 

 

Factori de risc

Obiectivul de investiţii se va proteja antiseismic potrivit prevederilor Normativului P100 -1/2013.

Cod de proiectare seismică

Finanţarea investiţiei

Finanţarea obiectivului de investiţii se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Apărării Naţionale, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL JUSTIŢIEI

ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELOR

 

DECIZIE

pentru modificarea şi completarea Procedurii de selecţie a operatorilor serviciilor de telefonie necesare exercitării dreptului deţinuţilor la convorbiri telefonice, categoriile de servicii de telefonie şi condiţiile de furnizare a acestora, aprobată prin Decizia directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor nr. 463/2017

 

Luând în considerare dispoziţiile art. 133 alin. (4) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 157/2016, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 756/2016 pentru organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, cu completările ulterioare,

directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor emite prezenta decizie.

Art. I. - Procedura de selecţie a operatorilor serviciilor de telefonie necesare exercitării dreptului deţinuţilor la convorbiri telefonice, categoriile de servicii de telefonie şi condiţiile de furnizare a acestora, aprobată prin Decizia directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor nr. 463/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 17 martie 2017, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La litera C „Documentaţia de atribuire”, al doilea paragraf, punctul 2 „Cerinţe tehnice”, la litera h), după punctul (v) se introduce punctul (vi), cu următorul cuprins:

„(vi) introducerea unui mesaj vocal, la iniţierea convorbirii, cu următorul conţinut:

«Acest apel poate fi nesigur, nu furnizaţi date şi informaţii persoanelor a căror identitate nu o cunoaşteţi.»“

2. La anexa „Documentaţia de atribuire”, punctul IV „Documente de calificare”, subpunctul IV.1 „Situaţia personală a candidatului/ofertantului”, subpunctul 6 „Declaraţie pe propria răspundere din partea operatorului”, la paragraful 1, litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„a) a avut litigii cu o unitate penitenciară în privinţa unui contract având ca destinaţie asigurarea dreptului la convorbiri telefonice şi s-a stabilit culpa părţii prin hotărâre judecătorească definitivă; termenul se calculează în raport cu data rămânerii definitive a hotărârii sus-menţionate;”.

3. La anexa „Documentaţia de atribuire”, punctul IV „Documente de calificare”, subpunctul IV.1 „Situaţia personală a candidatului/ofertantului”, subpunctul 6 „Declaraţie pe propria răspundere din partea operatorului”, la paragraful 1, litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„c) a participat la alte licitaţii publice având destinaţie de asigurare a dreptului la convorbiri telefonice desfăşurate în sistemul administraţiei penitenciare, a adjudecat, dar a refuzat încheierea contractului; termenul se calculează în raport cu data la care era obligat să semneze contractul în cauză;”.

4. La anexa „Documentaţia de atribuire”, punctul IV „Documente de calificare”, subpunctul IV.1 „Situaţia personală a candidatului/ofertantului”, subpunctul 6 „Declaraţie pe propria răspundere din partea operatorului”, la paragraful 1, litera d) se modifică şi va avea următorul cuprins:

,,d) a deţinut un contract având destinaţie de asigurare a dreptului la convorbiri telefonice într-o unitate penitenciară şi a renunţat la acesta pe perioada derulării contractului; termenul se calculează în raport cu data când contractul iniţial ar fi încetat la expirarea termenului convenit la încheierea lui.”

5. La anexa „Documentaţia de atribuire”, punctul IV „Documente de calificare”, subpunctul IV.1 „Situaţia personală a candidatului/ofertantului”, subpunctul 7 „Certificat de participare la licitaţie cu ofertă independentă”, paragraful 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„La licitaţia publică nu pot participa societăţi/entităţi deţinute sau controlate de aceeaşi persoană, fizică sau juridică.”

6. La anexa „Documentaţia de atribuire”, punctul V „Desfăşurare procedură”, subpunctul V.3 „Deschiderea plicurilor cu documentele depuse”, paragraful 7 se modifici şi va avea următorul cuprins:

„V max. chirie = oferta cu cea mai mare valoare a chiriei, respectiv valoarea totală în lei a chiriei ofertate, reprezentând preţui ofertat pe mp înmulţit cu suprafaţa închiriată;”.

7. La anexa nr. 4 la documentaţie, paragraful 7 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Mă angajez ca, după semnarea contractului, personalul care desfăşoară activităţi pentru îndeplinirea obligaţiilor contractuale să îşi asume, prin semnare, un angajament de confidenţialitate privind nedivulgarea datelor la care are acces în îndeplinirea sarcinilor de serviciu, date despre deţinuţi, despre locuri sau momente vulnerabile din unitate, despre personalul unităţii, în măsura în care intră în posesia acestor date.”

Art. II. - Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

p. Directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor,

Cristian Pleşa

 

Bucureşti, 4 septembrie 2018.

Nr. 593.

MINISTERUL FONDURILOR EUROPENE

 

ORDIN

privind aprobarea schemei de ajutor de stat pentru organizarea şi derularea de programe de formare a adulţilor „îmbunătăţirea nivelului de cunoştinţe/competenţe/aptitudini aferente sectoarelor economice/domeniilor identificate conform SNC şi SNCDI ale angajaţilor”, aferentă Programului operaţional Capital uman 2014-2020, axa prioritară 3 - Locuri de muncă pentru toţi, obiectivul specific: 3.12 - îmbunătăţirea nivelului de cunoştinţe/competenţe/aptitudini aferente sectoarelor economice/domeniilor identificate conform SNC şi SNCDI ale angajaţilor

 

Având în vedere prevederile Regulamentului (UE) nr. 1.303/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziţii comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală şi Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime, precum şi de stabilire a unor dispoziţii generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune şi Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 347 din 20 decembrie 2013,

în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările ulterioare,

ţinând cont de prevederile Hotărârii Guvernului nr. 398/2015 pentru stabilirea cadrului instituţional de coordonare şi gestionare a fondurilor europene structurale şi de investiţii şi pentru asigurarea continuităţii cadrului instituţional de coordonare şi gestionare a instrumentelor structurale 2007-2013, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de prevederile Hotărârii Guvernului nr. 399/2015 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european şi Fondul de coeziune 2014-2020, cu modificările ulterioare, având în vedere Avizul Consiliului Concurenţei nr. 11.800 din 10.09.2018,

în temeiul art. 14 alin (5) din Hotărârea Guvernului nr. 52/2018 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Fondurilor Europene, cu modificările ulterioare,

ministrul fondurilor europene emite prezentul ordin.

Art. 1. - Se aprobă schema de ajutor de stat pentru organizarea şi derularea de programe de formare a adulţilor „îmbunătăţirea nivelului de cunoştinţe/competenţe/aptitudini aferente sectoarelor economice/domeniilor identificate conform SNC şi SNCDI ale angajaţilor”, aferentă Programului operaţional Capital uman 2014-2020, axa prioritară 3 - Locuri de muncă pentru toţi, obiectivul specific: 3.12 - îmbunătăţirea nivelului de cunoştinţe/competenţe/aptitudini aferente sectoarelor economice/ domeniilor identificate conform SNC şi SNCDI ale angajaţilor, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul fondurilor europene,

Rovana Plumb

 

Bucureşti, 17 septembrie 2018.

Nr. 931.

 

ANEXĂ.

 

SCHEMA DE AJUTOR DE STAT

pentru organizarea şi derularea de programe de formare a adulţilor „îmbunătăţirea nivelului de cunoştinţe/competenţe/aptitudini aferente sectoarelor economice/domeniilor identificate conform SNC şi SNCDI ale angajaţilor” aferentă Programului operaţional Capital uman 2014-2020, axa prioritară 3 - Locuri de muncă pentru toţi, obiectivul specific 3.12 - îmbunătăţirea nivelului de cunoştinţe/competenţe/aptitudini aferente sectoarelor economice/domeniilor identificate conform SNC şi SNCDI ale angajaţilor

 

I. Dispoziţii generale

Art. 1. - (1) Se instituie o schemă de ajutor de stat, denumită în continuare schemă, pentru organizarea şi derularea de programe de formare a adulţilor, în cadrul Programului operaţional Capital uman 2014-2020, pentru axa prioritară 3 „Locuri de muncă pentru toţi”, prioritatea de investiţii 10iii - îmbunătăţirea accesului egal la învăţarea pe tot parcursul vieţii pentru toate grupurile de vârstă într-un cadru formal, nonformal sau informai, actualizarea cunoştinţelor, a aptitudinilor şi a competenţelor forţei de muncă şi promovarea unor căi de învăţare flexibile, inclusiv prin orientare profesională şi prin validarea competenţelor dobândite, obiectivul specific: 3.12 - îmbunătăţirea nivelului de cunoştinţe/competenţe/aptitudini aferente sectoarelor economice/domeniilor identificate conform SNC şi SNCDI ale angajaţilor.

(2) Acordarea ajutoarelor pentru formare în cadrul prezentei scheme se va face numai cu respectarea prevederilor Regulamentului (UE) nr. 651/20141, astfel cum a fost modificat şi completat prin Regulamentul (UE) nr. 1.084/2017 2.

(3) în conformitate cu prevederile art. 31 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 651/2014, cu modificările şi completările ulterioare, ajutoarele pentru formare sunt exceptate de la obligaţia de notificare prevăzută la art. 108 alin. (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.

(4) Prezenta schemă se aplică pe întreg teritoriul României, în cele 7 regiuni mai puţin dezvoltate (Centru, Sud-Est, Sud Muntenia, Nord-Est, Nord-Vest, Vest, Sud-Vest Oltenia).


1 Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piaţa internă în aplicarea articolelor 107 şi 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. Regulamentul a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 187 din 26.06.2014.

2 Regulamentul (UE) 2017/1.084 al Comisiei de modificare a Regulamentului (UE) nr. 651/2014 în ceea ce priveşte ajutoarele pentru infrastructurile portuare şi aeroportuare, pragurile de notificare pentru ajutoarele pentru cultură şi pentru conservarea patrimoniului, ajutoarele pentru infrastructurile sportive şi pentru infrastructurile de agrement multifuncţionale, precum şi schemele de ajutoare regionale de exploatare pentru regiunile ultraperiferice şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 702/2014 în ceea ce priveşte calcularea costurilor eligibile.

 

II. Scopul şi obiectivele schemei

Art. 2. - Scopul prezentei scheme este promovarea formării profesionale a angajaţilor din întreprinderile mari.

Art. 3. - Principalul obiectiv al prezentei scheme este îmbunătăţirea nivelului de cunoştinţe/competenţe/aptitudini aferente sectoarelor economice/domeniilor identificate conform SNC şi SNCDI ale angajaţilor.

III. Baza legală

Art. 4. - Prezenta schemă este elaborată în conformitate cu:

a) Regulamentul (UE) nr. 651/2014, cu modificările şi completările ulterioare;

b) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2016, cu modificările şi completările ulterioare;

c) Programul operaţional Capital uman 2014-2020;

d) Ordonanţa Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

e) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările ulterioare

IV. Domeniul de aplicare

Art. 5. - (1) în cadrul acestei scheme se acordă sprijin financiar întreprinderilor mari ce activează în sectoarele economice cu potenţial competitiv identificate conform tabelului nr. 2 din Strategia naţională pentru competitivitate 2015-2020, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 775/2015, cu modificările ulterioare, şi în corelare cu unul dintre domeniile de specializare inteligentă conform Strategiei naţionale de cercetare, dezvoltare şi inovare 2014-2020 aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 929/2014, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) Nu se acordă sprijin financiar care favorizează activităţile în domeniul prelucrării şi comercializării produselor agricole, în următoarele cazuri:

a) atunci când valoarea ajutorului este stabilită pe baza preţului Sau a cantităţii unor astfel de produse achiziţionate de la producători primari sau comercializate de către întreprinderile în cauză sau;

b) atunci când acordarea ajutorului este condiţionată de obligaţia de a fi direcţionat, parţial sau integral, către producătorii primari.

(3) De asemenea, în cadrul prezentei scheme, nu se acordă ajutoare:

a) destinate activităţilor legate de exporturi, adică ajutoare direct legate de cantităţile exportate, de înfiinţarea şi funcţionarea unei reţele de distribuţie sau de alte cheltuieli curente legate de activitatea de export;

b) condiţionate de utilizarea preferenţială a produselor/ serviciilor naţionale faţă de cele importate;

c) pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive, astfel cum sunt reglementate de Decizia 2010/787 a Consiliului;

d) pentru programele de formare desfăşurate de întreprinderi cu scopul de a se conforma standardelor naţionale obligatorii privind formarea profesională, conform prevederilor art. 31 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014.

V. Durata schemei

Art. 6. - Prezenta schemă se aplică de la data lansării până la data de 31 decembrie 2020, ultima zi de plată a ajutorului fiind 31 decembrie 2023, în limita fondurilor alocate pentru această schemă.

VI. Bugetul schemei

Art. 7. - (1) Sursa de finanţare pentru prezenta schemă este Programul operaţional Capital uman 2014-2020.

(2) Bugetul estimat al ajutorului de stat care va fi acordat în cadrul prezentei scheme, pe întreaga durata de aplicare a acesteia, este de aproximativ 38.297.872,20 euro - echivalentul în lei la cursul Inforeuro din luna intrării în vigoare a schemei, din care 32.553.191,37 euro reprezintă contribuţia UE din FSE (Fondul Social European) şi 5.744.680,83 euro contribuţia naţională.

VII. Modalitatea de acordare a ajutorului de stat

Art. 8. - Ajutorul se acordă pentru finanţarea proiectelor de formare a adulţilor.

Art. 9. - Ajutorul se acordă sub formă de finanţări nerambursabile în una sau mai multe tranşe. Tranşele se actualizează la valoarea de la momentul acordării ajutorului.

Art. 10. - Valoarea maximă a ajutorului pentru un proiect de formare este de 250.000 euro - echivalentul în lei la cursul Inforeuro din luna intrării în vigoare a schemei.

Art. 11. - (1) Intensitatea ajutoarelor nu va depăşi 50% din valoarea costurilor totale eligibile ale proiectului de formare a adulţilor.

(2) Intensitatea ajutorului este de 60% din costurile totale eligibile ale proiectului de formare a adulţilor, dacă formarea se adresează lucrătorilor cu handicap sau lucrătorilor defavorizaţi.

(3) în cazul în care ajutorul este acordat în sectorul transportului maritim, intensitatea ajutorului este de 100% din costurile eligibile ale proiectului de formare, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

a) beneficiarii formării nu sunt membri activi ai echipajului, ci sunt în supranumerar la bord;

b) formarea are loc la bordul unor nave înscrise în registrele Uniunii Europene.

Art. 12. - Contribuţia proprie a beneficiarului poate proveni din surse proprii, credite bancare negarantate de stat, aport al acţionarilor, alţii decât organisme ale statului, sau din alte surse private.

VIII. Cheltuieli eligibile

Art. 13. - (1) Cheltuielile eligibile care pot fi finanţate prin ajutor de stat în cadrul prezentei scheme, pentru implementarea unui proiect de formare, sunt următoarele:

a) costurile cu personalul aferente formatorilor, pentru orele în care aceştia participă la formarea persoanelor din grupul-ţintă;

b) costurile operaţionale aferente formatorilor şi participanţilor la formare, legate direct de proiectul de formare, cum ar fi cheltuielile de călătorie, cheltuielile de cazare, materialele şi consumabilele direct legate de proiect, amortizarea instrumentelor şi a echipamentelor, în măsura în care acestea sunt utilizate exclusiv pentru proiectul de formare;

c) costurile cu personalul aferente cursanţilor şi costurile generale indirecte (costuri administrative, chirie, cheltuieli de regie), pentru orele în care cursanţii sunt la cursurile de formare;

d) costurile serviciilor de consiliere legate de proiectul de formare profesională a persoanelor din grupul-ţintă.

(2) Cheltuielile eligibile trebuie dovedite prin documente justificative şi trebuie să fie transparente şi grupate pentru fiecare categorie în parte.

(3) în temeiul art. 67 din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 şi al articolului 7 alin. (1) din Regulamentul nr. 651/2014, pentru implementarea cursurilor de calificare/recalificare de nivel 2 (360 ore), nivel 3 (720 ore) sau nivel 4 (1.080 ore), decontarea cheltuielilor se realizează pe bază de costuri unitare (opţiuni simplificate privind costurile). Conform prevederilor art. 14 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 1.304/2013 definiţiile baremelor standard pentru costuri unitare, precum şi valorile maxime ale acestora au fost stabilite pe baza unei metodologii aprobate anterior de Comisia Europeană şi au fost calculate pe baza datelor istorice, conform prevederilor art. 67 alin. (5) lit. (a) pct. (ii) din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013.

 

Nivel curs calificare/recalificare

Categorii de cheltuieli

Cost unitar/ participant

Documente-suport solicitate la rambursare

nivel 2 (360 ore)

- cheltuieli salariale cu lectorii;

- cheltuieli cu contribuţiile sociale aferente salariilor lectorilor;

- materiale consumabile, materii prime, necesare derulării modulelor de teorie şi practică din cadrul proiectelor;

- închiriere săli de curs;

- cheltuieli indirecte în valoare maximă de 15% din costul salarial total aferent lectorilor

1.324 lei

- certificate de calificare profesională;

- acte de identitate ale participanţilor;

- adeverinţă de salariat care să precizeze şi poziţia ocupată.

nivel 3 (720 ore)

2.224 lei

nivel 4 (1080 ore)

4.101 lei

 

IX. Definiţii

Art. 14. - În înţelesul prezentei scheme, următorii termeni se definesc după cum urmează:

a) ajutor de stat - orice măsură care îndeplineşte toate criteriile prevăzute la art. 107 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene;

b) schemă de ajutor - orice act pe baza căruia, fără să fie nevoie de măsuri de punere în aplicare suplimentare, pot fi acordate alocări specifice de ajutoare întreprinderilor definite în cadrul actului într-un mod general şi abstract, precum şi orice act pe baza căruia pot fi acordate ajutoare care nu sunt legate de un proiect specific uneia sau mai multor întreprinderi, pentru o perioadă nedefinită de timp şi/sau pentru o valoare nedefinită;

c) administrator al schemei de ajutor de stat - Ministerul Fondurilor Europene, prin Direcţia generală programe europene Capital uman sau prin organismele intermediare pentru Programul operaţional Capital uman;

d) furnizor de ajutor de stat - Ministerul Fondurilor Europene, prin Direcţia generală programe europene Capital uman;

e) întreprindere mare - orice entitate juridică implicată într-o activitate economică, constituită conform Legii nr. 31/1990 privind societăţile, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care are cel puţin 250 salariaţi şi realizează o cifră de afaceri anuală netă de peste 50 milioane euro, echivalent în lei, sau deţine active totale care depăşesc echivalentul în lei a 43 milioane euro;

f) intensitatea ajutorului-cuantumul ajutorului exprimat ca procent din cheltuielile eligibile aferente proiectului de formare, prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014; toate cifrele folosite sunt valori înaintea deducerii impozitelor directe; ajutoarele plătite în mai multe tranşe se actualizează la valoarea lor în momentul acordării ajutorului; rata dobânzii care urmează să fie aplicată în scopul actualizării este rata de referinţă stabilită de Comisia Europeană pe baza unor criterii obiective şi publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene şi pe internet, aplicabilă la momentul acordării ajutorului;

g) număr de angajaţi - corespunde numărului de unităţi anuale de muncă (UAM), adică numărului de persoane care au muncit cu normă întreagă în întreprinderea în cauză sau pentru aceasta pe parcursul întregului an de referinţă în cauză. Prin „an de referinţă” se înţelege perioada de 12 luni anterioara datei de înregistrare în grupul-ţintă al proiectului;

h) formarea este o activitate de interes general şi are ca principale obiective:

(i) facilitarea integrării sociale a indivizilor în concordanţă cu aspiraţiile lor profesionale şi cu necesităţile pieţei muncii;

(ii) pregătirea resurselor umane capabile să contribuie la creşterea competitivităţii forţei de muncă;

(iii) actualizarea cunoştinţelor şi perfecţionarea pregătirii profesionale în ocupaţia de bază, precum şi în ocupaţii înrudite;

(iv) schimbarea calificării, determinată de restructurarea economică, de mobilitatea socială sau de modificări ale capacităţii de muncă;

(v) însuşirea unor cunoştinţe avansate, metode şi procedee moderne necesare pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu;

(vi) promovarea învăţării pe tot parcursul vieţii;

i) personal angajat - se înţelege personalul cu contract individual de muncă în vigoare la data începerii programului de formare;

j) lucrător cu handicap - se înţelege orice persoană care:

(i) este recunoscută ca lucrător cu handicap conform legislaţiei naţionale;

(ii) prezintă o incapacitate fizică, mentală, intelectuală sau senzorială de durată care, în interacţiune cu diferite bariere, poate împiedica participarea sa deplină şi efectivă într-un mediu de lucru, în condiţii de egalitate cu alţi lucrători;

k) lucrător defavorizat-se înţelege orice persoană care se încadrează în cel puţin una dintre următoarele condiţii:

(i) nu a avut un loc de muncă stabil remunerat în ultimele 6 luni;

(ii) are vârsta cuprinsă între 15 şi 24 de ani;

(iii) nu a absolvit o formă de învăţământ liceal sau nu deţine o calificare profesională (Clasificarea Internaţională Standard a Educaţiei 3) sau se află în primii doi ani de la absolvirea unui ciclu de învăţământ cu frecvenţă şi nu a avut niciun loc de muncă stabil remunerat;

(iv) are vârsta de peste 50 de ani;

(v) trăieşte singur, având în întreţinerea sa una sau mai multe persoane;

(vi) lucrează într-un sector sau profesie într-un stat membru în care dezechilibrul repartizării posturilor între bărbaţi şi femei este cel puţin cu 25% mai mare decât media naţională a dezechilibrului repartizării posturilor între bărbaţi şi femei în toate sectoarele economice în statul membru respectiv şi aparţine sexului subreprezentat;

(vii) este membru al unei minorităţi etnice dintr-un stat membru şi are nevoie să îşi dezvolte competenţele lingvistice, formarea profesională sau experienţa în muncă pentru a-şi spori şansele de a obţine un loc de muncă stabil;

l) întreprindere în dificultate 3 înseamnă o întreprindere care se află în cel puţin una dintre situaţiile următoare:


3 A se vedea prevederile art. 2 pct. 18 din Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piaţa internă în aplicarea articolelor 107 şi 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.

 

(i) în cazul unei societăţi cu răspundere limitată (alta decât o întreprindere mică şi mijlocie - IMM care există de cel puţin 3 ani sau, în sensul eligibilităţii pentru ajutor pentru finanţare de risc, un IMM aflat la 7 ani de la prima sa vânzare comercială care se califică pentru investiţii pentru finanţare de risc în urma unui proces de diligenţă efectuat de un intermediar financiar selectat), atunci când mai mult de jumătate din capitalul său social subscris a dispărut din cauza pierderilor acumulate. Această situaţie survine atunci când deducerea pierderilor acumulate din rezerve (şi din toate celelalte elemente considerate în general ca făcând parte din fondurile proprii ale societăţii) conduce la un rezultat negativ care depăşeşte jumătate din capitalul social subscris, în sensul acestei dispoziţii, „societate cu răspundere limitată” se referă în special la tipurile de societăţi menţionate în anexa I la Directiva 2013/34/UE 4, iar „capital social” include, dacă este cazul, orice capital suplimentar;


4 Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 iunie 2013 privind situaţiile financiare anuale, situaţiile financiare consolidate şi rapoartele conexe ale anumitor tipuri de întreprinderi, de modificare a Directivei 2006/43/CE a Parlamentului European şi a Consiliului şi de abrogare a Directivelor 78/660/CEE şi 83/349/CEE ale Consiliului.

 

(ii) în cazul unei societăţi în care cel puţin unii dintre asociaţi au răspundere nelimitată pentru creanţele societăţii (alta decât un IMM care există de cei puţin trei ani sau, în sensul eligibilităţii pentru ajutor pentru finanţare de risc, un IMM aflat la 7 ani de la prima sa vânzare comercială care se califică pentru investiţii pentru finanţare de risc în urma unui proces de diligenţă efectuat de un intermediar financiar selectat), atunci când mai mult de jumătate din capitalul propriu aşa cum reiese din contabilitatea societăţii a dispărut din cauza pierderilor acumulate, în sensul prezentei dispoziţii, „o societate în care cel puţin unii dintre asociaţi au răspundere nelimitată pentru creanţele societăţii” se referă în special la acele tipuri de societăţi menţionate în anexa II la Directiva 2013/34/UE;

(iii) atunci când întreprinderea face obiectul unei proceduri colective de insolvenţă sau îndeplineşte criteriile prevăzute în dreptul intern pentru ca o procedură colectivă de insolvenţă să fie deschisă la cererea creditorilor săi;

(iv) atunci când întreprinderea a primit ajutor pentru salvare şi nu a rambursat încă împrumutul sau nu a încetat garanţia sau a primit ajutoare pentru restructurare şi face încă obiectul unui plan de restructurare;

(v) în cazul unei întreprinderi care nu este un IMM, atunci când, în ultimii doi ani:

- raportul datorii/capitaluri proprii al întreprinderii este mai mare de 7,5 şi

- capacitatea de acoperire a dobânzilor calculată pe baza EBITDA se situează sub valoarea 1,0.

X. Condiţii de eligibilitate pentru activităţi, beneficiari şi cereri de propuneri de proiecte

Art. 15. - Activităţile eligibile în cadrul prezentei scheme sunt organizarea şi derularea de programe de formare (cursuri de calificare de nivel 2-4, conform Cadrului Naţional al Calificărilor, în concordanţă cu cerinţele locurilor de muncă, cursuri de scurtă durată, de specializare şi perfecţionare în concordanţă cu cerinţele locurilor de muncă, cursuri informate recunoscute la nivelul întreprinderii) şi/sau activităţi de tip „workshop”, „seminare”, „conferinţe”, „prelegeri”, „evenimente de informare”).

Art. 16. - (1) Beneficiarii ajutorului de stat pentru formare sunt întreprinderile mari ale căror angajaţi participă la activităţile eligibile menţionate la art. 15, cu respectarea obiectivelor prezentei scheme.

(2) Pentru a demonstra calitatea de întreprindere mare beneficiarii ajutorului de stat pentru formare trebuie să completeze Declaraţia privind încadrarea întreprinderii în categoria întreprinderilor mari.

(3) Poate beneficia de măsurile de ajutor de stat, prevăzute în prezenta schemă, întreprinderea care îndeplineşte următoarele condiţii:

a) este o organizaţie legal constituită în România şi îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României;

b) aparţine categoriilor de beneficiari eligibili în conformitate cu Ghidul solicitantului - condiţii specifice intitulat „Inovare prin formare” (POCU 2014-2020, ÂP3/PI 10iii/OS 3.12);

c) nu este în incapacitate de plată/în stare de insolvenţă, conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 46/2013 privind criza financiară şi insolvenţă unităţilor administrative teritoriale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 35/2016, respectiv conform Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

d) reprezentanţii săi legali/structurile de conducere şi persoanele care asigură conducerea nu au suferit condamnări definitive datorate unei conduite profesionale îndreptate împotriva legii;

e) nu se află în stare de faliment şi nu face obiectul unei proceduri de lichidare sau de administrare judiciară, nu are încheiate concordate, nu şi-a suspendat activitatea în ultimii 2 ani dinaintea depunerii cererii de finanţare sau nu face obiectul unei proceduri în urma acestor situaţii sau nu se află în situaţii similare în urma unei proceduri de aceeaşi natură prevăzute de legislaţia sau de reglementările naţionale;

f) reprezentanţii săi legali/structurile de conducere şi persoanele care asigură conducerea nu au comis în conduita profesională greşeli grave, demonstrate în instanţă;

g) nu se încadrează, din punctul de vedere al obligaţiilor de plată restante la bugetele publice, în una dintre situaţiile în care obligaţiile de plată nete depăşesc 1/12 din totalul obligaţiilor datorate în ultimele 12 luni, în cazul certificatului de atestare fiscală emis de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală;

h) reprezentanţii săi legali/structurile de conducere şi persoanele care asigură conducerea nu au fost condamnaţi printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă pentru fraudă, corupţie, participare la o organizaţie criminală sau la orice alte activităţi ilegale în detrimentul intereselor financiare ale Uniunii Europene;

i) beneficiarul şi/sau reprezentanţii săi legali/structurile de conducere ale acestuia şi persoanele care asigură conducerea nu se află în situaţia de conflict de interese sau incompatibilitate, aşa cum este definită în legislaţia naţională şi comunitară în vigoare;

j) reprezentanţii săi legali/structurile de conducere şi persoanele care asigură conducerea nu se fac vinovaţi de declaraţii false în furnizarea informaţiilor solicitate de Autoritatea de management/organismul intermediar responsabil sau au furnizat aceste informaţii;

k) nu este întreprindere în dificultate, în conformitate cu definiţia de la art. 14 din prezenta schemă;

l) nu a fost subiectul unei/unui decizii/ordin de recuperare a unui ajutor de stat/de minimiss/al Comisiei Europene/instanţelor naţionale/Consiliului Concurenţei ori a/al unui alt furnizor de ajutor sau, în cazul în care a făcut obiectul unei/unui astfel de decizii/ordin, ajutorul a fost integral recuperat, inclusiv dobânda de recuperare aferentă;

m) beneficiarul este direct responsabil de pregătirea şi implementarea proiectului şi nu acţionează ca intermediar pentru proiectul propus a fi finanţat;

n) îndeplineşte şi alte condiţii specificate în Ghidul solicitantului - condiţii specifice intitulat „Inovare prin formare” (POCU 2014-2020, AP3/PI 10iii/OS 3.12), fără a aduce atingere prevederilor legale în materie de ajutor de stat.

Art. 17. - Criteriile de eligibilitate a cererii de finanţare sunt următoarele:

a) proiectul este relevant pentru obiectivul specific 3.12 al axei prioritare 3 „Locuri de muncă pentru toţi”;

b) grupul/grupurile-ţintă şi activităţile proiectului sunt în concordanţă cu condiţiile axei prioritare 3 şi cu cele ale apelului de proiecte „Inovare prin formare” (POCU 2014-2020, AP3/P110iii/OS 3.12);

c) bugetul proiectului respectă limitele prevăzute de Ghidul solicitantului - condiţii specifice intitulat „Inovare prin formare” (POCU 2014-2020, AP3/PI 10iii/OS 3.12). Valoarea maximă eligibilă a unui proiect este de 500,000 de euro, iar valoarea maximă a ajutorului de stat pentru un proiect de formare este de 250.000 euro;

d) proiectul respectă perioada maximă de implementare, prevăzută în Ghidul solicitantului - condiţii specifice intitulat „Inovare prin formare” (POCU 2014-2020, AP3/P110iii/OS 3.12), şi anume perioada de implementare a unui proiect depus în cadrul prezentului apel de proiecte este de maximum 18 luni;

e) proiectul este implementat într-o regiune de dezvoltare eligibilă din România, prevăzută în Ghidul solicitantului - condiţii specifice intitulat „Inovare prin formare” (POCU 2014- 2020, AP3/PI 10iii/OS 3.12).

XI. Efectul stimulativ

Art. 18. - (1) Ajutoarele acordate în baza prezentei scheme trebuie să aibă un efect stimulativ.

(2) Ajutoarele acordate întreprinderilor mari în baza prezentei scheme sunt considerate a avea un efect stimulativ dacă, înainte de a demara proiectul de formare pentru care solicită ajutor, beneficiarul depune o cerere de finanţare în cadrul apelului de proiecte „Inovare prin formare” (POCU 2014-2020, AP3/PI 10iii/OS 3.12).

XII. Reguli privind cumulul ajutoarelor

Art. 19. - (1) Ajutoarele acordate conform acestei scheme se pot cumula cu alte tipuri de ajutoare exceptate în temeiul Regulamentului (UE) nr. 651/2014, în măsura în care aceste ajutoare vizează diferite costuri eligibile identificabile.

(2) Pentru a stabili dacă plafonul maxim al ajutorului şi intensităţile maxime ale acestuia sunt respectate, este luată în considerare valoarea totală a ajutoarelor de stat acordate pentru activitatea sau proiectul subvenţionat, indiferent dacă ajutorul respectiv este finanţat din surse locale, regionale, naţionale sau comunitare.

(3) Ajutorul acordat în conformitate cu prezenta schemă nu va fi cumulat cu niciun alt tip de ajutor exceptat în temeiul Regulamentului (UE) nr. 651/2014 sau cu ajutorul de minimis care îndeplineşte condiţiile prevăzute de Regulamentul (UE) nr. 1.407/2013 al Comisiei din 18 decembrie 2013 privind aplicarea articolelor 107 şi 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis sau cu orice alte fonduri comunitare legat de aceleaşi costuri eligibile - care se suprapun parţial sau integral - în cazul în care un astfel de cumul ar conduce la depăşirea intensităţii maxime a ajutorului sau a valorii maxime aplicabile acestui ajutor în conformitate cu prevederile acestei scheme.

XIII. Modalitatea de implementare a schemei

Art. 20. - (1) Pentru a beneficia de ajutor în baza prezentei scheme de ajutor de stat, în conformitate cu Ghidul solicitantului Condiţii specifice, întreprinderile mari beneficiare trebuie să înainteze o cerere de finanţare administratorului schemei, înainte de a demara proiectul pentru care solicită finanţarea.

(2) Selecţia şi evaluarea cererilor de finanţare se efectuează de către administratorul schemei în conformitate cu prevederile Ghidului solicitantului - condiţii specifice intitulat „Inovare prin formare” (POCU 2014-2020, ÂP3/PI 10iîi/OS 3.12).

(3) îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate de la art. 15-17 este verificată de către administratorul schemei de ajutor de stat în conformitate cu prevederile Ghidului solicitantului - condiţii specifice intitulat „Inovare prin formare” (POCU 2014-2020, AP3/PI 10iii/OS 3.12) şi ale prezentei scheme.

(4) Cererea de finanţare va fi însoţită de următoarele documente:

a) declaraţie scrisă pe propria răspundere a solicitantului privind neîncadrarea întreprinderii în categoria „întreprinderilor aflate în dificultate”, în conformitate cu anexa nr. 8 la Ghidul solicitantului - condiţii specifice aferent;

b) declaraţie scrisă pe propria răspundere a solicitantului privind încadrarea întreprinderii în categoria „întreprinderilor mari” [anexa 7 la Ghidul solicitantului - condiţii specifice intitulat „Inovare prin formare” (POCU 2014-2020, AP3/PI 10iii/OS 3.12)];

c) declaraţie scrisă pe propria răspundere a solicitantului în vederea certificării efectului stimulativ, conform căreia acesta declară că nu a demarat proiectul de formare pentru care solicită ajutor la data înregistrării cererii de finanţare în cadrul apelului de proiecte [anexa nr. 9 la Ghidul solicitantului - condiţii specifice intitulat „Inovare prin formare” (POCU 2014-2020, AP3/PI 10iii/OS 3.12)];

d) alte documente/formulare/anexe prevăzute în Ghidul solicitantului - condiţii specifice intitulat „Inovare prin formare” (POCU 2014-2020, AP3/PI 10iii/OS 3.12).

(5) înainte de primirea ajutorului, întreprinderea beneficiară trebuie să transmită administratorului schemei de ajutor de stat o declaraţie pe propria răspundere cu privire la ajutoarele de stat şi de minimis primite pentru aceleaşi cheltuieli eligibile, în vederea verificării de către acesta a respectării regulii privind cumulul ajutoarelor.

(6) în cazul în care beneficiarul este eligibil pentru a primi o alocare specifică în cadrul prezentei scheme de ajutor şi este selectat pentru finanţare în urma procesului de evaluare şi selecţie, administratorul schemei îi comunică în scris cuantumul ajutorului ce va fi acordat în baza schemei.

(7) Beneficiarul încheie cu administratorul schemei de ajutor un contract de finanţare.

(8) în cazul în care beneficiarul nu este eligibil să primească o alocare specifică în cadrul prezentei scheme de ajutor, administratorul schemei de ajutor îi comunică în scris acest lucru.

XIV. Efecte şi beneficii

Art. 21. - Prin aplicarea prezentei scheme de ajutor de stat se vor obţine efecte şi beneficii, precum număr crescut de angajaţi care beneficiază de instrumente, metode, practice, standard de management al resurselor umane şi de condiţii de lucru îmbunătăţite în vederea adaptării activităţii la dinamica sectoarelor economice cu potenţial competitiv identificate conform Strategiei Naţionale pentru Competitivitate/domeniilor de specializare inteligentă conform Strategiei Naţionale de Cercetare, Dezvoltare şi Inovare 2014-2020.

Art. 22. - Numărul estimat de beneficiari ai ajutorului de stat pentru formare este de 153 de întreprinderi mari.

XV. Reguli privind raportarea, monitorizarea şi recuperarea ajutorului de stat

Art. 23. - Raportarea şi monitorizarea ajutoarelor de stat acordate în baza prezentei scheme se vor realiza în conformitate cu legislaţia Uniunii Europene şi cu prevederile Regulamentului privind procedurile de monitorizare a ajutoarelor de stat, pus în aplicare prin Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 175/2007.

Art. 24. - Furnizorul de ajutor de stat păstrează evidenţa detaliată a ajutoarelor acordate în baza prezentei scheme pe o durată de cel puţin 10 ani de la data la care ultima alocare specifică a fost acordată în baza schemei. Această evidenţă trebuie să conţină toate informaţiile necesare pentru a demonstra respectarea condiţiilor de exceptare impuse de Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014, inclusiv informaţii despre statutul oricărei întreprinderi al cărei drept de a beneficia de ajutor sau de un bonus depinde de statutul său, informaţii privind efectul stimulativ al acordării ajutorului şi informaţii care fac posibilă stabilirea valorii exacte a costurilor eligibile.

Art. 25. - (1) Furnizorul de ajutor de stat are obligaţia de a supraveghea permanent ajutoarele de stat acordate, aflate în derulare şi de a dispune măsurile care se impun în cazul încălcării condiţiilor impuse prin prezenta schemă sau prin legislaţia naţională ori comunitară aplicabilă la momentul respectiv.

(2) Furnizorul de ajutor de stat are obligaţia de a transmite Consiliului Concurenţei, în formatul şi în termenul prevăzute de Regulamentul privind procedurile de monitorizare a ajutoarelor de stat, toate datele şi informaţiile necesare pentru monitorizarea ajutoarelor de stat la nivel naţional.

(3) în cazul în care furnizorul nu are date definitive privind valoarea ajutorului de stat, acesta va transmite valori estimative Consiliului Concurenţei.

(4) Erorile constatate de furnizor şi corecţiile legale, anulări, recalculări, recuperări, rambursări, se raportează Consiliului Concurenţei până la data de 31 martie a anului următor anului de raportare.

(5) Furnizorul are obligaţia ca în conformitate cu prevederile art. 29 din Regulamentul privind Registrul ajutoarelor de stat, pus în aplicare prin Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 437/2016, să încarce în Registrul general al ajutoarelor de stat acordate în România (RegAS) măsura de ajutor de stat ce face obiectul prezentului act normativ, în termen de 5 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a acestuia. Actul de acordare, plăţile, obligaţiile de recuperare a ajutoarelor şi rambursarea efectivă a respectivelor obligaţii, aferente acestei măsuri, se vor încărca în RegAS în termen de 7 zile lucrătoare de la data semnării actului respectiv de la data instituirii plăţilor, a obligaţiilor de recuperare a ajutoarelor sau a rambursării efective a respectivelor obligaţii.

Art. 26. - Pe baza unei cereri scrise, furnizorul de ajutor de stat va transmite Comisiei Europene, prin intermediul Consiliului Concurenţei, în termen de 20 de zile lucrătoare sau în termenul fixat în cerere, toate informaţiile pe care Comisia Europeană le consideră necesare pentru evaluarea respectării prevederilor Regulamentului (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piaţa internă în aplicarea articolelor 107 şi 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.

Art. 27. - (1) Recuperarea ajutorului de stat se realizează de către furnizor, conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările ulterioare, şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) Ajutorul de stat care trebuie recuperat include şi dobânda aferentă, datorată de la data plăţii până la data recuperării. Rata dobânzii aplicabile este cea stabilită potrivit prevederilor Regulamentului (UE) nr. 1.589/2015 al Consiliului din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 248/9 din 24.09.2015.

Art. 28. - Administratorul prezentei scheme are obligaţia de a pune la dispoziţia furnizorului de ajutor de stat, în formatul şi în termenul solicitate de acesta, toate datele şi informaţiile necesare în vederea îndeplinirii procedurilor de raportare şi monitorizare ce cad în sarcina furnizorului conform art. 23-27.

XVI. Dispoziţii finale

Art. 29. - (1) Furnizorul de ajutor de stat va transmite Consiliului Concurenţei o fişă de informaţii referitoare la prezenta schemă de ajutor de stat, în forma prevăzută în anexa Iii a Regulamentului (UE) nr. 651/2014, în vederea transmiterii către Comisia Europeană, în termen de 20 de zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a prezentei scheme. Aceste informaţii vor fi publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene şi pe pagina de internet a Comisiei Europene.

(2) Schema de ajutor de stat şi Ghidului solicitantului - condiţii specifice intitulat „Inovare prin formare” (POCU 2014- 2020, AP3/PI 10iii/OS 3.12) se publică integral pe pagina de internet a furnizorului de ajutor de stat, http://www.fonduri-ue.ro/, precum şi pe pagina de internet a administratorului prezentei scheme.

MINISTERUL MUNCII ŞI JUSTIŢIEI SOCIALE

 

ORDIN

pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului muncii şi justiţiei sociale nr. 1.085/2018 privind aprobarea Metodologiei de selectare şi finanţare a proiectelor în domeniul protecţiei persoanelor cu dizabilităţi pentru anul 2018

 

Având în vedere:

- Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

- Hotărârea Guvernului nr. 268/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificările şi completările ulterioare;

- Legea nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, cu modificările şi completările ulterioare;

- Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare;

- Hotărârea Guvernului nr. 50/2015 privind organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Autorităţii Naţionale pentru Persoanele

cu Dizabilităţi, cu modificările şi completările ulterioare;

- Hotărârea Guvernului nr. 12/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, cu modificările şi completările ulterioare;

- Referatul de aprobare al Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi nr. 7.472/SPP din 18.07.2018,

în temeiul art. 17 alin (3) din Hotărârea Guvernului nr. 12/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul muncii şi justiţiei sociale emite următorul ordin:

Art. I. - Anexa la Ordinul ministrului muncii şi justiţiei sociale nr. 1.085/2018 privind aprobarea Metodologiei de selectare şi finanţare a proiectelor în domeniul protecţiei persoanelor cu dizabilităţi pentru anul 2018, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323 din 12 aprilie 2018, se modifică după cum urmează:

1. Articolul 3 va avea următorul cuprins:

„Art. 3. - Sunt finanţate proiecte ce corespund următoarelor obiective specifice stabilite de Autoritatea finanţatoare:

a) Asigurarea accesului persoanelor adulte cu dizabilităţi la alternative de tip familial la protecţia instituţionalizată, în vederea promovării condiţiilor de viaţă independentă şi integrare în comunitate.

Activităţi eligibile:

Înfiinţarea de servicii sociale de tip centre de zi, centre de servicii de recuperare neuromotorie de tip ambulatoriu sau locuinţe protejate, corespunzătoare nevoilor individuale ale persoanelor cu dizabilităţi. Dezvoltarea de servicii sociale de tip centre de zi, centre de servicii de recuperare neuromotorie de tip ambulatoriu, corespunzătoare nevoilor individuale ale persoanelor cu dizabilităţi.

b) Asigurarea accesului şi participării persoanelor cu dizabilităţi la programe şi contexte de educaţie nonformală, activităţi culturale, sportive, timp liber şi recreative, adecvate intereselor şi cerinţelor specifice.

Activităţi eligibile:

Organizarea la nivel local, judeţean şi naţional de activităţi de educaţie nonformală, culturale, sportive, de timp liber şi recreative care implică participarea persoanelor cu dizabilităţi alături de ceilalţi, în condiţii de egalitate.”

2. La articolul 13, alineatul (3) va avea următorul cuprins: „(3) Contribuţia beneficiarului la realizarea proiectului este de minimum 2%, în bani, din valoarea finanţării ne rambursabile solicitate de la Autoritatea finanţatoare.”

Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul muncii şi justiţiei sociale,

Lia-Olguţa Vasilescu

 

Bucureşti, 26 iulie 2018.

Nr. 1.949.

MINISTERUL MUNCII ŞI JUSTIŢIEI SOCIALE

 

ORDIN

pentru modificarea Procedurii pentru punerea în aplicare a prevederilor art. 841 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, aprobată prin Ordinul ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale nr. 342/2009

 

Având în vedere dispoziţiile art. 842 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, în baza prevederilor art. 17 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 12/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul muncii şi Justiţiei sociale emite următorul ordin:

Art. I. - Procedura pentru punerea în aplicare a prevederilor art. 841 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, aprobată prin Ordinul ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale nr. 342/2009, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 23 aprilie 2009, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 4 alineatu1(1), literele c), e) şi f) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„c) adeverinţa emisă de angajator pe suport hârtie sau în format electronic cu semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat care să ateste menţinerea raporturilor de muncă ori de serviciu pe perioada stabilită pentru a se putea acorda ajutorul financiar prevăzut la art. 841 din lege;

.......................................................................................................................

e) situaţie privind cuantumul sumei care face obiectul restituirii, reprezentând ajutorul financiar solicitat, întocmită pentru fiecare absolvent în parte, conform modelului prevăzut în anexa nr. 3;

f) statele de plată, în copie certificată de angajator, care să prevadă distinct drepturile salariale ale absolvenţilor încadraţi în condiţiile art. 80 din lege, ale căror raporturi de muncă sau de serviciu sunt menţinute după îndeplinirea obligaţiei prevăzute la art. 83 alin. (1) din lege, pentru perioada de unu, respectiv 2 ani, precum şi contribuţiile sociale datorate şi/sau contribuţia asiguratorie pentru muncă datorată de angajator pentru absolvenţii respectivi şi semnătura acestora.”

2. Anexele nr. 1 şi 3 se modifică şi se înlocuiesc cu anexele nr. 1 şi 2 la prezentul ordin.

Art. II. - Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezentul ordin.

Art. III. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul muncii şi justiţiei sociale,

Lia-Olguţa Vasilescu

 

Bucureşti, 6 august 2018.

Nr. 1.986.

 

ANEXA Nr. 1

(Anexa nr. 1 la procedură)

 

Nr. de înregistrare angajator: ........................................

Către

Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă a Judeţului ......................................../Municipiului Bucureşti

 

CERERE

pentru acordarea ajutorului financiar prevăzut la art. 841 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare

 

........................................ (angajatorul), cu sediul/adresa în ........................................, judeţul ........................................, telefon ........................................, cod fiscal  (CUI) ........................................, cont IBAN nr. ........................................, deschis la Banca ........................................, reprezentat prin doamna/domnul ........................................, având funcţia de ........................................, vă solicit să aprobaţi restituirea sumei de ............................... lei, reprezentând ajutorul financiar prevăzut la art. 841 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, pentru perioada ........................................, prin plata acestei sume în contul: cont IBAN nr. ........................................, deschis la Banca ........................................ .

Sub sancţiunile aplicate falsului în declaraţii declarăm următoarele:

1. suma solicitată prin prezenta cerere şi documentele anexate acesteia, reprezentând ajutorul financiar prevăzut la art. 841 din Legea nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare, virată pentru absolvenţii încadraţi în muncă în condiţiile art. 80 din aceeaşi lege, ale căror raporturi de munca sau de serviciu au fost menţinute în continuare, după îndeplinirea obligaţiei prevăzute la art. 83 alin. (1) din Legea nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare, pe o perioadă de .................... an(i), este calculată în mod corect, potrivit prevederilor legale;

2. la data solicitării ajutorului financiar prevăzut de dispoziţiile legale, angajatorul ........................................ nu se află în situaţie de insolvenţă, în procedură de executare silită, reorganizare judiciară, faliment, închidere operaţională, dizolvare, lichidare sau administrare specială, nu are activităţile suspendate sau restricţii asupra acestora, activităţile sale nu fac obiectul unui aranjament cu creditorii, nu se află în alte situaţii similare reglementate de lege.

 

Anexăm prezentei cereri următoarele documente (Se vor preciza toate documentele anexate cererii.):

1. .......................................................................................................

2. .......................................................................................................

 

Angajator ........................................

Reprezentant legal ........................................

Data ........................................

 

ANEXA Nr. 2

(Anexa nr. 3 la procedură)

 

Nr. de înregistrare angajator: ........................................

Date de identificare a angajatorului: ........................................

Angajatorul (denumirea/numele): ........................................

Codul de identificare fiscală: ........................................

 

SITUAŢIE

privind cuantumul sumei care face obiectul restituirii

 

Numele şi prenumele

Codul numeric personal (CNP):

Denumirea contribuţiei*)

a

.....e

Luna şi anul

Baza de calcul al contribuţiei angajatorului

Cuantumul contribuţiei angajatorului

Baza de calcul al contribuţiei angajatorului

Cuantumul contribuţiei angajatorului

1

 

a1

 

e1

n

 

an

 

en

Total cuantum contribuţie angajator

a1 + an

e1 + en

TOTAL GENERAL**): (a1 + an) + ... (e1 + en)

 

Angajator,

.......................................

 

Denumirea contribuţiei *) - se completează în mod corespunzător cu câte o coloană pentru fiecare dintre contribuţiile plătite de angajator în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare în perioada pentru care se solicită acordarea ajutorului financiar.

TOTAL GENERAL**) - se însumează valorile de la rubrica „Total cuantum contribuţie angajator” corespunzătoare fiecăreia dintre contribuţiile plătite de angajator în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare în perioada pentru care se solicită acordarea ajutorului financiar.

MINISTERUL CULTURII ŞI IDENTITĂŢII NAŢIONALE

 

ORDIN

privind clasarea în Lista monumentelor istorice a imobilului Fosta grădiniţă (actualul restaurant „La Prut”) - corp B şi Sala de sport - corp A, situat în Str. Nouă nr. 9-11, oraşul Agnita, judeţul Sibiu, categoria II - arhitectură, m - monument, grupa valorică B

 

Având în vedere Referatul nr. 6.702/2016 din 6 noiembrie 2017 de aprobare a proiectului de ordin al ministrului culturii şi identităţii naţionale privind clasarea Fostei grădiniţe (actualul restaurant „La Prut”) - corp B şi Sala de sport - corp A, Str. Nouă nr. 9-11, oraşul Agnita, judeţul Sibiu în Lista monumentelor istorice, categoria II - arhitectură, m - monument, grupa valorică B, în conformitate cu dispoziţiile art. 13 alin. (1) pct. 2 lit. d) şi ale art. 33 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 16 alin. (2) şi (3) din Normele metodologice de clasare şi inventariere a monumentelor istorice, aprobate prin Ordinul ministrului culturii şi cultelor nr. 2.260/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale prevederilor art. 11 alin. (1) şi (4) din Hotărârea Guvernului nr. 90/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul culturii şi identităţii naţionale emite următorul ordin:

Art. 1. - (1) Se clasează ca monument istoric Fosta grădiniţă (actualul restaurant „La Prut”) - corp B şi Sala de sport - corp A, situat în Str. Nouă nr. 9-11, oraşul Agnita, judeţul Sibiu, categoria II - arhitectură, m - monument, grupa valorică B, având cod LMI SB-II-m-B-21143.

(2) Coordonatele punctelor de contur ale zonei de protecţie a monumentelor istorice sunt date în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul culturii şi identităţii naţionale,

Lucian Romaşcanu

 

Bucureşti, 27 decembrie 2017.

Nr. 2.866.

 

ANEXĂ

 

Zona de protecţie a monumentului istoric Fosta grădiniţă (actualul restaurant „La Prut”) - corp B şi Sala de sport - corp A, situat în Str. Nouă nr. 9-11, oraşul Agnita, Judeţul Sibiu

 

Coordonate puncte de contur:

 

Nr. pct.

X

(m)

Y

(m)

1

497235.410

470868.014

2

497176.495

470844.228

3

497142.058

470836.448

4

497107.309

470837.553

5

497098.867

470834.219

6

496954.046

470849.401

7

496954.757

470867.884

8

496960.441

470867.173

9

496965.415

470935.416

10

496990.639

470927.952

11

496997.389

470968.115

12

496986.020

470972.380

13

496988.863

470985.887

14

496970.033

470992.284

15

496975.718

471016.454

16

496940.901

471019.653

17

496941.612

471051.641

18

496993.836

471036.358

19

496997.744

471057.328

20

496931.309

471084.696

21

496936.638

471165.024

22

496897.118

471185.032

23

496903.868

471213.822

24

496932.645

471201.737

25

496936.908

471221.641

26

497029.278

471196.405

27

497042.502

471192505

28

497128.195

471201.202

29

497221.663

471236.939

30

497381.045

471155361

31

497371.825

471079.002

32

497386.680

470867.350

33

497292.009

470866.400

 

MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE

 

ORDIN

privind acordarea acreditării pentru unitatea de învăţământ preuniversitar particular Liceul Tehnologic UCECOM „Spiru Haret” din municipiul Timişoara

 

Având în vedere prevederile art. 24 alin. (3) lit. c) şi d) din Ordonanţa de urgenţa a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările şi completările ulterioare,

luând în considerare dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 22/2007 pentru aprobarea Metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie,

având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 21/2007 privind aprobarea Standardelor de autorizare de funcţionare provizorie a unităţilor de învăţământ preuniversitar, precum şi a Standardelor de acreditare şi de evaluare periodică a unităţilor de învăţământ preuniversitar,

ţinând cont de dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 844/2002 privind aprobarea nomenclatoarelor calificărilor profesionale pentru care se asigură pregătirea prin învăţământul preuniversitar, precum şi durata de şcolarizare, cu modificările şi completările ulterioare,

având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 918/2013 privind aprobarea Cadrului naţional al calificărilor, cu modificările şi completările ulterioare,

ţinând cont de dispoziţiile Ordinului ministrului educaţiei naţionale nr. 4.467/2013*) privind acordarea autorizării de funcţionare provizorie pentru nivelul de învăţământ „postliceal”, domeniul „sănătate şi asistenţă pedagogică”, calificările profesionale „asistent medical generalist”, „asistent medical de farmacie”, „asistent medical balneofiziokinetoterapie şi recuperare” din cadrul unităţii de învăţământ preuniversitar particular Liceul Tehnologic UCECOM „Spiru Haret” din municipiul Timişoara,

luând în considerare Hotărârea Consiliului Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în învăţământul Preuniversitar nr. 2 din 26.04.2018 privind propunerea de acordare a acreditării pentru unităţile de învăţământ preuniversitar de stat şi particular evaluate în perioada 19 iunie 2017-20 aprilie 2018,

în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 26/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei Naţionale, cu modificările ulterioare,

ministrul educaţiei naţionale emite prezentul ordin.

Art. 1. - Se acordă acreditarea pentru unitatea de învăţământ preuniversitar particular Liceul Tehnologic UCECOM „Spiru Haret”, cu sediul în municipiul Timişoara, Calea Bogdăneştilor nr. 32B, judeţul Timiş, pentru nivelul de învăţământ „postliceal” (nivel 3 avansat conform Hotărârii Guvernului nr. 844/2002, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv nivel 5 conform Hotărârii Guvernului nr. 918/2013, cu modificările şi completările ulterioare), domeniul „sănătate şi asistenţă pedagogică”, calificările profesionale „asistent medical generalist” şi „asistent medical de farmacie”, limba de predare „română”, forma de învăţământ „cu frecvenţă”, cod de identificare fiscală 5189270, conform anexei care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Unitatea de învăţământ preuniversitar particular Liceul Tehnologic UCECOM  „Spiru Haret” din municipiul Timişoara, acreditată potrivit dispoziţiilor art. 1, este persoană juridică de drept privat şi de interes public, parte a sistemului naţional de învăţământ,  şi beneficiază de toate drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege, începând cu anul şcolar 2018-^2019.

Art. 3. - Unitatea de învăţământ preuniversitar particular Liceul Tehnologic UCECOM „Spiru Haret” din municipiul Timişoara are obligaţia de a solicita evaluarea externă periodică în termen de maximum 5 ani de la obţinerea acreditării, dar nu mai târziu de anul şcolar 2022-2023.

Art. 4. - Personalul didactic, didactic auxiliar şi personalul nedidactic din unitatea de învăţământ autorizată, angajat conform prevederilor legii, se preia la unitatea de învăţământ preuniversitar particular acreditată Liceul Tehnologic UCECOM „Spiru Haret” din municipiul Timişoara.

Art. 5. - Unitatea de învăţământ preuniversitar particular Liceul Tehnologic UCECOM „Spiru Haret” din municipiul Timişoara este monitorizată şi controlată periodic de către Ministerul Educaţiei Naţionale şi Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în învăţământul Preuniversitar, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş, în vederea verificării respectării standardelor care au stat la baza acreditării.

Art. 6. - Fundaţia învăţământului Preuniversitar al Cooperaţiei Meşteşugăreşti „Spiru Haret” - Filiala Timişoara, unitatea de învăţământ preuniversitar particular acreditată Liceul Tehnologic UCECOM „Spiru Haret” din municipiul Timişoara, Direcţia generală învăţământ secundar superior şi educaţie permanentă, Direcţia generală educaţie timpurie, învăţământ primar şi gimnazial din Ministerul Educaţiei Naţionale, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în învăţământul Preuniversitar, respectiv Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 7. - Prezentul ordin intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul educaţiei naţionale,

Valentin Popa

 

Bucureşti, 30 august 2018.

Nr. 4.842


*) Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 4.467/2013 nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

ANEXĂ

 

Judeţul Timiş

 

Nr. crt.

Denumirea unităţii de învăţământ

 

Denumirea persoanei juridice iniţiatoare

Adresa unităţii de învăţământ, tel./fax. e-mail

Nivelul de învăţământ/

Nivelul de calificare

Profilul/

domeniul

Domeniul pregătirii de bază

Calificarea

profesională/

Specializarea

Limba de predare

Forma de învăţământ

Capacitate maximă de şcolarizare/unitate de învăţământ*

1

Liceul Tehnologic

UCECOM

„Spiru Haret”

4/11.04.2018

Fundaţia învăţământului Preuniversitar al Cooperaţiei Meşteşugăreşti „Spiru Haret” - filiala Timişoara

Municipiul Timişoara,

Calea Bogdăneştilor nr. 32 B,

tel. 0256/472701

spiruharet_timisoara@yahoo.ro

Postliceal/ Nivel 3 avansat (conform Hotărârii Guvernului nr. 844/2002, cu modificările şi completările ulterioare)

Nivel 5

(conform Hotărârii Guvernului nr. 918/2013, cu modificările şi completările ulterioare)

Sănătate şi asistenţă pedagogică

 

Asistent medical generalist

Română

Cu frecvenţă

26 de formaţiuni de studiu, în 2 schimburi (maximum 13 formaţiuni de studiu/schimb)

Asistent medical de farmacie


* Capacitatea de şcolarizare reprezintă numărul maxim de formaţiuni de studiu care pot fi şcolarizate în 2 schimburi în sălile de clasă (excluzând laboratoare, ateliere, cabinete) la nivelul unităţii de învăţământ.