MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 186 (XXX) - Nr. 825         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Miercuri, 26 septembrie 2018

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 562 din 18 septembrie 2018 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii

 

Opinie separată

 

Opinie separată

 

ACTE ALE CASEI NAŢIONALE DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE

 

1.296. - Ordin privind modificarea Normelor tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate curative pentru anii 2017 şi 2018, aprobate prin Ordinul preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 245/2017

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 562

din 18 septembrie 2018

referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent-şef

 

1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, obiecţie formulată de Preşedintele României în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi al art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.

2. Sesizarea de neconstituţionalitate a fost transmisă cu Adresa nr. CP1/1.135/6 iulie 2018, a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 5.409/6 iulie 2018 şi constituie obiectul Dosarului nr. 1.059A/2018.

3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate, sunt formulate critici de neconstituţionalitate extrinsecă, structurate pe două paliere, şi anume: a) neprezentarea motivelor pentru care comisiile parlamentare sesizate în fond cu cererea de reexaminare a Preşedintelui României asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii au ajuns la soluţia respingerii acesteia şi b) lipsa de competenţă a Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaţilor, respectiv a Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a Senatului de a analiza cererea de reexaminare a Preşedintelui României formulată în temeiul art. 77 alin. (2) din Constituţie şi de a întocmi un raport în privinţa acesteia.

4. În ce priveşte primul motiv de neconstituţionalitate extrinsecă, se arată că cererea de reexaminare adresată Parlamentului de către Preşedintele României în privinţa legii deduse controlului de constituţionalitate cuprindea o amplă argumentaţie în sensul semnalării unor aspecte de neconstituţionalitate sau de nerespectare a exigenţelor de tehnică legislativă (norme contradictorii, trimiteri la dispoziţii inexistente, dispoziţii neclare şi/sau necorelate între ele, paralelisme legislative), motivele prezentate în acest sens fiind structurate în 24 de puncte. Camera Deputaţilor, în calitate de primă Cameră sesizată, a reexaminat legea dedusă controlului de constituţionalitate în 25-26 iunie 2018. Astfel, în ziua de 25 iunie 2018, legea a fost repartizată, de către Biroul permanent, Comisiei juridice, care a întocmit raportul în ziua următoare, când legea a fost înscrisă pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor, care, după ce a adoptat-o în aceeaşi formă, a trimis-o Senatului, spre dezbatere şi adoptare. În aceeaşi zi, Biroul permanent al Senatului a repartizat legea Comisiei juridice care, în cursul zilei de 26 iunie 2018, a şi adoptat raportul. În data de 27 iunie 2018, Senatul, în calitate de Cameră decizională, a adoptat legea în forma trimisă iniţial la promulgare, respingând implicit cererea de reexaminare.

5. Deşi motivele din cererea de reexaminare trimiteau la texte concrete din legea criticată, din rapoartele comisiilor sesizate în fond ale ambelor Camere ale Parlamentului nu rezultă care sunt raţiunile pentru care s-a ajuns la soluţia respingerii acestora. Lipsa acestor argumente ori a dezbaterii motivelor cererii de reexaminare reiese şi din dezbaterile plenului Camerei Deputaţilor. Spre deosebire de Cameră, la Senat, plenul a respins, fără vreo motivare însă, amendamentele formulate,

6. Or, astfel cum s-a stabilit constant în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, reexaminarea unei legi ca urmare a cererii formulate de Preşedintele României în temeiul art. 77 alin. (2) din Constituţie implică o dezbatere specializată, limitată la motivele/raţiunile/textele cuprinse în însăşi această cerere. Este indicată, în acest sens, Decizia nr. 63 din 13 februarie 2018, paragrafele 47 şi 48, prin care Curtea a subliniat faptul că prin cererea de reexaminare a Preşedintelui României se deschide un dialog interinstituţional între acesta şi Parlament, dialog ce trebuie să fie guvernat de colaborare loială şi respectarea normelor şi principiilor constituţionale. „în acest caz, Parlamentului îi revine rolul fie de a-şi însuşi observaţiile, fie de a le repudia, fie de a respinge la vot propunerea/proiectul de lege, atunci când consideră că motivele invocate sunt întemeiate, iar anvergura acestora determină caracterul inacceptabil al legii.” Pronunţarea Parlamentului asupra legii, în limitele cererii de reexaminare, decurge din art. 1 alin. (4) şi (5), art. 61 alin. (1) şi art. 80 alin. (2) din Constituţie, ceea ce înseamnă, potrivit deciziei menţionate a Curţii, că art. 77 alin. (2) şi (3) din Constituţie trebuie coroborat cu textele constituţionale anterior referite. În acelaşi sens, al definirii limitelor reexaminării prin cererea de reexaminare a Preşedintelui, precum şi al soluţiilor pe care Parlamentul le poate adopta în cadrul acestei proceduri de reexaminare, sunt indicate şi deciziile Curţii Constituţionale nr. 30 din 27 ianuarie 2016 şi nr. 624 din 26 octombrie 2016.

7. Aşadar, potrivit jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, întregul mecanism constituţional al reexaminării este guvernat de principiul colaborării loiale dintre Preşedinte şi Parlament. Aceasta implică, din partea Preşedintelui,obligaţia de a formula o singură dată o cerere de reexaminare în temeiul art. 77 alin. (2) din Constituţie adresată Parlamentului, precum şi necesitatea ca această cerere să fie motivată în substanţialitatea sa. La rândul său, Parlamentul are obligaţia de a dezbate legea în limitele cererii de reexaminare, analizând rând pe rând motivele invocate de Preşedinte, analiză ce se va realiza cu respectarea normelor constituţionale şi regulamentare aplicabile procedurii de legiferare. În limitele mecanismului procedural deschis prin cererea de reexaminare, Parlamentul poate lua orice decizie (de admitere, respingere, modificare/completare a textelor/legii supuse reexaminării).

8. Respectarea acestui cadru de acţiune trebuie să rezulte fie din actele procedurale întocmite de organele de lucru ale Camerelor (rapoarte sau avize ale comisiilor), fie din dezbaterile din Plen şi/sau din comisii. În absenţa motivelor de respingere, se poate înţelege că cererea de reexaminare a făcut doar obiectul unei decizii politice, care, deşi justificată, este insuficientă pentru a predetermina caracterul pe deplin constituţional al unei dezbateri raportate la cadrul procedural deschis prin dispoziţiile art. 77 alin. (2) din Constituţie. În opinia autorului obiecţiei, un comportament loial al Parlamentului cu privire la cererea de reexaminare a Preşedintelui României nu exclude dezbaterea cu celeritate a acesteia (fiind chiar o cerinţă a regulamentelor parlamentare), însă această dezbatere implică şi o explicitare cât de sumară a motivelor, a raţiunilor avute în vedere de Parlament, exprimate prin instrumentele procedurale de care acesta dispune (rapoarte/avize, dezbateri parlamentare, puncte de vedere exprimate de grupurile parlamentare). În acest sens, se precizează faptul că, potrivit normelor regulamentare incidente (art. 137 din regulamentul Camerei Deputaţilor şi art. 150 din Regulamentul Senatului), procedura soluţionării cererii de reexaminare face trimitere la regulile procedurii legislative obişnuite, în cadrul acesteia din urmă fiind prevăzut faptul că raportul comisiei sesizate în fond va cuprinde propuneri motivate privind admiterea fără modificări a actului examinat, respingerea acestuia sau admiterea lui cu modificări şi/sau completări.

9. Or, în cazul legii supuse controlului de constituţionalitate, din raportul comisiei sesizate în fond (atât la Camera Deputaţilor, cât şi la Senat), această motivare a respingerii cererii de reexaminare lipseşte. De asemenea, din dezbaterile din plenul Camerei Deputaţilor nu rezultă că aceasta a dezbătut motivele de reexaminare cuprinse în cererea Preşedintelui. Nici din dezbaterile plenului Senatului nu pare să rezulte o asemenea împrejurare, câtă vreme în cadrul acestora discuţiile s-au purtat în jurul unor aspecte procedurale, iar raportul comisiei sesizate în fond nu cuprindea nicio motivare a respingerii cererii de reexaminare.

10. Absenţa oricăror motive de respingere a cererii de reexaminare în cadrul raportului comisiei sesizate în fond conduce la ideea că aceasta nu şi-a îndeplinit rolul constituţional, cel statuat de jurisprudenţa Curţii Constituţionale, de a organiza şi de a realiza actele premergătoare pentru Plenul fiecărei Camere. Această neregularitate procedurală ar fi putut fi suplinită în ipoteza în care în plen ar fi existat dezbateri specializate asupra motivelor cererii de reexaminare formulate de Preşedinte. În Plenul fiecăreia dintre cele două Camere ale Parlamentului au existat dezbateri, însă acestea nu au vizat motivele cererii de reexaminare, ci tocmai acest viciu de procedură, respectiv imposibilitatea de a depune amendamente şi inexistenţa motivelor pentru respingerea cererii de reexaminare.

11. În atari împrejurări, se poate conchide că actul a cărui reexaminare a fost solicitată nu a beneficiat de o reală reexaminare şi că, în realitate, nu a fost supus la vot actul normativ într-o formă reexaminată, ci, pentru a două oară, a fost votat însuşi actul normativ în forma trimisă la promulgare, deci inclusiv textele ce nu au făcut obiectul cererii de reexaminare, cu consecinţa încălcării limitelor reexaminării.

12. În condiţiile în care Preşedintele şi-a exercitat dreptul constituţional prevăzut de art. 77 alin. (2) din Constituţie, adresând Parlamentului o cerere de reexaminare argumentată punctual, Parlamentului îi reveneau obligaţia şi responsabilitatea minimală de a-şi motiva soluţia adoptată, cu atât mai mult cu cât prin cererea de reexaminare era semnalată existenţa unor norme contradictorii, de natură să afecteze coerenţa întregului ansamblu al legilor justiţiei.

13. Cu atât mai important este ca Parlamentul să realizeze o veritabilă reexaminare prin contrapunerea unor motive, având în vedere că, potrivit noii jurisprudenţe a Curţii Constituţionale, sesizarea acesteia pentru motive de neconstituţionalitate intrinsecă asupra dispoziţiilor legale cuprinse în forma iniţială a legii, anterioare cererii de reexaminare, ar fi inadmisibilă (a se vedea paragraful 33 din Decizia nr. 334 din 10 mai 2018).

14. În concluzie, se arată că menţionarea raţiunilor pentru care se adoptă o anumită soluţie în cadrul dezbaterilor din Parlament a cererii de reexaminare în limita obiecţiunilor formulate de Preşedintele României este indisolubil legată de principiile ce decurg din prevederile art. 1 alin. (4) şi (5) şi ale art. 61 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 80 alin. (2) din Constituţie, toate prin raportare la art. 77 alin. (2) din Legea fundamentală. Orice altă interpretare ar face ca reexaminarea cerută de Preşedintele României să fie pur formală, iar atribuţia constituţională de care acesta dispune potrivit art. 77 alin. (2) din Constituţie să fie golită de conţinut,

15. Cu privire la cel de-al doilea motiv de neconstituţionalitate extrinsecă, Preşedintele României susţine, în esenţă, lipsa de competenţă a comisiei juridice a fiecăreia dintre cele două Camere ale Parlamentului de a fi sesizată în fond şi de a întocmi raportul referitor la cererea de reexaminare formulată de Preşedintele României în privinţa Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

16. Astfel, prin Decizia nr. 251 din 19 aprilie 2018, paragraful 68, analizând prevederile art. 62 şi art. 134 alin. (1) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, ale art. 68 şi art. 149 alin. (1) din Regulamentul Senatului, prin coroborare cu cele ale art. 8 din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, precum şi ale Hotărârii Parlamentului României nr. 69/2017 privind constituirea Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei, Curtea Constituţională a ajuns la concluzia potrivit căreia „în condiţiile în care, în cazul elaborării Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004, comisia sesizată în fond este (...) Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei, rezultă că, în temeiul normelor regulamentare, această comisie este competentă să reexamineze prevederile declarate neconstituţionale şi să întocmească raportul pe care, ulterior, îl prezintă plenului fiecărei Camere a Parlamentului,”

17. Or, în cazul procedurii de soluţionare a cererii de reexaminare a Preşedintelui, adresată Parlamentului în data de 22 iunie 2018, se constată faptul că Biroul permanent al fiecărei Camere parlamentare a decis trimiterea pentru raport a cererii de reexaminare propriei comisii juridice, şi nu Comisiei speciale comune, aşa cum a procedat în cazul reexaminării aceleiaşi legi ca urmare a constatării neconstituţionalităţii unor texte din aceasta prin Decizia nr. 61 din 13 februarie 2018, această procedură fiind confirmată sub aspect constituţional prin Decizia nr. 251 din 19 aprilie 2018, mai sus indicată.

18. Temeiul juridic al competenţei comisiei juridice este indicat în Raportul acesteia şi este reprezentat de art. 137 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, respectiv art. 150 din Regulamentul Senatului. Ambele texte ale regulamentelor parlamentare fac trimitere la „respectarea procedurii legislative”, însă competenţa Comisiei speciale comune este una distinctă, prevăzută de art. 1 lit. j) din Hotărârea Parlamentului nr. 69/2017, şi anume „examinarea, modificarea şi completarea, după caz, a tuturor actelor normative cu incidenţă asupra justiţiei, în vederea reformării sistemului judiciar, aflate în procedură parlamentară, precum şi a celor ce urmează a intra în procedură parlamentară, pe toată perioada desfăşurării activităţii Comisiei speciale şi care vor fi transmise acesteia.”

19. Prin Decizia nr. 828 din 13 decembrie 2017, Curtea a analizat critici de neconstituţionalitate ale Hotărârii Parlamentului nr. 69/2017 cu referire la obiectivele Comisiei speciale comune şi a statuat că aceasta „are ca obiectiv, printre altele, examinarea, modificarea şi completarea, după caz, a tuturor actelor normative cu incidenţă asupra justiţiei, în vederea reformării sistemului judiciar, sens în care proiectele/propunerile legislative aflate în procedură parlamentară, precum şi cele ce urmează a intra în această procedură pe toată durata desfăşurării activităţii Comisiei speciale vor fi transmise acesteia”.

20. Prin urmare, atât timp cât această Comisie specială comună funcţiona, aceasta era competentă să examineze legea criticată, reintrată în procedura parlamentară ca urmare a formulării unei cereri de reexaminare, şi nu comisiile juridice ale fiecărei Camere a Parlamentului. Similar modului în care legea a fost trimisă Comisiei speciale comune pentru a fi pusă de acord cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 61 din 13 februarie 2018, aceasta trebuia trimisă aceleiaşi comisii pentru reexaminarea dispoziţiilor invocate în cererea de reexaminare a Preşedintelui României. În acest sens, Curtea a statuat, prin Decizia nr. 252 din 19 aprilie 2018, paragraful 157, faptul că instituirea Comisiei speciale comune pentru a elabora modificări şi completări la legile justiţiei a avut în vedere „criteriul coerenţei, completitudinii şi unităţii actului legislativ, specific acestor categorii de comisii”.

21. De altfel, pentru activităţile comune ale celor două Camere ale Parlamentului este prevăzută competenţa comisiilor sesizate iniţial în fond de a analiza cererile de reexaminare a legilor adoptate în şedinţe comune [art. 21 alin. (3) din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului], tocmai pentru a asigura coerenţa procesului legislativ şi faptul că există o continuitate la nivelul structurii care analizează respectiva lege.

22. În concluzie, sesizarea comisiilor permanente ale celor două Camere ale Parlamentului încalcă jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi competenţa Comisiei speciale comune, aducând atingere art. 147 alin. (4) şi, respectiv, art. 1 alin. (5) şi art. 64 alin. (5) din Constituţie.

23. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, obiecţia de neconstituţionalitate a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele lor de vedere.

24 Preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis punctul său de vedere cu Adresa nr. 2/6.978 din 12 iulie 2018, înregistrat la Curtea Constituţională cu nr. 6.338/12 iulie 2018, prin care solicită respingerea sesizării de neconstituţionalitate.

25. Cu privire la primul motiv de neconstituţionalitate extrinsecă invocat de Preşedintele României în sesizarea de neconstituţionalitate, se susţine că, din analiza comparată a documentelor aferente derulării procedurii legislative a reexaminării legii ca urmare a cererii de reexaminare, a formei adoptate de Camera Deputaţilor şi a celei adoptate de Senat, se constată respectarea exigenţelor prevederilor constituţionale invocate. Se precizează faptul că atât în cadrul şedinţei de plen a Camerei Deputaţilor, cât şi în cea a Senatului au fost organizate dezbateri generale şi dezbateri pe articole, în cadrul cărora reprezentanţii grupurilor parlamentare au avut posibilitatea expunerii punctelor de vedere cu privire la cererea de reexaminare formulată de Preşedintele României.

26. Cu referire la cel  de-al doilea motiv de neconstituţionalitate extrinsecă invocat de autorul sesizării, este indicat art. 64 alin. (1) din Constituţie, privind autonomia regulamentară de care beneficiază cele două Camere ale Parlamentului şi care conferă acestora dreptul de a dispune cu privire la propria organizare şi instituire a procedurilor de desfăşurare a activităţilor parlamentare. În acest sens este invocată jurisprudenţa Curţii, prin care aceasta a reţinut că nu este de competenţă instanţei constituţionale să controleze modalitatea în care sunt puse în aplicare regulamentele celor două Camere ale Parlamentului în procesul legislativ, întrucât ar încălca, astfel, principiul autonomiei regulamentare a Parlamentului (deciziile nr. 710/2009, nr. 1.466/2009, nr. 209/2012). Prin urmare, se apreciază că aspectele referitoare la actele concrete de aplicare a procedurilor parlamentare în cazul reexaminării nu reprezintă probleme de constituţionalitate, ci de aplicare a normelor regulamentare, doar plenul Camerei Deputaţilor, respectiv plenul Senatului având competenţa legiferării. Se mai menţionează, în acest context, faptul că fiecare dintre cele două foruri legiuitoare s-a exprimat cu privire la aceeaşi iniţiativă legislativă, cu luarea în considerare a criticilor prezentate de Preşedintele României în cererea de reexaminare formulată, potrivit competenţelor şi cu respectarea regulamentelor parlamentare,

27. Aşadar, se conchide că reexaminarea actului normativ dedus controlului de constituţionalitate s-a realizat cu respectarea în ansamblu a prevederilor regulamentare aplicabile acestei proceduri parlamentare speciale, Legea adoptată, chiar dacă are un conţinut identic cu cel al legii transmise iniţial în vederea promulgării, ca urmare a respingerii cererii de reexaminare, este conformă atât cu Legea fundamentală, cât şi cu regulamentele parlamentare, inclusiv din perspectivă procedural-legislativă.

28. Preşedintele Senatului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la obiecţia de neconstituţionalitate.

29. Alte documente aflate la dosar. La data de 6 iulie 2018, Partidul Naţional Liberal a transmis Curţii Constituţionale Adresa nr. 135/6 iulie 2018, înregistrată cu nr. 5.437/9 iulie 2018, prin care solicită suspendarea cauzelor aflate pe rolul Curţii Constituţionale şi în analiza Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia), cauze ce au ca obiect modificările şi completările aduse Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, precum şi Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, suspendare solicitată până la finalizarea şi publicarea punctelor de vedere ale Comisiei de la Veneţia. De asemenea, prin Adresa înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 6.371/12 iulie 2018, Asociaţia Forumul Judecătorilor din România a formulat o solicitare de aceeaşi natură,

CURTEA,

examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor, înscrisurile ataşate la dosar, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

30. Curtea Constituţională a fost sesizată, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1, art. 10, art. 15 şi art. 18 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze obiecţia de neconstituţionalitate.

31. Obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

32. Textele constituţionale invocate în susţinerea obiecţiei formulate sunt cele ale art. 77 alin. (2) - referitoare la dreptul Preşedintelui de a cere Parlamentului, o singură dată, reexaminarea legii, înainte de promulgare, art. 64 - Organizarea internă (a Parlamentului) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, referitoare la efectul general obligatoriu şi numai pentru viitor al deciziilor Curţii Constituţionale, precum şi, prin raportare la art. 77 alin. (2), cele ale art. 1 alin. (4) şi (5) - privind principiul separării şi echilibrului puterilor în stat şi cel al legalităţii şi ale art. 61 alin. (1) - potrivit cărora Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării, coroborate cu cele ale art. 80 alin. (2) din Constituţie, referitoare la atribuţia Preşedintelui României de a veghea la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice, sens în care acesta exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate.

33. Referitor la cererile depuse la dosarul cauzei de către Partidul Naţional Liberal şi Asociaţia Forumul Judecătorilor din România, Curtea reţine că aceste entităţi nu au calitate procesuală în prezenta cauză. Prin urmare, cu majoritate de voturi, Curtea respinge cererile, ca inadmisibile.

(1) Parcursul legislativ al actului normativ examinat

34. Legea supusă controlului de constituţionalitate este adoptată în urma formulării, la data de 22 iunie 2018, a cererii de reexaminare a Preşedintelui României şi a parcurs trei cicluri legislative.

35. Astfel, propunerea legislativă, iniţiată de un grup de 10 deputaţi şi senatori, a fost înregistrată la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor la data de 31 octombrie 2017 şi a fost adoptată, în procedură de urgenţă, de Camera Deputaţilor, la data de 13 decembrie 2017, iar de Senat, în calitate de Cameră decizională, la data de 21 decembrie 2017 (primul ciclu legislativ).

36. Legea astfel adoptată a fost trimisă la promulgare la data de 27 decembrie 2017, iar la data de 22 şi, respectiv, 27 decembrie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, respectiv, un număr de 52 de deputaţi au sesizat Curtea Constituţională în vederea exercitării controlului de constituţionalitate anterior promulgării. Curtea a soluţionat cele două sesizări prin Decizia nr. 61 din 13 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea li, nr. 204 din 6 martie 2018, prin care a admis, parţial, obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. I pct. 5, pct. 15 (cu referire la sintagma ,,comisiile parlamentare de control al serviciilor de informaţii), pct. 19, 20 şi 62 din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 sunt neconstituţionale. În temeiul art. 147 alin. (2) din Constituţie s-a deschis procedura reexaminării legii, pentru punerea de acord a dispoziţiilor constatate ca fiind neconstituţionale cu Decizia nr. 61 din 13 februarie 2018.

37. Până la momentul pronunţării deciziei mai sus menţionate, aceeaşi lege a mai fost atacată prin sesizarea formulată la data de 22 ianuarie 2018 de un număr de 51 de deputaţi. Curtea, prin Decizia nr. 65 din 21 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 10 aprilie 2018, a respins sesizarea, ca inadmisibilă.

38. Procedura reexaminării legii în temeiul art. 147 alin. (2) din Constituţie a demarat la data de 7 martie 2018 şi s-a finalizat prin adoptarea legii reexaminate de către Senat, în calitate de Cameră decizională, la data de 26 martie 2018, fiind depusă la

28 martie 2018 la secretarul generai pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constituţionalităţii legii. La data de 30 martie 2018 legea, adoptată în forma reexaminată, a fost trimisă Preşedintelui României spre promulgare [al doilea ciclu legislativ - prima reexaminare, în temeiul art. 147 alin. (2) din Constituţie].

39. Forma reexaminată a legii a fost contestată, la data de 29 martie 2018, de 89 de deputaţi aparţinând grupurilor parlamentare ale P.N.L. şi U.S.R. Prin Decizia nr. 251 din 19 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 384 din 4 mai 2018, Curtea a respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate formulată şi a constatat constituţionalitatea legii examinate. Prin Adresa nr. 3.294 din

3 mai 2018, Curtea, în temeiul art. 77 alin. (3) din Constituţie, a transmis Preşedintelui României această decizie, în vederea promulgării legii ce a constituit obiectul controlului.

40. La data de 11 mai 2018, Preşedintele României a formulat o sesizare de neconstituţionalitate cu privire la Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, soluţionată de Curte prin Decizia nr. 385 din 5 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 488 din 13 iunie 2018, prin care a respins, ca inadmisibilă, obiecţia de neconstituţionalitate. Prin Adresa nr. 4.557 din 13 iunie 2018, Curtea a transmis Preşedintelui României această decizie, în vederea promulgării legii examinate.

41. La data de 22 iunie 2018, Preşedintele României a adresat Parlamentului României o cerere de reexaminare asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii. La data de 25 iunie 2018, cererea de reexaminare a fost trimisă pentru raport la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaţilor. În aceeaşi zi a fost depus raportul de respingere a cererii de reexaminare al acestei comisii. În data de 26 iunie 2018, legea a fost înscrisă pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor, a fost dezbătută şi a fost adoptată propunerea Comisiei de respingere a cererii de reexaminare, Ulterior, legea a fost înaintată Senatului, care, la data de 27 iunie 2018, a dezbătut şi a adoptat propunerea din raportul Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări de respingere a cererii de reexaminare. Ca atare, legea, fiind adoptată În aceeaşi formă, a fost depusă, la data de 27 iunie 2018, la secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, iar la data de 29 iunie 2018 a fost trimisă Preşedintelui României spre promulgare [al treilea ciclu legislativ - a două reexaminare, în temeiul art. 77 alin. (3)].

42. La data de 6 iulie 2018, Preşedintele României a formulat, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie şi al art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, prezenta sesizare de neconstituţionalitate.

(2) Admisibilitatea obiecţiei de neconstituţionalitate

43. În prealabil examinării obiecţiei de neconstituţionalitate, Curtea are obligaţia verificării condiţiilor de admisibilitate ale acesteia, prin prisma titularului dreptului de sesizare, a termenului în care acesta este îndrituit să sesizeze instanţa constituţională, precum şi a obiectului controlului de constituţionalitate. Dacă primele două condiţii se referă la regularitatea sesizării instanţei constituţionale, din perspectiva legalei sale sesizări, cea de-a treia vizează stabilirea sferei sale de competenţă, astfel încât urmează a fi cercetate în ordinea antereferită, iar constatarea neîndeplinirii uneia are efecte dirimante, făcând inutilă analiza celorlalte condiţii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 66 din 21 februarie 2018, paragraful 38).

44. Cu privire la titularul dreptului de sesizare, se constată că obiecţia de neconstituţionalitate a fost formulată de Preşedintele României, acesta enumerându-se printre subiectele de drept prevăzute limitativ de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie a se adresa Curţii Constituţionale.

45. Cu privire la termenul în care obiecţia a fost formulată, se observă cu titlu prealabil că obiectul prezentei sesizări poartă asupra unei legi în privinţa căreia Preşedintele statului a formulat cerere de reexaminare, în temeiul art. 77 alin. (2) din Constituţie. Prin urmare, termenul de sesizare a Curţii Constituţionale de către acelaşi subiect de drept este cel prevăzut de art. 77 alin. (3) din Legea fundamentală, respectiv de 10 zile de la primirea legii după reexaminare, termen respectat în cauza de faţă.

46. Cu privire la condiţiile de admisibilitate din perspectiva obiectului controlului de constituţionalitate, se reţine că acestea trebuie analizate din perspectiva jurisprudenţei Curţii, dată fiind particularitatea prezentei sesizări, ce vizează o lege în forma sa reexaminată, ca urmare a solicitării Preşedintelui în acest sens. Astfel, prin Decizia nr. 63 din 13 februarie 2018, coroborată cu Decizia nr. 975 din 6 iulie 2010 şi prin Decizia nr. 334 din 10 mai 2018, Curtea a reţinut, în esenţă, că cererea de reexaminare formulată conform art. 77 alin. (2) din Constituţie are ca efect redeschiderea procedurii legislative, însă numai în limitele cererii de reexaminare. În cadrul acestei proceduri, Parlamentul trebuie să reexamineze toate textele de lege la care face referire cererea Preşedintelui României, precum şi pe cele care au legătură cu acestea, asigurându-se succesiunea logică a ideilor şi coerenţa reglementării. Examinând cererea de reexaminare, Parlamentul o poate admite/admite în parte/respinge, însă, indiferent de soluţia adoptată, pot forma obiectul controlului a priori de constituţionalitate numai dispoziţiile legale supuse unor intervenţii legislative în procedura de reexaminare (diferenţa specifică), precum şi procedura de adoptare a legii în urma cererii de reexaminare, cu titlu exemplificativ, reţinându-se cvorumul de şedinţă, majoritatea de vot sau ordinea de sesizare a Camerelor Parlamentului.

47. Raportând considerentele de principiu reţinute prin deciziile mai sus menţionate la specificul prezentei sesizări de neconstituţionalitate, Curtea constată că cererea de reexaminare formulată de Preşedintele României în data de 22 iunie 2018 a fost respinsă de Parlament - deci nu există diferenţă specifică între forma legii trimise la promulgare şi cea adoptată în urma soluţionării cererii de reexaminare formulate de Preşedintele României.

48. Totodată, Curtea observă că autorul sesizării de neconstituţionalitate a formulat exclusiv critici de neconstituţionalitate extrinsecă în privinţa legii deduse controlului de constituţionalitate, aspect ce califică prezenta sesizare ca fiind admisibilă.

(3) Analiza obiecţiei de constituţionalitate

49. Pentru a se pronunţa cu privire la prima categorie de critici de neconstituţionalitate extrinsecă, referitoare la lipsa motivelor pentru care comisia sesizată în fond a propus respingerea cererii de reexaminare formulate de Preşedintele României, Curtea reţine că este necesară, în prealabil, o analiză a procedurii parlamentare de soluţionare a cererii de reexaminare formulate de şeful statului, în temeiul art. 77 alin. (2) din Constituţie. Potrivit acestui text, „înainte de promulgare, Preşedintele poate cere Parlamentului, o singură dată, reexaminarea legii.

50. În jurisprudenţa constantă a Curţii s-a arătat Că reexaminarea poate fi cerută o singură dată, pentru orice motiv - de formă/procedură sau de fond/conţinut, cu privire la legea în integralitatea sa sau pentru o parte dintre normele sale. Ca urmare a formulării cererii de reexaminare, legea este retrimisă în Parlament, care este obligat să reia procedura de legiferare şi să dezbată în plenul celor două Camere solicitările adresate de Preşedinte. Limitele sesizării Parlamentului pentru reexaminarea legii sunt definite de cererea de reexaminare. Parlamentul trebuie să reexamineze toate textele de lege la care face referire cererea Preşedintelui României, precum şi pe cele care au legătură cu acestea, asigurându-se succesiunea logică a ideilor şi coerenţa reglementării. În acest context, se impune a fi modificate chiar şi unele dispoziţii ale legii care nu au fost în mod expres cuprinse în cererea de reexaminare, dar care sunt în mod indisolubil legate de acestea. În cadrul acestei proceduri, în situaţia în care se dă o altă redactare unor texte sau se completează legea cu noi reglementări, urmează să se asigure corelările necesare dintre textele care au făcut obiectul cererii Preşedintelui României şi celelalte dispoziţii ale legii. Pentru aceleaşi raţiuni, dacă cererea de reexaminare vizează doar aspecte punctuale sau dispoziţii concrete din lege, iar, în economia actului normativ, acestea se dovedesc a fi esenţiale, întrucât constituie fundamentul reglementării, lipsa lor afectând însăşi filosofia actului normativ, apare cu evidenţă faptul că înlăturarea, eliminarea lor va prejudicia întregul act şi va conduce la respingerea legii în ansamblul său (Decizia nr. 355 din 4 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 11 mai 2007, Decizia nr. 1 din 14 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 2 februarie 2015, sau Decizia nr. 30 din 27 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 117 din 16 februarie 2016).

51. Având în vedere solicitările cuprinse în cererea Preşedintelui României, în temeiul prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora este unica autoritate legiuitoare a ţării, Parlamentul poate adopta orice soluţie pe care o consideră oportună şi necesară. Astfel, în urma reexaminării legii, Parlamentul poate admite în întregime sau parţial solicitarea, modificând în totalitate sau o parte din textele de lege cuprinse în cererea de reexaminare, precum şi dispoziţiile legii care se impun a fi recorelate, sau poate să respingă cererea de reexaminare (a se vedea în acest sens Decizia nr. 991 din 1 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 682 din 6 octombrie 2008, sau Decizia nr. 81 din 27 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 14 martie 2013).

52. Din perspectiva procedurii parlamentare a soluţionării cererilor de reexaminare, Curtea a reţinut în jurisprudenţa sa că dispoziţiile art. 77 alin. (3) din Constituţie fac menţiune expresă despre „legea adoptată după reexaminare”. În acest context, prin Decizia nr. 1.596 din 14 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 924 din 27 decembrie 2011, Decizia nr. 1.597 din 14 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 924 din 27 decembrie 2011, şi Decizia nr. 1.598 din 14 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 924 din 27 decembrie 2011, Curtea a constatat că aceste norme constituţionale impun supunerea la votul final în plenul fiecărei Camere a legii, astfel că Parlamentul. În cadrul procedurii de reexaminare, trebuie să îşi exprime votul asupra actului normativ reexaminat, iar nu asupra cererii de reexaminare sau asupra rapoartelor comisiilor parlamentare întocmite potrivit dispoziţiilor regulamentelor celor două Camere.

53. La nivel infraconstituţional, Curtea reţine că procedura de soluţionare a cererii de reexaminare formulate de Preşedintele României este reglementată de art. 137 din Regulamentul Camerei Deputaţilor şi de art. 150 din Regulamentul Senatului, Aceste norme stabilesc durata maximă a procedurii, ordinea de reexaminare în funcţie de competenţa de sesizare a celor două Camere, procedura de urmat, posibilele soluţii care pot fi propuse prin raportul comisiei competente să analizeze cererea de reexaminare, condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească amendamentele admise, obiectul dezbaterii plenului celor două Camere, după regulile procedurii legislative, votul final asupra legii, precum şi condiţiile de restituirea a legii către comisie în vederea reexaminării. Aşadar, normele au un conţinut complex, reglementând aspectele esenţiale ale procedurii reexaminării legii.

54. Revenind la primul motiv de neconstituţionalitate extrinsecă prezentat în susţinerea sesizării de neconstituţionalitate, ce constă în lipsa prezentării motivelor pentru care membrii Comisiei sesizate în fond au propus, prin raportul întocmit, adoptarea legii criticate în forma adoptată iniţial de Parlament, Curtea constată că aceasta constituie o problemă de aplicare a regulamentelor celor două Camere, şi nu una de constituţionalitate. Cu alte cuvinte, obiectul criticii de neconstituţionalitate îl constituie, de fapt, modul în care a fost întocmit raportul asupra cererii de reexaminare de către comisia sesizată în acest scop. Totodată, din analiza normelor regulamentare mai sus indicate nu rezultă vreo obligaţie în sarcina acestei comisii de a motiva, în cuprinsul raportului, respingerea solicitărilor formulate în cererea de reexaminare.

55. În plus, Curtea reaminteşte, în acord cu jurisprudenţa sa, caracterul de organe interne de lucru ale Parlamentului pe care îl au comisiile parlamentare, conform art. 64 alin. (4) din Constituţie. Activitatea acestora are caracter pregătitor pentru a oferi forului deliberativ toate elementele necesare adoptării deciziei. Dezbaterile specializate care au loc în cadrul şedinţelor acestor comisii se finalizează cu întocmirea de rapoarte sau avize care au rolul de a pregăti şi facilita desfăşurarea lucrărilor Camerelor, respectiv a dezbaterilor care vor avea loc în plenul acestora. Dat fiind acest caracter auxiliar al comisiilor parlamentare, natura juridică a rapoartelor sau avizelor adoptate de acestea este aceea a unui act preliminar, cu caracter facultativ, de recomandare, adoptat în scopul de a sugera o anumită conduită, sub aspect decizional, plenului fiecărei Camere sau Camerelor reunite. Rapoartele şi avizele au caracter obligatoriu numai sub aspectul solicitării lor, iar nu şi din perspectiva soluţiilor pe care le propun, Senatul şi Camera Deputaţilor fiind singurele corpuri deliberative prin care Parlamentul îşi îndeplineşte atribuţiile constituţionale (a se vedea. În acest sens, paragrafele 75-78 din Decizia nr. 33 din 23 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 15 februarie 2018).

56. Pe de altă parte, chiar şi în ipoteza unui mod de lucru impropriu al comisiilor parlamentare, prin redactarea unor rapoarte insuficiente din anumite puncte de vedere, Curtea reţine că o atare deficienţă procedurală nu poate avea vreun efect definitiv asupra procedurii legislative de adoptare a legii, deoarece doar Camerele Parlamentului, în plen, au autoritatea şi competenţa de a legifera, în urma dezbaterilor şi a votului final asupra legii. În acest sens, Curtea Constituţională a stabilit, prin Decizia nr. 209 din 7 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 22 martie 2012, că „situaţia în care o comisie parlamentară, din diverse motive, nu-şi poate duce la îndeplinire activitatea, respectiv întocmirea unui raport sau a unui aviz, nu este de natură a împiedica plenul fiecărei Camere de a dezbate şi de a decide direct asupra problemelor care intră în atribuţiile sale. În fond, specificul activităţii unei Camere a Parlamentului este de a adopta o decizie colectivă, luată cu majoritatea voturilor, după o dezbatere publică. Orice altă concluzie ar echivala, pe de o parte, cu o supradimensionare a rolului comisiilor de lucru ale Parlamentului, prin atribuirea unor efecte mult sporite actelor pe care aceste organe de lucru le adoptă, împrejurare care excedează cadrului constituţional şi regulamentar în care acestea activează, şi, pe de altă parte, ar echivala cu o deturnare a rolului Parlamentului, în ansamblul său, ca organ reprezentativ suprem al poporului român, care beneficiază de o legitimitate originară, fiind exponentul intereselor întregii naţiuni. Or, aceste ipoteze sunt cu totul inacceptabile din perspectiva principiilor constituţionale pe care Curtea este chemată să le garanteze.”

57. Din perspectiva acestor considerente, rezultă cu evidenţă că modalitatea concretă de lucru a comisiilor parlamentare, în sensul redactării rapoartelor, avizelor etc. nu poate influenţa în vreun mod exercitarea rolului Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a ţării, astfel că aceste aspecte - interne, de elaborare a unor acte şi lucrări preparatorii - nu pot avea o veritabilă relevanţă constituţională în cadrul controlului de constituţionalitate, ci pot fi analizate, eventual, în cadrul unor proceduri parlamentare de control al respectării propriilor norme regulamentare.

58. Prin urmare, aşa cum s-a arătat mai sus, esenţială este, sub aspectul respectării constituţionalităţii procedurii de soluţionare a cererii de reexaminare formulate de Preşedintele României, supunerea la votul final în plenul fiecărei Camere a legii, astfel ca Parlamentul, în cadrul procedurii de reexaminare, să îşi exprime votul asupra actului normativ reexaminat, iar nu asupra cererii de reexaminare sau asupra rapoartelor comisiilor parlamentare întocmite potrivit dispoziţiilor regulamentelor celor două Camere.

59. Or, Curtea constată că cererea de reexaminare asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, formulată de Preşedintele României la data de 22 iunie, a fost trimisă de către Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, la data de 25 iunie 2018, pentru raport la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaţilor. În aceeaşi zi a fost depus raportul de respingere a cererii de reexaminare al acestei Comisii. În data de 26 iunie 2018, legea a fost înscrisă pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor. În cadrul şedinţei de dezbateri din 26 iunie 2018 (ora 10), a fost dezbătută propunerea Comisiei juridice de respingere a cererii de reexaminare, fără a fi înregistrate amendamente. La şedinţa de vot final din aceeaşi zi (ora 12), legea a fost adoptată în forma trimisă la promulgare cu 172 de voturi pentru, 108 împotrivă, 6 abţineri şi 2 parlamentari care nu au votat.

60. În mod similar, potrivit fişei legislative a actului normativ criticat publicat pe pagina de internet a Senatului, acesta a înregistrat, la data de 26 iunie 2018, legea în forma adoptată de Camera Deputaţilor. La data de 27 iunie 2018, legea a fost înscrisă pe ordinea de zi, dată la care Senatul a dezbătut propunerea din Raportul Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări de respingere a cererii de reexaminare şi a votat legea în aceeaşi formă, cu 83 de voturi pentru, 32 împotrivă şi 0 abţineri.

61. Parcurgând stenogramele şedinţei de dezbateri din 26 iunie 2018 a Camerei Deputaţilor (disponibile pe pagina de internet a autorităţii), Curtea constată că în cursul acestora nu au fost exprimate solicitări cu privire la motivarea propunerii Comisiei juridice de respingere a cererii de reexaminare a Preşedintelui României, tocmai pentru că, în exercitarea mandatului lor - ce nu poate fi unul imperativ, potrivit art. 69 alin. (2) din Constituţie - parlamentarii nu sunt ţinuţi de conţinutul raportului comisiei, fiind liberi să aducă amendamente, în acord cu prevederile regulamentare, şi să pună în discuţie orice chestiune legată de obiectul dezbaterii.

62. În ceea ce priveşte critica referitoare la lipsa unor dezbateri reale sau la desfăşurarea unor dezbateri sumare în şedinţele de plen ale Camerelor Parlamentului, Curtea reţine că modul în care fiecare Cameră a dezbătut în şedinţele de plen rapoartele comisiilor prin care s-a propus respingerea cererii Preşedintelui de reexaminare a legii constituie o problemă de fapt, care variază de la caz la caz şi pentru a cărei evaluare nici Constituţia şi nici regulamentele parlamentare nu prevăd criterii calitative sau cantitative, astfel că o atare verificare excedează controlului de constituţionalitate.

63. În concluzie, Curtea constată că nu pot fi reţinute criticile de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea art. 1 alin. (4) şi (5) şi ale art. 61 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 80 alin. (2) din Constituţie, toate prin raportare la art. 77 alin. (2) din aceasta.

64. În ce priveşte al doilea motiv de neconstituţionalitate extrinseca invocat, Curtea reţine că acesta constă în faptul că sesizarea comisiilor permanente ale celor două Camere ale Parlamentului cu soluţionarea cererii de reexaminare formulate de Preşedintele României încalcă jurisprudenţa Curţii Constituţionale (deciziile nr. 251 şi nr. 252 din 19 aprilie 2018 şi nr. 828 din 13 decembrie 2017) şi competenţa Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei, aducând atingere art. 147 alin. (4) şi, respectiv, art. 1 alin. (5) şi art. 64 alin. (5) din Constituţie.

65. Examinând aceste critici, se reţine că, prin Decizia nr. 828 din 13 decembrie 2017, Curtea a constatat constituţionalitatea, în raport cu criticile formulate, a Hotărârii Parlamentului României nr. 69/2017 privind constituirea Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei. Răspunzând unor critici prin care era contestată înfiinţarea şi competenţa Comisiei speciale comune, Curtea a reţinut, în esenţă, faptul că, potrivit obiectivelor enumerate în art. 1 al actului normativ de înfiinţare, această Comisie a fost constituită pentru elaborarea în mod eficient a unor propuneri legislative care vizează Codul de procedură penală, Codul penal şi legile din domeniul justiţiei. Totodată, a arătat că, din punctul de vedere al organizării procedurii de lucru, Parlamentul trebuie să dea dovadă de supleţe şi flexibilitate, în limitele Constituţiei şi ale regulamentelor parlamentare, exclusiv acestuia revenindu-i decizia de oportunitate a constituirii comisiilor speciale comune (paragraful 51). Curtea a mai statuat, cu acelaşi prilej, că înfiinţarea unei comisii speciale comune impune şi 6 procedură specială, distinctă de cea generală, competenţa sa făcând inutilă parcurgerea procedurii generale de avizare sau adoptare a unui raport de către o comisie permanentă, deoarece s-ar ajunge la crearea unei proceduri care ar dubla obligaţia iniţială de întocmire a raportului (paragraful 62).

66. Prin Decizia nr. 251 din 19 aprilie 2018, Curtea a analizat constituţionalitatea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, ulterior reexaminării acesteia în temeiul art. 147 alin. (2) din Constituţie, respectiv ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 61 din 13 februarie 2018. Una dintre criticile analizate cu acel prilej se referea la un pretins conflict pozitiv de competenţă între comisiile permanente ale fiecărei Camere şi Comisia specială comună în privinţa procedurii de reexaminare a legii în sensul punerii acesteia de acord cu decizia Curţii. Curtea, reiterând considerentele statuate prin Decizia nr. 828/2017, analizând prevederile regulamentare şi pe cele ale art. 1 alin. (1) lit. j) şi alin. (2) din Hotărârea Parlamentului României nr. 69/2017, a conchis că, la adoptarea acestei hotărâri, legiuitorul a avut în vedere inclusiv competenţa Comisiei speciale comune în procedura legislativă ce urmăreşte punerea de acord a actelor normative cu incidenţă asupra justiţiei, ce se află sau vor intra în procedură parlamentară, cu deciziile prin care Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea unor prevederi din astfel de legi (a se vedea, în acest sens, paragraful 68).

67. Prin Decizia nr. 252 din 19 aprilie 2018, Curtea, urmând raţionamentul expus prin Decizia nr. 828/2017 şi anticipând etapele ce vor urma în procesul de adoptare a legilor justiţiei, inclusiv etapa reexaminării legii ca urmare a cererii de reexaminare formulate de Preşedintele României în temeiul art. 77 alin, (2) din Constituţie, a constatat, la paragraful 94, faptul că aceeaşi competenţă a comisiei speciale comune se menţine şi în privinţa cererii de reexaminare formulate de Preşedintele României, chiar dacă prin Hotărârea Parlamentului României nr. 69/2017 nu este reglementată expressis verbis această ipoteză.

68. Examinând fişa legislativă a legii criticate în prezenta cauză, Curtea constată că atât Biroul permanent al Camerei Deputaţilor (la data de 25 iunie 2018), cât şi cel al Senatului (la data de 26 iunie 2018) au sesizat propriile comisii permanente de specialitate - în speţă, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaţilor, respectiv Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a Senatului, şi nu Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei.

69. Prin urmare, se observă că, spre deosebire de procedura reexaminării legii deschise de drept în temeiul art. 147 alin. (2) din Constituţie, pentru punerea acesteia de acord cu Decizia nr. 61/2018 (ca urmare a declarării ca neconstituţionale a unor texte din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii), în procedura reexaminării aceleiaşi legi, deschise ca urmare a formulării, în temeiul art. 77 alin. (2) din Constituţie, a cererii de reexaminare de către Preşedintele României, Biroul permanent

al fiecărei Camere nu a mai sesizat aceeaşi Comisie specială comună, ci propria comisia permanentă, juridică, aspect criticat de autorul prezentei obiecţii ca fiind neconstituţional, prin raportare la deciziile Curţii Constituţionale mai sus amintite.

70. Din cele de mai sus ar rezulta, aşa cum se susţine şi în motivarea sesizării, un pretins conflict între deciziile Curţii Constituţionale mai sus menţionate şi procedura parlamentară aplicată pentru soluţionarea cererii de reexaminare formulate de Preşedintele României în temeiul art. 77 alin. (2) din Constituţie.

71. Curtea constată că o atare concluzie, deşi aparent justificată, se fundamentează pe o premisă inexactă] respectiv aceea potrivit căreia se pune egalitate între modalitatea de lucru a comisiilor parlamentare, ca organe interne de lucru a Parlamentului, şi procedura parlamentară de legiferare, astfel cum aceasta este determinată de Legea fundamentală.

72. În acest sens, relevantă este jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale prin care a fost analizată activitatea desfăşurată, în cadrul procedurii parlamentare de legiferare, de către comisiile permanente, speciale sau de anchetă.

73. Începând cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 48 din 17 mai 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea l, nr. 125 din 21 mai 1994 şi până în prezent, Curtea a reţinut, în esenţă, faptul că, pentru îndeplinirea rolului constituţional al Parlamentului, acesta poate constitui, în temeiul art. 61 alin. (4) din Constituţia din anul 1991, respectiv art. 64 alin. (4) din Constituţia în forma sa revizuită În anul 2003, comisii permanente, de anchetă sau alte comisii speciale, acestea fiind „privite şi definite ca organe de lucru ale Camerelor, care se înfiinţează cu scopul de a îndeplini însărcinările care le sunt încredinţate tocmai în vederea pregătirii lucrărilor lor. Aşadar, elementele ce configurează conceptul de comisie parlamentară sunt caracterul pregătitor, prealabil, al lucrărilor lor, aspectul de organ intern al Camerelor destinat ca, prin activitatea lui, să poată oferi acestora toate elementele necesare luării unei decizii. (...) Din acest considerent, organizarea şi funcţionarea lor sunt amănunţit reglementate, potrivit art. 61 alin. (1) din Constituţie, prin regulamentul fiecărei Camere. Dispoziţiile constituţionale nu fac decât să exprime acest rol subordonat, pregătitor, al activităţii comisiilor, diferenţiat conform tipologiei lor, cuprinsă, de altfel, în prevederile art. 61 alin. (4) din Constituţie: «Fiecare Cameră îşi constituie comisii permanente şi poate institui comisii de anchetă sau alte comisii speciale. Camerele îşi pot constitui comisii comune.»“

74. Dat fiind caracterul de organe de lucru interne al comisiilor parlamentare, stabilit potrivit deciziei mai sus menţionate, Curtea a stabilit în, continuare, faptul că natura juridică a rapoartelor sau avizelor adoptate de acestea este aceea a unui act preliminar, cu caracter de recomandare, adoptat în scopul de a sugera o anumită conduită, sub aspect decizional, plenului fiecărei Camere sau Camerelor reunite. Rapoartele şi avizele au caracter obligatoriu numai sub aspectul solicitării lor, nu şi din perspectiva soluţiilor pe care le propun, Senatul şi Camera Deputaţilor fiind singurele corpuri deliberative prin care Parlamentul îşi îndeplineşte atribuţiile constituţionale. Acesta este motivul pentru care Curtea a concluzionat (a se vedea Decizia nr. 209 din 7 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 22 martie 2012) că „situaţia în care o comisie parlamentară, din diverse motive, nu-şi poate duce la îndeplinire activitatea, respectiv întocmirea unui raport sau a unui aviz, nu este de natură a împiedica plenul fiecărei Camere de a dezbate şi de a decide direct asupra problemelor care intră în atribuţiile sale. În fond, specificul activităţii unei Camere a Parlamentului este de a adopta o decizie colectivă, luată cu majoritatea voturilor, după o dezbatere publică. Orice altă concluzie ar echivala, pe de o parte, cu o supradimensionare a rolului comisiilor de lucru ale Parlamentului, prin atribuirea unor efecte mult sporite actelor pe care aceste organe de lucru le adoptă, împrejurare care excedează cadrului constituţional şi regulamentar în care acestea activează, şi, pe de altă parte, ar echivala cu o deturnare a rolului Parlamentului, în ansamblul său, ca organ reprezentativ suprem al poporului român, care beneficiază de o legitimitate originară, fiind exponentul intereselor întregii naţiuni. Or, aceste ipoteze sunt cu totul inacceptabile din perspectiva principiilor constituţionale pe care Curtea este chemată să le garanteze” (în acelaşi sens, a se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 209 din 7 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 22 martie 2012; Decizia nr. 81 din 27 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 14 martie 2013, pct. 3.2 din considerente; Decizia nr. 611 din 3 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 7 noiembrie 2017, paragraful 63 şi urm.; Decizia nr. 720 din 15 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 18 ianuarie, paragraful 28 şi urm., Decizia nr. 33 din 23 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 15 februarie 2018, paragrafele 80-82; Decizia nr. 61 din 13 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 6 martie 2018, paragraful 89; Decizia nr. 206 din 3 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 351 din 23 aprilie 2018, paragraful 62 şi urm.; Decizia nr. 388 din 6 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 27 iunie 2018, paragraful 28 şi următoarele).

75. Rezumând considerentele reţinute de Curtea Constituţională prin deciziile indicate mai sus, se desprind câteva idei esenţiale, ce definesc raportul dintre Parlament şi comisiile parlamentare, astfel: a) Constituţia prevede în mod expres, la art. 64 alin. (4), dreptul fiecărei Camere de a-şi constitui comisii permanente, comisii de anchetă sau speciale, precum şi dreptul la înfiinţarea comisiilor comune de către ambele Camere, reglementarea modului de lucru a acestora fiind lăsată exclusiv la aprecierea celor două Camere, prin regulamentele proprii; b) comisiile parlamentare sunt organe interne de lucru ale Parlamentului, rolul lor fiind unul subordonat activităţii acestuia şi concretizat în elaborarea lucrărilor pregătitoare, necesare luării deciziilor de către autoritatea suverană legiuitoare a ţării; c) rapoartele sau avizele întocmite au caracter preliminar, de recomandare, de material documentar, fără a avea caracter obligatoriu pentru Parlament.

76. Cât priveşte reglementarea procedurii de soluţionare a cererii de reexaminare formulate de Preşedintele României în temeiul art. 77 alin. (2) din Constituţie, Curtea reţine că aceasta se regăseşte la art. 137 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, respectiv la art. 150 din Regulamentul Senatului.

Art. 137 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, din Secţiunea 6 - Cazurile de neconstituţionalitate şi solicitările de reexaminare formulate de către Preşedintele României, prevede următoarele:

„(1) Reexaminarea legii de către Camera Deputaţilor; în urma cererii făcute de Preşedintele României, în temeiul art. 77 alin. (2) din Constituţia României, republicată, va avea loc în cei mult 30 de zile de la primirea cererii. Reexaminarea legii se efectuează mai întâi de Camera Deputaţilor, dacă aceasta a fost prima Cameră sesizată, după care se trimite legea adoptată Senatului, care va decide definitiv. În situaţia în care Camera Deputaţilor este Cameră decizională, legea adoptată se trimite Preşedintelui în vederea promulgării.

(2) Reexaminarea legii pe baza cererii Preşedintelui României se face cu respectarea procedurii legislative.

(3) Raportul comisiei, cu privire la solicitările formulate de Preşedintele României cuprinse în cererea de reexaminare, va cuprinde una dintre cele 3 variante:

a) propunerea de adoptare a legii modificate şi completate în întregime sau parţial, în sensul cerut de Preşedinte în cererea de reexaminare;

b) propunerea de adoptare a legii în forma adoptată iniţial de Parlament, în cazul în care se resping solicitările formulate în cererea de reexaminare;

c) propunerea de respingere a legii.

În cazul în care solicitările din cererea de reexaminare sunt acceptate, în parte sau în totalitate, comisia va formula textele corespunzătoare şi raportul va cuprinde toate amendamentele admise şi respinse depuse de deputaţi. Textele propuse trebuie să aibă legătură cu solicitările din cererea de reexaminare şi să asigure corelarea tehnico-legislativă a tuturor dispoziţiilor legii, în cazul în care se resping solicitările formulate în cererea de reexaminare, raportul nu va mai cuprinde amendamentele depuse.

(4) Se supun dezbaterii plenului Camerei Deputaţilor, după regulile procedurii legislative, propunerile Comisiei sesizate în fond de adoptare a legii modificate sau completate în întregime sau parţial, în sensul solicitărilor formulate de Preşedintele României cuprinse în cererea de reexaminare, sau, după caz, propunerile Comisiei de adoptare a legii în forma adoptată iniţial, în cazul respingerii solicitărilor cuprinse în cererea de reexaminare în şedinţa dedicată votului final se votează legea în ansamblul ei. Dacă nicio formă a legii supusă aprobării nu este adoptată de Cameră, legea este respinsă.

(5) În situaţia în care propunerea de respingere a legii nu întruneşte numărul de voturi necesar adoptării, se restituie comisiei în vederea reexaminării, avându-se în vedere încadrarea în termenul prevăzut la alin. (1).”

77. În fapt, în considerarea acestor norme, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, în şedinţa din 25 iunie 2018, în temeiul art. 32 alin. (1) lit. g) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, precum şi al aprobării prealabile, în şedinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare din data de 25 iunie 2018, a aprobat, la pct. IA al Notei cu privire la iniţiativele legislative, sesizarea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi cu examinarea cererii de reexaminare formulate de preşedintele României, înregistrată cu nr. BPI 529/22.06.2018.

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. g) din Regulament:

„(1) Biroul permanent al Camerei Deputaţilor are următoarele atribuţii: (...)

g) hotărăşte, în cazul iniţiativelor legislative, reţinerea lor spre dezbatere şi adoptare ca primă Cameră sesizată sau trimiterea la Senat a celor pentru care Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

78. Ca atare, Secretarul general al Camerei Deputaţilor a întocmit Adresa nr. Plx.419/2017/2018, prin care a înaintat Comisiei juridice, în calitate de comisie sesizată în fond, Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, aflată în procedură de reexaminare, ca urmare a cererii Preşedintelui României, potrivit art. 77 alin. (2) din Constituţie, stabilindu-se şi termenele pentru depunerea amendamentelor (25 iunie 2018) şi a raportului (26 iunie 2018).

79. În şedinţa din aceeaşi zi a Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor, ora 14,00, a fost aprobat pct. 8 al Ordinii de zi, referitor la Solicitarea din partea preşedintelui Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi de a lucra paralel cu plenul Camerei Deputaţilor, solicitare adresată în temeiul art. 53 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, care, la alin. (1), prevede: „(1) Şedinţele comisiilor parlamentare pot avea loc în acelaşi timp cu cele ale plenului Camerei Deputaţilor, pe baza aprobării date de Biroul permanent, la solicitarea preşedintelui de comisie.”

80. Potrivit unor documente postate pe pagina de internet a Camerei Deputaţilor (http://www.cdep.ro/pls/proiecte/ upl_com2015.lista?an=2018&idc= 11&pln=&pla=2018&tip=&sir=), rezultă, potrivit documentului intitulat „Sinteza lucrărilor Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi din zilele de 25, 26, 27 şi 28 iunie 2018”, întocmit în data de 2 iulie 2018, că preşedintele Comisiei a formulat o propunere de suplimentare a ordinii de zi, aprobată cu unanimitate de voturi de membrii acesteia, prima dintre acestea referindu-se la „Reexaminarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii Pix 419/2017 - fond.”

81. În acelaşi document-rezumat se arată că, în urma dezbaterilor, membrii Comisiei au respins cererea de reexaminare solicitată de Preşedintele României şi au aprobat, cu majoritate de voturi, un raport de adoptare a Legii în forma trimisă la promulgare.

82. O procedură similară a fost urmată la Senat, începând cu data de 26 iunie 2018, când, în urma înregistrării cererii de reexaminare, Biroul permanent al Senatului a trimis solicitarea pentru raport Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, în conformitate cu art. 150 din Regulamentul Senatului:

(1) în cazul în care Preşedintele României cere, înainte de promulgare, reexaminarea unei legi adoptate prima dată de către Senat, cererea va fi înscrisă în termen de cel mult 30 de zile în proiectul ordinii de zi a Senatului.

(2) Reexaminarea legii pe baza cererii Preşedintelui României se face cu respectarea procedurii legislative.”

Art. 35 alin. (1) lit. g) din acelaşi Regulament prevede, la rândul său;

„(1) Biroul permanent al Senatului are următoarele atribuţii:

(...)

e) primeşte proiectele de lege sau propunerile legislative şi decide:

- reţinerea proiectului la Senat şi sesizarea comisiilor permanente competente în vederea întocmirii rapoartelor şi avizelor, în cazul în care Senatul este competent să dezbată şi să adopte ca primă Cameră sesizată, precum şi în cazul în care Senatul este sesizat de către Camera Deputaţilor;

g) stabileşte, cu consultarea preşedinţilor comisiilor, repartizarea proiectelor de lege şi a iniţiativelor legislative către comisii pentru amendamente, avize şi întocmirea rapoartelor, precum şi termenul pentru fiecare dintre acestea.”

83. În concluzie, se poate observa cu uşurinţă faptul că ambele Camere ale Parlamentului au procedat în conformitate cu propriile norme regulamentare ce guvernează procedura reexaminării legii ca urmare a cererii formulate de Preşedintele României în temeiul art. 77 alin. (2) din Constituţie.

84 Prin deciziile Curţii Constituţionale invocate în susţinerea neconstituţionalităţii extrinseci a legii supuse controlului, prin raportare la prevederile art. 64 alin. (4) şi art. 147 alin, (2) din Constituţie, instanţa constituţională a confirmat constituţionalitatea competenţei speciale a Comisiei speciale privind constituirea Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei, de elaborare a rapoartelor în privinţa legilor din domeniul justiţiei, în acord cu art. 1 alin. (1) lit. j) din Hotărârea Parlamentului României nr. 69/2017 (Decizia nr. 828/2017) şi, respectiv, de a fi sesizată cu prilejul reexaminării legii deschise de drept, în temeiul art. 147 alin. (2) din Constituţie, ca urmare a unei decizii de admitere a Curţii Constituţionale (Decizia nr. 251/2018).

85. În considerarea plenitudinii de competenţă a acestei Comisii speciale în privinţa tuturor procedurilor implicite şi prealabile adoptării definitive ale proiectelor/propunerilor legislative care formează obiectul său de activitate, Curtea a arătat, prin Decizia nr. 252/2018, că, inclusiv cu privire la soluţionarea cererii de reexaminare a legii, formulate de Preşedintele României în temeiul art. 77 alin. (2) din Constituţie, „birourile permanente ale fiecărei Camere trebuie să aplice procedura specială, raportul asupra iniţiativei legislative trebuind, în mod firesc, să fie solicitat comisiei speciale comune.”

86. Curtea a subliniat, astfel, regula în materia competenţei speciale pe care o comisie specială o are într-un anumit domeniu, în acord cu prevederile actului normativ de constituire a sa. Sensul acestei concluzii nu poate fi altul decât cel al confirmării unei atare competenţe speciale, pe întreg parcursul legislativ, până la adoptarea definitivă a respectivei legi, fără însă ca, prin aceasta, să fie instituită interdicţia necondiţionată a Parlamentului de a aprecia în mod diferit, la momentul procedural al sesizării unei comisii parlamentare pentru întocmirea unui act pregătitor, în funcţie de anumiţi factori specifici. O atare interpretare a considerentelor deciziei Curţii, în contextul regulamentar şi factual descris mai sus, ar duce, inevitabil, la un conflict între norma constituţională a art. 147 alin. (4) şi cea a art. 64, care reglementează principiul autonomiei parlamentare. Or, de vreme ce nici Constituţia şi niciun text infraconstituţional, statuat în regulamentele parlamentare, nu instituie expressis verbis obligaţia Parlamentului de a sesiza o anumită comisie parlamentară în cadrul unei anumite proceduri speciale cu caracter legislativ, rezultă că acesta, bucurându-se de autonomie în limitele art. 64 din Constituţie, nu poate fi supus unei atari exigenţe. Interpretarea considerentelor deciziei Curţii nu poate avea decât un sens pozitiv, producător de efecte juridice, şi nu de conflicte între două norme fundamentale.

87. În virtutea principiului autonomiei parlamentare şi cu respectarea normelor regulamentare, Parlamentul şi, în concret, Biroul permanent, poate decide, în funcţie de împrejurări specifice fiecărei situaţii în parte, sesizarea unei comisii permanente sau a uneia speciale, în considerarea unui complex de factori, pornind de la obiectul unei propuneri legislative, până la supraaglomerarea uneia sau a alteia dintre comisii, în raport cu urgenţa procedurii de adoptare sau alte împrejurări factuale, cum ar fi suprapuneri de şedinţe ale comisiilor parlamentare cu şedinţele de plen sau alte activităţi parlamentare, aprobate în prealabil. În gestionarea diferitelor situaţii care pot apărea în concret, Biroul permanent trebuie să dea dovadă de eficienţă şi supleţe, repartizând o anumită lucrare unei comisii parlamentare competente, astfel încât, cu respectarea procedurilor şi normelor regulamentare, să fie îndeplinită şi cerinţa operativităţii, impusă atunci când respectiva procedură trebuie derulată cu celeritate, aşa cum este şi procedura reexaminării legii în temeiul art. 77 alin. (2) din Constituţie. În acest sens, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 828/2017, paragraful 51, faptul că, în vederea adoptării unui act normativ coerent şi fundamentat, din punctul de vedere al organizării procedurii de lucru, Parlamentul trebuie Să dea dovadă de supleţe şi flexibilitate, în limitele Constituţiei şi ale regulamentelor parlamentare.

88. În acest context, Curtea constată că, prin Decizia nr. 828/2017, paragraful 62, s-a reţinut că „o comisie specială, astfel cum ilustrează şi denumirea sa, impune o procedură specială, distinctă de cea generală, competenţa sa făcând inutilă parcurgerea procedurii generale de avizare sau adoptare a unui raport. Din moment ce comisia specială întocmeşte un raport asupra unui proiect/propuneri legislative, este inutil ca o comisie permanentă să întocmească un al doilea raport deoarece s-ar ajunge la crearea unei proceduri care ar dubla obligaţia iniţială de întocmire a raportului.” Prin urmare, Curtea a subliniat competenţa specială a comisiei speciale comune prin raportare la competenţa generală a comisiilor permanente, de specialitate, a fiecărei Camere, din perspectiva evitării unui posibil conflict pozitiv de competenţă între comisia permanentă şi cea specială, în sensul că o singură comisie poate avea competenţa de a elabora un anumit raport, şi nu două sau mai multe, concomitent, pentru a se evita dublarea procedurii.

89. În speţă, Biroul permanent al fiecăreia dintre cele două Camere a aplicat propriile prevederi regulamentare, în sensul respectării procedurii legislative obişnuite pentru această situaţie, prin trimiterea cererii de reexaminare unei singure comisii permanente de specialitate, şi anume comisia juridică, în condiţiile în care Hotărârea Parlamentului României nr. 69/2017 nu atribuie, în mod expres, Comisiei speciale comune, o competenţă distinctă în vederea soluţionării cererii de reexaminare formulate în temeiul art. 77 alin. (2) din Constituţie. De altfel, o atare competenţă nici nu putea fi prevăzută şi reglementată în cuprinsul acestei hotărâri, din moment ce cererea de reexaminare reprezintă o facultate, şi nu o obligaţie a Preşedintelui României, formularea acesteia fiind imprevizibilă.

90. Mai mult, din parcurgerea stenogramelor şedinţelor Biroului permanent din fiecare Cameră a Parlamentului,prin care s-a aprobat sesizarea comisiei juridice proprii fiecărei Camere, rezultă că niciun deputat sau senator nu a avut obiecţiuni cu privire la această decizie a Biroului permanent.

91. În concluzie, Curtea apreciază că, procedând în acord cu propriile prevederi regulamentare, care, la rândul lor, sunt adoptate în conformitate cu prevederile art. 64 din Constituţie, care consacră principiul autonomiei regulamentare în activitatea parlamentară, nu se poate susţine că Parlamentul a adoptat legea supusă controlului Curţii prin aplicarea unei proceduri viciate, neconstituţionale.

92. Prin urmare, nu poate avea relevanţă constituţională modalitatea în care Parlamentul, prin Birourile permanente ale celor două Camere, a decis să repartizeze o anumită lucrare uneia dintre comisiile sale, important fiind, sub aspect constituţional, ca Parlamentul, în calitate de unică autoritate legiuitoare a statului, să dezbată şi să adopte legea, în parametrii stabiliţi de Legea fundamentală, Procedurile interne prealabile actului final ai adoptării legii, cum ar fi sesizarea comisiilor competente sau activitatea acestora, nu pot plasa actul de legiferare în sine în afara cadrului constituţional.

93. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin, (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Preşedintele României şi constată că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii este constituţională în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 18 septembrie 2018.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent-şef,

Claudia-Margareta Krupenschi

 

OPINIE SEPARATĂ

 

1. În dezacord cu soluţia adoptată-cu majoritate de voturi - prin Decizia nr. 562 din 18 septembrie 2018, considerăm că obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii trebuia admisă şi constatat caracterul întemeiat al criticii de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea procedurii de adoptare a legii, prin nesocotirea rolului constituţional al comisiilor speciale comune, în raport cu dispoziţiile art. 1 alin. (5), art. 64 alin. (4) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie.

2. În argumentarea soluţiei antereferite se constată că, în jurisprudenţa sa, Curtea a stabilit că în Constituţie nu este cuprinsă o prevedere expresă sau implicită în sensul că se pot constitui comisii speciale comune numai pentru situaţiile în care Parlamentul lucrează în şedinţe comune, stabilind doar posibilitatea constituirii lor (Decizia nr. 828 din 13 decembrie 2017, paragraful 51). O comisie specială, astfel cum ilustrează şi denumirea sa, impune o procedură specială, distinctă de cea generală, competenţa sa făcând inutilă parcurgerea procedurii generale de avizare sau adoptare a unui raport. Din moment ce comisia specială întocmeşte un raport asupra unui/unei proiect/propuneri legislative, este inutil ca o comisie permanentă să întocmească un al doilea raport deoarece s-ar ajunge la crearea unei proceduri care ar dubla obligaţia iniţială de întocmire a raportului. Astfel cum s-a arătat, comisia specială comună nu are drept de iniţiativă legislativă, astfel că rolul ei este de a întocmi un raport asupra unui/unei proiect/propuneri legislative care formează obiectul său de activitate, ceea ce înseamnă că ab initio competenţa comisiei permanente este exclusă din această procedură specială. Prin urmare, în această situaţie, birourile permanente ale fiecărei Camere trebuie să aplice procedura specială, raportul asupra iniţiativei legislative trebuind, În mod firesc, să fie solicitat comisiei speciale comune. Astfel, în dezbaterea şi adoptarea raportului, oricare dintre membrii comisiei speciale comune, fie deputaţi, fie senatori, poate propune şi vota amendamente, indiferent că procedura se află în faţa Camerei Deputaţilor sau Senatului, prezentarea raportului în faţa Camerei de reflecţie sau decizionale urmând a fi realizata în aceleaşi condiţii. De asemenea, Curtea mai reţine că, odată constituită o asemenea comisie, ea trebuie înzestrată cu instrumente şi proceduri care să o facă funcţională şi eficientă. În caz contrar, ea s-ar comporta ca orice altă comisie permanentă, neputând astfel răspunde unei nevoi sociale însemnate care, de fapt, a stat la baza instituirii sale (paragraful 62).

3. Prin urmare, procesul legislativ cu privire la aceste legi - privind domeniul justiţiei - se încheie după adoptarea lor definitivă, aceasta implicând atât punerea de acord cu deciziile de neconstituţionalitate pronunţate de Curtea Constituţională în cadrul controlului a priori de constituţionalitate, cât şi pronunţarea asupra cererii de reexaminare formulate de Preşedintele României. De abia la acest moment se încheie misiunea comisiei speciale comune, epuizându-se astfel şi procedura specială parlamentară de adoptare a legilor în cauză. Aşa cum a arătat Curtea în decizia precitată, birourile permanente ale fiecărei Camere trebuie să aplice procedura specială, astfel că, în mod firesc, atât raportul asupra iniţiativei legislative, cât şi cel asupra legii, întocmit ca urmare a reexaminării prevăzute de art. 77 alin. (2) sau art. 147 alin. (2) din Constituţie, se solicită tot comisiei speciale comune, în consecinţă, Curtea reţine că procedura parlamentară aplicabilă reexaminării este o continuare şi o prelungire a procedurii legislative speciale iniţiate prin Hotărârea Parlamentului României nr. 69/2017* (Decizia nr. 252 din 19 aprilie 2018, paragraful 94).

4. De asemenea, Curtea, prin Decizia nr. 250 din 19 aprilie 2018, paragraful 41, şi Decizia nr. 251 din 19 aprilie 2018, paragraful 68, a stabilit că comisia specială comună este o comisie sesizată în fond tocmai pentru a se realiza procedura specială de adoptare a legilor în cauză, în virtutea art. 64 alin. (4) din Constituţie.

5. Se observă că textul Constituţiei fixează mai multe cerinţe cu privire la modalitatea de desfăşurare a procesului legislativ, acestea fiind considerate de către Curte, în jurisprudenţa sa, drept parametru de analiză a constituţionalităţii extrinseci a legii. Exempli gratia, dacă ordinea sesizării Camerelor în condiţiile art. 75 din Constituţie nu este respectată, rezultă că este încălcat acest text constituţional; astfel, ordinea de sesizare a Camerelor în procedura legislativă constituie un parametru al constituţionalităţii extrinseci a legii (a se vedea în acest sens şi Decizia nr. 89 din 28 februarie 2017, paragrafele 42-44). De asemenea, cerinţa de cvorum (Decizia nr. 1.237 din 6 octombrie 2010), cerinţa referitoare la majoritatea de vot sau caracterul organic/ordinar al legii (Decizia nr. 89 din 28 februarie 2017) sunt tot atâtea exemple care indică faptul că modul de desfăşurare a procedurii parlamentare se reflectă asupra constituţionalităţii formale a legii.

6. Exigenţe stabilite prin deciziile Curţii Constituţionale referitoare la comisiile speciale reprezintă, de asemenea, un parametru de constituţionalitate extrinsecă a legii, şi nu o chestiune de aplicare a regulamentelor parlamentare, a cărei soluţionare, indiferent de modalitatea în care regulamentul a fost aplicat, nu intră în atribuţiile Curţii Constituţionale. Cu privire la acest aspect, se constată că rolul primar al comisiei speciale comune rezultă din textul Constituţiei, respectiv realizarea unei proceduri de legiferare speciale, astfel încât încălcarea unei exigenţe constituţionale este prin ea însăşi o încălcare a Constituţiei.

7. Desigur, se poate afirma că, în cazul constituirii comisiei speciale comune, Constituţia nu reglementează în mod expres ideea de procedură specială de legiferare, însă, astfel cum am arătat, Curtea a indicat această dimensiune constituţională care se ataşează textului de referinţă, rezultând o autoritate de lucru interpretat în această privinţă. Mai mult, se reţine că nici principiul bicameralismului, astfel cum acesta este interpretat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, nu este expres prevăzut în Constituţie, dar este ataşat art. 61 alin. (2) din Constituţie (a se vedea în acest sens Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 28 mai 2009, Decizia nr. 413 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010, sau Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011).

8. Astfel, este indubitabil că prin deciziile antereferite Curtea a considerat că rolul unei comisii speciale comune în cadrul procedurii legislative este unul de ordin constituţional. De aceea a folosit ca parametru constituţional dispoziţiile art. 1 alin. (5) şi art. 64 alin. (4) din Constituţie pentru constatarea constituţionalităţii hotărârii Parlamentului de constituire a acesteia. În analiza acestei hotărâri, Curtea a indicat exigenţele de ordin constituţional care decurg din aceste prevederi constituţionale, respectiv posibilitatea constituirii acestor comisii pentru materii care nu se dezbat în şedinţa comună a celor două Camere, modul de lucru al acestora, modul de desfăşurare a procedurii legislative în ipoteza constituirii acestora. Prin urmare, Curtea, analizând textul constituţional al art. 64 alin. (4), potrivit căruia „Fiecare Cameră îşi constituie comisii permanente şi poate institui comisii de anchetă sau alte comisii speciale. Camerele îşi pot constitui comisii comune”, nu a stabilit doar că Constituţia permite constituirea unor comisii speciale comune, de altfel un truism, pentru că acest aspect rezultă din chiar formularea textului Constituţiei şi pentru acest lucru în sine nu ar fi fost necesară o decizie a Curţii Constituţionale, ci a indicat şi explicitat rolul constituţional al acestora. Prin urmare, în mod corect, Curtea a statuat că textul constituţional nu prevede doar ideea de constituire a comisiei speciale comune, ci şi consecinţele care rezultă din actul constituirii. Cu alte cuvinte, regimul juridic primar al comisiei speciale comune este prevăzut chiar de către Constituţie, şi nu de regulamentele sau practica parlamentară şi trebuie respectat în consecinţă.

9. Revenind la Decizia nr. 828 din 13 decembrie 2017, se constată că, în cazul în care s-ar fi interpretat textul constituţional în sensul că din conţinutul său rezultă doar posibilitatea constituirii comisiilor speciale comune, ar fi însemnat ca sesizarea de neconstituţionalitate formulată să fie inadmisibilă, întrucât ceea ce se contesta era că aceste comisii speciale comune nu pot avea competenţa de a elabora propuneri legislative în domeniile în care Constituţia le rezervă şedinţelor separate ale celor două Camere. Dar Curtea a considerat, în urmă cu 10 luni, că textul Constituţiei nu poate fi interpretat ad litteram, ci din însăşi înfiinţarea comisiei speciale comune rezultă anumite exigenţe de ordin constituţional, pe care le-a indicat în cuprinsul deciziei. Poate cea mai importantă exigenţă este aceea că procesul legislativ nu mai urmează procedura parlamentară comună de adoptare a legilor, ci una specială. Prin urmare, de la această exigenţă constituţională impusă prin patru decizii ale Curţii Constituţionale nu se poate deroga. Autonomia parlamentară se realizează în parametrii Constituţiei, ea nu poate exceda cadrului acesteia. Din contră, aceasta se supune Constituţiei. De aceea, regulamentul parlamentar nu poate conţine dispoziţii contrare Constituţiei sau deciziilor Curţii Constituţionale; de asemenea, nici practica parlamentară nu poate fi contrară Constituţiei sau deciziilor Curţii Constituţionale. De altfel, regulamentul Camerei Deputaţilor sau cel ai Senatului nu conţine astfel de prevederi, ci la nivelul Biroului permanent, respectiv al plenului celor două Camere s-a aplicat în mod greşit art. 64 alin. (4) din Constituţie, astfel cum a fost interpretat acesta în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, încălcându-se rolul comisiilor speciale comune în procedura de legiferare.

10. Din cele de mai sus rezultă că Parlamentul trebuia să se conformeze acestui text constituţional astfel cum a fost interpretat de Curte şi să procedeze la adoptarea legii supuse controlului de constituţionalitate prin parcurgerea procedurii speciale de legiferare, cu mijlocirea comisiei speciale comune. Or, Parlamentul a ales să ignore decizia Curţii Constituţionale şi să adopte legea în procedură generală cu sesizarea comisiilor permanente ale celor două Camere, deşi avea obligaţia constituţională de a apela în continuare la procedura specială de legiferare. Rezultă că dacă în privinţe unei legi a fost demarată procedura legislativă specială, aceasta durează până la adoptarea ei definitivă, ceea ce implică menţinerea, până la momentul dat, a activităţii comisiei speciale. Aceasta înseamnă, astfel cum s-a arătat în jurisprudenţa invocată la punctul 3 al prezentei opinii separate, atât punerea de acord cu deciziile de neconstituţionalitate pronunţate de Curtea Constituţională în cadrul controlului a priori da constituţionalitate, cât şi pronunţarea asupra cererii de reexaminare formulate de Preşedintele României.

11. Pe de o parte, prin decizia antereferită asistăm la un reviriment jurisprudenţial după câteva luni de la data pronunţării deciziilor din decembrie 2017, respectiv aprilie 2018, iar, pe de altă parte, are loc o limitare a efectelor deciziilor Curţii Constituţionale, în sensul că pro parte unele considerente sunt obligatorii [respectiv cele referitoare la rolul constituţional al comisiei speciale comune în procedura de reexaminare a legii, conform art. 147 alin. (2) din Constituţie], iar altele pro parte nu mai sunt obligatorii [respectiv cele referitoare la rolul constituţional al comisiei speciale comune în procedura de reexaminare a legii, conform art. 77 alin. (2) din Constituţie], putând fi modificate oricând pe calea practicii parlamentare. Or, o asemenea abordare cu privire la rolul comisiilor comune speciale este inadmisibilă şi este de natură să submineze efectul general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale.

12. Această situaţie este cu atât mai paradoxală cu cât această comisie specială comună a elaborat conţinutul propunerii legislative şi în două rânduri a reexaminat-o, În temeiul art. 147 alin. (2) din Constituţie, pentru a o pune de acord cu deciziile Curţii Constituţionale; în schimb, atunci când ar fi trebuit să analizeze pe aceleaşi coordonate cererea de reexaminare a Preşedintelui României, s-a realizat o bruscă desesizare a acesteia şi aplicarea procedurii comune de legiferare, aplicată în ipoteza cererilor de reexaminare formulate în temeiul art. 77 alin. (2) din Constituţie. Şi aceasta după ce Curtea Constituţională a stabilit că procedura parlamentară, în întregul său, chiar şi în situaţia reexaminării în temeiul art. 77 alin. (2) şi art. 147 alin. (2) din Constituţie, trebuie să se realizeze prin mijlocirea comisiilor speciale comune.

13. Având în vedere cele expuse, se constată că, în procedura de legiferare, Parlamentul nu a respectat art. 64 alin. (4) din Constituţie, încălcând rolul constituţional al comisiilor speciale comune, dezînvestindu-le de la soluţionarea cererii de reexaminare formulate de Preşedintele României. Mai mult, întrucât această obligaţie derivă dintr-o decizie a Curţii Constituţionale, rezultă că au fost încălcate şi prevederile art. 147 alin. (4) din Constituţie.

14. Prin urmare, apreciem că obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Preşedintele României în privinţa încălcării art. 1 alin. (5), art. 64 alin. (4) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie este întemeiată, iar Curtea ar fi trebuit să admită obiecţia de neconstituţionalitate, cu consecinţa reluării procedurii parlamentare de examinare a cererii de reexaminare formulate de Preşedintele României în temeiul art. 77 alin. (2) din Constituţie.

 

Judecător,

prof. univ. dr. Mona-Maria Pivniceru

 

OPINIE SEPARATĂ

 

În dezacord cu soluţia pronunţată, cu majoritate de voturi, de Curtea Constituţională, formulăm prezenta opinie separată, considerând că sesizarea de neconstituţionalitate formulată de Preşedintele României se impunea a fi admisă şi să se constate că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al

Magistraturii este neconstituţională, pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare:

1. Motivarea autorului sesizării în motivarea sesizării de neconstituţionalitate autorul obiecţiei (Preşedintele României) a invocat motive de

neconstituţionalitate extrinsecă, susţinând următoarele:

- Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii a fost adoptată cu încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) referitoare la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, ale art. 64, art. 77 alin. (2) şi art. 147 alin. (4), în sensul că Parlamentul a procedat la respingerea cererii de reexaminare fără dezbaterea tuturor punctelor înscrise în cererea de reexaminare şi a argumentelor invocate în susţinerea acestora;

- lipsa de competentă a Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaţilor, respectiv a Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a Senatului (ambele comisii fiind comisii permanente ale celor două Camera ale Parlamentului) de a analiza cererea de reexaminare formulată de Preşedintele României, în temeiul art. 77 alin. (2) din Constituţie, cu privire la Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii şi de a întocmi un raport în privinţa acesteia, competenta aparţinând comisiei speciale comune constituite în acest scop. Din perspectiva acestei critici de neconstituţionalitate extrinsecă, autorul sesizării a susţinut că adoptarea legii s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5), art. 64 alin. (4) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie.

2. Analiza criticilor de neconstituţionalitate

2.1. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate extrinsecă referitoare la nerespectarea de către Parlament a normelor şi principiilor constituţionale şi regulamentare aplicabile în procedura de adoptare a legii, ca urmare a unei cereri de reexaminare formulate de Preşedintele României, având în vedere că o critică similară k fost formulată de Preşedintele României şi în privinţa Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004, ce a făcut obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 998 A/2018 şi în care s-a pronunţat Decizia nr. 483 din 12 iulie 2018. publicată în Monitorul Oficial al României. Partea I, nr. 636 din 20 iulie 2018. ne menţinem punctul de vedere exprimat în opinia separată la Decizia Curţii Constituţionale nr. 483 din 12 iulie 2016.

2.2. Cu privire la critica de neconstituţionalitate extrinsecă constând în lipsa de competentă a Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaţilor, respectiv a Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a Senatului (ambele comisii fiind comisii permanente ale celor două Camere ale Parlamentului) de a analiza cererea de reexaminare formulată de Preşedintele României, în temeiul art. 77 alin. (2) din Constituţie, şi de a întocmi un raport în privinţa acesteia, competenţa aparţinând comisiei speciale comune constituite în. acest scop, arătăm următoarele:

Legea criticată - Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior ai Magistraturii - a făcut obiectul activităţii unei comisii speciale comune, respectiv Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei, comisie înfiinţată prin Hotărârea Parlamentului României nr. 69/2017.

Potrivit art. 1 lit. j) din Hotărârea Parlamentului României nr. 69/2017, obiectivul Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei a constat în „examinarea, modificarea şi completarea, după caz, a tuturor actelor normative cu incidenţă asupra justiţiei, în vederea reformării sistemului judiciar, aflate în procedură parlamentară,

precum şi a celor ce urmează a intra în procedură parlamentară, pe toată perioada desfăşurării activităţii Comisiei speciale şi care vor fi transmise acesteia.”

Prin Decizia nr. 828 din 13 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 28 februarie 2018, Curtea Constituţională a analizat critici de neconstituţionalitate ale Hotărârii Parlamentului României nr. 69/2017 cu referire la obiectivele comisiei speciale comune şi a statuat că aceasta „are ca obiectiv, printre altele, examinarea, modificarea şi completarea, după caz, a tuturor actelor normative cu incidenţă asupra justiţiei, în vederea reformării sistemului judiciar, sens în care proiectele/ propunerile legislative aflate în procedură parlamentară, precum şi cele ce urmează a intra în această procedură pe toată durata desfăşurării activităţii comisiei speciale vor fi transmise acesteia” (paragraful 45).

Totodată, Curtea, în aceeaşi decizie, la paragraful 62, a constatat că „o comisie specială, astfel cum ilustrează şi denumirea sa, impune o procedură specială, distinctă de cea generală, competenţa sa făcând inutilă parcurgerea procedurii generale de avizare sau adoptare a unui raport. Din moment ce comisia specială întocmeşte un raport asupra unui proiect/propuneri legislative, este inutil ca o comisie permanentă să întocmească un al doilea raport deoarece s-ar ajunge la crearea unei proceduri care ar dubla obligaţia iniţială de întocmire a raportului. Astfel cum s-a arătat, comisia specială comună nu are drept de iniţiativă legislativă, astfel că rolul ei este de a întocmi un raport asupra unui proiect/propuneri legislative care formează obiectul său de activitate, a ceea ce înseamnă că ab initio competenţa comisiei permanente este exclusă din această procedură specială. Prin urmare, în această situaţie, Birourile permanente ale fiecărei Camere trebuie să aplice procedura specială, raportul asupra iniţiativei legislative trebuind, în mod firesc, să fie solicitat comisiei speciale comune.”

Prin Decizia nr. 251 din 19 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 384 din 4 mai 2018, analizând prevederile art. 62 şi art. 134 alin. (1) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, ale art. 68 şi art. 149 alin. (1) din Regulamentul Senatului, prin coroborare cu cele ale art. 8 din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, precum şi Hotărârea Parlamentului României nr. 69/2017 privind constituirea Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei, Curtea Constituţională a ajuns la concluzia potrivit căreia „în condiţiile în care, în cazul elaborării Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004, comisia sesizată în fond este (...) Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei, rezultă că, în temeiul normelor regulamentare, această comisie este competentă să reexamineze prevederile declarate neconstituţionale şi să întocmească raportul pe care, ulterior; îl prezintă plenului fiecărei Camere a Parlamentului” (paragraful 68).

Or, în prezenta cauză, în cadrul procedurii de soluţionare a cererii de reexaminare a Preşedintelui României, adresată Parlamentului în data de 22 iunie 2018, se constată faptul că Biroul permanent al fiecărei Camere parlamentare a decis trimiterea pentru raport a cererii de reexaminare propriei comisii juridice, şi nu comisiei speciale comune, aşa cum a procedat în cazul reexaminării aceleiaşi legi ca urmare a constatării neconstituţionalităţii unor texte din aceasta prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 61 din 13 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 6 martie 2018, această procedură fiind confirmată sub aspect constituţional prin Decizia nr. 251/2018, mai sus indicată.

Prin urmare, atât timp cât această comisie specială comună funcţiona, aceasta era competentă să examineze legea criticată, reintrată în procedura parlamentară ca urmare a formulării unei cereri de reexaminare, şi nu comisiile Juridice ale fiecărei Camere a Parlamentului.

În consecinţă, similar modului în care legea a fost trimisă comisiei speciale comune pentru a fi pusă de acord cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 61 din 13 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 6 martie 2018, aceasta trebuia trimisă aceleiaşi comisii pentru reexaminarea dispoziţiilor invocate în cererea de reexaminare a Preşedintelui României.

În acest sens, Curtea Constituţională a statuat, prin Decizia nr. 252 din 19 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 399 din 9 mai 2018, la paragraful 157, faptul că instituirea comisiei speciale comune, pentru a elabora modificări şi completări la legile justiţiei, a avut în vedere „criteriul coerenţei, completitudinii şi unităţii actului legislativ, specific acestor categorii de comisii”.

Prin aceeaşi decizie, instanţa de contencios constituţional a mai statuat, în paragraful 94, următoarele: „în procedura de reexaminare a legii, comisia specială comună îşi menţine competenţa de a dezbate şi adopta raportul. Se poate observa că, din moment ce legea a fost adoptată prin parcurgerea unei proceduri speciale prin mijlocirea unei comisii speciale comune, cu atât mai mult în procedura de reexaminare a acesteia, derulată ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 45 din 30 ianuarie 2018, se impune urmarea aceleiaşi proceduri. Chiar dacă Hotărârea Parlamentului României nr. 69/2017 nu a prevăzut expressis verbis această ipoteză, este lesne de înţeles că procesul de examinare, modificare şi completare a tuturor actelor normative cu incidenţă asupra justiţiei, în vederea reformării sistemului judiciar, obiectiv pentru care a fost creată comisia specială comună, se finalizează prin adoptarea legilor în cauză. Prin urmare, procesul legislativ cu privire la aceste legi se încheie după adoptarea tor definitivă, aceasta implicând atât punerea de acord cu deciziile de neconstituţionalitate pronunţate de Curtea Constituţională în cadrul controlului a priori de constituţionalitate, cât şi pronunţarea asupra cererii de reexaminare formulate de Preşedintele României. De abia la acest moment se încheie misiunea comisiei speciale comune, epuizându-se astfel şi procedura specială parlamentară de adoptare a legilor în cauză. Aşa cum a arătat Curtea în decizia precitată, birourile permanente ale fiecărei Camere trebuie să aplice procedura specială, astfel că, în mod firesc, atât raportul asupra iniţiativei legislative, cât şi cel asupra legii, întocmit ca urmare a reexaminării prevăzute de art. 77 alin. (2) sau art. 147 alin. (2) din Constituţie, se solicită tot comisiei speciale comune, în consecinţă, Curtea reţine că procedura parlamentară aplicabilă reexaminării este o continuare şi o prelungire a procedurii legislative speciale iniţiate prin Hotărârea Parlamentului nr. 69/2017.”

Deşi Decizia Curţii Constituţionale nr. 252 din 19 aprilie 2018 se referă la obiecţia de neconstituţionalitate a unor dispoziţii din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, precum şi a legii, în ansamblul său, cu toate acestea, legea examinată prin această decizie face parte din aşa-numitul „pachet al legilor justiţiei”, la fel ca şi legea supusă controlului de constituţionalitate în prezentă cauză, iar potrivit prevederilor Hotărârii Parlamentului României nr. 69/2017 şi în conformitate cu deciziile Curţii mai sus menţionate, comisia specială comună are competenţă specială şi unică în elaborarea rapoartelor şi înaintarea propunerilor ce urmează a fi dezbătute în plenul fiecăreia dintre cele două Camere ale Parlamentului, cu referire la aceste legi.

Ca atare, misiunea comisiei speciale comune se încheie întotdeauna după adoptarea definitivă a legii, aceasta implicând atât punerea de acord cu deciziile de neconstituţionalitate pronunţate de Curtea Constituţională în cadrul controlului a priori de constituţionalitate, cât şi pronunţarea asupra cererii de reexaminare formulate de Preşedintele României. De abia la acest moment se epuizează procedura specială parlamentară de adoptare a legii în cauză.

Birourile permanente ale fiecărei Camere trebuie să aplice procedura specială, astfel că, în mod firesc, atât raportul asupra iniţiativei legislative, cât şi cei asupra legii, întocmit ca urmare a reexaminării prevăzute de art. 77 alin. (2) sau art. 147 alin. (2) din Constituţie, se solicită tot comisiei speciale comune.

Or, în urma cererii de reexaminare formulate de către Preşedintele României, procedura parlamentară s-a derulat, în mod greşit, în faţa comisiilor permanente din cele două Camere, astfel că a fost încălcată jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia nr. 251/2018, Decizia nr. 828/2017 şi Decizia nr. 252/2018) şi competenţa comisiei speciale comune, aşa cum aceasta a fost reţinută de instanţa constituţională, aducându-se astfel atingere dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie.

În plus, încălcarea competenţei comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului, astfel cum aceasta a fost reţinută în deciziile Curţii Constituţionale anterior amintite, aduce atingere şi art. 1 alin. (5), în ceea ce priveşte principiul supremaţiei Constituţiei.

În cazul de faţă, transmiterea greşită a legii - aflată în procedură parlamentată de reexaminare, ca urmare a formulării de către Preşedintele României a unei cereri de reexaminare - către comisiile permanente ale fiecăreia dintre cele două Camere nu are relevanţa unor simple încălcări ale regulamentelor, respectiv ale competenţei comisiei speciale comune, ci încalcă chiar deciziile instanţei constituţionale, afectând întreaga procedură legislativă.

*

* *

Având în vedere toate aspectele relevate anterior, considerăm că, în cauză, s-ar fi impus ca sesizarea de neconstituţionalitate formulată de Preşedintele României să fie admisă din perspectiva ambelor critici de neconstituţionalitate extrinsecă invocate şi să se constate că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii este neconstituţională, cu consecinţa reluării procedurii parlamentare de analizare a cererii de reexaminare formulate de Preşedintele României, în temeiul art. 77 alin. (2) din Constituţie.

 

Judecător,

dr. Livia Doina Stanciu

 

ACTE ALE CASEI NAŢIONALE DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE

 

CASA NAŢIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE

 

ORDIN

privind modificarea Normelor tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate curative pentru anii 2017 şi 2018, aprobate prin Ordinul preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 245/2017

 

Văzând Referatul de aprobare nr. D.G. 4.036 din 12.09.2018 al directorului general al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate,

având în vedere art. 51 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi Hotărârea Guvernului nr. 155/2017 privind aprobarea programelor naţionale de sănătate pentru anii 2017 şi 2018, cu modificările ulterioare,

în temeiul art. 291 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 17 alin. (5) din Statutul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 972/2006, cu modificările şi completările ulterioare,

preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate emite următorul ordin:

Art. I. - La capitolul VIII din Normele tehnice de reapare a programelor naţionale de sănătate curative pentru anii 2017 şi 2018, aprobate prin Ordinul preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 245/2017, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 şi 224 bis din 31 martie 2017, cu modificările şi completările ulterioare, tabelul „Creditele bugetare şi de angajament aferente programelor naţionale de sănătate curative pentru anul 2018” se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Creditele bugetare şi de angajament aferente programelor naţionale de sănătate curative pentru anul 2018”

 

 

 

- mii lei -

Denumire program de sănătate

Credite de angajament an 2018

Credite bugetare an 2018

Programul naţional de oncologie, din care:

1.489.585,00

1.488.816,00

Subprogramul de tratament medicamentos al bolnavilor cu afecţiuni oncologice (adulţi şi copii)**

1.291.527,00

1.291.087,00

Subprogramul de monitorizare a evoluţiei bolii la pacienţii cu afecţiuni oncologice prin PET-CT

29.192,00

29.114,00

Subprogramul de reconstrucţie mamară după afecţiuni oncologice prin endoprotezare

412,00

378,00

Subprogramul de diagnostic şi de monitorizare a bolti reziduale a bolnavilor cu leucemie acută prin imunofenotipare, examen citogenetic şi/sau FISH şi examen de biologie moleculară la copii şi adulţi

2.882,00

2.746,00

Subprogramul de radioterapie a bolnavilor cu afecţiuni oncologice realizată în regim de spitalizare de zi (adulţi şi copii)

165.476,00

165.408,00

Subprogramul de diagnostic genetic al tumorilor solide maligne (sarcom Ewing şi neuroblastom) la copii şi adulţi

96,00

83,00

Programul naţional de diabet zaharat

985.708,00

1.002.700,00

Programul naţional de transplant de organe, ţesuturi şi celule de origine umană

45.325,00

45.603,00

Programul naţional de tratament pentru boli rare**

210.358,00

186.496,00

Programul naţional de tratament al bolilor neurologice

117.290,00

122.761,00

Programul naţional de tratament al hemofiliei şi talasemiei

183.897,00

187.416,00

Programul naţional de tratament al surdităţii prin proteze auditive implantabile (implant cohlear şi proteze auditive)

18.506,00

18.526,00

Programul naţional de boli endocrine

2.198,00

2.292,00

Programul naţional de ortopedie

68.931,00

67.796,00

Programul naţional de terapie intensivă a insuficienţei hepatice

510,00

531,00

Programul naţional de boli cardiovasculare

127.508,00

128.552,00

Programul naţional de sănătate mintală

1.525,00

1.454,00

Programul naţional de diagnostic şi tratament cu ajutorul aparaturii de înaltă performanţă, din care:

22.863,00

21.261,00

Subprogramul de radiologie intervenţională

13.685,00

12.990,00

Subprogramul de diagnostic şi tratament al epilepsiei rezistente la tratamentul medicamentos

8.131,00

6.987,00

Subprogramul de tratament al hidrocefaliei congenitale sau dobândite la copil

322,00

302,00

Subprogramul de tratament al durerii neuropate prin implant de neurostimulator medular

725,00

982,00

Programul naţional de supleere a funcţiei renale la bolnavii cu insuficienţă renală cronică

867.015,00

867.015,00

Total

4.141.219,00

4.141.219,00

Cost-volum

807.282,00

807.282,00

Total general

4.948.501,00

4.948.501,00”

 

Art. II. - Direcţiile de specialitate din Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, casele de asigurări de sănătate şi unităţile de specialitate prin care se derulează programe naţionale de sănătate curative vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. III. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

p. Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate,

Răzvan Teohari Vulcănescu

 

Bucureşti, 13 septembrie 2018.

Nr. 1.296.


* Sumele includ valoarea creditelor de angajament şi bugetare aferente trimestrului 12018.

** Sumele nu includ valoarea creditelor de angajament şi bugetare aferente contractelor cost-volum. Valoarea acestora este prevăzută distinct.