MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 186 (XXX) - Nr. 826         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Joi, 27 septembrie 2018

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 268 din 24 aprilie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, în ansamblul său

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

698/557/91. - Ordin al ministrului sănătăţii, al viceprim-ministrului, ministrul mediului, şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor pentru modificarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului sănătăţii, al ministrului mediului şi pădurilor şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 637/2.492/50/2012 privind aprobarea membrilor Comisiei naţionale pentru produse biocide şi a regulamentului de organizare şi funcţionare a acesteia

 

1.386. - Ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale pentru aprobarea transmiterii unor bunuri din infrastructura secundară de irigaţii aparţinând domeniului privat al statului, aflată în administrarea Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare şi situată pe teritoriul Organizaţiei utilizatorilor de apă pentru irigaţii Vlădeni SPP 2 din judeţul Ialomiţa, în proprietatea acestei organizaţii

 

1.391. - Ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale pentru aprobarea transmiterii unor bunuri din infrastructura secundară de irigaţii aparţinând domeniului privat al statului, aflată în administrarea Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare şi situată pe teritoriul unor organizaţii ale utilizatorilor de apă pentru irigaţii din judeţul Galaţi, în proprietatea acestor organizaţii

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

 

Decizia nr. 45 din 11 iunie 2018 (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept)

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 268

din 24 aprilie 2018

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, în ansamblul său

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Ioniţă Cochinţu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3, art. 4, art. 5 alin. (3), art. 8 alin. (5) şi ale art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a legii în ansamblul său, excepţie ridicată de Societatea Piraeus Bank România - S A. În Dosarul nr. 23.764/281/2016 al Judecătoriei Ploieşti - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.094D/2017.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele Curţii Constituţionale nr. 2.482D/2017 şi nr. 2.901 D/2017, având ca obiect excepţii de neconstituţionalitate similare celei din primul dosar strigat, respectiv prevederi ale Legii nr. 77/2016, excepţii ridicate de Societatea Piraeus Bank România - S A. În Dosarul nr. 837/310/2017 al Judecătoriei Sinaia şi În Dosarul nr. 16.239/211/2016 al Judecătoriei Cluj-Napoca - Secţia civilă.

4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

5. Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate, din oficiu, pune în discuţie problema conexării dosarelor nr. 2.482D/2017 şi nr. 2.901 D/2017 la Dosarul nr. 2.094D/2017.

6. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.

7. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 2.482D/2017 şi nr. 2.901D/2017 la Dosarul nr. 2.094D/2017, care este primul înregistrat.

8. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, în raport cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

9. Prin încheierea din 31 mai 2017, pronunţată în Dosarul nr. 23.764/281/2016, Judecătoria Ploieşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3, art. 4, art. 5 alin. (3), art. 8 alin. (5) şi ale art. 11 din Legea nr. 77/2016, precum şi a legii în ansamblul său, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.094D/2017.

10. Prin încheierea din 15 septembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 837/310/2017, Judecătoria Sinaia a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3, art. 4, art. 5 alin. (3), art. 8 alin. (5) şi ale art. 11, cu excepţia tezei întâi, din Legea nr. 77/2016, precum şi a legii în ansamblul său, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.482D/2017.

11. Prin încheierea din 12 octombrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 16 239/211/2016, Judecătoria Cluj-Napoca - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 3, art. 4, art. 5 alin. (3), art. 8 alin. (5) şi ale art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.901 D/2017.

12. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Societatea Piraeus Bank România - S A. În cauze întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 77/2016.

13. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine, în esenţă, că prevederile criticate sunt neconstituţionale, deoarece acestea se aplică nu numai situaţiilor juridice ce se vor naşte, se vor modifica sau stinge după intrarea în vigoare a Legii nr. 77/2016, ci şi situaţiilor juridice în curs de formare, modificare sau stingere la data intrării în vigoare a acestei legi, precum şi efectelor prezente şi viitoare ale unor raporturi juridice trecute încheiate între bănci şi consumatori, ceea este contrar art. 15 alin. (2), art. 44 alin. (2) şi (3), art. 45, art. 53, art. 135 alin. (2) lit. a) şi art. 148 alin. (2) din Constituţie.

14. Judecătoria Ploieşti - Secţia civilă, în Dosarul nr. 2.094D/2017, opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

15 Judecătoria Sinaia, în Dosarul nr. 2.482D/2017, nu îşi exprimă opinia cu privire la temeinicia excepţiei de neconstituţionalitate.

16 Judecătoria Cluj-Napoca - Secţia civilă, în Dosarul nr. 2,901 D/2017, opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată.

17. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

18. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

19. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.

20. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum reiese din încheierile de sesizare, îl constituie atât unele prevederi punctuale ale Legii nr. 77/2016, cât şi legea în integralitatea sa, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 28 aprilie 2016. Faţă de această împrejurare, Curtea reţine ca obiect al  excepţiei de neconstituţionalitate Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, în ansamblul său.

21. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea, art. 44 alin. (2) şi (3) privind dreptul de proprietate privată, art. 45 privind libertatea economică, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 135 alin. (2) lit. a) privind economia şi art. 148 alin. (2) cu privire la integrarea în Uniunea Europeană.

22. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, în raport cu evoluţia jurisprudenţială în materie, Curtea observă că, în prezentele cauze, în ceea ce priveşte o parte dintre prevederile legale criticate din Legea nr. 77/2016, nu sunt respectate condiţiile de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, a căror existenţă rezultă din prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor [...] privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei [...] precum şi din prevederile art. 29 alin. (3) din aceeaşi lege, potrivit cărora „Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale”. Astfel, se reţine ca element comun situaţiei de fapt din cauzele aflate pe roiul instanţelor judecătoreşti care au sesizat instanţa de contencios constituţional în prezentele dosare, că toate contractele de credit au fost încheiate înaintea intrării în vigoare a noului Cod civil, respectiv 1 octombrie 2011. Autoarea excepţiei a invocat neconstituţionalitatea art. 3 din Legea nr. 77/2016, fără să se raporteze în mod distinct la cele două ipoteze ale acestuia, respectiv ipoteza care vizează aplicabilitatea noului Cod civil [„Prin derogare de la dispoziţiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare ] şi ipoteza care vizează aplicabilitatea vechiului Cod civil.

23. În aceste condiţii, instanţa de contencios constituţional urmează să respingă, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza întâi raportate la prevederile art. 3 teza întâi din Legea nr. 77/2016.

24. De asemenea, faptul că toate contractele de credit ce fac obiectul cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti care au sesizat Curtea au fost încheiate înainte de intrarea în vigoare a noului Cod civil este relevant şi în examinarea admisibilităţii excepţiei având ca obiect neconstituţionalitatea tezei a două a art. 11 din Legea nr. 77/2016. Se reţine că, potrivit primei teze a acestui articol, prevederile Legii nr. 77/2016 se aplică şi contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, iar, potrivit celei de-a două teze a art. 11, Legea nr. 77/2016 se aplică acelor contracte de credit încheiate după data intrării sale în vigoare.

25. Aşa fiind, Curtea urmează să respingă, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza a două din Legea nr. 77/2016, întrucât acestea vizează contracte încheiate după intrarea în vigoare a Legii nr. 77/2016.

26. În continuare se observă că, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 18 ianuarie 2017, Curtea a constatat că prevederile art. 11 teza întâi, raportate la cele ale art. 3 teza a doua, art. 4, art. 7 şi art. 8 din Legea nr. 77/2016 sunt constituţionale numai în măsura în care instanţa judecătorească are posibilitatea şi obligaţia de a verifica îndeplinirea condiţiilor impreviziunii pentru fiecare contract de credit în parte. Curtea a mai reţinut că, în cazul în care instanţa judecătorească nu ar avea posibilitatea să verifice îndeplinirea condiţiilor impreviziunii, aceste prevederi de lege ar încălca dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept, art. 1 alin. (5) - în componenta sa privind calitatea legii, cele ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, precum şi cele ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei.

27. Totodată, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, precitată, paragraful 122, Curtea a constatat că sintagma „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile” din art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 este neconstituţională. În acest context, Curtea reţine că, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, „nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

28. Întrucât, în prezentele cauze, sesizarea Curţii Constituţionale a fost realizată ulterior publicării Deciziei nr. 623 din 25 octombrie 2016 şi, având în vedere faptul că, în toate cauzele, contractele de credit au fost încheiate sub imperiul vechiului Cod civil din 1864, Curtea va respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile” din art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016, precum şi cea a prevederilor art. 11 teza întâi raportate la art. 3 teza a doua, art. 4, art. 7 alin. (1)-(3) şi alin. (5)-(6) şi art. 8 alin. (1)-(4) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite.

29. Prin Decizia nr. 95 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 656 din 9 august 2017, paragraful 28, Curtea a statuat că Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 este o decizie interpretativă, aşa încât, atunci când criticile de neconstituţionalitate a unei norme juridice privesc un înţeles sau înţelesuri ale acesteia care se bucură, în continuare, de prezumţia de constituţionalitate şi care nu au fost excluse din cadrul constituţional prin decizia interpretativă, este evident că instanţa constituţională este competentă să analizeze fondul excepţiei de neconstituţionalitate (a se vedea şi Decizia nr. 92 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651 din 8 august 2017, paragraful 48).

30. Cu privire la dispoziţiile art. 11 teza întâi raportat la art. 5 şi art. 6 din Legea nr. 77/2016, Curtea constată că acestea reglementează procedura de derulare a dării în plată a imobilului ipotecat. Este de observat că art. 3 teza a două a fixat regulile de drept substanţial subsumate principiului impreviziunii în contractele de credit, iar art. 5 şi art. 6 din lege reglementează, în esenţă, procedura de urmat pentru aplicarea regulilor anterior menţionate.

31. Cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor art. 11 teza întâi raportat la art. 5 alin. (3) şi art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016, Curtea s-a mai pronunţat, în acest sens fiind Decizia nr. 92 din 28 februarie 2017, paragrafele 50-60, prin care Curtea a reţinut că, reglementând procedura dării în plată, ca expresie a impreviziunii contractuale, legiuitorul, prin aceste prevederi din Legea nr. 77/2016, a pus la îndemâna debitorului obligaţiei un mecanism procedural specific, prin efectul căruia are loc o suspendare de drept a executării plăţilor pe care debitorul le-ar datora în temeiul contractului de credit. Este o măsură conexă firească deciziei debitorului de a transmite creditorului dreptul de proprietate asupra imobilului în vederea stingerii datoriei izvorând din contractul de credit ipotecar.

32. Suspendarea plăţilor aferente contractului de credit intervine ca un accesoriu al deciziei unilaterale a acestuia prin care apreciază că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate inerente procedurii dării în plată, însă, pe perioada suspendării plăţilor, celelalte obligaţii ale debitorului rezultate din acesta se execută în continuare.

33. În acest context, Curtea a reţinut că suspendarea antemenţionată se aplică atât în situaţia în care creditorul obligaţiei de plată nu formulează contestaţie împotriva notificării transmise, cât şi în situaţia în care acesta din urmă formulează o asemenea contestaţie. Astfel, în lipsa formulării contestaţiei prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 77/2016, notificarea transmisă creditorului rămâne definitivă, în sensul că ambele părţi acceptă faptul că aceasta îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, în condiţiile intervenirii im previziunii, părţile având posibilitatea de a negocia pentru a ajunge la un alt acord în termenul prevăzut de art. 5 alin. (3) din Legea nr. 77/2016. De abia după expirarea termenului menţionat se poate încheia actul de dare în plată. Pe toată perioada de timp care acoperă termenul de contestare, precum şi termenul de negociere, executarea plăţilor derivate din contractul de credit este suspendată. În acest fel, legiuitorul a pus la îndemâna debitorului un instrument juridic, prin intermediul căruia echilibrează poziţia economică net inferioară a consumatorului în raport cu profesionistul în condiţiile intervenirii impreviziunii. Ar fi fost, de altfel, nefiresc ca, pe această perioadă, contractul să fi continuat să se execute ca atare, mai ales că este una pre-procesuală, de negociere între părţi, În care sunt cercetate posibilităţile de continuare a executării contractului de credit, prin adaptarea acestuia la noile condiţii socio-economice. În schimb, în ipoteza în care creditorul formulează contestaţie, notificarea este afectată de o condiţie rezolutorie, aceea a admiterii contestaţiei de către instanţa judecătorească competentă, însă, indiferent dacă această condiţie se împlineşte, pe toată perioada în care curge termenul de formulare a contestaţiei şi a judecăţii, până la soluţionarea definitivă a contestaţiei, notificarea are drept efect şi suspendarea plăţilor rezultate din contractul de credit, ca o măsură provizorie şi conexă acesteia.

34. În acest context, Curtea a constatat că un asemenea mecanism procedural nu este de natură să afecteze sau să anuleze dreptul de proprietate privată al creditorului, pentru că suspendarea plăţilor este o măsură imediată care înlătură efectele negative asupra patrimoniului debitorului în condiţiile în care creditorul decide să demareze o procedură judiciară. Este O măsură provizorie prin natura sa, întrucât, în cazul în care este admisă contestaţia creditorului, debitorul obligaţiei va trebui să execute în continuare contractul de credit, plata sumelor de bani aferente perioadei de suspendare urmând a fi reluată Din cele de mai sus, Curtea, având în vedere conţinutul normativ al art. 5 alin. (3) şi art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016, a constatat că aceste prevederi legale reglementează o intervenţie etatică cu privire la executarea contractelor de credit aflate în curs.

35. Astfel, Curtea a constatat că, deşi creditorul obligaţiei deţine, în principiu, un bun, în sensul art. 1 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şt a libertăţilor fundamentale, reprezentat de creanţa care face obiectul contractului de credit, intervenţia statului operată prin textele de lege criticate urmăreşte un scop legitim, respectiv protecţia consumatorului prin evitarea punerii acestuia în situaţia de a plăti sume de bani corespunzătoare contractului de credit în condiţiile în care se invocă impreviziunea întemeiată pe art. 969 şi art. 970 din Codul civil din 1864. Aşadar, scopul legitim urmărit se circumscrie conceptului de protecţie a consumatorului, iar suspendarea executării plăţilor este o măsură capabilă să îndeplinească scopul legitim urmărit, neexistând nicio abatere între substanţa acesteia şi finalitatea pe care o are în vedere. Mai mult, măsura reglementată şi finalitatea avută în vedere se află într-un evident raport de consecvenţă logică, drept care se impune concluzia irefragabilă a caracterului său adecvat.

36. Aşa fiind, Curtea a constatat că măsura legală criticată este necesară, legiuitorul având deplina competenţă constituţională, în temeiul art. 15 alin. (1), art. 44 alin. (1) şi art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală, de a proteja într-un mod efectiv interesele patrimoniale ale cetăţenilor săi, atunci când în paradigma executării contractului intervine un aspect care ţine de impreviziune. Curtea a constatat că această orientare legislativă a ţinut seama de realităţile socio-economice existente, aspect cu privire la care legiuitorul are o largă marjă de apreciere, precum şi de particularităţile şi specificul circumstanţelor referitoare la iminenţa începerii sau continuării procedurii de executare silită cu efecte iremediabile asupra consumatorului, respectiv la relaţia profesionist - consumator, în care acesta din urmă se află într-o situaţie de inferioritate economică. De aceea, în cazul în care între părţi există o neînţelegere, apărută cu privire la existenţa impreviziunii în contracte, legiuitorul, în mod corect, a apreciat ca fiind necesară o suspendare de drept a executării unui asemenea contract până la pronunţarea hotărârii judecătoreşti definitive în cauza care tranşează problema litigioasă dintre părţi.

37. Cu privire la prevederile art. 11 teza întâi raportat la cele ale art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016, Curtea s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 95 din 28 februarie 2017, paragrafele 44-49. Cu acel prilej s-a arătat că mecanismul procedural reglementat de legiuitorul ordinar în vederea aplicării art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 are în vedere, ca şi în cazul art. 8 alin. (1) din aceeaşi lege, două etape cu o semnificaţie deosebită în economia acesteia. Astfel, o primă etapă, obligatorie, se subsumează unei negocieri directe între părţi şi priveşte procedura notificării reglementate de art. 5 alin. (1) din lege, părţile putând, ele însele, să constate stingerea datoriilor izvorâte din contractul de credit, prin darea în plată a imobilului. Această etapă se aplică şi trebuie parcursă indiferent că bunul imobil ipotecat a fost sau nu vândut în cadrul unei proceduri execuţionale la data intrării în vigoare a legii. Cea de-a două etapă, judiciară, facultativă prin natura sa, vizează intervenţia instanţelor judecătoreşti la cererea debitorilor, în vederea aplicării Legii nr. 77/2016, respectiv constatarea stingerii datoriei izvorâte din contractul de credit. Astfel, debitorul obligaţiilor de plată a sumelor de bani în cadrul unui contract de credit trebuie să parcurgă, în mod obligatoriu, prima etapă procedurală, în sensul ajungerii la un consens cu creditorul şi al evitării, pe cât posibil, a intervenţiei în cadrul raporturilor contractuale a instanţei judecătoreşti. Legiuitorul a reglementat acest mecanism procedural în două etape pentru a da posibilitatea încetării contractului, ca rezultat al acordului de voinţă al părţilor, fără intervenţia instanţelor judecătoreşti, apelarea la forţa de constrângere a statului realizându-se, în mod evident, numai atunci când părţile nu ajung la un consens.

38. Prin urmare, a apela direct la instanţa judecătorească, cu nesocotirea primei etape, cea a notificării, echivalează cu caracterul inadmisibil al unei asemenea acţiuni promovate în temeiul art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016, instanţele judecătoreşti fiind în drept, în această ipoteză, să respingă ca atare acţiunea debitorului. Acesta a fost şi sensul Deciziei nr. 639 din 27 octombrie 2016, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35 din 12 ianuarie 2017, în care Curtea Constituţională a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate, pe motiv că însăşi acţiunea principală era inadmisibilă. Prin urmare, indiferent dacă bunul imobil constituit drept garanţie pentru executarea contractului de credit a fost vândut anterior sau ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 77/2016, debitorul este obligat, din punct de vedere procedural, să parcurgă mai întâi etapa notificării şi de abia după aceea să solicite concursul instanţelor judecătoreşti pentru constatarea stingerii datoriei.

39. În privinţa bunurilor imobile adjudecate anterior intrării în vigoare a legii, Curtea a constatat că legiuitorul ordinar a recurs la o ficţiune juridică, în sensul că datoriile rezultate din contractul de credit sunt considerate stinse, chiar dacă bunul imobil aferent garanţiei a fost vândut la un preţ mai mic decât valoarea datoriei debitorului către instituţia de credit. Practic, legiuitorul a apreciat, în contextul impreviziunii, că sumele de bani plătite în mod voluntar în executarea contractului, cele obţinute din adjudecarea bunului, indiferent de data la care aceasta a avut loc, precum şi, după caz, sumele rezultate din urmărirea silită a altor bunuri ale debitorului până la data formulării notificării acoperă valoarea datoriilor aferente contractului de credit. O asemenea ficţiune juridică, departe de a fi arbitrară, valorifică un element accesoriu al contractului de credit, ipoteca, definită, în cazul de faţă, ca fiind un drept real asupra unui bun imobil afectat restituirii sumei de bani împrumutate, şi este de natură să asigure echilibrul contractual dintre părţi în limitele riscului inerent unui contract de credit, eliminând din sfera raporturilor dintre debitor şi creditor riscul supraadăugat. Prin urmare, Curtea a constatat că textul criticat nu încalcă art. 44 din Constituţie, în măsura în care acesta este aplicat în condiţiile intervenirii impreviziunii. În caz contrar, s-ar accepta, pe de o parte, ruina debitorului şi îmbogăţirea fără justă cauză a creditorului, contractul de credit nemaiputând constitui temeiul îmbogăţirii acestuia, ci situaţia imprevizibilă intervenită, iar, pe de altă parte, s-ar crea o vădită inegalitate între debitorii care, având în vedere aceeaşi situaţie de impreviziune, au reuşit să reziste acesteia pe un interval temporal mai extins sau mai restrâns. Or, acest criteriu, coroborat cu data intrării în vigoare a legii, este unul artificial şi arbitrar, întrucât impreviziunea trebuie evaluată în exclusivitate în funcţie de echilibrul contractual dintre părţi, fiind, aşadar, o chestiune ce ţine de dezechilibrarea prestaţiilor la care acestea s-au obligat din cauza unui element exterior conduitei lor a cărui amploare nu putea fi prevăzută. Aşadar, stingerea datoriei prin darea în plată a imobilului ipotecat reprezintă o ficţiune juridică aplicabilă tuturor procedurilor de executare silită începute anterior sau ulterior intrării în vigoare a legii, indiferent că bunul aferent garanţiei a fost vândut în cadrul acestei proceduri anterior/ulterior intrării în vigoare a legii, singura condiţie impusă de legiuitor fiind ca acestea să fie în curs la data depunerii notificării. Aşa fiind, ca urmare a stingerii datoriilor prin darea în plată a bunului în condiţiile legii criticate, executarea contractului încetează.

40. Astfel cum a statuat Curtea prin Decizia nr. 638 din 27 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 121 din 14 februarie 2017, paragraful 25, instanţa judecătorească, fiind independentă în aprecierea sa, va putea face aplicarea instituţiei impreviziunii în temeiul Legii nr. 77/2016, în configurarea determinată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, respectiv în temeiul prevederilor art. 969 şi art. 970 din Cod civil din 1864, chiar şi în cauzele în care este începută executarea silită, indiferent de stadiul executării silite a bunului ipotecat, respectiv în speţele unde este pusă în discuţie o asemenea chestiune, cu consecinţa stingerii datoriilor rezultate din contractele de credit.

41. Curtea a mai reţinut că revine instanţelor de judecată competenţa de a stabili cadrul procesual în care se soluţionează litigiul dedus judecăţii, în funcţie de stadiul derulării contractului de credit. Totodată, Curtea a reiterat faptul că este rolul instanţelor de judecată să interpreteze normele legale şi să facă aplicarea acestora în funcţie de conţinutul normativ, respectiv dacă sunt norme de drept substanţial sau de drept procesual şi dacă sunt de imediată aplicare, precum şi cu privire la prioritatea

acestora, în funcţie de caracterul de normă specială sau de drept comun (a se vedea Decizia nr. 357 din 11 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 19 octombrie 2017, paragrafele 40 şi 42).

42. Având în vedere cele de mai sus, Curtea a constatat că soluţia legislativă de stingere a datoriilor izvorâte din contractele de credit, indiferent de data la care a fost vândut bunul imobil ipotecat prin licitaţie publică sau printr-un alt mod agreat de creditor, nu încalcă dreptul de proprietate privată al creditorului, consacrat de art. 44 din Constituţie.

43. În ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituţie, Curtea a reţinut prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, paragraful 115, că, indiferent de textul legal specific în baza căruia au fost încheiate contractele până la data de 1 octombrie 2011, ele se supun reglementării de drept comun, Codul civil din 1864, care, în mod evident, permitea aplicarea teoriei impreviziunii, în temeiul art. 969 şi art. 970. Având în vedere că Legea nr. 77/2016 reprezintă o aplicare a teoriei impreviziunii la nivelul contractului de credit, prevederile acesteia nu retroactivează,

44. Cu referire la criticile prevederilor Legii nr. 77/2016 formulate din perspectiva art. 45 şi art. 135 alin, (2) lit. b) din Constituţie, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 614 din 5 octombrie 2017, în plus faţă de ceea ce reiese din motivarea Curţii din Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, că însuşi textul art. 45 din Constituţie dispune că accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera iniţiativă şi exercitarea acestora sunt garantate În condiţiile legii. Or, dispoziţiile criticate din Legea nr. 77/2016 se pot încadra în această categorie - în condiţiile legii - legiuitorul constituant însuşi acordându-i legiuitorului ordinar prerogativa de a stabili condiţiile exercitării accesului liber al persoanei la o activitate economică, precum şi a liberei iniţiative. De altfel, Curtea Constituţională a statuat, prin Decizia nr. 282 din 8 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 530 din 16 iulie 2014, paragraful 16, că principiul libertăţii economice nu este un drept absolut al persoanei, ci este condiţionat de respectarea limitelor stabilite de lege, limite ce urmăresc asigurarea unei anumite discipline economice ori protejarea unor interese generale, precum şi asigurarea respectării drepturilor şi intereselor legitime ale tuturor.

45. În ceea ce priveşte menţionarea în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 53 din Legea fundamentală, faţă de jurisprudenţa sa în materie, Curtea reiterează lipsa incidenţei acestor dispoziţii constituţionale.

46. Cu privire la invocarea art. 148 din Constituţie, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, Curtea a reţinut că, în cauzele deduse judecăţii, prevederile Directivei 2014/17/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 4 februarie 2014 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidenţiale şi de modificare a directivelor 2008/48/CE şi 2013/36/UE şi a Regulamentului (UE) nr. 1.093/2010, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 60 din 28 februarie 2014, nu au legătură cu ipoteza normativă a legii criticate, ele referindu-se la conversia creditelor în valută. Prin urmare, Curtea a constatat că dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 148 nu au incidenţă în cauză.

47. Faţă de această împrejurare, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă, astfel că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi raportate la celelalte prevederi din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a legii în ansamblul său, urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.

48. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 11 teza întâi, raportate la art. 5 alin. (3), art. 7 alin. (4) şi art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016, şi cu unanimitate de voturi, în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a celorlalte dispoziţii din Legea nr. 77/2016, precum şi a legii în ansamblul său,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi raportate la art. 3, art. 4, art. 7 alin. (1)-(3) şi alin. (5)-(6) şi ale şi ale art. 8 alin. (1)-(4), precum şi excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza a două şi a sintagmei „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile” cuprinsă în art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de Societatea Piraeus Bank România - S.A. În Dosarul nr. 23.764/281/2016 al Judecătoriei Ploieşti - Secţia civilă, în Dosarul nr. 837/310/2017 al Judecătoriei Sinaia şi în Dosarul nr. 16.239/211/2016 al Judecătoriei Cluj-Napoca - Secţia civilă.

2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Piraeus Bank România - S.A. În aceleaşi dosare, ale aceloraşi instanţe de judecată, şi constată că dispoziţiile art. 11 teza întâi, raportate la celelalte prevederi din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a legii în ansamblul său, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Ploieşti - Secţia civilă, Judecătoriei Sinaia şi Judecătoriei Cluj-Napoca - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 24 aprilie 2018.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Ioniţă Cochinţu

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

MINISTERUL SĂNĂTĂŢII

AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR

MINISTERUL MEDIULUI

Nr. 698 din 29 mai 2018

Nr. 91 din 29 iunie 2018

Nr. 557 din 12 iunie 2018

 

ORDIN

pentru modificarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului sănătăţii, al ministrului mediului şi pădurilor şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 637/2.492/50/2012 privind aprobarea membrilor Comisiei naţionale pentru produse biocide şi a regulamentului de organizare şi funcţionare a acesteia

 

Văzând Referatul de aprobare al Direcţiei generale de asistenţă medicală şi sănătate publică din cadrul Ministerul Sănătăţii nr. S.P. 4.643 din 2.05.2018,

având în vedere prevederile art. 5 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr. 617/2014 privind stabilirea cadrului instituţional şi a unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 528/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 22 mai 2012 privind punerea la dispoziţie pe piaţă şi utilizarea produselor biocide, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 13 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 19/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului şi pentru modificarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 4 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.415/2009 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a unităţilor din subordinea acesteia, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul sănătăţii, viceprim-ministrul, ministrul mediului, şi preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor emit următorul ordin:

Art. I. - În anexa nr. 1 la Ordinul ministrului sănătăţii, al ministrului mediului şi pădurilor şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 637/2.492/50/2012 privind aprobarea membrilor Comisiei naţionale pentru produse biocide şi a regulamentului de organizare şi funcţionare a acesteia, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 17 august 2012, cu modificările ulterioare, punctul I, subpunctul 11 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„11. Ionescu Teodora Cristina, consilier, Serviciul produse medicinale veterinare, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor”.

Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul sănătăţii,

Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor,

p. Viceprim-ministru, ministrul mediului,

Sorina Pintea

Geronimo Răducu Brănescu

Eugen Constantin Uricec,

 

 

secretar de stat

 

MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE

 

ORDIN

pentru aprobarea transmiterii unor bunuri din infrastructura secundară de irigaţii aparţinând domeniului privat al statului, aflată în administrarea Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare şi situată pe teritoriul Organizaţiei utilizatorilor de apă pentru irigaţii Vlădeni SPP 2 din judeţul Ialomiţa, în proprietatea acestei organizaţii

 

Luând în considerare Referatul de aprobare nr. 292.900/2018 al Direcţiei îmbunătăţiri funciare şi fond funciar,

în baza prevederilor art. 27 alin. (1) şi (4) din Legea îmbunătăţirilor funciare nr. 138/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 9 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 30/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi pentru modificarea art. 6 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii pentru Administrarea Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor, cu modificările ulterioare,

ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emite următorul ordin:

Art. 1. - Se aprobă transmiterea unor bunuri din infrastructura secundară de irigaţii aparţinând domeniului privat al statului, aflată în administrarea Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare şi situată pe teritoriul Organizaţiei utilizatorilor de apă pentru irigaţii Vlădeni SPP 2 din judeţul Ialomiţa, în proprietatea acestei organizaţii, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin, sub condiţiile rezolutorii prevăzute de art. 27 alin. (1) din Legea îmbunătăţirilor funciare nr. 138/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 2. - Predarea-primirea bunurilor din infrastructura secundară de irigaţii, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin, se face la starea fizică existentă la momentul solicitării de preluare, pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 5 zile de la data intrării în vigoare a prezentului ordin, în condiţiile legii, în care sunt specificate obligaţiile prevăzute de Legea îmbunătăţirilor funciare nr. 138/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 3. - Patrimoniul Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare se diminuează cu valoarea de inventar a bunurilor transmise potrivit art. 1, răspunderea pentru exactitatea, realitatea şi corectitudinea datelor aferente bunurilor ce fac obiectul prezentului ordin aparţinând acestei entităţi.

Art. 4. - Prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, la propunerea Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare, se aprobă retragerea dreptului de proprietate asupra infrastructurii de Îmbunătăţiri Funciare preluate de către organizaţia utilizatorilor de apă pentru irigaţii prevăzută la art. 1, în termen de 30 de zile de la data constatării nerespectării de către această organizaţie a obligaţiilor prevăzute la art. 27 alin. (1), prin aplicarea dispoziţiilor art. 293 din Legea îmbunătăţirilor funciare nr. 138/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 5. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

Petre Daea

 

Bucureşti, 21 septembrie 2018.

Nr. 1.386.

 

ANEXĂ

 

DATELE DE IDENTIFICARE

ale bunurilor din infrastructura secundară de irigaţii, aflate în domeniul privat al statului şi în administrarea Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare, care se transmit în proprietatea Organizaţiei utilizatorilor de apă pentru irigaţii Vlădeni SPP 2 din judeţul Ialomiţa

 

Nr. crt.

Codul de clasificare şi nr. MFP alocat prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 668/2014

Persoana juridică de la care se transmite imobilul

Persoana juridică la care se transmite imobilul

Denumirea bunului

Descrierea tehnică

Adresa

Valoarea de inventar

(lei)

1

1.8.12/6500577

Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare

CIF 29275212

Organizaţia utilizatorilor de apă pentru irigaţii Vlădeni SPP 2

Sediul: Str. Bărăganului nr. 2, localitatea Vlădeni, judeţul Ialomiţa Înregistrată în Registrul naţional al organizaţiilor de Îmbunătăţiri Funciare cu nr. 591/28.06.2018

CIF 39707717

Clădire staţie + post trafo SPP 2

Clădire staţie de pompare

Suprafaţa desfăşurată - 325 mp

Suprafaţa construită - 325 mp

Regimul de înălţime - parter

UAT Vlădeni, judeţul Ialomiţa

123.133

2

1.8.6./6500579

Conductă principală SPP2CP3 + CP4 L = 7.120 m

Conducta principală CP3 + CP4, prevăzută cu 1 cămin, 2 vane ovale şi 17 dispozitive antişoc

Lungime totală = 7.120 m, din care:

1.345 m PREMO 0800 mm

4.535 m PREMO 0600 mm

1.240 m AZBO 0400 mm

UAT Vlădeni, judeţul Ialomiţa

118.970

3

9/6500575

Teren clădire stafie + post trafo SPP 2

Suprafaţă totală 1.000 mp

UAT Vlădeni, judeţul Ialomiţa

1,000

 

MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE

 

ORDIN

pentru aprobarea transmiterii unor bunuri din infrastructura secundară de irigaţii aparţinând domeniului privat al statului, aflată în administrarea Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare şi situată pe teritoriul unor organizaţii ale utilizatorilor de apă pentru irigaţii din judeţul Galaţi,în proprietatea acestor organizaţii

 

Luând în considerare Referatul de aprobare nr. 292.925/2018 al Direcţiei îmbunătăţiri funciare şi fond funciar, în baza prevederilor art. 27 alin. (1) şi (4) din Legea îmbunătăţirilor funciare nr. 138/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 9 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 30/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi pentru modificarea art. 6 alin (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii pentru Administrarea Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creşterea Precipitaţiilor, cu modificările ulterioare,

ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emite următorul ordin:

Art. 1. - Se aprobă transmiterea unor bunuri din infrastructura secundară de irigaţii aparţinând domeniului privat al statului, aflată în administrarea Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare şi situată pe teritoriul unor organizaţii ale utilizatorilor de apă pentru irigaţii din judeţul Galaţi, în proprietatea acestor organizaţii, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integranta din prezentul ordin, sub condiţiile rezolutorii prevăzute de art. 27 alin. (1) din Legea îmbunătăţirilor funciare nr. 138/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 2. - Predarea-primirea bunurilor din infrastructura secundară de irigaţii, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin, se face la starea fizică existentă la momentul solicitării de preluare, pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 5 zile de la data intrării în vigoare a prezentului ordin, în condiţiile legii, în care sunt specificate obligaţiile prevăzute de Legea îmbunătăţirilor funciare nr. 138/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 3. - Patrimoniul Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare se diminuează cu valoarea de inventar a bunurilor transmise potrivit art. 1, răspunderea pentru exactitatea, realitatea şi corectitudinea datelor aferente bunurilor ce fac obiectul prezentului ordin aparţinând acestei entităţi.

Art. 4. - Prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, la propunerea Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare, se aprobă retragerea dreptului de proprietate asupra infrastructurii de Îmbunătăţiri Funciare preluate de către organizaţiile utilizatorilor de apă pentru irigaţii prevăzute la art. 1, în termen de 30 de zile de la data constatării nerespectării de către aceste organizaţii a obligaţiilor prevăzute la art. 27 alin. (1), prin aplicarea dispoziţiilor art. 293 din Legea îmbunătăţirilor funciare nr. 138/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 5. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

p. Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

Daniel Dumitru Botănoiu,

secretar de stat

 

Bucureşti, 25 septembrie 2018.

Nr. 1.391.

 

ANEXĂ

 

DATELE DE IDENTIFICARE

ale bunurilor din infrastructura secundară de irigaţii, aflate în domeniul privat al statului şi în administrarea Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare, care se transmit în proprietatea unor organizaţii ale utilizatorilor de apă pentru irigaţii, situată pe teritoriul acestora din judeţul Galaţi

 

Nr. crt.

Codul de clasificare şi nr. MFP alocat conform Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 668/2014

Persoana juridică de la care se transmite imobilul

Persoana juridica la care se transmite imobilul

Denumirea imobilului

Descrierea tehnică

Adresa imobilului

Valoarea de inventar

(lei)

1

1.8.127

INVPPS 26447614-2018

Agenţia Naţională de

îmbunătăţiri Funciare

CIF 29275212

Organizaţia utilizatorilor de apă pentru irigaţii SPP 3 NĂMOLOASA

Sediul: localitatea Năneşti, judeţul Vrancea

Înregistrată în Registrul naţional al organizaţiilor de Îmbunătăţiri Funciare la nr. 567/06.02.2018

CIF 38855367

SPP3

NĂMOLOASA

Staţie nefinalizată.

Se identifică în teren cuva din prefabricate din beton.

UAT Nămoloasa, judeţul Galaţi.

349

2

1.8.127

INVPPS 26447616-2018

Agenţia Naţională de

îmbunătăţiri Funciare

CIF 29275212

Organizaţia utilizatorilor de apă pentru irigaţii SPP 5 NĂMOLOASA Sediul: localitatea Năneşti, judeţul Vrancea

Înregistrată în Registrul naţional al organizaţiilor de Îmbunătăţiri Funciare la nr. 569/07.02.2018

CIF 38855278

SPP5

NĂMOLOASA

Staţie nefinalizată.

Se identifică în teren cuva din prefabricate din beton.

UAT Nămoloasa, judeţul Galaţi

160

1.8.67

INVPPS 26447618-2018

PLOT SPP5 NĂMOLOASA

Reţea de conducte subterane nefinalizată

UAT Nămoloasa, judeţul Galaţi

1.405

3

1.8.127

INVPPS 26447620-2018

Agenţia Naţională de

îmbunătăţiri Funciare

CIF 29275212

Organizaţia utilizatorilor de apă pentru irigaţii SPP 6 NĂMOLOASA Sediul: localitatea Năneşti, judeţul Vrancea

Înregistrată în Registrul naţional al organizaţiilor de Îmbunătăţiri Funciare la nr. 568/06.02.2018

CIF 38855782

SPP6

NĂMOLOASA

Staţie nefinalizată.

Se identifică în teren cuva din prefabricate din beton.

UAT Nămoloasa, judeţul Galaţi

171

1.8.67

INVPPS 26447622-2018

PLOT SPP6 NĂMOLOASA

Reţea de conducte subterane nefinalizată

UAT Nămoloasa, judeţul Galaţi

3.482

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

 

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT

 

DECIZIA Nr. 45

din 11 iunie 2018

 

Dosar nr. 105/1/2018

 

Judecător Eugenia Voicheci - preşedintele Secţiei a II-a civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - preşedintele completului

Lucia Paulina Brehar - judecător la Secţia a II-a civilă

Ianina Blandiana Grădinaru - judecător la Secţia a II-a civilă

Nicoleta Ţăndăreanu - judecător la Secţia a II-a civilă

Roxana Popa - judecător la Secţia a II-a civilă

Veronica Magdalena Dănăilă - judecător la Secţia a II-a civilă

Tatiana Gabriela Năstase - judecător la Secţia a II-a civilă

Rodica Zaharia - judecător la Secţia a II-a civilă

Marian Budă - judecător la Secţia a II-a civilă

 

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 105/1/2018 este legal constituit, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (6) din Codul de procedură civilă şi ale art. 275 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Şedinţa este prezidată de doamna judecător Eugenia Voicheci, preşedintele Secţiei a II-a civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 276 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj - Secţia a II-a civilă, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la dezlegarea următoarei probleme de drept: „modul de interpretare al dispoziţiilor art. 192, 194, 197 alin. (1) şi (3) şi art. 77 din Legea nr. 31/1990”.

După prezentarea referatului cauzei de către magistratul-asistent, constatând că nu sunt chestiuni prealabile de discutat sau excepţii de invocat, preşedintele completului, doamna judecător Eugenia Voicheci, preşedintele Secţiei a II-a civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.

ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele:

I. Titularul şi obiectul sesizării

1. Curtea de Apel Cluj - Secţia a II-a civilă a dispus prin încheierea de la 4 decembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 233/1.285/2017, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în baza art. 519 din Codul de procedură civilă în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept menţionată.

2. Cererea de pronunţare a hotărârii prealabile a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 15 ianuarie 2018 cu nr. 105/1/2018.

II. Temeiul juridic al sesizării

3. Art. 519 din Codul de procedură civilă stipulează următoarele:

„Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”

III. Normele de drept intern care formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile

4. Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 31/1990.

„Art. 77. - (1) Asociaţii care reprezintă majoritatea absolută a capitalului social pot alege unul sau mai mulţi administratori dintre ei, fixându-le puterile, durata însărcinării şi eventuala lor remuneraţie, afară numai dacă prin actul constitutiv nu se dispune altfel.

(2) Cu aceeaşi majoritate asociaţii pot decide asupra revocării administratorilor sau asupra limitării puterilor lor, afară de cazul în care administratorii au fost numiţi prin actul constitutiv.”

„Art. 192. - (1) Adunarea generală decide prin votul reprezentând majoritatea absolută a asociaţilor şi a părţilor sociale, în afară de cazul când în actul constitutiv se prevede altfel.

(2) Pentru hotărârile având ca obiect modificarea actului constitutiv este necesar votul tuturor asociaţilor, în afară de cazul când legea sau actul constitutiv prevede altfel.”

„Art. 194. - (1) Adunarea generală a asociaţilor are următoarele obligaţii principale:

a) să aprobe situaţia financiară anuală şi să stabilească repartizarea profitului net;

b) să desemneze administratorii şi cenzorii, să îi revoce/demită şi să le dea descărcare de activitate, precum şi să decidă contractarea auditului financiar, atunci când acesta nu are caracter obligatoriu, potrivit legii;

c) să decidă urmărirea administratorilor şi cenzorilor pentru daunele pricinuite societăţii, desemnând şi persoana însărcinată să o exercite;

d) să modifice actul constitutiv.

(2) în acest din urmă caz, dacă în actul constitutiv se prevede dreptul de retragere a asociatului pentru că nu este de acord cu modificările aduse acestuia, se aplică dispoziţiile art. 224 şi 225.” „Art. 197. - (1) Societatea este administrată de unul sau mai mulţi administratori, asociaţi sau neasociaţi, numiţi prin actul constitutiv sau de adunarea generală.

(3) Dispoziţiile art. 75, 76, 77 alin. (1) şi art. 79 se aplică şi societăţilor cu răspundere limitată.”

IV. Expunerea succintă a procesului

5. Prin Rezoluţia nr. 7.909 din data de 16.03.2017, emisă de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Cluj în Dosarul nr. 13.356 din 27.02.2017, s-a respins Cererea nr. 13.356 din 27.02.2017, prin care administratorul A a solicitat înregistrarea în registrul comerţului a hotărârii adunării generale a asociaţilor nr. 1 din 10.02.2017 şi depunerea actului constitutiv actualizat.

6. În motivarea soluţiei, persoana desemnată din cadrul Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Cluj a reţinut că, potrivit datelor înscrise în registrul computerizat, administratorul B a fost numit prin actul constitutiv, fiind astfel incidente dispoziţiile art. 77 alin. (2), respectiv ale art. 192 alin. (2) ale Legii nr. 31/1990, în sensul că, pentru hotărârile având ca obiect modificarea actului constitutiv, este necesar votul tuturor asociaţilor, iar Hotărârea nr. 1 din 10.02.2017 a fost adoptată de doi asociaţi din trei.

7. Prin plângerea formulată la data de 31.03.2017, cu respectarea termenului de 15 zile prevăzut de art. 6 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 116/2009, petenţii A, B şi C au susţinut că soluţia de respingere a cererii este nelegală, întrucât art. 77 alin. (2) şi art. 192 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 nu sunt aplicabile, iar numirea, revocarea, demiterea sau descărcarea de activitate a administratorilor nu reprezintă o modificare a actului constitutiv al unei societăţi cu răspundere limitată (S.R.L.). Au mai arătat petenţii că încetarea prin demisie/renunţare a raporturilor juridice dintre administrator şi societate reprezintă privilegiul absolut al acestuia.

8. Tribunalul Specializat Cluj, prin Sentinţa civilă nr. 1.083 din 16.06.2017, pronunţată în Dosarul nr. 233/1.285/2017, a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petenţii A, B şi C împotriva rezoluţiei directorului/persoanei desemnate referitoare la societatea C

9. Împotriva acestei sentinţe au declarat apel A, B şi C, solicitând admiterea apelului, schimbarea hotărârii pronunţate de prima instanţă şi rejudecarea fondului, în sensul admiterii plângerii împotriva rezoluţiei directorului/persoanei desemnate, cu consecinţa înscrierii menţiunii cuprinse în Hotărârea adunării generale a asociaţilor nr. 1, adoptată în şedinţa din data de 10.02.2017.

10. În susţinerea apelului s-a arătat că art. 197 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 prevede că dispoziţiile art. 75, 76,77 alin. (1) şi art. 79 se aplică şi societăţilor cu răspundere limitată. Cu alte cuvinte, legiuitorul a făcut referire în mod expres la dispoziţiile art. 77 alin. (1), excluzând de la aplicare, în materia societăţilor cu răspundere limitată, dispoziţiile art. 77 alin. (2).

11. S-a considerat, pe de o parte, că instanţa de judecată nu se poate substitui voinţei legiuitorului şi nu poate extinde aplicarea unui text normativ atunci când în mod expres legiuitorul a înţeles să o limiteze. Pe de altă parte, raţionamentul instanţei se bazează exclusiv pe dispoziţiile art. 77 alin. (2), coroborate cu prevederile art. 197 alin. (2), în sensul că, în cazul în care „administratorii sunt numiţi prin actul constitutiv, revocarea lor presupune o modificare a actului constitutiv, respectiv este necesar votul tuturor asociaţilor”.

12. În acest context, apare evident că hotărârea pronunţată este lipsită de temei juridic, legiuitorul prevăzând în mod expres la art. 197 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 că numai art. 77 alin. (1) se aplică şi societăţilor cu răspundere limitată.

13. Dispare, aşadar, legătura dintre art. 77 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, text care nu se aplică şi societăţilor cu răspundere limitată, şi art. 192 alin. (2) din acelaşi act normativ. În aceste condiţii s-a apreciat că instanţa de fond trebuia să constate inaplicabilitatea în speţă a art. 77 alin. (2).

14. Faptul că legiuitorul a prevăzut în mod expres, în cadrul art. 77 alin. (1), numai situaţia numirii administratorului unei societăţi cu răspundere limitată se explică prin faptul că celelalte cazuri (revocarea, demiterea sau descărcarea de activitate a administratorilor) sunt reglementate de alte norme legale. Nu pot fi incidente nici dispoziţiile art. 192 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, întrucât, din coroborarea dispoziţiilor art. 192 cu cele ale art. 194 din actul normativ mai sus invocat, rezultă că numirea, revocarea, demiterea sau descărcarea de activitate a administratorilor nu reprezintă o modificare a actului constitutiv al unui S.R.L.

15. Altfel nu s-ar explica de ce art. 194 din legea nr. 31/1990 precizează că aceasta constituie o atribuţie distinctă de cea a modificării actului constitutiv, fiind suficient să o fi menţionat doar pe ultima.

16. În concluzie, dacă numirea sau revocarea administratorului poate fi decisă cu majoritate absolută de voturi, în considerarea dispoziţiilor art. 192, coroborate cu art. 194 şi prin raportare la art. 77 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, nu există considerente pentru care retragerea prin renunţare la contractul de mandat ar fi supusă unor condiţii de cvorum diferite. Aceasta cu atât mai mult cu cât şi instanţa de fond a asimilat retragerea prin renunţare cu revocarea.

17. La data de 17.11^.2017, apelanţii A, B şi C au solicitat să se dispună sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, respectiv dacă, în aplicarea şi interpretarea dispoziţiilor art. 192, 194, 197 alin. (1) şi (3) şi art. 77 din Legea nr. 31/1990, revocarea administratorului unei societăţi cu răspundere limitată, desemnat prin actul constitutiv, reprezintă o modificare a acestui act constitutiv, ce necesită votul tuturor asociaţilor, exceptând situaţiile în care prin actul constitutiv s-au stabilit derogări de la dispoziţiile legale menţionate.

V. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării

18. Curtea de Apel Cluj a constatat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

19. Potrivit art. 519 din Codul de procedură civilă, dacă în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.

20. Se poate observa, aşadar, că legiuitorul român a instituit o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea procedurii de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, condiţii care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ, după cum urmează:

- existenţa unei cauze aflate în curs de judecată;

- instanţă care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în ultimă instanţă;

- cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza;

- soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere;

- chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă;

- chestiunea de drept nu a făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

21. În speţă, sesizarea în condiţiile art. 519 din Codul de procedură civilă are loc în cadrul unui litigiu aflat pe rolul curţii de apel, cauza făcând obiectul dosarului înregistrat cu nr. 233/1.285/2017, instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă prezenta cauza în ultimă instanţă potrivit art. 60 din Legea nr. 31/1990, iar Curtea de Apel Cluj a fost legal învestită cu soluţionarea prezentului apel în condiţiile art. 96 din Codul de procedură civilă.

22. Totodată, de lămurirea chestiunii de drept invocate pe calea sesizării depinde soluţionarea pricinii pe fond, în contextul în care obiectul judecăţii îl reprezintă plângerea formulată de apelanţi împotriva rezoluţiei persoanei desemnate privind Cererea de înregistrare nr. 13.356 din 27.02.2017 privind societatea c. respectiv menţiunea cuprinsă în Hotărârea adunării generale a asociaţilor C nr. 1 adoptată în şedinţa din data de 10.02.2017, referitor la retragerea din funcţia de administrator a domnului A, ca urmare a renunţării acestuia la mandatul de administrator.

23. Elementul de noutate este conferit de faptul că problema de drept dedusă judecăţii nu a mai făcut obiectul unei analize şi al unei dezlegări jurisprudenţiale consecvente, neputându-se vorbi despre cristalizarea unei practici judiciare în această privinţă; de altfel, din perspectiva expunerii elementului de noutate, instanţa de sesizare apreciază că aceasta corespunde jurisprudenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept (de exemplu; Decizia nr. 3 din 30 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 142 din 24 februarie 2017).

24. Nu în ultimul rând trebuie subliniat faptul că la întâlnirea reprezentanţilor Consiliului Superior al Magistraturii, în probleme de practică neunitară din data de 5-6 noiembrie 2015, s-a menţionat: „în plus, s-a avansat şi teza conform căreia, din analiza prevederilor art. 194 alin. (1) lit. h) şi d), art. 192 şi art. 193 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, rezultă că legiuitorul nu consideră modificare a actului constitutiv numirea şi/sau revocarea administratorilor unei societăţi comerciale cu răspundere limitată, neexplicându-se altfel instituirea unei atribuţii distincte în sarcina adunării generale (revocarea administratorului versus modificarea actului constitutiv).

25. Drept consecinţă, nu ar fi aplicabile prevederile art. 192 alin. (2)din Legea nr. 31/1990, ci prevederile art. 193 alin. (3) din acelaşi act normativ (normele legale referitoare la adoptarea unor decizii care nu reprezintă modificări ale actului constitutiv de către adunarea generală a asociaţilor).

26. În opinia acestora, s-a relevat că, întrucât derogarea prevăzută de art. 193 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 se referă la neîntrunirea «majorităţii cerute», rezultă că ea vizează numai acele hotărâri ale adunării generale care necesită majoritatea absolută a asociaţilor şi a părţilor sociale şi nu se aplică modificărilor actului constitutiv, pentru care se cere unanimitatea [«votul tuturor asociaţilor» - art. 192 alin. (2) din Legea nr. 31/1990]”.

27. Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat asupra chestiunii de drept care face obiectul prezentei sesizări prin decizii în casaţie sau pronunţate în recurs în interesul legii şi nici pe calea unei alte hotărâri prealabile, aşa cum rezultă din site-ul instanţei supreme.

VI. Punctul de vedere al completului de Judecată cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

28. Potrivit art. 192 din Legea nr. 31/1990:

„(1) Adunarea generală decide prin votul reprezentând majoritatea absolută a asociaţilor şi a părţilor sociale, în afară de cazul când în actul constitutiv se prevede altfel.

(2) Pentru hotărârile având ca obiect modificarea actului constitutiv este necesar votul tuturor asociaţilor, în afară de cazul când legea sau actul constitutiv prevede altfel.”

29. Conform art. 194 din acelaşi act normativ: „(1) Adunarea generală a asociaţilor are următoarele obligaţii principale:

a) să aprobe situaţia financiara anuală şi să stabilească repartizarea profitului net;

b) să desemneze administratorii şi cenzorii, să îi revoce/demită şi să le dea descărcare de activitate, precum şi să decidă contractarea auditului financiar, atunci când acesta nu are caracter obligatoriu, potrivit legii;

c) să decidă urmărirea administratorilor şi cenzorilor pentru daunele pricinuite societăţii, desemnând şi persoana însărcinată să o exercite;

d) să modifice actul constitutiv.”

30. Art. 197 alin. (1) şi (3) statuează că societatea este administrată de unul sau mai mulţi administratori, asociaţi sau neasociaţi, numiţi prin actul constitutiv sau de adunarea generală, dispoziţiile art. 75, 76,77 alin. (1) şi art. 79 aplicându-se şi societăţilor cu răspundere limitată.

31. Este de principiu că în cazul societăţilor cu răspundere limitată, legiuitorul român, prin dispoziţiile art. 192 din Legea nr. 31/1990, a impus regulile de majoritate privind hotărârile adunării asociaţilor, alin. (1) stabilind că adunarea generală decide prin votul reprezentând majoritatea absolută a asociaţilor şi a părţilor sociale, iar în cazul modificărilor actului constitutiv este necesar votul tuturor asociaţilor, afară de cazul în care actul constitutiv prevede altfel.

32. În ceea ce priveşte administrarea societăţii cu răspundere limitată, reţinând dispoziţiile art. 197 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, se observă că administratorii pot fi numiţi prin actul constitutiv sau de către adunarea generală. Dacă administratorii sunt numiţi prin actul constitutiv, revocarea lor presupune o modificare a actului constitutiv, astfel că sunt întrunite condiţiile normei legale enunţate prin dispoziţiile art. 192 alin, (2) din Legea nr. 31/1990, iar votul tuturor asociaţilor este necesar.

33. În acest fel, funcţionarea unei societăţi supusă regulilor cuprinse în Legea nr. 31/1990 asigură respectarea principului simetriei de formă, recunoscut în doctrina dreptului comercial, întrucât administratorii numiţi prin actul constitutiv încorporează voinţa tuturor asociaţilor, astfel că revocarea trebuie dispusă de toţi asociaţii, în timp ce administratorii numiţi prin hotărâre a adunării generale, cu o majoritate calificată, trebuie revocaţi de aceeaşi majoritate calificată.

34. Renunţarea la mandat realizată de către administratorul societăţii desemnat prin actul constitutiv, în condiţiile art. 2.034 din Codul civil, deşi nu poate fi cenzurată de către mandant, presupune o modificare a actului constitutiv prin care administratorul a fost desemnat, astfel că este necesar votul tuturor asociaţilor, cu excepţia situaţiei în care actul constitutiv prevede altfel.

VII. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

35. Apelanţii au arătat că din analiza dispoziţiilor art. 192,194 şi 197 din Legea nr. 31/1990 se desprinde o primă concluzie, şi anume faptul că legiuitorul a exclus de la aplicare, în materia societăţilor cu răspundere limitată, dispoziţiile art. 77 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 (potrivit căruia, dacă administratorii au fost numiţi prin actul constitutiv, revocarea sau limitarea puterilor lor nu poate avea loc prin votul asociaţilor care reprezintă majoritatea absolută a capitalului social). Instanţele de judecată nu se pot substitui voinţei legiuitorului şi nu pot extinde aplicarea unui text normativ atunci când în mod expres legiuitorul a înţeles să o limiteze. Aşadar, raţionamentul instanţelor care interpretează textele normative în sensul arătat se bazează pe dispoziţiile art. 77 alin. (2) coroborat cu art. 192 alin. (2) în sensul că în cazul în care „administratorii sunt numiţi prin actul constitutiv revocarea lor presupune o modificare a actului constitutiv, respectiv este necesar votul tuturor asociaţilor”.

36. Totodată, au arătat că nu se raliază nici argumentului suplimentar constând în principiul simetriei de formă, întrucât, pe de o parte, administratorii pot fi numiţi de adunarea generală prin votul tuturor asociaţilor şi nu neapărat cu majoritate calificată, iar pe de altă parte, chiar art. 192 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 prevede faptul că, pentru hotărârile având ca obiect modificarea actului constitutiv, este necesar votul tuturor asociaţilor, în afara de cazul când legea prevede altfel.

37. Pentru exemplificarea principiului de mai sus la o altă situaţie, s-a arătat că cel puţin primii asociaţi ai societăţii „sunt numiţi” prin actul constitutiv. Potrivit art. 202 alin, (2) din Legea nr. 31/1990, transmiterea părţilor sociale către persoane din afara societăţii este permisă numai dacă a fost aprobată de asociaţii reprezentând cel puţin 3/4 din capitalul social. Transmiterea părţilor sociale către asociaţi din afara societăţii implică a fortiori modificarea actului constitutiv, astfel cum o implică de altfel şi revocarea administratorului. Ar fi absurd ca, după ce adunarea asociaţilor a aprobat transmiterea cu majoritatea cerută expres de lege, să nu poată fi modificat actul constitutiv pentru că nu se întruneşte votul tuturor asociaţilor, întrucât o astfel de operaţiune reprezintă modificare a actului constitutiv.

38. Prin urmare, apelanţii se raliază modului de interpretare arătat mai sus, în sensul că, din coroborarea dispoziţiilor art. 192 cu cele ale art. 194 din actul normativ mai sus invocat, rezultă că numirea, revocarea, demiterea sau descărcarea de activitate a administratorilor nu reprezintă o modificare a actului constitutiv al unei societăţi cu răspundere limitată. S-a mai arătat că altfel nu s-ar explica de ce art. 194 din Legea nr. 31/1990 precizează că aceasta constituie o atribuţie distinctă de cea a modificării actului constitutiv, fiind suficient să o fi menţionat doar pe ultima.

39. Intimatul nu şi-a precizat poziţia procesuală faţă de cererea formulată de apelanţi,

VIII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

40. Din analiza jurisprudenţei, la nivelul curţilor de apel, s-a conturat opinia majoritară, potrivit căreia revocarea administratorului unei societăţi cu răspundere limitată, desemnat prin actul constitutiv, reprezintă o modificare a actului constitutiv, ce necesită votul tuturor asociaţilor, cu excepţia situaţiei în care actul constitutiv prevede altfel.

41. Punctul de vedere exprimat a fost motivat în sensul că această concluzie reiese din analiza prevederilor art. 192 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, potrivit cărora, pentru hotărârile având ca obiect modificarea actului constitutiv, este necesar votul tuturor asociaţilor, afară de cazul în care legea sau actul constitutiv prevede altfel.

42. Regula majorităţii instituite de art. 77 alin. (1), la care face trimitere art. 197 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, se aplică numai în ipoteza în care administratorii au fost numiţi de adunarea generală, ipoteză reglementată expres de art. 197 alin. (1) din acelaşi act normativ.

43. Prin urmare, s-a apreciat că Legea nr. 31/1990 reglementează două modalităţi de numire a administratorilor unei societăţi cu răspundere limitată.

44. O primă modalitate este numirea administratorului prin actul constitutiv, fiind vorba, în esenţă, de primii administratori ai societăţii, având în vedere că, potrivit art. 7 lit. e) din lege, actul constitutiv al unei societăţi cu răspundere limitată trebuie să menţioneze asociaţii care reprezintă şi administrează societatea sau  administratorii neasociaţi, precum şi datele lor de identificare şi puterile ce li s-au conferit.

45. S-a arătat că, ori de câte ori operează revocarea acestor administratori, anterior datei expirării mandatului lor, operează şi modificarea actului constitutiv, astfel că, în baza principiului simetriei, sunt incidente prevederile art. 192 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, fiind necesar votul tuturor asociaţilor.

46. Pe de altă parte, s-a susţinut că administratorii subsecvenţi sunt numiţi de către adunarea generală a asociaţilor, când nu mai operează modificarea actului constitutiv, astfel că este aplicabilă regula majorităţii, instituită de art. 197 alin. (3) raportat la art. 77 alin. (1) din Legea nr. 31/1990.

47. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat, prin Adresa nr. 139/C/147/III-5/2018 că, la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil, nu s-a verificat şi nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii.

IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţii Constituţionale

48. La nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu a fost identificată jurisprudenţa relevantă pentru problema de drept aflată în examinare, iar Curtea Constituţională a României nu s-a pronunţat pe acest articol.

X. Raportul asupra chestiunilor de drept

49. Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat, referitor la admisibilitatea sesizării, că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile de dezlegare a unor chestiuni de drept, iar, pe fondul cauzei, s-a apreciat că, în aplicarea şi interpretarea dispoziţiilor art. 192, 194, 197 alin. (1) şi (3) şi art. 77 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, revocarea administratorului unei societăţi cu răspundere limitată, desemnat prin actul constitutiv, reprezintă o modificare a acestui act, care necesită votul tuturor asociaţilor, exceptând cazul când prin actul constitutiv se prevede altfel,

XI. Opinia specialiştilor

50. Universitatea Bucureşti - Facultatea de Drept a învederat că, ori de câte ori voinţa socială a asociaţilor este de a revoca un administrator numit prin actul constitutiv, reglementările privind cerinţele de vot în cadrul adunării asociaţilor necesare pentru revocarea sa prevalează faţă de cele privind cerinţele de vot pentru modificarea actului constitutiv.

Aplicând soluţia de mai sus la situaţia revocării administratorului unui S.R.L. numit prin actul constitutiv, înseamnă ca revocarea trebuie să respecte cerinţele legale aplicabile pentru luarea unei hotărâri a adunării generale a asociaţilor de revocare a administratorului, şi nu pe cele necesare pentru luarea unei hotărâri de modificare a actului constitutiv.

În consecinţă, pentru luarea valabilă a hotărârii de revocare a unui administrator este necesar votul majorităţii absolute a capitalului social (sau şi a majorităţii asociaţilor, într-0 interpretare conservatoare), în cazul numirii anterioare a mai multor administratori prin actul constitutiv şi unanimitatea capitalului social, dacă prin revocare se înlocuieşte un administrator unic numit anterior prin actul constitutiv.

În afară de argumentaţia bazată pe ierarhia normelor de drept, există şi alte argumente în favoarea interpretării potrivit căreia procedura de revocare a administratorului este una specială faţă de procedura de modificare a actului constitutiv, respectiv:

- un argument de oportunitate: pentru buna funcţionare a societăţii, prin definiţie, este mai util ca deciziile adunării asociaţiilor să fie luate cu majoritate decât cu unanimitate;

- principiul simetriei juridice prin raportare la numirea administratorilor. Art. 197 alin. (3) coroborat cu art. 77 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 impune cerinţa majorităţii absolute pentru numirea administratorului S.R.L. Cum în cazul S.R.L. nu este aplicabil art. 77 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 privind revocarea administratorului numit prin actul constitutiv (exclus în mod expres de la aplicare de art. 197 alin. (3), principiul simetriei obligă să se aplice şi în cazul acestui administrator soluţia prevăzută de art. 77 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, respectiv revocarea să aibă loc cu majoritatea absolută a capitalului social, şi nu cu unanimitate. Desigur, administratorul unic numit prin actul constitutiv va fi revocat cu unanimitatea capitalului social;

- cerinţa unanimităţii pentru modificarea actului constitutiv, indiferent de obiectul modificării, nu este considerată de interes public la S.R.L., caracterul intuituu personae fiind atenuat de combinarea trăsăturilor specifice societăţilor de capital cu cele specifice societăţilor de persoane. Prin urmare, în contextul în care există reglementări a căror interpretare permite revocarea administratorului cu majoritate absolută, nu există o justificare de ordine publică pentru a le trece pe un plan secundar şi a impune unanimitatea capitalului social pentru revocarea oricărui administrator numit prin actul constitutiv al unui S.R.L.;

- imposibilitatea asociaţilor unei societăţi de persoane (inclusiv S R L.) de a numi primii administratori altfel decât prin clauzele actului constitutiv, ceea ce ar face inaplicabile prevederile legale privind numirea ulterioară a administratorilor prin hotărârea adunării asociaţilor, cu majoritate absolută (pentru că orice astfel de numire înseamnă automat şi o modificare a actului constitutiv, care necesită unanimitatea capitalului social). Or legea trebuie interpretată în sensul în care produce efecte, şi nu în sensul neaplicării ei (actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat).

51. Universitatea „Nicolae Titulescu” din Bucureşti a arătat Că, în cazul în care administratorii sunt desemnaţi prin actul constitutiv şi acesta nu prevede alte condiţii de cvorum, ca regulă, se vor aplica dispoziţiile art. 192 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 în ceea ce priveşte modificarea acestora, fiind necesar votul tuturor asociaţilor. Principiul unanimităţii îşi va găsi incidenţă şi în ipoteza în care administratorii societăţii sunt revocaţi sau renunţă la mandat şi actul constitutiv actualizat depus la registrul comerţului nu a indicat persoanele care deţin această calitate, desemnarea noilor administratori urmând a se face printr-o adunare generală ulterioară.

Unica excepţie identificată în contextul legislativ actual este legiferată de art. 77 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 potrivit cu care, pentru alegerea administratorilor dintre persoanele care cumulează calitatea de asociaţi, este necesar votul asociaţilor care deţin majoritatea absolută a capitalului social. Excepţia priveşte numai situaţia alegerii administratorilor, nu şi pe cea a revocării.

În situaţia renunţării la mandatul de administrator, în conformitate cu art. 72 din Legea nr. 31/1990 „obligaţiile şi răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispoziţiile referitoare la mandat şi de cele special prevăzute în această lege”, astfel că, în ceea ce priveşte renunţarea la mandatul de administrator, s-a considerat că aceasta ar trebui nuanţată, prin aplicarea dispoziţiilor Codului civil potrivit cu care, conform art. 2.034 alin. (1), mandatarul va putea renunţa oricând la mandat, notificând mandantului renunţarea sa în acest caz, el fiind obligat, potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, să îl despăgubească pe mandant pentru prejudiciile suferite prin efectul renunţării, cu excepţia cazului când continuarea executării mandatului i-ar fi cauzat mandatarului însuşi o pagubă însemnată, care nu putea fi prevăzută la data acceptării mandatului.

S-a apreciat, în ipoteza renunţării la mandatul de administrator al societăţii comerciale cu răspundere limitată, că opozabilitatea faţă de terţi trebuie de îndată realizată, independent de data la care adunarea generală va decide desemnarea unui nou administrator (amânarea fiind generată de reaua-credinţă a asociaţilor sau de imposibilitatea executării deciziei adunării generale cauzată de timpul destinat realizării controlului de legalitate printr-o procedură contencioasă cum este cea prevăzută de art. 132 din Legea nr. 31/1990 sau printr-o procedură necontencioasă prevăzută de o lege specială cum este cazul celei din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 116/2009 pentru instituirea unor măsuri privind activitatea de înregistrare în registrul comerţului), acest caracter urgent fiind reclamat de nevoia de securitate a circuitului comercial în privinţa organelor executive aliate în funcţie. În acest sens. prevederile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului prevăd posibilitatea ca înregistrarea menţiunilor care aduc modificări actelor, faptelor sau menţiunilor înregistrate în registrul comerţului să fie efectuată şi la cererea persoanelor interesate, în termen de cel mult 30 de zile de la data când au cunoscut actul sau faptul supus înregistrării ori fără îndoială că administratorul care a renunţat la mandat face parte din categoria „persoanelor interesate”.

52. Opinia exprimată de domnul avocat Lucian Bernd Săuleanu, cadru didactic al Facultăţii de Drept a Universităţii din Craiova, titular al cursului „Dreptul societăţilor”, este în sensul că revocarea se va face de asociaţi cu majoritatea absolută a părţilor sociale, precum şi numirea altor administratori, întrucât desemnarea la momentul constituirii societăţii se face prin votul tuturor asociaţilor, însă, ulterior, se aplică în toate cazurile regula stabilită de art. 77 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, adică a majorităţii absolute a părţilor sociale.

XII. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

53 Prealabil analizei în fond a problemei de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept trebuie să verifice dacă, în raport cu întrebarea formulată de titularul sesizării, sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile în conformitate cu dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă.

54. Potrivit acestor dispoziţii legale, „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

55. Pentru declanşarea acestei proceduri, legiuitorul, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, a instituit condiţiile de admisibilitate care trebuie îndeplinite cumulativ, respectiv:

- existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, în ultimă instanţă;

- cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza;

- ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată;

- chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită să fie nouă;

- chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

56. Verificarea admisibilităţii sesizării nu relevă îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile.

57. Astfel, litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată, iar Curtea de Apel Cluj - Secţia a II-a civilă, titularul sesizării, învestit cu soluţionarea apelului, urmează să soluţioneze cauza în ultimă instanţă, prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti, care, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, este definitivă, iar cauza care face obiectul judecăţii se află în competenţa legală a unui complet de judecată al curţii de apel învestite să o soluţioneze.

58. Se constată că tribunalul a fost sesizat cu o plângere împotriva rezoluţiei persoanei desemnate la oficiul registrului comerţului, iar potrivit dispoziţiilor art. 6 alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 116/2009 pentru instituirea unor măsuri privind activitatea de înregistrare în registrul comerţului, hotărârea pronunţată în soluţionarea plângerii este executorie şi este supusă numai recursului.

59. Potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, dacă prin această lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea este definitivă de la data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, aceasta va fi supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară.

60. Totodată, potrivit art. 7 alin. (2) din Legea nr. 76/2012. dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este „supusă recursului” sau că „poate fi atacată cu recurs” ori, după caz, legea specială foloseşte o expresie similară.

61. Cum, în cauză, dispoziţiile art. 6 alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 116/2009 - lege specială în materia înregistrărilor în registrul comerţului - prevăd că hotărârea dată asupra plângerii este „supusă numai recursului”, conform dispoziţiilor art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 76/2012, reiese că, de la data intrării în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, această hotărâre este supusă numai apelului, instanţa de apel judecând cauza în ultimă instanţă şi pronunţând o hotărâre definitivă în accepţiunea art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă.

62. Se constată şi că, asupra acestei chestiuni de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat anterior pe calea unui recurs în interesul legii ori a unei alte hotărâri prealabile.

63. În privinţa condiţiei referitoare la existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei, se constată că art. 519 din Codul de procedură civilă nu defineşte noţiunea de „chestiune de drept”. În doctrină s-a arătat însă că, pentru a fi vorba de o problemă de drept reală, trebuie ca norma de drept disputată să fie îndoielnică, imperfectă, lacunară sau neclară. Chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie Să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziţii legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare.

64. În acelaşi sens, întrebarea formulată în cadrul procedurii prealabile trebuie să vizeze o chestiune de drept punctuală, astfel încât soluţia dată în această procedură să aibă în vedere numai chestiunea respectivă, iar nu întreaga problematică a unui text de lege.

65. Totodată, problema de drept trebuie să fie reală, iar nu aparentă, să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete sau, după caz, incerte ori incidenţa unor principii generale ale dreptului, al căror conţinut sau a căror sfera de acţiune sunt discutabile.

66. Cum de chestiunea de drept respectivă depinde soluţionarea pe fond a cauzei, înseamnă că ea trebuie să fie una importantă şi să se regăsească în soluţia ce va fi cuprinsă în dispozitivul hotărârii ce urmează să fie dată, indiferent după cum cererea este admisă sau respinsă. În acest sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat deja că admisibilitatea procedurii hotărârii prealabile este condiţionată de împrejurarea ca interpretarea pe care o va da instanţa supremă să producă consecinţe juridice de natură să determine soluţionarea pe fond a cauzei, iar chestiunea de drept să conducă la dezlegarea în fond a cauzei, sub aspectul statuării în privinţa raportului juridic dedus judecăţii.

67. Obiectul judecăţii îl constituie plângerea formulată de apelanţii A, B şi C împotriva respingerii cererii de înregistrare a menţiunii privind retragerea din funcţia de administrator a domnului B ca urmare a renunţării acestuia la mandatul de administrator, şi nu a revocării acestuia, fiind în prezenţa a două instituţii juridice distincte, situaţia-premisă fiind evocată în mod eronat de instanţa de trimitere.

68. Potrivit ârt. 72 din Legea nr. 31/1990, „obligaţiile şi răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispoziţiile referitoare la mandat şi de cele special prevăzute în această lege”, astfel că, în ceea ce priveşte renunţarea la mandatul de administrator al unei societăţi cu răspundere limitată, sunt incidente prevederile art. 2.034 alin. (1) din Codul civil potrivit cărora mandatarul va putea renunţa oricând la mandat, notificând mandantului renunţarea. Neefectuarea acestor formalităţi atrage inopozabilitatea încetării atribuţiilor administratorului faţă de terţi, exceptând situaţia în care aceştia ar cunoaşte actele sau faptele ce ar face obiectul publicităţii.

69. Aşadar, în accepţiunea legii societăţilor comerciale, funcţia de administrator este reglementată de dispoziţiile legale referitoare la contractul de mandat, astfel încât încetarea acestei funcţii urmează a se produce în aceleaşi condiţii ca şi încetarea contractului de mandat, putând interveni pentru motive ce ţin de voinţa societăţii (revocarea), de persoana administratorului (renunţarea la mandat), de cauze naturale (moartea) sau de alte cauze (dizolvarea societăţii).

70. Renunţarea la mandat reprezintă o chestiune distinctă de revocarea mandatului administratorului, întrucât renunţarea constituie privilegiul absolut al administratorului, iar revocarea - prerogativa exclusivă a societăţii comerciale, prin hotărârea adunării generale a asociaţilor.

71 Renunţarea la mandatul de administrator este un act unilateral de voinţă şi produce efecte chiar dacă nu a fost acceptată de celelalte părţi, opozabilitatea faţă de terţi impunându-se a fi imediat realizată, aşa cum s-a stabilit şi prin Decizia nr. 24 din 6 noiembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii.

72. Statuarea instanţei supreme asupra cvorumului necesar pentru revocarea mandatului de administrator în raport cu prevederile art. 192, 194, 197 alin. (1) şi (3) şi art. 77 din Legea nr. 31/1990, în condiţiile în care demersul judiciar întreprins a avut la bază încetarea mandatului de administrator ca urmare a renunţării, nu poate conduce la soluţionarea pe fond a cauzei, cu atât mai mult cu cât acordul administratorului renunţător cu privire la încetarea raporturilor între acesta şi societate este prezumat prin însăşi cererea de renunţare.

73. Tot astfel se poate constata că, prin apelul formulat în cauză, se critică conţinutul normativ al art. 192,194,197 alin. (1) şi (3) şi art. 77 din Legea nr. 31/1990, texte de lege incidente în materia revocării mandatului administratorului şi care se referă la modificarea actului constitutiv, alegerea administratorilor asociaţi, desemnarea administratorilor sau descărcarea de activitate a administratorilor unei societăţi cu răspundere limitată.

74. Aplicarea acestor texte de lege şi în cazul renunţării la mandatul de administrator nu poate fi atribuită completului constituit pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, fiind prerogativa exclusivă a completului de judecată învestit cu soluţionarea cauzei să argumenteze de ce asimilează renunţarea revocării.

75. Din această perspectivă, se poate observa că sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj - Secţia a II-a civilă în Dosarul nr. 233/1.285/2017, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care să se stabilească modul de interpretare a dispoziţiilor art. 192,194,197 alin. (1) şi (3) şi art. 77 din Legea nr. 31/1990 nu reprezintă o chestiune de drept care să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege, de a cărei lămurire să depindă soluţionarea cauzei în fond, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă.

76. Prin urmare, sesizarea nu întruneşte cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, astfel încât se impune respingerea acesteia ca inadmisibilă, deoarece nu poate fi atins dezideratul acestei instituţii procesuale, respectiv preîntâmpinarea soluţionării diferite a unei chestiuni de drept de către instanţele judecătoreşti şi asigurarea securităţii raporturilor juridice.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 521, cu referire la art. 519 din Codul de procedură civilă,

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca inadmisibilă sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj - Secţia a II-a civilă în Dosarul nr. 233/1.285/2017 referitor la pronunţarea unei hotărâri prealabile cu privire la „modul de interpretare al dispoziţiilor art. 192, 194, 197 alin. (1) şi (3) şi art. 77 din Legea nr. 31/1990”.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 iunie 2018.

 

PREŞEDINTELE SECŢIEI A II-A CIVILE

EUGENIA VOICHECI

Magistrat-asistent,

Ileana Peligrad